Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 131/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 131/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 21290/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6510/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 131/2015
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător P. I. N.
Judecător F.-G. R.
Grefier M. P.
Pe rol se află cererea de recurs formulate de recurenta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C. SĂ - SUCURSALA REGIONALĂ CF BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.4144 din data de 04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. V., C.N.C.F C.F.R. SĂ - SUCURSALA CENTRUL NAȚIONALĂ DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CĂI FERATE BUCUREȘTI, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin consilier juridic E. D., lipsind intimații .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care
Curtea constatând că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenta, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ și ulterior pe rolul Tribunalului București, sub nr._ reclamanta S. V. a solicitat obligarea pârâtelor C. Națională de Căi Ferate C. SĂ și C. C. SĂ – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații Căi Ferate București ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acestora la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut în cuantum de 700 lei prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi și sumele efectiv primite pentru perioada octombrie 2009 – decembrie 2010, sume actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.4144/04.04.2014 Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea, a obligat pârâta C.N.C.F.R S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații Căi Ferate București, la plata către reclamantă a diferențelor rezultate ca urmare a calculării salariului prin raportare la o valoare de 700 lei, în perioada octombrie 2009 – decembrie 2010, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanta este angajată a pârâtei C. C. S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF București.
Conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, salariul reclamantei a fost calculat prin raportare la grila de salarizare care prevede pentru clasa I de salarizare un coeficient de ierarhizare cu valoarea de 570 lei.
Potrivit art. 119 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, încheiat la data de 19.12.2007 și înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/24.01.2008, dispozițiile acestuia sunt aplicabile tuturor categoriilor de salariați angajați într-o unitate vizată și acoperită de clauzele acestuia.
Conform art. 123 din contract, acesta produce efecte în toate unitățile nominalizate la anexă 5. Din această anexă, pct.3 la contract, reiese că pârâta face parte dintre unitățile la care se aplică CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Astfel, la art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 sunt prevăzuți coeficienții minimi de ierarhizare pentru categoria de salariați, iar la alin. 3 lit. a se prevede că salariul minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede expres că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv.
Din actul adițional la Contractul colectiv de muncă unic la nivel de unitate pe anul 2007/2008 nr. 1632/29.03.2007, prelungit prin act adițional, rezultă că salariul de bază brut corespunzător coeficientului de ierarhizare 1 a fost de 570 lei și nu de 700 lei, cum se prevedea în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi.
În conformitate cu prevederile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă: „(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. (2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. (3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Art. 37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același act normativ sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
De asemenea, potrivit art. 24 alin.1 din Legea nr. 130/1996, “clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate”.
În toate normele legale menționate se consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin.5 din Constituția României, conform căruia ”Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.
Prin urmare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractuale colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la momentul analizat în prezența cauză.
Astfel, contractele colective de muncă se constituiau într-un sistem ierarhic, în vârful căruia se afla contractul colectiv de muncă la nivel național, iar la baza lui, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.
Având caracter obligatoriu, rezultă că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate, respectiv de grup de unități au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale s-a accentuat obligativitatea respectării, în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contractele colective încheiate la nivel superior.
Prin Deciziile Curții Constituționale nr.380/2004 și 294/2007, definitive și general obligatorii, s-a statuat: „Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale”.
Având în vedere faptul că prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în cauză, la nivel de ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauză, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din C.C.M. la nivel de unitate față de clauzele din C.C.M la nivel de ramură, tribunalul poate aplica în raporturile dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturi salariale.
În consecință, întrucât drepturile salariale ale reclamantei au fost calculate eronat, instanța de fond a obligat pârâta la calcularea și plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariu de bază minim brut în cuantum de 700 lei prevăzut de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010 și sumele efectiv primite de către reclamant pentru perioada octombrie 2009- decembrie 2010.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la actualizarea debitului cu indicele de inflație, instanța de fond a reținut următoarele:
Actualizarea cu indicele de inflație constituie o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmărește acoperirea beneficiului nerealizat.
