Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3238/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3238/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 3238/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format_ )
Decizia civilă nr.3238
Ședința publică din data de 23 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. F. G.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel formulate apelantul-reclamant S. O.S.I.M., în numele membrilor de sindicat F. G.-G., G. M.-L., G. C.-V., G. D., G. L., G. M., G. D.-M., H. M., H. Mitrița, I. D. și de apelatul-pârât O. de S. pentru Invenții și Mărci împotriva sentinței civile nr.7432 din data de 24.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 16 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, văzând totodată și dispozițiile art.396 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 23.09.2015, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr._, disjunsă din dosarul nr._/3/2013, reclamantul S. O., în numele membrilor de sindicat F. G.-G., G. M.-L., G. C.-V., G. D., G. L., G. M., G. D.-M., H. M., H. Mitrița, I. D., au solicitat obligarea pârâtului O. de S. pentru Invenții și Mărci la acordarea sporurilor prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate, respectiv: sporul de specificitate de 15% din salariul de bază, pentru perioada ianuarie 2010 - prezent; sporul pentru condiții nocive de muncă - 15%, pentru perioada ianuarie_12; sporul pentru condiții deosebite de muncă - 15%, pentru perioada ianuarie_12; sporul pentru condiții penibile de muncă - 10%, pentru perioada ianuarie_12; acordarea sumelor reprezentând indemnizație cu caracter permanent pe timpul concediului de odihnă, potrivit dispozițiilor art.150 Codul muncii, aferente perioadei ianuarie 2010 - prezent și obligarea pârâtului la calcularea corectă a acestora pentru viitor; plata diferențelor salariate datorate membrilor de sindicat, aferente perioadei 01.01._12, potrivit dispozițiilor Legii nr.284/2010; actualizarea sumelor solicitate cu rata inflației; plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Prin încheierea de la termenul de judecată de la data de 25.03.2014 Tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind sporul de specificitate, sporul pentru condiții nocive de muncă, sporul pentru condiții deosebite de muncă și sporul pentru condiții penibile de muncă, pentru perioada 01.01._10 și a respins excepția prescripției pentru indemnizația de concediu, cu motivarea că aceasta putea fi solicitată inclusiv în luna decembrie 2010.
Prin sentința civilă nr.7432/24.06.2014, Tribunalul București a respins ca prescrisă cererea privind acordarea sporurilor solicitate aferente perioadei 01.01._10; a admis cererea în parte; a obligat pârâta să calculeze și să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale aferente perioadei 01.11._12, reprezentând sporul pentru condiții nocive și sporul pentru condiții deosebite de muncă astfel cum sunt menționate în Contractul Colectiv de muncă încheiat la nivel de instituție valabil pentru aceasta perioada, cuvenite și neachitate corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant, actualizate cu indicele de inflație la data plații efective; a obligat pârâta la plata către fiecare reclamant a diferenței de indemnizație pentru concediul de odihnă cuvenită și neachitată corespunzător perioadei efectiv lucrate, cu includerea sporurilor mai sus menționate, aferentă perioadei 2010-2013, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; a respins în rest cererea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții sunt angajați și foști angajați în cadrul societății pârâte O. de S. pentru Invenții și Mărci, conform înscrisurilor depuse la dosar.
Pârâta O. este organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului activitatea acesteia fiind reglementată prin Hotărârea de Guvern nr. 573/07.09.1998 modificată și completată.
Potrivit art. 10 din HG nr. 573/1998, modificată și completată, O. se finanțează din venituri proprii realizate, iar potrivit art. 11-salariile personalului din această instituție se stabilesc în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare.
La nivelul instituției a fost încheiat Contractul Colectiv de Muncă înregistrat sub nr. 3613/24.07.2007 ale cărui prevederi au fost aplicabile pe o perioadă de 4 ani (2007-2011), prelungindu-se de drept cu 12 luni (până în luna iulie 2012) având în vedere că nici una din părți nu a denunțat contractul cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care a fost încheiat – art. 5 din contract.
Această convenție prevede în capitolul IV intitulat - Salarizare și alte drepturi salariale - dispoziții de natura generală (Secțiunea I), precum și Grila de salarizare (Secțiunea II). Aceasta ultima secțiune, în fapt, nu prevede o grila concretă de salarizare, prevăzând, pe de o parte, că salarizarea personalului O. se face în conformitate cu prevederile OG 41/1998 (privind taxele din domeniul proprietății industriale și regimul de utilizare a acestora) și, pe de alta parte, că în funcție de situația financiară concretă a O., se va face aplicarea principiului negocierii, respectiv a prestabilirii salariilor la nivelul celor prevăzute, conform legii, nerezultând o valoare determinabila a salariului.
Potrivit art. 77 din Contractul Colectiv de muncă nr. 3613/2007, invocat ca temei al drepturilor bănești solicitate cu titlu de sporuri salariale „sporurile care se acordă sunt următoarele:….e) spor pentru condiții nocive de muncă-15%; f) spor pentru condiții deosebite de muncă-15%; g) spor condiții penibile de muncă (pentru personalul de serviciu) - 10%; …k) spor specificitate (conform HG nr.1424/2003) – 15%.
Cu privire la drepturile solicitate cu titlu de spor pentru condiții nocive și spor pentru condiții deosebite, Tribunalul le-a apreciat ca întemeiate, în parte, pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul Directorului General nr.96/21.08.2009 emis pe baza „Buletinului de determinare prin expertizare a condițiilor de muncă" nr. 27/23.08.1999 și prevederile art.51 alin.3 din Legea bibliotecilor nr. 334/2002, precum și în temeiul Contractului colectiv de muncă, s-a acordat un spor de toxicitate în cuantum de 15% aplicat la salariul de bază pentru personalul din Biroul Arhivă și Serviciul Editură - Tipografie, și în cuantum de 10% personalului din Biblioteca Juridică și Tehnică, și Colecția Națională de Brevete, începând cu data de 01.09.2009.
În preambulul acestui ordin se menționează că prin Ordinul Directorului General nr. 95/17.08.2009 a fost eliminat sporul de toxicitate acordat personalului O..
Din data de 1.06.2010, în baza Ordinului 262/15.06.2010, emis conform dispozițiilor art. 47 punctul 23 din Legea nr.330/2009 și a notei Serviciului de audit nu s-a mai acordat sporul de 10% pentru personalul din cadrul Bibliotecii Tehnice și Juridice și Colecției Naționale de Brevete.
Ulterior, prin Ordinul Directorului General nr. 28/15.03.2011, în temeiul art. 10 și 12 din Anexa VIII a Legii cadru nr. 284/2010, ținând cont și de „Buletinul de determinare prin expertizare a condițiilor de muncă" nr. 135/16.11.2010, începând cu data de 01.03.2011, s-au acordat tuturor angajaților O. următoarele sporuri: spor de condiții periculoase sau vătămătoare în cuantum de 10% și spor pentru condiții grele de muncă 15%. Sporurile acordate se aplică la salariul de bază al fiecărui salariat.
Totodată, potrivit art. 2 al aceluiași ordin, începând cu data de 1.03.2011, nu s-a mai acordat plata sporului de 15% acordat pentru condiții grele de muncă pentru personalul din Serviciul Arhivă și au fost abrogate dispozițiile ordinului 96/2009 în baza căruia se acorda sporul de toxicitate în cuantum de 15% pentru personalul din cadrul Serviciului Arhivă și a Serviciului Editură -Tipografie.
