Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 353/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 353/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 9255/3/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE

DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._ (Număr în format vechi 6295/2014)

DECIZIE CIVILĂ NR.353/2015

Ședința publică de la 29 ianuarie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE- D. A. T.

JUDECĂTOR - A. I. C.

JUDECĂTOR - M. C.

Grefier – I. L. B.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI” CFR CĂLĂTORI” SA-SUCURSALA DE TRANSPORT DE CĂLĂTORI IAȘI împotriva sentinței civile nr.6000 din data de 22 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă FEDERAȚIA S. TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMÂNIA-SINDICATUL PERSONALULUI DE DRUM” SPERANȚA P. în numele și pentru membrii săi reclamanții M. Gh. A., Ș. N. C., C. P., C. D. M., F. M. M., N. D. D., P. Gh. I., Ș. I. L., P. M. R., A. R., C. C. C., C. G. I., P. A. V., P. St. R., A. V. I., A. V. I., B. F. L., B. A. M., D. A. S., S. Gh. E., S. c. M., M. I. B., N. N. N., L. V. A., I. I. I., C. Gh. M., C. V., F. I., A. D., A. C., B. D., B. V., B. M., B. L., C. T., C. I., C. A., C. C., D. G., D. S., F. D., G. I., G. M., G. R., I. I., I. D. M., I. P. M., I. G., I. G., I. E., I. I., I. G., L. G., L. A., L. -G. M., L. M., M. C., M. D., M. N., P. P., P. A., P. M., P. P., R. I., P. G., S. P., S. M. M., S. V., Ț. T., T. O., T. I., U. C., U. M., V. M., C. C., A. V., B. M., M. Gh, Ț. C., M. C., C. G., S. V., B. L., M. M., S. C. T., A. C. A., Coțovană T. T. C., C. - G. C. C., C. I. A., T. E., I. L. M., B. L. I., S. T. I., S. Gh. C., E. Al. A. M., B. N. D., M. C., O. I., Țarcă D., B. C. N. A. A., S. C., I. M., C. Anișoara E., A. C., C. I. R., C. D., B. C., I. N., M. C-tin I. G., N. P. C., O. A., N. V., L. D., Gamenți R., M. C., N. C., A. I., T. D., B. C., C. V., C. C. M., M. I., T. S., T. M., T. J., P. C., F. C., F. L. C., O. G., O. M., cauza pe fond având ca obiect-drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata-reclamantă, prin reprezentant legal, vicepreședinte L. Grab în baza împuternicirii aflate la fila 42 dosar recurs, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 22.01.2015, intimata a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul registratură al acestei secții, întâmpinare la cererea de recurs în două exemplare.

Intimata-reclamantă, prin reprezentant legal, depune la dosar înscrisuri cu titlu de practică judiciară.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, acordând cuvântul asupra acestui aspect.

Intimata-reclamantă, prin consilier juridic, arată că lasă la aprecierea instanței.

Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale active a recurentei, invocată din oficiu.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._/3/2012 reclamanta Federația S. Transportorilor Feroviari din România a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.C. „C.F.R. CĂLĂTORI SA), în numele membrilor de sindicat indicați în listă anexă, obligarea pârâtei la acordarea și achitarea de drepturi bănești pentru anul 2010, reprezentând un salariu suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariu de bază de încadrare din decembrie, actualizat cu rata inflației la data plății efective, în baza art.30 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat la MMFPS sub nr.2836/20/28.12.2006 pentru perioada 28.12._08 și a actului adițional la acesta pentru perioada 29.12._10 înregistrat la MMFPS sub nr.370/20.06.2008, precum și la acordarea și achitarea drepturilor salariale suplimentare individuale neacordate în anul 2010, reprezentând prima Feroviarului pe anul 2010 conform art.71 a doua liniuță și prima de Paști și prima de C. pentru anul 2010 conform art.71 prima liniuță din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat la MMFPS sub nr.2836/20/28.12.2006 pentru perioada 28.12._08 și a actului adițional la acesta pentru perioada 29.12._10 înregistrat la MMFPS sub nr.370/20.06.2008 coroborate cu actul SNTFC CFR CĂLĂTORI SA nr.1/644/04.03.2009 în care se precizează că prima Feroviarului pe anul 2010, salariul suplimentar pe anul 2010, prima de Paști pentru anul 2010 și prima de C. pentru anul 2010 fac parte din „Adaosurile la salariul de bază” și coroborate cu actul SNTFC CFR CĂLĂTORI SA nr.A2/b/8033/12 septembrie 2012 în care se arată că aceste drepturi salariale pe anul 2010, respectiv prima Feroviarului pe anul 2010, Salariul suplimentar pe anul 2010, prima de Paști pentru anul 2010 și prima de C. pentru anul 2010.

Prin încheierea de la 08.05.2014 s-a dispus disjungerea cererii și formarea unor dosare distincte, fiind formată astfel prezenta cauză, înregistrată sub nr._ .

Prin sentința civilă nr.6000 din data de 22.05.2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost respinsă ca neîntemeiata excepția prescrierii dreptului material Ia acțiune cu privire Ia acordarea premierii anuale acordate de "Ziua Ceferistului" pe anul 2010, a ajutorului material pentru Paste si C. pe anul 2010, precum si a salariului suplimentar aferent anului 2010 invocata de parata; s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții indicați în lista anexă, membrii ai Sindicatului Personalului de Drum Speranța P., prin Federația S. Transportatorilor Feroviari din România, în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA.

Prin aceiași sentință a fost obligată parata sa plătească reclamantului Bargaoanu V. ajutorul material de C. aferent anului 2010 si salariul suplimentar aferent anului 2010 proporțional cu perioada lucrata, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plații efective; a fost obligată parata sa plătească reclamantului G. I. ajutorul material de Paste aferent anului 2100, Premiera pentru Ziua Feroviarului aferent anului 2010 si salariul suplimentar aferent anului 2010 proporțional cu perioada lucrata, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plații efective.

De asemenea, a fost obligată parata sa plătească reclamantului Z. C. salariul suplimentar aferent anului 2010 proporțional cu perioada lucrata, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plații efective; a fost obligată parata sa plătească reclamantului L. D. ajutorul material de C. aferent anului 2010 si salariul suplimentar aferent anului 2010 proporțional cu perioada lucrata, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plații efective.

