Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1388/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1388/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 1694/2/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1676/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1388/2015
Ședința publică de la 11 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător E. D. B.
Judecător D. A. C.
Grefier R. N. C.
Pe rol, se află judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenta intimată-contestatoare P. M., împotriva deciziei civile nr.5576 din data de 03.12.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a - pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2011*, în contradictoriu cu intimatul recurent-intimat M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cauza având ca obiect: contestație decizie de concediere - revizuire.
La apelul nominal efectuat în ședința publică răspund atât revizuenta intimată-contestatoare P. M., personal, cât și intimatul recurent-intimat M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, prin consilierul său juridic, domnul M. I. S., cu delegația de reprezentare juridică dosar fila 27.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se prezintă referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că dosarul se află la al II-lea termen de judecată, la termenul anterior cauza fiind amânată pentru ca revizuenta intimată-contestatoare să i-a cunoștință de întâmpinarea formulată de intimatul recurent-intimat, precum și că, la data de 16.04.2015, a fost înregistrat la dosar răspunsul la întâmpinarea formulată de către intimata, în două exemplare.
Curtea, în raport de dispozițiile art. 96 din Codul de procedură civilă, procedează la comunicarea, către intimatul recurent-intimat a unui exemplar al răspunsului la întâmpinare formulat de către revizuenta intimată-contestatoare, după care,
Nefiind de formulat cereri prealabile judecății, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată că cererea de revizuire este în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acesteia, solicitându-le să se refere mai întâi la aspectul admisibilității acesteia.
Revizuenta intimată-contestatoare P. M., personal, având cuvântul, solicită admiterea cererii sale de revizuire, astfel cum a fost formulată.
Intimatul recurent-intimat M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
În temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține în pronunțare cererea de revizuire, urmând a analiza, cu prioritate, aspectul admisibilității acesteia.
CURTEA ,
Asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele:
Prin deciziei civile nr.5576 din data de 03.12.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/3/2011* (număr în format vechi 4443/2014), s-a admis recursul declarat de recurentul-intimat M. Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 8804 din data de 11.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2011*, în contradictoriu cu intimata-contestatoare P. M.; a modificat sentința recurată, în sensul că: s-a respins contestația ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea formulată de recurentul-intimat de întoarcere a executării.
În considerentele deciziei s-a reținut că recurentul-intimat M. Afacerilor Interne a invocat dispozițiile art. 3041 din codul de procedură civilă drept temei al motivelor de nelegalitate formulate împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, iar acest temei este aplicabil cauzei întrucât se argumentează o greșită apreciere a probei cu înscrisuri administrată la judecata de fond. Înscrisurile în discuție reprezintă ordine emise de ministrul afacerilor interne cu privire la organizarea și funcționarea Direcției Corpul de Control al Ministrului, sunt documente clasificate și au fost încuviințate pentru a se dovedi îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 65 din Codul muncii pentru desființarea locului de muncă ocupat de intimata-contestatoare P. M..
În esență, instanța de fond a constatat, la analiza condițiilor de fond ale concedierii individuale întemeiate pe dispozițiile art. 65 din Codul muncii, că angajatorul, căruia îi revenea sarcina probei în temeiul art. 272 din Codul muncii, nu a făcut dovada desființării efective a postului de expert ocupat de intimata-contestatoare, la dosarul cauzei nefiind prezentate organigrame și state de funcții anterioare și ulterioare concedierii, și nici dovada cauzei reale și serioase a desființării lui câtă vreme Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1/0515 din data de 13.04.2011 a fost prezentat în extras, iar nu întregul document.
Curtea a considerat greșit raționamentul judiciar al primei instanțe.
Potrivit art. 65 din Codul muncii, republicat, „(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. (2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.
Așadar, două sunt condițiile de fond ale concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului, anume desființarea locului de muncă să fie efectivă, respectiv desființarea locului de muncă să aibă o cauză reală și serioasă. Nerespectarea oricăreia dintre acestea atrage sancțiunea nulității absolute a deciziei de concediere pe temeiul art. 78 din Codul muncii, republicat.
Legiuitorul nu a detaliat, însă, în nici un fel ce presupune îndeplinirea acestor două cerințe, nu a impus angajatorului emiterea unor acte interne prealabile pentru a putea dovedi ulterior, în fața instanței de judecată învestită cu conflictul de muncă inițiat de salariatul concediat, că măsura desființării locului de muncă ocupat de salariat a fost luată în condițiile legii. Așa fiind, revine instanței de judecată a aprecia dacă angajatorul a respectat cerințele legale prin raportare la probele administrate în cauză la judecata de fond și de recurs.
În ceea ce privește condiția desființării efective a locului de muncă, Curtea a reținut că nici noțiunea loc de muncă și nici operațiunile angajatorului de înființare, respectiv desființare a unui loc de muncă nu sunt definite în legislația muncii, însă trebuie acceptat că reprezintă operațiuni realizate în fapt de angajator care poate aprecia dacă pentru realizarea obiectului său de activitate are sau nu mai are nevoie de procesele de muncă desfășurate de un salariat în realizarea sarcinilor stabilite pentru un post de muncă bine definit. În cazul în care consideră că procesele de muncă executate de un salariat nu mai sunt utile, adoptă decizia desființării postului. Desființarea devine efectivă prin încetarea executării activităților concrete desfășurate zilnic de ocupantul postului respectiv, fie prin încetarea definitivă a executării lor în ansamblul operațiunilor desfășurate în organizație, fie prin redimensionarea unui alt post de lucru și atribuirea respectivelor sarcini, suplimentar, acelui salariat care exercită în principal altă categorie de activități.
Dacă această apreciere asupra înființării/desființării unui post de lucru, considerat drept cea mai simplă subdiviziune organizatorică a unei organizații, ține de dreptul angajatorului de a-și organiza activitatea, drept recunoscut de art. 40 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, materializarea sa legală presupune încheierea unui contract individual de muncă cu salariatul care realizează operațiunile de muncă, respectiv emiterea unei decizii de concediere atunci când se impune desființarea locului de muncă. Așadar, actele juridice civile obligatorii în cazul înființării/desființării unui post de lucru sunt contractul individual de muncă, respectiv decizia de concediere reglementate de Codul muncii. Nici Codul muncii și nici legislația în materie nu reglementează organigrama ori statul de funcții al unei unități ca și documente obligatorii pentru a dovedi organizarea și funcționarea unității. În măsura în care acestea sunt întocmite nu au altă valoare decât aceea de acte interne, instrumente manageriale de lucru prin care angajatorul gestionează resursele umane din organizație pe baza unei structuri organizatorice eficiente, fie sub forma unei reprezentări grafice a posturilor de lucru și raporturilor ierarhice dintre acestea (organigrama), fie sub forma unei enumerări a tuturor funcțiilor de conducere și de execuție necesare la un moment dat în unitate, cu evidențierea numărului posturilor de lucru care prezintă aceleași caracteristici principale și formează fiecare funcție (statul de funcții).
Nimic nu împiedică însă angajatorul să întocmească documente echivalente acestora, cu aceeași finalitate, în funcție de specificul activității din organizația respectivă.
În cazul Ministerului Afacerilor Interne, organizarea și funcționarea s-a făcut sub forma unor ordine ale ministrului prin care se aprobă statul de organizare al instituțiilor/structurilor ministerului, documente incluse în categoria informațiilor clasificate secrete de stat, nivelul de secretizare „secret”, în condițiile Legii nr. 182/2002, conform anexei nr. 3 la H.G. nr. S/610/2008 pentru aprobarea listelor cuprinzând categoriile de informații secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deținute de M.A.I.
În acest sens, relevant este Ordinul ministrului administrației și internelor nr. I/0515 din data de 13.04.2011 prin care, conform susținerilor recurentului din cererea de recurs, au fost desființate posturile 39, 40, 41, 42, 43 și 45/a din statul de organizare al Direcției Corpului de Control al Ministrului. Susținerile intimatei-contestatoare, ca de altfel și concluzia instanței de fond, în sensul insuficienței conținutului acestui ordin pentru faptul de analizat, au plecat de la prezentarea codificată a funcțiilor, prin indicarea denumirii acestora, a numărului în statul de organizare și a altor elemente, însă fără indicarea nominală a salariaților care le ocupă. În consecință, intimata-contestatoare a susținut că nu există dovezi ale faptului că postul pe care-l ocupa era individualizat în statul de organizare și era cel supus desființării, susțineri înlăturate de Curte față de înscrisurile administrate în cauză.
