Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 165/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 165/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 6618/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6944/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.165/2015
Ședința publică de la 15 ianuarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- A. I. C.
JUDECĂTOR - D. A. T.
JUDECĂTOR - S. G. I.
Grefier – I. L. B.
.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE” CFR” SA împotriva sentinței civile nr.4702 din data de 16 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. L. DIN RAMURA AUTOMATIZĂRI, TELECOMUNICAȚII ȘI ELECTRIFICARE CFR-SECȚIA CT 2 BUCUREȘTI, în numele și pentru membrii săi de sindicat reclamanții R. E., M. M., M. M., S. I., S. M., B. N., Bârațoiu F., N. G., S. N., C. M., C. M., C. I., F. A., I. F., M. S., S. F., E. M., I. E. Ș., P. M., cauza pe fond având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă, prin consilier juridic în baza în baza delegației emisă de această instituție și intimatul-reclamant, prin apărător ales, avocat B. E. C., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 46 dosar recurs.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că s-au efectuat verificări referitoare la depunerea cererii de recurs, respectiv prin întocmirea unui referat prin verificarea înscrisurilor aflate
în dosarul_ sau_ și atașarea la dosar a unei copii de pe plicul poștal înaintat de recurentă către Tribunalul București.
Intimatul-reclamant, prin avocat, precizează faptul că ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 di salarizare pentru anii 2009 și 2010 a fost plătit către toți membrii de sindicate, salariați ai recurentei, părți în prezentul dosar.
Curtea, sub un prim aspect, constată că în cauză recursul a fost declarat de către pârâta recurentă, în termen legal, la data de 18 august 2014, astfel cum rezultă de pe plicul de expediere a recomandatei.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri respectiv cele atașate cererii de recurs.
Curtea, potrivit disp.art.305 Cod procedură civilă, încuviințează înscrisurile anexate cererii de recurs.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, pentru motivele pe larg expuse în cererea de recurs, modificarea sentinței recurate, iar pe fond respingerea acțiunii formulată.
Cu privire la pretențiile reclamanților reprezentând și salariul suplimentar solicitat pentru anul 2011, solicită să se constate că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că la data de 31.12.2010 Contractul individual de muncă la nivelul ramură transporturi a fost denunțat având valabilitatea doar până.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, cu precizarea că pentru anii 2009 și 2010 ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă a fost plătit.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, invocată prin motivele de recurs, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată, având în vedere că drepturile salariale solicitate sunt drepturi de natură salarială, termenul de prescripție fiind de 3 ani, prev.de art.268 alin.1 lit.c C.muncii.
Pe fondul cauzei, solicită să se aibă în vedere faptul că drepturile salariale solicitate sunt drepturi prevăzute în Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare, contract colectiv de muncă aplicabil societății pârâtei conform Anexei 4 a acestui contract.
Drepturile salariale în afară de cele pentru care a făcut precizarea nu au fost acordate, deși nu a existat nici o clauză de renunțare la aceste drepturi în acest contract.
Pentru motivele pe larg expuse în concluziile scrise, solicită respingerea recursului și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței cu regim special aflată la fila 51 dosar recurs.
Curtea, în temeiul disp.art.150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra recursului formulat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4702 din data de 16.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, fiind admisă acțiunea completată formulată de reclamantul S. L. DIN RAMURA AUTOMATIZARI TELECOMUNICATII SI ELECTRIFICARE CFR - SECTIA CT 2 BUCURESTI, in numele membrilor săi de sindicat indicati in lista anexa în contradictoriu cu pârâta S.C. C. N. DE CAI FERATE "CFR" S.A.
A fost obligata parata sa plătească reclamanților ajutorul material în cuantum de un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare actualizat cu rata inflației la data plății efective pentru sărbătoarea de C. 2009, conform disp.art.71 din Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități pe anii 2006-2007 si ajutorul material în cuantum de un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare, pentru Paști, C. și premierea de Ziua Feroviarului din anul 2010 conform art. 71 alin.1 și 2 din Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități pe anii 2006-2008 corespunzător cu perioadă lucrată de fiecare salariat.
Totodata, parata a fost obligata sa plătească reclamanților un salariu suplimentar echivalent cu salariu de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pe anul 2010, prevăzut în art. 30 alin.1 din Contractul Colectiv de munca la nivel de grup de unități pe anii 2006-2008 corespunzător cu perioadă lucrată de fiecare salariat.
De asemenea, prima instanta a obligat pârâta la plata către reclamanți a ajutorului material pentru recuperarea forței de muncă egal cu un salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare pe anii 2009 și 2010 conform art.49 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe 2006-2008 corespunzător cu perioadă lucrată de fiecare salariat.
Parata a mai fost obligata sa plătească reclamanților al 13 –lea salariu, egal cu salariul brut de bază al fiecărui membru de sindicat, avut în luna decembrie a anului precedent pe anul 2011, conform dispozițiilor art. 43 alin. 2 litera a din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010, prelungit până la 31.12.2011, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune instanta a retinut ca pretențiile deduse judecății vizează plata unor drepturi salariale și a unor despăgubiri pentru neachitarea acestora la timp, nefiind solicitată obligarea pârâtei la respectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă.