Prin aceiași sentință a fost obligată parata sa plătească reclamantilor O. I., P. R., A. I., S. E., T. E., C. G. C., Tuiu C., S. V., Gamenti R. ajutorul material de Paste aferent anului 2100, ajutorul material de C. aferent anului 2010, Premiera pentru Ziua Feroviarului aferent anului 2010, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plații efective; a fost obligată parata sa plătească celorlalți reclamanți ajutorul material de Paste aferent anului 2010, ajutorul material de C. aferent anului 2010, Premiera pentru Ziua Feroviarului aferent anului 2010 si salariul suplimentar aferent anului 2010, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației Ia data plații efective.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

1. În considerarea prevederilor art. 137 alin. 1 din codul de procedură civilă, Tribunalul a analizat cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, invocată de pârâtă.

Astfel, Tribunalul a deliberat cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă în baza prevederilor art. 268 alin. 1 lit. e din codul muncii (art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii în forma în vigoare la data pretinsei împliniri a termenului prescripției pentru pretențiile reclamanților având ca obiect plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și premierea pentru Ziua feroviarului pentru anul 2010), Tribunalul a respins această excepție, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii referitoare la termenul de prescripție de 6 luni aplicabil în situația neexecutării contractului colectiv de muncă ci, drepturile pretinse de reclamanți respectiv acordarea unor drepturi individuale, care chiar dacă se regăsesc in contractul colectiv de muncă fac parte din categoria drepturilor bănești suplimentare respectiv drepturi individuale ale salariaților si nu au caracter de drepturi colective astfel încât nu sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni ci termenului de prescripție prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c și art. 268 alin. 2 și art. 171 din codul muncii după republicare, referitor la litigii în legătură cu drepturi și obligații pentru care nu s-a definit de legiuitor un termen special, neavând relevanta ca drepturile in discuție au luat naștere în urma negocierilor colective.

Tribunalul nu a reținut susținerea pârâtei în sensul că Prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010 și Ajutor material de P. și C. pentru anul 2010, respectiv, salariului suplimentar pentru anul 2010, nu sunt drepturi salariale astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 155 din Codul Muncii și nici venituri din salariu, astfel cum acestea sunt prevăzute de art.55 alin.(l)-(3) din Codul Fiscal și pe cale de consecință, nu sunt aplicabile prevederile art.268 alin.l lit. c) din Codul Muncii, întrucât, aceste venituri se acordă din fondul de salarii.

Și dacă s-ar considera că Prima pentru Ziua Feroviarului și Ajutorul material de P. și C. acordate de angajatori angajaților, în conformitate cu prevederile contractuale nu sunt drepturi salariale negociate individual acestea fac totuși parte din categoria unor drepturi individuale a salariaților ce iau naștere în temeiul existentei și executării contractelor individuale de muncă, drepturi reglementate ca si cadru general de lege chiar dacă sunt preluate în contractul colectiv de muncă sub aspectul condițiilor concrete de acordare, astfel încât, nu le este aplicabil sub aspectul prescripției extinctive textul 268 alin. 2 lit. c din codul muncii (după republicare) referitoare la termenul de prescripție de 6 luni aplicabil în situația neexecutării contractului colectiv de muncă ci prevederile art. 268 alin. 2 din codul muncii pentru Ajutorul material de P. și C. pentru anul 2010 și prevederile art. 268 alin. 1 lit. c, pentru drepturile reprezentând Prima pentru Ziua Feroviarului și salariul suplimentar pentru anul 2010, (care are natura juridică a unui adaos în sensul prevederilor art. 160 din codul muncii (prevederile art. .155 din Codul Muncii anterior republicării).

Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:

Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței la data plății, Tribunalul a reținut următoarele:

Acestea sunt solicitate în temeiul prevederilor art. 71 din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011. Așa cum rezulta din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

Potrivit art. 71 prima si a doua liniuță din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 (prelungit prin act adițional pana la data de 31 decembrie 2011):

„Cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare... „

„pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei I de salarizare,,.

Tribunalul a analizat pretențiile reclamanților în funcție de prevederile legale si contractuale în vigoare la data nașterii dreptului si a obligației de plată (anul 2010).

Din dispozițiile codului muncii, art. 247 și cele ale Legii nr.130/1996, în vigoare la data nașterii drepturilor rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți.

Mai mult, potrivit art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, se desprinde concluzia clară a producerii efectelor prevederilor cu caracter minimal ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grupuri de angajatori față de toți salariații încadrați la toți angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent de afilierea acestora la o organizație sindicală, câtă vreme contractele individuale de muncă sau contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior nu pot cuprinde clauze care să cuprindă drepturi mai puțin favorabile salariaților decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă unic la nivel superior.

Astfel, parata nu a putut invoca suspendarea prevederilor echivalente din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate prin Actul adițional nr. 1708/21.04.2010, invocate de pârâtă, în ceea ce privește obligația acesteia de a plăti angajaților ajutorul material cuvenit pentru sărbătorile de P. pentru anul 2010, respectiv premierea ocazionata de Ziua Ceferiștilor pe anul 2010, de vreme ce clauza contractuala stabilita in contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior, obliga la plata acestor drepturi salariale.

De altfel în anul 2010 Sărbătoarea Paștelui a fost sărbătorită în perioada 4-6 aprilie 2010, anterior încheierii Actului adițional nr. 1708/21.04.2010, invocat de pârâtă.

Mai mult, parata este membră a Asociației Patronale semnatare a Contractului colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional pana la data de 28 decembrie 2010 (respectiv 31.01.2011).

Totodată, aspectul că prin art. 69 din Contractul Colectiv de muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, s-a prevăzut că prevederile privind plata ajutorului material de Paste și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică cu 01.01.2010, nu poate fi avută în vedere de instanță ca un argument al neplății acestor drepturi, din cel puțin două considerente.

Astfel, acestea au fost recunoscute prin art. 71 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008, înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si Familiei sub nr. 2836/20 28.12.2006 și prelungit prin act adițional pana Ia data de 31.01.2011, (contract încheiat la nivel superior celui încheiat la nivel de unitate si aplicabil intimatei în perioada 01.04._10).

