Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1991/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1991/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 1991/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIA NR.1991/2015
Ședința publică de la 27 Octombrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: R. G.
JUDECĂTOR: A. F.
JUDECĂTOR: A. D. Ș.
GREFIER: M. L. V.
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. împotriva sentinței civile nr._/03.12.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul S. P. Tehnico-Economic din Transportul Feroviar – FEROM, în numele și pentru membrii de sindicat: N. V. M., G. V., T. G., D. I. M., Cuznețan P., R. M., V. M., B. C., I. C., S. M., cauza având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul prin consilier juridic R. D., conform împuternicirii care se depune la dosar și intimatul prin apărător ales B. E.-C., conform împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică nr._/28.09.2015, care se depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentului în susținerea cererii de recurs.
Recurenta prin consilier juridic, având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și pe cale de consecință modificarea sentinței recurate.
Apărătorul intimaților având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Depune concluzii scrise la dosar și solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței ce reprezintă onorariul de reprezentare, pe care o depune la dosar.
Curtea în raport de prevederile art.150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr._, la data de 17.04.2012 reclamantul S. P. Tehnico - Economic din Transportul Feroviar "Ferom" a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata S. Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători - S.A., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la acordarea următoarelor drepturi salariale, actualizate în raport de indicele de inflație până la data efectivă a plații, neachitate salariaților pârâtei, membrii de sindicat:
1. Salariul suplimentar pentru anul 2009 echivalent cu salariul de baza de încadrare a salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acorda, în funcție de perioada efectiv lucrată de către fiecare reclamant în parte drepturile salariale prevăzute la art.32 din contractul colectiv de muncă al S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" S.A. valabil pentru anul 2009 - 2010, contract însușit de părțile semnatare și înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei;
2. Ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P., C. și premierea de Ziua Feroviarilor pentru anul 2009, echivalente fiecare cu un salariu de baza la nivelul clasei unu de salarizare (prevăzut în anexa 1 la CCM valabilă în luna aprilie 2009), în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, drepturi salariale prevăzute la art 71, prima și a doua liniuță din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități de transport feroviar, valabil pe anii 2006 - 2007 (prelungit prin act additional până la data de 28.12.2010), contract colectiv de munca încheiat la nivel superior celui încheiat la nivel de unitate și aplicabil pârâtei, după cum rezultă din anexa 4 la acesta.
Prin sentința civilă nr._/03.12.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, a fost admisă cererea formulată de reclamantul S. P. Tehnico-Economic din Transportul Feroviar – Ferom, în numele și pentru membrii de sindicat N. V. M., G. V., T. G., D. I. M., Cuznețan P., R. M., V. M., B. C., I. C., S. M., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători S.A. și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a salariului suplimentar pentru anul 2009 suma ce va fi actualizată cu rata inflației de la data plății efective, precum și la plata către reclamant a primei de " Ziua Feroviarilor" pentru anul 2009 actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin promovarea acțiunii, reclamantul urmărește valorificarea unor drepturi bănești cuvenite membrilor săi, constând în salariul suplimentar pentru anul 2009, precum și primele aferente Zilei Feroviarului și zilei de P. și C. pentru anul 2009.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptul la acțiune invocată prin întâmpinare, Tribunalul a considerat că este neîntemeiata, având în vedere faptul că, în speță, nu se poate reține incidența dispozițiilor art.283 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii în forma în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile (art.268 alin.1 lit.e după republicare), conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, întrucât drepturile solicite prin cererea de chemare în judecată au natura juridică au unor drepturi de natură salarială, ceea ce înseamnă că regimul juridic aplicabil prin prisma prescripției este cel prevăzut de art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii în forma în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile (art.268 alin.1 lit.c după republicare), conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În consecință, s-a dispus respingerea excepției, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că prevederile art.32 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010, prevederile art.30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, prevederile art.71 prima și a două liniuță din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, coroborate cu prevederile actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transporturi Feroviar pe anii 2006-2008, înregistrat la M.M.F.E.S.-D.D.S.R.P. sub nr.370/20.06.2008, după cum rezultă din înscrisurile depuse, în copie, la dosar, fac dovada faptului că drepturile solicitate prin cererea de chemare în judecată, au născut în sarcina pârâtei obligațiile corelative privind acordarea acestora.
Cu toate acestea, în speță, deși pârâta avea sarcina probei, conform dispozițiilor art.272 din Legea nr.53/2003 republicată – Codul Muncii, nu a făcut dovada aducerii la îndeplinire a obligațiilor care îi reveneau și de care nu a fost exonerată în vreun fel, respectiv aceea de a face plata salariul suplimentar pe anul 2009, prima Feroviarului pe anul 2009 și prima de Paști și C. pe anul 2009, în forma în care au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată precizată.
Tribunalul a considerat că pârâtei îi incumbau obligațiile respective având în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art.236 alin.4 din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, în forma în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.241 alin.1 lit.b din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, în forma în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: b) pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Conform dispozițiilor art.243 alin.1 din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, în forma în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
În acest sens și dispozițiile art.30 alin.1 din Legea nr.130/996, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor, sunt în sensul că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
În consecință, obligativitatea respectării de către pârâtă a clauzelor contractuale, care au născut drepturile ce formează obiectul prezentei acțiuni, este certă.
Tribunalul a considerat că apărările pe care pârâta le-a expus prin întâmpinarea formulată nu o pot exonera de îndeplinirea obligaților a căror executare este obligatorie.
De asemenea, a apreciat instanța de fond că motivele referitoare la situația financiară, invocate de pârâtă prin întâmpinare, nu o pot exonera de obligațiile ce rezultă din contractele colective de muncă aplicabile în cauză, sub aspectul drepturilor de formează obiectul acțiunii, având în vedere forța obligatorie a contractelor colective.
Pentru motivele de fapt și de drept anterior expuse, s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamanților drepturile salariale constând în salariul suplimentar pe anul 2009, prima Feroviarului pe anul 2009 și prima de Paști și C. pe anul 2009, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
În ceea ce privește măsura actualizării drepturilor cu rata inflației la data plății efective, aceasta s-a dispus pentru a se păstra proporția între valoarea drepturilor cuvenite la data scadenței și valoarea acestora la data plății efective, ținând seama de devalorizarea monedei naționale din cauza procesului de inflație.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal și motivat, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători S.A..
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ., recurenta a susținut că, sentința recurată, în ceea ce privește soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune cu privire la acordarea salariului suplimentar, ajutorului material de P. și C. și prima de „Ziua Ceferistului" pe anii 2009, raportat la prevederile art.283 alin.1 Iit.e Codul Muncii potrivit cărora: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
A învederat că, intimatul-reclamant a solicitat acordarea salariului suplimentar, ajutorului material de P. și C. și Prima de „Ziua Ceferistului" pe anul 2009 în conformitate cu prevederile art.32 din Contractul Colectiv de Muncă al CFR Călători pe anul 2009-2010 și art.71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar.
Față de prevederile mai susmenționate, rezultă faptul că intimatul-reclamant a invocat nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, respectiv cele care prevăd acordarea salariului suplimentar, ajutorului material de P. și C. și prima de „Ziua Ceferistului", speța de față fiind un conflict de drepturi, în cauză fiind incidente prevederile art.5 coroborat cu art.67 lit.b din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările și completările ulterioare.
Menționează că, salariul suplimentar, ajutorul material de P. și C. și prima de „Ziua Ceferistului", deși sunt drepturi stabilite în bani, acestea nu sunt de natura salarială, ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de muncă, cu, un regim juridic distinct Mai mult, contractul colectiv de muncă folosește noțiunea de premiere, respectiv ajutor material echivalentă cu aceea de recompensă și nu aceea de adaos sau spor.
Raportat la prevederile art.154 și art.155 din Codul muncii „salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă" acesta cuprinzând „salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Astfel, norma generală definește salariul, componentele acestuia respectiv: salariul de bază, indemnizațiile sporurile, precum și alte adaosuri, precum și temeiul de drept și totodată izvorul obligațiilor părților acesta fiind contractul individual de muncă.
