Obligaţie de a face. Decizia nr. 3980/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3980/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 3980/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIE Nr. 3980/2015
Ședința publică de la 27 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G.
Judecător L. U.
Grefier M. L. V.
Pe rol, judecarea cererii de apel promovate de apelantul S. Salariaților din Învățământ-București, în numele și pentru membra de sindicat: D. G. împotriva sentinței civile nr. 6183/11.06.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Școala G. Drăghiceni, cauza având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel au fost comunicate intimatei la data de 15.09.2015, după care:
Curtea, având în vedere lipsa părților la strigarea cauzei, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de împrejurarea că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă conform prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului dedus judecății, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a sub nr._ reclamantul S. Salariaților din Învățământ – București, în numele și pentru membra sa D. G., în contradictoriu cu pârâta Școala G. Drăghiceni a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la reîncadrarea reclamantei cu începere de la data de 01 ianuarie 2010 potrivit Legii Cadru nr.330/2009, luând în considerare dispozițiile în materia salarizării prevăzute de Legea nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ; reîncadrarea reclamantei cu începere de la data de 01 ianuarie 2011 potrivit Legii cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legii nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, luând în considerare dispozițiile în materia salarizării prevăzute de Legea nr.221/2008; calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate reclamanților, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008 și a Legii-cadru nr.330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative, pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2010; calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate reclamantei, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, a Legii-cadru nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data de 12 mai 2011 inclusiv, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, la data efectivă a plății.
Prin sentința civilă nr.6183/11.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost respinsă cererea de plată a diferențelor salariale aferente perioadei 01.01._11, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de reîncadrare formulată de reclamantul S. Salariaților din Învățământ – București, în numele și pentru membra sa D. G., în contradictoriu cu pârâta Școala G. Drăghiceni.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit adeverinței aflată la dosar, reclamanta a avut calitatea de personal didactic la unitatea de învățământ chemată în judecată, iar în perioada solicitată prin cererea de chemare în judecată nu a fost remunerata conform Legii 221/2008 pentru aprobarea OG 15/2008.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecata 30.12.2014, și termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 Decretulnr.168/1957, instanța a reținut-o, ca întemeiată, pentru pretențiile aferente perioadei 01.01._11 fiind prescris dreptul la acțiune.
Pe fondul cererii de reîncadrare instanța a reținut ca aceasta nu se circumscrie dispozițiilor art.30 Legea 330/2009 și nici art.33 Legea 284/2010, recunoașterea unor drepturi salariale ca urmare a aplicării OUG 15/2008 negenerând o nouă reîncadrare corespunzător dispozițiilor legale anterior amintite care vizează reîncadrarea corespunzător tranșelor de vechime în muncă pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia.
În consecință, pentru considerentele ce preced, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea de plată a diferențelor salariale aferente perioadei 01.01._11, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A respinge, ca neîntemeiată, cererea de reîncadrare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamantul S. Salariaților din Învățământ – București, în numele și pentru membra D. G..
În motivarea apelului, apelantul a susținut, în primul rând, Codul civil prevede:
Art.2512: Invocarea prescripției de partea interesată
1) Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință.
2) Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.
3) Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale.
Art.2513: Momentul până la care se poate invoca prescripția
Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare, sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
Dispozițiile mai sus citate sunt de imediată aplicare, în raport de data intrării în vigoare a Codului civil. În consecință, în litigiile începute după 1 octombrie 2011 (categorie în care este inclusă și prezenta cauză), apreciază că instanța nu mai este obligată să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris și nici nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute prin cele două articole ale Codului civil anterior menționate.
În acest sens, solicită a se avea în vedere dispozițiile art.5 alin.2 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia [...] dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil, și pe interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.223 din același act normativ.
Întrucât regulile de invocare a prescripției țin de domeniul regimului procedural al acesteia, fiind - din această cauză - de imediată aplicare, acestea sunt deplin aplicabile în acele litigii începute după data intrării în vigoare a Codului civil. Orice interpretare contrară ar nega caracterul și efectul novator al dispozițiilor din Codul civil care au reglementat prescripția extinctivă ca instituție de ordine privată.
În aceste condiții, apreciază că instanța nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, acțiunea nu putea fi respinsă ca prescrisă pentru drepturile aferente perioadei 01.01._11.
De asemenea, Tribunalul nu a ținut seama de dispozițiile art.171 alin.2 din Codul muncii, care prevede: „Termenul de prescripție prevăzut la alin.1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului."
Tribunalul a ignorat acest text, care instituie întreruperea termenului de prescripție în cazul recunoașterii - explicite sau implicite - de către debitor a drepturilor salariale. Ori, în cauza de față, debitorul (unitatea de învățământ) a recunoscut legitimitatea pretențiilor salariaților - personal didactic - din moment ce (fapt de notorietate) a procedat la plata diferențelor salariale cuvenite salariaților din învățământ, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit prin raportare la dispozițiile Legii nr.221/2008 și salariul efectiv încasat, începând cu data de 01.10.2008 și până în prezent.
Mai mult, plata nu a fost realizată la momentul la care era datorată, ci începând cu anul 2012, efect al actelor normative de suspendare a executării hotărârilor judecătorești - primele plăți au fost operate abia în anul 2012, în raport de dispozițiile O.U.G. nr.71/2009, astfel cum a fost aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr.230/2011, incidente în materia sentințelor devenite executorii până în data de 31.12.2011:
„Art.1 (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Deci, în anul 2012, dar și în anii următori, are loc recunoașterea de către pârât a drepturilor cuvenite personalului didactic - deci inclusiv membrului de sindicat reprezentat - prin plata sumelor datorate în baza Legii nr.221/2008, Legii nr.330/2009, Legii nr.284/2010, Legii nr.285/2010 și Legii nr.63/2011. Sumele achitate sunt drepturi salariale, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art.171 alin.2 din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, apreciază că instanța trebuia să respingă excepția și să constate că acțiunea a fost depusă în termen.
În sensul susținerilor, înțelege să invoce și practica Tribunalului B. - sentința nr.178/10.03.2015 (dosar nr._ ), care a reținut că plata eșalonată a diferențelor salariale în conformitate cu dispozițiile OUG nr.71/2009 reprezintă o recunoaștere a datoriei în sensul art.708 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă: pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice mod, a datoriei. În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.11/2012 - invocată în cererea de chemare în judecată.
Învederează că în ceea ce privește perioada 01.01._11, acțiunea este temeinică și legală, pentru motivele de fapt și de drept detaliate în cererea de chemare în judecată, pe care le reiterează pe scurt:
Drepturile membrilor de sindicat (personal didactic de predare și didactic auxiliar), cuvenite până la data de 31.12.2009 în temeiul Legii nr.221/2008, nu au fost acordate începând cu data de 1 ianuarie 2010, dată la care a intrat în vigoare Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. În egală măsură, ele nu au fost acordate nici de la data de 1 ianuarie 2011, dată la care au intrat în vigoare Legea nr.284/2010 și Legea nr.285/2010. În opinia sa, neplata respectivelor drepturi ulterior datei de 1 ianuarie 2010 este evident nelegală, astfel cum va demonstra în cele ce urmează, citând și comentând dispozițiile aplicabile.
Cu privire la temeinicia pretențiilor, invocă și decizia nr.11/08.10.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație în recurs în interesul legii (dosar nr.10/2012). Instanța supremă a stabilit că, „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2010 (...) și ale art.30 din Legea nr.330/2009 (...), personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008”,
Prin decizia invocată (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.734/31.10.2012, depusă la termenul din 12.11.2012), înalta Curte a reținut că: „Potrivit art.30 alin.5 din noul act normativ (Legea nr.330/2009), în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art.6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora. Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intensa legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă." (...) „Față de conținutul normei citate rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta fă data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege"
Deci, atât Curtea Constituțională (prin Decizia nr.877/28.06.2011), cât și Înalta Curte de Casație și Justiție (prin Decizia RIL nr.11/08.10.2012), au statuat că la data de 01.01.2010, reîncadrarea și salarizarea personalului didactic trebuiau făcută conform coeficienților și salariului avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu Legea nr.221/2008.
În raport de prevederile art.3307 din Codul de procedură civilă, Decizia RIL nr.11/2012 este obligatorie. Pentru a fi aplicată în literă și spiritul său, se impune acordarea drepturilor nu doar până la data de 31.12.2010, ci și ulterior, mai ales în condițiile în care au fost în vigoare prevederi legale similare celor cuprinse în Legea nr.330/2009, fapt care va rezulta în mod evident din cele ce urmează.
Astfel, prin Legea-cadru nr.330/2009, s-a reglementat salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, categorie în care este inclus și personalul din învățământ. Există însă în Legea-cadru două texte extrem de importante, relevante și esențiale pentru speța dedusă judecății. În primul rând, Legea nr.330/2009 garantează, la nivel de principiu, menținerea drepturilor câștigate. În acest sens sunt dispozițiile art.3 lit.c din lege. Ori, în cazul de față, vorbim despre drepturi salariale recunoscute și stabilite prin acte normative constituționale și prin hotărâri judecătorești. În al doilea rând, la art.30 alin.5 din lege se statuează din nou faptul că în luna ianuarie 2010 salariile nu pot fi diminuate fată de luna decembrie 2009. În același sens sunt și dispozițiile art.5 alin.1 din OUG nr.1/2010.
În ceea ce privește anul 2011, menționează că art.7 alin.2 din Legea nr.284/2010 stipulează faptul că, în anul 2011, valoarea salariilor de bază utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului plătit din fonduri publice se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011. Aceasta este Legea nr.285/2010, care, la art.1 alin.1 reglementează baza de calcul a salariilor pe anul 2011 ca fiind salariul de bază din luna octombrie 2010, căruia i se aplică o majorare de 15%. Ori, în cursul anului 2010, așa cum rezultă expres din dispozițiile Legii nr.330/2009 și O.G. nr.1/2010 (detaliate anterior), salariul de bază nu putea fi stabilit sub nivelul celor din decembrie 2009, astfel că salariul de bază din luna octombrie 2010 nu poate fi sub nivelul celui din decembrie 2009.
În consecință, din interpretarea coroborată a textelor mai sus citate, rezultă fără putință de tăgadă faptul că salariul de bază pe anul 2011 nu poate fi mai mic decât cel cuvenit salariaților din sistemul public, în baza actelor normative constituționale și a hotărârilor judecătorești, în luna decembrie 2009, diminuat conform dispozițiilor Legii nr.118/2010 și majorat cu 15%, potrivit Legii nr.285/2010.
Ori, în condițiile în care, așa cum a arătat mai sus și cum a statuat și instanța supremă, salariile personalului didactic trebuiau calculate prin aplicarea dispozițiilor Legii nr.221/2009 inclusiv până la data de 31 decembrie 2009, raportat la dispozițiile art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009, același sistem de calcul trebuia aplicat și ulterior datei de 01.01.2010, astfel încât salariile din anul 2010 să fie la același nivel cu cele din decembrie 2009. Faptul că membrii de sindicat nu au beneficiat încă de plata efectivă a diferențelor salariale dispuse prin sentința mai sus menționată este irelevant - având în vedere dispozițiile Legii nr.330/2009 și ale OUG nr.1/2010 interesează nivelul acestui salariu, la care era îndreptățit salariatul, instanța statuând, definitiv și irevocabil, că acest nivel este conform Legii nr.221/2008.
Faptul că în anul 2010, calculul salariilor s-a făcut incorect, cu ignorarea prevederilor legale speciale aplicabile în materie, a determinat reîncadrarea greșită a personalului didactic și calcularea în mod greșit a salariilor acestuia și în anul 2011, din moment ce salariul de referință (cel din luna octombrie 2010) a fost mai mic. În consecință, față de prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.285/2010, pentru identitate de rațiune, în considerarea principiilor enunțate anterior, este evident faptul că și ulterior datei de 1 ianuarie 2011, personalul didactic de predare și instruire practică și personalul didactic auxiliar au fost privați de drepturile salariale cuvenite.
La acest punct subliniază și faptul că art.3 lit.c din Legea nr.284/2010 instituie, ca principiu al salarizării personalului plătit din fonduri publice, echitatea și coerență, inclusiv prin remunerație egală pentru muncă de valoare egală. Ori, este de notorietate faptul că în unele zone ale țării, salariile personalului didactic s-au calculat prin luarea în considerare a prevederilor Legii nr.221/2008. Este deci evident, în aplicarea principiului consacrat de Legea nr.284/2010 că nu se pot crea asemenea diferențieri pentru muncă de valoare egală, astfel că, ținând cont și de celelalte prevederi legale și constituționale aplicabile, se impuneau reîncadrarea cadrelor didactice și didactice auxiliare și calcularea salariilor acestora, atât în anul 2010, cât și în anul 2011, astfel cum s-a dispus de către Tribunal, prin aplicarea prevederilor Legii nr.221/2008.
Raționamentul în justificarea drepturilor aferente perioadei 01.01._10 este aplicabil, mutatis mutandis, salarizării cu începere de la data de 1 ianuarie 2011, din moment ce, conform art.1 alin.1 din Legea nr.285/2010 salariul de referință pentru cel din ianuarie 2011 este cel din luna octombrie 2010 - calculat pentru personalul didactic, așa cum au statuat instanța supremă și cea de contencios constituțional, în raport de coeficienții din Legea nr.221/2008.
În egală măsură, învederează că sunt incidente dispozițiile art.20 alin.1 din Constituția României și implicit documentele internaționale ratificate de România sau la care România este parte - în speță art.1 al Protocolului nr.1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, care consacră dreptul persoanei fizice la respectarea bunurilor sale. În condițiile în care membrii de sindicat erau încadrați în învățământ la data de 31.12.2009 (indiferent că beneficiază sau nu de sentințe judecătorești până la această dată), sunt beneficiari ai creșterilor salariale dispuse prin Legea nr.221/2008 și ai prevederilor art.3 lit.c și art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009, respectiv ai art.1 alin.1 din Legea nr.285/2010 și art.3 lit.c din Legea nr.284/2010, astfel că pot pretinde cel puțin o speranță legitimă cu privire la realizarea drepturilor lor referitoare la salarizarea în anii 2010 și 2011.
Este evident, că nu doar salariile personalului didactic aferente anului 2010, ci și anului 2011, au natura juridică a unui drept de creanță protejat de art.1 din Protocol, aceasta putând fi considerată un bun în sensul textului respectiv, fapt ce conduce la recunoașterea calității de victimă pentru persoanele lipsite, în tot sau în parte (cum este și cazul de față), de aceste drepturi. Considerente similare se regăsesc și în practica instanțelor de judecată depusă la dosar, inclusiv a Curții de Apel București.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 283 din 17 aprilie 2014 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 1 din 17 februarie 2014 (Decizia 1/2014) privind examinarea recursurilor în interesul legii formulate de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, în referire la invocarea de către instanțe, din oficiu ori de către părți, după momentul procedural prevăzut de art. 2.513 din Codul civil, a excepției prescripției extinctive, în cazul prescripțiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite și, respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil – 1 octombrie 2011.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, Inalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
Având in vedere considerentele expuse in cadrul Recursului in Interesul Legii mai sus menționat, Curtea va respinge ca neintemeiate motivele de apel formulate de S. Salariaților din Invățământ București, subsumate acestui aspect.
Ca neintemeiate vor fi respinse și considerentele vizând intreruperea curgerii termenului de prescripție, intrucât in cursul anului 2012 debitorul unitate de invățământ ar fi recunoscut legitimitatea drepturilor cuvenite salariaților din invătământ și ar fi pus in aplicare dispozițiile O.U.G. nr.71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Insă, examinând conținutul actului normativ mai sus menționat, Curtea observă că nicăieri in conținutul său nu se recunosc, in mod expres, drepturile salariale pe care le reglementează. De altfel, art.1 al actului normativ indicat trimite in mod expres la hotărârile judecătorești prin care au fost recunoscute și, practic, legiferate, drepturile salariale ce formează obiectul O.U.G. nr.71/2009, stipulând că „plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2011 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu”.
Așadar, O.U.G. nr.71/2009 a avut drept funcție doar stabilirea unei modalități de eșalonare a drepturilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, iar nu recunoașterea insăși.
Prin urmare, acest act normativ nu poate fi considerat act de recunoaștere a datoriei care să emane de la debitor in sensul dispozițiilor art.171 alin.(2) din Codul Muncii, coroborat cu art.16 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.
In acest sens s-a pronunțat recent și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care prin Decizia nr.7/2015 a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. a) și b) și art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat (Decretul nr. 167/1958), raportate la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009), în sensul dacă introducerea acțiunii pentru debitul principal și plățile voluntare, eșalonate în temeiul unui act normativ, efectuate în baza unui titlu executoriu, întrerup sau nu termenul de prescripție a dreptului material la acțiune și pentru drepturile accesorii debitului principal, termen ce a început să curgă de la data scadenței dreptului principal.
Prin hotărărea pronunțată, obligatorie conform dispozițiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă, Inalta Curte a stabilit că plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.
Chiar dacă obiectul hotărârii pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a vizat doar problematica daunelor moratorii sub forma dobânzii legale, Curtea reține că argumentele expuse in conținutul său sunt pe deplin aplicabile și in prezenta cauză, pentru identitate de raționament juridic.
Concluzionând asupra cauzei civile deduse judecății și reținând argumentele expuse in cele ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.(1) Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul S. Salariaților din Învățământ-București, cu sediul în București, ., nr. 23, sector 1, în numele și pentru membra de sindicat: D. G., împotriva sentinței civile nr.6183/11.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Școala G. Drăghiceni, cu sediul în Drăghiceni, jud. O..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2015.
PreședinteJudecător
R. G. L. U.
Grefier
M. L. V.
Red.: R.G./16.12.2015
Dact.: A.C./4ex.
04.11.2015
Jud. fond: Ș. B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 553/2015.... → |
|---|