Concret, prin dispoziția directorului general al Corpului de Control al Ministrului nr. II/696 din 16.09.2010 a fost pusă în executare sentința civilă nr. 2327 din data de 18.03.2010 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr._/3/2009, litigiul având ca obiect anularea dispoziției nr. II/843 din data de 14.05.2009 de încetare a contractului individual de muncă al salariatei contestatoare. Prin această dispoziție se dispune reintegrarea, începând cu data de 25.06.2009, a contestatoarei P. M. în funcția deținută anterior concedierii de expert gradul IA în cadrul Corpului de Control al Ministrului, fiind încadrată la poziția 45/a din statul de organizare al unității. Dispoziția a fost comunicată salariatei la 16.09.2010 care a semnat pentru primirea actului. Rezultă, așadar, că intimata-contestatoare ocupa postul de expert individualizat la poziția 45/a în statul de funcții, împrejurare de fapt ce era cunoscută acesteia.
Prin dispoziția directorului general al Corpului de Control al Ministrului nr. II/470 din 28.04.2011, contestată în litigiul pendinte, a fost desființat postul de expert ocupat de salariata P. M., adică postul cu numărul 45/a, post care nu se mai regăsește în statele de organizare ulterioare ale Direcției Corpului de Control al Ministrului, după cum rezultă din anexa la Ordinul ministrului administrației și internelor nr. I/533 din data de 31.05.2011 prin care se desființează alte trei posturi din C. Verificarea petițiilor în administrația publică din cadrul Serviciului Inspecții în Administrația Publică.
În consecință, este îndeplinită cerința desființării efective a postului de expert ocupat de intimata-contestatoare.
În ceea ce privește cerința ca desființarea locului de muncă să aibă o cauză reală și serioasă, Curtea a considerat excesivă aprecierea primei instanțe, în sensul că această cauză a concedierii ar putea rezulta numai din lecturarea întregului Ordin al ministrului administrației și internelor nr. I/0515 din data de 13.04.2011, iar nu a unui extras, deși partea recurentă a susținut că acesta vizează organizarea tuturor direcțiilor ministerului, este document clasificat și nu are relevanță în integralitate pentru judecata cauzei.
Curtea a observat că, în aprecierea îndeplinirii condiției legale analizate aici, trebuie avute în vedere împrejurările de fapt care au stat la baza adoptării de către angajator a măsurii de desființare a locului de muncă și, în consecință, de concediere a salariatului care îl ocupa. Oportunitatea cauzelor care au dus la adoptarea măsurii poate fi apreciată numai de angajator, singura restricție legală fiind aceea de a dovedi caracterul lor real și serios, ceea ce presupune ca respective cauze să aibă caracter obiectiv, independent de voința unei persoane, dar și un caracter grav, adânc, lipsit de superficialitate.
În cauză, motivele care au determinat desființarea locului de muncă ocupat de intimata-contestatoare sunt prezentate la art. 1 alin. (2) din dispoziția contestată, redate în considerentele sentinței pronunțate de instanța de fond preluate în decizia de față, iar cauzele acestor motive rezultă din înscrisul administrat la judecata de recurs, intitulat „Analiza activității desfășurate de către experții Compartimentului verificarea petițiilor în administrația publică din cadrul Serviciului 2 – Inspecții și Verificarea Petițiilor în Administrația Publică”, aprobat de ministrul administrației și internelor și înregistrat sub nr._ din 29.03.2011.
Astfel, se arată în această analiză că prin H.G. nr. 1374/2009 activitatea de verificare a petițiilor în administrația publică a fost reorganizată sub forma unui birou, prevăzut cu 8 posturi de expert, în cadrul Corpului de Control al Ministrului. Activitatea desfășurată de acești experți este comună cu cea desfășurată de structurile de control din cadrul instituțiilor prefectului. În anul 2011 experții din cadrul Compartimentului verificarea petițiilor în administrația publică nu au desfășurat nici o activitate de verificare, iar M. a trebuit să ia măsuri urgente de reducere a cheltuielilor de personal. Ori, restricțiile bugetare ale unei instituții publice, precum și modificările legislative care au redus volumul de activitate al experților din C. verificarea petițiilor în administrația publică îndeplinesc condițiilor unor cauze reale și serioase pentru măsura adoptată.