Cu privire la ajutorului material de C. pentru anul 2010 respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor pe anul 2010, Tribunalul a îndepărtat susținerea pârâtei în sensul aspectului necuvenit al acestor drepturi prin invocarea prevederilor art. 69 din Contractul Colectiv de muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, prin care s-a prevăzut că prevederile privind plata ajutorului material de Paste și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică cu 01.01.2010 și a prevederilor Actului Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București, prin care părțile au modificat prevederile art. 69 lit. a și b și au stabilit că prevederile privind plata ajutorului material de P. și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică începând cu 01 ianuarie 2011 și că nu se aplică în perioada 01.04._10.

Astfel, Tribunalul a constatat că reclamanții nu solicită aceste drepturi în temeiul prevederilor Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București ci în temeiul prevederilor art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011.

Așa cum rezulta din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

În ceea ce privește obligativitatea prevederilor art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, conform înțelegerii partenerilor de dialog social și având în vedere dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. b și art. 283 alin. 3 din Codul muncii precum (în vigoare la data nașterii drepturilor) și faptul că, din perspectiva salariatului, acordarea unor salarii suplimentare, respectiv drepturi salariate suplimentare reprezintă un drept al acestuia, rezultă că acestui drept îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de acordare a acestuia în condițiile prevăzute de contractul colectiv pentru următoarele argumente:

Din dispozițiile Codului muncii, art. 247 și cele ale Legii nr.130/1996 (acte normative care guvernează executarea raportului contractual), rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți. Contractul colectiv de muncă reprezintă un acord de voință și în același timp, un izvor de drept o normă convențională, negociată, impunându-se părților contractului individual întocmai ca si Ieșea:

In cauză devin aplicabile prevederile art. 238 din codul muncii în conformitate cu care, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, în conformitate cu care „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală", respectiv „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte...pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din stupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel:"

Totodată, potrivit prevederilor înscrise în art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților „toate drepturile ce decurs din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de muncă".

În conformitate cu prevederile art. 31 și art. 33 alin. 3 din Legii nr. 130/1996 (act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale), modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia sau suspendarea aplicării unor prevederi din contractul colectiv de muncă se poate realiza numai prin acordul de voință al părților.

În conformitate cu prevederile art. 244 din Codul Muncii (în forma în vigoare la data dreptului si a obligației de plată), contractul colectiv de muncă poate fi modificat pe parcursul executării lui, în condițiile legii, prin acordul părților iar conform art. 246 din Codul Muncii aplicarea contractului colectiv de munca poate fi suspendată prin acordul de voință al părților.

Tribunalul nu a reținut susținerea pârâtei în sensul că prevederile art. 71 din acest contract colectiv de muncă „ar fi fost suspendate" prin Procesul Verbal încheiat în data de 25.05.2009 între conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și federațiile sindicale feroviare.

În cuprinsul acestuia se menționează în mod expres că „Măsurile stabilite se referă numai la anul 2009", cu consecința că ar putea fi invocat numai în privința drepturilor aferente anului 2009, iar pe de altă parte Tribunalul a constatat că acesta nu poate reprezenta în sine un act adițional privind modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia, câtă vreme modificarea contractului colectiv de muncă se poate realiza numai în condițiile legii, sau suspendarea aplicării unor prevederi din contractul colectiv de muncă, ce se poate realiza numai prin acordul de voință al părților.

Or, modificările aduse Contractului Colectiv de Muncă operează numai dacă se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților (art. 31 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale).

Totodată, suspendarea aplicării contractului colectiv de muncă operează dacă este notificată în termen de 5 zile, organului la care acesta a fost depus pentru înregistrare (art. 33 alin. 3 și alin. 4 din Legea nr. 130/1996 act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale).

Devine evident în acest context că, față de împrejurarea că nu a intervenit în forma și cu formalitățile prevăzute de lege modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia sau suspendarea acestora nici în anul 2009 și cu atât mai puțin în anul 2010, an neavut în vedere prin Procesul Verbal încheiat în data de 25.05.2009 între conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și federațiile sindicale feroviare, Tribunalul a constatat că prevederile art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, au fost în vigoare în perioada de referință, fiind obligatorii pentru părțile semnatare, potrivit art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, mai sus redate.

In plus, intimata a invocat în refuzul de a executa clauzele contractului colectiv de muncă prevederile unui act normativ, respectiv ale art. 7 din O.U.G nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici coroborate cu articolul 15 alineatul 1 din OUG. nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, însă Tribunalul a constatat că aceste acte normative nu conțin nici o prevedere care să permită suspendarea unilaterală a executării unor clauze a contractelor colective de muncă.

Potrivit art. 7. din O.U.G nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici „ - (1) Fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz."

Or, aceste prevederi impun doar fundamentarea bugetelor de venituri și cheltuieli cu respectarea unor indici financiari în ceea ce privește indicele de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, iar nu acordarea drepturilor salariale și a celorlalte drepturi de natură salariată condiționată de asigurarea resurselor financiare pentru plata acestora.

Or, bugetul de venituri si cheltuieli rectificat pe anul 2010 cât și rubrica „cheltuieli de personal" sunt fundamentate la sfârșitul anului 2010 pentru începutul anului următor iar la constituirea acestuia angajatorul are obligația de a lua toate măsurile ca la cheltuielile de personal să prevadă cheltuielile cu toate drepturile salariale prevăzute de lege sau stabilite contractual (atâta vreme cât în acest caz, dreptul în discuție nu face obiectul unor limitări sau restricții instituite prin lege) câtă vreme, potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile trebuie plătite înaintea oricăror obligații ale angajatorului și aceasta indiferent de existența unor limitări cu privire la cheltuielile totale aprobate angajatorului.

În acest context nu poate fi primită susținerea pârâtelor în sensul că pârâta are obligația utilizării veniturilor realizate conform prevederilor legale și a clasificației bugetare, câtă vreme potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile trebuie plătite înaintea oricâtor obligații ale angajatorului, aceasta fiind o obligație legală, expresă, tară ca pentru angajatorul pârât să fie prevăzute derogări.