Or, salariul suplimentar, ajutorul material de P. și de C. și prima de „Ziua Ceferistului" nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul definiției de mai sus, pentru că nu sunt stipulate în contractul individual de muncă, nu reprezintă contraprestația muncii depuse de angajați (au caracterul unui drept suplimentar decurgând dintr-un contract colectiv de muncă) și nu se plătesc cel puțin o dată pe lună, ci au caracter anual.
Salariul suplimentar reprezintă o recompensă acordată de angajator salariaților, drept urmare a îndeplinirii de către aceștia, ireproșabil, a obligațiilor de serviciu.
Dreptul de a acorda o recompensă aparține exclusiv angajatorului, fiind o disponibilitate a acestuia și nu o obligație.
Deși, contractul colectiv de muncă folosește noțiunea de salariu suplimentar, în mod evident acest drept nu poate fi asimilat salariului, deoarece nu se acordă lunar și nu este prevăzut în contractul individual de muncă.
Mai mult, aceste drepturi echivalează cu o recompensă acordată de angajator, astfel că prima pentru „Ziua Ceferistului se acordă datorită calității de „ceferist", iar ajutorul material pentru P. și C. se acordă cu o ocazie prestabilită. Or, dreptul de a acorda o recompensă, apreciem că aparține exclusiv angajatorului, fiind o disponibilitate a acestuia și nu o obligație.
Referitor la ajutorul material de P. și C., însăși denumirea ei de "ajutor social", dezvăluie caracterul unor venituri de natura socială și nicidecum de natura salarială.
Așadar fiind drepturi acordate potrivit contractului colectiv de muncă, ele au mai degrabă scopul de a oferi protecție socială celor ce le primesc.
Având în vedere natura juridică diferită a drepturilor salariale pe de o parte, șt a salariului suplimentar, a premierii acordate cu ocazia „Zilei ceferistului", respectiv a ajutorului material pentru Paști și C. pe de altă parte, rugăm onorată instanță să constate că obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea intimatei la respectarea unei clauze din CCM și, pe cale de consecință, suntem în prezența unui conflict de drepturi, care se prescrie, în raport de prevederile art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, în termen de 6 luni.
Fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc din clauze ce nu au fost executate întocmai de către angajator, în speța de față sunt incidente prevederile art.283 alineatul 1 lit.e din Codul Muncii, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă „în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Prin urmare, avându-se în vedere că dreptul de a solicita acordarea primei ocazionate de Ziua Ceferistului s-a născut la data de 23.04.2009, a ajutorului material de P. s-a născut la 19.04.2009, cel privind ajutorul material de C. s-a născut la 25.12.2009, iar cel privind acordarea salariului suplimentar s-a născut Ia 01.01.2010, față de data introducerii acțiunii, respectiv 13.04.2012, raportat la prevederile art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, dreptul material Ia acțiune privind acordarea salariului suplimentar, premierii pentru Ziua Ceferistului și a ajutorului material de P. și C. pentru anul 2009 este prescris.
În concluzie solicită admiterea excepția prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, să se dispună modificarea sentinței recurate.
Considerentele instanței de fond referitoare la faptul că „prevederile art.32 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2009-2010, prevederile art.30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități în Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, prevederile art.71 prima și a doua liniuță din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități în Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, coroborate cu prevederile actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități în Transportul Feroviar pe anii 2006-2008 înregistrat la MMFES-DDSRP sub nr.370/20.06.2008, după cum rezultă din înscrisurile depuse, în copie, la dosar, fac dovada faptului că drepturile solicitate prin cererea de chemare în judecată, au născut în sarcina paratei obligațiile corelative prin acordarea acestora" sunt lipsite de fundament legal, atâta timp cât la nivelul SNTFC „CFR Călători" - SA există încheiat Contract colectiv de muncă pe anii 2007/2008 cu valabilitate până la data de 28.02.2009, respectiv Contract colectiv de muncă pe anii 2009/2010 cu valabilitate până la data de 31.01.2011.