Pentru aceste motive, constatând că prima instanță a soluționat cauza pe baza unei greșite aprecieri a înscrisurilor administrate, în temeiul art. 312 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul și a modificat sentința recurată, în sensul că a respins contestația ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea formulată de recurentul-intimat M. Afacerilor Interne de întoarcere a executării, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 4042 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit art. 4041 din Codul de procedură civilă, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Art. 4042 din Codul de procedură civilă reglementează căile legale în care se poate cere întoarcerea executării, debitorul executat în baza unui titlu desființat având la îndemână oricare dintre cele 3 posibilități: de a solicita întoarcerea executării în fața instanței de recurs (alin. 1), în fața instanței de rejudecare (alin. 2) ori, pe cale separată, principală (alin. 3), la libera sa alegere. Singurele condiții impuse de lege sunt executarea creanței conținută în titlu și desființarea ulterioară a titlului executoriu.
În cauză este îndeplinită numai condiția desființării ulterioare a titlului executoriu, prin decizia de admitere a recursului de față fiind modificată în tot sentința pronunțată de prima instanță, iar pe fondul cauzei, respinsă cererea.
În ceea ce privește condiția executării creanței conținută în titlu, se observă că titlul executoriu, sentința civilă nr. 8804 din data de 11.10.2013 pronunțată de Tribunalul București, conține două dispoziții de executat în sarcina debitorului M. Afacerilor Interne, anume să reintegreze contestatoarea în postul deținut anterior concedierii și să plătească acesteia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă. Cu alte cuvinte, era ținut să îndeplinească o obligație de a face, cu efecte juridice pentru viitor, și o obligație de plată a unei sume de bani cuantificabilă.
Din actele de procedură întocmite de părți la judecată și din înscrisurile emise de recurentul-intimat aflate la dosarul cauzei, Curtea a reținut că, prin dispoziția directorului general al Corpului de Control al Ministrului nr. II/600 din 31.05.2011, s-a dispus, la art. 1, încetarea termenului de preaviz acordat intimatei-contestatoare P. M., începând cu data de 01.06.2011, iar la art. 2, angajarea ei cu aceeași dată în cadrul Corpului de Control al Ministrului, cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, până la data exercitării mandatului de vicepreședinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici de către titularul postului, dar nu mai mult de 36 de luni. Această dispoziție a fost depusă la dosarul de fond, în primul grad de jurisdicție. Prin cererea de recurs formulată împotriva sentinței civile nr. 8633 din data de 19.10.2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2011, recurentul M. Afacerilor Interne a susținut că activitatea desfășurată de partea contestatoare în cadrul instituției a încetat la data de 14.05.2012 când, prin dispoziția directorului general al Corpului de Control al Ministrului nr. II/446 din 14.05.2012, s-a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă dintre părți, înregistrat sub nr._/2011. Nici dispoziția emisă, nici contractul individual de muncă nu au fost depuse la dosar, dar nu au fost contestate de partea intimată-contestatoare.
Rezultă că, în perioada 01.06.2011 – 14.05.2012, salariata P. M. a prestat munca de expert în favoarea angajatorului M. Afacerilor Interne în executarea unui contract individual de muncă încheiat în anul 2011, pe perioadă determinată, astfel că drepturile salariale încasate în această perioadă de timp nu pot face obiectul întoarcerii executării pretinse.
Ulterior, tot în primul ciclu procesual, la judecata recursului împotriva sentinței civile nr. 8633 din data de 19.10.2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2011, intimata-contestatoare a formulat întâmpinare prin care a arătat, pe lângă apărări față de cererea de recurs, și faptul că în data de 21.12.2012 a fost reintegrată pe postul deținut anterior la M. Afacerilor Interne – Corpul de Control al Ministrului, prin dispoziția directorului general al Corpului de Control al Ministrului nr. II/1110 din 21.12.2012, prezentată în copie la dosar. În preambulul dispoziției se menționează că a fost emisă în baza sentinței civile nr. 8633 din data de 19.10.2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2011, partea fiind reintegrată, începând cu data de 19.10.2012, pe postul deținut anterior concedierii, prevăzut la poziția 39/e din statul de organizare al unității, cu stabilirea ulterioară a drepturilor de personal de care beneficiază, în condițiile legii. Conform susținerilor intimatei-contestatoare, dispoziția de reintegrare i-a fost comunicată la data de 14.01.2013, iar din data de 15.01.2013 își desfășoară activitatea efectiv.
