Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1787/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1787/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 7221/3/2013
Dosar nr._ (3044/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 1787
Ședința publică de la 10.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – E. L. U.
JUDECĂTOR – L. C. DOBRANIȘTE
JUDECĂTOR - L. H.
GREFIER – F. V.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant S. „E.-C.” DIN C. S.C. E. C. SA în numele membrilor de sindicat: E. M., T. M. C., P. M. A., A. I., P. M., B. E. N., N. C., C. I., P. I., M. A. E., A. C., G. C. O., M. S., M. V., M. M. C., P. M., J. A., G. N. I., C. A., C. C. C., C. D., I. G. G., G. C. V., S. LETIȚIA, P. M., G. C., C. D. V., T. A. S., G. I., O. A., N. M., C. V. M., B. V., P. C. M., împotriva sentinței civile nr._ din data de 05.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., în cauza având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 09.07.2015, intimata-pârâtă a depus întâmpinare în două exemplare prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă conform art. 242 alin. ultim Cod Procedură Civilă, o reține în pronunțare.
CURTEA ,
Constată că prin sentința civilă nr._ din data de 05.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a respins ca nefondată acțiunea prin care reclamantul S. „E.-C.” DIN C. ., în numele membrilor de sindicat E. M., T. M. C., P. M. A. și alții, a solicitat obligarea pârâtei . la plata drepturilor salariale în anii 2011 și 2012 în raport de salariul minim brut pe țară garantat în plată conform HGR nr. 1193/2010 și HGR nr. 1225/2011, sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală aferentă; obligarea pârâtei să vireze contribuția aferentă pensiei pentru fiecare salariat.
Reclamantul a declarat apel, criticând sentința suscitată sub următoarele aspecte, în esență:
Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii.
Instanța de fond în mod greșit a reținut că: "reclamanții pretind în cererea de chemare în judecată ca acest cuantum al salariului de bază minim brut pe țara garantat în plata de 670 lei, 700 lei/respectiv 750 lei ar trebui înmulțit cu coeficienții de ierarhizare din CCM la nivel de unitate, pentru a determina salariul de bază.
Tribunalul reține că aceasta interpretare este eronată, întrucât cuantumul de 600 de lei reprezintă doar un etalon agreat prin CCM, care înmulțit cu coeficienții de ierarhizare din anexa conduce la stabilirea salariului de bază brut și care nu trebuie să fie sub nivelul salariului de bază minim brut garantat în plata, reglementat de HG nr. 1193/24.11.2010, HG nr. 1225/14.12.2011 și respectiv HG nr. 23/22.01.2013."
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat diferența dintre drepturile salariate rezultate din aplicarea coeficientului de ierarhizare cuprins în Anexa nr. l din CCM Ia nivel de unitate în raport de salariul de bază minim brut pe țara garantat în plata de 670 de lei, 700 de lei și 750 de lei conform hotărârilor de guvern care reglementează salariul minim pe economie și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă.
Nu s-a susținut nici un moment, așa cum reține instanță de fond, că salariul de bază ar reprezenta salariul minim pe economie înmulțit cu coeficientul de ierarhizare prevăzut în CCM la nivel de unitate - Anexa nr, 1.
Din contră, s-a solicitat instanței să oblige pârâta să coreleze clasa 1 de salarizare din Anexa nr. 1 cu salariul de bază minim brut garantat în plata de 670 de lei, 700 de lei respectiv 750 de lei, menționând că această clasă 1 de salarizare este baza de calcul de la care se pornește calculul salariului fiecărui salariat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din H.G.nr.1193/2010, „începând cu data de 01.01.2011, salariul de bază minim brut pe țara garantat în plata se stabilește la 670 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră".
Potrivit dispozițiilor art. 1 din H.G.nr.1225/2011, „începând cu data de 01.01.2012, salariul de bază minim brut pe țara garantat în plata se stabilește la 700 de Iei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012 reprezentând 4,13 lei/oră".
Conform dispozițiilor art.1, alin. 1 din H.G. nr.23/2013: „începând cu data 01.02.2013, salariul de bază minim brut pe țara garantat în plata se stabilește la 750 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013 reprezentând 4,44 lei/oră".
Art.164 din Codul muncii prevede: „Salariul de bază minim brut pe țara garantat în plata, corespunzător programului normai de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor (...).
Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țara. Angajatorul este obligat să garanteze în plata un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul minim brut pe țara."
Salariul de bază al membrilor noștri de sindicat este de 600 de lei, deci sub cel prevăzut de HG nr. 1193/24.11.2010, HG nr. 1225/14.12.2011 și respectiv HG nr. 23/22.01.2013.
Conform CCM la nivel de unitate, Anexa nr. l, formula de calcul a salariului corespunzător fiecărei clase de salarizare este:
- S= S (CLASA 1) X K unde:
- S este salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective;
- S (clasa 1) este salariul de bază corespunzător clasei 1 de salarizare;
- K este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.
Din această formulă de calcul se poate observa că elementul constant este CLASA 1 DE SALARIZARE, care este aceeași la toți salariații, restul elementelor formulei fiind variabile.
