Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 703/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 703/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 21297/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7434/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 703/2015
Ședința publică de la 25 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. I. N.
Judecător M. G.
Judecător A. C. B.
Grefier M. P.
Pe rol se află cererea de recurs formulată de recurenta S. V., împotriva sentinței civile nr.6743 din data de 6.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C. SA, C. "C." SA - SUCURSALA CENTRUL NAȚIONALĂ DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CĂI FERATE BUCUREȘTI, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, reținând că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6743 din data de 6.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea privind pe reclamanta S. V., în contradictoriu cu pârâtele C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "C." S.A., și C. "C." S.A. – Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații Căi Ferate București, prin care s-a solicitat instanței obligarea pârâtelor la plata următoarelor drepturi salariale: prima pentru Ziua Feroviarului și P. pentru anul 2010 și ajutor material de C. pentru anii 2009-2010, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective a sumei; salariul suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației, plata sumei de 150 lei/copil cu ocazia Crăciunului în anul 2011.
Pentru a se pronunța astfel,instanța de fond a reținut că, potrivit art. 268 lit. e din Codul muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă poate fi formulată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Acest text de lege este incident în cauză, iar nu dispozițiile art. 268 lit.c din Codul muncii, care prevăd termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate ori a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În cauză, pretențiile deduse judecății, ce au ca obiect salariul suplimentar pe anii 2010; ajutorul material de C. pentru anii 2009 - 2010; ajutorul material de P. pentru anul 2010; prima de ziua feroviarului pentru anul 2010, prima copil C. 2011 nu au caracterul unor drepturi salariale, susceptibile a fi valorificate în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 268 lit.c) C.muncii.
În accepțiunea legiuitorului, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de un salariat în baza contractului individual de muncă, așa cum prevede art. 159 C.muncii. Totodată, în compunerea sa, se regăsesc, potrivit art. 160 C.muncii, următoarele elemente: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Instanța de fond a apreciat că drepturile valorificate în cauză nu se circumscriu structurii salariului, astfel cum este definită prin textele legale enunțate.
În acest sens, drepturile bănești invocate de reclamanți își au fundamentul juridic în clauzele contractelor colective de muncă aplicabile domeniului de activitate în care aceștia au lucrat și sunt concepute ca drepturi suplimentare față de cele salariale, acordate de angajatorul din ramura transporturi cu titlu de bonificații pentru angajații săi, în plus față de componentele obligatorii ale salariului.
Această concluzie se desprinde și din interpretarea clauzelor contractelor colective de muncă aplicabile în speță.
Astfel, art. 43 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 înregistrat sub nr. 722/2008, reglementează categoria altor venituri ce pot fi acordate salariaților, printre care se regăsesc al 13-lea salariu și tichetele de masă, ca drepturi bănești ce interesează cauza de față. Această clauză este inserată în Capitolul IV al contractului colectiv, intitulat „Salarizarea și alte drepturi bănești”. Rezultă deci, că drepturile pecuniare cuvenite angajaților sunt concepute în două categorii: drepturile salariale (corespunzătoare elementelor componente ale salariului, și anume: salariu de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri) și alte drepturi exprimate în bani ce își au izvorul tot în raporturile de muncă dintre părți, însă nu au natură salarială. Tot în acest sens, se observă că al 13-lea salariu și tichetele de masă sunt încadrate în categoria alte venituri, distinct de categoria sporurilor și adaosurilor cu caracter salarial.
Similar, art. 30 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 - a cărui valabilitate s-a prelungit până la 31.01.2011 – reglementează salariul suplimentar ce poate fi acordat la finalul unui an calendaristic, acesta având regimul juridic al celui de-al 13-lea salariu prevăzut de art. 43 alin. 2 lit.a din contractul colectiv de muncă unic. Or, rezultă din chiar sintagma „salariu suplimentar”, faptul că acesta este conceput ca un beneficiu distinct de venitul salarial propriu-zis, adăugat acestuia, ca un drept suplimentar.
În ceea ce privește ajutoarele materiale cuvenite pentru Paști, C. și Ziua Feroviarului, acestea sunt reglementate de art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 și de art. 64 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate – SNTFM - pe anii 2007-2008 și 2009-2010.
Potrivit acestor prevederi, salariații beneficiază, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare și pentru Ziua Feroviarului, de o premiere al cărei cuantum se stabilește de Consiliul de administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Instanța de fond a reținut, deopotrivă, caracterul extrasalarial al acestor venituri, care au natura juridică a unor drepturi ce izvorăsc din raportul de muncă însă nu pot fi asimilate elementelor componente ale salariului, reprezentând un beneficiu suplimentar, acordat punctual, în considerarea specificului zilelor de sărbătoare respective.
În lumina acestor considerente, rezultă că drepturile bănești invocate de reclamanți, nu au natură salarială, în sensul mai sus analizat, astfel încât nu intră în sfera de aplicare a art. 268 lit.c din C.muncii, însă sunt consacrate la nivelul contractelor colective de muncă, ca beneficii cu caracter pecuniar în favoarea salariaților, astfel încât valorificarea lor pe cale jurisdicțională intră sub incidența art. 268 lit.e din C.muncii.
Întrucât aceste drepturi bănești sunt aferente perioadei 2008-2010, prin raportare la data introducerii acțiunii – 12.02.2013 – termenul de prescripție de 6 luni este împlinit.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs reclamanta S. V., solicitând admiterea recursului, iar pe fond admiterea cererii așa cum a fost formulată, pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Instanța de fond a considerat ca cererea este nefondata prin sentința civila recurată, respingând în mod greșit drepturile solicitate ca fiind prescrise.
Învederează recurenta faptul ca ajutorul material de P., C., premierea de Ziua Feroviarului, sunt reglementate de art. 71 din CCM la Nivel de G. de Unități pe 2006/2008, prelungit cu Act Adițional pe 2009/2010, și art. 43 alin .2 litera a din CCMNRT 2008-2010 .
Potrivit art. 32 din CCM la Nivel de Unitate și art.30 din CCM la Nivel de G. de Unități pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Art. 71 alin.1 CCM G. Unități prevede ca, cu ocazia sărbătorilor de Paști si C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, iar pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiera de cei puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Nu poate fi reținuta opinia instanței de fond precum ca drepturile solicitate nu sunt de natura salariala, întrucât, potrivit art. 7 din CCM la Nivel de Unitate 2009-2010, salariul personalului cuprinde salariul de baza care se plătește in raport de pregătirea, competenta, răspunderea si complexitatea sarcinilor funcției ocupate, sporuri la salariul de baza, adaosuri, premii pentru obținerea unor rezultate deosebite In activitatea individuala.
Prevederile din textele contractuale si legale menționate sunt clare, precise, imperative si nu pot da naștere la interpretări, iar prin folosirea sintagmei „salariații vor beneficia" părțile contractante au stabilit categoric obligația de plata a angajatorului si drept consecința acordarea acestor drepturi este o obligație a angajatorului si nu o facultate lăsata la aprecierea exclusiva a sa.
Aceste drepturi sunt drepturi de natura salarială in sensul celor prevăzute în art. 160 din Codul muncii si nu ajutoare sociale.
Executarea prevederilor contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți.
Părțile se obliga ca, in perioada de aplicare a prezentului contract colectiv de munca, sa nu promoveze si sa nu susțină proiecte de reglementari a căror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din acesta.
Or, se poate observa cu ușurința că prevederile din contractul la nivel de unitate pe 2009-2010, conform cărora nu se acorda drepturile menționate pe perioada 2009-2010, sunt prevederi fără eficiență, întrucât o astfel de convenție era imposibila, fata de prevederile legii nr. 130/1996 si cele ale art.2 din CCM la nivel de unitate, știut fiind ca obligația de a face un lucru imposibil este o obligație nula, precum si obligația care încalcă prevederi legale imperative, caz in care in speța sunt aplicabile prevederile contractului de munca la nivel de grup de unități feroviare.
Conform art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca "contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior."
Față de cele arătate, consideră recurenta ca fiind nelegală soluția pronunțată de Tribunalul București în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, motiv pentru care solicită admiterea recursului, iar pe fondul cauzei solicită obligarea paratelor la plata drepturilor salariale reprezentând ajutor material de C. pentru anii 2009-2010, ajutor material pentru Paste 2010, prima pentru Ziua Feroviarului corespunzătoare anului 2010 și salariu suplimentar pentru anul 2010, precum si plata sumei de 150 lei /copil cu ocazia Crăciunului 2011 conf. prevederilor art.71 CCM 2011-2012, sume actualizate cu rata inflației.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:
Astfel, se reține că există o contradicție între considerentele și dispozitivul sentinței pronunțate de prima instanță, cu privire la modul in care a fost soluționată cererea dedusă judecății, în sensul că, deși în dispozitivul sentinței se arată că acțiunea se respinge ca nefondată, ceea ce presupune că pretențiile deduse judecății au fost soluționate în fond, respectiv că cererile privind plata primei pentru Ziua Feroviarului și P. pentru anul 2010, a ajutorului material de C. pentru anii 2009-2010, a salariului suplimentar pentru anul 2010, respectiv a sumei de 150 lei/copil cu ocazia Crăciunului în anul 2011au fost analizate pe fondul lor, în considerente, instanța apreciază că acestea sunt prescrise, deoarece drepturile bănești invocate de reclamantă nu au natură salarială și, pe cale de consecință, nu intră în sfera de aplicare a art. 268 lit. c din Codul muncii, valorificarea lor pe cale jurisdicțională putându-se face în termenul de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 268 lit. e din Codul muncii, termen împlinit la data introducerii acțiunii (12.02.2013).