În al doilea ciclu procesual, în cadrul recursului de față, intimata-contestatoare a afirmat în întâmpinare că la data de 13.02.2014 a fost reintegrată din nou pe același post deținut anterior și pe care își desfășoară activitatea, prin dispoziția directorului general al Corpului de Control al Ministrului nr. II/270 din 13.02.2014. Din cuprinsul acestei dispoziții nr. II/270 din 13.02.2014 rezultă că a fost emisă în executarea sentinței civile nr. 8804 din data de 11.10.2013 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr._/3/2011*, adică sentința recurată în cauza de față, fiind dispusă anularea dispoziției de concediere și reintegrată în muncă fosta salariată.
S-a constatat, așadar, faptul că la data de 19.10.2012 intimata-contestatoare a fost reintegrată în muncă pe postul de expert ocupat la data concedierii, în executarea unei hotărâri definitive date de o instanță de judecată.
Conform art. 274 din Codul muncii, republicat, hotărârile pronunțate în fond în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii de drept, iar potrivit art. 262 din Codul muncii, republicat, neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat constituie infracțiune. În consecință, angajatorul M. Afacerilor Interne a procedat corect la punerea în executare a sentințelor pronunțate în fond, atât în primul ciclu procesual, cât și în al doilea ciclu, în rejudecarea cauzei, dispunând reintegrarea în muncă a fostei salariate pe postul deținut anterior concedierii, ceea ce a însemnat prestarea muncii corespunzătoarea postului de expert de către intimata-contestatoare și plata drepturilor salariale de către recurentul-intimat.
Împrejurarea că soluția irevocabilă pronunțată de instanța de recurs în conflictul de muncă dedus judecății este aceea de respingere a contestației formulate împotriva dispoziției directorului general al Corpului de Control al Ministrului nr. II/470 din 28.04.2011, actul emis fiind considerat legal și temeinic, nu permite concluzia că prestațiile executate de părți în baza sentințelor de fond pronunțate în cauză pot fi restituite reciproc, prin intermediul instituției întoarcerii executării. Cererea formulată cu această finalitate de debitorul M. Afacerilor Interne prin care tinde la obligarea intimatei-contestatoare la restituirea salariilor ce i-au fost plătite începând cu data de 01.06.2011 până la data de pronunțării deciziei de recurs, 03.12.2014, nu poate fi primită întrucât acestea reprezintă, conform art. 159 din Codul muncii, republicat, contraprestația muncii depuse de salariat, fiind deci datorate de angajator.
Cererea de întoarcere a executării ar fi avut temei numai în măsura în care recurenta-intimată ar fi plătit fostei salariate despăgubirea prevăzută de art. 80 alin. (1) din Codul muncii, republicat, adică drepturi salariale pentru perioada cuprinsă între data concedierii, declarate nelegale prin hotărâre judecătorească, și data reintegrării efective în muncă a salariatului repus în drepturi.
În cauză, însă, partea recurentă s-a limitat la a formula cererea de întoarcere a executării în temeiul art. 4042 din Codul de procedură civilă, fără a arăta modul concret în care a fost executată sau sumele de bani plătite intimatei-contestatoare fără titlu și a căror restituire se impune. În atare situație, Curtea a respins cererea de întoarcere a executării.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr._, revizuienta P. M. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr.5578 din data de 03.12.2014, pronunțată de această instanță, în dosarul nr._/3/2011*.
În susținerea cererii de revizuire se arată că, prin cererea înregistrată la data de 03.05.2011, pe rolul Tribunalului București, în dosarul nr._/3/2011, a fost hemat în judecată M. Afacerilor Interne solicitându-se nulitatea absolută a Deciziei de concediere nr. II/470 din data de 28.04.2011, emisă de Directorul Corpului de Control al Ministrului și reintegrarea mea în postul deținut anterior concedierii, precum și obligarea la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediată.
Prin sentința civilă nr. 8633 din data de 19.10.2012, pronunțată în dosarul nr._/3/2011, Tribunalul București a admis contestația revizuentei, iar M. Afacerilor Interne a formulat recurs împotriva acestei sentințe.
