Despăgubire. Decizia nr. 1121/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1121/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 35248/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 344/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1121/2015
Ședința publică de la 30 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. E.
Judecător D. A. C.
Judecător M. P.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul D. A. M. împotriva sentinței civile nr.8298 din data de 12.09.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. E. PLC. DUBLIN - SUCURSALA ROMÂNIA, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul D. A. M., prin avocat M. P. M. A., ce depune împuternicire avocațială ._/2015 și intimata C. E. PLC. Dublin - Sucursala România, prin avocat C. Șalaru, cu împuternicire avocațială aflată la fila 19 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că la data de 26.03.2015 și, respectiv, la 27.03.2015 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata C. E. PLC. Dublin - Sucursala România, ce a fost trimisă atât prin fax cât și prin poștă.
S-a procedat la înmânarea întâmpinării către avocatul recurentului, înainte de începerea ședinței de judecată.
Recurentul D. A. M., prin avocat, arată că are de solicitat probe, respectiv proba cu înscrisuri, din care să rezulte că intimata plătea lunar această componentă variabilă a salariului către recurent, precizând că această probă nu a fost formulată în fața instanței de fond.
Intimata C. E. PLC. Dublin - Sucursala România, prin avocat, se opune încuviințării acestei probe, așa cum a arătat prin întâmpinare, întrucât această probă nu a fost solicitată în fața primei instanțe.
Curtea, deliberând, respinge cererea de probe astfel cum a fost formulată de avocatul recurentului, având în vedere că au fost administrate suficiente înscrisuri necesare soluționării recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților atât pe excepția de inadmisibilitate a recursului, excepție ce a fost invocată în cuprinsul întâmpinării, cât și pe fondul recursului.
Recurentul D. A. M., prin avocat, solicită respingerea inadmisibilității recursului, întrucât solicitările din cererea de recurs nu reprezintă apărări noi, ci o reluare a obiectului cererii, față de faptul că probatoriul nu a fost administrat corect în fața instanței de fond și solicitările recurentului-reclamant nu au putut fi dovedite, asta datorându-se și culpei intimatei, care, potrivit art.270 Codului muncii, are obligația de a proba conținutul raportului de muncă. Prin urmare, potrivit art.299 Cod procedură civilă, apreciază că se poate dovedi, în această fază procesuală, legalitatea solicitărilor din cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, intimata C. E. PLC. Dublin - Sucursala România, prin avocat, solicită admiterea acesteia, având în vedere dispozițiile art.294 Cod procedură civilă, întrucât obiectul acțiunii a fost modificat prin cererea de recurs, solicitându-se, pentru prima dată în recurs, și daune morale și acordarea componentei variabile a salariului. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat suma de 45.000 lei reprezentând drepturi salariale și suma de 20.000 lei reprezentând daune interese. Au fost acordate 3-4 termene de către instanța de fond pentru ca reclamantul să-și precizeze cererea de chemare în judecată. În raport de susținerile reclamantului, intimata a depus la dosar toate înscrisurile ce au fost solicitate de către instanța de fond. Raporturile de muncă cu recurentul au încetat la data de 31.08.2012, iar recurentul a solicitat drepturi salariale inclusiv pentru luna septembrie 2012. Solicită cheltuieli de judecată, dovada acestora le va depune până la închiderea ședinței de judecată.
În replică, recurentul D. A. M., prin avocat, solicită a se avea în vedere și art.160 Codul muncii, care prevede că drepturile salariale includ și orice adaos la salariu, prin urmare nu este vorba doar de salariul strict prevăzut în contractul de muncă, ci orice drepturi salariale primite de reclamantul, așa cum a dovedit cu extrasele de cont. De asemenea, arată că despăgubirile au fost solicitate și în faza de fond și nu au fost solicitate pentru prima dată în recurs. De asemenea, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, în baza chitanței/facturii pe care o depune la dosar.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8298 din data de 12.09.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ , a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. A. M. în contradictoriu cu pârâta C. E. PLC. DUBLIN - SUCURSALA ROMÂNIA, având ca obiect obligarea angajatorului la plata sumei de 45.000 lei reprezentând drepturi salariale aferente lunilor iulie-septembrie 2012 și la plata sumei de 20.000 lei, reprezentând daune interese; a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat, cheltuieli acordate în parte.
În considerentele hotărârii judecătorești, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost angajat în cadrul C. în baza contractului individual de muncă înregistrat în registrul general de evidență a salariaților sub nr. 91/30.06.2011, în funcția de analist tehnic piețe financiare, cod_, conform Clasificării Ocupațiilor din România.
Potrivit contractului individual de muncă, reclamantul avea obligația să presteze munca în favoarea C., în condițiile stabilite de părți prin contractul de munca menționat, în schimbul plații salariului în cuantum brut lunar de 4.000 lei.
Raporturile contractuale dintre C., în calitate de angajator, și reclamant, în calitate de salariat, au încetat la data de 3.09.2012, prin acordul părților, potrivit dispozițiilor art. 55 lit. b din Codul Muncii, în baza Deciziei nr. 29/03.09.2012 având în vedere cererea salariatului prin care a solicitat încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților, începând cu data de 03.09.2012, ultima zi de lucru fiind 31.08.2012, cerere înregistrată sub nr. 3973/31.08.2012.
Reclamantul a solicitat obligarea C. la plata sumei de 45.000 lei reprezentând drepturi salariale neachitate aferente lunilor iulie, august și septembrie 2012.
Potrivit art. 159 (1) și art. (2) din Legea nr. 53/2003, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, pentru munca prestată de fiecare salariat având dreptul la un salariu exprimat în bani, iar, potrivit art. 161 din norma mai sus menționata, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorului, nici o reținere din salariu neputând fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege conform art. 169 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.
Totodată, art. 166 alin. 1 reglementează că salariul se plătește cel puțin odată pe lună la data stabilită în contractul individual de muncă.
Potrivit prevederilor art. 168 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Or, o primă concluzie care se poate desprinde din verificarea cererii reclamantului este aceea că reclamantul pretinde plata unor sume cu titlu de drepturi salariale aferente lunii septembrie 2012, în contextul în care în chiar cererea sa înregistrată sub nr. 3973/31.08.2012, de încetare a contractului individual de muncă prin acordul părților, începând cu data de 03.09.2012, menționează că ultima zi de lucru a fost 31.08.2012.
Cum potrivit prevederilor legale salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă iar reclamantul nu a prestat muncă în luna septembrie 2012, rezultă că cererea acestuia având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor sume cu titlu de contraprestație a muncii depuse în baza contractului individual de muncă al lunii septembrie 2012 este neîntemeiată, astfel a fost respinsă, ca atare.
Totodată, reclamantul a pretins cu titlu de drepturi salariale suma totală de 45.000 lei, sumă ce i-ar revenit lunar și care ar fi fost achitată de angajator până în luna iunie 2012.
Or, din cuprinsul contractului individual de muncă depus de pârâtă la dosar, la litera J. Salarizare, se menționează că Salariul de bază brut lunar este de 4.000 lei, fără că reclamantul să învedereze că ar fi existat o convenție modificatoare a contractului individual de muncă sub aspectul clauzei salariale și care l-ar fi îndreptățit la plata unor sume cu titlu de drepturi salariale, superioare celor negociate contractual.
În speță, deși pârâta nu și-a îndeplinit obligația procesuală, potrivit art. 272 raportat la art. 168 din Codul muncii, de a face dovada plătii drepturilor salariale cu statele de plată aferente perioadei iulie - august 2012, și nu a depus documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul reclamant decât pentru un rest de plată al lunii septembrie 2012 (posibilă compensare a unor drepturi dar pe care angajatorul nu le explică – diferențe de drepturi salariale, compensarea concediului de odihnă neefectuat, etc. statul de plată al lunii septembrie 2012 fiind total nelizibil), din extrasul de cont depus de reclamant la filele 15,16 și 17 din dosarul cauzei, rezultă faptul că la data de 31.07.2012 angajatorul a virat reclamantului suma de 2.817.00 lei net reprezentând salariul lunii iulie 2012, la data de 31.08.2012 a virat suma de 2.790.00 lei reprezentând salariul lunii august 2012, iar la 28.09.2012 a virat reclamantului suma de 1.020.00 lei reprezentând lichidarea lunii septembrie 2012 (posibilă compensare a unor drepturi pe care angajatorul nu le explică – diferențe de drepturi salariale, compensarea concediului de odihnă neefectuat, etc. statul de plată al lunii septembrie 2012 fiind total nelizibil), context în care, cum în cauză este dovedită plata integrală de către angajator a sumei reprezentând salariul lunilor iulie și august 2012 și neprestarea muncii începând cu data de 03.09.2012, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada existenței altor prevederi legale sau contractuale care l-ar îndreptăți la plata unor sume cu titlu de drepturi salariale majorate, Tribunalul a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000 lei reprezentând drepturi salariale aferente lunilor iulie-septembrie 2012, ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 lei unor daune interese, s-a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Tribunalul a reținut că, potrivit legislației muncii – art. 166 alin. 4 din codul muncii, în cazul în care angajatorul întârzie în mod nejustificat plata salariului acesta poate fi obligat la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Potrivit art. 1535 din Noul Cod Civil: „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovadă că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
S-a reținut că obligațiile având drept obiect sume de bani, ca urmare a executării cu întârziere a obligației de plată, produc dobânzi în caz de întârziere de executare din partea debitorului, în cuantumul prevăzut de părți sau în lipsa unui cuantum stabilit contractual, în cel prevăzut de lege, fiind egal cu dobânda legală.
În acest caz, aceste daune interese nu pot fi obținute, câtă vreme s-a făcut dovada că angajatorul a plătit întocmai și la timp drepturile salariale negociate de contractual, context în care, nefiind în prezența unor întârzieri la plata salariului nici daunele interese prevăzute de art. 166 alin. 4 din codul muncii nu sunt cuvenite.
În temeiul prevederilor art. 274 din codul de procedură civilă, la solicitarea părții care a câștigat procesul, s-a dispus obligarea reclamantului care a căzut în pretenții la plata sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă, reprezentând onorariul de avocat, conform documentelor de plată justificative depuse la dosarul cauzei, cheltuieli acordate în parte.
Sub aspectul cuantumului, s-a avut în vedere art. 274 alin.3 din codul de procedură civilă, urmând să fie micșorat cuantumul cheltuielilor cu onorariul avocatului la care a fost obligat pârâtul, constatându-se că acesta este nepotrivit de mare față de natura pricinii (se solicită plata unor diferențe de drepturi salariale pe o perioadă restrânsă de timp), de aspectul că amânarea cauzei și acordarea unor termene a fost cauzată și de invocarea unei excepții de necompetență teritorială de către pârâtă, excepție neîntemeiată, de lipsa administrării de către aceasta a probei cu înscrisuri odată cu întâmpinarea, potrivit art. 272 raportat la art. 168 din Codul muncii, de depunerea unor înscrisuri incomplete care au necesitat refacerea (depunerea unui contract individual de muncă în care era șters elementul salariu), dar și faptul că au fost administrate probe minime și aspectele destul de simple asupra cărora instanța s-a pronunțat.
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D. A. M., cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ (Număr în format vechi 344/2015), solicitând să se dispună schimbarea sentinței și admiterea cererii.
În motivare, s-a arătat că, începând cu anul 2010, recurentul a fost angajat temporar al Lugera România și a fost pus la dispoziția C. pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acesteia ca agent de vânzări.
În data de 1 iulie 2011, a devenit angajat al C., în temeiul contractului individual de muncă nr. 91/30.06.2011 ("Contractul de muncă"), în funcția de analist tehnic piețe financiare (cod C._) și a continuat, în fapt, activitatea de vânzări în cadrul C., începută în anul 2010.
Datorită rezultatelor foarte bune pe care le-a înregistrat pe parcursul anilor 2010 și 2011, chiar dacă potrivit Contractului de muncă avea o funcție de execuție, în realitate rolul salariatului recurent era acela de a coordona un centru de vânzări de credite din poziția de manager (Sales Center Manager), după cum rezultă atât din cererea nr. 3973/31.08.2012, depusă de pârâta-intimată în anexa 3 la întâmpinare cât și din statele de plată depuse de pârâta-intimată la dosarul cauzei.
În ceea ce privește salarizarea pentru activitatea prestată pentru C., se arată faptul că, încă din perioada în care recurentul lucra pentru intimata-pârâtă prin agent de muncă temporară (Lugera), adică din anul 2010, dar și pe durata Contractului de muncă, salariul primit de subsemnatul avea două componente: a. o componentă fixă și b. o componentă variabilă, reprezentând un comision din vânzări.
Astfel, pentru perioada iulie - septembrie 2014, componența fixă o reprezenta salariul stabilit conform Contractului de muncă la punctul J - Salarizare.
Componenta variabilă, respectiv comisionul din vânzări, se stabilea de către C. pe baza unei grile de comisionare prin raportare la (i) volumul de vânzări realizat în mod individual și la (ii) poziția ocupată de salariat - în cazul subsemnatului, poziția de Manager/Coordonator centru/echipă de vânzări.
Pentru perioada în discuție, volumul lunar de vânzări era raportat și comunicat prin email managerilor de centre de vânzări la începutul fiecărei luni pentru luna anterioară printr-un raport de vânzări întocmit de Lugera și supervizat de dna. R. lancu, Coordonator al Departamentului Suport Vânzări din cadrul C..
În funcție de volumul raportat de vânzări al fiecărui angajat și de grila de comisionare, se stabilea comisionul cuvenit fiecărui agent sau manager, care se plătea împreună cu salariul fix datorat pentru luna în curs. Astfel, de exemplu, comisionul aferent vânzărilor realizate de subsemnatul în luna mai 2012 a intrat în calcului drepturilor salariale aferente lunii iunie 2012.
În legătură cu acest punct, din extrasele de cont depuse o data cu cererea introductivă și care se regăsesc la filele 3-17 din dosarul de fond, se constată că sumele plătite salariatului-recurent de către pârâta-intimată cu titlul de drepturi salariate în perioada iulie 2011-iunie 2012 sunt mult mai mari decât suma de aproximativ 2.800 de lei, ce reprezintă valoarea netă a salariului brut de 4.000 de lei menționat în Contractul de muncă. Astfel cum s-a arătat, diferența între sumele încasate și suma de aproximativ 2.800 de tei (salariul net, conform Contractului de muncă) o reprezintă comisioanele din vânzări.
Pentru dovedirea acestui aspect, în temeiul art. 272 Codul muncii și 172 Cod procedură civilă, recurentul a solicitat a se pune în vedere pârâtei-intimate să depună la dosarul cauzei:
a. statele de plată aferente perioadei ianuarie - iunie 2014;
b. grila de comisionare aplicabilă în perioada iunie - august 2014;
c. rapoartele lunare de vânzări pentru perioada iunie - august 2014.
La data de 31 august 2012, recurentul a solicitat încetarea contractului de muncă prin acordul părților în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. b) Codul muncii, astfel cum rezultă din cererea înregistrată sub nr. 3973/31.08.2012, depusă de pârâta-intimată în anexa 3 la întâmpinare.
La data de 3 septembrie 2012, a încetat Contractul de muncă prin acordul părților, astfel cum a fost confirmat și prin Decizia nr. 29/03.09.2012 depusă de pârâta-intimată în anexa 4 la întâmpinare.
Având în vedere faptul că nici după data încetării raporturilor de muncă pârâta-intimată nu i-a achitat drepturile salariate (comisionul din vânzări) restante pe cele trei luni, la data de 7 ianuarie 2013, a depus acțiunea introductivă prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata:
a. drepturilor salariale restante aferente lunilor iulie, august și septembrie 2012, în cuantum de 45.000 de lei;
b. sumei de 20.000 de lei reprezentând daune-interese;
c. cheltuielilor de judecată.
Din păcate, pe parcursul procesului, reprezentantul convențional al recurentului nu a depus toate diligentele posibile pentru a dovedi temeinicia cererilor formulate și, mai ales, pentru a explica și dovedi faptul că drepturile salariale solicitate constau în comisioane de vânzări. De asemenea, pârâta-intimată nu și-a îndeplinit cu bună credință obligația de a proba în integralitate conținutul raportului de muncă în ceea ce privește remunerarea recurentului, inducând, astfel, în eroare instanța de judecată cu privire la situația de fapt și de drept existentă în speța dedusă judecății.
Prin urmare, cauza dedusă judecății a fost soluționată prin sentința civilă nr.8298/12.09.2014, instanța de judecată dispunând respingerea cererii de chemare în judecată.
În privința lunii septembrie 2012, recurentul a precizat că, potrivit Deciziei de încetare a Contractului de muncă, ultima zi de muncă în cadrul C., până la care avea dreptul să primească drepturile salariale, a fost ziua de luni, 3 septembrie 2012 (iar nu ziua de 31 august 2012). Astfel, faptul că reclamantul a solicitat, iar angajatorul a fost de acord să nu se mai prezinte la birou în data de 3 septembrie constituie doar o chestiune de fapt, care nu afectează data încetării Contractului de muncă și nici plata drepturilor cuvenite la zi.
În calculul salariului pe luna septembrie 2012 intra comisionul din vânzările efectuate în luna august 2012. Prin urmare, comisionul pentru activitatea lunii august, plătibil în septembrie, reprezenta contraprestația unei munci depuse deja și, deci, un drept salarial care trebuia plătit cel mai târziu la lichidare.
A mai arătat recurentul că pârâta-intimată a omis, cu rea-credință și cu încălcarea dispozițiilor art. 272 Codul muncii, să îndeplinească în mod complet sarcina probei în privința conținutului raportului de muncă. Astfel, pârâta-intimată nu a depus toate înscrisurile din care să reiasă modul integral de remunerare a recurentului pentru munca depusă în cadrul C., în speță, grila de comisionare și rapoartele de vânzări. De asemenea, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă plata, de către C., doar a salariului de bază pe lunile iulie, august și septembrie, iar nu plata integrală a drepturilor salariale datorate.
În ceea ce privește cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune interese în cuantum de 20.000 de lei, daunele-interese solicitate se referă la: (i) actualizarea sumei cu indicele de inflație, (ii) dobânda legală și (iii) daune pentru prejudiciul moral.
Temeiul general pentru solicitarea daunelor-interese îl reprezintă următoarele dispoziții din Codul muncii:
- art. 166 (4) Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
- art. 253 (1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Cu privire la indicele de inflație și dobânda legală, se arată că, pentru a dispune în sensul celor solicitate, se vor lua în considerare dispozițiile art. 1385 alin. (1) Cod civ.: Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. De asemenea, conform dispozițiilor art. 1535 din Cod civil: În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Așadar, potrivit dispozițiilor citate mai sus, sunt supuse reparării atât pierderea suferită de salariatul reclamant, adică paguba efectivă (damnum emergens), cât și câștigul pe care în condiții obișnuite l-ar fi putut realiza și de care a fost lipsit, respectiv câștigul nerealizat ca urmare a faptei culpabile a pârâtei-intimate (lucrum cesans).
Acest punct de vedere a fost reținut în mod constant de instanțele de judecată în jurisprudență: Prin actualizarea sumei cu indicele de inflație se urmărește acoperirea prejudiciului efectiv suferit, urmare a deprecierii monedei naționale, pe când dobânda legală reprezintă folosul ce putea fi obținut prin folosirea acelei sume (folosul nerealizat) (Curtea de Apel Oradea - Decizia nr. 1112/17.06.2009)
Necesitatea actualizării creanței a fost susținută constant și în literatura de specialitate: În esență, atunci când creanța este pecuniară, actualizarea ei cu rata inflației exprimă acoperirea prejudiciului produs de sau prin erodarea creanței, având, deci, caracter compensatoriu, în timp ce dobânda exprimă fructele bunurilor, acoperă beneficiul nerealizat, având, deci, caracter moratoriu. (C. A. - Discuții privind actualizarea creanțelor pecuniare, P.S. 6/2002).
Pentru a se dispune în sensul celor solicitate, se va observa că există:
i. fapta ilicită a pârâtei-intimate rezultă din neplata, în mod nejustificat și cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 166 alin. (1) și art. 169 alin. (4) Codul muncii, a drepturilor salariale.
ii. prejudiciul rezultă din lipsa de folosință a sumelor de bani de care avea dreptul să beneficieze dacă pârâta-intimată și-ar fi îndeplinit obligațiile legale de plată. Acordarea dobânzii legale constituie o despăgubire pentru lipsa folosului cuvenit, reprezentând echivalentul lipsei de folosință a drepturilor salariale de care ar fi trebuit să beneficieze.
Pentru a se dispune obligarea pârâtei-intimate la plata dobânzii legale, se va avea în vedere și art. 6 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar: Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală.
iii. vinovăția pârâtei-intimate rezultă în mod neîndoielnic din circumstanțele cauzei: după ce, timp de 12 luni, C. i-a achitat drepturile salariale în mod integral, astfel cum a procedat pentru toți angajații implicați în activitatea de vânzări, în lunile iulie-septembrie 2012, pârâta-intimată a sistat plata comisionului din vânzări către recurent în mod nejustificat. Procedând astfel, pârâta-intimată a încălcat prevederile imperative ale Codului muncii privind plata salariului, or, este în mod general acceptat că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.
iv. legătura de cauzalitate este evidentă: în urma comportamentului ilegal al pârâtei salariatul reclamant a fost privat de drepturile salariale care i se cuveneau și de beneficiul pe care l-ar fi realizat dacă ar fi primit drepturile salariale.
Referitor la daunele morale, s-a precizat că, astfel cum s-a menționat mai sus, angajatorul este obligat să acopere prejudicial moral suferit de angajat datorită culpei angajatorului.
Pentru admiterea prezentei cereri, în prezenta cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile, fapta sa ilicită constând în tratamentul discriminatoriu aplicat salariatului reclamant în comparație cu colegii acestuia și compromiterea imaginii și reputației profesionale construite de acesta prin eforturi susținute.
În legătură cu acest aspect, s-a arătat că, pe întreaga durată a Contractului de muncă, salariatul reclamant nu a fost sancționat disciplinar de către angajator. Mai mult, rezultatele acestuia din activitatea de vânzări au fost întotdeauna excelente, în cele mai multe luni a depășit targetul maxim stabilit de C., după cum rezultă și din valoarea comisioanelor din vânzări încasate până la luna iunie 2012, inclusiv. Dovadă în acest sens este și faptul că, deși abia absolvise facultatea, a fost însărcinat cu coordonarea unei echipe de vânzări, fiind, astfel, cel mai tânăr manager de vânzări din cadrul companiei. În calitate de manager a construit, în doar câteva luni, cea mai bună echipă de vânzări, fapt care a fost confirmat prin aceea că echipa condusă de salariatul recurent a primit în ianuarie 2012 premiul pentru cele mai bune rezultate ale unei echipe de vânzări de credite pe întregul an 2011 la nivel național.
În aceste condiții, sistarea în mod nejustificat a comisionului de vânzări a reprezentat o încălcare a dispozițiilor imperative ale art. 6 alin. (1) și art. 8 alin. (1) Codul muncii:
Art. 6 (1) Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nicio discriminare.
Art. 8 (1) Relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe.
Acționând în acest fel, pârâta i-a afectat în mod grav credibilitatea și imaginea în fața colegilor, a echipei de vânzări pe care o coordona și a întregii companii, mai ales în condițiile în care salariatul recurent era cunoscut de colegi din toată țara, și nu numai, drept un performer de top.
Pentru aceste argumente, recurentul a suferit prejudicii atât materiale cât și morale datorate acțiunilor culpabile ale pârâtei-intimate.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei-intimate la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de soluționarea prezentului litigiu, constând în onorariul de avocat, precum și orice alte cheltuieli generate de prezenta cauză, conform documentelor justificative ce vor fi depuse în ședință publică.
În dovedirea prezentei cereri, în temeiul art.305 Cod procedură civilă, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, după cum urmează:
1. Grilă de comisionare cu titlu exemplificativ;
2. Articol de presă de pe portalul Hotnews.ro
3. Dovadă comunicare sentință civilă nr. 8298/2014.
În conformitate cu dispozițiile art. 272 Codul muncii, coroborat cu prevederile art. 172 Cod proc. civ., solicită obligarea pârâtei-intimate la prezentarea următoarelor înscrisuri:
1. S. de plată ale salariatului D. A. M. pentru perioada ianuarie - iunie 2012;
2. Grilă de comisionare pentru lunile iunie, iulie si august 2012;
3. R. de vânzări pentru lunile iunie, iulie și august 2012, astfel cum au fost comunicate managerilor de centre de vânzări la începutul lunilor iulie, august și septembrie 2012;
4. Toate actele adiționale la Contractul individual de muncă nr. 91/30.06.2011;
5. Politica de remunerare a personalului angajat în activitatea de vânzări de credite la nivelul C..
S-a depus întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Excepția de inadmisibilitate invocată de intimată privește aspecte strâns legate de cele de fond, fiind necesară cercetarea pretențiilor deduse judecății, sub aspectul obiectului și cauzei, mai ales că există capete de cerere diferite. Prin urmare, excepția va fi respinsă, urmând a fi avute în vedere susținerile intimatei la soluționarea fondului recursului.
Curtea constată că, prin cererea de chemare în judecată cu care prima instanță a fost învestită și care nu a fost modificată, recurentul a solicitat obligarea societății pârâte la plata sumei de_ lei cu titlu de drepturi salariale neachitate pe lunile iulie, august și septembrie 2012, precum și la plata sumei de_ lei cu titlu de daune interese. În motivare, s-a arătat că pârâta nu a achitat drepturile salariale ce i se cuveneau lunar reclamantului. Daunele interese nu au fost motivate în vreun fel.
La termenul din 21 martie 2014, tribunalul a pus în vedere reclamantului să precizeze cererea privind daunele interese (ce reprezintă, motivarea în fapt și în drept). La termenul din 16 mai 2014 reclamantul prezent prin apărător a solicitat un nou termen pentru a depune precizările pretinse de instanță, fiind menținută această obligație în sarcina sa. La termenul din 26 iunie 2014 instanța a stabilit obligația reclamantului de a preciza în ce constau atât drepturile salariale, cât și daunele interese. Reclamantul nu a îndeplinit nici una din aceste obligații, deși timpul acordat de instanță în acest sens a fost suficient, din martie până la 12 septembrie 2014, când a fost pronunțată hotărârea atacată.
Reclamantul a formulat aceste precizări abia în recurs, cale de atac ce are ca obiect legalitatea și temeinicia hotărârii de fond raportat la cadrul procesual definitiv stabilit în acea fază procesuală.
Conform art. 316 și art. 294 Cod procedură civilă, în recurs nu pot fi schimbate calitatea părților, cauza au obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Deși prin cererea de chemare în judecată recurentul a solicitat plata drepturilor salariale neachitate, prin cererea de recurs a arătat că, de fapt, se referea la comisionul din vânzări, schimbând obiectul cererii de chemare în judecată și cauza, în condițiile în care în etapa de fond nu a menționat vreun moment că drepturile salariale cuprindeau o parte variabilă constând în acest comision.
Chiar dacă, din perspectiva noțiunii de salariu reținută de Codul muncii, pot fi incluse în acesta, pe lângă salariul de bază, și indemnizații, sporuri și alte adaosuri, în cadrul unui conflict individual de drepturi, cum este cel de față, nu este în discuție noțiunea generică de salariu, o noțiune teoretică, ci un drept concret privind un anumit element ce are natură salarială. Fiecare componentă a salariului, privit în general, are o cauză distinctă, condiții proprii de acordare, reprezintă un drept distinct al salariatului, care trebuie menționat ca atare. Această diferență pe plan substanțial se transpune și pe plan procesual, reclamantul având obligația de a menționa în cererea de chemare în judecată obiectul cererii și motivele de fapt și de drept, altfel spus, cauza cererii.
Or, în speță, din cererea de chemare în judecată nu se poate desprinde vreun indiciu că recurentul ar fi urmărit să deducă judecății dreptul său la plata comisionului din vânzări, ci rezultă că este vorba de salariul, în sens restrâns, pentru munca depusă, cel prevăzut în contractul individual de muncă, reclamantul precizând chiar că nu a primit deloc acest salariu.
Cererea privind comisionul din vânzări reprezintă o nouă cerere dedusă judecății pentru prima dată în etapa recursului, ceea ce, conform legii, nu este admisibil.
Aceleași considerente sunt valabile și în privința cererii de daune morale, care nu au fost pretinse la fond, de altfel, reclamantul a solicitat daune interese fără a preciza în ce constau.
Dacă în privința actualizării cu indicele de inflație și a dobânzii legale se poate aprecia că reprezintă doar o explicitare a cererii de chemare în judecată, întrucât reprezintă un prejudiciu cauzat de o întârziere în executarea obligației, ceea ce se exprimă de regulă prin noțiunea de daune interese, despăgubirile pentru prejudiciul moral nu poate fi subînțelese, având în vedere natura particulară a unui astfel de prejudiciu. Și sub acest aspect, ne aflăm în prezența unei cereri noi formulate pentru prima dată în recurs, care, față de textele legale mai sus amintite, nu poate fi primită.
În schimb, cererile de actualizare cu indicele de inflație și de plată a dobânzii legale nu pot fi apreciate cereri noi, însă ele apar ca neîntemeiate, în considerarea caracterului lor accesoriu, în condițiile în care cererea soluționată de prima instanță a fost găsită neîntemeiată deoarece pârâta a făcut dovada plății drepturilor salariale la care cererea de chemare în judecată se referă. Întrucât cererea principală cu care instanța de recurs a fost sesizată este inadmisibilă, cererile sunt, de asemenea, neîntemeiate.
Culpa reprezentantului convențional al recurentului nu poate fi invocată în scopul derogării de la prevederile art. 316 și art. 294 Cod procedură civilă, care sunt de ordine publică, din moment ce privesc securitatea raporturilor juridice și drepturile fundamentale ale părților în procesul civil (apărare, contradictorialitate, dublul grad de jurisdicție reglementat de lege). De altfel, recurentul nu a criticat hotărârea atacată sub aspectul unei posibile nelegalități privind stabilirea cadrului procesual din perspectiva obligațiilor ce revin instanței de judecată.
Totodată, faptul că intimata pârâtă nu a depus la dosarul de fond toate documentele pe care le-ar fi deținut cu privire la drepturile recurentului, inclusiv la comisionul din vânzări, cu toate că i revenea sarcina probei, nu poate conduce la altă concluzie decât cea a inadmisibilității formulării de cereri noi în recurs. Reclamantul, care a pus în mișcare acțiunea civilă, stabilește obiectul cererii de chemare în judecată, așa cum prevede art. 112 Cod procedură civilă și cum este firesc, deoarece el este cel care afirmă un drept față de pârât, astfel că trebuie să individualizeze acest drept. Pârâtul are dreptul de a se apăra în raport cu ce i se pretinde în mod concret, nu de a face dovada că nu datorează absolut nimic din ceea ce reclamantul ar putea să pretindă la un anumit moment in baza raporturilor dintre ei. Litigiul are un obiect concret și determinat, atât sub aspectul obiectului cât și al cauzei, nefiind menit să cerceteze orice aspect al raporturilor juridice dintre părți, nesolicitat de reclamant, aspect impus și de principiul disponibilității procesului civil.
În privința soluției date cererii de plată a drepturilor salariale, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor ținând seamă de faptul că extrasele de cont demonstrează plata unor sume de bani către reclamant care acoperă salariul prevăzut în contractul individual de muncă, iar raporturile juridice de muncă dintre părți au încetat la data de 31 august 2012 așa cum a solicitat însuși recurentul prin cererea de încetare a contractului prin acord.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge excepția inadmisibilității recursului ca neîntemeiată, va respinge recursul ca nefondat.
Va respinge cererile de cheltuieli de judecată formulate de părți ca neîntemeiate, deoarece recurentul a căzut în pretenții, iar intimata nu a probat că a efectuat cheltuieli de judecată în etapa recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității recursului ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de recurentul D. A. M. împotriva sentinței civile nr.8298 din data de 12.09.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. E. PLC. DUBLIN - SUCURSALA ROMÂNIA, ca nefondat.
Respinge, ca neîntemeiate, cererile de cheltuieli de judecată formulate de părți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Martie 2015.
Președinte, D. G. E. | Judecător, D. A. C. | Judecător, M. P. |
Grefier, I. R. M. |
Red.E.D.G./21.04.2015.
Tehn.: V.N./2 ex./31.03.2015
Jud. fond: G. M. A..
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 1021/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