În atare situație, dacă clasa 1 de salarizare este de 600 de lei și nu de 670 de lei, 700 de lei sau 750 de lei așa cum prevăd HG nr. 1193/2010, HG nr.1225/2011, respectiv de HG nr. 23/2013 atunci toate salariile au fost calculate greșit pornindu-se de la o sumă de bază mai mică.
Pentru calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare nu se pornește de la salariul de bază minim brut garantat în plata, ci de la un salariu corespunzător clasei 1 de salarizare. Acest cuantum al clasei 1 de salarizare a fost convenit nelegal în condițiile în care pragul minim de salarizare este impus prin act normativ superior contractului colectiv de muncă.
În condițiile în care, potrivit Anexei 1 din CCM s-a prevăzut un salariu brut de numai 600 de lei clasa I de salarizare, (salariu inferior celui impus prin hotărâre de guvern), clasa de salarizare de care se leagă diferențierile salariale pentru toate celelalte clase, potrivit coeficientului de ierarhizare, întregul personal salariat este prejudiciat.
De altfel, chiar Inspectoratul Teritorial de Muncă București a trimis către toate Societățile de Cale Ferată la înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, o adresă prin care se solicita a se avea în vedere observațiile cu privire la conținutul contractului colectiv de muncă în vederea revizuirii textelor unor articole din CCM și încheierea unui act adițional de modificare și completare. Astfel, la capitolul „sistemul de salarizare și anexele privind salariile", ITM București a avut observații privind „salariul de bază, contrar prevederilor legale, corelare cu prevederile art.159 Codul muncii privind salariul de bază minim brut pe țara garantat în plata, precum și prevederile HG nr. 1.193/24.11.2010, privind salariul de bază minim brut pe țara garantat în plata "începând cu dată pe 01 ianuarie 2011”.
Cu toate acestea, salariul de bază aferent clasei 1 a fost menținut în continuare ia același nivel sub prevederile Hotărârilor de Guvern privind salariul minim brut garantat în plată. Este evident astfel ca pârâta nesocotește atât prevederile legale, prejudiciind salariații, dar totodată ignora și observațiile ITM, instituție cu competențe în stabilirea legalității relațiilor de muncă. În aceste condiții, cu atât mai mult reclamanții sunt îndreptățiți la plata diferențelor de salariu solicitate prin acțiune.
Pârâta nu a corectat nivelul salariului de bază corespunzător clasei 1 de salarizare care este într-un cuantum inferior celui prevăzut de hotărârile de guvern cu privire la garantarea în plata a salariului minim pe economie (art. 1 HG nr. 1193/2010, art. 1 HG nr. 1225/2011 și art. 1 HG nr. 23/2013). Tocmai prin faptul că nivelul salariului aferent clasei 1 nu este respectat, implicit prejudiciază pe fiecare dintre reclamanți câtă vreme acesta este un element important în stabilirea salariului de bază final. Nu interesează, în fapt, dacă salariul de bază obținut în final, în urma formulei de calcul cuprinsă în anexa 1 la CCM, este peste nivelul salariului minim pe economie, câtă vreme în algoritmul de calcul un rol esențial îl are un element ce nu este în concordant cu legislația (salariul clasei 1 fiind sub nivelul salariului minim pe economie, după cum am arătat mai sus). De altfel, se poate observa că nivelul clasei 1 de salarizare a rămas neschimbat încă din anul 2010, la nivelul de 600 de lei.
Este clar, astfel, că salariul de bază al reclamanților a rămas nemodificat încă din luna aprilie 2010, deși salariul minim pe economie a fost majorat de trei ori, parata fiind obligată să adapteze prevederile CCM la reglementările legale în vigoare, respectiv nivelul salariului de bază aferent clasei 1 de salarizare trebuia majorat în conformitate cu prevederile Hotărârilor de Guvern ce prevăd salariul minim pe economie. În aceste condiții, putem vorbi chiar de o diminuare a salariului de bază a salariaților față de faptul că este menținut nivelul acestuia în același cuantum de atâția ani.
Pârâta nesocotește atât prevederile legale, prejudiciind salariații, dar totodată ignora și observațiile ITM, instituție cu competențe în stabilirea legalității relațiilor de muncă.
2. În mod greșit instanță de fond a considerat ca acțiunea a fost introdusă cu rea-credința, și în consecința a amendat fiecare reclamant cu suma de 300 de lei.
Acțiunea ce face obiectul prezentului dosar nu a fost introdusă cu rea-credința. De altfel instanță nu a dovedit reaua credința a reclamanților. Simplul fapt că a respins acțiunea ca nefondata nu atrage sancționarea reclamanților prin obligarea acestora la plata amenzii judiciare, reaua credința nefiind sinonimă cu respingerea cererii.
Reaua-credința trebuie să fie dedusa de instanță din împrejurări concrete din care să rezulte că reclamanții au cunoscut faptul că cererea pe care au formulat-o este vădit nefondata și cu toate acestea au decis să acționeze, numai pentru a o împiedica sau întârzia pe pârâtă în realizarea drepturilor sale.
Pentru aplicarea art. 108 ind. 1 pct. 1 lit. a) C. pr. civ., nu este suficient ca cererile la care se referă textul invocat să fie respinse ca urmare a netemeiniciei acestora, ci trebuie să fi fost introduse cu rea credința, adică la data introducerii acestora să fi existat elementul subiectiv exprimând atitudinea ilicită (incorectă și necinstita) a reclamanților.
În altă ordine de idei, exista sentințe civile admise în cauze având același obiect, astfel că, dacă unele instanțe au considerat întemeiate acțiunile respective înseamnă că nu a existat rea-credința la introducerea acestei acțiuni.
Prin întâmpinarea formulată de către intimata-reclamantă s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză, solicitându-se judecarea pricinii în lipsa părților conform art. 242 alin. ultim Cod Procedură Civilă.
În baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în cadrul primului motiv de recurs nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a respins acțiunea cu care a fost sesizat, acțiune ale cărei pretenții principale vizează plata drepturilor salariale în anii 2011 și 2012 în raport de salariul minim brut pe țară garantat în plată conform HGR nr. 1193/2010 și HGR nr. 1225/2011.
Recurentul-reclamant consideră că salariaților intimatei-pârâte trebuie să li se stabilească drepturile salariale la nivel de unitate, pornind de la clasa 1 de salarizare care trebuie să fie egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe economie garantat în plată, astfel cum acesta a fost fixat prin HGR nr. 1193/2010 și HGR nr. 1225/2011.
Art. 1 din HGR 1193/2010 prevedea că „începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră.
Art. 1 din HGR nr. 1225/2011 a statuat că „începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră”.
După cum se observă, aceste hotărâri de guvern se referă la problematica „salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată”, sintagmă menționată în mod expres în cuprinsul art. 1 al acestor acte normative.
Dispozițiile acestor HGR trebuie coroborate cu cele ale art. 164 alin. 3 din Codul Muncii, în conformitate cu care „angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară”.
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a acestor norme juridice se desprinde concluzia că în România, orice angajator are obligația să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, astfel cum acest salariu a fost determinat prin hotărârile de guvern menționate mai sus.
Deci, angajatorul are obligația de a asigura plata unui salariu brut lunar care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară stabilit prin HGR, iar nu îndatorirea de care vorbește recurentul, anume aceea de a stabili salariul de bază minim brut la nivel de unitate prin raportare la prevederile HGR nr. 1193/2010 și HGR nr. 1225/2011.
Or, așa cum rezultă din analiza materialului probator administrat în cauză (înscrisuri), această obligație a fost respectată în cazul salariaților . în toată perioada de timp menționată în petitul acțiunii, intimata-pârâtă achitându-le un salariu brut lunar mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și respectând în acest fel exigențele ce decurg din interpretarea prin coroborare a art. 164 alin. 3 din Codul Muncii și ale art. 1 din HGR nr. 1193/2010 și HGR nr. 1225/2011
După cum s-a relevat anterior, cele două hotărâri de guvern reglementează chestiunea salariului de bază minim brut pe țară ce trebuie garantat în plată, ceea ce diferă de noțiunea stabilirii salariului de bază minim brut la nivelul fiecărui angajator. Date fiind prevederile acestor acte normative și ale art. 164 din Codul Muncii, angajatorul are doar datoria de a plăti un salariul de bază minim brut egal cu cel fixat prin hotărâre de guvern ca fiind salariul minim brut pe țară.
Este adevărat că potrivit art. 164 alin. 2 din Codul Muncii, „angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară”. Însă, în cauză și această îndatorire este respectată, câtă vreme salariul lunar brut al autorilor acțiunii a fost superior salariului de bază minim brut pe țara stabilit de cele două hotărâri de guvern, așa cum s-a arătat mai sus.
Oricum, art. 164 alin. 2 din Codul Muncii nu impune vreo obligație în sarcina angajatorului privitor la stabilirea salariului bază minim brut la nivel de unitate, ci are în vedere doar ipoteza negocierii și stabilirii salariului de bază prin contractul individual de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant S. „E.-C.” DIN C. ., în numele membrilor de sindicat: E. M., T. M. C., P. M. A., A. I., P. M., B. E. N., N. C., C. I., P. I., M. A. E., A. C., G. C. O., M. S., M. V., M. M. C., P. M., J. A., G. N. I., C. A., C. C. C., C. D., I. G. G., G. C. V., S. LETIȚIA, P. M., G. C., C. D. V., T. A. S., G. I., O. A., N. M., C. V. M., B. V., P. C. M., împotriva sentinței civile nr._ din data de 05.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. E. C. S.A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 10.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR
E. L. U. L. C. Dobraniște L. H.
GREFIER
F. V.
Tehnored.C.D./2 ex./
Dact. C.C/18.09.2015
Jud.fond:V. C. M. S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 111/2015.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 924/2015.... → |
|---|
