Despăgubire. Decizia nr. 392/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 392/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 2633/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6747/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 392/2015
Ședința publică de la 02 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. E.
Judecător D. A. C.
Judecător M. P.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.4674 din data de 16.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL - în numele membrului său de sindicat, intimata N. P. E., cauza având ca obiect – drepturi bănești - disjuns din dosar nr._/3/2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, prin consilier juridic M. V., ce depune delegație la dosar, lipsind U. S. Libere Feroviare Mișcare Comercial și membrul său de sindicat, intimata N. P. E..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că la data de 10.12.2014 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata U. S. Libere Feroviare Mișcare Comercial, depusă în 2 exemplare, în cuprinsul căreia a invocat excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei. În acest sens, preparator s-a dispus citarea, prin fax, a recurentei S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, cu mențiunea de a face dovada mandatului dat sucursalei pentru introducerea recursului, sub sancțiunea anulării recursului.
Recurenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, prin consilier juridic, depune la dosar Dispozițiile nr.84/2013 și nr.4/2014 ale Directorului General al SNTFC CFR Călători SA, menționând că în baza acestor dispoziții s-au delegat competențe directorilor regionali în vederea reprezentării societății în fața instanțelor judecătorești, precum și procura judiciară.
Curtea califică excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei ca fiind, de fapt, excepția lipsei calității de reprezentant, având în vedere că Sucursala de Transport Feroviar de Călători București a declarat recurs în numele Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA. Întrucât s-a făcut dovada acestui mandat, prin depunerea Dispozițiile nr.84/2013 și nr.1/2014 ale Directorului General al SNTFC CFR Călători SA, Curtea respinge ca neîntemeiată excepția calității de reprezentant.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul consilierului juridic al recurentei în susținerea recursului.
Recurenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA ,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4674 din data de 16.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, s-a respins respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de către pârâtă.
A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE - COMERCIAL BUCUREȘTI (USLFMC București), în numele și pentru membrul N. P. E. în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C.F.R CĂLĂTORI S.A.
A obligat pe pârâta la calcularea și plata către reclamantă a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 al.3 lit. a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.10.2009 – 31.12.2010, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii acțiuni și cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
S-au respins restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR CĂLĂTORI SA, potrivit înscrisurilor prezentate de către reclamanți, necontestate de pârâtă, reclamanta – persoana fizică N. P. E., a avut calitatea de salariat ai pârâtei în perioada 01.10.2009 – 31.12.2010.
În speță, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a susținut că prevederile din CCM la Nivel de Ramura Transporturi nu sunt aplicabile în speța, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
În consecință, trebuie determinat dacă în aceste condiții pârâta poate fi obligată la plata diferențelor de drepturi salariale, în sensul în care s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Conform dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Conform dispozițiilor art. 24 alin.1 din același act normativ, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
Tribunalul a considerat că apărarea pârâtei nu prezintă relevanță față de natura juridică a dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective.
Chiar dacă prin dispozițiile art. 224 lit. d din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 322 din_, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezenței legi se abrogă: d) Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998, cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul a apreciat că acest act normativ are relevanță în condițiile în care se solicită drepturi și din perioada în care acesta a fost în vigoare și mai mult decât atât, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_ a fost încheiat conform art. 10 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicată, după cum rezultă din preambulul acestuia.
În speță, nu s-a făcut dovada acordării drepturilor salariale în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Or, potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 40 alin.2 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 01 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
Conform alin.2 din aceeași prevedere contractuală, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Cum, în speță, nu s-a făcut dovada denunțării înseamnă că acesta s-a prelungit conform prevederii contractuale.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei conform art. 41 alin.3 lit. a din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru N. P. E. în perioada 01.10._10, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data punerii în întârziere (data introducerii cererii de chemare în judecată), până la data plății efective.
Acordarea sumei actualizate în raport de rață inflației se impune față de principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia creditorul este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite, riscul devalorizării leului fiind pus în sarcina debitorului.
Pentru aceste sume, pârâta a fost obligată la plata către reclamanți și a dobânzii legale de la data punerii în întârziere (data formulării în instanță cererii de chemare în judecată), până la data plății efective, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de către reclamant și a respins ca neîntemeiata cererea de acordare a dobânzii legale de la data nașterii dreptului și a ratei inflației de la data nașterii dreptului și până la momentul plății efective pentru ca reclamantului să nu-i fie imputata o îmbogățire fără justa cauza.
Având în vedere că la dosar nu s-a făcut dovada efectuării de cheltuieli de judecata instanța a respins ca neîntemeiata și această solicitare a reclamantului.
Față de considerentele de fapt și de drept menționate anterior instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 ind. 1 și art. 304 pct. 9, art. 242 alin.2 C. pr. civ., a arătat că prin recurs a arătat că, contractul valabil încheiat este legea părților contractante - art. 236 alin. 4 Codul muncii (în vigoare în anii 2009, 2010, 2011), art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
În perioada 01.10._10 în care reclamantul-intimat Sindicatul Liber Feroviar Mișcare - Comercial solicită diferența de drepturi salariale, diferența rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și anexei 1 din C.C.M. la Nivel de SNTFC „C.F.R." S.A., a existat la S. Naționala de Transport Feroviar de Călători" CFR Călători"- S.A. contract colectiv de muncă valabil încheiate la nivel de unitate pe anii 2009/2010 ale cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform dispozițiilor art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în Contractul individual de muncă al reclamantului.
Ca atare, părțile au înțeles de comun acord că pentru anii 2009 și 2010, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății precum și alți coeficienții de ierarhizare, decât cei prevăzuți în C.C.M. la Nivel de R. Transporturi și, prin urmare, instanța de judecată este ținută să analizeze cererea reclamantului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.
Mai mult, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009 - 2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
Pentru anii 2009 - 2010, prin actul adițional nr. 370/20.06.2008 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare 2008 -2010 la art. 4 se prevede prelungirea valabilității acestui contract pe o perioadă de 48 de luni, stabilindu-se salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la 01.07._12.
Mai mult, prin C.C.M. la nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A.. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, și mai mult clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamantul solicită diferența de salarii, solicită instanței de judecata să constate că drepturile cuvenite acestora în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate invocat în cererea introductivă și celui individual de muncă au fost plătite în mod corespunzător, societatea onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.
Clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatată de instanța competentă la cererea părții interesate - art. 24 alin. 1, alin. 2, alin. 3 și alin. 4 coroborat cu art. 8 alin. 2 și alin. 3 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aplicabilă în perioada 2009 - 2010 de valabilitate a C.C.M. la Nivel de Unitate și C.C.M. la Nivel de G. de Unități.
Recurenta solicită instanței să rețină că în perioada de valabilitate a C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare intimatul singur sau prin intermediul organizațiilor sindicale avea posibilitatea legală să solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, în condițiile în care constatau că, clauzele prevăzute în art. 7 și anexă 1 din C.C.M. la Nivel de S. Naționala de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., conțin drepturi la nivel inferior fata de drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi.
În acest context și în condițiile în care instanța de judecată astfel sesizata, constata nulitatea acestor clauze, clauzele respective puteau fi renegociate, iar până la renegocierea acestora puteau fi înlocuite cu clauzele mai favorabile existente în contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toată durata existenței contractului colectiv de munca - art. 268 alin. 1 pct. d Codul muncii (fost art. 283 alin. 1 lit. d).
A mai învederat recurentul instanței de judecată că reclamanții solicită diferența dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art. 7 și Anexei 1 din C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A.
Ori, se poate observa cu ușurința faptul că reclamanții solicita practic înlocuirea unor clauze ale C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, a căror existență s-a încheiat la 31.12.2010 cu clauze mai favorabile existente în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi, expirat și acesta la data de 31.12.2010.
Însă, așa cum a arătat anterior, conform prevederilor legale în vigoare la data existenței contractelor colective de muncă, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente în contractul de munca încheiat la nivel superior se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere în constatarea nulității clauzelor respective.
Față de cele mai sus arătate, recurenta solicită instanței de judecata să țină cont la pronunțarea soluției de următoarele aspecte:
- instanța de judecată nu a fost învestită cu o cerere de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A;
- chiar dacă instanța de judecată ar califica cererea reclamanților ca fiind a cerere de constatare a nulității unor clauze ale C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A., o astfel de cerere ar fi tardiv introdusă prin raportare la prevederile art. 268 alin. 1 pct. d din Codul muncii, motivat de faptul că atât C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. cât și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare au expirat la data de 31.12.2010, iar cererea reclamantului a fost introdusă în anul 2012, după expirarea acestor contracte colective de muncă;
- clauzele C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare nu pot fi înlocuite de către instanța de judecată cu clauzele mai favorabile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi în lipsa unei cereri de constatare a nulității acestora, introdusă în termenul legal prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. d) din Codul muncii.
Ținând cont de cele menționate mai sus, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, întregul material probator administrat în cauză, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin primul motiv de recurs formulat, recurenta critică sentința atacată față de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă susținând că este nelegală, pe considerentul că prima instanță a interpretat greșit legea. Sub acest aspect arată că, la nivelul societății a fost încheiat un contract colectiv de muncă, prin care părțile au înțeles de comun acord că pentru anii 2009 și 2010, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății precum și alți coeficienții de ierarhizare, decât cei prevăzuți în C.C.M. la Nivel de R. Transporturi și, prin urmare, instanța de judecată este ținută să analizeze cererea reclamantului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică. Având în vedere că, un contract valabil încheiat este legea părților contractante - art. 236 alin. 4 Codul muncii (în vigoare în anii 2009, 2010, 2011), art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, apreciază că prima instanță în mod greșit nu a ținut cont de dispozițiile acestui contract.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.
Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului le dă o greșită interpretare.
Acest motiv de recurs nu subzistă în cauză.
În privința dreptului reclamantului intimat la calcularea drepturilor bănești pretinse pornind de la un salariul de bază minim brut prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, reținem că hotărârea recurată este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale și contractuale incidente.
Astfel, fiind convenit la nivel de ramură, potrivit art.11 alin.1 lit.c) din Legea nr.130/1996 sub imperiul căreia s-a încheiat, contractul colectiv de muncă în discuție produce efecte pentru toți salariații încadrați in toate unitățile din ramura transporturi pentru care a fost negociat.
De asemenea, devine incident art. 8 alin.(2) din același act normativ, conform căruia contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior. Este cazul în speță al contractului colectiv la nivel de unitate prin care s-a convenit asupra unei valori mai mici a salariului de bază minim brut, sancțiunea nerespectării standardului minimal reprezentat de dispoziția mai favorabilă cuprinsă în contractul aplicabil ramurii fiind înlocuirea de drept a clauzei conținute de contractul la nivel de unitate cu cea dintâi, căci reglementează același drept într-un cuantum superior.
Soluția se întemeiază pe prevederile exprese ale art.24 din Legea nr.130/1996, care deschid posibilitatea renegocierii, dispunând că, până la realizarea acesteia, clauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse in lege sau in contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior, precum și pe prevederile art. 11 alin.1 lit.c) din Legea nr.130/1996. Conflictul dintre cele două tipuri de clauze nu reprezintă un caz tipic de nulitate, pentru ca una dintre ele (cea de la nivel superior) să nu poată produce efecte decât în ipoteza declarării nulității celeilalte, ci se soluționează întotdeauna în favoarea prevederii mai favorabile. Mai mult, clauza de la nivel inferior poate să și lipsească, ea fiind suplinită, în puterea dreptului, de dispoziția care la nivelul următor conturează dreptul subiectiv, atât ca existență, cât și ca întindere, iar, din punct de vedere al efectului urmărit de beneficiar, nu se poate justifica vreo diferență între situația în care contractul la nivel inferior nu reglementează și cea în care reglementează contrar etalonului reprezentat de contractul colectiv de la nivel superior.
Rezultă, așadar, că este irelevant că salariații unității recurente au consimțit, prin reprezentanții lor, la un nivel al salariului de bază minim brut sub cel prevăzut de contractul colectiv la nivel de ramură, întrucât dispozițiile art.8 din legea aplicabilă, anterior evocată, sunt imperative, negocierile făcute contra lor fiind lipsite de efectele urmărite.
În consecință, susținerile recurentei privitoare la inaplicabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi motivat de existența unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate nu sunt fondate.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta susține că părțile au înțeles de comun acord că pentru anii 2009 și 2010, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății precum și alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți în C.C.M. la Nivel de R. Transporturi și, prin urmare, instanța de judecată este ținută să analizeze cererea intimatului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică. În acest sens, părțile contractante au înțeles să încheie un Contractul Colectiv de Muncă, care în raport de dispozițiile art.236 alin.4 din Codul muncii și art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996 reprezintă legea părților.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul Colectiv de Muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamanților, la data nașterii raporturilor juridice de drept C.C.M. Unic la nivel de R. Transporturi, nu poate produce efecte, atâta timp cât la nivel de unitate există încheiat în mod valabil Contract Colectiv de Muncă.
Acest motiv de recurs nu este întemeiat și va fi respins.
Astfel, prin acțiunea pendinte, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei conform art. 41 alin.3 lit. a din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada 01.10._10, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței si până la data introducerii cererii de chemare in judecata, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data punerii în întârziere (data introducerii cererii de chemare în judecată), până la data plății efective.
În speță, sunt incidente dispozițiile art. 241 alin.1 lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, potrivit cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În același sens sunt și dispozițiile art. 40 alin.2 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii, conform cărora, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 4 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
Neîntemeiate sunt și susținerile recurentei în sensul că, în cazul în care s-ar considera că, sunt lovite de nulitate clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin C.C.M. încheiate la nivel superior, această nulitatea trebuie constatată de instanța competentă la cererea părții interesate - art. 24 alin. 1, alin. 2, alin. 3, alin. 4, coroborat cu art. 8 alin. 2 și alin. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aplicabil în perioada 2009 - 2010 de valabilitate a C.C.M. la nivel de unitate.
Aceasta pentru că, în cauza dedusă judecății nu s-a solicitat în mod expres constatarea nulității clauzelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, ci s-a solicitat aplicabilitatea prevederilor stipulate la art. 41 alin.3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, în raport de salariul de bază minim brut este de 700 ron, aspecte față de care, în mod corect a reținut prima instanță că drepturile salariale efectiv plătite în perioada octombrie_10, fără a se avea în vedere acest prag de referință, reprezintă un prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 alin.1 din Codul Muncii, potrivit cu care angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății și normelor de drept incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat derecurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.4674 din data de 16.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL - în numele membrului său de sindicat, intimata N. P. E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 februarie 2015
Președinte, D. G. E. | Judecător, D. A. C. | Judecător, M. P. |
Grefier, I. R. M. |
Red M.P/Dact:C.C.
2 ex/06.04.2015
Jud. fond: D. M.
| ← Contestaţie indemnizaţie şomaj. Decizia nr. 764/2015. Curtea... | Despăgubire. Decizia nr. 1670/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