În consecință, în scopul reparării integrale a prejudiciului, instanța de fond a obligat pârâtele la plata sumei reprezentând actualizare cu indicele de inflație, raportat la debitul principal.
Cu privire la obligarea pârâtelor la plata drepturilor solicitate în solidar, s-a constatat că nu s-a făcut dovada existenței unui raport de solidaritate, prin urmare cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
În baza art. 274 C.pr.civ., instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de reclamantă, acesta nefăcând dovada existenței unor astfel de cheltuieli.
În termen legal împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs recurenta C. Națională de Căi Ferate SA București – Sucursala Regională CF București pentru următoarele motive:
Pe cale de excepție, s-au invocat prevederile art. 268 alin.1 punctul e) din Codul muncii și s-a arătat că obiectul solicitărilor formulate de către reclamanta îl constituie plata unor drepturi prevăzute în contracte colective de munca încheiate la nivel de unitate sau ramură transporturi, respectiv aplicare coeficienți de ierarhizare prevăzuți în CCM la unitate prin raportare la salariul minim brut prevăzut în CCM R. Transporturi.
Din perspectiva prevederilor legale stabilite la art 268 (1) lit.e) din Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dreptul material la acțiune al reclamantei privind pretențiile ce fac obiectul cauzei s-a prescris.
În aceste condiții, drepturile salariale solicitate, anterioare perioadei de șase luni față de data înregistrării acțiunii la tribunal sunt prescrise având în vedere că termenul prevăzut de art. 268 din Codul muncii a fost depășit, iar acțiunea este supusă decăderii fiind aplicabile prevederile art. 185 Cod de procedură civilă: „când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, (2) În cazul în care legea oprește îndeplinirea unui act de procedură înăuntrul unui termen, actul făcut înaintea împlinirii termenului poate fi anulat la cererea celui interesat.”
Cum reclamanta critică neexecutarea Contractului Colectiv de muncă, în cazul drepturilor solicitate termenul de prescripție este cel prevăzut la art. 268 alin. (1) pct. e) din Codul muncii adică șase luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Prin urmare, este inadmisibil că legiuitorul să fi prevăzut două termene de prescripție pentru același obiect, termenul de prescriere de trei ani se referă la drepturi salariale ce au ca izvor contractul individual de muncă, iar termenul de prescripție de șase luni se referă la drepturi ce au ca izvor Contractul Colectiv de Muncă.
Pe fondul cauzei, s-a învederat că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea art. 969 C. civ în vigoare la data încheierii CCM la nivel de ramură transporturi, conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și art.1270 C.Civ., art 229 alin. 4 din Codul muncii, potrivit căruia „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”.
S-a arătat că Legea nr. 130/1996, art.3 din Codul muncii prevăd că „drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă”; art 41 alin. 5 din Constituție care garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.
Astfel, cu privire la diferențele de drepturi calculate în raport de salariu minim brut stabilit în CCM la nivel de R. Transporturi acțiunea este inadmisibilă din perspectivă faptului că salariul de bază a fost nesocial, iar salariații și-au dat consimțământul cu privire la valoarea lui prin semnarea, în perioada de referință, a actului adițional la CIM.
Prin urmare, cererea reclamantei de acordare a unor diferențe la salariul de bază este total neîntemeiată și nejustificată având în vedere că aceasta a semnat contractul și actele adiționale aferente fără obiecțiuni în ceea ce privește salariul.
Astfel, prin acte adiționale la contractul reclamantei i s-a stabilit un salariu de bază brut prin negociere, salariu la care a achiesat fără obiecțiuni.
Mai mult decât atât, valoarea salariului avut de reclamanta în perioadă de referință este mult peste valoarea salariului minim invocat.
De asemenea, la salariul de bază lunar stabilit prin negociere se adaugă și sporurile prevăzute în actele adiționale Ia contractul individual de muncă, astfel încât se poate concluziona că venitul brut lunar al salariatei în cauză depășește cu mult salariul mimim prevăzut în contractul colectiv la nivel de ramură.
