Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 699/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 699/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 42014/3/2012
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7524/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 699/2015
Ședința publică de la 25 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. I. N.
Judecător M. G.
Judecător A. C. B.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „C. CĂLĂTORI” SA (S. C. CĂLĂTORI SA) - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI BUCURESTI (S.T.F.C) împotriva sentinței civile nr.5975 din data de 21.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. T. FEROVIAR REGIONAL DE CĂLĂTORI în numele membrilor de sindicat B. N., C. M., C. I. – I., D. E., P. A. – G., M. G., M. I., M. I., M. M., O. F. – I., P. G., S. I., TIȚOI F., T. C., T. E., T. I., U. C., V. M., V. M., V. G., V. I., Z. C., C. N., M. V. – M., C. A., S. P. A., intimați - intervenienți GHIUREȘ A., T. V., având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, pentru intimat, vicepreședintele FSTFR Grab L., ce depune delegație la dosar, lipsind recurenta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea invocă, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.07.2009 – 7.11.2009 pentru intimații intervenienți Ghiureș A. și T. V..
Intimatul, prin reprezentant, arată că lasă soluționarea excepției invocată, la aprecierea instanței.
Curtea constatând că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul și în combaterea motivelor de recurs.
Intimatul, prin reprezentant, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală. Depune practică judiciară.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față,constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5975 din data de 21.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. T. Feroviar Regional de Călători în numele membrilor de sindicat B. N., C. M., C. I. – I., D. E., P. A. – G., M. G., M. I., M. I., M. M., O. F. – I., P. G., S. I., Tițoi F., T. C., T. E., T. I., U. C., V. M., V. M., V. G., V. I., Z. C., C. N., M. V. – M., C. A., S. P. A. toți prin F.S.T.F.R., în contradictoriu cu pârâtele S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „C. CĂLĂTORI” SA (S. C. CĂLĂTORI SA) și SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI BUCURESTI (S.T.F.C) și intervenienții Ghiureș A., T. V., a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile efectiv plătite pentru perioada 01.07._11, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadențe până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel,instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În privința excepției prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a reținut că pretențiile ce fac obiectul acestui dosar au natura juridică a unor drepturi salariale, chiar dacă acestea au izvorul în contractul colectiv de muncă. Pe cale de consecință, este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Codul muncii, art. 268 alin. 1 lit. c, pentru drepturile salariale.
Pe fondul cauzei tribunalul a a apreciat cererea reclamantei ca întemeiată în parte pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 41 alin.3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe perioada 2008-2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Alineatul 3 lit.b al aceluiași articol prevede:”Părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.”
În ceea ce privește întinderea efectelor Contractului Colectiv de Muncă potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În anexa nr. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, cuprinzând unitățile la care se aplică contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi, în care organizațiile sindicale semnatare au membri, este menționată și pârâta din prezentul dosar.
S-a reținut totodată că, conform dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. În acest sens dispune și art. 238 alin. 1 din Codul Muncii.
Conform dispozițiilor art. 24 alin.1 din același act normativ( Legea nr. 130/1996), clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce presupune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale(art. 236 alin. 4 din Codul muncii).
În privința contractului individual de muncă încheiat între părți Codul muncii prin art.238(2) dispune că acesta nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
Dacă în contractul individual de muncă dreptul salarial stipulat contravine unor dispoziții imperative ale legii sau ale unui act cu forță juridică superioară, clauza este inaplicabilă, fără a fi necesară constatarea nulității sale pe cale jurisdicțională.
În această situație au incidența dispozițiile art. 24 alin. 3 și 4 din Legea nr. 130/1996, republicată, cu consecința aplicării dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pe întreaga perioadă.
În speță, prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, pârâta a susținut că prevederile din CCM la Nivel de Ramura Transporturi nu sunt aplicabile în speța, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare. S-a făcut mențiunea că drepturile salariale solicitate nu sunt reluate și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar obligația de a aplica CCM încheiat la nivel superior ar fi incidentă doar în cazurile în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
Aceste apărări nu au fost reținute de către instanță.
Pe de o parte Tribunalul a reținut că clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede în dispozițiile art. 3 din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010.
În alineatul art.3 (3) se prevede că „ În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.”
Pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale, așa cum rezultă chiar din recunoașterea pârâtei consemnată în întâmpinare, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate nu pot prevedea drepturi cu caracter inferior celor reglementate de Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
Pe de altă parte, Tribunalul a considerat că apărarea pârâtei nu prezintă relevanță față de natura juridică a dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective. Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_ a fost încheiat conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicată, după cum rezultă din preambulul acestuia.
În speță, nu s-a făcut dovada acordării drepturilor salariale în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 40 alin.2 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a apreciat întemeiate pretențiile reclamantei, astfel că a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „C. CĂLĂTORI” SA (S. C. CĂLĂTORI SA) - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI BUCURESTI (S.T.F.C),criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
In ceea ce privește respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, se arată că hotărârea a fost data cu încălcarea prevederilor art.268 alin.(l) lit.c din Codul Muncii, întrucât dreptul de a beneficia de drepturile salariale pentru 01.07._09 s-a împlinit anterior introducerii cererii de chemare in judecata, respectiv în data de 31.10.2012 motiv pentru care solicită recurenta admiterea recursului cu privire Ia prescripția dreptului material la acțiune al reclamantului privitor la acordarea drepturilor bănești solicitate pentru perioada 01.07._09 si respingerea acțiunii pentru aceasta perioada ca prescrisă.
Critică recurenta sentința civilă atacată ca fiind pronunțata cu încălcarea prevederilor art.247 din Codul Muncii, a principiului negocierii contractelor colective de munca si a principiului voinței părților semnatare ale CCM la nivel de unitate, pentru următoarele considerente:
Raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii (prevedere existenta pe toata durata de valabilitate a contractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate, cat si pe durata de valabilitate a contractului colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi si abrogata prin . Legii nr-.40/2011, începând cu 30.04.2011), obligația legala de a aplica dispozițiile contractului colectiv de munca încheiat la nivel superior incumba doar in cazul in care la nivel de angajator nu exista încheiat contract colectiv de munca. De asemenea, dispozițiile art. 37 din Codul Muncii dispun faptul ca „ drepturile si obligațiile privind relațiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc, prin negociere, in cadrul contractelor colective de munca si al contractelor individuale de munca ".
La nivelul recurentei a existat Contractul Colectiv de Munca pe anii 2009-2010, prelungit prin Actul Adițional nr.1708 din 21.04.2010 care a prelungit valabilitatea contractului pana la 31.01.2011 in conformitate cu Anexa nr.1 la Contractul Colectiv de Munca pe anii 2009-2010, nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la valoarea de 570 de lei brut iar prin actul adițional înregistrat sub nr.1708 din 21.04.2010, Anexa nr.1 s-a modificat, iar nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la 600 de lei brut.
Părțile au înțeles de comun acord ca pentru anul 2010, sa stabilească un alt salariu minim la nivelul societății, precum și alți coeficienții de ierarhizare, decât cei prevăzuți in CCM la nivel de ramura transporturi si, pe cale de consecința, instanța de judecata era ținuta sa analizeze cererea intimatului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor.
Mai mult, prevederile contractului colectiv de munca la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010, sunt in deplina concordanta cu prevederile contractului de munca încheiat la nivel imediat superior, respectiv Contractul Colectiv de Munca Ia Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungita prin act adițional pana in 2010, astfel încât, față de dispozițiile art. 247 din Codul Muncii, prevederile din CCM Ia nivel de ramura transporturi nu sunt aplicabile in speța, fiind incidente cele la nivel de unitate si grup de unități feroviare.
În conformitate cu prevederile Anexei nr. 1 la Contractul Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, pentru perioada
01.01._08, nivelul clasei 1 de salarizare a fost de 450 de lei brut, iar urmare modificării Anexei nr. 1 la acest contract prin Actul adițional nr. 370/20.06.2008, pentru perioada 01.07._11, valoarea clasei 1 de salarizare a fost stabilita la 570 de lei brut, astfel salariile de baza lunare stabilite prin contractul individual de munca al reclamanților se încadrează atât in prevederile CCM încheiat la nivel de unitate, cat si prevederilor Contractului Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unități Feroviare.
Având in vedere ca sintagma menționata in cuprinsul art.3 alin.(l) din CCM Unic la nivel de ramura transporturi, in sensul ca, acest contract produce efecte pentru toți salariații încadrați in unitățile de transporturi si activități conexe din tara, indiferent de structura capitalului - nu poate fi aplicata salariaților recurentei, întrucât recurenta aparține grupului de societăți din sistemul feroviar, existând in acest sens contract de munca la nivel de grup de unități feroviare.
Instanța de fond retine in mod corect ca societatea este menționata la pct. 1 in anexa 5 ca fiind una din unitățile in care se aplica CCM unic la nivel de ramura pe anii 2008-2010, însă înlătura in mod nejustificat apărările angajatorului, neținând cont de actele depuse la dosarul cauzei, din care rezulta in mod indubitabil ca nu exista niciun fel de acord al reprezentanților legali, in sensul ca aceasta este parte semnatara a respectivului contract.