Plata muncii către salariați și a drepturilor de natură salarială cuvenite ca urmare a desfășurării muncii în condiții negociate legal nu poate fi supusă unei condiții potestative din partea angajatorului cu consecința sistării acestora ori de câte ori angajatorul nu întocmește corespunzător bugetul astfel încât să fie în măsura să respecte prevederile art. 156 din Codul muncii referitoare la onorarea cu prioritate a obligațiilor salariale iar împrejurarea că sumele respective sunt sume aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli potrivit legii este o garanție a plății drepturilor în discuție, întrucât nu-i poate fi permis angajatorului si nici statului să prevadă acordarea unor drepturi pentru angajați pe care tot acesta să le condiționeze de voința sa de a aloca sau nu resursele financiare necesare plătii acestora.

Tribunalul nu a putut reține susținerea pârâtei în sensul în care Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, nu ar reprezenta o convenție legal făcută, întrucât ar contraveni unor „acte normative apărute ulterior semnării contractului colectiv de muncă".

Aceasta reprezintă o interpretare total eronată a cauzelor și efectelor nulității în legislația civilă în general și în legislația muncii, în particular.

Pe de o parte, Tribunalul a constatat că nulitatea este o sancțiune juridică ce intervine pentru nerespectarea oricăreia dintre condițiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului

Două aspecte relevante pot fi reținute în speța de față:

1.caracterul nulității de sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Cu alte cuvinte nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic (indiferent că este vorba despre condiții de fond sau de formă)

2.momentul în raport de care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este acela al încheierii actului juridic, respectiv cauza nulității este contemporană momentului încheierii actului juridic, conform principiului „ tempus regit actum."

Cu alte cuvinte cauza de nulitate există în momentul încheierii actului juridic și constă în nerespectarea unei dispoziții legale referitoare la încheierea valabilă a actului.

Or, în cazul de față pârâta nu invocă existența unor cauze de nevalabilitate a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, care ar fi fost încălcate la data încheierii acestuia (iar nu ulterioare încheierii contractului, cauzele survenite neputând afecta valabilitatea actului încheiat legal la data facerii sale și supus legii de la data întocmirii) și nici nu arată expres care sunt prevederile legale pretins eludate la încheierea actelor adiționale la acesta, respectiv care sunt limitele prevăzute de lege de la care s-a derogat prin convenție și care ar atrage nevalabilitatea acestora sau care ar avea ca efect nulitatea acestora.

În acest context invocarea unei situații survenite ca fiind un aspect de natură a atrage nevalabilitatea convenției colective este nelegală.

În orice caz nu poate fi permis un refuz de executare întemeiat de nelegalitatea clauzelor fară a se solicita constatarea acestui caracter.

În plus, intimata invocă în refuzul de a executa clauzele contractului colectiv de muncă existența unor dificultăți economice care ar avea efectul unor cauze de exonerare, însă, nu justifică motivul pentru care a negociat, din calitatea de membru al patronatului, drepturi salariale pe care nu le poate onora.

Tribunalul a îndepărtat și apărarea pârâtei întemeiată pe prevederile art.12 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicată, cu modificările ulterioare: în conformitate cu care: „contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale".

Or, aceste prevederi legale sunt norme cu caracter special derogator și se aplică în mod expres salariaților din instituțiile bugetare, finanțate de la bugetul de stat și ale căror drepturi salariale nu se negociază ci se stabilesc prin lege în limite precise și ca atare, nu pot constitui obiectul negocierilor colective iar nu și societății pârâte, care este Societate Comercială și care se autofinanțează, indiferent de existența unor prevederi legale referitoare la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerul Transporturilor cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art.5 lit. a) din OUG nr.79/2008 coroborate cu art. 15 alin.(l) din O.U.G nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Salariaților care nu fac parte din instituțiile bugetare li se aplică reguli proprii, respectiv cele referitoare la caracterul negociat al salarizării, nefiind în prezența unor drepturi a căror acordare și cuantum ar fi prestabilit prin lege, normele speciale neputând fi extinse prin analogie și la cazuri pe care acestea nu le vizează în mod expres.

În acest context, în condițiile în care dreptul reclamanților la plata drepturilor prevăzute de prevederile Art. 71 din contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2010 nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate nu este afectat nici dreptul acestuia la acordarea sumelor cu acest titlu, reclamantul fiind îndreptățit la acordarea acestuia în perioada în care a fost sistată acordarea în mod unilateral.

Art. 41 alin. 5 din Constituție garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.

Existența sau inexistența resurselor financiare bugetare nu poate avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Munca.

A recunoaște angajatorului posibilitatea ca după negocierea contractului colectiv de munca, deci după stabilirea drepturilor si obligațiilor reciproce ale pârtilor, sa fie exonerat de plata salariilor sau a drepturilor asimilate prevalându-se de scuza aprobării unui buget de venituri mult inferior celui necesar pentru respectarea obligațiilor salariale asumate prin contract, sau de faptul ca unitatea face parte din categoria agenților monotorizați conform prevederilor OUG nr. nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată prin Legea nr.203/2009, ar însemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecința golirii de conținut a principiului negocierii salariale.

Întrucât art. 243 din Codul Muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul a constatat că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea art. 71 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de grup de imitați din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2010 la plata către salariați a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți. în nici un caz neputând fi permis un refuz de executare întemeiat de nelegalitatea clauzelor tară a se solicita constatarea acestui caracter sau pe motivul nesolicitării drepturilor de către reprezentanții salariaților, întrucât executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, angajatorul fiind obligat la acordarea drepturilor negociate și stabilite neechivoc, iar în caz de neexecutare a obligației culpa aparține angajatorului iar nu reprezentanților salariaților cărora nu le revenea nici o obligație contractuală în legătură cu plata acestor drepturi.

Nu s-a putut reține nici susținerea pârâtei în sensul că această premiere nu este posibilă întrucât nu a fost stabilită de Consiliul de Administrație, întrucât, Contractul colectiv de muncă nu prevede că dreptul salariaților la premiul în discuție ar fi condiționat de existența unei hotărâri a Consiliului de Administrație, ci doar poate decide și alte alocări de venituri, însă nu poate decide dacă își execută o obligație necondiționată.

Mai mult, lipsa de preocupare a angajatorului pentru stabilirea cuantumului unor drepturi cuvenite salariaților nu poate duce la anihilarea dreptului acestora ce s-a născut în baza clauzelor contractului colectiv de muncă.

Față de cele mai sus reținute Tribunalul a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți.

Aceste sume urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plații efective, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piața si prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați in circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare.

1. Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumelor reprezentând salariul suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pentru anul 2010.

Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR de CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI" SA la acordarea retroactivă a salariului suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, anul 2010.

Cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2010, Tribunalul a constatat că acesta este solicitat în temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011. Așa cum rezulta din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta, iar nu în temeiul prevederilor art. 32 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate.

În acest context nu au avut relevanță apărările privind suspendarea acestei prevederi din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate prin Actul adițional nr. 1708/21.04.2010, invocate de pârâtă.

Potrivit art. 30 alin. 1 „Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."

Așa cum s-a menționat mai sus, aceste prevederi sunt aplicabile în temeiul art. 247 și cele ale Legii nr.130/1996, în vigoare Ia data nașterii drepturilor, respectiv, ale art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, analizate la primul capăt de cerere și care se impun pentru aceleași considerații de drept și de fapt, nemaifiind necesară reluarea acestora.

Tribunalul a constatat că reclamanții nu solicită aceste drepturi în temeiul prevederilor Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București ci în temeiul prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011.

Așa cum rezulta din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

În ceea ce privește obligativitatea prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, conform înțelegerii partenerilor de dialog social și având în vedere dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. b și art. 283 alin. 3 din Codul muncii precum (în vigoare la data nașterii drepturilor) și faptul că, din perspectiva salariatului, acordarea unor salarii suplimentare, respectiv drepturi salariate suplimentare reprezintă un drept al acestuia, rezultă că acestui drept îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de acordare a acestuia în condițiile prevăzute de contractul colectiv pentru următoarele argumente:

Din dispozițiile codului muncii, art. 247 și cele ale Legii nr.130/1996 (acte normative care guvernează executarea raportului contractual), rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți. Contractul colectiv de muncă reprezintă un acord de voință și în același timp, un izvor de drept, o normă convențională, negociata, impunându-se părților contractului individual întocmai ca si legea:

In cauză devin aplicabile prevederile art. 238 din codul muncii în conformitate cu care, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, art. 239 și art. 241 alin. 1 litera b din codul muncii, în conformitate cu care „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală", respectiv „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte...pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel:"

Totodată, potrivit prevederilor înscrise în art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților „toate drepturile ce decurs din lese, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de muncă ".

Întrucât art. 243 din Codul Muncii și art. 30 din Legea nr.130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul a constatat că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea art. 30 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale si familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, la acordarea și plata personalului propriu a sumelor reprezentând plata salariului suplimentar aferent anului 2010, salariaților care îndeplinesc condițiile de acordare, respectiv, „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic", respectiv, au avut o activitate ireproșabilă în cursul anului 2010 și nu au fost sancționați disciplinar cu una din sancțiunile prevăzute de art. 264 alin. 1 lit. c și art. 264 alin. 1 litera f din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, s-au cărora li s-au aplicat repetat sau cumulat în cursul anului calendaristic, sancțiunea prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. d) și art. 264 alin. 1 litera e) din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, sau după caz, au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, respectiv o tură, sau una din măsurile prevăzute la art. 42 pct. 1 lit. a) și art. 42 pct. 1 lit. b) din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi.

Față de cele mai sus reținute, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare din aceștia în cadrul unității pârâte în perioada de referință și de îndeplinire a condițiilor de acordare a drepturilor solicitate, după cum urmează:

În privința reclamanților O. I., P. R., A. I., S. E., T. E., C. G. C., TUIU C., S. V., GAMENTI R., unitatea a fost obligată doar la plata ajutorului material de Paste aferent anului 2010, ajutorului material de C. aferent anului 2010 si Premierea pentru Ziua Feroviarului aferentă anului 2010 proporțional cu perioada lucrată, iar nu și la plata salariului suplimentar aferent anului 2010, care nu li se cuvine întrucât nu îndeplinesc condițiile de acordare, respectiv, să fi avut o activitate ireproșabilă în cursul anului, întrucât au fost sancționați disciplinar repetat cu sancțiunea prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. d din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, după cum urmează: reclamantul O. I., în cursul anului 2010 a fost sancționat prin deciziile de sancționare nr.601/5/27/10.02.2010 si nr.601/5/483/15.12.2010 cu reducerea salariului cu 5% pe una luna, reclamantul P. R. in cursul anului 2010 a fost sancționat prin deciziile de sancționare nr.601/5/112/27.04.2010 si nr. 601/5/457/10.11.2010 cu reducerea salariului cu 5% pe una luna, reclamantul A. I. în cursul anului 2010 a fost sancționat prin deciziile de sancționare nr. 601/5/456/10.11.2010, nr. 601/5/79/24.03.2010 si nr. 601/5/114/27.04.2010 cu reducerea salariului cu 5% pe o lună, reclamantul S. E. in cursul anului 2010 a fost sancționat prin deciziile de sancționare nr. 601/5/503/17.12.2010 si nr. 601/5/172/12.05.2010 cu reducerea salariului cu 5% pe o lună, reclamanta T. E., în cursul anului 2010 a fost sancționată prin deciziile de sancționare nr. 601/5/180/14.05.2010, nr. 601/5/419/07.10.2010 și nr. 601/5/437/25.10.2010 cu reducerea salariului cu 5% pe o lună, reclamantul C. G. C. în cursul anului 2010 a fost sancționat prin deciziile de sancționare nr. 601/5/151/03.05.2010 si nr. 601/5/80/24.03.2010 cu reducerea salariului cu 5% pe o lună, reclamantul Tuiu C. in cursul anului 2010 a fost sancționat prin deciziile de sancționare nr. 601/5/379/27.08.2010 si nr. 601/5/335/02.08.2010 cu reducerea salariului cu 5% pe o lună, reclamantul Gamenti R. în cursul anului 2010 a fost sancționat prin decizia de sancționare nr.601/5/65/11.03.2010 cu reducerea salariului cu 10% pe una luna decizia de sancționare nr. 601/5/204/01.06.2010 cu reducerea salariului cu 5% pe una luna. decizia de sancționare nr. 601/5/287/05.07.2010 cu reducerea salariului cu 10% pe doua luni si decizia de sancționare nr. 601/5/311/13.07.2010 cu reducerea salariului cu 10% pe una luna iar reclamantul S. V. in cursul anului 2010 a fost sancționat cu sancțiunea prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. d din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, prin decizia de sancționare nr.601/5/229/09.06.2010 cu retrogradarea in funcția de vânzător de bilete pe o perioada de 30 de zile, și nu îndeplinesc condițiile de acordare prevăzute în anexa 6 Ia contractul colectiv de muncă.

În privința cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul BARGAOANU V., cererea de chemare în judecată a fost admisă numai în parte, după cum urmează:

Acesta s-a aflat în concediu fără plată în perioada 01.01._10, astfel încât poate beneficia numai de ajutorul material de C. aferent anului 2010 si salariul suplimentar aferent anului 2010 proporțional cu perioada lucrata, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plații efective.

În privința cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta G. I., cererea de chemare în judecată a fost admisă numai în parte, după cum urmează:

Reclamanta G. I. a avut contractul individual de munca suspendat între data de 19.06._10 si nu poate beneficia decât de ajutorul material de Paste aferent anului 2100, Premiera pentru Ziua Feroviarului aferent anului 2010 si salariul suplimentar aferent anului 2010 proporțional cu perioada lucrata, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plații efective.

In privința cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul Z. C., cererea de chemare în judecată a fost admisă numai în parte, după cum urmează:

Acesta a fost angajatul pârâtei doar în perioada 01.01._10 si nu poate beneficia decât de salariul suplimentar aferent anului 2010 proporțional cu perioada lucrata, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plații efective.

În privința cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul L. D., cererea de chemare în judecată a fost admisă numai în parte, după cum urmează:

În perioada 05.03._10 acesta a fost transferat la ., iar salariat al pârâtei SNTFC „CFR Călători" SA. a fost doar în perioadele: 01.01._10 Și 09.07._10, astfel încât poate beneficia doar de salariul suplimentar pe perioada lucrată și de ajutorul material de C. pe 2010;

Tribunalul a îndepărtat susținerea pârâtei în sensul în care reclamanții nu ar avea dreptul la plata acestui salariu suplimentar întrucât ar fi avut contractul individual de munca suspendat în perioadele arătate sau ar fi fost angajați doar în anumite perioade ale anului 2010, întrucât textul Contractului colectiv de muncă nu permite o astfel de interpretare.

Textul se referă la munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, iar nu la munca desfășurată integral pe toată perioada anului calendaristic.

Interpretarea propusă de pârâtă ar fi și absurdă și inechitabilă, întrucât ar presupune că dacă un salariat ar încheia un contract de muncă începând cu data de 2 ianuarie a unui an (data de 1 ianuarie fiind oricum nelucrătoare, potrivit legii), ar fi oricum exclus de la aplicarea prevederii legale, deși îi lipsește doar o zi de vechime, în timp ce salariații care au absentat nemotivat doar o singură zi, respectiv o singură tură, ar beneficia în continuare de acordarea acestui drept (potrivit cu „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic"), deși, practic cei doi au realizat aceeași perioadă de activitate, în condițiile în care primului nici nu-i este imputabilă absența.

Totodată, câtă vreme potrivit cu „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic sunt excluși de la acordare salariații care au fost sancționați disciplinar cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, iar prin ipoteză, sancționarea disciplinară cu această sancțiune intervine anterior acordării drepturilor care sunt scadente la expirarea anului calendaristic în care a avut loc sancționarea, nu poate conduce decât la interpretarea că drepturile se cuvin și în funcție de perioada efectiv lucrată într-un an calendaristic.

O altă interpretare ar conduce la concluzia că prevederea acestui caz de excludere nu ar avea sens, respectiv ar fi redundantă, câtă vreme, dacă s-ar aplica o sancțiune care ar conduce la încetarea contractului individual de muncă al salariatului, prin ipoteză, aceasta ar avea loc, mai înainte de expirarea anului calendaristic (în caz contrar ar interveni în anul următor), astfel încât, un salariat aflat într-o asemenea ipoteză, ar fi în opinia susținută de pârâtă oricum exclus de la acordarea dreptului, câtă vreme, prin ipoteză, nu a lucrat întregul an calendaristic (chiar și în ipoteza în care s-ar desface contractul de muncă începând cu data de 31 decembrie al anului respectiv, câtă vreme se susține că salariatul trebuie să desfășoare activitate și să aibă această calitate întregul an calendaristic), caz în care, acest caz de excludere ar deveni inutil.

În concluzie, devine evident că intenția părților semnatare ale contractului colectiv de muncă nu a fost aceea de a acorda acest drept doar salariaților care au avut calitatea de angajați și-au desfășurat efectiv activitate pe toată durata unui an calendaristic, ci, s-a avut în vedere acordarea acestuia proporțional cu activitatea efectiv desfășurată într-un an calendaristic.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal și motivat, recurenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători" - S.A. București - Sucursala de Transport Feroviar de Calatori Iași, criticând soluția pentru nelegalitate.

Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.486 și urm. din Codul de procedură civilă, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței instanței de fond si respingerea acțiunii ca fiind nefondată.

Se susține că instanța de fond a dispus în mod greșit acordarea ajutorului material de Paste, C. si a premiului pentru Ziua Feroviarului aferente anului 2010.

Reclamanții și-au întemeiat cererea privind acordarea ajutorului material de P., C., a premiului pentru Ziua Feroviarului pe dispozițiile art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006 - 2008, prelungit prin acte adiționale.

Așa cum s-a arătat prin acțiune, instanța de fond a dispus obligarea unității recurente la plata unei sume de bani Ia care ar fi avut dreptul reclamanții, potrivit unor clauze din contractul colectiv de muncă.

În mod cu totul evident, aceste drepturi revendicate de reclamanți nu pot fi considerate elemente componente ale salariului, astfel cum acesta este definit la art. 155 din Codul muncii, respectiv nu constituie salariul de baza, indemnizație, spor sau adaos.

Împrejurarea că aceste ajutoare materiale au fixate un cuantum egal cu un salariu de baza nu determina schimbarea naturii juridice a acestora, referirea la salariu fiind făcută de părți doar ca un criteriu de determinare a cuantumului ajutorului material.

Se învederează că raportat la prevederile art. 154 si 155 din Codul muncii "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă" acesta cuprinzând "salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".

Astfel, drepturile revendicate de reclamanți sunt definite în contractul colectiv de muncă ca fiind „ajutor material", așadar se face o distincție clară față de noțiunile de salariu de bază, indemnizație, etc.

Față de prevederile contractului colectiv de muncă, salariații beneficiază cu ocazia sărbătorilor de P. și C. de un ajutor material, iar cu ocazia zilei Ceferiștilor de o premiere, premiere care nu este un drept salarial, ci un ajutor material acordat salariaților, un drept patrimonial stabilit prin clauzele contractului colectiv de muncă, cu un regim juridic distinct.

Ținând seama de natura juridică diferită a drepturilor salariale pe de o parte, și a premierii acordate cu ocazia zilei "Ceferistului", primei de P., primei de C., se poate constata că obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea recurentei la respectarea unei clauze din CCM si, pe cale de consecință, se află în prezența unui conflict de drepturi, care se prescrie, în raport de prevederile art. 268 alin.1 lit.e din Codul muncii, în termen de 6 luni.

Prin urmare, aceste premieri nu reprezintă contraprestația unei munci depuse de salariat, ci o recompensă acordată în considerarea calității de "ceferist", în temeiul unei prevederi a contractului colectiv de muncă.

Așadar, drepturile revendicate de reclamanți nu sunt drepturi de natura salarială, nu se acordă lunar, în raport de munca prestată, așa cum se acordă drepturile salariale.

Potrivit dispozițiilor art. 268 alin.1 lit.e Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. În cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Dispoziția cuprinsă în art.268 alin.1 lit.e Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, altele decât clauzele referitoare la drepturile salariale.

Ca urmare, cererea reclamanților privind plata acestor ajutoare materiale este o cerere întemeiată pe neexecutarea unei clauze a contractului colectiv de muncă, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, potrivit dispozițiilor art. 268 alin.1 lit.e Codul muncii.

Cum de la data la care trebuiau acordate aceste drepturi până la data introducerii acțiunii, respectiv 26.11.2012 au trecut mai mult de 6 luni, rezultă că dreptul material la acțiune privind acordarea acestor drepturi este prescris, drept pentru care solicită admiterea excepției pentru motivele expuse mai sus.

Mai susține că instanța de fond nu a reținut corect faptul că în conformitate cu CCM la nivel de unitate pe anii 2009-2010 că începând cu data înregistrării și până la data de 06.01.2011 drepturile cerute de reclamanți nu se acordă.

Astfel, avându-se în vedere prevederile art.977 Cod civil, potrivit cărora "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor "reiese că voința reală a părților așa cum rezultă din actele adiționale a fost aceea de a suspenda acordarea tuturor drepturilor expres menționate.

Referitor la acordul părților privind neacordarea acestor drepturi pe anul 2010 conform actului adițional si a CCM instanța de fond nu a reținut că, în acest fel a avut loc o modificare a acestei clauze la nivel de unitate, posibilitate conferită de art.31 alin.1 din Legea nr.130/1996 potrivit căruia, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile leșii ori de câte ori părțile convin acest lucru.

Concluzia care se impune ar fi aceea că salariații, prin reprezentanți, au renunțat practic la aceste drepturi recunoscute prin CCM la nivel de grup de unități și CCM la nivel de unitate, renunțarea fiind posibilă deoarece nu a privit drepturi la care face referire art.38 din Codul muncii.

Din interpretarea gramaticală a disp. art.38 din Codul muncii respectiv din folosirea de către legiuitor "salariații nu pot renunța" precum și din prevederea expresă a sancțiunii nulității absolute a tranzacțiilor, rezultă că norma instituită de text are caracter imperativ.

Este însă de observat că în cuprinsul aceleiași norme legale se face referire repetată la drepturile recunoscute salariaților de lege (sau prin lege), astfel că interdicția, respectiv nulitatea absolută privesc exclusiv această categorie de drepturi salariale, adică acela care sunt prevăzute de lege în sensul restrâns al termenului.

Astfel dacă, legiuitorul ar fi intenționat să interzică renunțarea la toate categoriile de drepturi, adică atât acelea obținute prin lege, cât și prin negocieri colective sau individuale, ar fi tăcut mențiune expresă, așa cum s-a făcut în cuprinsul art.39 din Codul muncii. Acest text legal, enumerând drepturile și obligațiile salariaților, prevede că salariații au orice alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective aplicabile (art.39 alin 1 lit.n) cât și alte obligații prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile(art.39 alin.2 lit g.)

Așadar, Codul muncii face distincție între drepturile prevăzute de lege, care au un caracter minimal, de protecție și la care nu se poate renunța și alte drepturi negociate de salariat, individual sau prin reprezentanții sindicali.

În ceea ce privește plata salariului suplimentar pentru anul 2010, solicită respingerea ca neîntemeiată având în vedere următoarele:

În CCM la nivel superior a fost recunoscut în principiu acest drept tuturor salariaților Uin unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contract colectiv de muncă la acest nivel, iar în CCM la nivel de unitate părțile contractante - patronatul și salariații reprezentați de organizația sindicală au stabilit de comun acord condițiile de acordare a acestui drept, ce vizează constituirea fondului necesar plății acestuia și criteriile de acordare.

Totuși, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 30 din CCM la nivel de grup de unități "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare, vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie din anul respectiv", dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept.

Cert este că, din aceste prevederi contractuale NU reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la "salariu suplimentar", motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente in contractul încheiat la nivel de unitate.

Or, același drept este prevăzut și în art. 32 al. 1 din CCM la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010, respectiv: "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare, vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie din anul respectiv".

Însă, potrivit dispozițiilor actului adițional înregistrat sub nr.1708/21.04.2010 la CCM încheiat pe anii 2009-2010 la nivel de SNTFC CFR Călători, părțile au convenit ca prevederile referitoare Ia acordarea salariului suplimentar să nu se mai aplice în anul 2010.

Aceasta nu înseamnă că părțile au prevăzut în CCM la nivel de unitate drepturi inferioare celor din CCM la nivel de grup de unități, pentru a fi incidente dispoz. art. 8 din Legea nr. 130/1996. Dimpotrivă, dreptul la salariul suplimentar prevăzut în CCM la nivel de unitate este identic cu cel prevăzut în CCM la nivel de grup de unități, doar că părțile contractante au stabilit că, în anul 2010 NU se acordă acest salariu suplimentar.