Instanța de fond a constatat că acordarea sau nu a sporului de toxicitate, precum și a sporului pentru condiții deosebite, depinde exclusiv de voința organului de conducere, care dispune aceste măsuri în baza buletinelor de analiză prin care este determinat nivelul noxelor profesionale.
Deși sarcina probei îi revine potrivit art. 272 din Codul muncii, pârâta nu a probat fluctuația noxelor profesionale pentru perioada 2010-2012, care au condus la încetarea/menținerea pentru anumite categorii de salariați a sporului de toxicitate, nu au fost depuse nici măcar Buletinele de analiză prin care este determinat nivelul noxelor profesionale invocate în înscrisurile depuse de pârâtă și prin apărările susținute prin întâmpinare și nici modalitatea de determinare a locurilor încadrate în condiții deosebite. În lipsa acestor probatorii, instanța nu a putut verifica temeinicia celor susținute în apărare.
Susținerea pârâtei, în sensul că începând cu data de 01.03.2011 salariații O. beneficiază de sporurile prevăzute prin Ordinul Directorului General nr.28/15.03.2011 acordate în temeiul prevederilor anexei VIII art. 10 lit. a și b din Legea nr. 284/2010, a fost apreciată ca fiind nefondată.
Astfel, s-a reținut că prin cererea dedusă judecății se solicită aceste sporuri pentru perioada 2010- iulie 2012.
CCM-ul invocat ca și temei al drepturilor solicitate a fost încheiat în anul 2007, anterior intrării în vigoare Legii nr. 284/2010, astfel că potrivit dispozițiilor art.37 din această lege, prevederile acesteia nu se aplică atâta vreme cât CCM-ul/2007 este aplicabil, angajatorul fiind ținut să respecte clauzele acestui contract până la data de 01.06.2012, data de la care au devenit aplicabile prevederile art. 2 pct. 2 din OUG nr. 19/2012, iar salariile stabilite potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010.
Astfel, pentru perioada noiembrie_12, Tribunalul a apreciat că sunt aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă din 2007, pretențiile reclamanților privind sporul pentru condiții nocive și sporul pentru condiții deosebite fiind întemeiate pentru această perioadă, nu însă și pentru perioada 01.06._12, când au avut aplicabilitate prevederile OUG nr. 19/2012.
În ceea ce privește întinderea efectelor Contractului Colectiv de Muncă, potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c din Codul muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă nr. 3613/24.07.2007, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: a) pentru toți salariații angajatorului în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel.
Totodată, potrivit art. 2 din Contractul Colectiv de muncă din 2007, părțile semnatare au stabilit că prevederile acestuia constituie legea părților și produc efecte pentru toți salariații O. indiferent de data angajării sau de afilierea lor la organizația de Sindicat din O..
În privința contractului individual de muncă încheiat între părți Codul muncii, prin art.238 (2) dispune că acesta nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
Dacă în contractul individual de muncă dreptul salarial stipulat contravine unor dispoziții imperative ale legii sau ale unui act cu forță juridică superioară, clauza este inaplicabilă, fără a fi necesară constatarea nulității sale pe cale jurisdicțională.
Apărarea pârâtei, în sensul că simpla includere în contractul colectiv de muncă a acestor sporuri nu reprezintă temei legal pentru se acorda salariaților nu a fost primită de prima instanță.
Pe de o parte, Tribunalul a reținut că clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul individual de muncă încheiat între fiecare salariat și pârât fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede în dispozițiile art. 2 din CCM /2007.
Pe de altă parte, Tribunalul a considerat că apărarea pârâtei nu prezintă relevanță față de natura juridică a dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996. Contractul colectiv de muncă invocat ca temei al drepturilor solicitate a fost încheiat conform art.10 și art. 23 din Legea nr. 130/1996, republicată, după cum rezultă din preambulul acestuia.
În speță, nu s-a făcut dovada acordării drepturilor salariale, în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată, deși conform dispozițiilor art. 40 alin.2 lit. c din Codul muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
S-a mai reținut că art. 41 alin. 5 din Constituție garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.
În alta ordine de idei, pârâta nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa de a fi negociat drepturi salariale, cu încălcarea unor prevederi legale pentru a se exonera de plata drepturilor, căci a recunoaște angajatorului posibilitatea ca după negocierea contractului colectiv de munca, deci după stabilirea drepturilor și obligațiilor reciproce ale părților, să fie exonerat de plata salariilor sau a drepturilor asimilate, prevalându-se de scuză inexistenței anumitor documente necesare pentru respectarea obligațiilor salariale asumate prin contract, ar însemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecința golirii de conținut a principiului negocierii salariale.
Întrucât art. 243 (229 după republicare) din Codul muncii și art. 30 din Legea nr.130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul a constatat că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la plata către salariați a drepturilor pretinse cu titlu de spor pentru condiții deosebite de muncă și spor pentru condiții nocive pentru perioada noiembrie_12, întrucât executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, angajatorul fiind obligat la acordarea drepturilor negociate și stabilite imperativ cel puțin în limita minimă prevăzută de contractul colectiv de muncă.
Cu privire la sporul de specificitate solicitat de reclamanți, Tribunalul a reținut că, având în vedere adresa MMFPS nr. 1499/19.07.2010, în care se precizează că „nu există nicio interdicție privind acordarea în anul 2010 a sporului de specificitate și a sporului de securitate”, pârâta a emis Ordinul nr. 295/22.07.2010, prin care s-a dispus ca începând cu data de 01.07.2010 personalul din cadrul O. se reîncadrează în funcții. În salariul brut fiind inclus și sporul de specificitate ca sumă compensatorie.
Astfel, în temeiul Ordinului nr. 295/22.07.2010 au fost emise dispoziții de reîncadrare pentru fiecare dintre reclamanți, începând cu data de 01.07.2010, fiind menționate componentele salariului, printre acestea regăsindu-se și sporul de specificitate - aceste aspecte fiind probate cu înscrisurile depuse la dosar.
În urma încheierii actelor adiționale la contractele individuale de muncă, părțile au convenit modificarea contractului de muncă în sensul încadrării pe funcție, ca urmare a art.4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea pe anul 2010 a personalului plătit din fondurile publice, celelalte prevederi ale contractului de muncă fiind menținute în concluzie salariul fiind același datei de 01.07.2011 cu menținerea tuturor componentelor salariale inclusiv a sporului de specificitate.
Atâta vreme cât pârâta prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei a făcut dovada că sporul de specificitate a fost acordat și menținut pentru perioada de referință, reclamanții fiind în poziția negării nu au făcut dovada contrară, sub acest aspect, prin administrarea probei cu expertiza contabilă.
Ori, potrivit dispozițiilor art.249 Cod proc. civil „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.
În cauzele supuse judecății, probă este mijlocul prin care se poate ajunge la stabilirea adevărului; în acest sens, noțiunea de proba se referă la mijloacele de probațiune judiciară admise de lege: înscrisurile, depozițiile martorilor, mărturisirea uneia dintre părți, cercetarea la fața locului; totodată prin noțiunea de probă se înțelege rezultatul acțiunii de probațiune judiciară; expertiza judiciară; din acest punct de vedere se spune ca probă este completă sau incompletă, convingătoare sau neconvingătoare.
În speță, reclamanții au invocat faptul că au fost prejudiciați de către partea adversă prin neacordarea sporului de specificitate, deși din înscrisurile depuse în probațiune de către pârâtă instanța a reținut că acest spor a fost acordat fiecărui reclamant.
Potrivit dispozițiilor art. 254 (5), dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile sa completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, sa pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar daca părțile se împotrivesc.
Instanța, în baza rolului activ consacrat de dispoziția legală enunțată, a propus, din oficiu, administrarea probei cu expertiză contabilă, pentru a se lămuri cu privire la plata sporului de specificitate așa cum este menționat în dispozițiile de reîncadrare ale fiecărui reclamant și dacă acesta a fost exclus din salariu începând cu data de 01.01.2011 așa cum se susține în cererea introductivă de instanță și în răspunsul la întâmpinare.
În speță, reclamanții, în ședința publică de la data de 17.06.2014, și-au manifestat refuzul de a se administra această probă, menționând că nu au posibilitatea de a achita onorariul de expertiză și au solicitat pronunțarea unei hotărâri pe baza înscrisurilor de la dosar.
Față de aceste aspecte, Tribunalul a avut în vedere înscrisurile depuse în probațiune de către pârâtă care fac dovada acordării sporului de specificitate, cu respectarea dispozițiilor legale privind salarizarea unitară reglementate prin Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010, până la data aplicării coeficienților de ierarhizare prin Ordinul nr. 16/31.05.2012, moment de la care, începând cu data de 01.06.2012 salariații O. au beneficiat de sporurile pentru condiții de muncă aplicate la salariul de bază conform art. 10 din Anexa VIII la Legea cadru nr. 284/2010.
Tribunalul a mai reținut că în art. 123 din CCM pentru 2012/2013 încheiat la nivel de unitate, este prevăzut printre alte sporuri și sporul de specificitate, însă se menționează că salariații O. beneficiază de aceste sporuri doar în condițiile legii.
Ori, în temeiul art.37 alin. 1 din Legea nr.284/2010 și art. 138 din Legea nr. 62/2011 acordarea acestui spor exceda prevederilor legale, din această dată legea impunând aplicarea Anexei VII la Legea cadru 284/2010.
În ceea ce privește sporul pentru condiții penibile în procent de 10% Tribunalul a reținut că potrivit art. 77 lit. g din CCM/2007 acesta se acordă numai personalului de serviciu.
Ori, reclamanții din prezenta cauză, potrivit funcțiilor deținute în baza contractelor de muncă, nu se încadrează în noțiunea „personal de serviciu”, astfel că solicitarea acestora de a li se acorda acest spor este vădit neîntemeiată. Nu se nominalizează salariații care ar fi îndreptățiți la acordarea acestui spor și nu se probează de către reclamanți îndeplinirea sarcinilor de serviciu care să impună acordarea acestui beneficiu. În consecință, Tribunalul a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Cu privire la solicitarea reclamanților de acordarea a indemnizației de concediu de odihnă, în conformitate cu prevederile art. 150 din Codul muncii aferentă perioadei ianuarie 2010-prezent, Tribunalul a apreciat-o întemeiată în parte:
Deși în contractul individual de muncă al fiecărui reclamant nu se prevăd sporurile de care salariatul beneficiază, dispozițiile contractului individual de muncă se completează cu cele ale Contractului Colectiv de Muncă. Art.9 alin.3 din CCM prevede că drepturile existente în contractele individuale de muncă nu pot fi inferioare celor existente în CCM.
Totodată, apărarea pârâtei referitoare la modul de calcul al indemnizației de concediu de odihnă efectuat de Direcția Economică din cadrul O. nu a fost primită întrucât nu se prezintă în mod concret modalitatea în care au fost aplicate prevederile Codului muncii la momentul în care s-a acordat indemnizația pentru concediul de odihnă, ci se prezintă punctul de vedere al pârâtei cu privire la modalitatea de încadrare a activităților desfășurate în O. ca fiind activități cu condiții normale de muncă în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare și faptul ca locurile de muncă în condiții speciale sunt bine definite în Legea nr.263/2010 (actualizata), iar activitatea desfășurată de angajații instituției nu se încadrează în lista celor care au obținut aviz pentru îndeplinirea criteriilor de încadrare în condiții speciale, aceste aspecte neavând nicio legătură cu cererea reclamanților pusă în discuție.
Nu a fost reținută nici apărarea pârâtei, în sensul că sporurile în funcție de care se solicită recalcularea indemnizației de concediu de odihnă și plata diferenței rezultate, nu sunt sporuri cu caracter permanent, atâta vreme cât salariatul prestează regulat munca, în condițiile pentru care se acordă un spor, sporul respectiv având, în aceste condiții, caracter permanent, aspectul contrar nefiind probat de către pârâtă.
Având în vedere aceste aspecte, cât și faptul că instanța a admis cererea reclamanților privitoare la acordarea diferențele de drepturi salariale reprezentând sporurile pentru condiții deosebite și condiții nocive conform Contractului Colectiv de Muncă aplicabil, pentru perioada 01.11.2010 – 01.06.2012, Tribunalul a obligat pârâta la plata către fiecare reclamant a diferenței de indemnizație pentru concediul de odihnă cuvenită și neachitată corespunzător perioadei efectiv lucrate, cu includerea sporurilor mai sus menționate, aferentă perioadei 2010-2013.
Tribunalul, a apreciat ca neîntemeiată cererea reclamanților de acordare a indemnizației de concediu conform art. 150 din Codul muncii pentru perioada 2014-prezent având în vedere că la data pronunțării prezentei sentințe-24.06.2014, acest drept salarial nu este scadent, putând fi plătit până la finele anului, iar potrivit art. 146 alin 3 – și până la sfârșitul anului următor dacă salariatul nu a efectuat concediul la care avea dreptul.
În consecință teoretic, instanța nu poate anticipa că această plată nu se va efectua, astfel că cererea reclamanților sub acest aspect a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la actualizarea drepturilor bănești acordate de instanță, Tribunalul a apreciat-o ca întemeiată având în vedere dispozițiile art. 166 pct. 4 Codul muncii în conformitate cu care întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
În ceea ce privește daunele interese, instanța de fond a reținut că prin această reglementare legiuitorul a avut în vedere ca pe lângă pierderea suferită de reclamanți să fie acoperit și beneficiul de care a fost lipsit, iar în speță nu se poate contesta faptul că moneda națională a fost și este în continuă devalorizare.
Măsura reactualizării se va dispune pentru a se păstra proporția între valoarea drepturilor cuvenite la data scadenței și cea de la data la care se va efectua plata, ca urmare a devalorizării din cauza procesului de inflație.
În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale aferente perioadei 01.01._12, potrivit Legii nr. 284/2010, Tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată având în vedere prevederile art.4 pct.2 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, care prevede că: „în anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în Anexele la Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului din fonduri publice”, art.4 pct.2 din Legea 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, conform cărora, „în anul 2012 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în Anexele la Legea cadru nr.284/2010, cu modificările ulterioare", precum și dispozițiile Ordinul nr. 295/22.07.2010, prin care au fost emise dispoziții de reîncadrare pentru fiecare dintre reclamanți, începând cu data de 01.07.2010, fiind menționate componentele salariului.
