Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 178/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 178/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 49312/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6366/2014)
DECIZIE CIVILĂ NR.178/2015
Ședința publică de la 15 ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- A. I. C.
JUDECĂTOR - D. A. T.
JUDECĂTOR - S. G. I.
Grefier – I. L. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții pârâți C. L. SECTOR 6 și P. S. 6-INSTITUȚIA PRIMARULUI împotriva sentinței civile nr.4513 din data de 14 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ . în contradictoriu cu intimata-pârâtă GRĂDINIȚA NR.274 și intimatul reclamant S. SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT BUCUREȘTI, în numele și pentru membrii săi reclamanții C. D., J. I., M. L., P. V., R. V., G. S., R. F., P. S., A. D., I. F., S. L., T. O., O. M. și Z. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin cererea de recurs, recurenții solicită ca judecarea cauzei să se facă și în lipsa părților, conform art.242 alin.2 cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și o reține în pronunțare asupra recursului formulat.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.4513, din data de 14.04.2014, pronunțată de Tribunalul București secția a VIII a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul cu nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor C. L. Sector 6 și P. Sector 6;
A fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanții mai-sus mentionati, prin S. SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT BUCUREȘTI, în contradictoriu cu pârâții GRĂDINIȚA NR. 274, C. L. SECTOR 6 și P. S. 6- INSTITUȚIA PRIMARULUI;
A fost obligată pârâta unitate școlară să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale cuvenite conform OUG 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 221/2008, calculate prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400 lei, și cele efectiv încasate, corespunzător perioadei 1 ianuarie 2010 -12 mai 2011, actualizată cu rata inflației la data plății efective;
Au fost obligate pârâtele C. L. Sector 6 și P. Sector 6 să asigure finanțarea pentru plata sumelor mai sus menționate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Potrivit adeverințelor aflate la dosar (filele 14-27), reclamanții au calitatea de personal didactic la unitatea de învățământ pârâtă și nu au beneficiat de aplicarea Legii 221/2008 la stabilirea drepturilor salariale făcută conform Legii 330/2009, începând cu 01.10.2010, respectiv la stabilirea drepturilor salariale făcută conform Legii 285/2011, începând cu 01.01.2011.
Demersul procesual de față are ca finalitate recuperarea de către reclamanți a diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în temeiul Legii 221/2008 prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400 lei, pe perioada 01.01._11.
Instanța a constatat că pretențiile deduse judecății sunt întemeiate.
Astfel, prin Legea 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-a prevăzut la articolul unic pct. 3, faptul că pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este, pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008, de 400 lei, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Din conținutul acestei reglementări, rezultă că, începând cu 1 octombrie 2008, drepturile salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar se impuneau a fi calculate prin utilizarea acestui coeficient de multiplicare.
În realitate, astfel cum rezultă din adeverințele produse în cauză, reclamanții nu au fost remunerați în concordanță cu actul normativ mai sus enunțat.
În acest sens, prin OUG 136/2008, s-a prevăzută că în perioada octombrie-decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învățământ este 299,933 lei, pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Prin decizia nr. 1221/2008 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a constatat că dispozițiile OUG 136/2008 sunt neconstituționale, instanța de contencios constituțional reținând faptul că, fundamentul adoptării acestei ordonanțe de urgență l-a reprezentat intenția de contracarare a unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament.
În continuare, prin OUG 151/2008, s-a prevăzut același coeficient de multiplicare de 299,933 lei iar prin decizia nr. 842/2009, Curtea Constituțională a statuat în sensul că dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG 151/2008 sunt neconstituționale.
Prin Decizia nr. 989/2009, au fost declarate neconstituționale și dispozițiile art. 2 și art. 3 din OUG 1/2009, reținându-se că acest din urmă act normativ continuă abordarea cuprinsă în dispozițiile OUG 151/2008, considerentele arătate cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 151/2008 fiind aplicabile mutatis mutandis și cu privire la situația creată prin adoptarea art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009.
Subsecvent, au fost adoptate OUG 31/2009 și OUG 41/2009 iar prin deciziile nr. 105/2010 și nr. 124/2010, Curtea Constituțională a respins ca devenite inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 și art. 3 din OUG 31/2009, respectiv a art. 2 din OUG 41/2009, pe considerentul că, după sesizarea Curții, OG 15/2008 a fost abrogată expres prin Legea 330/2009, astfel încât OUG 31/2009 și OUG 41/2009, ca acte modificatoare, sunt și ele abrogate. În cuprinsul deciziei 124/2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate, întrucât modificau niște dispoziții legale declarate neconstituționale prin Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009, respectiv, prin Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009. Curtea reamintește considerentele de principiu din Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009, unde a reținut că nici modificarea sau completarea dispoziției legale criticate de către legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstituționalitatea constatată de către Curtea Constituțională, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de același viciu de neconstituționalitate în măsura în care confirmă soluția legislativă declarată neconstituțională din punct de vedere intrinsec sau extrinsec. O atare soluție se impune și pentru că viciul de neconstituționalitate stabilit de instanța de contencios constituțional trebuie eliminat, și nu perpetuat prin actele normative succesive de modificare și completare. În cazul de față, Guvernul, în calitate de legiuitor delegat, prin Ordonanța de urgență nr. 41/2009, a persistat în hotărârea sa de a nu lua în considerare prevederile Legii nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament.
Acest aspect litigios a fost tranșat prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii, conform căreia ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, 151/2008 și 1/2009, dispozițiile OG 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la 31 decembrie 2009.
În acest context, și în lumina dispozițiilor art. 3307 alin. 4 C.p.civ, instanța constată că sunt justificate pretențiile reclamanților deduse prezentei judecăți, având ca obiect diferențele de drepturi salariale pentru perioada ulterioară datei de 31 decembrie 2009, întrucât, deși OUG 15/2008 a fost abrogată începând cu 01.01.2010, prin Legea 330/2009, cu toate acestea, potrivit art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009, se prevede că în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, noul salariu de bază, fiind cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta, potrivit anexelor la prezenta lege.
Totodată, potrivit art. 5 alin. 6 din OUG 1/2010, reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile OUG 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Prin decizia 877/2011, Curtea Constituțională a respins ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 6 din OUG 1/2010, reținând că textul legal criticat a fost abrogat prin dispozițiile art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și nu produce efecte juridice asemenea celor învederate Curții de către autorii excepției de neconstituționalitate. Însă această situație nu se datorează normei abrogatoare, ci faptului că, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009 sau Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009).
Prin urmare, începând cu 1 ianuarie 2010, reclamanții au dreptul la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, iar acesta din urmă trebuie stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, deci prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400 lei.
În același sens a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 11/2012, pronunțată asupra recursului în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din OUG 1/2010 și art. 30 din Legea 330/2009, și anume că personalul didactic din învățământul aflat în funcție la data de 31.12.2009 are dreptul, începând cu 01.01.2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG 15/2008.
Totodată, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
În consecință, începând cu 1 ianuarie 2011, reclamanții au dreptul la majorarea cu 15% a salariului de bază determinat la nivelul lunii octombrie 2010. Or, pentru rațiunile anterior expuse, acest salariu de bază se impune a fi stabilit prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400 lei, în acord cu dispozițiile OG 15/2000 modificate prin Legea 221/2008.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta unitate școlară să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale cuvenite conform OUG 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 221/2008, calculate prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400 lei, și cele efectiv încasate, corespunzător intervalului 01.01.2010 -12 mai 2011, actualizată cu rata inflației la data plății efective, întrucât, în baza art. 1531 Noul Cod Civil, reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit, ce include și beneficiul de care au fost lipsiți.
Deopotrivă, instanța a constata că pârâtele C. L. Sector 6 și P. S. 6 justifică legitimare procesuală pasivă în cauză, prin raportare la cererea precizatoare (fila 55), reținând faptul că celor două instituții pârâte le incumbă obligația legală de a aloca fondurile necesare finanțării cheltuielilor corespunzătoare drepturilor salariale valorificate în cauză. Astfel, în lumina art. 167 alin.1 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Totodată, potrivit art. 167 alin. 5 lit.a), una din coordonatele finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar o constituie și cheltuielile de personal. Dispoziții similare se regăsesc și în Legea 1/2011, care a abrogat Legea 84/1995, art. 104 statuând, deopotrivă, în sensul că finanțarea de bază (care include și cheltuielile aferente drepturilor salariale) se asigură din bugetul de stat prin bugetele locale.
În consecință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor C. L. Sector 6 și P. Sector 6 și a obligat aceste pârâte să asigure finanțarea pentru plata sumelor mai sus menționate.
În ceea ce privește solicitarea de reîncadrare a reclamanților conform Legii 330/2009, respectiv conform Legii 284/2010, cu luarea în considerare a dispozițiilor Legii 221/2008, instanța a apreciat că nu constituie o pretenție distinctă ci este subsumată petitului referitor la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, finalitatea urmărită de reclamanți fiind aceea a recuperării drepturilor salariale de care au fost privați prin neaplicarea coeficientului de multiplicare prevăzut de Legea 221/2008 iar nu reîncadrarea în sensul art. 30 alin. 3 din Legea 330/2009 și art. 33 alin. 1 din Legea 284/2010.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal C. L. al S. 6 si P. Sectorul 6 – Instituția Primarului, aratand urmatoarele:
În motivarea instanței de fond, nu se face nicio referire la instituțiile recurente, de unde decurg obligațiile acestor instituții și de unde reiese culpa, doar in dispozitivul hotărârii se menționează faptul că obligă C. L. Sector 6 si P. S. 6 - Instituția Primarului să asigure finanțarea pentru plata sumelor reprezentând drepturi salariale cuvenite intimaților.
În ce privește finanțarea unităților de învățământ preuniversitar, recurenții învederează Curții prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, art. 9, 101 si 104. Totodată, Hotărârea nr.2.192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea si administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, menționează la art. 16: „Consiliile județene, respectiv C. General al Municipiului București, alocă, prin hotărâri proprii, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat.” Art. 34 prevede ca “Fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică are obligația să își desfășoare activitatea pe baza bugetului propriu, aprobat în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 108/2004, cu modificările ulterioare, și cu respectarea dispozițiilor legale privind angajarea și utilizarea fondurilor.”
Raportat la dispozițiile legale menționate, recurenții apreciază că în mod greșit instanța de fond a obligat C. L. Sector si P. S. 6 - Instituția Primarului să asigure finanțarea instituțiilor de învățământ, în conditile în care legislația în materie nu stabilește astfel de obligații în sarcina acestora.
Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca recursul este nefondat, urmand a fi respins.
Recurentii parati au criticat sentința atacată numai sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive. Curtea apreciază că recurenții C. L. și P. au calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere atribuțiile ce le revin în asigurarea finanțării unităților de învățământ preuniversitar.
Este reală susținerea recurenților în sensul că nu sunt parte în raporturile de muncă dintre angajați și angajator, fiind terți în aceste raporturi, însă, deși regula în litigiile de muncă este că acestea se poartă între angajator (unitatea de învățământ) și angajat, Curtea are în vedere dispozițiile art.267 al.1 lit.d Codul muncii, potrivit cărora, pot fi părți în conflictele de muncă și alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.
Curtea constată că potrivit art. 104 alin. 2 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011 „Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli:
a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora”.
Având în vedere și dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar, precum și dispozițiile art. 1 din OG nr. 22/2002, conform cărora ’’creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă’’ și art. 19 alin 2 din Legea nr. 273/2006, retinem că în procesul de adoptare a bugetului local este implicat și consiliul local. Față de principiile și regulile bugetare prevăzute de Legea nr. 273/2006, precum și față de prevederile OG nr. 22/2002, constatăm că pentru achitarea sumelor stabilite prin hotărârea recurată consiliul local are o atribuție deosebit de importantă, respectiv aprobarea bugetului local în care aceste sume vor trebui incluse. Chiar daca nu au calitatea de angajatori ai intimaților reclamanți, recurentii vor fi obligati să asigure finantarea acestor drepturi, motiv pentru care este pe deplin intemeiata chemarea lor in judecată în calitate de pârâti.
F. de aceste considerente de fapt si de drept, in baza art. 312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat si va mentine sentinta primei instante, ca fiind legala si temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții pârâți C. L. SECTOR 6 și P. S. 6 - INSTITUȚIA PRIMARULUI împotriva sentinței civile nr.4513 din data de 14 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ . în contradictoriu cu intimata-pârâtă GRĂDINIȚA NR.274 și intimatul reclamant S. SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT BUCUREȘTI, în numele și pentru membrii săi reclamanții C. D., J. I., M. L., P. V., R. V., G. S., R. F., P. S., A. D., I. F., S. L., T. O., O. M. și Z. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. I. C. D. AdrianaToma G. I.
Grefier,
I. B.
Red: I.S.G./02.02.2015
Tehnored.I.S.G./M.D.
2 ex./ 21.01.2015
Jud.fond: L. B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Despăgubire. Decizia nr. 2734/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