Prin decizia civilă nr. 1735/22.03.2013, Curtea de Apel a casat sentința civilă nr. 8633 din data de 19.10.2012 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în Dosarul nr._/3/2011 și a trimis cauza, spre rejudecare, motivat de faptul că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la data de 30.04.2013 pe rolul Tribunalului București în dosarul nr._/3/2011*. Prin sentința civilă nr.8804 din data de 11.10.2013, Tribunalul București a admis contestația și a constatat nulitatea absolută a Deciziei de concediere nr. II/470 din data de 28.04.2011 emisă de Directorul Corpului de Control al Ministrului și reintegrarea mea în postul deținut anterior concedierii, precum și obligarea la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care revizuienta ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediată.
Împotriva acestei sentințe, M. Afacerilor Interne a formulat recurs, în care Curtea de Apel a dat câștig de cauză Ministerului Afacerilor Interne, luând în considerare o singură probă, în speță Ordinul Ministrului Nr. 1/0515/13.04.2012, și Ordinul MAI nr. I/533/31.05.2011 „cu statut " secret.
Revizuenta învederează instanței că, de altfel, așa cum specifică și instanța de recurs în motivarea deciziei civile nr. 5576, Ordinul Ministrului nr. 1/0515/13.04.2012, și Ordinul MAI nr. 1/533/31.05.2011 cu statut "secret", prin care a fost desființat postul - document probator în această cauză, prin care s-ar fi putut dovedi desființarea efectivă a postului acesteia - s-a depus la grefa instanței, cu toate că revizuenta a solicitat M.A.I în timpul ședinței de judecată, depunerea acestuia la dosarul cauzei căci ordinul se poate declasifica, M.A.I nu a luat în considerare solicitarea sa și nici a instanței.
Revizuenta consideră că instanța de recurs s-a prevalat greșit de Legea nr. 182/2002, deoarece acest ordin care are caracter strict secret și în afara faptului că este lipsit de relevanță, cu privire la reducerea efectivă a locului de muncă, orice înscris constituie un mijloc de probă în sensul legii civile la care trebuie să aibă acces inclusiv partea căreia i se opune.
Astfel, revizuenta a solicitat instanței să observe că a formulat revizuire deoarece instanța de recurs nici măcar nu a luat în considerare susținerile sale referitoare la respectarea dreptului la apărare și cel al contradictorialității.
Așa cum se prevede și în și Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, orice înscris constituie un mijloc de probă în sensul legii civile la care trebuie să aibă acces inclusiv partea căreia i se opune. D. în acest fel se asigură respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, printre care cel al respectării dreptului la apărare și cel al contradictorialității, dându-se conținut și regulii esențiale a "egalității de arme a părților în proces" regulă decurgând și din conținutul art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și la care face referire în mod constant jurisprudența Curții CEDO de la Strasbourg.
Așa cum a specificat și instanța de fond, "cu privire la modalitatea de administrare a probelor, legislația privind protecția informațiilor clasificate Legea nr. 182/2002, lege de care s-a prevalat Curtea de Apel, nu conține norme derogatorii de la Codul de procedură civilă în ceea ce privește regulile de administrare a probelor.
Nu există temei legal pentru administrarea probelor în procesul civil în alt regim decât cel prevăzut de Codul de procedură civilă care impune accesul la înscrisurile de care o parte înțelege să se folosească nu doar pentru instanță ci și pentru partea adversă. Decizia nr. 302/2011 a Curții Constituționale statuează exclusiv asupra constituționalității art. 7 alin.4,17, lit. f, art.20 și 28 alin. 1 din Legea nr. 182/2002. Aceste texte de lege stabilesc categoriile de persoane care au acces la informații clasificate, categoriile de informații ce constituie secret de stat, posibilitatea contestării clasificării și modalitatea de autorizare a accesului la informații. Acestea nu contravin nici Constituției nici Convenției Europene a Drepturilor Omului",
"Curtea nu are atribuții de legiuitor, iar considerentele deciziilor sale nu pot fi interpretate în sensul creări unor noi norme procedurale nici în sensul înlăturării de la aplicare a dispozițiilor Codului de procedură civilă ce nu au făcut obiectul analizei Curții Constituționale în această decizie câtă vreme actele citate nu conțin prevederi referitoare la administrarea probelor, în procesul civil instanța este ținută să respecte dispozițiile Codului de procedură civilă”. Așadar înscrisurile secrete nu ar putea fi utilizate ca probă într-un proces decât în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Revizuenta consideră că această Decizie trebuie revizuită, deoarece instanța de recurs a fost în eroare, pentru că, deși completul de judecată a avut acces la documente secrete și putea studia ordinul, care și așa nu este relevant, având în vedere conținutul său, aceasta ca parte în proces nu a avut cum să îl studieze nefiind depus la dosarul cauzei așa cum prevede legea situația fiind aceeași, adică i-a fost încălcat dreptul la apărare, contradictorialitatea și dreptul la un proces echitabil și însăși actul de justiție de către MAI. Cu toate acestea Curtea de Apel a considerat că M.A.I a procedat legal, luând drept adevărate susținerile M.A.I fără a studia în amănunt cauza și a lua în considerare și susținerile sale.
