Obligaţie de a face. Decizia nr. 4003/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4003/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 4003/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIA CIVILĂ NR. 4003
Ședința publică din data de la 28 octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. A.-C.
JUDECĂTOR: R. F.-G.
GREFIER: V. N.-C.
Pe rol se află cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă S. E.-R. împotriva sentinței civile nr._ din data de 05.12.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. R. de Televiziune, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta-reclamantă S. E.-R. personal și asistată de avocat Z. M.-Reginald, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/2015 (fila 202), lipsind intimata-pârâtă S. R. de Televiziune.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează că la data de 28.09.2015 intimata-pârâtă S. R. de Televiziune a depus înscrisurile solicitate la termenul anterior de judecată.
Apelanta-reclamantă, prin avocat, precizează că intimata-pârâtă S. R. de Televiziune a depus la dosar contractul individual de muncă și actele adiționale încheiate de părți, însă acestea se opresc la anul 2007. Consideră că nu au fost prezentate toate actele adiționale încheiate, partea amintindu-și și de alte acte adiționale ulterioare.
Curtea comunică apelantei-reclamante copia înscrisurilor depuse de intimata-pârâtă S. R. de Televiziune la dosar. Având în vedere că părții intimate-pârâte i s-a pus în vedere să prezinte toate înscrisurile pe care le deține cu privire la raportul de muncă dintre părți, iar acestea au fost prezentate la dosar, consideră că proba este administrată.
Nemaifiind cereri formulate și incidente de soluționat, în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, Curtea deschide dezbaterile asupra apelului.
Apelanta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și admiterea acțiunii. Din înscrisurile care s-au depus la dosar la acest termen de judecată rezultă că din anul 2007 nu i s-a mai majorat salariul, nefiind îndeplinită obligația angajatorului de majorare a salariului cu indicele prețurilor de consum pentru perioada 2008-2011 și 2012 și nici obligația de acordare a sporului de fidelitate de 25% pe ultimii trei ani. Astfel, consideră că instanța de fond în mod greșit a admis excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, acest indice al prețurilor de consum se făcea anual de către societatea intimată. Termenul de prescripție este de 3 ani, astfel că acțiunea a fost introdusă corect, iar excepția în mod greșit a fost admisă. Cu privire la faptul că instanța de fond a respins celelalte pretenții, respectiv acordarea sporului de fidelitate pe ultimii 3 ani și recalcularea salariului de bază cu toate sporurile solicitate, consideră că din actele depuse la dosar rezultă fără tăgadă că în mod greșit au fost respinse. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea, în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, închide dezbaterile.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28.06.2013 pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, reclamanta S. E.-R. a chemat în judecată pe pârâta S. R. de Televiziune, solicitând obligarea acesteia să-i plătească, începând cu data de 01.07.2008, salariul de bază majorat cu indicii prețurilor de consum aferenți anilor 2008-2011 și primului trimestru din anul 2012, precum și obligarea pârâtei să-i acorde sporul de fidelitate de 25% din salariul de bază pe ultimii 3 ani. În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să-i recalculeze salariul de bază cu toate sporurile solicitate și să-i acorde plățile compensatorii la concediere în funcție de salariul recalculat.
Prin sentința civilă nr._ din data de 05.12.2014 pronunțată de Tribunalul București a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și respinsă acțiunea având ca obiect drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 28.12.2012 ca fiind prescris dreptul la acțiune; a fost respinsă în rest cererea formulată de reclamanta S. E.-R. împotriva pârâtei S. R. de Televiziune ca fiind nefondată.
În considerentele acestei hotărâri s-a arătat faptul că reclamanta solicită în cauză valorificarea unor drepturi stabilite prin contractul colectiv de muncă, pretenții față de care excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă poate fi formulată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia. Această prevedere legală este incidentă în cauză, iar nu dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat, care prevăd un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate ori a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Conform art. 159 din Codul muncii, republicat, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de un salariat în baza contractului individual de muncă, iar în compunerea lui se regăsesc, potrivit art. 160 din Codul muncii, republicat, următoarele elemente: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Or, drepturile solicitate în cauză nu se circumscriu structurii salariului, astfel cum este definită prin textele legale enunțate. Drepturile bănești invocate își au fundamentul juridic în clauzele contractului colectiv de muncă aplicabil domeniului de activitate în care reclamanta a lucrat și sunt concepute ca drepturi suplimentare față de cele salariale, acordate de angajator cu titlu de bonificații pentru angajații săi, în plus față de componentele obligatorii ale salariului.
Astfel, art. 30 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură mass-media pentru perioada 2006 – 2007 reglementează categoria altor venituri ce pot fi acordate salariaților, printre acestea fiind și sporul de fidelitate a cărui acordare este lăsată la aprecierea partenerilor sociali de la nivel inferior pentru a negocia cazurile și, implicit, modalitățile de plată a unui asemenea spor și periodicitatea lui.
În consecință, drepturile bănești invocate nu au natură salarială astfel încât nu intră în sfera de aplicare a art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat, însă sunt consacrate la nivelul contractelor colective de muncă ca beneficii cu caracter pecuniar în favoarea salariaților ce pot fi valorificate pe cale jurisdicțională sub incidența art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat. În plus, drepturile salariale pot fi pretinse în termenul de prescripție prevăzut de art. 171 alin. (1) din Codul muncii, republicat, în conformitate cu care „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a textelor de lege precizate rezultă că drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului ca și contraprestație a muncii depuse în baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puțin o dată pe lună.
Or, drepturile suplimentare la care fac referire contractele colective de muncă nu pot fi considerate drepturi salariale, în sensul definiției enunțate, ci drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc dintr-o clauză a unui contract colectiv de muncă, clauză ce nu a fost executată întocmai de către angajator, supuse termenului de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. Întrucât aceste drepturi bănești sunt aferente perioadei 2008 - 2010, este indiscutabil faptul că, prin raportare la data introducerii acțiunii, 28.06.2013, termenul de prescripție de 6 luni s-a împlinit la data de 28.12.2012.
În consecință, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea în ceea ce privește sporul de fidelitate aferent perioadei anterioare datei de 28.12.2012. Pentru perioada ulterioară acestei date, întrucât plata sporului este condiționată de negocierea condițiilor de acordare și de posibilitatea financiară a angajatorului, acțiunea este nefondată.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea angajatorului să plătească salariul indexat cu indicii prețurilor de consum, prima instanță a considerat că este nefondată întrucât art. 102 alin. (1) lit. d) din Contractul colectiv de muncă din S. R. de Televiziune 2010 – 2012 prevede că angajatorul va compensa salariul cu indicele de creștere a prețurilor de consum în funcție de posibilitatea financiară a instituției, iar lit. a) din aceeași clauză contractuală stabilește că nivelul salariilor va fi negociat individual. Or, din probele administrate rezultă că societatea pârâtă nu are resursele financiare necesare plății, de altfel s-a ajuns la concedierea colectivă a peste 400 de salariați, și nici nu s-a realizat o negociere concretă a salariului reclamantei în modul solicitat prin acțiune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S. E.-R. la data de 13.02.2015, cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 18.02.2015, în dosarul nr._ .
Prin cererea de apel s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței civile nr._ din data de 05.12.2014 pronunțată de Tribunalul București, considerată nelegală și netemeinică, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată.
A arătat apelanta-reclamantă că în mod greșit instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în baza art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii întrucât la data când a fost judecată cererea acest articol era abrogat.
Consideră că excepția trebuia respinsă în baza art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat, întrucât drepturile solicitate au caracterul unor revendicări de natură salarială pe care le putea cere pe ultimii 3 ani, începând cu data de 28.06.2010.
Pârâta S. R. de Televiziune avea obligația să plătească inflația aferentă perioadei 2008 - 2011 și primului trimestru al anului 2012, conform art. 102 alin. (1) lit. d) din Contractul colectiv de muncă din S. R. de Televiziune 2010 – 2012, la data încetării acestui contract colectiv de muncă, respectiv 07.04.2012. Prin urmare, dreptul reclamantei de a revendica inflația începând cu anul 2008 curge de la data de 07.04.2012, până la data de 07.04.2015, adică înlăuntrul celor 3 ani, conform art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat.
Indiferent de situația financiară a angajatorului, aceasta trebuia să plătească salariatei inflația aferentă anilor 2008 - 2011 și primului trimestru al anului 2012 până la 07.04.2012, deoarece contractul colectiv de muncă este legea părților, conform art. 148 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Toate modificările salariului ca urmare a majorării lui cu indicele de inflație s-au efectuat fără a exista un act adițional la contractul individual de muncă, numai în baza contractului colectiv de muncă.
La art. 102 alin. (1) lit. d) din Contractul colectiv de muncă din S. R. de Televiziune 2010 – 2012 s-a prevăzut: „Compensarea salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele anual de creștere al prețurilor de consum comunicat de I.N.S., începând cu anul 2008, se va realiza în baza unor negocieri trimestriale între partenerii sociali, sumele aferente indicilor anuali de creștere a prețurilor de consum vor fi acordate într-una sau mai multe etape, dar nu mai târziu de încetarea de drept a prezentului contract colectiv de muncă”.
Inflația solicitată în cauză reprezintă în fapt un drept de natură salarială, conform art. 171 alin. (1) din Codul muncii, republicat, și art. 31 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură mass-media pentru perioada 2006 - 2007, astfel încât în mod greșit instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile anterioarei datei de 28.12.2012.
Pentru aceste motive, solicită admiterea acestui capăt al apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Cu privire la capetele de cerere având ca obiect acordarea sporului de fidelitate de 25% pe ultimii 3 ani și recalcularea salariului de bază cu toate sporurile solicitate, inclusiv acordarea plaților compensatorii în funcție de salariul recalculat, consideră că respingerea acestora s-a făcut fără o analiză temeinică întrucât plata sporului de fidelitate nu era condiționată de negocierea condițiilor de acordare sau de posibilitățile financiare ale angajatorului, ci aceasta era o obligație prevăzută în art. 30 lit. b) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură mass-media pentru perioada 2006 - 2007, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 1 încheiat în data de 08.06.2007.
Prin urmare, și pentru revendicarea sporului de fidelitate se aplică dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, drepturile putând fi solicitate pe ultimii 3 ani de la data depunerii acțiunii, anume în perioada 28.06._13 și în continuare până la data de 14.01.2014, dată la care a încetat de drept Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură mass-media pentru perioada 2006 - 2007. Însă, având în vedere faptul că a fost concediată, în procedura concedierii colective, începând cu data de 01.03.2013, solicită plata sporului de fidelitate de 25% din salariul de bază aferent perioadei 28.06._13.
Prin întâmpinarea formulată la data de 31.03.2015 intimata-pârâtă S. R. de Televiziune a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță și rejudecând fondul cauzei în limitele prevăzute de art. 477 din Codul de procedură civilă, republicat, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Apelanta-reclamantă S. E.-R. a învestit instanța de judecată cu o acțiune în pretenții îndreptată împotriva intimatei-pârâte S. R. de Televiziune, pretinzând obligarea acesteia să plătească diferențe salariale rezultate din majorarea salariului său de bază cu indicii prețurilor de consum dintr-o perioadă de timp, în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unității angajatoare, și să plătească sporul de fidelitate la care avea dreptul în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii de activitate.
Conflictul de muncă dedus judecății a fost soluționat de Tribunalul București prin sentința civilă ce face obiectul apelului de față, pretențiile salariale ale reclamantei fiind respinse în parte pentru prescripția dreptului material la acțiune, termenul de prescripție aplicat fiind cel de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, iar în parte pentru netemeinicie.
Întrucât aceste dispoziții ale primei instanțe au fost criticate în calea de atac, Curtea va stabili, mai întâi, natura juridică a drepturilor solicitate în cauză pentru a verifica termenul de prescripție aplicabil și, mai apoi, va analiza soluția dată fondului cauzei.
Astfel, Curtea consideră că este întemeiată critica apelantei-reclamante pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, în detrimentul dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat, în privința drepturilor reprezentând compensarea salariului de bază cu indicii prețurilor de consum și spor de fidelitate. Față de acestea este incident termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii republicat, potrivit cărora „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate (…) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator”. În stabilirea acestui termen de prescripție legiuitorul folosește noțiunea de „drepturi salariale” pe care nu o definește, însă în care trebuie considerat că se includ atât salariile brute exprimate în bani, reprezentând contraprestația lunară a muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, în sensul art. 159 din Codul muncii, republicat, cât și componentele salariului, anume salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, cum se prevede la art. 160 din Codul muncii, republicat.
În cauză, drepturile pretinse de apelanta-reclamantă se circumscriu elementelor componente ale salariului întrucât majorarea salariului de bază urmare indexării, astfel cum se formulează primul petit acțiunii, reprezintă un cuantum mai mare al salariului de bază, iar sporul de fidelitate este un spor salarial distinct care poate fi cuantificat prin aplicarea procentului prevăzut de părți la salariul de bază.
Împrejurarea că aceste drepturi salariale sunt reglementate prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității și la nivelul ramurii de activitate în care se înscrie angajatorul pârât nu atrage aplicabilitatea termenului de prescripție de 6 luni, după cum greșit a statuat prima instanță, pentru că temeiul juridic invocat nu schimbă obiectul cauzei. Aceasta întrucât criteriul după care se aplică termenul de prescripție de 3 ani sau cel de 6 luni unei cereri pentru soluționarea unui conflict de muncă este cel al obiectului respectivei cereri: dacă se solicită plata unor drepturi salariale prescripția se stinge în 3 ani, dacă se solicită executarea unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia prescripția se împlinește în 6 luni.
În concluzie, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost în mod greșit admisă de prima instanță în considerarea unui termen de prescripție de 6 luni, aplicabil fiind termenul de 3 ani ce a fost respectat la data introducerii acțiunii, 28.06.2013.
Curtea urmează, așadar, a respinge excepția în discuție, cu consecința analizei cauzei pe fond, iar nu trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, astfel cum s-a solicitat prin cererea de apel. Aceasta întrucât nu este realizată ipoteza dispozițiilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, aceea de a se fi soluționat procesul de prima instanță fără a se intra în judecata fondului. Pentru această ipoteză, legiuitorul prevede că soluția instanței de apel este aceea de a anula hotărârea primei instanțe și de a judeca procesul, evocând fondul, iar prin excepție de la această măsură, va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe dacă părțile solicită în mod expres aceasta. În cauză, însă, nu se poate considera că prima instanță nu a intrat în judecata fondului câtă vreme a respins cererea reclamantei ca fiind neîntemeiată și a arătat considerente de fapt și de drept în acest sens. Simpla împrejurare că obiectul conflictului de muncă este plata unor drepturi salariale ce reprezintă prestații periodice, iar o parte a pretențiilor cu scadență lunară a fost considerată prescrisă de prima instanță nu semnifică neexprimarea soluției cu privire la dreptul dedus judecății pe baza temeiurilor de fapt și de drept valabile pentru toate pretențiile salariale.
Pentru aceste motive, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, în sensul că va admite apelul declarat de apelanta-reclamantă S. E.-R. și va anula în parte sentința primei instanțe pentru greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, urmând a judeca procesul în aceste limite.
La evocarea fondului cauzei, Curtea va avea în vedere prevederile contractuale invocate de apelanta-reclamantă drept temei al pretențiilor salariale afirmate în cererea introductivă.
Astfel, la art. 102 din Contractul colectiv de muncă din S. R. de Televiziune 2010 – 2012 se prevede: „(1) Părțile contractante convin asupra următoarelor prevederi pentru perioada de valabilitate a prezentului ccm: a) se pot efectua majorări salariale la 1 octombrie și 1 martie, prin negocieri individuale, în raport cu posibilitățile financiare ale societății și în conformitate cu prevederile legale în vigoare; b) cuantumul aferent majorării fondului de salarii se negociază cu 30 de zile înainte de datele stabilite la lit.a; c) majorările salariale se vor efectua prin negocieri individuale în conformitate cu prevederile art. 98 din prezentul ccm; d) compensarea salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creștere a prețurilor de consum, comunicat de I.N.S., începând cu anul 2008, se va realiza în baza unor negocieri trimestriale între partenerii sociali. Sumele aferente indicilor anuali de creștere a prețurilor de consum vor fi acordate într-una sau mai multe etape, dar nu mai târziu de încetarea de drept a prezentului ccm. (2) Angajatorul se obligă a corela în permanență valoarea salariului de bază minim brut din SRTv, astfel încât întotdeauna acesta să fie cu 40% mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată”.
Contractul colectiv de muncă din S. R. de Televiziune 2010 – 2012 a fost înregistrat la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București sub nr. 1573/07.04.2010, iar durata sa de valabilitate a fost de 24 de luni de la data înregistrării, astfel că a încetat la data de 07.04.2012.
În cauză, apelanta-reclamantă a pretins realizarea dreptului său la compensarea salariului de bază cu indicele de creștere a prețurilor de consum, comunicat de I.N.S., începând cu data de 01.07.2008 (pentru perioada anterioară afirmând că angajatorul a aplicat periodic indici de creștere a salariului) până la sfârșitul primului trimestru al anului 2012 (luând ca reper data încetării contractului colectiv de muncă), considerând că acesta trebuie executat sub forma plății unui salariu lunar majorat cu suma corespunzătoare indicilor respectivi, începând cu data de 28.06.2010 până la data încetării raportului de muncă prin concediere, 01.03.2013.
Curtea consideră că dreptul prevăzut de art. 102 alin. (1) lit. d) din Contractul colectiv de muncă din S. R. de Televiziune 2010 – 2012 în favoarea salariaților este acela de compensare a salariului de bază, operațiune care presupune cuantificarea creșterii prețurilor de consum dintr-o perioadă de timp determinată și acordarea ei în sumă fixă și într-o singură plată beneficiarilor.
În acest sens, trebuie avute în vedere actele normative edictate în materia salarizării după anul 1990 care reglementau atât indexarea salariilor, cât și compensarea lor drept măsuri de protecție socială urmare liberalizării prețurilor. Relevante sunt dispozițiile art. 13 din H.G. nr. 1109/1990: „În conformitate cu programul privind protecția socială a populației se stabilesc următoarele măsuri: (…) b) la produsele alimentare de bază, unele produse industriale și servicii importante în consumul populației, prevăzute în anexa nr. 5, influențele din noile prețuri cu amănuntul și tarife - care rămân nemodificate un an - se compensează prin acordarea unei sume fixe lunare acordate pe o persoană, suportate de unitățile la care beneficiarii sunt încadrați, sau, după caz, din buget. Această compensare se acordă salariaților din unitățile cu capital de stat și cele bugetare, beneficiarilor ajutorului de șomaj, pensionarilor de asigurări sociale de stat și IOVR și pentru soțiile de militari în termen, beneficiare de ajutor social. Cuantumul compensației se stabilește în raport de influențele provenite din majorarea prețurilor, nivelul și structura unui consum normal, calculat pe o persoană, pe baza bugetelor de familie; (…) d) pentru produsele și serviciile prevăzute în anexa nr. 6, ale căror prețuri și tarife evoluează în mod liber, se va calcula trimestrial indicele mediu previzibil, de creștere a prețurilor și tarifelor, care va sta la baza indexării salariilor și pensiilor. Indicele previzibil al creșterii prețurilor și tarifelor se va calcula de Ministerul Finanțelor - Departamentul pentru prognoza, urmărirea și liberalizarea prețurilor, împreună cu Ministerul Comerțului și Turismului și Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Nivelul compensațiilor prevăzute la lit. b) de mai sus și indicele cu care se indexează salariile și pensiile se aprobă de Guvern; e) se recomandă unităților din sectorul privat și cooperatist, precum și caselor de pensii din alte sectoare decât cel de stat, să compenseze în mod corespunzător prevederilor de la lit. b), c) și d) de mai sus efectele majorărilor de prețuri și tarife din fondurile financiare proprii”.
Au fost emise mai multe astfel de hotărâri de Guvern din anul 1990.
În cazul angajatorului S. R. de Televiziune, organizat ca serviciu public autonom de interes național, finanțat din venituri proprii, s-a prevăzut în art. 36 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată: „(1) Salariile de bază și celelalte drepturi de personal pentru salariații Societății Române de Radiodifuziune și ai Societății Române de Televiziune se negociază prin contracte colective și individuale de muncă, încheiate în condițiile legii. (2) Salariile se compensează și se indexează cu procentul stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru regiile autonome și societățile comerciale, în raport cu posibilitățile financiare ale fiecărei societăți”.
Sintetizând, compensarea salariului de bază reprezintă suma de bani cu care se majorează salariile individuale, ca urmare a creșterii prețurilor de consum și tarifelor la produsele și serviciile la care se retrage subvenția statului în scopul liberalizării prețurilor după principiile economiei de piață, compensarea fiind permisă în cadrul Societății Române de Televiziune prin negocierea dintre partenerii sociali, consemnată în contractul colectiv de muncă, dar sub condiția generală a existenței posibilității financiare a plată a acesteia.
Or, la nivelul anului 2010, acest drept s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă arătat anterior, într-o manieră generală, în sensul că sunt necesare negocieri trimestriale între partenerii sociali care să stabilească atât cuantumul compensației, cât și tranșele de plată a acestora, negocieri față de care subzistă condiția generală din legea de organizare și funcționare a societății, anume existența surselor financiare de plată a compensației. Conform celor afirmate de apelanta-reclamantă în cererea de chemare în judecată, compensația a fost plătită salariaților până la data de 01.07.2008, ulterior acestei date invocându-se de către angajator lipsa resurselor financiare necesare plății, adică realizarea condiției suspensive legale.
În atare situație, Curtea consideră că apelanta-reclamantă nu poate pretinde cu temei obligarea angajatorului să plătească diferențe salariale rezultate din compensarea salariului de bază cu indicii prețurilor de consum din perioada 2008 – 2012, pretenția dedusă judecății fiind neîntemeiată în aceste limite.
Referitor la plata sporului de fidelitate, Curtea constată că apelanta-reclamantă a pretins obligarea angajatorului la plata acestui spor de 25% din salariul de bază pe temeiul art. 30 lit. b) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură mass-media pentru perioada 2006 - 2007, contract înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 993/08.05.2006, prelungit prin acte adiționale ulterioare și încetat la data de 14.01.2014, conform adresei nr. 370/DDS/08.03.2013 eliberată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice – Direcția Dialog Social.
Perioada de timp pentru care apelanta-reclamanta solicită plata acestui spor este 28.06.2010 – 01.03.2013, la încetarea contractului individual de muncă.
Se reține faptul că art. 30 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii de activitate prevedea: „Părțile contractante convin ca salariatul din mass-media să beneficieze de următoarele sporuri minime: (...) b) clauza de neconcurență și/sau sporul de fidelitate se acordă, dacă este cazul, în cuantum de 25%”. Din modul de reglementare rezultă cu claritate faptul că sporul de fidelitate nu este un drept salarial recunoscut ca atare tuturor salariaților din mass-media, ci este un drept ce poate fi acordat numai anumitor salariați în cazul cărora angajatorul apreciază necesară recompensarea bănească a fidelității față de societate. Or, în cazul apelantei-reclamante nu s-a apreciat necesară acordarea acestui spor salarial în timpul executării raportului de muncă, iar instanța de judecată nu poate aprecia dacă era sau nu realizată condiția de fapt a necesității acordării sporului.
În consecință, intimata-pârâtă nu datorează fostei salariate sporul de fidelitate pretins.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 din Codul de procedură civilă, la evocarea fondului cauzei, Curtea va respinge acțiunea ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă S. E.-R., având CNP_ și domiciliul în municipiul București, ., etajul 2, ., împotriva sentinței civile nr._ din data de 05.12.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. R. de Televiziune, având CUI RO8468440 și sediul în municipiul București, Calea Dorobanților, nr. 191, sectorul 1.
Anulează în parte sentința apelată.
Evocând fondul:
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiată.
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 octombrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
B. A.-C. R. F. G. V. N.-C.
Red. B.A.C.
Tehn. N.V./4 ex.
Tribunalul București
Judecător fond V. C. M. S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Despăgubire. Decizia nr. 1992/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