în conformitate cu dispozițiile art. 244 din Codul muncii si ale art. 31 al. 1 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data încheierii actului adițional menționat anterior), clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de cate ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri.

Dispozițiile art. 150 din Legea nr. 62/2011 prevăd ca, modificările aduse contractului colectiv de muncă se consemnează într-un act adițional semnat de toate părțile care au încheiat contractul. Actul adițional, potrivit al. 2 al aceluiași articol, se transmite în scris organului la care a fost înregistrat CCM și tuturor părților semnatare și produce efecte de la data înregistrării acestuia.

Salariații, prin reprezentanții legali au renunțat la drepturile recunoscute prin CCM la nivel de grup de unitate și CCM la nivel de unitate.

Așadar, plata salariului suplimentar a fost suspendată pentru anul 2010 ca urmare a negocierii și acordului încheiat de către părțile semnatare.

Atât timp cât actul adițional, cât și CCM încheiat la nivel de unitate reprezintă legea pârtilor semnatare si acestea au hotărât suspendarea acordării salariului suplimentar pe anul 2010 nu mai exista temei legal pentru acordarea acestuia

În concluzie, contrar celor reținute de instanța de fond, prevederile CCM încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 NU au restrâns drepturile salariale stabilite la nivel superior prin CCM la nivel de grup de unități, în speță fiind vorba despre prorogarea datei la care prevederile privind acordarea drepturilor bănești, respectiv, ajutorul material de P. și C., premiera de Ziua Feroviarului și salariul suplimentar urmau să se aplice la 01.01.2011.

În ședința publică din data de 29.01.2015 Curtea a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a recurentei S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI” CFR CĂLĂTORI” SA-SUCURSALA DE TRANSPORT DE CĂLĂTORI IAȘI.

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a recurentei S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI” CFR CĂLĂTORI” SA - SUCURSALA DE TRANSPORT DE CĂLĂTORI IAȘI, conform art. 137 Cod procedură civilă, Curtea constata ca aceasta este întemeiată.

Astfel, sentința recurată a fost pronunțată in contradictoriu cu reclamanta FEDERAȚIA S. TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMÂNIA, în numele și pentru membrii SINDICATULUI PERSONALULUI DE DRUM SPERANȚA P. indicați în lista anexă si cu parata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI” CFR CĂLĂTORI” SA.

Curtea retine ca au calitate procesuala in calea de atac persoanele care au fost părți în proces în fața instanței de fond, cu alte cuvinte pot ataca hotărârea numai persoanele care s-au judecat in fata tribunalului.

In cauza de fata, recursul a fost declarat de S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI” CFR CĂLĂTORI” SA - SUCURSALA DE TRANSPORT DE CĂLĂTORI IAȘI in nume propriu, si nu in calitate de reprezentant al societății mama, S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A.

Or, S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI” CFR CĂLĂTORI” SA - SUCURSALA DE TRANSPORT DE CĂLĂTORI IAȘI este o entitate distincta de societatea mama, având alt CUI si alt număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului. Întrucât recurenta nu a figurat ca parte in proces in fata tribunalului, aceasta nu are nici legitimare procesuala pentru a ataca hotărârea acestei instanțe. Numai in măsura in care ar fi precizat si dovedit calitatea sa de reprezentant al societății mamă, am fi fost in prezenta aceluiași cadru procesual, stabilit in fata instanței de fond. In lipsa acestei precizări, nu se poate prezuma voința de reprezentare, motiv pentru care se constata ca fiind întemeiata excepția lipsei calității procesuale active in recurs.

F. de aceste considerente, Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI” CFR CĂLĂTORI” SA - SUCURSALA DE TRANSPORT DE CĂLĂTORI IAȘI si, in consecința, va respinge recursul, ca fiind promovat de o persoana fără calitate procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași și, în consecință, respinge recursul formulat de recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI” CFR CĂLĂTORI” SA-SUCURSALA DE TRANSPORT DE CĂLĂTORI IAȘI împotriva sentinței civile nr.6000 din data de 22 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă FEDERAȚIA S. TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMÂNIA-SINDICATUL PERSONALULUI DE DRUM” SPERANȚA P.” în numele și pentru membrii săi reclamanții M. Gh. A., Ș. N. C., C. P., C. D. M., F. M. M., N. D. D., P. Gh. I., Ș. I. L., P. M. R., A. R., C. C. C., C. G. I., P. A. V., P. St. R., A. V. I., A. V. I., B. F. L., B. A. M., D. A. S., S. Gh. E., S. c. M., M. I. B., N. N. N., L. V. A., I. I. I., C. Gh. M., C. V., F. I., A. D., A. C., B. D., B. V., B. M., B. L., C. T., C. I., C. A., C. C., D. G., D. S., F. D., G. I., G. M., G. R., I. I., I. D. M., I. P. M., I. G., I. G., I. E., I. I., I. G., L. G., L. A., L. -G. M., L. M., M. C., M. D., M. N., P. P., P. A., P. M., P. P., R. I., P. G., S. P., S. M. M., S. V., Ț. T., T. O., T. I., U. C., U. M., V. M., C. C., A. V., B. M., M. Gh, Ț. C., M. C., C. G., S. V., B. L., M. M., S. C. T., A. C. A., Coțovană T. T. C., C. - G. C. C., C. I. A., T. E., I. L. M., B. L. I., S. T. I., S. Gh. C., E. Al. A. M., B. N. D., M. C., O. I., Țarcă D., B. C. N. A. A., S. C., I. M., C. Anișoara E., A. C., C. I. R., C. D., B. C., I. N., M. C-tin I. G., N. P. C., O. A., N. V., L. D., Gamenți R., M. C., N. C., A. I., T. D., B. C., C. V., C. C. M., M. I., T. S., T. M., T. J., P. C., F. C., F. L. C., O. G., O. M..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. A. A. I. M. C.

T. C.

GREFIER

I. L. B.

RED:D.A.T/

Dact:I.B/30 ianuarie 2015

Tehnored:S.Ș./02.02.2015

Jud.fond: G. A. M.

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1254/2015. Curtea de Apel...		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 481/2015.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 353/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 353/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI