Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 118/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 118/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 12269/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6462/2014)
Decizia civilă nr. 118
Ședința publică din data 15 ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. I. C.
JUDECĂTOR - D. A. T.
GREFIER - I. L. B.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant S. P. împotriva sentinței civile nr. 7671/07.07.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., cauza pe fond având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant personal și intimata-pârâtă prin avocat, D. S., cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/07.03.2012, aflat la fila 32 dosar fond.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se procedează la identificarea apelantului-reclamant care se legitimează cu carte de identitate, datele fiind consemnate separat în caietul grefierului de ședință.
Apelantul-reclamant, având cuvântul, arată că înțelege să renunțe la judecarea cererii de apel.
Intimata, prin avocat, solicită să se ia act de manifestarea de voință a apelantului.
Curtea reține cererea sub aspectul dispozițiilor art. 463 și următoarele Cod procedură civilă.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ , la data de 27.03.2013, reclamantul S. P. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada ianuarie - martie 2010.
Prin sentința civilă nr. 7671/07.07.2014, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune in privinta drepturilor salariale aferente lunilor ianuarie si februarie 2010; a respins pretențiile privind drepturile salariale aferente lunilor ianuarie si februarie 2010 ca prescrise; a admis in parte actiunea privind pe reclamantul S. P. în contradictoriu cu pârâta .; a obligat parata la plata catre reclamant a sumei brute de 1.109 lei (818 lei net) reprezentant salariul aferent lunii martie 2010.
In privinta exceptiei prescriptiei, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit contractului individual de munca (J.4.), plata salariului trebuia efectuata in data de 30 a lunii in curs.
Ca atare, drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2010 au devenit scadente in data de 30.01.2010, iar drepturile salariale aferente lunii februarie 2010 au devenit scadente in data de 28.02.2010.
Or, de la aceste doua date, pana la momentul introducerii cererii de chemare in judecata, 27.03.2013, termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de art.268 alin.1 lit.c C.muncii s-a implinit.
Ca atare, instanta de fond a admis exceptia prescriptiei si a respins pretențiile privind drepturile salariale aferente lunilor ianuarie si februarie 2010 ca prescrise.
In privinta drepturilor aferente lunii martie 2010, s-au reținut următoarele:
Din inscrisurile de la dosar (carnet de munca, adeverinte, contractul individual de munca) rezulta ca, . fost angajatul paratei, in perioada 01.12._10.
Potrivit contractului, salariul lunar era de 1.500 lei brut, respectiv 1.083 lei net.
Parata nu a sustinut si, evident, nici nu a dovedit ca ar fi achitat reclamantului drepturile salariale aferente lunii martie 2010, astfel incat solicitarea reclamantului a fost admisa, iar parata obligata la plata.
S-a precizat ca drepturile salariale cuvenite pe luna martie 2010 nu vor fi de 1.500 lei brut, deoarece reclamantul nu a lucrat o luna intreaga, ci pana pe data de 26 martie si ca acesta a beneficiat si de 5 zile de concediu medical pentru care nu pot pretinde drepturi salariale, ci indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca (indemnizatie care nu a făcut insa obiectul actiunii).
In ceea ce priveste cuantumul cuvenit, parata a depus la dosar un stat de salarii, din care rezulta ca salariul cuvenit pentru perioada lucrata efectiv in martie 2010 este de 1.109 lei brut (818 lei net) și ca atare, Tribunalul a obligat parata numai la plata acestei sume.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. P., la data de 08.08.2014, în termen legal, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru Cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la 14.08.2014.
Prin cererea de apel formulată s-a precizat că motivele apelului vor fi comunicate până la termenul stabilit.
La data de 20.10.2014 a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă ., prin care a solicitat respingerea apelului promovat, precizând că la momentul la care vor fi comunicate și motivele de apel vor detalia apărările în funcție de argumentele apelantului.
La primul termen de judecată stabilit în apel, din data de 15.01.2015, apelantul personal a declarat în fața instanței că înțelege să renunțe la judecarea cererii de apel formulate.
Analizând cauza, în raport de cererea de renunțare la calea de atac exercitată, Curtea reține următoarele:
Ulterior învestirii instanței de control judiciar cu apelul declarat, în termen legal, de apelantul-reclamant S. P. împotriva sentinței civile nr. 7671/07.07.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ., apelantul s-a prezentat personal în fața instanței de apel, în ședința publică din data de 15.01.2015, declarând verbal că renunță la cererea de apel formulată.
Potrivit dispozițiilor art. 463 alin. 1 Cod procedură civilă, „Achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre”. Achiesarea poate fi expresă sau tacită, totală sau parțială. Achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declarație verbală în fața instanței (...)”, în conformitate cu prevederile art. 464 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă.
Curtea, față de declarația apelantului-reclamant, constată că manifestarea de voință în sensul de a renunța la apelul exercitat împotriva sentinței civile nr. 7671/07.07.2014 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale reprezintă o achiesare expresă totală la hotărârea primei instanțe, care se constată de către instanța de apel potrivit dispozițiilor art. 463-464 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, Curtea urmează a da eficiență acestei manifestări de voință care este de natură a împiedica judecarea căii de atac exercitate, având în vedere aspectele arătate în cele ce preced și principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.
În consecință, în baza art. 463 alin. 1 și 464 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va lua act de renunțarea apelantului-reclamant la apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea apelantului-reclamant S. P., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., la apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 7671/07.07.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., J40/ 4505/1995, CF R8564811, cu sediul în București, .. 12, ., sector 2 și cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat „D. S.” situat în București, ., ap. 2, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. I. CotorogeaDaniela A. T.
GREFIER
I. L. B.
Red. A.I.C.
Tehnored. A.I.C./I.L.B./G.Z.
4ex./25.02.2015
Jud.fond: C.J.
← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 639/2015.... | Despăgubire. Decizia nr. 288/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|