De asemenea, revizuenta a arătat instanței de apel, sau a încercat să arăte, dar domniile lor nu au luat în considerare faptul că, în decizia de concediere nu este dovedită și nici înserată cauza reală și serioasă care a determinat desființarea postului său, condiții determinate de art. 65 alin. 1 și 2 din Codul muncii care arată "Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia și nu se dovedește desființarea efectivă a postului deținut de revizuientă.
Totodată, revizuenta a specificat că prin "motivele care determină concedierea" trebuie să se înțeleagă aspectele sau elementele de fapt, cu caracter concret și specific, care au făcut necesară luarea măsurii încetării contractului individual de muncă. Or, susține revizuenta, M.A.I nu a respectat voința exprimată le legiuitor folosind expresii cu caracter abstract, vag său general pe baza cărora nu se poate stabili ce a avut efectiv în vedere atunci când a dispus încetarea contractului de muncă. Rezultă că desființarea postului acesteia este disimulată și nereală, neputându-se vorbi de o suprimare obiectivă a postului.
Postul revizuentei nu a fost desființat de altfel, niciodată. A fost renumerotat. De aceea nu s-au depus organigramele de dinainte de disponibilizare și după disponibilizare, chiar dacă acestea au fost solicitate de către toate completele de judecată care au soluționat această cauză.
De altfel prin expresii de genul "nerentabilitate și ineficientă pentru viitor a activității desfășurate de experții din cadrul Corpului de Control al Ministrului" folosite în cuprinsul deciziei de concediere lasă să se înțeleagă existența unor motive a concedierii care au legătură cu modul de desfășurare a activității la locul de muncă, ceea ce contravine dispozițiilor legale, or simpla arătare a faptului că motivul concedierii îl reprezintă "optimizarea cheltuielilor bugetare și reconfigurarea structurii în condițiile limitării și raționalizării cheltuielilor efectuate cu personalul nerentabilitatea și ineficientă pentru viitor a activităților desfășurate" nu constituie o arătare a motivelor care au determinat concedierea întrucât nu se dovedește necesitatea acestei măsuri neexistând motive întemeiate care au avut ca urmare necesitatea desființării acestui post.
"Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când acesta este suprimat din structura organizatorică a angajatorului, evidențiată în statul de funcții, ceea ce înseamnă caracterul definitiv al suprimării și are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.".
La toate acestea, revizuenta a solicitat instanței să observe că, la pag. nr. 12 din motivarea deciziei civile nr. 5576, instanța de apel spune că "legiuitorul nu a detaliat, insă, în nici un fel ce presupune îndeplinirea acestor două cerințe", anume desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. Mai mult, tot la aceeași pagină instanța de apel arată că " nici noțiunea de loc de muncă și nici operațiunile angajatorului de înființare, respectiv desființare a unui loc de muncă nu sunt definite în legislația muncii, aceasta a considerat că nu se poate motiva o decizie în acest fel.
Pentru aceste motive revizuienta solicită schimbarea hotărârii atacate, în sensul rejudecării prin revizuire.
Analizând prezenta cerere de revizuire, prin prisma motivelor formulate, precum și în raport de dispozițiile art. 326 Codul de procedură civilă și a celorlalte dispoziții legale ce reglementează această cale extraordinară de atac, Curtea constată că cererea de revizuire esteinadmisibilă, pentru următoarele considerente:
În speța dedusă judecății, revizuenta își motivează, în fapt, cererea de revizuire pe încălcarea principiului dreptului la apărare, a principiului contradictorialității, precum și pe greșita interpretare a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente speței. În acest sens, revizuenta consideră că instanța de recurs s-ar fi prevalat în mod greșit de dispozițiile Legii nr. 182/2002, deoarece acest Ordin, care are caracter strict secret, este lipsit de relevanță cu privire la reducerea efectivă a locului de muncă. Revizuenta susține că, totodată, orice înscris care constituie un mijloc de probă în sensul legii civile trebuie să fie prezentat și părții căreia i se opune.
Din conținutul cererii de revizuire rezultă că aceasta se întemeiază pe dispozițiile art.509 pct.10 din Noul Cod de procedură civilă, care statuează în mod expres că: revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 10). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă.
Aceste dispoziții se regăsesc și în vechea reglementare, aplicabilă în speța dedusă judecății în raport de data sesizării instanței și de data intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, care la art.322 Cod procedură civilă stipulează în mod expres că: revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: pct.9) dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Consacrarea acestui motiv de revizuire este justificată de necesitatea creării de posibilități de reparare a prejudiciilor cauzate cetățenilor prin încălcarea drepturilor și libertăților lor, atunci când acest lucru se constată printr-o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit textului de mai sus, sunt impuse trei condiții, anume: Curtea Europeană a Drepturilor Omului să fi constatat o încălcate a drepturilor sau libertăților fundamentale garantate de Convenție printr-o hotărâre judecătorească; consecințele grave ale încălcării să continue să se producă; să se constate imposibilitatea remedierii consecințelor produse în alt mod decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Analizând aceste condiții în raport de situația de fapt din cauza de față, Curtea constată, în primul rând, că revizuenta invocă dispoziții ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului, potrivit cărora: partea căreia i se opune trebuie să aibă acces la orice înscris care constituie un mijloc de probă în sensul legii civile. D. în acest fel se asigură respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, printre care cel al respectării dreptului la apărare și cel al contradictorialității, dându-se conținut și regulii esențiale a "egalității de arme a părților în proces" regulă decurgând și din conținutul art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și la care face referire în mod constant jurisprudența Curții CEDO de la Strasbourg. Așa cum a specificat și instanța de fond, "cu privire la modalitatea de administrare a probelor, legislația privind protecția informațiilor clasificate Legea nr. 182/2002, lege de care s-a prevalat Curtea de Apel, nu conține norme derogatorii de la Codul de procedură civilă în ceea ce privește regulile de administrare a probelor.
Sub acest aspect, Curtea constată că prima condiție impusă de cazul de revizuire invocat în speța dedusă judecății respectiv condiția constatării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului unei încălcări în mod cert a drepturilor sau libertăților fundamentale garantate de Convenție printr-o hotărâre judecătorească, nu este îndeplinită.
Pe de altă parte, neexistând o astfel de constatare din partea Curții Europene a Drepturilor Omului, nici celelalte două condiții nu pot fi reținute ca îndeplinite, fiind în strânsă legătură cu prima.
De asemenea, nu trebuie neglijat faptul că, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, este admisibilă numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Fiind, deci, o cale de retractare a unei hotărâri definitive, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost discutate de instanțe cu ocazia rezolvării litigiului în fond.
Sub acest aspect, Curtea nu poate primi susținerea revizuentei vizând încălcarea dreptului la apărare de către instanța de recurs pe motiv că nu s-a dispus desecretizarea unor înscrisuri în vederea depunerii acestora la dosarul cauzei, deoarece aceste aspecte vizează fondul pricinii, modul în care cele două instanțe (instanța de fond și de recurs) au soluționat cauza, iar actele la care face referire revizuienta în susținerea cererii de revizuire au fost analizate de instanța de recurs și au fost avute în vedere la pronunțarea soluției.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 322 alin. 1 pct. 9 din Codul de procedură civilă, văzând și dispozițiile art. 326 din Codul de procedură civilă, apreciază că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, astfel căo va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ,
ÎN NUMELE LEGII ,
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta intimată-contestatoare P. M., împotriva deciziei civile nr.5576 din data de 03.12.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a - pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2011*, în contradictoriu cu intimatul recurent-intimat M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. P. D. E. B. C. D. A.
GREFIER,
R. N. C.
red.:M.P./20.07.2015
dact.:C.C./4 ex./29.06.2015
Jud. recurs: G.F. R.
A.C. B.
M.G.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 438/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 500/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