S-a mai reținut că, în urma încheierii actelor adiționale la contractele individuale de muncă, părțile au convenit modificarea contractului de muncă, în sensul încadrării pe funcție ca urmare a art.4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea pe anul 2010 a personalului plătit din fondurile publice, celelalte prevederi ale contractului de muncă fiind menținute în concluzie salariul fiind același datei de 01.07.2011.
În plus, conform art.2 pct.(2) din OUG nr. 19/16.05.2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale: „Pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii aflate în subordinea, sub autoritatea în coordonarea Guvernului, Ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale precum și din cele aflate în coordonarea primului - ministru și cele aflate sub controlul Parlamentului, ale căror contracte colective de muncă își încetează valabilitatea după data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență salariile se stabilesc potrivit Anexei nr. VIII la Legea cadru nr.284/2010 cu modificările ulterioare, iar Ordinul nr.16/31.05.2012 prevede că de la data de 1.06.2012, salariile personalului din cadrul O. se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.
Așadar, reîncadrarea reclamanților pe funcții s-a realizat conform legislației în vigoare – Legea nr. 284/2010, iar în ceea ce privește salariile cuvenite, pârâta a probat că, începând cu data de 01.06.2012 a aplicat prevederile OUG nr. 19/2012.
Reclamanții nu pot invoca aplicabilitatea Anexei VIII la Legea cadru nr.284/2010 și a prevederilor Contractului Colectiv de muncă concomitent pentru perioada începând cu 01.01.2011, acest fapt nefiind posibil în raport de dispozițiile art. 37 (2) ce impun valabilitatea efectelor contractelor colective de muncă încheiate anterior intrării în vigoare a legii.
S-a mai reținut că din 01.06.2012 au avut aplicabilitate prevederile OUG nr. 19/2012.
În condițiile în care reclamanții erau nemulțumiți de cuantumul salarial aveau posibilitatea administrării probei cu expertiza contabilă, probă propusă din oficiu de către instanță.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal reclamantul S. O.S.I.M., în numele membrilor de sindicat menționați și pârâtul O. de S. pentru Invenții și Mărci.
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelantul-reclamant S. O. a invocat următoarele:
Hotărârea apelată a fost pronunțată în parte cu aprecierea greșită a normelor juridice incidente și a probelor administrate, impunându-se schimbarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.
Prima instanță a apreciat eronat că efectele juridice ale Contractului Colectiv de Muncă încheiat la 24.07.2007 (CCM/2007) s-au produs până la data de 01.06.2012, deși a reținut că dispozițiile art.37 alin.3 din Legea nr.284/2010 stabilesc expres că dispozițiile Legii nr.284/2010 sunt aplicabile doar după expirarea valabilității contractelor colective de muncă încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi, cum este și cazul Contractului Colectiv de Muncă încheiat la 24.07.2007.
Astfel, instanță a apreciat corect că legea nu poate retroactiva, actele juridice încheiate înainte de . noii legi urmând a-și produce efectele în continuare, indiferent de prevederile noii legi.
Cu toate acestea, prima instanță a arătat că CCM/2007 nu își mai produce efectele odată cu . OUG nr.19/2012, respectiv, efectele juridice ale CCM/2007 sunt limitate în timp până la apariția acestei ordonanțe de urgență.
Astfel, prima instanță dă dovadă de inconsecvență în aprecierea neretroactivității legii, considerând că dispozițiile Legii nr.284/2010 nu pot viza prevederile CCM/2007, dar că dispozițiile OUG nr.19/2012 sunt aplicabile și cu privire la acest contract.
Indiferent de prevederile actelor normative intervenite ulterior înregistrării CCM/2007 la ITM, efectele juridice ale contractului colectiv de muncă sunt obligatorii pentru părțile contractante.
La nivelul unității a fost încheiat Contractul Colectiv de Muncă (CCM/2007) pentru anii 2007 - 2011, contractul colectiv aplicându-se începând cu data de 24.07.2007, data înregistrării acestuia la Direcția de Muncă și Protecție Socială - Municipiul București.
Potrivit art.5 alin. 1 din CCM, perioada pentru care a fost încheiat contractul este de 4 ani, fiind prelungit în mod tacit cu încă 12 luni. Astfel, Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul O. a produs efecte în perioada 24.07._12 și nu până la data de 01.06.2012, astfel cum eronat a reținut prima instanță.
Prima instanță a respins în mod eronat capătul de cerere privind sporul de specificitate, întrucât acest spor a fost achitat doar în perioada 01.07._11, după data de 01.01.2011, acest spor fiind cu totul eliminat din salariul angajatului.
Sporului de specificitate s-a plătit până la data de 01.07.2010 cu titlul de spor de specificitate, între iulie 2010 și ianuarie 2011 s-a plătit cu titlu de "parte a salariului de bază", deși nu a constituit niciodată o parte a salariului tarifar, pentru că începând cu ianuarie 2011 să nu mai fie plătit deloc. Mai mult de atât, modificarea salariului tarifar de la 1 ianuarie 2011 nu a fost comunicată niciunui angajat, neexistând nici un ordin al Directorului General sau vreo comunicare/act adițional la CIM al angajaților.
Prin sentința apelată, prima instanță a dispus obligarea O. la calculul și plata drepturilor salariale restante. Astfel, instanța a lăsat la aprecierea exclusivă a intimatului-pârât modul în care va fi executată hotărârea obligatorie a instanței, în cazul în care aceasta va rămâne definitivă.
Prin precizările depuse în dosar, respectiv tabelele ce indica sumele efective pe care apelanții-reclamanți le solicită cu privire la fiecare capăt de cerere, aceștia au cuantificat pretențiile, instanță având posibilitatea să oblige apelantul pârât la plata unor sume de bani determinate, sau măcar determinabile.
Este adevărat că, potrivit art.249 din Codul de procedură civilă, cel ce face o susținere trebuie să o dovedească, însă în litigiile având ca obiect dreptul muncii, se află în situația de excepție în care, potrivit art.272 din Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului.
În atare condiții, odată ce apelanții reclamanți au arătat clar care sunt pretențiile, au cuantificat fiecare dintre aceste pretenții, au prezentat și modalitatea în care au ajuns la respectivele sume, angajatorul trebuia să probeze ca acele sume solicitate de aceștia nu sunt cele corecte.
În schimb, angajatorul s-a mulțumit să afirme că acele calcule nu sunt corecte, fără să prezinte nicio probă în sprijinul acestei afirmații.
Astfel, aplicând și art.272 din Codul muncii, orice probă cu privire la pretențiile subsemnaților, chiar cu priviră la cuantumul acestora, profită angajatorului, întrucât în lipsa oricăror probe, norma juridică indicată mai sus naște o prezumție de temeinicie a pretențiilor apelanților reclamanți.
Întrucât proba cu expertiză judiciară contabilă ar fi profitat doar apelantului pârât, corect ar fi fost că acesta să suporte costurile unei asemenea expertize. Însă, prima instanță a pus în sarcina acestora achitarea onorariului aferent acestei expertize, o sarcină injustă, dar și împovărătoare pentru aceștia. De aceea, apelanții - reclamanți au arătat că nu vor suporta costurile unei asemenea expertize.
