Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 862/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 862/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 14615/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8802/2014)
DECIZIE Nr. 862/2015
Ședința publică de la 09 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător D. A. C.
Judecător R. G.
Grefier R. N. C.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta C. N. DE CAI FERATE “CFR” S.A. BUCUREȘTI - SUCURSALA REGIONALĂ CF BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.9875/22.10.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL - în numele membrilor de sindicat: M. P., G. R., S. D., D. C., D. G., D. C., G. A., V. V., S. C., V. A., având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta, prin consilier juridic S. G., conform delegației de reprezentare, care se depune la dosarul cauzei, lipsind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, în data de 27.02.2015, s-a înregistrat la dosar întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă, în dublu exemplar, prin care se invocă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a recurentei, fapt pentru care s-a procedat la citarea recurentei-pârâte cu mențiunea de a depune la dosar mandatul dat sucursalei pentru introducerea recursului, după care:
Curtea ia act că nu s-a făcut dovada mandatului acordat de societatea către sucursală și, în raport de prevederile art. 96 din Codul de procedură civilă, procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării formulate de partea intimată către reprezentantul recurentei.
Nemaifiind cererii de formulat, excepții noi de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția lipsei dovezii calității de reprezentant cât și pe recurs.
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea excepției, apreciind că delegația dată de companie reprezenta mandatul de reprezentare și pe recursul formulat, solicită admiterea acestuia pentru motivele pe larg dezvoltate în cererea de recurs.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în raport de prevederile art. 150 din Codul de procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
După reținerea cauzei spre soluționare, dar nu mai târziu de ridicarea ședinței de judecată, s-au înregistrat la dosar prin serviciul registratură al acestei secții, concluzii scrise formulate de partea recurentă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea disjunsă din dosarul nr._ și înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._/3/2014, reclamanta U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE-COMERCIAL BUCUREȘTI (USLFMC București) în numele și pentru membrii de sindicat M. P., V. A., S. D., D. C., D. G., D. C., G. A., V. V., S. C. Și G. R., a chemat în judecată pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR" S.A. (CNCF „CFR" S.A.), prin care solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. să plătească pentru fiecare reclamant diferențele dintre drepturile salariate de care au beneficiat salariații corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerație a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariate de care ar fi trebuit să beneficieze calculat la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente (salariul minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi valabil de la dala de 01.01.2008, in conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008-2010). Perioada pentru care solicită acordarea acestor diferențe salariale este octombrie_10; să fie obligată pârâta la plata de daune interese, constând în actualizarea sumelor pe care le datorează cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
Prin sentința civilă nr.9875/22.10.2014 Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată; a admis acțiunea formulată de reclamanta U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE-COMERCIAL BUCUREȘTI; a obligat pârâta să plătească reclamanților, diferențele dintre de drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada octombrie_10, actualizate cu rata inflației, la data plății efective; a obligat pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței fiecărei obligații de plată a drepturilor salariale și până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Potrivit art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, s-a prevăzut un salariu de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008, negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, în valoare de 700 lei, stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Ulterior, a fost încheiat contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 la nivel de unitate, prin care s-a prevăzut un salariu de bază brut corespunzător clasei de salarizare 1, în cuantum de 570 lei. Totodată, prin actul adițional nr. 1708/21.04.2010, s-a prevăzut un salariu de bază brut corespunzător clasei de salarizare 1, în cuantum de 600 lei.
Această împrejurare nu determină însă inaplicabilitatea prevederilor CCM Unic la Nivel de R. Transporturi deoarece contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură are forță juridică superioară în raport de contractele colective încheiate la nivel inferior.
În acest sens, statuează și dispozițiile art.8 alin.2-4 din Legea 130/1996, în vigoare la momentul încheierii contractului colectiv de muncă, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă are caracter obligatoriu numai dacă este încheiat cu respectarea legii, or, în cauză, contractul colectiv încheiat la nivel de unitate nesocotește clauzele cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, neputând produce efecte juridice în relațiile dintre părți.
În concluzie, ținând seama de dispozițiile art.11 din Legea nr.130/1996, Tribunalul a reținut faptul că pârâta trebuia să respecte clauzele CCM Unic la nivel de ramură referitoare la nivelul salariului de bază minim brut în negocierea contractului colectiv la nivel de unitate.
În ceea ce privește aplicabilitatea CCM Unic la nivel de ramură, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.4 alin. 1 din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, conform cărora acesta se aplică până la 31.12.2010 și că, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, atunci valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamanților, diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada octombrie_10, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Totodată, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului în materia răspunderii contractuale și ținând seama de dispozițiile art.1535 din Noul Cod Civil, potrivit cărora, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței fiecărei obligații de plată a drepturilor salariale și până la data plății efective.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs recurenta C. Naționala de Cai Ferate "CFR" S.A., prin Sucursala Regională CF București, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond, respingerea cererii ca netemeinica si nelegala, pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Pe cale de excepție, învederează recurenta că, în mod greșit, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților. Față de termenul de introducere al acțiunii, invocă recurenta excepția prescrierii dreptului material la acțiune având in vedere prevederile Legii 53/2003 - art.268 alin.1 pct. e: „ Cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: e) in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia."
Din studiul cererii de chemare in judecata rezulta ca obiectul solicitărilor formulate de către reclamanta îl constituie plata unor drepturi prevăzute in contractele colective de munca încheiate la nivel de unitate sa ramura transporturi.
Din perspectiva prevederilor legale stabilite la art. 268 (1) lit. e din Codul muncii, republicata, cu modificările si completările ulterioare, dreptul material la acțiune al reclamantei privind pretențiile ce fac obiectul cauzei s-a prescris.
În aceste condiții, drepturile salariale solicitate, anterioare perioadei de sase luni fata de data înregistrării acțiunii la tribunal sunt prescrise având in vedere ca termenul prevăzut de codul muncii la art. 268 (1) lit.e a fost depășit, iar acțiunea este supusa decăderii fiind aplicabile prevederile art. 185 din Codul de procedura civilă: „(1) Când un drept procesual trebuie exercitat ., nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului în afara de cazul in care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate (2) în cazul in care legea oprește îndeplinirea unui act de procedură înăuntrul unui termen, actul făcut înaintea împlinirii termenului poate fi anulat la cererea celui interesat".
Cum reclamanta critica neexecutarea Contractului colectiv de muncă, este evident ca în cazul drepturilor solicitate termenul de prescripție este cel prevăzut la art. 268 alin.1 pct. e) din Codul muncii, adică șase luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Prin urmare, este inadmisibil ca legiuitorul sa fi prevăzut două termene de prescripție pentru același obiect. în opinia noastră termenul de prescriere de trei ani se referă la drepturi salariale ce au ca izvor contractul individual de muncă, iar termenul de prescripție de șase luni se referă la drepturi ce au ca izvor Contractul Colectiv de Muncă.
Luând in considerare toate cele învederate mai sus consideră recurenta ca toate drepturile solicitate de reclamanta au ca temei Contractul Colectiv de Muncă, iar in acest caz termenul de prescripție fiind de sase luni, rezulta ca acțiunea este tardiv introdusa prin raportare la prevederile art.268 alin.1 lit. d din Codul muncii, motivat de faptul ca C.C.M. la Nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A 2009-2010 a expirat iar, cererea reclamanților a fost introdusa in 24.12.2013.
În concluzie, solicită recurenta admiterea excepției invocate si pe cale de consecința, respingerea pretențiilor reclamanților pentru perioada octombrie_10.
Pe fondul cauzei, învederează recurenta că în mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere cele învederate de societatea recurentă cu privire la faptul că acțiunea reclamanților este inadmisibilă pentru diferențele de drepturi calculate in raport de salariu minim brut stabilit in CCM la Nivel de Ramura Transporturi, din perspectiva faptului ca salariul de baza a fost negociat iar salariații si-au dat consimțământul cu privire la valoarea lui prin semnarea, in perioada de referința, a actului adițional la CIM.
Prin urmare, cererea reclamanților de acordare a unor diferențe la salariul de baza pentru membrii de sindicat este total neîntemeiata si nejustificata având in vedere ca aceștia au semnat CIM si toate actele adiționale aferente fără obiecțiuni in ceea ce privește salariul.
Astfel, prin acte adiționale la C.I.M. al fiecărui reclamant. s-a stabilit un salariu de baza brut prin negociere, salariu la care a achiesat fără obiecțiuni. Mai mult decât atât, valoarea salariului avut de reclamanți in perioada de referința este mult peste valoarea salariului minim invocat.
De asemenea, la salariul de baza lunar stabilit prin negociere se adaugă si sporurile prevăzute in actele adiționale la CIM sus-menționate, astfel încât se poate concluziona ca venitul brut lunar ai salariaților in cauza depășește cu mult salariul minim prevăzut in hotărârile de guvern menționate.
Considera recurenta ca acordul de semnare a actului adițional in care s-a stabilit salariul reclamantului a fost liber exprimat, astfel încât nu se justifica atitudinea manifestata in formularea acțiunii.
Situația juridica salariata a reclamanților a fost guvernata de prevederile contractelor colective de munca la nivel de unitate, contracte înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca București, fără obiecțiuni.
În perioada 01.09._10 în care reclamanții solicită diferența de drepturi salariale, diferența rezultata dintre salariul de baza minim brut negociat in cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008-2010 si sumele efectiv primite in conformitate cu prevederile art.7 si anexei 1 din C.C.M, la nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A., au existat la C. Națională de Căi Ferate CFR S.A. contract colectiv de munca valabil încheiat la nivel de unitate pe anii 2009/2010 ale căror prevederi au fost obligatorii pentru părți conform dispozițiilor art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat si în contractul individual de muncă al reclamanților, in vigoare in perioada de referința. Acest contract colectiv de munca încheiate la nivel de unitate a fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca București fără obiecțiuni.
Solicită recurenta să se rețină ca ITM în conformitate cu prevederile legale incidente in cauza are obligația de a verifica înainte de înregistrare îndeplinirea condițiilor legale, iar in cazul in care acestea au fost încheiate fără respectarea dispozițiilor legale sunt restituite semnatarilor pentru îndeplinirea acestora.
Câtă vreme aceste contracte colective nu au fost restituite de către ITM pentru neîndeplinirea condițiilor legale, prezumția legala in sensul ca salariul de baza al reclamanților depășește minimul salariului de baza prevăzut in CCM la ramura nu poate fi răsturnata întrucât venitul brut lunar al reclamanților depășește salariul minim prevăzut in CCM la ramura transporturi, fiind menționat in actele adiționale pe care aceștia le-au semnat fără obiecțiuni.
Pe de altă parte, contractul colectiv de munca la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv cu respectarea Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional nr. 629/28.12.2010 până la data de 31.01.2011. Prin urmare, salariile de bază lunare stabilite prin contractul individual de muncă al reclamanților se încadrează atât în prevederile CCM încheiat la nivel de unitate, cât și prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare.
Mai mult, prin C.C.M. la nivel de C.N.C.F. „C.F.R." S.A. si C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase si coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, si mai mult clasat de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi, deoarece in acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Prin urmare, in raport de CCM încheiat la nivel de unitate, salariul de baza brut al reclamanților s-a calculat prin aplicarea coeficientului corespunzător clasei de salarizare la salariul minim stabilit pe unitate, iar salariul de baza brut astfel rezultat depășește cu mult salariul de baza brut stabilit la nivel de ramura transporturi. Cererea reclamanților de plata a acestor drepturi bănești prin raportare la nivelul salariului minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi este neîntemeiata.
Atât contractul individual de munca cat si contractul colectiv de munca reprezintă convenții de munca părțile fiind patronii si salariații. Contractul colectiv are o valoare normativa.
Pentru a fi aplicat într-un raport juridic concret, contractul colectiv de munca implica in mod necesar existenta unui contract individual de munca din care sa izvorască acest raport juridic.
Contractele individuale concretizează. în măsura necesara; drepturile si obligațiile pârtilor, prevăzute nu numai de lege, dar si de contractul colectiv.
Pe cale de consecința, salariu fiind un drept de natura consensuala si supus negocierii, atâta timp cat pentru anii 2009, 2010 au existat încheiate la nivel de unitate contracte colective de munca, unde in Anexa 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare cat si nivelul celorlalte clase consideram ca înlocuirea acestei grile pentru unii salariați este netemeinica si nelegala.
Prin urmare, cum CCM-urile încheiate la nivel de unitate au fost înregistrate de ITM fără obiecțiuni si ținând cont de faptul ca salariul de baza brut al reclamanților, stabilit inițial prin negociere colectiva si ulterior prin negociere individuala, a fost stabilit prin încheierea unor acte adiționale la CIM, fără obiecțiuni, solicită recurenta să rețină ca in cauza sunt incidente si dispozițiile art. 37 din Codul muncii care prevăd ca „drepturile si obligațiile privind relațiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc prin negociere, in cadrul contractelor colective de munca si al contractelor individuale de munca"; prevederile art. 229 alin. 4 din Codul muncii, care statuează ca, „contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților"; prevederile art. 1270 alin. 1 din Codul civil care dispune ca „contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante" (art. 969 Vechiul cod civil „convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante") si dispozițiile art. 41 alin. 5 din Constituție care garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective intre părți.
Câtă vreme raporturile de munca dintre reclamanți si recurentă se realizează in temeiul unui contract individual de munca semnat fără obiecțiuni si care nu a fost modificat ori anulat, iar recurenta a plătit acestora salariile la care s-a obligat, neavând alte datorii către aceștia, solicită recurenta să se rețină ca in speța sunt incidente si prevederile art. art. 1470 din Noul Cod civil care statuează ca "orice plata presupune o datorie" (art. 1092 din Vechiul Cod civil "orice plata presupune o datorie").
In aceste împrejurări, solicită recurenta să se retina ca nu se poate aprecia asupra nerespectării salariului de baza brut la ramura, câtă vreme reclamanților nu le-au fost plătite salarii mai mici decât cele stabilite la acest nivel.
Pe de altă parte, o instanța de judecata nu poate interveni, nu poate limita principiul libertății de voința a pârtilor, atunci când aceasta libertate a pârtilor se manifesta cu respectarea dispozițiilor legale.
Pe cale de consecința, solicită recurenta să se rețină că nu exista temei legal pentru acordarea drepturilor bănești solicitate și să fie admis recursul astfel cum a fost formulat.
La data de 27.02.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimata U. S. Libere Feroviare Mișcare Comercială, în numele și pentru membrii săi, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, invocând totodată excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 din Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului și de excepția invocată, Curtea reține următoarele:
Într-adevăr, deși parte în dosar este C. N. DE CAI FERATE “CFR” S.A. BUCUREȘTI, recursul a fost declarat de SUCURSALA REGIONALĂ CF BUCUREȘTI, fără a se face dovada că a fost împuternicită de CNCF și fără ca aceasta să ratifice în termen cererea de recurs, cu toate că a fost citată în calitate de recurentă (fila 16 dosar recurs).
Potrivit art. 161 din Codul de procedură civilă: ”Când instanța constată lipsa capacității de exercițiu al drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri. Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea”.
Curtea constată că sunt îndeplinite cerințele acestui text, excepția fiind întemeiată. Întrucât, potrivit legii, nu este obligatorie acordarea unui termen pentru complinirea lipsurilor, având în vedere și faptul că C. N. DE CAI FERATE “CFR” S.A. BUCUREȘTI a cunoscut faptul că are calitatea de recurentă, deși trebuia să știe că nu a declarat recurs, însă nu a făcut minime diligențe pentru a cerceta situația dosarului, în îndeplinirea obligațiilor pe care le prevede art. 129 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că nu s-a impus amânarea cauzei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 ind.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va anula recursul pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.
Constată nulitatea recursului formulat de recurenta C. N. DE CAI FERATE “ CFR” SA BUCUREȘTI - SUCURSALA REGIONALĂ CF BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.9875/22.10.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL - în numele membrilor de sindicat: M. P., V. A., S. D., D. C., D. G., D. C., G. A., V. V., S. C. și G. R..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Martie 2015.
Președinte, M. P. | Judecător, D. A. C. | Judecător, R. G. |
Grefier, R. N. C. |
Red. DAC
Dact: Z.G./2 ex/17.03.2015
Jud.fond: C.L. G.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Despăgubire. Decizia nr. 406/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