Consideră recurenta că acordul de semnare a actului adițional în care s-a stabilit salariul reclamantei a fost liber exprimat astfel încât nu se justifică atitudinea manifestată în formularea acțiunii.
Situația juridică salarială a reclamantei a fost guvernată de prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate, contracte înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă București, fără obiecțiuni.
În perioada 03.10._10, în care reclamanta solicită diferența de drepturi salariale, diferența rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de R. Transporturi valabil pentru 2008-2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și anexei l din C. C. M. Ia nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A. au existat la C. Națională de Căi Ferate C. S. A. contracte colective de muncă valabil încheiate la nivel de unitate pe anii 2009/2010 și 2010/2011 ale căror prevederi au fost obligatorii pentru părți conform dispozițiilor art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamantei, în vigoare în perioada de referință.
Aceste contracte colective de muncă încheiate la nivel de unitate au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă București fără obiecțiuni.
ITM în conformitate cu prevederile legale incidente în cauză are obligația de a verifica înainte de înregistrare îndeplinirea condițiilor legale, iar în cazul în care acestea au fost încheiate fără respectarea dispozițiilor legale sunt restituite semnatarilor pentru îndeplinirea acestora.
Cată vreme aceste contracte colective nu au fost restituite de către ITM pentru neîndeplinirea condițiilor legale, prezumția legală în sensul că salariul de bază al reclamanților depășește minimul salariului de bază prevăzut în CCM la ramură nu poate fi răsturnată întrucât venitul brut lunar al reclamantei depășește salariul mimim prevăzut în CCM la ramura transporturi, fiind menționat în actele adiționale pe care aceasta le-a semnat fără obiecțiuni.
Pe de altă parte, contractele colective de muncă la nivel de unitate aplicabile pentru anii 2009 2010 și 2010/2011 au fost încheiate cu respectarea contractului de muncă încheiat Ia nivel superior, respectiv cu respectarea Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe_ a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional nr. 629/28.12.2010 până Ia data de 31.01.2011. Prin urmare, salariile de bază lunare stabilite prin contractul individual de muncă al reclamantei se încadrează atât în prevederile CCM încheiat la nivel de unitate, cât și prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare.
Mai mult, prin C.C.M. la nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare și mai mult clasa l de salarizare nu poate fi asimilată cu salariul minim de 700 lei prevăzut de CCM pe R. Transporturi deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute‚clase de salarizare ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Prin urmare, în raport de CCM încheiat la nivel de unitate, salariul de baza brut al reclamantei s-a calculat prin aplicarea coeficientului corespunzător clasei de salarizare ia salariul minim stabilit pe unitate, iar salariul de bază brut astfel rezultat depășește cu mult salariul de bază brut stabilit la nivel de ramură transporturi.
Prin urmare, cererea reclamantei de plată a acestor drepturi bănești prin raportare la nivelul salariului minim de 700 Iei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi este neîntemeiată.
Atât contractul individual de muncă, cât și contractul colectiv de munca reprezintă convenții de muncă părțile fiind patronii și salariații. Contractul colectiv are o valoare normativă.
Pentru a fi aplicat într-un raport juridic concret, contractul colectiv de muncă implică în mod necesar existența unui contract individual de muncă din care să izvorască acest raport juridic.
Contractele individuale concretizează, în măsura necesară, drepturile și obligațiile parților prevăzute nu numai de lege, dar și de contractul colectiv.
Pe cale de consecință, salariu fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru anii 2009 și 2010 au existat încheiate la nivel de unitate contracte colective de muncă, unde în Anexa l s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei l de salarizare, cât și nivelul celorlalte clase, astfel că înlocuirea acestei grile pentru unii salariați este netemeinică și nelegală.
Prin urmare, având în vedere că CCM-urile încheiate la nivel de unitate au fost înregistrate de ITM fără obiecțiuni și ținând cont de faptul că salariul de bază brut al reclamantei, stabilit inițial prin negociere colectivă și ulterior prin negociere individuală, a fost stabilit prin încheierea unor acte adiționale la contractul individual de muncă, fără obiecțiuni, recurenta solicită să se rețină că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 247 din Codul muncii (în vigoare la încheierea CCM la nivel de ramură transporturi) care statuau că „în cazul în care la nivel de angajator sau ramură nu există CCM se aplică CCM încheiat la nivel superior".
De asemenea, dispozițiile art 37 din Codul muncii prevăd că drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă.
Conform prevederilor art. 229 alin 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea parților", iar potrivit prevederilor art. 969 din vechiul cod civil în vigoare la încheierea CCM la nivel de ramură transporturi dispune astfel convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Dispozițiile art. 41 alin. 5 din Constituție garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.
Prin urmare, raportat la prevederile art. 247 din Codul muncii, prima instanța trebuia să dea eficiență contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și numai în lipsa acestuia celui încheiat la nivel superior.
Pe de altă parte, câtă vreme raporturile de muncă dintre reclamanta și recurentă se realizează în temeiul unui contract individual de muncă semnat fără obiecțiuni și care nu a fost modificat ori anulat, recurenta a plătit acestora salariile la care s-a obligat, neavând alte datorii către aceștia, astfel că în speță sunt incidente și prevederile art. 1092 din Codul civil în vigoare la încheierea CCM la nivel de ramură transporturi, care stauează că "orice plată presupune o datorie".
Prima instanță trebuia să aibă în vedere faptul că cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toată durata existenței contractului colectiv de muncă, conform art.268 alin 1 pct.d din Codul muncii.
Reclamanții solicita practic înlocuirea unor clauze ale CCM la Nivel de C."C." SA și CCM la Nivel de G. de Unității Feroviare, a căror aplicare a încetat la data de 31.12.2010 cu clauze mai favorabile existente în CCM la nivel de R. Transporturi, expirat și acesta la data de 31.12.2010.
Conform prevederilor legale în vigoare la data existenței contractelor colective de muncă, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente în contractul de muncă încheiat la nivel superior se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere în constatarea nulității clauzelor respective.
Instanța de judecată nu a fost investită cu o cerere de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de C."C." SA; chiar dacă instanța de judecată ar califica cererea reclamanților ca fiind o cerere de constatare a nulității unor clauze ale CCM la Nivel de C."C." SA.
O astfel de cerere ar fi tardiv introdusă prin raportare la prevederile art.268 alin.1. pcd.d din Codul muncii, motivat de faptul că atât CCM la nivel de C."C."SA, cât și CCM la Nivel de G. de Unități Feroviare au expirat la data de 31.12.2010, iar cererea reclamanților a fost introdusă după expirarea acestor contracte colective de muncă.
Clauzele CCM la nivel de C."C." SA, cât și CCM la nivel de G. de Unități Feroviare nu pot fi înlocuite de către instanța de judecată cu clauze mai favorabile prevăzute în CCM la nivel de R. Transporturi în lipsa unei cereri de constatare a nulității acestora introdusă în termen legal prevăzut de art.268 pct.d din Codul muncii.
Analizând întregul material probator administrat în cauză prin prisma criticilor formulate de către recurentă pârâtă, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., cât și din oficiu, conform art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea apreciază că prima instanță a reținut în mod corect incidența reglementării prevăzute de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, potrivit căreia dreptul la acțiune privind plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariată se prescrie în trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, întrucât drepturile pretinse de aceasta, chiar dacă se regăsesc în contractul colectiv de muncă, fac parte din categoria drepturilor salariale individuale ale salariaților care nu au caracter de drepturi colective, astfel că nu sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni, prevăzut de art.268 lit. e din Codul muncii, republicat, aplicabil unei alte situații juridice, atunci când se pune problema executării sau neexecutării contractului colectiv de muncă sub alte aspecte decât drepturile bănești recunoscute salariatului prin negocierile dintre partenerii sociali.
Prin urmare, având în vedere că obiectul litigiului vizează diferențele de drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă și neplătite de către pârâtă, precum și faptul că drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010 erau scadente în luna noiembrie 2010, Curtea constată că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. art. 258 alin. 1 lit. c din Codul muncii pentru drepturile salariale aferente perioadei în litigiu nu era împlinit la data înregistrării acțiunii pe rolul tribunalului, respectiv 5.11.2012.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, în conformitate cu prevederile art.41 alin.3 lit.b din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, au obligația de a lua ca bază de la care pornesc negocierile pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul nivel de grup de unități și unitate, valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi.
Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Recurenta a confirmat faptul că a folosit un algoritm de calcul diferit, stabilit prin CCM la nivel de grup de unități, utilizând la stabilirea salariilor minime brute din unitate ca sistem de referință valoarea de 570 lei, respectiv 600 lei, pentru salariul minim de bază, iar nu valoarea de 700 lei, susținând că acest CCM la nivel de ramură nu i se aplică, întrucât CCM la nivel de unitate/grup de unități, ca rezultat al negocierii între partenerii sociali, a înlăturat de la aplicare dispozițiile CCM la nivel de ramură.
Apărarea recurentei, potrivit căreia că s-ar aplica cu prioritate CCM la nivel de unitate/grup de unități, indiferent de clauzele acestuia, nu poate fi reținută de Curte, întrucât legea impune fără echivoc obligația, pentru partenerii sociali, să respecte drepturile cu caracter mai favorabil stabilite în CCM la nivel superior, indiferent de împrejurarea ca la nivel de unitate este sau nu încheiat un contract colectiv de muncă.
CCM la nivel de unitate/grup de unități se aplică cu prioritate numai în situația în care la nivel superior sunt reglementate drepturi cu caracter minimal, iar la nivel de unitate sunt acordate drepturi mai favorabile, în sens contrar, sunt aplicabile cele de la nivel superior.
De altfel, art. 57 alin. 4 Codul muncii, în forma în vigoare la data executării contractului, prevede explicit că în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.
Prin urmare, clauza mai favorabilă cu privire la salariul minim de 700 lei din CCM la nivel de ramură se aplică de drept, prin efectul legii, fără a fi necesar a se obține în prealabil nulitatea clauzei cu forță juridică inferioară.
Nu s-ar putea reține că prevederile Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 se aplică numai unităților care nu au încheiat Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, întrucât art. 247 Codul muncii nu poate fi interpretat restrictiv, ci dimpotrivă, se completează cu situația în care norma favorabilă din Contractul colectiv de muncă la nivel superior înlătură de la aplicare pe cea de le nivel inferior.
Așadar, Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 se aplică și unităților care au încheiat Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în privința dispozițiilor mai favorabile.
În condițiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010 constituie legea părților, de la care nu se poate deroga decât printr-un act juridic cu forță egală, diminuarea nivelului salariului minim brut pe unitate nu poate fi considerată ca fiind în conformitate cu dispozițiile legale în materie.
Ca atare, prima instanță a reținut judicios că dispozițiile mai favorabile din contractele colective de muncă la nivel superior se aplică cu prioritate față de cele la nivel inferior, acest principiu fiind reglementat atât în cuprinsul art. 238 alin. 1 Codul muncii, cât și prin art. 8 alin. 2 din Legea nr.130/1996, astfel ”prin contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C. SĂ - SUCURSALA REGIONALĂ CF BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.4144 din data de 04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. V., C.N.C.F C.F.R. SĂ - SUCURSALA CENTRUL NAȚIONALĂ DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CĂI FERATE BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. P. I. N. F. G. R.
GREFIER
M. P.
Red.Jud. FGR, 3.02.2015
Dact: Z.G./2 ex/19.01.2015
Jud.fond: D.E.B.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1482/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 431/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