Din cuprinsul contractului colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi se poate observa ca acest contract a fost semnat de Confederația Naționala a Patronatului R. si Uniunea Naționala a Transportatorilor Rutieri din România, ca reprezentanți ai patronatului, neregăsindu-se ca semnatari societățile comerciale din sistemul feroviar.
De altfel, patronatul semnatar al CCM este patronatul din cadrul transportatorilor rutieri si nu cel din domeniul feroviar, iar noțiunea de salariu de baza minim brut de 700 lei la nivel de ramura transporturi nu poate fi asimilata cu clasa I-a de salarizare de 600 lei din cadrul subscrisei, aceste valori nefiind echivalente, aplicându-se in mod diferențiat in funcție de specificul societății respective.
Ca atare, nu se poate susține ca au fost încălcate dispozițiile art. 8 alin (2) din Legea 130/1996, unde se menționează ca "contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contracte la nivel superior", cat timp subscrisa este parte integranta in grupul de societăți din sistemul național feroviar si este semnatara a clauzelor acestui contract de munca la nivel de grup de unități feroviare.
Menționează recurenta faptul ca, deși unitatea nu era ținuta de aplicarea CCM la nivel de ramura transporturi, întrucât exista încheiat contract colectiv de munca atât la nivel de unitate, cat si Ia nivel de grup de unități, la stabilirea salariului minim brut al intimatei au fost respectate si prevederile art. 41 din CCM la nivel de ramura transporturi.
Astfel, in conformitate cu prevederile art. 41 lit. b) din CCM la nivel de ramura transporturi: "părțile implicate in negocierile colective la nivel de grup de unități si unitate vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de munca. "
Nu se poate retine ca s-a încheiat un CCM la nivel de unitate cu încălcarea prevederilor art.41 alin.(3) din CCM ramura transporturi, întrucât prin art.41 alin.(3) s-a reglementat un salariu de baza minim de 700 lei, dar nu si respectarea coeficientului de negociere prevăzut in Anexa nr.l la contractul colectiv de munca la nivel de unitate, anexa care stabilește pentru funcția intimaților/reclamanți un salariu de baza mai mare decât cel prevăzut de art.41 din CCM ramura transporturi.
In cazul de față, nu se poate vorbi despre o reglementare mai favorabila stabilita prin contractul colectiv de munca la nivel de ramura, analizând trunchiat dispozițiile art.41 alin.3, doar prin raportare la baza de calcul a salariului minim. In realitate, art.41 are ca finalitate stabilirea salariilor de baza pe categorii de salariați, pornindu-se de la un minim garantat de plata si cu aplicarea unor coeficienți de ierarhizare. Or, acest salariu de baza, rezultat din aplicarea art.41 din CCM la nivel de grup de unități si privit ca un element unitar, nu a fost diminuat, ci chiar a fost plătit . mare, ca urmare a aplicării unui algoritm de calcul diferit, stabilit prin CCM.
In concluzie, pentru motivele arătate, solicită recurenta admiterea recursului și respingerea acțiunii ca nefondata.
La data de 29.01.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimatul S. T. FEROVIAR REGIONAL DE CĂLĂTORI, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
La termenul de judecată din data de 25.02.2015, Curtea, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.07.2009 – 07.11.2009, în ceea ce-i privește pe intimații-intervenienți Ghiureș A. și T. V., excepție care urmează a fi admisă, având în vedere că, în raport de data promovării cererii de intervenție în interes propriu (07.11.2012) și având în vedere prevederile art.268 alin.1 lit.c din Codul Muncii, a intervenit prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada indicată.
Trecând la examinarea recursului dedus judecății, prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurenta-pârâtă cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, pentru pretențiile aferente perioadei 01.07._09, este nefondată, având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița în luna iulie 2009, așa cum rezultă din rezoluția de primire a acțiunii (competența de soluționare a cauzei fiind ulterior declinată către Tribunalul București), cu respectarea prevederilor art.268 alin.1 lit.c din Codul Muncii, menționat de recurentă, care prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Pe fondul cauzei, nu pot fi primite criticile recurentei referitoare la acordarea către membrii de sindicat reprezentați de reclamant a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut, conform art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada de valabilitate a acestui contract.
Astfel, potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
Acest contract a fost înregistrat sub nr.722/24.01.2008 și a fost publicat în Monitorul Oficial nr.3 din 11.02.2008, părțile contractante fiind reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Națională a Patronatului Român - C.N.P.R, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate în acest contract colectiv de muncă.
În perioada 2009-2010, la nivelul societății recurente a fost valabil contractul înregistrat sub nr.2572/4.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București și actul adițional la acest contract, înregistrat la 21.04.2010, prin acestea nefiind însă preluate dispozițiile art.41 alin.2, 3, 4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010.
Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de recurentă în perioada de referință, astfel încât, la nivelul acestei unități, nu au fost respectate prevederile art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, cu privire la cuantumul salariului de bază minim brut, acesta având valori inferioare celei stabilite prin clauza contractuală mai sus menționată.
Sub acest aspect se reține că, potrivit art.238 din Codul muncii:
„1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Potrivit art.239 din același Cod, „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală.”
Așadar, trebuia ca prevederile art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 să fie preluate în CCM valabil la nivelul recurentei-pârâte în intervalul 2009-2010 și, de asemenea, să fie transpuse în mod corespunzător și în conținutul clauzelor contractelor individuale de muncă ale salariaților recurentei.
În aceste condiții nu are relevanță împrejurarea că reclamanta nu a solicitat preluarea prevederilor art.41 alin.3 lit. a din CCM la nivel de ramură transporturi, câtă vreme potrivit art.243 din Codul muncii, „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”, iar „neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta”.
În conformitate cu art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, angajatorul are obligația „să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”.
De asemenea, art.57 alin.4 din Codul muncii prevede că „în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.”
De asemenea sunt lipsite de relevanță referirile recurentei la formula de calcul a salariului de bază brut prevăzută în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv la algoritmul de calcul conținut de Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, în condițiile în care, în speță, problema în discuție era aceea că salariații erau îndreptățiți la a li se stabili și plăti salariul potrivit art.41 alin.3 din CCM la nivel de ramură transporturi, clauză ce trebuia preluată și transpusă în mod corespunzător în contractele lor individuale de muncă.
Așadar, această clauză trebuie considerată că a produs efecte juridice până la data de 31.12.2010, cu toate consecințele decurgând de aici, inclusiv cel al reținerii în sarcina angajatorului a obligației de plată a drepturilor salariale stabilite potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Singura critică pe care instanța de recurs o găsește fondată privește greșita admitere a cererii intimaților-reclamanți pentru pretențiile ulterioare datei de 31.12.2010, în condițiile în care acțiunea introductivă de instanță a fost întemeiată exclusiv pe dispozițiile Contractului colectiv de muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, fără ca la dosar să existe o precizare a pretențiilor, sub aspectul dispozițiilor contractuale care le justifică ulterior acestei date, iar instanța de fond face referire în considerentele sentinței numai la dispozițiile Contractului colectiv de muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010.
Însă, Contractul colectiv de muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr.722/24.01.2008, publicat în Monitorul Oficial nr.3 din 11.02.2008, și-a încetat valabilitatea la data de 31.12.2010, astfel încât el nu poate constitui temei legal pentru admiterea pretențiilor ulterior acestei date, fiind aplicabile, după data de 31.12.2010, prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, pe care recurenta le invocă.
Prin urmare, cererea privind acordarea drepturilor în discuție pentru perioada 01.01._11, în baza Contractului colectiv de muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, este neîntemeiată și trebuia respinsă de prima instanță.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pe intimații intervenienți Ghiureș A. și T. V. și, în baza art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va fi respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de membrii de sindicat Ghiureș A. și T. V., în ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei 01.07._09, ca fiind prescris dreptul material la acțiune, și va fi respinsă acțiunea formulată de Sindicat, în numele membrilor de sindicat, și cererea de intervenție în interes propriu, în ceea ce privește diferențele de drepturi salariale ulterioare datei de 31.12.2010, ca neîntemeiate.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pe intimații intervenienți GHIUREȘ A., T. V..
Admite recursul formulat de S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „C. CĂLĂTORI” SA (S. C. CĂLĂTORI SA) - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI BUCURESTI (S.T.F.C) împotriva sentinței civile nr.5975 din data de 21.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. T. FEROVIAR REGIONAL DE CĂLĂTORI în numele membrilor de sindicat B. N., C. M., C. I. – I., D. E., P. A. – G., M. G., M. I., M. I., M. M., O. F. – I., P. G., S. I., TIȚOI F., T. C., T. E., T. I., U. C., V. M., V. M., V. G., V. I., Z. C., C. N., M. V. – M., C. A., S. P. A., intimați - intervenienți GHIUREȘ A., T. V..
Modifică în parte sentința recurată.
Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de membrii de sindicat Ghiureș A. și T. V., în ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei 01.07._09, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Respinge acțiunea formulată de Sindicat în numele membrilor de sindicat și cererea de intervenție în interes propriu, în ceea ce privește diferențele de drepturi salariale ulterioare datei de 31.12.2010, ca neîntemeiate.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi 25 februarie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. I. N. M. G. A. C. B.
GREFIER
M. P.
Red. Jud. PIN
Dact: Z.G./2 ex/12.03.2015
Jud.fond: A.P.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 2835/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