Raportat la prevederile art.247 Codul muncii (în vigoare la acea dată), nu puteam fi obligați să aplicăm și prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități, deoarece avea contracte colective de muncă în vigoare care trebuiau respectate, acestea având prioritate față de Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Consideră că prevederile art.71 din CCM la nivel de grup de unități nu se aplică raportat la prevederile art.247 din Codul muncii, conform căruia " În cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior ".
De asemenea, dispozițiile art.37 din Codul Muncii dispune faptul că „drepturile și obligațiile privind relațiile de munca dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă". Ca atare, în situația în care ar fi avut obligația să aplice un contract colectiv de munca ierarhic superior celui aflat în vigoare s-ar fi încălcat și dreptul Ia negociere a acestor contracte colective de muncă.
Precizează că s-ar fi putut ignora prevederile Contractului colectiv încheiat la nivel de unitate numai în situația anularii acestui act, ceea ce nu s-a constatat, ci dimpotrivă acest contract a constituit legea parților producându-și efectele până în momentul expirării valabilității pentru care a fost încheiat.
Totodată, învederează ca în conformitate cu prevederile art.1270 din Codul Civil: "contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante".
Menționează că angajatorul a respectat prevederile CCM aplicabil atunci când nu a acordat în perioada menționată de apelant drepturile bănești solicitate, existând acordul partenerilor sociali, care au semnat, depus și înregistrat contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010, conform metodologiei în vigoare.
Învederează că la nivelul CFR Călători era în vigoare Contractul Colectiv de Munca pe anii 2009-2010, înregistrat la D.M.I.M.B. sub nr.2572/04.06.2009, modificat și completat cu Actul adițional nr.1708/21.04.2010.
În conformitate cu prevederile art.69 alin.1 lit.a și b din Actul Adițional nr.1708/21.04.2010 din CCM la nivel de unitate CFR Călători pe anul 2009 - 2010 „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia din fondurile angajatorului de următoarele: a) cu ocazia sărbătorilor de Paști și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare;
b) pentru „Ziua Ceferiștilor" se va acorda o premiere stabilită de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare;
Aceste prevederi se aplică începând cu 01 ianuarie 2011."
Din prevederea contractului colectiv de muncă mai sus enumerat rezultă indubitabil că, părțile semnatare ale CCM CFR Călători au fost de acord ca prevederile referitoare Ia acordarea ajutorului material de P. și C. și prima de Ziua Ceferistului pe anii 2009 să nu se aplice.
Chiar dacă în același timp erau în vigoare mai multe contracte colective de muncă, cel încheiat la nivel de grup de unități din transporturi și cel la nivel de societate, în care existau aceleași prevederi ce acordau ajutoare materiale, considerăm că trebuie dat eficiență contractului colectiv de muncă la nivel de societate, deoarece reprezintă voința părților și, potrivit prevederilor art.11 alin.3 din CCM la nivel de grup de unități din transporturi: „Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioadă la care se acorda cota de profit a salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau, după caz, instituției".
Mai mult decât atât, învederează că prevederile art.71 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, nu se aplicau pe anul 2009, întrucât părțile semnatare ale acestuia, respectiv organizațiile sindicale feroviare în numele salariaților și administrațiile feroviare, inclusiv administrația SNTFC „CFR Călători" - SA, prin procesul verbal încheiat în data de 25 mai 2009, au fost de acord cu suspendarea pe anul 2009 a premierii acordate de Ziua Ceferistului și a ajutorului material de P. de C..
Totodată, apreciază că instanța de fond nu a ținut seama de aceste prevederi și în mod greșit, a avut în vedere dispozițiile art.71 din CCM la nivel de grup de unități feroviare, obligând subscrisa, în mod netemeinic, să plătească intimaților-reclamanți salariul suplimentar, ajutorului material de P. și C. și prima de Ziua Ceferistului pe anul 2009, atât timp cât nu exista o prevedere legală aplicabila la nivelul societății, care să justifice acordarea acestor ajutoare bănești.
În concluzie, intimații nu pot beneficia de salariul suplimentar, ajutorul material de P. și C. și prima de Ziua Ceferistului pe anul 2009, întrucât aceste prevederi nu-și produc aplicabilitate în anul 2009.
Considerentele instanței de fond referitoare la faptul că „tribunalul apreciază că motivele referitoare la situația financiară, invocata de către parata prin întâmpinare, nu o pot exonera de obligațiile ce rezulta din contractele colective de munca aplicabile în cauză, sub aspectul drepturilor ce formează obiectul acțiunii, având în vedere forța obligatorie a contractelor colective sunt neîntemeiate, deși a arătat instanței de fond ca aceste solicitări nu aveau nici un temei legal la nivelul societății pentru ca aceasta să fie acordate.
Învederează că fiind societate comercială pe acțiuni cu unic acționar statul român, i se aplică și prevederile art.7 din OUG nr.79/2008 conform căruia „fundamentarea cheltuielilor de natura salarială prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii".
Având în vedere aceste prevederi legale, societatea nu putea să negocieze drepturi salariale și să încheie un contract colectiv de muncă cu încălcarea prevederilor legale reglementate de actele normative în vigoare.
În conformitate cu prevederile art.236 alin.4 din Codul Muncii "contractul colectiv de munca încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea parților”.
Din acest text rezulta că un contract colectiv de munca poate fi izvor de drepturi și obligații numai dacă se înscrie în limitele legii, în caz contrar clauzele negociate neproducând efecte juridice.
Caracterul de normă convenționala a contractului colectiv de muncă face ca acesta să devină inaplicabil în situația în care vine în contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum sunt aceste diferențe salariale, fără ca acestea să poată fi susținute din bugetul aprobat Ia nivel superior societății angajatoare, nu naște obligația de plată.
Apreciază că atât timp cât instanța a admis contrariul, acest lucru echivalează cu a admite că părțile unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate pot negocia drepturi de natura salarială fără nici un fel de limita, ca lege a parților, având eficienta chiar cu încălcarea legii.
Totodată, în conformitate cu art.26 din Legea nr.11/2010 privind bugetul de stat, pentru anul 2010 s-a stabilit că operatorii economici cu capital integral de stat, care în anul precedent au înregistrat pierderi, nu pot depăși cheltuielile cu personalul din anul precedent.
Apelanta fiind o societate sub autoritatea Ministerului Transporturilor nu putea depăși cheltuielile aferente veniturilor aprobate de Guvern, iar toate cheltuielile se fac la propunerea acestui minister și numai cu aprobarea Guvernului și, ca atare, nu avea venituri pentru a acorda salariul suplimentar, ajutorul material de P. și C. și prima de Ziua Ceferistului pe anul 2009 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010.
Astfel, potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, subscrisa nu se putea obliga să acorde salariul suplimentar prevăzut de art.32 din Contractul Colectiv de Muncă, pentru că nu avea fonduri pentru acesta, iar chiar dacă ne-am luat această obligație, ea se va executa numai dacă există fondurile necesare, dar câtă vreme subscrisă lucrează în pierdere, această clauză contractuală este imposibil de executat.
Este de subliniat faptul că în conformitate cu dispozițiile art.12 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările ulterioare: "contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale".
Acest text se aplică prin analogie și salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, cum este subscrisa, unități pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, dispoziție prevăzuta de O.U.G. nr.79/2008.
Susținerile instanței de fond, față de faptul că societatea trebuia să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă, în condițiile în care le-a fost impusă de legiuitor o anumită conduită financiar contabilă cu privire la încadrarea în anumite cheltuieli, sunt nefondate.
Reiterează că bugetul de venituri și cheltuieli al societății se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerul Transporturilor cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art.5 lit.a din OUG nr.79/2008 coroborate cu art.15 alin.1 din O.U.G nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
În conformitate cu prevederile legale de mai sus, societatea a înaintat proiectul de BVC pe anul 2009 la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii cu adresa nr.30/A2/198/22.12.2009.
În acest proiect, la rubrica aferentă fondului de salarii s-a prevăzut suma de 456.000 mii lei, în timp ce fondul de salarii realizat la sfârșitul anului 2009 a fost în valoare de 486.489 mii lei, astfel cum rezult din pct.115 cap.IX din execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009. Avându-se în vedere depășirea înregistrată de 30.488 mii Iei, societatea s-a aflat în imposibilitatea de a acorda drepturile patrimoniale conform CCM.
Tot din execuția BVC a anului 2009, rezultă că s-au înregistrat depășiri ale cheltuielilor materiale cu combustibilul și ale cheltuielilor cu energia electrică de tracțiune fata de prevederile din proiectul de BVC 2009, aceste cheltuieli fiind strict necesare pentru funcționarea transportului feroviar public de călători.
Mai mult, în anul 2009, societatea a înregistrat o pierdere în valoare de 210.377,85 mii lei și o pierdere cumulată din anii precedenți în valoare de 535.423,74 mii lei (pct.79 cap. V din bilanț).
Reiterează faptul că, bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2010 din care reiese faptul că pe anul care face obiectul prezentei cereri, indicele de creștere a salariului mediu brut față de indicele productivității muncii este inferior celor reglementați prin O.U.G. nr.79/2008.
Având în vedere cele menționate mai sus, se observă că societatea nu putea, conform legii (art.26 din Legea nr.11/2010 și art.7 din OUG nr.79/2008) să acorde drepturi suplimentare (prime, ajutoare materiale) față de anul 2009 și nici nu dispunea de resursele financiare necesare pentru plata acestora.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu in conformitate cu dispozițiile art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Examinând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu referire la care, pe calea prezentului recurs se învederează ca a fost in mod greșit soluționată de către prima instanță, Curtea observă că, in conformitate cu prevederile art.160 din Codul Muncii ”salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri” iar, în conformitate cu prevederile art.162 (1) din același act normativ, salariile pot fi determinate, cel puțin în ceea ce privește nivelul minim, nu doar prin contractele individuale de muncă, ci și prin contractele colective de muncă, ca rezultat al negocierilor colective între angajator și salariați, sau reprezentanți ai acestora.
Sumele reprezentând diferențe salariale rezultate din calcularea prin raportare la salariul de bază a primelor ocazionate de ziua profesiei sau de anumite sărbători legale au, incontestabil, semnificația unor drepturi salariale, întrucât sunt plătite în executarea unui raport de muncă și în considerarea calității intimatilor-reclamanți de salariați ai recurentei S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., indiferent de izvorul lor, deci chiar dacă acestea sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramura/unitate. Această soluție se impune întrucât textul legal enunțat în materia prescripției drepturilor salariale, art.268 alin.(1) lit.c) din Codul Muncii, nu impune pentru drepturile în raport cu care instituie un termen de prescripție de 3 ani ca ele să decurgă din lege, cu excluderea drepturilor salariale de origine contractuală.
Este, prin urmare, indiscutabilă natura salarială a drepturilor bănești ce fac obiectul acțiunii introductive, chiar dacă izvorăsc din clauze ale contractelor colective de muncă, cu atât mai mult cu cât acestea se acordă corespunzător muncii prestate, proporțional cu aceasta, și în mod regulat (cu caracter de continuitate în timp, fie și anual), iar nu periodic.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge ca neintemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată in conținutul cererii de recurs de societatea-recurentă.
Pe fondul cauzei, cu referire la asertiunile privind lipsa de temei legal a ajutorului material ocazionat de Ziua Feroviarului din anul 2009 și a salariului suplimentar pe anul 2009, Curtea observa ca aceste categorii de drepturi se cuveneau intimatilor-reclamanti pe anii in cauză, in temeiul dispozitiilor art.30, 43 si 71 din Contractul Colectiv de Munca la Nivelul Ramurii Transporturi 2008-2010, valabil pana la 31.12.2010, precum si in temeiul dispozitiilor Contractului Colectiv de Munca la Nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, prelungit prin act aditional pana la data de 31.01.2011, fila 73 dosar fond.
Din contractul nr. 722/ 24.01.2008, Contract Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008 - 2010, publicat in Monitorul Oficial partea V, nr. 3 din 11.02.2008, reiese că părțile contractante sunt reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi si conexe, constituiți conform prevederilor legii nr. 356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Naționala a Patronatului R.-C.N.P.R, Uniunea Naționala a Transportatorilor Rutieri din România-U.N.T.R.R. si reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi si conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr. 54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate in acest contract colectiv de munca. In anexa nr.5 a acestui contract colectiv, se afla mentionata inclusiv S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A.
Instanța de fond a făcut aplicarea acestor prevederi contractuale in mod legal, atâta timp cât unitatea angajatoare recurentă face parte din ramura transporturi, astfel incât prevederile CCM la nivel de ramură sunt aplicabile angajaților săi.
Cu referire la susținerile recurentei, potrivit cărora prin actul adițional nr.1708/21.04.2010 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Societate CFR Călători S.A. a fost stabilit că premiile acordate de ziua CFR-ului, Paști și C. se suspendă, urmând a fi reluate in plată de la data de 01.01.2011, Curtea constată că in cauza de față sunt aplicabile dispozițiile art. 132 alin.3 din Legea nr.62/2011, privind dialogul social potrivit cu care „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care sa stabileasca drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior”.
In măsura in care ne aflam in situația in care CCM la nivel de unitate conține clauze mai puțin favorabile decât CCM la nivel de ramură (la nivel superior) se va face aplicarea dispozițiilor legale anterior citate, urmând a nu se da eficiență dispozitiilor mai putin favorabile din CCM la nivel de unitate, aplicabilitatea prevederilor din CCM la nivel de ramura urmând a fi efectuată in mod direct.
In acest context este irelevant exisța unei prevederi in contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, mai puțin favorabilă si care nu a fost niciodată anulată, atata timp cât drepturile ce fac obiectul acțiunii sunt prevazute in contractul colectiv de munca la nivel superior, implicit direct aplicabile in cauza, fara a fi necesara preluarea lor in contractul colectiv de munca la nivel de unitate.
. colectiv de muncă poate fi izvor de drepturi si obligații numai dacă se înscrie in limitele legii, insă in cauza de față nu s-a constatat nicio incalcare a vreunei dispoziții legale prin inserarea in contractul colectiv de muncă la nivel de ramură a unor drepturi bănești in favoarea angajaților din unitățile ce aparțin respectivei ramuri. Ori, in conformitate cu dispozitiile art.41 alin.5 din Constituția României „caracterul obligatoriu al convențiilor colective este garantat”.
Prin urmare, in cauza devenind incidente dispozițiile mai favorabile stipulate in favoarea angajaților din intreg sectorul transporturi, din cadrul căruia, neindoielnic, face parte si S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A., indiferent de preluarea sau nu in contractele colective de munca subsecvente (la nivel de unitate sau grup de unitați) a acestor dispozitii.
Pe cale de consecință, prevederile expuse fiind edictate in urma negocierii partțlor cu suficientă claritate și previzibilitate, fiind aplicabile prioritar prevederilor restrictive din Contractul Colectiv de Munca la Nivelul Unității apelante, astfel cum a fost aratat in considerentele expuse mai sus, Curtea reține că, in mod temeinic, cererea de chemare in judecată promovată de intimați, prin S. P. Tehnico-Economic din Transportul Feroviar Ferom a fost admisă sub aspectul categoriei de ajutoare/salariu suplimentar mai sus menționate.
In temeiul dispozitiilor art.274 alin.(1) din Codul de procedura civila, Curtea va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecata formulata de sindicatul-intimat, cu consecinta obligarii societății-recurente la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constand in onorariu de apărător, chitanță doveditoare fila 16 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A., împotriva sentinței civile nr._/03.12.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S.P. Tehnico-Economic din Transportul Feroviar Ferom în numele și pentru membrii de sindicat: N. V. M., G. V., T. G., D. I. M., Cuznețan P., R. M., V. M., B. C., I. C., S. M..
Obligă recurenta să plătească intimatului Sindicat suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2015.
Președinte Judecător Judecător
G. R. F. A. Ș. A. D.
Grefier
V. M. L.
Red.: R.G./16.12.2015
Dact.: A.C./2ex.
09.11.2015
Jud. fond: R. A. G. P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 4084/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 4548/2015.... → |
|---|