Or, constatarea prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile deduse judecății înseamnă soluționarea cererii prin admiterea unei excepții de fond absolute și peremptorii, ce se analizează cu prioritate, potrivit art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împrejurare care face de prisos analiza în fond a acesteia. Altfel spus, prescripția dreptului la acțiune atrage împiedicarea instanței de a analiza in fond pretențiile deduse judecății.
Respingând acțiunea ca nefondată, prin dispozitivul sentinței atacate, Tribunalul a încălcat forme de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv a încălcat dispozițiile art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care precizează că atunci când instanța găsește întemeiata o excepție de fond, cum este excepția prescripției dreptului la acțiune, analiza fondului este de prisos.
Din modul cum instanța a fost motivată sentința, rezultă că, prin admiterea excepției procesuale mai sus menționate, instanța nu a examinat pe fond pretențiile reclamantei, însă acest lucru este în totală contradicție cu soluția trecută în dispozitiv, de respingere a cererii ca nefondată,
Prin urmare, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct.5 din codul de procedură civilă și constatând că instanța a cărei hotărâre este recurată nu a intrat în cercetarea fondului litigiului, Curtea, în temeiul art.312 alin.1, 3 și 5, cu referire la art. 3041, din Codul de procedură civilă, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În opinie majoritară:
Admite recursul formulat de recurenta S. V., împotriva sentinței civile nr.6743 din data de 6.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C. SA, C. "C." SA - SUCURSALA CENTRUL NAȚIONALĂ DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CĂI FERATE BUCUREȘTI.
Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi 25 februarie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
P. I. N. M. G.
GREFIER
M. P.
Red. Jud. PIN
Dact: Z.G./2 ex/30.03.2015
Jud.fond:M.S.V. C.
Cu opinie separată, în sensul respingerii recursului ca fiind nefondat.
Motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 din Codul de procedură civilă, ceea ce înseamnă că instanța de recurs a fost învestită cu analiza hotărârii pronunțate de instanța de fond pentru nelegalitatea constând în interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, cu schimbarea naturii lui ori a înțelesului lui lămurit, respectiv în aplicarea ori interpretarea greșită a legii.
Partea recurentă nu a indicat, drept motiv de recurs, dispozițiile art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă și nici nu a dezvoltat vreo critică concretă referitoare la contradicția dintre dispozitivul hotărârii prin care se respinge cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată și considerentele hotărârii în care se argumentează prescriptibilitatea drepturilor bănești solicitate în termenul de prescripție de 6 luni. În consecință, nici instanța de recurs nu putea cenzura hotărârea sub acest temei.
În plus, situația în care pentru soluția consemnată de instanța de judecată în dispozitivul hotărârii nu sunt arătate în considerente motivele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului, considerente deplin lămuritoare pentru soluția pronunțată, nu poate fi considerată formă de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității care să tragă casarea hotărârii în calea de atac, ci doar modificarea ei în recurs, astfel cum prevede art. 312 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Revenind la motivele de recurs indicate de parte, motive ce vizează fondul cauzei, însă limitat numai la capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar, a ajutoarelor materiale pentru Ziua feroviarilor, sărbătorile de Paști și C., cu ignorarea capătului de cerere având ca obiect plata contravalorii cadoului pentru copii în anul 2011, acestea trebuiau cercetate pentru a se verifica soluția respingerii lor la judecata de primă instanță. În opinia separată a instanței de recurs, soluția dată este corectă câtă vreme prin actul adițional nr. 1718/22.04.2010 la Contractul colectiv de muncă pe anul 2009-2010 aplicabil la nivelul unității, înregistrat sub nr. 2591/2009, partenerii sociali au convenit că drepturile pretinse nu se acordă.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se impunea a fi respins ca fiind nefondat.
JUDECĂTOR,
B. A.-C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 481/2015.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 831/2015. Curtea... → |
|---|