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelantul pârât O. de S. Pentru Invenții și Mărci, a solicitat admiterea apelului pentru următoarele motive:
În prezenta cauza sunt incidente prioritar dispozițiile legale cuprinse în Legea nr.284/2010, care, având caracter imperativ, prin . lipsit de efecte, de la data aplicării acesteia, prevederile convenite de cei doi parteneri sociali prin contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2007.
Or, din modul în care a raționat instanța de fond s-a desprins concluzia că atunci când există un contract colectiv de muncă și este stipulat în chiar conținutul său că unele drepturi se acordă și în raport de anumite dispoziții legale (cazul anumitor sporuri), doar în aceste situații a conchis că devin aplicabile prevederile legale la care se face trimitere; în situația în care nu s-a făcut nicio trimitere la o reglementare specială, atunci continuă să aibă aplicabilitate doar prevederile convenite prin contractul colectiv de muncă.
Acest raționament nu este corect, știut fiind că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (Legea nr.284/2010), drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
Dispozițiile prezentei legi se aplică: c) personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii:"
Or, nici apelanții reclamanți nu contestă că O. este o astfel de unitate ce se încadrează la pct. c) al art.2 din Legea nr.284/2010, astfel cum rezultă din art. 10 al HG.573/1998, iar cât privește salariile personalului, acestea "se stabilesc în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare" (art. 11).
Instanța de fond nu a împărtășit acest punct de vedere și a conchis ca prevederile contractului colectiv de muncă continua să-și producă efectele până la termenul la care a fost convenit (1.06.2012).
Or, judecând astfel, Tribunalul București nu a făcut decât să contravină și sa lipsească de efecte dispozițiile legii speciale, respectiv cele ale Legii nr.284/2010, neacceptând ca prin . legii, o astfel de împrejurare antrenează acordarea drepturile în condițiile stabilite de aceasta lege, iar nu menținerea lor potrivit prevederilor prevăzute în contractele colective.
Într-o astfel de logică, s-ar părea că normele legale noi s-ar putea aplica numai situațiilor juridice născute sub efectul acestor norme, iar nu și a celor aflate în desfășurare; or, într-o asemenea perspectivă, acest lucru ar însemna că nicio modificare salarială nu ar putea fi aplicată în temeiul legii noi, întrucât contractul de muncă și drepturile convenite s-au născut sub imperiul altei legi de salarizare.
Conform principiului tempus regit actum, categoriile de personal ar fi îndreptățite numai la prestațiile salariale în vigoare la momentul nașterii raportului juridic de muncă or, este evident că prestațiile salariale, acordate și primite în temeiul legii vechi rămân evident câștigate, însă odată cu . legii noi, cuantumul drepturilor salariale urmează a fi guvernat de această nouă lege.
Instanța de fond, ar fi trebuit să țină cont de prevederile art.37 din Legea nr.284/2010, întrucât drepturile se acordă doar în limitele Legii nr.284/2010, cunoscut fiind că acestea se acordă în raport de sursa de finanțare, respectiv din fonduri publice, iar cât privește salarizarea din fonduri publice, sunt integrate acestei categorii și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, cum este cazul O..
Așadar, odată cu . Legii nr.284/2010 nu numai că nu este posibilă negocierea unor drepturi salariale, dar chiar și cele negociate anterior, sunt trecute prin filtrul impus de . acestui nou act normativ.
În cauză, pe lângă reglementarea specială privind noul mod de salarizare, o relevanță deosebită o au și prevederile art. 132 din Legea nr.62/2011 a dialogului social, potrivit cu care "clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege", dispoziție care se regăsea și anterior în vechea reglementare a Legii nr. 130/2006, în art.8.
Cât privește sancțiunea încălcării unor astfel de dispoziții imperative, prin art. 24 din aceeași lege se specifică "clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate", astfel că, invocarea valabilității în continuare a acestor clauze, respectiv și după data adoptării acestui act normativ cu putere de lege, nu mai are temei legal.
Totodată, în cauză, trebuie avute în vedere și prevederile cuprinse în art.66 alin 6 din CCM invocat de reclamanți, potrivit cu care "cheltuielile cu salarizarea se stabilesc în limita bugetului de venituri și cheltuieli, aprobat potrivit legii".
Cu privire la durata CCM 2007-2010, invocat ca temei de drept al acțiunii, și pentru care instanța de fond a concluzionat că a produs efecte până la 1.06.2012, pretențiile apelanților reclamanți acordate pe anul 2012 trebuie respinse, întrucât nu există temei legal, CCM colectiv încetând la 31.12.2011.
Cu privire la acordarea sporurilor salariale întemeiate pe prevederile art.77 din CCM 2007-2012, aceasta cerere trebuie respinsă și pe cale de excepție, date fiind prevederile art. 34 din Legea nr.330/2009.
Or, în raport de comunicările făcute apelanților reclamanți urmare aplicării acestui act normativ, (astfel cum a făcut dovada), aceștia nu au formulat în termen de 5 zile contestații la ordonatorul de credite, astfel că salarizarea acestora a rămas cea fixată prin aceste comunicări.
A se admite că aceste comunicări nu au niciun efect, ar însemna că art.34 din Legea nr.330/2009 a fost instituit fără nicio finalitate, or nu poate împărtăși o astfel de interpretare, legiuitorul instituind acest text de lege tocmai cu scopul de a exista o cale prin care să se poată contesta aceste noi salarizări, numai că această cale poate fi uzitată doar în condițiile legii speciale, în vigoare Ia acea dată.
A se examina legalitatea noii "salarizări" (potrivit comunicărilor făcute) în cauza de față, și mai ales, în raport de fiecare apelant reclamant, aceasta posibilă judecată excede condițiilor prevăzute de legea specială, astfel că acțiunea de față, pe acest capăt de cerere, apare ca fiind inadmisibilă în raport de prevederile legale invocate mai sus.
Inclusiv practica instanțelor judecătorești a confirmat o astfel de interpretare, respingând acele acțiuni (prin care se solicita drepturi salariale - fără ca cei în cauza să conteste mai întâi, la ordonatorul de credite, în termen de 5 zile, aceste noi salarizări în condițiile art.34 din Legea nr.330/2009) pe calea excepției de inadmisibilitate.
Începând cu 1.03.2011 s-au acordat tuturor angajaților O. următoarele sporuri: spor de condiții periculoase sau vătămătoare în cuantum de 10% și spor pentru condiții grele de muncă de 15%, calculate la salariul de bază al fiecărui salariat, în conformitate cu Ordinul Directorului General O. nr.28/15.03.2011, acordate în temeiul anexei VIII, art. 10 lit. a și b din Legea nr.284/2010, astfel că nu este reală neacordarea sporurilor pretinse, fiind vorba de același gen de sporuri.
Pe cale de consecință, atât timp cât sporurile cuvenite au fost acordate, iar calculul indemnizațiilor de concediu de odihnă s-a făcut ținând cont de elementele ce compun acest drept, hotărârea instanței de fond de obligare a lua în calcul și aceste diferențe de sporuri nu are niciun suport în condițiile în care nu s-a dovedit printr-o proba certă că, în ceea ce privește calcularea indemnizațiilor de concediu de odihnă, aceasta a fost incorectă.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de apel formulate de ambele părți, în limitele învestirii, conformitate cu prevederile art.477 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Membrii de sindicat, în numele cărora a fost formulată acțiunea dedusă judecății de apelantul reclamant S. O., au avut calitatea de salariați ai apelantului pârât O. de S. pentru Invenții și Mărci, care, este un organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Ministerului Întreprinderilor M. și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, finanțat din venituri proprii realizate, conform art.1, 10 și 11 din HG nr.573/1998.
