Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 111/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 111/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 9277/3/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._ (Număr în format vechi 6296/2014)

DECIZIE Nr. 111/2015

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Judecător E. D. B.

Judecător D. A. C.

Grefier R. N. C.

Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA împotriva sentinței civile nr.6013 din data de 22.05.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă FEDERAȚIA S. TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMÂNIA - SINDICATUL MECANICILOR DE LOCOMOTIVĂ CĂLĂTORI SIGHIȘOARA - în numele membrilor de sindicat enumerați: A. O., B. G., B. D., B. R., C. I.-Z., C. T., C. F., D. A., D. V., D. I., D. I.-A., F. C.-N., F. V., Kerekeș I., L. M., M. A., M. D., M. F., P. L., P. A., R. Ș., Ș. O., S. G., S.-I. I., V. N., I. Z., cauza având ca obiect – drepturi bănești disjuns din dosar nr._/3/2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă FEDERAȚIA S. TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMÂNIA - SINDICATUL MECANICILOR DE LOCOMOTIVĂ CĂLĂTORI SIGHIȘOARA - în numele membrilor de sindicat mai sus enumerați, prin reprezentant P. M., legitimat în fața instanței, lipsind recurenta-pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea procedează la identificarea reprezentantul părții intimate reclamante, d-nul P. M., acesta legitimându-se cu cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.

La solicitarea Curții, reprezentantul intimatei-reclamante, arată că nu are studii juridice, sens în care nu poate pune concluzii în fața instanței.

În temeiul art.150 din Codul de procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6013 din data de 22.05.2014, pronunțată de Tribunalului București - Secția a VlII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2012, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la acordarea premierii anuale acordate de „Ziua Ceferistului” pe anul 2010, a ajutorului material pentru Paști și C. pe anul 2010, precum și salariul suplimentar aferent anului 2010 invocată de pârâtă și a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. O., B. G., B. D., B. R., C. I.-Z., C. T., C. F., D. A., D. V., D. I., D. I.-A., F. C.-N., F. V., Kerekeș I., L. M., M. A., M. D., M. F., P. L., P. A., R. Ș., Ș. O., S. G., S.-I. I., V. N., I. Z..

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

În considerarea prevederilor art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Tribunalul a analizat cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, invocată de pârâtă.

Tribunalul a deliberat cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii (art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii în forma în, vigoare la data pretinsei împliniri a termenului prescripției pentru pretențiile reclamanților având ca obiect plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și premierea pentru Ziua feroviarului pentru anul 2010), Tribunalul a respins această excepție, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii referitoare la termenul de prescripție de 6 luni aplicabil în situația neexecutării contractului colectiv de muncă ci, drepturile pretinse de reclamanți respectiv acordarea unor drepturi individuale, care chiar dacă se regăsesc in contractul colectiv de muncă fac parte din categoria drepturilor bănești suplimentare respectiv drepturi individuale ale salariaților si nu au caracter de drepturi colective astfel încât nu sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni ci termenului de prescripție prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c și art. 268 alin. 2 și art. 171 din Codul muncii după republicare, referitor la litigii în legătură cu drepturi și obligații pentru care nu s-a definit de legiuitor un termen special, neavând relevanta ca drepturile in discuție au luat naștere în urma negocierilor colective.

Tribunalul nu a reținut susținerea pârâtei în sensul că Prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010 și Ajutor material de P. și C. pentru anul 2010, respectiv, salariului suplimentar pentru anul 2010, nu sunt drepturi salariale astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 155 din Codul muncii și nici venituri din salariu, astfel cum acestea sunt prevăzute de art.55 alin.(1)-(3) din Codul fiscal și pe cale de consecință, nu sunt aplicabile prevederile art.268 alin.1 lit. c) din Codul muncii, întrucât, aceste venituri se acordă din fondul de salarii.

Și dacă ar fi considerat că Prima pentru Ziua Feroviarului și Ajutorul material de P. și C. acordate de angajatori angajaților, în conformitate cu prevederile contractuale nu sunt drepturi salariale negociate individual acestea fac totuși parte din categoria unor drepturi individuale a salariaților ce iau naștere în temeiul existentei si executării contractelor individuale de muncă, drepturi reglementate ca si cadru general de lege chiar dacă sunt preluate în contractul colectiv de muncă sub aspectul condițiilor concrete de acordare, astfel încât, nu Ie este aplicabil sub aspectul prescripției extinctive textul 268 alin. 2 lit. c din Codul muncii (după republicare) referitoare la termenul de prescripție de 6 luni aplicabil în situația neexecutării contractului colectiv de munca ci prevederile art. 268 alin. 2 din codul muncii pentru anul 2010 și prevederile art. 268 alin. 1 lit.c pentru ajutorul material de P. și C., pentru drepturile reprezentând Prima pentru Ziua Feroviarului și salariul suplimentar pentru anul 2010, (care are natura juridică a unui adaos în sensul prevederilor art. 160 din Codul muncii (prevederile art. 155 din Codul muncii anterior republicării).

Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele;

Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței la data plății, Tribunalul a reținut următoarele:

Acestea au fost solicitate în temeiul prevederilor art. 71 din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 Muncii Solidarității Sociale si familiei nr. 629/04.01.2010 până la data de (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul prelungit prin actul adițional înregistrat sub 31.01.2011). Așa cum rezulta din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

Potrivit art. 71 prima si a doua liniuță din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 (prelungit prin act adițional pana la data de 31 decembrie 2011):

„Cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare...”, „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei I de salarizare”.

Tribunalul a analizat pretențiile reclamanților în funcție de prevederile legale si contractuale în vigoare la data nașterii dreptului si a obligației de plată (anul 2010).

Din dispozițiile Codului muncii, art. 247 și cele ale Legii nr.130/1996, în vigoare la data nașterii drepturilor rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți.

Mai mult, potrivit art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din Codul muncii, s-a desprins concluzia clară a producerii efectelor prevederilor cu caracter minimal ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grupuri de angajatori față de toți salariații încadrați la toți angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent de afilierea acestora la o organizație sindicală, câtă vreme contractele individuale de muncă sau contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior nu pot cuprinde clauze care să cuprindă drepturi mai puțin favorabile salariaților decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă unic la nivel superior.