În consecință, în speță devin incidente dispozițiile art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii, în forma în vigoare la data învestirii instanței cu soluționarea litigiului, care prevăd un termen de prescripție de 3 ani „de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator”.
Totodată instanta a constatat ca nu pot fi reținute art.268 alin.1 lit.e din Codul muncii, întrucât pretențiile deduse judecății vizează plata unor drepturi salariale și a unor despăgubiri pentru neachitarea acestora la timp, nefiind solicitată obligarea pârâtei-recurente la respectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă.
Deliberand asupra exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune instanța a respins-o ca nefondata întrucât caracterul salarial al pretentiilor reclamantului, termenul general de prescriptie de 3 ani nefiind implinit la data sesizarii instantei, 17.12.2012.
Prima instanta a retinut, cu privire la fond, ca prin cererea dedusă judecății, așa cum a fost precizată, reclamantul a solicitat, în numele membrilor de sindicat pe care-i reprezintă, salariați ai societății pârâte, următoarele drepturi bănești:
1. ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. 2009. echivalent cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare (prevăzut in Anexa 1 la CCM la nivel de grup de unități pe anii 2006-2008,prelungit pana la 28.12.2010), respectiv 570 de lei pentru fiecare salariat, in funcție de perioada efectiv lucrata de către fiecare reclamant, drepturi salariale prevăzute la art. 71alin.1 si alin.2 din Contractul Colectiv de Munca încheiat ta Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, nr.2836/28.12.2006, valabil pe anii 2006-2008 (valabil pana la data de 31.01.2011), contract colectiv de munca incheiat la nivel superior celui incheiat la nivel de unitate si aplicabil paratei si salariaților acesteia;
2. ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Paste, C. si premierea de Ziua Feroviarilor pentru anul 2010, echivalente fiecare cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare (prevăzut in Anexa 1 valabila la 01.04 2010, la CCM la nivel de grup de unități pe anii 2006-2008,prelungit pana la data de 28.12.2010),respectiv 600 de lei pentru fiecare sărbătoare/salariat, in funcție de perioada efectiv lucrata de către fiecare reclamant, drepturi salariale prevăzute ta art. 71,alin.1 si alin.2 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, nr.2836/28.12.2006,valabil pe anii 2006-2008 (valabil pana la data de 3101.2011), contract colectiv de munca incheiat fa nivel superior celui incheiat la nivel de unitate si aplicabil paratei si salariaților acesteia;
3. salariul suplimentar pentru anul 2010 echivalent cu salariul de baza de incadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acorda, in funcție de perioada efectiv lucrata de către fiecare reclamant in parte, drepturi salariale prevăzute la art. 30,alin.1, din Contractul Colectiv de Munca încheiat la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, nr.2836/28.12.2006,va!abil pe anii 2006-2008 (valabil pana la data de 31.01.2011), contract colectiv de munca incheiat la nivel superior celui incheiat la nivel de unitate si aplicabil paratei si salariaților acesteia;
4.ajutorul material pentru recuperarea forței de munca egal cu un salariu de baza corespunzator clasei 20 de salarizare pe anii 2009 si 2010,conform art.49 alin 3 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar nr.2836/28.12.2006 valabil pe anii 2006-2008 (valabil pana la data de 1.01.2011), contract colectiv de munca încheiat la nivel superior celui încheiat la nivel de unitate si aplicabil paratei si salariaților acesteia;
5. al 13-lea salariu, egal cu salariul brut de baza al fiecărui membru de sindicat avut in luna decembrie a anului precedent pe anul 2011, conform dispozițiilor art.43 alin.2 litera a din CCM te Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010, prelungit pana la 31.12.2011 (conform art.4 alin.2 din contract), înregistrat ia Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse sub nr. nr.722/03/24.01.2008, suma reactualizata si indexata cu indicele de inflație la data plații efective.
În ceea ce privește obligativitatea prevederilor din Contractul colectiv de muncă la nivel de angajator conform înțelegerii partenerilor de dialog social, precum și faptul că, din perspectiva salariatului, acordarea unor ajutoare bănești reprezintă un drept al acestuia, rezultă că acestui drept îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de acordare a acestuia în condițiile prevăzute de contractul colectiv pentru următoarele argumente:
Din dispozițiile codului muncii, rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți. Contractul colectiv de muncă reprezintă un acord de voință și în același timp, un izvor de drept, o normă convențională, negociată, impunându-se părților contractului individual întocmai ca și legea;
Totodată, potrivit prevederilor înscrise în art. 40 alin. 2 lit.c din Codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților „toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de muncă”.
În conformitate cu prevederile art. 31 și art. 33 alin. 3 din Legii 130/1996, text în vigoare anterior adoptării Legii nr. 40/2011 si Legii nr. 62/2011, modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia sau suspendarea aplicării unor prevederi din contractul colectiv de muncă se poate realiza numai prin acordul de voință al părților.
În conformitate cu prevederile art. 244 din Codul Muncii, contractul colectiv de muncă poate fi modificat pe parcursul executării lui, în condițiile legii, prin acordul părților iar conform art. 246 din Codul Muncii aplicarea contractului colectiv de muncă poate fi suspendată prin acordul de voință al părților.
În ceea ce privește imposibilitatea executării obligației contractuale datorita intervenirii unor evenimente economice financiare ce nu puteau fi prevăzute, Tribunalul reține că la data negocierii contractelor colective de muncă, și a actelor adiționale prin care executarea acestora a fost prelungită, dispozițiile actelor normative invocate erau demult în vigoare, astfel încât la negocierea si stabilirea tuturor drepturilor salariale cuvenite salariaților au fost avute în vedere si rezultatele financiare ale companiei si fondurile salariale stabilite în funcție de toate elementele prevăzute de lege.
Pe de altă parte, aceste prevederi impun doar aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli, și nu condiționează acordarea drepturilor salariale și a celorlalte drepturi de natură salarială de asigurarea resurselor financiare pentru plata acestora.
A mai reținut Tribunalul că angajatorul are obligația la constituirea bugetului de venituri și cheltuieli de a lua toate măsurile ca la cheltuielile de personal să prevadă cheltuielile cu toate drepturile salariale prevăzute de lege sau stabilite contractual (atâta vreme cât în acest caz, dreptul în discuție nu face obiectul unor limitări sau restricții instituite prin lege) câtă vreme, drepturile pretinse se includ în categoria drepturilor salariale ale angajaților, potrivit prevederilor art. 155 din Codul muncii, iar potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile trebuie plătite înaintea oricăror obligații ale angajatorului, și aceasta indiferent de existența unor limitări cu privire la cheltuielile totale aprobate angajatorului.
Plata muncii către salariați și a drepturilor de natură salarială cuvenite ca urmare a desfășurării muncii în condiții negociate legal nu poate fi supusă unei condiții potestative din partea angajatorului cu consecința sistării acestora ori de câte ori angajatorul nu întocmește corespunzător bugetul astfel încât să fie în măsura să respecte prevederile art. 156 din Codul muncii referitoare la onorarea cu prioritate a obligațiilor salariale, iar împrejurarea că sumele respective sunt sume aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli potrivit legii este o garanție a plății drepturilor în discuție, întrucât nu-i poate fi permis angajatorului și nici statului să prevadă acordarea unor drepturi pentru angajați pe care tot acesta să le condiționeze de voința sa de a aloca sau nu resursele financiare necesare plății acestora
Pe de altă parte, art.12 din Legea nr.130/1999, prevedea că prin Contracte colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare, nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale, însă negocierea, prin Contractul colectiv de muncă, drepturilor pretinse nu este de natură a încălca dispozițiile legale citate, câtă vreme nu s-a stabilit printr-o prevedere legală acordarea și cuantumul unor atare drepturi într-un alt mod, iar faptul că în cazul unităților în care statul este acționar majoritar, cum este și intimata, fondul de salarii este aprobat prin hotărâre de guvern, este o chestiune distinctă de ceea ce a format obiectul reglementării în art.12 din Legea nr.130/1999.
În acest context, în condițiile în care dreptul reclamanților la plata sumelor cuvenite nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate nu este afectat nici dreptul acestora la acordarea sumelor cu acest titlu, reclamanții fiind îndreptățiți la acordarea acesteia și în perioada în care a fost sistată acordarea acesteia.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c, Codul muncii și art. 41 alin. 5 din Constituție, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil și din contractele individuale de muncă, în cazul de față pârâta nu a dat eficiență prevederilor precizate din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare pentru anii 2006-2008 (prelungit până la 31.12.2011).
Existența sau inexistența resurselor financiare bugetare nu poate avea vreo influență asupra stabilirii sau recunosterii drepturilor salariale prevazute în Contractul Colectiv de Muncă.
Întrucât art. 243 din Codul Muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevedeau că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul constată că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea prevederilor Contractelor Colective de Muncă la plata către salariați a drepturilor pretinse, în nici un caz neputând fi permis un refuz de executare întemeiat de nelegalitatea clauzelor fără a se solicita constatarea acestui caracter, întrucât executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, angajatorul fiind obligat la acordarea drepturilor negociate și stabilite imperativ cel puțin în limita minimă prevăzută de contractul colectiv de munca „cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”, iar în caz de neexecutare a obligației culpa aparține angajatorului iar nu reprezentanților salariaților cărora nu le revenea nici o obligație contractuală în legătură cu plata acestor drepturi.
În speță, nu au făcut dovada acordării drepturilor salariale în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Ori, potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 40 alin.2 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
Conform alin.2 din aceeași prevedere contractuală, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
În speță, pârâta nu a făcut dovada denunțării înseamnă că acesta s-a prelungit conform prevederii contractuale fiind valabil în perioada pentru care s-au solicită drepturile salariale prin prezenta cerere de chemare în judecată.
Din actele dosarului rezultă că pentru perioada 2009, 2010 si 2011nu s-au plătit reclamantei drepturile bănești astfel cum sunt solicitate și prevăzute în convențiile cu caracter obligatoriu încheiate între părțile în litigiu.
Pârâta, deși legal citată, nu a invocat nici un motiv din care să rezulte că anumiți salariați, membri de sindicat reprezentați de către sindicatul reclamant, se află în vreuna din situațiile menționate în art. art. 65 din Contractul Colectiv de Munca pe anii 2009-2010, înregistrat la DMPS a Municipiului București sub nr. 2591/06.06 2009 și art. 71 alin.1 și 2 din Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități pe anii 2006-2008, respectiv că salariații au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an.
Prin neacordarea acestor drepturi, parata se face vinovata de încălcarea prevederilor contractului colectiv de muncă, precum și a prevederilor art. 40 alin.2 lit. c din Codul Muncii, potrivit cărora "angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca".
De asemenea, au fost încălcate si prevederile art. 161 din C. Muncii, potrivit cărora, "salariile se plătesc înaintea oricăror obligații bănești ale angajatorilor", salariul cuprinzând salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri așa cum prevede art. 160 din C. Muncii.
Față de aspectele reținute Tribunalul a constatat că pârâta a produs reclamantului un prejudiciu material constând în contravaloarea drepturilor salariale neacordate și prevăzute în contractele colective de muncă la nivel de unitate și în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 269 din codul muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal și motivat, pârâta C. Națională de Căi Ferate “CFR” – S.A.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ., recurenta arata ca prima instanța a interpretat greșit actul dedus judecații, iar prin aplicarea greșita a legii a pronunțat o hotărâre netemeinica si nelegala.
Actul juridic dedus judecații nu a fost analizat in mod temeinic de către prima instanța si in consecința nu a dat o corecta apreciere probelor administrate in cauza.
De asemenea, arată că prima instanța a efectuat o analiza sumara si superficiala a argumentelor dezvoltate de subscrisa in apărare, fapt ce a condus la o soluție injusta si in totala contradicție cu normele legale.
Recurenta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și solicită să se rețină ca dreptul material la acțiune este prescris atat din perspectiva faptului ca reclamantul S. L. din Ramura Automatizări Telecomunicații si Electrificare CFR — Secția CT2 București, contesta neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de munca, cat si din perspectiva faptului ca drepturile acordate de catre instanța nu sunt drepturi de natura salariala.
Arată că, din perspectiva faptului ca reclamantul contesta neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de munca, dreptul material la acțiune este prescris in raport de prevederile Legii 53/2003 art. 268 alin 1 punctul e) „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia."
Mai arată că din studiul cererii de chemare in judecata rezulta ca obiectul solicitărilor formulate de către reclamant il constituie drepturi prevăzute in contractul colectiv de munca - ajutor material pentru C. pentru anul 2009. ajutoare materiale pentru Paste, C. si Ziua Feroviarului pentru anul 2010. salariu suplimentar pe anul 2010, salariu suplimentar pe anul 2011 si ajutorul material pentru recuperarea forței de munca pentru anii 2009 si 2010.
Învederează că, prima instanța in considerentele sentinței recurate a reținut ca prin neacordarea drepturilor solicitate "parata se face vinovata de încălcarea prevederilor CCM". Cu toate acestea desi retine neexecurarea CCM nu da eficienta prevederilor Legii 53/2003 art. 268 alin 1 punctul e), și prin urmare, din perspectiva prevederilor legale stabilite la art. 268 (1) lit. e) din codul muncii, republicat, cu modificările si completările ulterioare, dreptul material la acțiune al reclamantei privind pretențiile ce fac obiectul cauzei s-a prescris.
Arată că, în aceste condiții, drepturile solicitate, anterioare perioadei de șase luni față de data înregistrării acțiunii la Tribunalul București sunt prescrise având in vedere ca termenul prevăzut de codul muncii la art. 268 (1) lit. e) a fost depășit, iar acțiunea este supusă decăderii fiind aplicabile prevederile art. 185 Cod de Procedură Civilă: „(1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afara de cazul in care legea dispune altfel Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. (2) în cazul in care legea oprește îndeplinirea unui act de procedură înăuntrul unui" termen, actul făcut înaintea împlinirii termenului poate fi anulat la cererea celui interesat".
Arată că, reclamantul critica neexecutarea Contractului Colectiv de Muncă, este evident ca in cazul drepturilor solicitate termenul de prescripție este cel prevăzut la art. 268 alin. (1) pct. e) din codul muncii adică sase luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Prin urmare este inadmisibil ca legiuitorul sa fi prevăzut două termene de prescripție pentru același obiect, în opinia sa termenul de prescriere de trei ani se referă la drepturi salariate ce au ca izvor contractul individual de muncă, iar termenul de prescripție de sase luni se referă la drepturi ce au ca izvor Contractul Colectiv de Muncă.
Recurenta arată că dacă se i-au în considerare toate cele învederate mai sus rezulta ca prima instanța in mod greșit nu a dat eficienta prevederilor art.268 alin. (1) pct. e) din codul muncii si a pronunțat o hotărâre nelegala si netemeinica întrucât termenul de prescripție fiind de sase luni, rezulta ca, in raport de aceste drepturi acțiunea este tardiv introdusa, din perspectiva faptului ca drepturile acordate de catre prima instanța nu sunt drepturi de natura salariala
Arată că, î cauza de fata pretențiile deduse judecații nu au caracterul unor drepturi susceptibile a fi valorificate in termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 lit. c) Codul Muncii.
Deoarece în accepțiunea legiuitorului, salariul reprezintă contraprestatia muncii depuse de un salariat in baza contractului individual de munca, asa cum prevede art. 159 Codul Muncii.
In compunerea sa se regăsesc potrivit art. 160 Codul Muncii, următoarele elemente: salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Precizează ca drepturile valorificate in cauza nu se circumscriu structurii salariului, astfel este definita de textele enunțate.
In acest sens, drepturile bănești invocate isi au fundamentul juridic in clauzele contractului colectiv de munca aplicabil la nivelul societății si sunt concepute ca drepturi suplimentare fata de cele salaríale, acordate de angajator cu titlu de bonificații, in plus fata de componentele obligatorii ale salariului.
Arată că pretențiile reclamantului au caracter extrasalarial care nu poate fi asimilat elementelor componente ale salariului, reprezentând doar un beneficiu suplimentar.
Învederează faptul că, pe fondul cauzei, solicită să se aibă in vedere faptul ca in perioadele de referința, exista încheiat contract colectiv de munca, iar in aceaste perioade au fost incidente prevederile art. 247 din Codul muncii care statuau ca: „In cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior".
Prin urmare prima instanța trebuia sa dea eficienta CCM la unitate si numai in lipsa acestuia celui încheiat la nivel superior.
Arată că, CNCF „CFR" -SA ca urmare a negocierilor colective a încheiat cu partenerii sociali Contractul Colectiv de Munca pentru anii 2009-2010, care a fost înregistrat la MMFPS Direcția de Munca si Protecția Sociala a Municipiului București cu nr. 2591/04.06.2009, valabilitatea acestuia prelungindu-se pana la data de 31.01.2011 prin Actul Adițional înregistrat la DMPS cu nr. 1718/22.04.2010.
Se mai arată că, prin contractul colectiv de munca modificat prin act adițional s-au stabilit clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de munca.
În ceea ce privesc pretențiile reclamanților reprezentând ajutor material pentru C. pentru anul 2009, ajutoare materiale pentru Paste, C. si Ziua Feroviarului pentru anul 2010, salariu suplimentar pe anul 2010 prima instanța nu a dat eficienta CCM încheiat la nivel de unitate înregistrat la MMFPS direcția de munca si protecția sociala a municipiului București cu nr. 2591/04.06.2009.
Astfel cu cum au arătat mai sus pentru anul 2010 la nivel de unitate s-a încheiat Contractul Colectiv de Munca care a fost înregistrat la MMFPS Direcția de Munca si Protecția Sociala a Municipiului București cu nr. 2591/04.06.2009. Prin Actul Adițional înregistrat la DMPS cu nr. 1718/22.04.2010 Contractul Colectiv de Munca menționat a fost modificat si completat, valabilitatea acestuia prelungindu-se pana la data de 31.01.2011.
Astfel, prin Actul Adițional sus-mentionat părțile, de comun acord, au stabilit: completarea art. 32 cu un nou alineat cu următorul conținut; „pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut la paragrafele (1), (2),(3) nu se acordă."
De asemenea, modificarea si completarea ultimului alineat al art. 65 dupa cum urmează: „ pentru anul 2009. 2010 nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, de C. si de Ziua Feroviarului"
Arată că, actul adițional nr. 1718/22.04.2010 a fost incheiat in urma negocierilor finalizate cu partenerii sociali care au cunoscut posibilitățile financiare, maxime, ale recurentei.
Prin urmare, motivat de înțelegerea părților (patronat - sindicate) solicită instanței sa constate ca nu exista temei legal pentru acordarea drepturilor bănești solicitate.
De asemenea, apreciază ca acest motiv este de ordine publica deoarece instanța nu poate trece peste voința pârtilor decât prin încălcarea principiului forței obligatorii a convenției, principiu statuat prin dispozițiile art. 969 Cod civil.
Iar pe de alta parte, in condițiile in care actul adițional in cauza a fost înregistrat la ITMB, nefiind restituit pentru neindeplinirea condițiilor legale, prezumția legala in sensul ca salariaților li se aplica CCM la ramura/grup unități, dupa caz, nu poate fi răsturnata, intrucat asa cum am arătat mai sus, la nivel de unitate exista incheiat contract colectiv de munca, acesta fiind inregistrat la MMFPS Direcția de Munca si Protecția Sociala a Municipiului București cu nr. 2591/04.06.2009, valabilitatea acestuia prelungindu-se pana la data de 31.01.2011 prin Actul Adițional inregistrat la DMPS cu nr. 1718/22.04.2010.
Prin urmare, au obligația de a aplica dispozițiile contractului colectiv de munca incheiat la nivel superior doar in cazul in care la nivel de unitate nu exista incheiat contract colectiv de munca
Solicită să se observe ca prima instanța a efectuat o analiza sumara si superficiala a argumentelor dezvoltate in apărare, fapt ce a condus la o soluție injusta si in totala contradicție cu normele legale, motiv pentru care apreciază ca o instanța de judecata nu poate interveni, nu poate limita principiul libertății de voința a părtilor atunci cand aceasta libertate a părtilor se manifesta cu respectarea dispozițiilor legale, in speța fiind vorba de intelegerea părtilor concretizata prin actul adițional inregistrat la DMPS cu nr. 1718/22.04.2010.
Mai mult decât atat, prima instanța nedand eficienta actului adițional la CCM nr. 1718/22.04.2010 a incalcat dispozițiile art. 41 alin. 5 din Constituție care garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective intre parti.
Arată că pentru pretențiile reclamanților reprezentând salariu suplimentar pe anul 2011 nu exista temei legal pentru acordarea salariului suplimentar pentru anul 2011din perspectiva CCM încheiat la nivel de unitate solicită să se rețină ca art. 108 din Contractul Colectiv de Munca pe anii 2011-2012 stabilește ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze clauze referitoare la acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Prin urmare, dispozițiile menționate nu pot constitui un temei legal pentru acordarea drepturilor salariale pretinse de reclamant intrucat nu instituie o obligație in sarcina CNCF "CFR" SA privind acordarea acestora ci stabilesc numai obligația de a negocia o astfel de prevedere cu ocazia discuțiilor privind incheierea unui nou contract colectiv de munca.
Din perspectiva CCM încheiat la nivel de ramura transporturi
Recurenta critică hotărârea primei instanțe si prin prisma faptului ca este nelegala, intrucat aceasta a obligat societatea sa acorde reclamanților drepturi bănești reprezentând salariu suplimentar pentru anul 2011 in temeiul unui contract inexistent.
Recurenta solicită să se rețină ca acțiunea formulata de reclamant, in ceea ce privește acordarea salariului suplimentar pentru anul 2011 prevăzut in art. 43 alin.2 lit. a din CCM la nivel de ramura transporturi, nu are temei legal motivat de faptul ca valabilitatea CCM la nivel de ramură transporturi a încetat la data de 31.12.2010.
Învederează instanței ca potrivit actului nr. 78/DDS/02.03.2011, anexat, contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi a fost denunțat de Confederația Naționala a Patronatului R. si alianța Sindicatelor Transportatorilor din România, părți semnatare ale contractului si pe cale de consecința acesta a expirat la data de 31.12.2010.
De asemenea, solicită instanței sa constate ca sunt incidente si prevederile art. 1092 cod civil care statuează ca "orice plata presupune o datorie".
Prin urmare, având in vedere ca obligația plații acestor ajutoare nu exista, raportat la prevederea legala sus-invocata, solicită să se constate ca nu exista raportul juridic de obligație.
Pe cale de consecința, solicită să se rețină ca nu exista temei legal pentru acordarea drepturilor bănești solicitate aferente anului 2011.
Învederează faptul că, în ceea ce privesc drepturile bănești privind ajutorul material pentru recuperarea forței de munca pentru anii 2009 si 2010 fac precizarea faptului ca salariații reclamanți au beneficiat de aceste drepturi.
Analizând sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Susținerea recurentei potrivit căreia drepturile solicitate sunt prescriptibile în termenul de 6 luni prevăzut de art.283 alin.1 lit.e) din Codul muncii (actual art. 268), nu este justificata. Drepturile care fac obiectul cauzei de fata au caracter salarial, chiar dacă nu și continuu.
Potrivit articolului 159 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Pentru pretențiile reclamanților aferente anilor 2009-2010 sunt aplicabile și dispozițiile Contractului colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010.
In temeiul art. 41 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel N., adaosurile la salariul de baza sunt:
a) Adaosul de acord;
b) Premiile acordate din fondul de premiere calculate . minim 1,5% din fondul de salarii realizat lunar si cumulat;
c) Alte adaosuri convenite la nivelul unităților si instituțiilor;
Drepturile cu privire la care s-a invocat excepția prescripției extinctive sunt prevăzute in contractul colectiv de munca la nivel de unitate .
Or, din acest punct de vedere, termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani de la data nașterii dreptului prevăzut de art.283 alin.1 lit.c) din Legea nr.53/2003, incident cu prioritate ori de câte ori este vorba de drepturi salariale sau alte despăgubiri, indiferent de izvorul lor (contract individual de muncă, colectiv ori lege), textul art.283 alin.1 lit.e) rămânând aplicabil pentru drepturi și obligații rezultate din alte condiții de exercitare a dreptului la muncă stipulate în contractele colective, decât din drepturi și obligații salariale.
Pretențiile celor două reclamante au incontestabil semnificația unor drepturi salariale, întrucât sunt plătite în executarea unui raport de muncă si in considerarea calității acestora de salariate ale pârâtei, indiferent de izvorul lor, deci chiar dacă acestea sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă. Aceasta soluție se impune întrucât textul legal anterior enunțat nu impune pentru drepturile in raport cu care instituie un termen de prescripție de 3 ani, ca ele să decurgă din lege, cu excluderea drepturilor salariale de origine contractuală.
Din această perspectivă, termenul de prescripție de 6 luni este stipulat de art. 283 alin.1 lit.e) din Codul muncii pentru alte situații de neexecutare a contractului colectiv de muncă decât cele care beneficiază de reglementare expresă prin textele anterioare, cum este cazul drepturilor evaluabile în bani datorate ca echivalent al muncii prestate.
Curtea constata ca fiind neîntemeiata si critica potrivit căreia prima instanța nu a dat eficienta CCM încheiat la nivel de unitate înregistrat la MMFPS, Direcția de Muncă si Protecția Socială a Municipiului București cu nr. 2591/04.06.2009, in privința pretențiilor reprezentând ajutor material pentru C. pentru anul 2009, ajutoare materiale pentru Paste, C. si Ziua Feroviarului pentru anul 2010, deoarece pretențiile reclamanților erau întemeiate pe convenția colectivă la nivel de grup de unități, drept pentru care modificarea contractului colectiv la nivel de unitate sub acest aspect nu afectează dreptul salariatului derivat din convenția la nivel superior.
Potrivit art. 8 alin.(2) din Legea nr. 130/1996, text de lege aplicabil având în vedere perioada de referință a pretențiilor reclamantelor, contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Prevederi asemănătoare se regăseau și în art.238 din Codul muncii, în varianta aplicabilă anterior republicării.
Mai mult, dispoziții referitoare la caracterul minimal al drepturilor prevăzute în favoarea salariaților se regăsesc și în convenția colectivă la nivel de grup de unități. Astfel, potrivit art.127 al.2, drepturile prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă sunt considerate minime și constituie baza de negociere pentru contractele colective de muncă la nivel de unități. Alineatul 3 prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Aceste dispoziții trebuiau să fie avute în vedere și în cazul negocierii contractului colectiv la nivel de unitate, fără a se putea invoca neaplicabilitatea convenției încheiate la nivel superior pe motivul existenței celei la nivel de unitate sau încălcarea dreptului la negociere.
Nu pot fi reținute nici susținerile recurente-pârâte referitoare la aplicabilitatea convenției colective la nivel superior doar în cazul anulării celei la nivel de unitate, deoarece salariatul se pate bucura de prevederile și drepturile mai favorabile consacrate de contractul la nivel superior, care i se cuvin oricum, ca nivel minim imperativ, actul bilateral fiind direct aplicabil și putând fi invocat nemediat pentru valorificarea beneficiilor pe care le recunoaște.
Conflictul dintre cele două tipuri de clauze nu reprezintă un caz tipic de nulitate, pentru ca una dintre ele (cea de la nivel superior) să nu poată produce efecte decât în ipoteza declarării nulității celeilalte, ci se soluționează întotdeauna în favoarea prevederii mai favorabile. Mai mult, clauza de la nivel inferior poate să și lipsească, ea fiind suplinită, în puterea dreptului, de dispoziția care la nivelul următor conturează dreptul subiectiv, atât ca existență, cât și ca întindere, iar din punct de vedere al efectului urmărit de beneficiar, contrar aprecierii recurentei, nu se poate justifica vreo diferență între situația în care contractul la nivel inferior nu reglementează și cea în care reglementează contrar etalonului reprezentat de contractul colectiv de la nivel superior.
În privința efectelor clauzelor mai favorabile din convenția colectivă la nivel superior este irelevant că salariații unității au consimțit, prin reprezentanții lor, drepturi sub cele prevăzute de contractul colectiv la nivel de ramură, întrucât dispozițiile art.8 din legea aplicabilă, anterior evocată, sunt imperative, negocierile făcute în contra lor fiind lipsite de efectele urmărite.
Nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că clauzele negociate în afara limitelor legii nu pot produce nici un efect, deoarece prevederile art.12 alin.(1) din Legea nr.130/1996, potrivit cărora nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, se referă la salariații instituțiilor bugetare și la drepturile care dispun de reglementare legală, ipoteza nefiind îndeplinită în speță nici din punct de vedere al sferei destinatarilor, nici al caracterului dreptului reclamat, care nu face obiectul vreunei reglementări prin lege, aceasta nefiind de altfel indicată, pretențiile celor două reclamante fiind întemeiate pe convenția părților încheiată la nivel de grup de unități.
Curtea constata ca fiind intemeiate criticile privind solutia de admitere a pretentiilor cu titlu de salariu suplimentar, prima instanta facand o gresita aplicare a legii.
In ceea ce priveste pretentiile cu acest titlu aferente anului 2010, Curtea retine ca societatea recurenta este o societate cu capital de stat, aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii si unul din agenții economici monitorizați in baza OUG nr.79/2001.
Conform acestui act normativ, „...indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat in unități fizice sau după caz, in unități valorice in condiții comparabile, in funcție de specificul activități..." Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, societății i-a revenit obligația de a se încadra in fondul de salarii prevăzut in bugete de venituri si cheltuieli aferente anului 2010, iar fundamentarea fondului de salarii s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului mediu brut si care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
Or, intimata s-a aflat in imposibilitate legala de constituire a fondului necesar salariului suplimentar, întrucât in toata aceasta perioada indicele câștigului mediu a fost mai mare decât indicele de productivitate, iar in anul 2010 societatea nu a înregistrat profit, ci pierderi.
Totodată, potrivit OUG nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare, salariații nu pot beneficia de primele prevăzute in Contractul colectiv de munca daca societatea înregistrează pierderi salariale.
Mai mult, dispozițiile art.30 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, nu pot fi analizate separat, ci prin prisma tuturor reglementărilor cuprinse în convenția invocată de reclamant în sprijinul pretențiilor sale.
În acest sens, potrivit art.30 al.3, plata salariului suplimentar se face din veniturile realizate, din care se constituie un procent de 10 % din fondul de salarii.
Deci, potrivit convenției colective invocate, fondurile necesare pentru acordarea salariului suplimentar se constituie din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă etc. În aceste condiții, acordarea salariilor suplimentare este condiționată și de existența veniturilor realizate, astfel încât nu se pot reține susținerile reclamantului în sensul că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între neplata acestor pretenții și situația financiară a societății.
Art.30 alin3 din convenția menționată precizează o condiție pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
Or, in contextul in care angajatorul nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi in anii 2009-2010, precum si plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, etc., consideram ca nu exista obligația plații salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamanti.
Această clauză contractuală - din veniturile realizate- a fost pusă în acord cu disp. OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plații premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care de regula, se acorda la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care, potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plati, la finele anului premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de aceasta natura suportate din fondul de salarii.
Raportând dispoziția legala menționata la situația de fapt din speța, se constata ca societatea recurenta in mod legal nu a achitat reclamantului salariul suplimentar solicitat pentru anul 2010, întrucât in aceasta perioada nu a înregistrat profit, care sa poată fi repartizat pentru constituirea fondului de cointeresare prin sistemul premial.
Curtea constata ca fiind intemeiata si critica recurentei privind lipsa temeiului juridic al pretentiilor cu titlu de salariu suplimentar (al 13-le salariu) aferente perioadei ulterioare datei de 31.12.2010.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/24.01.2008, nu a mai fost in vigoare incepand cu data de 01.01.2011, astfel ca pretentiile reclamantilor pentru al 13-lea salariu aferent anului 2011 nu mai au fundament juridic incepand cu aceasta data.
Din cuprinsul adresei nr. 8/1.1/DDS/02.03.2011 emisa de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, rezulta ca acest contract a fost denuntat de Confederatia N. a Patronatului R., parte semnatara a contractului si ca au fost notificate de denuntare, la data de 17.11.2010, Alianta Sindicatelor Transportatorilor din Romania si Conventia Sindicala N. a Transportatorilor din Romania. In consecinta, valabilitatea contractului a expirat la data de 31.12.2010, astfel ca pretentiile ulterioare acestei date sunt neintemeiate.
În ceea ce privește drepturile bănești privind ajutorul material pentru recuperarea forței de munca pentru anii 2009 si 2010, Curtea constata ca salariații intimați au beneficiat de aceste drepturi, astfel cum rezulta din inscrisurile atasate cererii de recurs, pretentiile cu acest titlu urmand a fi respinse, ca neintemeiate. In faza procesuala a recursului, aparatorul intimatilor reclamanti a confirmat in mod expres primirea acestor drepturi, aspect consemnat si in practicaua prezentei decizii.
F. de considerentele expuse, constatand ca prima instanta a facut o gresita aplicare a legii, Curtea, in baza art. 312 C.pr.civ. raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul, va modifica in parte sentinta recurata, in sensul ca va respinge, ca neîntemeiate, pretențiile reclamanților privind salariul suplimentar pentru anul 2010, al treisprezecelea salariu pentru anul 2011 și ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă aferent anilor 2009 și 2010 si va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
In raport de solutia pronuntata si de dispozitiile art. 274 C.pr.civ., constatand culpa procesuala a intimatilor reclamanti si calitatea acestora de parti cazute in pretentii in aceasta faza procesuala, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, cererea acestora de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE” CFR” SA împotriva sentinței civile nr.4702 din data de 16 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. L. DIN RAMURA AUTOMATIZĂRI, TELECOMUNICAȚII ȘI ELECTRIFICARE CFR-SECȚIA CT 2 BUCUREȘTI, în numele și pentru membrii săi de sindicat reclamanții R. E., M. M., M. M., S. I., S. M., B. N., Bârațoiu F., N. G., S. N., C. M., C. M., C. I., F. A., I. F., M. S., S. F., E. M., I. E. Ș., P. M..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge, ca neîntemeiate, pretențiile reclamanților privind salariul suplimentar pentru anul 2010, al treisprezecelea salariu pentru anul 2011 și ajutorul material pentru recuperarea forței de muncă aferent anilor 2009 și 2010.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea intimaților-reclamanți privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. I. D. A. S. G.
C. T. I.
Grefier,
I. B.
Red.T.D.A/
Dact:I.B/16.01.2015
Tehnored: S.Ș/28.01.2015
Jud.fond: D. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