O. a fost menționat în Anexa 1 a Legii nr.329/2009 la poziția 24, însă acesta nu și-a schimbat regimul de finanțare din instituție finanțată integral din venituri proprii în instituție finanțată integral sau parțial de la bugetul de stat, ci a rămas o entitate finanțată integral din venituri proprii.
Dispozițiile art.1 al Legii nr.329/2009 prevăd că obiectul de reglementare al acestui act normativ nu privește doar reorganizarea unor autorități și instituții publice în modalitățile prevăzute la art. 3, măsurile instituite de această lege având un caracter excepțional, prin care s-a urmărit reducerea efectelor crizei economice și îndeplinirea obligațiilor ce rezultă din Memorandumul de înțelegere dintre Comunitatea Europeană și România, încheiat la București și Bruxelles la data de 23 iunie 2009, și din Acordul stand-by încheiat între România și Fondul Monetar Internațional.
Art.2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 330/2009 prevede că dispozițiile acestui act normativ sunt aplicabile inclusiv personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii.
Drepturile de natură salarială ale personalului încadrat în autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii sunt stabilite de către ordonatorul de credite, cu încadrarea strictă în resursele financiare alocate anual și în numărul de posturi stabilit potrivit legii, prin bugetul de venituri și cheltuieli.
Potrivit art. 2 din Legea nr.330/2009, dispozițiile acestei legi sunt aplicabile personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate din venituri publice, deci și personalului din O..
Legea nr.330/2009 a fost abrogată prin art.39 din Legea nr. 284/2010, care a stabilit la art. 2 alin. 1 lit. c) că dispozițiile sale sunt aplicabile inclusiv personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii.
Conform art. IV alin. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 285/2010, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al ministrului finanțelor publice nr._, „persoanele din instituțiile și autoritățile publice care rămân și în anul 2011 finanțate integral din venituri proprii și care intră sub incidența Legii-cadru nr. 284/2010 vor fi reîncadrate pe funcțiile prevăzute în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010 și vor beneficia de prevederile art. 37 din Legea-cadru nr. 284/2010. Astfel, pentru persoanele din aceste instituții sau autorități ale căror contracte colective de muncă își încetează în anul 2011 valabilitatea perioadei pentru care au fost încheiate, salarizarea se face cu acordarea drepturilor salariale deținute anterior în baza contractului colectiv de muncă, respectiv cu aplicarea majorării de 15% conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.”
Potrivit art.37 din Legea nr. 284/2010 „(1) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi. (2) Salarizarea personalului autorităților și instituțiilor publice care și-au schimbat regimul de finanțare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, cu modificările și completările ulterioare, din instituții finanțate integral din venituri proprii în instituții finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate. (3) După expirarea perioadei de valabilitate a contractelor colective de muncă legal încheiate, salarizarea personalului prevăzut la alin. (2) se realizează în funcție de modul de organizare și finanțare al autorităților și instituțiilor publice vizate, potrivit prevederilor prezentei legi."
Așadar, prin aceste dispoziții s-a instituit interdicția negocierii prin contractele colective de muncă a unor salarii ori drepturi în bani sau în natură care exced prevederilor legii.
De asemenea, potrivit textului enunțat rezultă în cazul acelor instituții publice care și-au schimbat regimul de finanțare, salarizarea personalului se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate, iar după expirarea acestora, în funcție de modul de organizare și finanțare al autorităților și instituțiilor publice vizate, potrivit prevederilor Legii nr.284/2010.
În speță, apelantul reclamant S. O. a susținut că valabilitatea Contractului colectiv de muncă la nivelul unității O. de S. pentru Invenții și Mărci, înregistrat la DGMSSMB sub nr. 3613/24.07.2007, invocat drept temei al acțiunii deduse judecății, a expirat la 24.07.2012 întrucât acesta a fost prelungit de drept, până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, în temeiul art.5 din contract, dat fiind că nici una dintre părți nu a denunțat contractul cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care a fost încheiat acestui contractului.
Curtea apreciază ca fiind nefondată o astfel de susținere având în vedere prevederile art.II din Legea nr.40/2011 pentru modificarea și completarea Codului muncii, care a intrat în vigoare la 30.04.2011, conform cărora contracte colective de muncă aflate în aplicare la data intrării în vigoare a acestei legi își produc efectele până la data expirării termenului pentru care au fost încheiate.
Prevederile legale enunțate se referă la termenul stabilit expres prin contractul colectiv de muncă (termenul de 4 ani), iar nu cel determinat prin acord tacit/expres al părților (prelungirea contractului cu maxim 12 luni), rațiunea fiind ca după expirarea termenului contractual salarizarea personalului să se facă exclusiv prin lege.
Prin urmare, Curtea reține că la data de 24.07.2011 a expirat valabilitatea Contractului colectiv de muncă la nivelul unității O. de S. pentru Invenții și Mărci încheiat de O. și organizația sindicală din O., înregistrat la DGMSSMB sub nr. 3613/24.07.2007, invocat drept al acțiunii deduse judecății.
Curtea nu poate constata că valabilitatea contractului amintit a încetat la data de 31.12.2010, fiind o simplă eroare mențiunea înscrisă în art.5 și art.118 referitoare la perioada contractului pentru anii 2007-2010, de vreme ce părțile au stabilit în mod expres durata contractului ca fiind pentru 4 ani, astfel cum rezultă din art.5 alin.1 din acest contract, termenul pe ani fiind calculat de la data înregistrării contractului la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse (24.07.2007).
În plus, potrivit art.10 din CCM prevede că orice clauze neclare se vor intepreta în favoarea angajaților.
Sub acest aspect prezintă relevanță și adresa nr.899/19.03.2010 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin care s-a comunicat O. că respectivul Contractul colectiv de muncă la nivelul unității O. de S. pentru Invenții și Mărci, înregistrat la DGMSSMB sub nr. 3613/24.07.2007 își produce efectele până la data de 24.07.2011.
De altfel, chiar apelantul pârât a recunoscut expres faptul că acest contract a fost încheiat pe o durată de 4 ani, respectiv până la 24.07.2011, astfel cum rezultă clar din întâmpinarea depusă de acesta la dosarul de fond.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv de apel formulat de apelantul reclamant referitor la sporul de specificitate, Curtea reține că art.77lit.k din Contractul Contractul colectiv de muncă la nivelul unității O. de S. pentru Invenții și Mărci, înregistrat la DGMSSMB sub nr. 3613/24.07.2007, prevedea acordarea acestui spor tuturor salariaților, în cuantum de 15% (conform HG nr.1424/2003).
Prin Ordinul nr.295/22.07.2010 emis de O., în scopul îndeplinirii obligațiilor legale rezultate din Legea nr.330/2009, respectiv reîncadrarea personalului plătit din fonduri publice, în temeiul art.30 din Legea nr.330/2009 și al OUG nr.1/2010, având în vedere și adresa nr.1499/19.07.2010 a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției sociale (care precizează că „nu există nicio interdicție privind acordarea în anul 2010 a sporului de specificitate și a sporului de securitate), s-a dispus reîncadrarea în funcții a personalului din cadrul O., începând cu 1.07.2010, cu mențiunea că salariul brut se constituie din: A) noul salariu de bază, în care se includ: – salariul de bază la 31.12.2009, indemnizația de conducere, sporul de vechime, sporul de confidențialitate, sporul de fidelitate/stabilitate, sporul de doctor ca sume tranzitorie, sporul de audit ca sumă compensatorie tranzitorie, sporul CFP ca sumă compensatorie tranzitorie, sporul de specificitate ca sumă compensatorie tranzitorie și sporul de securitate ca sumă compensatorie tranzitorie, B) spor de muncă grea și/sau spor toxic”. În acest ordin s-a mai menționat că la expirarea contractului colectiv de muncă salarizarea personalului se va face potrivit prevederilor Anexei XIII din Legea cadru nr.330/2009, conform adresei Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr.1499/19.07.2010 înregistrată la O. cu nr._/19.07.2010.
În baza acestui ordin, O. a comunicat fiecărui salariat reîncadrarea efectuată potrivit Legii nr.330/2009, în salariul brut fiind incluse sporurile, inclusiv sporul de specificitate pretins în cauză.
Prin actele adiționale la contractele individuale de muncă, părțile au convenit modificarea contractului individual de muncă, în sensul încadrării pe funcție, conform art.4 alin.3 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea pe anul 2010 a personalului plătit din fondurile publice, fiind menținute celelalte prevederi ale contractului individual de muncă, inclusiv salariu, în care a fost inclus deja sporul de specificitate.
Împrejurarea că ulterior intrării în vigoare a Legii nr.330/2009, sporurile au fost incluse în salariul de bază (inclusiv sporul de specificitate), fie ca sporuri, fie ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, nu înseamnă că acestea nu au fost acordate, în lipsa unei probe contrare.
În speță, angajatorul O. a făcut dovada îndeplinirii sarcinilor care îi reveneau potrivit legii sau contractului, în conformitate cu prevederile art.272 Codul muncii, la dosarul cauzei fiind depuse comunicările către salariați privind reîncadrarea efectuată în temeiul Legii nr.330/2009, din care rezultă elementele componente ale salariului acestora, cu începere din 1.06.2010, printre care și sporul de specificitate.
În această situație, apelantului reclamant îi revenea obligația de a face proba contrară, or acesta și-a exprimat categoric refuzul de a fi administrată proba cu expertiză contabilă, pusă în discuția părților de prima instanță.
Prin urmare, cum după reîncadrarea în baza Legii nr.330/2009, toți membrii de sindicat, reprezentați de apelantul reclamant, au beneficiat ulterior datei de 1.07.2010 de sporurile de vechime, de confidențialitate, de fidelitate, în raport de vechime, precum și de specificitate, acestea fiind incluse în salariu, iar apelantul reclamant nu a făcut o dovada contrară, Curtea reține ca fiind neîntemeiat motivul de apel referitor la plata sporului de specificitate pentru perioada pretinsă.
În privința sporului pentru condiții nocive de muncă, în cuantum de 15%, precum și a sporului pentru condiții deosebite de muncă, în cuantum de 15%, Curtea reține ca fiind fondate criticile invocate de apelantul pârât.
Astfel, art.77 lit.e și f din Contractul colectiv de muncă la nivelul O. înregistrat la DGMSSMB sub nr. 3613/24.07.2007, care reglementează cele două sporuri, nu prevede acordarea acestora tuturor salariaților, necondiționat, ca în cazul sporului de specificitate reglementat în același 77 lit.k din același contract.
În plus, Anexa 8 din contract intitulată Locurile de muncă pentru condiții nocive de muncă prevede că locurile de muncă pentru condiții nocive de muncă sunt numai cele unde funcționează aparate xerox și imprimantele de rețea.
De asemenea, Anexa 6 din același contract, intitulată locuri de muncă – condiții deosebite, prevede ca fiind astfel de locuri: Centrala telefonică, tipografia, colecția națională, arhiva, serviciul BDSI.
Prin urmare, simpla includere în art.77 lit. e și f din Contractul colectiv de muncă la nivelul O. pentru 2007-2011 a celor două sporuri nu poate conduce la acordarea automată a acestora tuturor salariaților, putând beneficia de aceste sporuri numai acei salariați care lucrau în locurile de muncă prevăzute expres de Anexa 6 și 8, or nu s-a făcut în cauză dovada îndeplinirii acestei cerințe.
În același sens, Curtea reține că deși art.77 prevede sporul pentru titlul de doctor, spor compartiment special, spor auditor sau spor limbi străine, acestea pot fi acordate numai în ipoteza în care salariații dovedesc îndeplinirea condiții lor pentru acordare (de. Ex. titlu de doctor, certificat de limbi străine, atribuții specifice pentru auditor).
Pe de altă parte, Curtea constată ca fiind relevant și faptul că, urmare a intrării în vigoare a Legii nr.284/2010, salariații O. au beneficiat deja de sporuri pentru condiții de muncă, aplicate la salariul de bază, în conformitate cu prevederile art.10 lit a și b din Anexa VIII, pe baza Buletinului de determinare prin expertizare a condițiilor de muncă nr.135/16.11.2010.
Potrivit dispozițiilor enunțate „personalul încadrat în autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii beneficiază suplimentar și de sporurile specifice pentru condiții de muncă, după cum urmează: a) sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 10% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; b) pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.”
De asemenea, potrivit art.12 din același act normativ, „drepturile de natură salarială ale personalului încadrat în autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii sunt stabilite de către ordonatorul de credite, cu încadrarea strictă ăn resursele financiare alocate anual și în numărul de posturi stabilit potrivit legii, prin bugetul de venituri și cheltuieli.”
Astfel, prin Ordinul nr.28/15.03.2011 emis de O., avându-se în vedere bugetul O. pentru anul 2011 cu nr.7242/9.03.2010, aprobat de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Buletinul de determinare prin expertizare a condițiilor de muncă nr.135/16.11.2010 înregistrat la O. cu nr._/15.12.2010, prin care s-a constatat desfășurarea de către angajații O. a activității în condiții deosebite de muncă, dispozițiile art.10 și 12 din art.12 din Anexa VIII a Legii nr.284/2010, s-a hotărât, începând cu 1.03.2011, acordarea tuturor angajaților O. spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare și spor pentru condiții periculoase, după cum urmează: spor de condiții periculoase sau vătămătoare, în cuantum de 10%, spor pentru condiții grele de muncă, în cuantum de 15%; iar aceste sporurile acordate se aplică la salariul de bază al fiecărui salariat, încetând cu aceeași dată plata sporului de 15% acordat pentru condiții grele de muncă pentru un număr de 6 salariați.
Totodată, potrivit art.2 al aceluiași ordin, începând cu 1.03.2011, a încetat plata sporului de 15% acordat pentru condiții grele pentru personalul din Serviciul Arhivă, fiind abrogate și dispozițiile ordinului nr.96/2009, în baza căruia se acorda sporul de toxicitate, în cuantum de 15% pentru personalul din cadrul Serviciului Arhivă și a Serviciului Editură – Tipografie.
Sub acest aspect, prin nota înregistrată la Cabinetul O. în 24.01.2014, întocmită de directorul economic, semnată de directorul general al O., adresată Serviciului Juridic, s-a arătat că sporurile prevăzute în Contractul individual de muncă nu aveau la baza acordării lor Buletine de determinare prin expertizare a condițiilor de muncă, actualizate, vizate de către ITM și interpretate de către Direcția de Sănătate Publică București, în conformitate cu legislația în vigoare până la data de 1.03.2011 (moment în care toți salariații O. au beneficiat de sporul de condiții grele și sporul pentru condiții vătămătoare până în prezent), iar aceste sporuri nu pot fi considerate sporuri cu caracter permanent, față de obligativitatea respectării recomandărilor primite de la ITM, cu referire la art.37 alin.1 din Legea nr.284/2010, conform cărora în sectorul bugetar nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor Legii cadru.
Prin aceeași notă, s-a mai precizat că sporul pentru condiții nocive de muncă (toxic), de 15%, aplicat pentru toți salariații O., a fost eliminat prin Ordinul nr.95/17.08.2009, începând cu data de 1.09.2009 deoarece nu existau buletine de determinare actualizate, după care a fost acordat prin ordinul nr.96/21.08.2009 numai personalului din Serviciul Arhivă și Serviciul Editură – Tipografie, urmare a unei analize a condițiilor de măsurare a activității în locurile mai sus menționate, fără însă să existe și buletine de determinare actualizate. Totodată, prin același ordin s-a acordat un spor de 10% și personalului din cadrul Bibliotecii Tehnice și Juridice, precum și personalului din cadrul Colecției Naționale de Brevete, în baza art.51 alin.3 din Legea nr.334/2002, care a fost eliminat prin Ordinul nr.262/_, începând cu data de 1.06.2010, în conformitate cu art.7 pct.23 din Legea nr.330/2009. Ulterior, în baza Buletinului de determinare nr.135/16.11.2010 și în baza art.10 și 12 din Anexa VIII la Legea nr.284/2010, s-a emis Ordinul nr.28/15.03.3011, cu aplicabilitate de la 1.03.2011, cu aplicabilitate începând cu 1.03.2011, prin care se acordă tuturor salariaților un spor de 15% pentru condiții grele, precum și un spor de 10% pentru condiții vătămătoare.
Totodată, în notă s-a mai menționat că sporul pentru condiții deosebite de muncă (muncă grea) de 15%, a fost acordat doar angajaților din cadrul Biroului Arhivă, până la 1.03.2011, când a fost suspendat prin ordinul nr.28/2011, pentru lipsa buletinelor de determinare actualizate.
Așadar, sporul pentru condiții deosebite de muncă, în cuantum de 15% aplicat la salariul de bază, conform art.77 lit.f din Contractul colectiv de muncă, s-a acordat în perioada 1.01.2010 – 1.03.2011 numai salariaților din cadrul Biroul Arhivă, fiind menținut potrivit Ordinului nr.295/22.07.2010 și suspendat potrivit Ordinului nr.28/15.03.2011, având în vedere dispozițiile art.10 și 12 din Anexa VIII a Legii nr.284/2010, care prevedea sporurile ce puteau fi acordate autorităților și instituțiilor publice finanțate integral din veniturile proprii.
Potrivit Ordinului nr.262/15.06.2010 emis de O., avându-se în vedere dispozițiile art.47 și 23 din Legea nr.330/2009, precum și Nota Serviciului Audit nr._/27.05.2010, s-a dispus că, începând cu 1.06.2010, încetează sporul acordat în temeiul art.51 alin.3 din legea nr.334/2004 personalului din cadrul Bibliotecii Tehnice și Juridice și Colecției Naționale de Brevete prevăzut la art.2 din Ordinul Directorului General O. nr.96/2009, restul dispozițiilor ordinului menționat rămânând aplicabile.
Curtea reține că după adoptarea OUG nr.19/2012, prin Ordinul nr.16/31.05.2012 emis de O. s-a dispus că, începând cu 1.06.2012, salariile personalului din cadrul Oficiului de S. pentru Invenții și mărci se stabilesc potrivit Anexei nr.VIII la Legea nr.284/2010, avându-se în vedere prevederile art.2 alin.2 din această ordonanță, precum și faptul că la data intrării în vigoare a acesteia era valabil Contractul Colectiv de muncă înregistrat sub nr.3613/24.07.2007, dar și scrisoarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr.899/19.03.2010.
Curtea constată că prin sentința apelată s-a dispus greșit obligarea apelantului pârât la plata sporurilor pentru condiții nocive și a sporului pentru condiții deosebite de muncă menționate în contractul colectiv de muncă la nivelul O. din 2007, în condițiile în care prima instanță nu a avut în vedere, pe de o parte, împrejurarea că membrii de sindicat, reprezentați de apelantul reclamant, nu au făcut dovada încadrării în locurile de muncă prevăzute de Anexa 6 și 8 din Contractul de muncă colectiv invocat, iar pe de altă parte, nici faptul că prin Ordinul nr.28/2011 s-a dispus deja acordarea sporului de condiții periculoase sau vătămătoare, în cuantum de 10% și a sporului pentru condiții grele de muncă, în cuantum de 15%; pe baza Buletinului de determinare prin expertizare a condițiilor de muncă nr.135/16.11.2010.
Astfel, în condițiile în care apelanți reclamanți nu sunt îndreptățiți la plata sporurilor pretinse în cauză, Curtea reține că prima instanță a dispus în mod greșit și plata diferenței de indemnizație pentru concediu de odihnă cuvenită și neachitată corespunzător perioadei lucrate efectiv, aferente perioadei 2010 – 2013, actualizate cu indicele de inflație, calculată prin luarea în considerare a sporului pentru condiții nocive și a sporului pentru condiții deosebite de muncă menționate în contractul colectiv de muncă la nivelul O. din 2007.
Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art.480 Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul formulat de apelantul-reclamant S. O.S.I.M., va admite apelul formulat de apelatul-pârât O. de S. pentru Invenții și Mărci, va schimba sentința apelată, în parte, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată și va menține dispoziția referitoare la respingerea pretențiilor aferente perioadei ianuarie 2010 - octombrie 2010 ca fiind prescrise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca fiind nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant S. O.S.I.M., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat Gil V., cu sediul în București, ..62, .. A, ., în numele membrilor de sindicat F. G.-G., G. M.-L., G. C.-V., G. D., G. L., G. M., G. D.-M., H. M., H. Mitrița, I. D., împotriva sentinței civile nr.7432 din data de 24.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ .
Admite apelul formulat de apelatul-pârât O. de S. pentru Invenții și Mărci, având CF_, cont bancar RO29TREZ 70320F36500_ deschid la Trezoreria Sector 3 București și sediul în București, ..5, sector 3, împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă sentința apelată, în parte, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține dispoziția referitoare la respingerea pretențiilor aferente perioadei ianuarie 2010 - octombrie 2010 ca fiind prescrise.
Definitivă.
Pronunțarea se face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 23 septembrie 2015.
Președinte, Judecător,
R. F.-G. B. A.-C.
Grefier,
B. M.
Red: R.F.G.,
Dact:N.V.
4 ex.
Jud. fond: M. A.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 3284/2015.... → |
|---|