Astfel, parata nu poate invoca suspendarea prevederilor echivalente din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate prin Actul adițional nr. 1708/21.04.2010, invocate de pârâtă, în ceea ce privește obligația acesteia de a plăti angajaților ajutorul material cuvenit pentru sărbătorile de P. pentru anul 2010, respectiv premierea ocazionata de Ziua Ceferiștilor pe anul 2010, de vreme ce clauza contractuala stabilita in contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior, obliga la plata acestor drepturi salariale.

De altfel în anul 2010 Sărbătoarea Paștelui a fost sărbătorită în perioada 4-6 aprilie 2010, anterior încheierii Actului adițional nr. 1708/21.04.2010, invocat de pârâtă.

Mai mult, parata este membră a Asociației Patronale semnatare a Contractului colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional pana la data de 28 decembrie 2010 (respectiv 31.01.2011).

Totodată, aspectul că prin art. 69 din Contractul Colectiv de muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, s-a prevăzut că prevederile privind plata ajutorului material de Paste și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică cu 01.01.2010, nu a putut fi avută în vedere de instanță ca un argument al neplății acestor drepturi, din cel puțin două Considerente.

Astfel, acestea au fost recunoscute prin art. 71 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008, înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si Familiei sub nr. 2836/20 28.12.2006 și prelungit prin act adițional pana la data de 31.01.2011 (contract încheiat la nivel superior celui încheiat la nivel de unitate si aplicabil intimatei în perioada 01.04._10).

Cu privire la ajutorului material de C. pentru anul 2010 respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor pe anul 2010, Tribunalul a îndepărtat susținerea pârâtei în sensul aspectului necuvenit al acestor drepturi prin invocarea prevederilor art. 69 din Contractul Colectiv de muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" S.A., înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, prin care s-a prevăzut că prevederile privind plata ajutorului material de Paste și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor se aplică cu 01.01.2010 și a prevederilor Actului Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București, prin care părțile au modificat prevederile art. 69 lit. a și b și au stabilit că prevederile privind plata ajutorului material de P. și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică începând cu 01 ianuarie 2011 și că nu se aplică în perioada 01.04._10.

Astfel, Tribunalul a constatat că reclamanții nu au solicită aceste drepturi în temeiul prevederilor Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" S.A., înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București ci în temeiul prevederilor art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011.

Așa cum rezulta din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

In ceea ce privește obligativitatea prevederilor art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, conform înțelegerii partenerilor de dialog social și având în vedere dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. b și art. 283 alin. 3 din Codul muncii, precum (în vigoare la data nașterii drepturilor) și faptul că, din perspectiva salariatului, acordarea unor salarii suplimentare, respectiv drepturi salariale suplimentare reprezintă un drept al acestuia, rezultă că acestui drept îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de acordare a acestuia în condițiile prevăzute de contractul colectiv pentru următoarele argumente:

Din dispozițiile Codului muncii, art. 247 și cele ale Legii nr.130/1996 (acte normative care guvernează executarea raportului contractual), rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți. Contractul colectiv de muncă reprezintă un acord de voință și în același timp, un izvor de drept, o normă convențională, negociată, impunându-se părților contractului individual întocmai ca si legea.

In cauză devin aplicabile prevederile art.238 din Codul muncii în conformitate cu care, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, în conformitate cu care „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală", respectiv „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel".

Totodată, potrivit prevederilor înscrise în art. 40 alin. 2 litera c din Codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților „toate drepturile ce decurs din lese, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de muncă".

În conformitate cu prevederile art. 31 și art. 33 alin. 3 din Legii nr. 130/1996 (act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale), modificarea, clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia sau suspendarea aplicării unor prevederi din contractul colectiv de muncă se poate realiza numai prin acordul de voință al părților.

În conformitate cu prevederile art. 244 din Codul muncii (în forma în vigoare la data dreptului si a obligației de plată), contractul colectiv de muncă poate fi modificat pe parcursul executării lui, în condițiile legii, prin acordul părților iar conform art. 246 din Codul muncii aplicarea contractului colectiv de munca poate fi suspendată prin acordul de voință al părților.

Tribunalul nu a reținut susținerea pârâtei în sensul că prevederile ar. 71 din acest contract colectiv de muncă „ar fi fost suspendate" prin Procesul Verbal încheiat în data de 25.05.2009 între conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și federațiile sindicale feroviare.

În cuprinsul acestuia se menționează în mod expres că „Măsurile stabilite se referă numai la anul 2009", cu consecința că ar putea fi invocat numai în privința drepturilor aferente anului 2009, iar pe de altă parte Tribunalul a constatat că acesta nu poate reprezenta în sine un act adițional privind modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia, câtă vreme modificarea contractului colectiv de muncă se poate realiza numai în condițiile legii, sau suspendarea aplicării unor prevederi din contractul colectiv de muncă, ce se poate realiza numai prin acordul de voință al părților.

Or, modificările aduse Contractului Colectiv de Muncă operează numai dacă se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților (art. 31 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale).

Totodată, suspendarea aplicării contractului colectiv de muncă operează dacă este notificată în termen de 5 zile, organului la care acesta a fost depus pentru înregistrare (art. 33 alin. 3 și alin. 4 din Legea nr. 130/1996 act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale.

Devine evident în acest context că, față de împrejurarea că nu a intervenit în forma și cu formalitățile prevăzute de lege modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia sau suspendarea acestora nici în anul 2009 și cu atât mai puțin în anul 2010, an neavut în vedere prin procesul-verbal încheiat în data de 25.05.2009 între conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și federațiile sindicale feroviare, Tribunalul a constatat că prevederile art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, au fost în vigoare în perioada de referință, fiind obligatorii pentru părțile semnatare, potrivit art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, mai sus redate.

Întrucât art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr.130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul a constatat că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, la acordarea și plata personalului propriu a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți.

În plus, intimata a invocat în refuzul de a executa clauzele contractului colectiv de muncă prevederile unui act normativ, respectiv ale art. 7 din O.U.G .nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici coroborate cu art. 15 alin. 1 din O.U.G. nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, însă Tribunalul a constatat că aceste acte normative nu conțin nici o prevedere care să permită suspendarea unilaterală a executării unor clauze a contractelor colective de muncă.

Potrivit art. 7 din O.U.G. nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici „(1) Fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz."

Or, aceste prevederi impun doar fundamentarea bugetelor de venituri și cheltuieli cu respectarea unor indici financiari în ceea ce privește indicele de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, iar nu acordarea drepturilor salariale și a celorlalte drepturi de natură salariala condiționată de asigurarea resurselor financiare pentru plata acestora.

Or, bugetul de venituri si cheltuieli rectificat pe anul 2010 cât și rubrica „cheltuieli de personal" sunt fundamentate la sfârșitul anului 2010 pentru începutul anului următor iar la constituirea acestuia angajatorul are obligația de a lua toate măsurile ca la cheltuielile de personal să prevadă cheltuielile cu toate drepturile salariale prevăzute de lege sau stabilite contractual (atâta vreme cât în acest caz, dreptul în discuție nu face obiectul unor limitări sau restricții instituite prin lege) câtă vreme, potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile trebuie plătite înaintea oricăror obligații ale angajatorului și aceasta indiferent de existența unor limitări cu privire la cheltuielile totale aprobate angajatorului.

În acest context nu a putut fi primită susținerea pârâtei în sensul că pârâta are obligația utilizării veniturilor realizate conform prevederilor legale și a clasificației bugetare, câtă vreme potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile trebuie plătite înaintea oricăror obligații ale angajatorului aceasta fiind o obligație legală, expresă, fără ca pentru angajatorul pârât să fie prevăzute derogări.

Plata muncii către salariați și a drepturilor de natură salariala cuvenite ca urmare a desfășurării muncii în condiții negociate legal nu poate fi supusă unei condiții potestative din partea angajatorului cu consecința sistării acestora ori de câte ori angajatorul nu întocmește corespunzător bugetul astfel încât să fie în măsura să respecte prevederile art. 156 din Codul muncii referitoare la onorarea cu prioritate a obligațiilor salariate, iar împrejurarea că sumele respective sunt sume aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli potrivit legii este o garanție a plății drepturilor în discuție întrucât nu-i poate fi permis angajatorului si nici statului să prevadă acordarea unor drepturi pentru angajați pe care tot acesta să te condiționeze de voința sa de a aloca sau nu resursele financiare necesare plătii acestora.

Tribunalul nu a putut reținut susținerea pârâtei în sensul în care Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, nu ar reprezenta o convenție legal făcută, întrucât ar contraveni unor „acte normative apărute ulterior semnării contractului colectiv de muncă”.

Aceasta reprezintă o interpretare total eronată a cauzelor și efectelor nulității în legislația civilă în general și în legislația muncii, în particular.

Pe de o parte, Tribunalul a constatat că nulitatea este o sancțiune juridică ce intervine pentru nerespectarea oricăreia dintre condițiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului.

Două aspecte relevante pot fi reținute în speța de față:

- caracterul nulității de sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Cu alte cuvinte nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care, ta încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic (indiferent că este vorba despre condiții de fond sau de formă);

- momentul în raport de care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este acela al încheierii actului juridic, respectiv cauza nulității este contemporană momentului încheierii actului juridic, conform principiului „tempus regit actum".

Cu alte cuvinte cauza de nulitate există în momentul încheierii actului juridic și constă în nerespectarea unei dispoziții legale referitoare la încheierea valabilă a actului.

Or, în cazul de față pârâta nu a invocat existența unor cauze de nevalabilitate a contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 Ia Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr.629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, care ar fi fost încălcate la data încheierii acestuia (iar nu ulterioare încheierii contractului, cauzele survenite neputând afecta valabilitatea actului încheiat legal Ia data facerii sale și supus legii de la data întocmirii) și nici nu arată expres care sunt prevederile legale pretins eludate la încheierea actelor adiționale la acesta, respectiv care sunt limitele prevăzute de lege de la care s-a derogat prin convenție și care ar atrage nevalabilitatea acestora sau care ar avea ca efect nulitatea acestora.

În acest context invocarea unei situații survenite ca fiind un aspect de natură a atrage nevalabilitatea convenției colective este nelegală.

În orice caz nu poate fi permis un refuz de executare întemeiat de nelegalitatea clauzelor fără a se solicita constatarea acestui caracter.

În plus, intimata a invocat în refuzul de a executa clauzele contractului colectiv de muncă existența unor dificultăți economice care ar avea efectul unor cauze de exonerare, însă, nu justifică motivul pentru care a negociat, din calitatea de membru al patronatului, drepturi salariale pe care nu le poate onora.

Tribunalul a îndepărtat și apărarea pârâtei întemeiată pe prevederile art.12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicată, cu modificările ulterioare: în conformitate cu care: „contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale".

Or, aceste prevederi legale sunt norme cu caracter special derogator și se aplică în mod expres salariaților din instituțiile bugetare, finanțate de la bugetul de stat și ale căror drepturi salariale nu se negociază ci se stabilesc prin lege în limite precise și ca atare, nu pot constitui obiectul negocierilor colective iar nu și societății pârâte, care este Societate Comercială și care se autofinanțează, indiferent de existența unor prevederi legale referitoare la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerul Transporturilor cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art.5 lit.a) din O.U.G. nr.79/2008 coroborate cu art. 15 alin.(1) din O.U.G. nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Salariaților care nu fac parte din instituțiile bugetare li se aplică reguli proprii, respectiv cele referitoare la caracterul negociat al salarizării, nefiind în prezența unor drepturi a căror acordare și cuantum ar fi prestabilit prin lege, normele speciale neputând fi extinse prin analogie și la cazuri pe care acestea nu le vizează în mod expres.

In acest context, în condițiile în care dreptul reclamanților la plata drepturilor prevăzute de prevederile art. 71 din contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2010 nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate nu este afectat nici dreptul! acestuia la acordarea sumelor cu acest titlu, reclamantul fiind îndreptățit la acordarea acestuia în perioada în care a fost sistată acordarea în mod unilateral.

Art. 41 alin. 5 din Constituție garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.

Existența sau inexistența resurselor financiare bugetare nu poate avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute în Contractul colectiv de muncă.

A recunoaște angajatorului posibilitatea ca după negocierea contractului colectiv de munca, deci după stabilirea drepturilor si obligațiilor reciproce ale părților, sa fie exonerat de plata salariilor sau a drepturilor asimilate prevalându-se de scuza aprobării unui buget de venituri mult inferior celui necesar pentru respectarea obligațiilor salariale asumate prin contract, sau de faptul ca unitatea face parte din categoria agenților monitorizați conform prevederilor O.U.G. nr. nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată prin Legea nr.203/2009, ar însemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecința golirii de conținut a principiului negocierii salariale.

Întrucât art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul a constatat că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea art. 71 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2010 la plata către salariați a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți. în nici un caz neputând fi permis un refuz de executare întemeiat de nelegalitatea clauzelor fără a se solicita constatarea acestui caracter sau pe motivul nesolicitării drepturilor de către reprezentanții salariaților, întrucât executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, angajatorul fiind obligat la acordarea drepturilor negociate și stabilite neechivoc, iar în caz de neexecutare a obligației culpa aparține angajatorului iar nu reprezentanților salariaților cărora nu le revenea nici o obligație contractuală în legătură cu plata acestor drepturi.

Nu a putut fi reținută nici susținerea pârâtei în sensul că această premiere nu este posibilă întrucât nu a fost stabilită de Consiliul de Administrație, întrucât Contractul colectiv de muncă nu prevede că dreptul salariaților la premiul în discuție ar fi condiționat de existența unei hotărâri a Consiliului de Administrație ci doar poate decide și alte alocări de venituri, însă nu poate decide dacă își execută o obligație necondiționată.

Mai mult, lipsa de preocupare a angajatorului pentru stabilirea cuantumului unor drepturi cuvenite salariaților nu poate duce, la anihilarea dreptului acestora ce s-a născut în baza clauzelor contractului colectiv de muncă.

Față de cele mai sus reținute Tribunalul a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți.

Aceste sume urmând să fie actualizate cu indicele de inflație la data plații efective, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piața si prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați in circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare.

Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumelor reprezentând salariul suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pentru anul 2010.

Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI" SA la acordarea retroactivă a salariului suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, anul 2010.

Cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2010, Tribunalul a constată că acesta este solicitat în temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011. Așa cum rezulta din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este,aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta, iar nu în temeiul prevederilor art. 32 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate.

În acest context nu au avut relevanță apărările privind suspendarea acestei prevederi din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate prin Actul adițional nr. 1708/21.04.2010, invocate de pârâtă.

Potrivit art. 30 alin. 1 „Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."

Așa cum s-a menționat mai sus, aceste prevederi sunt aplicabile în temeiul art. 247 și cele ale Legii nr.130/1996, în vigoare la data nașterii drepturilor, respectiv, ale art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din1 codul muncii, analizate la primul capăt de cerere și care se impun pentru aceleași considerații de drept și de fapt, nemaifiind necesară reluarea acestora.

Tribunalul a constatat că reclamanții nu au solicit aceste drepturi în temeiul prevederilor Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București ci în temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă. încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011.

Așa cum rezulta din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

În ceea ce privește obligativitatea prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, conform înțelegerii partenerilor de dialog social și având în vedere dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. b și art. 283 alin. 3 din Codul muncii precum (în vigoare la data nașterii drepturilor) și faptul că, din perspectiva salariatului, acordarea unor salarii suplimentare, respectiv drepturi salariate suplimentare reprezintă un drept al acestuia, rezultă că acestui drept îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de acordare a acestuia în condițiile prevăzute de contractul colectiv pentru următoarele argumente:

Din dispozițiile codului muncii, art. 247 și cele ale Legii nr.130/1996 (acte normative care guvernează executarea raportului contractual), rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea Ia îndeplinire de către părți. Contractul colectiv de muncă reprezintă un acord de voință și în același timp, un izvor de drept, o normă convențională, negociată, impunându-se părților contractului individual întocmai ca si legea:

În cauză devin aplicabile prevederile art. 238 din codul muncii în conformitate cu care, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, în conformitate cu care „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală", respectiv „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel”.

Totodată, potrivit prevederilor înscrise în art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților „toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de muncă".

personalului propriu a sumelor reprezentând plata salariului suplimentar aferent anului 2010, salariaților care îndeplinesc condițiile de acordare, respectiv, „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic", respectiv, au avut o activitate ireproșabilă disciplinar cu una din sancțiunile prevăzute

în cursul anului 2010 și nu au fost sancționați de art. 264 alin. I lit. c și art. 164 alin. 1 litera f din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, s-au cărora li s-au aplicat repetat sau cumulat în cursul anului calendaristic, sancțiunea prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. d) și art. 164 alin. 1 litera e) din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, sau după caz, au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, respectiv o tură, sau una din măsurile prevăzute la art. 42 pct. 1 lit. a) și art. 42 pct. 1 lit. b) din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi.

Aceste sume urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plații efective, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piața si prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați in circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare.

Față de cele mai sus reținute, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare din aceștia în cadrul unității pârâte în perioada de referință.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal și motivat, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători" S.A..

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 și art.304¹ C.pr.civ., recurenta a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune față de pretențiile reclamanților cu privire la pretențiile invocate astfel:

Pentru salariul suplimentar aferent anului 2010, potrivit art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. învederăm instanței de judecată că dreptul la salariul suplimentar ia naștere la data de 01 ianuarie a fiecărui an pentru anul precedent. Având în vedere faptul că acțiunea reclamanților a fost introdusă la data de 26.11.2012, iar potrivit textului de lege invocat, pretenția reclamanților este prescrisă.

Pentru ajutorul material de P. pentru anul 2010, învederează instanței de judecată faptul că Paștele a fost sărbătorit la data de 04.04.2010 și având în vedere data introducerii cererii, 26.11.2012, precum și dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii apreciază că această pretenție este prescrisă.

Pentru ajutorul material de C. aferent anului 2010, pretenție prevăzută de asemenea în exclusivitate în C.C.M., data nașterii acestui drept fiind 25.12.2010, în raport de data introducerii acțiunii, 26.11.2012, apreciază că și această pretenție este prescrisă, temeiul de drept fiind același, art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.

Pentru premierea de Ziua Ceferiștilor pentru anul 2010, pretenție care este prevăzută de asemenea numai în Contractul Colectiv de Muncă și potrivit art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia; învederează instanței de judecată că Ziua Ceferiștilor este sărbătorită la data de 23 aprilie a fiecărui an și având în vedere faptul că acțiunea reclamanților a fost introdusă la data de 26.11.2012, apreciază că potrivit textului de lege invocat, pretenția reclamanților este prescrisă.

Învederează instanțe faptul că solicitările reclamanților își au izvorul în C.C.M. la nivel de unitate, precum și în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de G. de Unități Feroviare, după cum indică chiar aceștia în cuprinsul cererii. Drepturile solicitate deși sunt stabilite în bani, nu sunt de natură salariala și nu au legătură cu munca prestată, ci sunt drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de munca având un regim juridic distinct. Raportat la prevederile art. 159 și art. 160 din Codul muncii "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă", acesta cuprinzând "salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri". Astfel, norma generală a Codului muncii definește salariul, componentele acestuia respectiv: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, precum și temeiul de drept și totodată izvorul obligațiilor părților acesta fiind contractul individual de muncă. Deși drepturile solicitate de reclamanți sunt stabilite în bani, acestea nu reprezintă contraprestația unei munci depuse de salariați, ci sunt recompense acordate de angajator în considerarea unei calități, aceea de "ceferist",în concluzie, consideră că termenul de prescripție de 6 luni stipulat la art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii se aplică ori de câte ori se revendică drepturi stipulate prin contractele colective de muncă, cu excepția acelor drepturi de natură salariala ce au o reglementare juridică separată, respectiv: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Arată că în situația în care se va trece peste excepțiile invocate, învederează următoarele:

În ceea ce privește solicitarea privind acordarea salariului suplimentar, o consideră a fi o cerere neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Pentru anul în speță, 2010, se aplică în privința solicitărilor reclamanților Contractul Colectiv de Muncă al S.N.T.F.C. pe anul 2009-2010, înregistrat cu nr.2572/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București (anexat - selecție), și Act adițional, înregistrat cu nr. 1708/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București (anexat). Conform art. 247 din Codul muncii valabil pentru anul 2010: „In cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior". per a contrario, dacă există un contract de muncă încheiat la nivel de angajator, se aplică acesta, nu cel încheiat la nivel superior.

În conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) și (3) din Contractele Colective de Muncă aplicabile pe anii 2009 - 2010 la nivelul S.N.T.F.C: "Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv…”.

Conform art. 1 ultima teză din Actul adițional la C.C.M. 2009-2010: „Aceste prevederi nu se aplică în anul 2010, urmând a se aplica începând cu 01 ianuarie 2011". Actul adițional produce efecte din momentul înregistrării la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București, deci din 21.04.2010.

Având în vedere cele mai sus expuse este evident că pentru salariul suplimentar pentru anul 2010 nu există o obligație asumată prin C.C.M. de S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători" S.A., în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă, părțile semnatare ale acestuia convenind asupra neaplicării acestor drepturi, printre părțile semnatare fiind și reprezentantul reclamaților.

Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar. Din analiza acestui text al contractului colectiv de munca rezulta în mod indubitabil faptul că salariul suplimentar se acordă „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic" deci aferent perioadei 01 ianuarie - 31 decembrie din fiecare an.

Prin prisma acestei reglementari învederează instanței faptul că unii reclamanți nu au desfășurat munca în cursul unui an calendaristic, fiind în concediu fără salariu, iar conform art. 50 lit. b) din Codul Muncii - Contractul individual de muncă se suspendă de drept în această perioadă. Reglementarea juridică a acordării acestui salariu în cuprinsul textului C.C.M. nu include prestarea parțială a activității pe parcursul unui an calendaristic, ci numai activitatea profesională neîntreruptă: În anul 2010 a fost în concediu fără salariu d-ul M. A. (dovadă anexată), care astfel nu a prestat muncă în cursul întregului an 2010.

De asemenea, potrivit art. 33 din C.C.M. "Criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6" iar art. 1 din Anexa 6 menționează în mod expres: "Salariul suplimentar se acordă pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic." Nu are dreptul la salariul suplimentar aferent anului 2010 domnul B. D., fiind sancționat disciplinar cu „reducerea salariului de bază cu 5% pe o perioadă de o lună", conform Deciziei nr. 459/228/01.03.2010 (anexată) și domnul P. A., fiind sancționat disciplinar cu „reducerea salariului de bază cu 5% pe o perioada de o lună”, conform Deciziei nr. 459/363/22.04.2010 (anexată). Așadar nu se poate reține faptul că acești salariați au prestat muncă ireproșabilă, neîndeplinind astfel condițiile impuse de anexa nr. 6 a C.C.M. Așadar cererea de acordarea a salariului suplimentar pentru salariații susmenționați aferentă anului în care i-a fost aplicate sancțiuni disciplinare este nelegală și netemeinică, motiv pentru care solicităm respingerea acesteia.

Avându-se în vedere prevederile art. 1267 cod civil conform cărora: "clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului", precum și prevederile art. 1269 alin. (1) din Codul civil conform cărora dacă este neclară, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă, rezultă indubitabil că art. 32 alin. (1) și (3) din contractele colective de muncă aplicabile pentru anii 2008-2009 la nivelul C.F.R. Călători și prevederile din anexa nr. 6 la aceste contracte, sunt interpretate, precum și aplicate, astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă față de criteriile menționate în anexa nr. 6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anul 2010 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.

Precizează faptul că această condiție, respectiv constituirea fondului de salariu necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate nu a putut fi îndeplinită de pârâtă motivat de faptul ca S. Națională de Transport Feroviar de Calatori „ CFR Calatori" -S.A. fiind o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul dintre agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr. 79/2001 și prevederilor O.U.G. nr. 79/2008, conform cărora: „...indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau după caz, în unități valorice în condiții comparabile, în funcție de specificul activității...”. Deci în conformitate cu aceste prevederi legale pârâtei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli aferent anului 2010, aprobat prin act normativ, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.

Pârâta fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, bugetul de venituri și cheltuieli al societății (depus) se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. a) din O.U.G. nr. 79/2008 coroborate cu art. 15 alin. 1) din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

S. s-a aflat imposibilitate de a constitui fondurile necesare acordării salariului suplimentar deoarece indicele de creștere a salariului mediu brut față de indicele productivității muncii este inferior celor reglementate prin O.U.G. nr. 79/2008.

Având în vedere că în anul 2010 în execuția bugetară preliminată s-a înregistrat o economie de 1,98% (rând 35 din execuție) la cheltuielile cu salariile iar productivitatea muncii a fost realizată în proporție de 100% (rând 121 din execuție) rezultă că au fost respectate prev. O.U.G. nr. 79/2008.

Din execuția bugetară preliminară pe anul 2010 reiese că societatea a înregistrat o nerealizare a veniturilor cu 17,83%, respectiv 167.018 mii lei (rând 4 din execuție), față de prevederile din BVC, înregistrând creanțe restante în cuantum de 115.700 mii lei (rând 126 din execuție) ceea ce a determinat insuficiența fondurilor pentru achitarea plăților restante reprezentând arierate către furnizorii de combustibil, reparatori și prestatori de servicii, sumă în cuantum de 550.000 mii lei (rând 125 din execuție). În condițiile în care nu au putut fi onorate plățile către furnizorii de materiale și servicii necesare desfășurării activității în condiții de operativitate, nu s-a dispus implicit nici de resurse financiare necesare acordării drepturilor de personal solicitate, respectiv salariul suplimentar aferent anului 2010.

Mai mult decât atât, în speța de față, prevederile art. 32 din C.C.M. la nivel de unitate, privitoare la acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, a fost pusă în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 81/1997 privind reglementarea plății premiilor anuale a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natură, suportate din fondul de salarii, care de regulă se acordă la finele anului, conform cărora „ regiile autonome și societățile comerciale care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență au capitalul majoritar de stat și care, potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit la data de 31 octombrie a anului în curs, au înregistrat pierderi sau plăti restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului, premiul anual al 13-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii".

Așadar, cererea reclamanților nu poate fi decât una nelegală și netemeinică raportat la prevederile actelor normative menționate mai sus, fapt pentru care solicită instanței să respingă cererea reclamanților pentru acordarea salariului suplimentar.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților privind acordarea ajutorului material de P. pentru anul 2010 o consideră ca fiind o cerere neîntemeiată.

Pentru anul în speță, 2010, se aplică în privința solicitărilor reclamanților Contractul Colectiv de Muncă al S.N.T.F.C. pe anul 2009-2010, înregistrat cu nr. 2572/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București (anexat - selecție), și Act adițional, înregistrat cu nr. 1708/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București (anexat). Conform art. 247 din Codul muncii valabil pentru anul 2010: „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior". Per a contrario, dacă există un contract de muncă încheiat la nivel de angajator, se aplică acesta, nu cel încheiat la nivel superior.

În conformitate cu prevederile art. 69 lit. a) din C.C.M. pe anii 2009 - 2010 la nivelul S.N.T.F.C.: "afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: a) cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respective nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respective, au absentat nemotivat de la serviciu sau la data acordării sunt în CFR cu durata de un an".

Conform art. II din Actul adițional Ia C.C.M. 2009-2010: "În perioada 01.04._10 aceste prevederi nu se aplică, urmând a se aplica începând cu 01 ianuarie 2011. Actul adițional produce efecte din momentul înregistrării la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București, deci din 21.04.2010. Dreptul la plata ajutorului material de P. pentru anul 2010 a luat naștere la data de 04.04.2010. Având în vedere cele mai sus expuse este evident că pentru prima de P. pentru anul 2010 nu există o obligație asumată prin C.C.M. de către S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători" S.A., în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă, părțile semnatare ale acestuia convenind asupra neaplicării acestor drepturi.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților privind acordarea ajutorului material pentru C. aferent anului 2010 o consideră ca fiind o cerere neîntemeiată având în vedere următoarele aspecte:

Pentru anul în speță, 2010, se aplică în privința solicitărilor reclamanților Contractul Colectiv de Muncă al S.N.T.F.C. pe anul 2009-2010, înregistrat cu nr. 2572/04.06.2009 Ia Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București (anexat - selecție), și Act adițional, înregistrat cu nr. 1708/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București (anexat). Conform art. 247 din Codul Muncii valabil pentru anul 2010: „În cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior". Per a contrario, dacă există un contract de muncă încheiat la nivel de angajator, se aplică acesta, nu cel încheiat la nivel superior.

În conformitate cu prevederile art. 69 lit. a) din C.C.M. pe anii 2009 - 2010 la nivelul S.N.T.F.C.: "In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: a) cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respective nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respective, au absentat nemotivat de la serviciu sau la data acordării sunt în CFS cu durata de un an..

Conform art. II din Actul adițional la C.C.M. 2009-2010: "În perioada 01.04._10 aceste prevederi nu se aplică, urmând a se aplica începând cu 01 ianuarie 2011”. Actul adițional produce efecte din momentul înregistrării la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București, deci din 21.04.2010.

Dreptul la plata ajutorului material de C. pentru anul 2010 a luat naștere la data de 25.12.2010.

Având în vedere cele mai sus expuse este evident că pentru prima de C. pentru anul 2010 nu există o obligație asumată prin C.C.M. de către S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători" S.A., în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă, părțile semnatare ale acestuia convenind asupra neaplicării acestor drepturi.

În ceea ce privește premierea pentru „Ziua Ceferiștilor" pentru anul 2010 și această cerere este nefondată. Pentru anul în speță, 2010, se aplică în privința solicitărilor reclamanților Contractul Colectiv de Muncă al S.N.T.F.C. pe anul 2009-2010, înregistrat cu nr. 2572/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București (anexat - selecție), și Act adițional, înregistrat cu nr. 1708/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București (anexat). Conform art. 247 din Codul Muncii valabil pentru anul 2010: „În cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat Ia nivel superior". Per a contrario, dacă există un contract de muncă încheiat Ia nivel de angajator, se aplică acesta, nu cel încheiat la nivel superior.

În conformitate cu prevederile art. 69 lit. b) din C.C.M. pe anii 2009 - 2010 la nivelul S.N.T.F.C: "În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: b) pentru Ziua ceferiștilor se va acorda o premiere stabilită de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare".

Conform art. II din Actul adițional la C.C.M. 2009-2010: "în perioada 01.04._10 aceste prevederi nu se aplică, urmând a se aplica începând cu 01 ianuarie 2011”. Actul adițional produce efecte din momentul înregistrării la Direcția de Muncă și Incluziune Socială a Municipiului București, deci din 21.04.2010.

Dreptul la plata premierii pentru „Ziua ceferiștilor" pentru anul 2010 a luat naștere la data de 23.04.2010, conform art. 29 liniuța a Ill-a din CCM pe anii 2009-2010. Având în vedere cele mai sus expuse este evident că pentru premierea pentru Ziua Ceferiștilor pentru anul 2010 nu există o obligație asumată prin C.C.M. de către S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători" S.A..

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 din Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

În ce privește respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, Curtea notează că în cauză este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, în forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune (art. 268 lit.c din Codul muncii republicat), deoarece pretențiile se încadrează în noțiunea generală de drepturi salariale suplimentare, reprezentând adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii în forma în vigoare la data nașterii dreptului (art. 160 din Codul muncii republicat). Faptul că sunt drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă nu le schimbă natura juridică, fiind reglementate chiar în capitolul referitor la salarizarea personalului, iar în privința altor drepturi salariale prevăzute de același contract colectiv de muncă nu se poate spune că este aplicabil termenul de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e). De altfel, art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii nu distinge între drepturile supuse prescripției de 3 ani, folosind sintagma generală de „drepturi salariale”, ceea ce presupune interpretarea acestei norme în mod sistematic și în legătură cu alte norme și cu noțiunea de salariu. Prin urmare, art. 283 alin. 1 lit. e) din Codul muncii este incident în alte situații în care este vorba de drepturi convenite prin contractul colectiv de muncă și care nu pot fi încadrate în alte ipoteze expres reglementate ale acestei norme, motivul de recurs fiind nefondat.

Pe fond, este nepertinentă invocarea, în combaterea pretențiilor, a prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, temeiurile principale ale drepturilor solicitate aflându-se în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, la care pârâta-apelantă este parte. Or, fiind convenit la nivel grup de unități, potrivit art.11 alin.1 lit.c) din Legea nr.130/1996 sub imperiul căreia s-a încheiat, contractul colectiv în discuție produce efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitatile din grupul pentru care a fost negociat. Mai departe, devine incident art. 8 alin.(2) din același act normativ, conform căruia contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior. Este cazul în speță al contractului colectiv la nivel de unitate și actelor adiționale la acesta prin care s-a convenit asupra unor restrângeri ale condițiilor de acordare a premiului anual și primelor pretinse, asupra renunțării la ele pentru anumite perioade, sancțiunea nerespectării standardului minimal reprezentat de dispoziția mai favorabilă cuprinsă în contractul aplicabil grupului din care face parte și angajatorul fiind înlocuirea de drept a clauzei conținute de contractul la nivel de unitate cu cea cea superioară, căci reglementează același drept în condiții mai puțin restrictive. O eventuală pretenție a declarării prealabile a nulității contractului încheiat la nivel de unitate, în speță prescrisă, nu poate fi primită, pe de o parte pentru că obiectul prezentei acțiuni nu îl constituie constatarea nulității clauzei contractului la nivel de unitate. Pe de altă parte, în spiritul reglementării este că declararea nulității clauzei contractului de muncă negociat la nivel inferior se impune dacă se intenționează renegocierea ei, eventual peste standardul minim pe care-l instituie contractul cu sferă mai largă de incidență, dar nu este obligatorie pentru ca salariatul să se bucure de prevederile și drepturile mai favorabile consacrate de acesta din urmă, care i se cuvin oricum, ca nivel minim imperativ de la care nu este admisibilă renunțarea, actul bilateral fiind direct aplicabil și putând fi invocat nemediat pentru valorificarea beneficiilor pe care le recunoaște. Astfel, conflictul dintre cele două tipuri de clauze nu reprezintă un caz tipic de nulitate, pentru ca una dintre ele (cea de la nivel superior) să nu poată produce efecte decât în ipoteza declarării nulității celeilalte, ci se soluționează întotdeauna în favoarea prevederii mai favorabile. Mai mult, clauza de la nivel inferior poate să și lipsească, ea fiind suplinită, în puterea dreptului, de dispoziția care la nivelul următor conturează dreptul subiectiv, atât ca existență, cât și ca întindere, iar din punct de vedere al efectului urmărit de beneficiar, nici nu se poate justifica vreo diferență între situația în care contractul la nivel inferior nu reglementează și cea în care reglementează contrar etalonului reprezentat de contractul colectiv de la nivel superior.

Rezultă pe baza celor expuse, că este irelevant că salariații unității pârâte au consimțit, prin reprezentanții lor, la condiții mai oneroase de acordare a drepturilor cerute prin prezenta acțiune ori chiar la renunțarea primirii lor în anumite intervale, motivat de starea financiară a societății, întrucât dispozițiile art.8 din legea aplicabilă, anterior evocată, sunt imperative, negocierile făcute în contra lor fiind lipsite de efectele urmărite.

Din perspectiva acestor clarificări teoretice, se constată că la data de 28.12.2006 a fost înregistrat la M.M.F.P.S – S.D.S. sub nr. 2836/2000, Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, în anexa 4 a acestuia regăsindu-se și pârâta. Prin acte adiționale succesive, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 și-a prelungit valabilitatea până la 31.01.2011.

Potrivit art.30 din acest contract „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”, rezultând așadar că dreptul nu este condiționat nici de posibilitățile financiare ale unității debitoare, nici formulat sub condiție pur potestativă, ci este reglementat de manieră imperativă și necontestat de angajatorul căruia îi revenea sarcina probei, din perspectiva meritului salariaților de a-l obține. Apărarea pârâtei conform căreia salariul suplimentar ar fi putut fi acordat doar dacă societatea ar fi avut în acești ani venituri pentru a se constitui fondul necesar pentru acordarea acestor drepturi salariale, nu poate fi primit, pentru că un drept se sancționează după cum dispune de un temei în lege, contract, etc., necondiționat de posibilitățile de plată ale debitorului, care a consimțit, în calitate de unitate aparținând grupului, la recunoașterea lui, astfel că nu se poate exonera de plată prin invocarea propriei culpe, de a fi contractat peste posibilitățile de plată, răspunzând de îndeplinirea obligațiilor ce-i revin cu tot patrimoniul și desigur, numai până la limita lui, ceea ce însă antamează o problemă de executare, nu de temeinicie pe fond a acțiunii. Din această perspectivă, faptul că pârâta angajatoare nu a cuprins în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării Guvernului României și fondul necesar acordării salariului suplimentar, nu este de natură a o exonera de obligația ce-i incumbă prin semnarea contractului colectiv de muncă încheiat cu sindicatele, pretinsul impas financiar nepunând în discuție nici o chestiune de nelegalitate a acordului colectiv, căci acesta a intervenit într-un domeniu și pentru o categorie profesională pentru care negocierea este permisă, peste standardul legii, care rămâne unul minimal. Pârâta nu este instituție bugetară, indiferent de structura acționariatului, astfel că principiul legalității drepturilor de la care nu s-ar putea deroga nu este aplicabil nici din punct de vedere al persoanei angajatorului, nici al sferei destinatarilor. Încadrarea în fondul de salarii este un deziderat legitim, o obligație ce revine angajatorului în primul rând la momentul încheierii unui contract colectiv de muncă, dar nu poate fi opusă salariaților, în contra obligațiilor asumate față de aceștia, pentru a justifica neexecutarea lor. Tot astfel, invocarea O.U.G. nr.81/1997, este nepertinentă, pe de o parte pentru se referă la exercițiul financiar al anului în care a fost adoptată, pe de altă parte, pentru că neagă un „drept”, al angajatorilor care nu satisfac anumite criterii economico-financiare, de a premia salariații, or, în speță, nu e vorba despre a recunoaște vreun drept al angajatorului, ci de a sancționa o obligație ce-i revine din contractul colectiv de muncă pe care l-a asumat (aproximativ zece ani mai târziu). Precum s-a mai spus, această obligație este valabilă și pe deplin posibilă, absența pretinsă a resurselor nefiind cauză de imposibilitate a obligației, care se analizează prin raportare la natură și obiect, nu la chestiuni ce țin de solvabilitatea debitorului, cu relevanță în faza de executare, dar fără a afecta dreptul și configurația acestuia, ce se analizează după cum există pentru ele o cauză în lege, contract etc..

În concluzie, acordarea suplimentului salarial, astfel cum a fost reglementată în temeiul situat la nivel imediat superior, aferent anului 2010, reprezintă o obligație contractuală a pârâtei angajatoare și nu o facultate a acesteia, raportat și la prevederile 977-985 din C.civ, precum și art. 40 alin. 2 din Codul muncii.

Considerentele de principiu cu privire la valoarea contractului colectiv de muncă la nivel superior sunt aplicabile deopotrivă cererii reclamanților având ca obiect primele de Ziua Feroviarului, Paști și C. 2010. Aceste drepturi, solicitate prin acțiunea introdusă în interiorul termenului de prescripție de 3 ani de la scadență, conform art.283 alin.(1) lit.c) din Codul muncii în redactarea sub care s-au născut, sunt reglementate, într-o exprimare clară, neechivocă, imperativă și necondiționată, de prevederile art. 71 din C.C.M. la nivel de grup de unități pe anii 2006-2008, stabilirea premierii de către consiliului de administrație neavând altă semnificație decât a posibilității de a hotărî asupra unei valori superioare celei minim prevăzute, la nivelul clasei I de salarizare, în niciun caz că existența acestui drept ar fi lăsată la latitudinea sa. În acest context, nu există în contractul colectiv la nivel de grup de unități invocat în întemeierea în drept a acțiunii, niciun alt adițional ori amendament pentru care drepturile salariale solicitate pentru anul 2010, să nu mai fie acordate.

Așadar, prima instanță a acordat reclamanților salariile suplimentare pentru anul 2010, întemeindu-se pe contractele colective de muncă la nivel de unitate, amendate cu prevederile mai favorabile cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de grup din care face parte și pârâta, înregistrat la data de 28.12.2006, la M.M.F.P.S – S.D.S. sub nr. 2836/2000. Prin acte adiționale succesive, dintre care ultimul, înregistrat la M.M.F.P.S.-S.D.S. sub nr.628/04.01.2011, acesta a fost prelungit până la data de 31.01.2011, fiind, prin urmare, acoperit de prevederile sale, întreg intervalul de scadență a premiilor anuale pretinse, situat între 01.01.2010 și 01.01.2011.

Potrivit art.30 din acest contract, „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.

În cauză, pentru reclamantul B. D. nu se poate reține cerința muncii ireproșabile, pentru că acesta a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază cu 5% pe o perioadă de o lună, conform deciziei nr. 459/228/01.03.2010 (fila 12 dosar recurs), pentru o faptă săvârșită la 08.01.2010, deci în cursul anului 2010.

Pentru reclamantul P. A., chiar dacă a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază cu 5% pe o perioadă de o lună, potrivit deciziei nr. 459/363/22.04.2010 (fila 13 dosar recurs), fapta a fost săvârșită la 28.12.2009, ca atare nu în anul 2010, așadar nu se poate considera că munca desfășurată de acesta în 2010 nu este ireproșabilă.

Totodată, faptul că reclamantul M. A. a beneficiat de 5 zile de concediu fără salariu, în anul 2010, nu-l pune pe acesta în imposibilitatea de a primi salariul suplimentar, în raport de prevederile anterior invocate ale Contractului colectiv de muncă (fila 79 verso dosar fond), nefiind dovedită lipsa muncii ireproșabile.

În concluzie, potrivit considerațiilor anterioare și în aplicarea art. 312 alin.1-3 raportat la art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va respinge cererea formulată de reclamantul B. D. privind acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010, ca neîntemeiată.

Va menține în rest sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA împotriva sentinței civile nr.6013 din data de 22.05.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă FEDERAȚIA S. TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMÂNIA - SINDICATUL MECANICILOR DE LOCOMOTIVĂ CĂLĂTORI SIGHIȘOARA - în numele membrilor de sindicat enumerați: A. O., B. G., B. D., B. R., C. I.-Z., C. T., C. F., D. A., D. V., D. I., D. I.-A., F. C.-N., F. V., Kerekeș I., L. M., M. A., M. D., M. F., P. L., P. A., R. Ș., Ș. O., S. G., S.-I. I., V. N., I. Z..

Modifică în parte sentința recurată în sensul că:

Respinge cererea formulată de reclamantul B. D. privind acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010, ca neîntemeiată.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2015.

Președinte,

M. P.

Judecător,

E. D. B.

Judecător,

D. A. C.

Grefier,

R. N. C.

Red.: CDA

Dact.: S.Ș./2ex.

24.01.2015

Jud. fond: G. M. A.

← Pretentii. Decizia nr. 1293/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 111/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 111/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI