Obligaţie de a face. Decizia nr. 4084/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4084/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 4084/2015
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 4084
Ședința publică din data de 29 octombrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – P. A.
JUDECĂTOR - L. H.
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă C. V. împotriva sentinței civile nr. 3653 din data de 10 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – prin PREFECT, în cauza având ca obiect – contestație decizie concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 15 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 29 octombrie 2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.3653 din 10 aprilie 2015 pronunțată în Dosarul nr._ de către Tribunalul București – secția conflicte de muncă și asigurări sociale s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C. V. în contradictoriu cu pârâtul Instituția P. Municipiului București – prin Prefect, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut în esență următoarele:
Reclamanta a fost salariata pârâtei în calitate de referent II la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al Municipiului București iar prin Ordinul nr. 525/27.08.2013 emis de Instituția P. Municipiului București s-a dispus concedierea să ca urmare a desființării postului pe care aceasta l-a ocupat. Pentru a dispune această concediere angajatorul a avut în vedere prevederile OUG nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, precum și pentru stabilirea numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului sau a ministerelor precum și Ordinul nr. I/326/25.07.2013 prin care a fost aprobată Lista privind repartizarea posturilor la serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.
Potrivit acestor acte normative angajatorul a fost nevoit să-și reducă schema de personal pentru a se încadra în numărul maxim de posturi pe care îl prevedea legislația în materie.
În analiza prezentei contestații instanța va porni de la faptul că nu au fost invocate critici privind legalitatea Ordinului de concediere, de altfel, tribunalul constată că acesta conține elementele de formă cerute de Codul muncii pentru emiterea să valabilă.
În privința temeiniciei acestuia, instanța reține că potrivit art. 147 alin. 4 din Constituția României deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt publicate în Monitorul Oficial, de la data publicării acestea fiind general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Se conturează astfel principiul neretroactivității deciziilor Curții Constituționale, decizia de constatare a neconstituționalității făcând parte din ordinea juridică, prin efectul acestora prevederile neconstituționale încetându-și aplicarea în viitor.
În aceste condiții, Tribunalul a reținut că deciziile Curții Constituționale se vor aplica exclusiv în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea lor în Monitorul Oficial.
Totodată tribunalul a reținut că încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei au reprezentat efectul aplicării OUG nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, precum și pentru stabilirea numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului. Conform acestui act normativ, instituțiile menționate, așa cum sunt reglementate la art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțarea autorităților publice locale au fost obligate să procedeze la restructurarea aparatului propriu și reducerea numărului de personal angajat.
În aceste condiții prin Ordinul P. nr. 525/27.08.2013 prin care s-a dispus concedierea reclamantei, s-a pus în aplicare un act normativ de forță juridică superioară și obligatorie, prefectul, alături de ceilalți conducători ai instituțiilor și autorităților publice având obligația de a se conforma întocmai.
Ori, dată fiind admiterea excepției de neconstituționalitate a Legii de aprobare a OUG nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, precum și pentru stabilirea numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului, prin Decizia nr. 55/2014 a Curții Constituționale, autoritatea emitentă a actului normativ, respectiv Guvernul, conform art. 147 din Constituția României, avea posibilitatea ca în termen de 45 de zile de la data publicării deciziei Curții Constituționale să pună în acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției României.
Având în vedere considerentele anterior expuse tribunalul apreciază că efectele Deciziei nr. 55/2014 a Curții Constituționale asupra ordinului contestat în prezența cauză nu se puteau răsfrânge în sensul că îl fac anulabil. Pe cale de consecință, pretențiile reclamantei sunt apreciate de către tribunal ca fiind neîntemeiate, acțiunea a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat apelanta-reclamantă C. V. prin care solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În acest sens, apelanta arată că prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze apelanta a solicitat Tribunalului București să constate faptul că în mod nelegal intimata - pârâtă a dispus concedierea sa din funcția de referent II la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor al Municipiului București, motiv pentru care a solicitat anularea ei și, pe cale de consecință, obligarea la reîncadrarea și reluarea activității, în baza aceluiași contract individual de muncă.
Totodată, apelanta a solicitat obligarea intimatei - pârâtă să-i achite salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și sporurile de care aș fi beneficiat și de care am fost lipsită, de la data încetării raporturilor de muncă și până la data reîncadrării efective.
În motivarea cererii apelanta a învederat instanței faptul că prin Contractul Individual de Muncă nr. 304 din 15.05.2008 încheiat cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Instituția P. Municipiului București, prin Prefect, a fost angajată în calitate de referent II la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor al Municipiului București.
Prin Ordinul nr. 525 din 27.08.2013 i-a fost comunicată „încetarea contractului individual de muncă, ca urmare a desființării postului de personal contractual" ocupat de apelantă în cadrul unității din structura pârâtei, „ca efect al punerii în aplicare a dispozițiilor O.U.G. 77 din 26.06.2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, precum și pentru stabilirea numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice, din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului sau altor ministere".
Ulterior, prin Decizia nr. 55 din 05.02.2014 (anexată acțiunii introductivă), Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională Legea privind aprobarea O.U.G. 77/2013 în baza căreia a fost emis Ordinul nr. 525 din 27.08.2013 de încetare a contractului apelantei individual de muncă.
Urmare acestui fapt, prin notificarea înregistrată la intimata - pârâtă sub nr. 3521/26.02.2014 a solicitat acesteia să dispună revocarea, pe cale administrativă, a Ordinului nr. 525 din 27.08.2013, ca fiind emis în baza unui act normativ declarat neconstituțional și reluarea activității în aceeași funcție și în același loc de muncă, precum și plata tuturor drepturilor salariale de la data încetării raporturilor de muncă și până la data reîncadrării efective.
Prin Adresa nr. AG/3521/5636/P/02.04.2014 (anexată cererii inițiale) intimata - pârâtă nu a dat curs solicitării apelantei, comunicându-i, în mod echivoc, faptul că disponibilizarea sa a fost dispusă și în baza unor alte Ordine ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative și urmează ca cererea să fie analizată în raport de punctul de vedere ce va fi exprimat de Direcția Juridică a Ministerului cu privire la modalitatea efectivă de punere în aplicare a Deciziei Curții Constituționale nr. 55/2014.
Ulterior, intimata - pârâtă i-a comunicat și răspunsul nr._/3/A.S. din 27.03.2014 (anexat acțiunii inițiale) înaintat de către Direcția Generală Juridică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, conform căruia cererea mea prin care am solicitat revocarea Ordinului nr. 525 din 27.08.2013 „apare ca fiind inadmisibilă", această instituție apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile Codului muncii.
Cum intimata - pârâtă nu a dat curs solicitării apelantei, aceasta s-a adresat instanței de judecată, solicitând obligarea fostului său angajator la reîncadrarea în funcția avută și plata drepturilor salariale cuvenite, după distincțiile menționate în petitul prezentei cereri.
Prin sentința civilă nr. 3653 din 10.04.2015 Tribunalul București, Secția a Vlll-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins excepția inadmisibilității invocată de intimata - pârâtă prin întâmpinare și, pe fond, a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut, în esență, că potrivit disp. art. 147 alin. 4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la data publicării acestora în Monitorul Oficial și au putere numai pentru viitor, conform principiului neretroactivității acestor decizii, astfel că promovarea de către apelantă a acțiunii ulterior constatării neconstituționalității grevează asupra temeiniciei cererii.
În raport de motivarea sentinței supusă apelului, apelanta a apreciat că acesta este netemeinică și nelegală, din următoarele considerente:
În contradicție cu motivarea instanței de fond, a apreciat că cererea sa de constatare a nelegalității dispoziției de concediere conținută în Ordinul nr. 525/27.08.2013 emis de Prefectul Municipiului București în aplicarea dispozițiilor O.U.G. 77/2013, declarată neconstituțională odată cu Legea privind aprobarea acesteia este perfect legală și admisibilă, chiar dacă a fost promovată ulterior momentului pronunțării Deciziei nr. 55 din 05.02.2014 de către Curtea Constituțională a României.
Apelanta a susținut aceasta deoarece a apreciat că este lipsit de logică juridică și de echitate raționamentul Tribunalului, conform căreia neconstituționalitatea unui act normativ „va avea efecte numai pentru viitor", în sensul că „se va aplica exclusiv raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea deciziei în Monitorul Oficial".
Aceasta deoarece motivarea este goală de conținut, în sensul în care este improbabilă crearea unor raporturi juridice în baza unui act declarat neconstituțional, ulterior publicării deciziei de neconstituționalitate în Monitorul Oficial.
Mai degrabă, dispozițiile art. 147 alin. 2 din Constituția României (în sensul că Deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor), prin coroborarea cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului, trebuie interpretate în sensul înlăturării consecințelor aplicării unui act normativ declarat neconstituțional sub aspectul tuturor efectelor viitoare generate de acesta, independent de momentul la care partea prejudiciată investește instanța cu soluționarea pricinii.
Din această perspectivă apelanta a apreciat că este nelegală motivarea conform căreia efectele deciziei de neconstituționalitate se aplică exclusiv cauzelor soluționate sau aflate pe rolul instanțelor de judecată în curs de soluționare.
Aceasta deoarece în baza motivării instanței de fond s-ar ajunge la soluția absurdă în care dispoziții legale de autoritate declarate neconstituționale nu-și mai produc efectele pentru situațiile concrete aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor, în timp ce aceleași dispoziții, la fel de neconstituționale, ar fi pe deplin aplicabile și ar produce consecințe juridice în alte situații, numai pentru considerentul că destinatarul lor nu a avut inspirația de a fi promovat cu rapiditate o astfel de acțiune.
Apelanta a apreciat că acest raționament este de natură a afecta securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României
Din această perspectivă apelanta a învederat că jurisprudența în materia aplicării dispozițiilor deciziilor de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate este în sensul expus în cele ce preced.
Astfel, potrivit considerentelor Deciziei nr. 1788/25.03.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de C. Administrativ și Fiscal, invocată cu titlu de exemplu, anexată:
„Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legilor sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești".
„Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.
Cu privire la acest aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale".
Așadar, din motivarea hotărârii sus-citată rezultă că este pe deplin admisibilă acțiunea prin care se solicită instanței constatarea nelegalității concedierii în baza declarării neconstituționalității textelor de lege (ordonanță) în baza cărora a fost dispusă, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, așa cum am solicitat și eu prin cererea introductivă de instanță, independent de momentul la care este formulată.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din perspectiva dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I C. pr. civ., potrivit cărora instanța de apel va verifica, în limita cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Curtea pentru considerentele ce se vor arăta în temeiul art. 480 alin. (1) C. pr. civ., va admite apelul; va schimba în tot sentința atacată; va admite acțiunea; va dispune anularea ordinului de încetare a contractului individual de muncă nr.525/27.08.2013 emis de Instituția P. Municipiului București; va obliga intimata-pârâtă la reintegrarea apelantei-reclamante în postul deținut anterior concedierii; va obliga intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta începând cu data concedierii și până la data reintegrarea efectivă.
Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală și nu a dat eficiență deciziei nr.55 din 05.02.2014 prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituțională OUG nr. 77/2013 în baza căreia a fost emis Ordinul nr. 525 din 27.08.2013 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale apelantului-reclamant.
Prin urmare, Curtea reține că avem de-a face cu o concediere pentru motive care nu au legătură cu persoana salariatului, în baza unui act normativ care a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 55/2014 a Curții Constituționale, astfel că într-o asemenea situație decizia de concediere este lipsită de temei legal, întrucât actul normativ pe care s-a întemeiat a fost declarat neconstituțional.
Cu privire la acest aspect, nu pot fi avute în vedere considerentele instanței de fond care a susținut că efectele deciziilor Curții Constituționale se produc doar pentru viitor, în conformitate cu prevederile art. 147 din Legea 47/1992.
Aceasta deoarece potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei legi aflate în vigoare sunt definitive și obligatorii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile din legile în vigoare constatate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval de timp Parlamentul sau Guvernul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile declarate neconstituționale sunt suspendate de drept. Aceleași reglementări se regăsesc și în art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată.
Față de aceste reglementări, în cazul în care legiuitorul nu acționează în termenul impus de textele de lege indicate, dispozițiile declarate neconstituționale încetează să producă efecte juridice.
Mai mult, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că ele trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează.
Prin urmare, instanțele, chemate să tranșeze asupra cererilor reclamanților după ce Curtea Constituțională s-a pronunțat la modul arătat asupra neconstituționalității textelor de lege citate mai sus, sunt obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale.
Dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată.
Este evident că numai în această manieră se pot concilia efectul obligatoriu al deciziei Curții Constituționale cu efectul ex nunc al acesteia.
Totodată, faptul că deciziile Curții Constituționale au caracter obligatoriu pentru instanțe, a fost reafirmat chiar conform principiilor stabilite de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, prin care s-a reținut că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională; nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt ori nu în vigoare.
Soluția enunțată se impune și întrucât viciul de neconstituționalitate stabilit cu privire Ia unele dispoziții legale nu trebuie perpetuat prin aplicarea în cursul unui proces pendinte a dispoziției legale în sensul confirmării soluției legislative declarate ca fiind neconformă cu Legea fundamentală.
Acest aspect a fost tranșat chiar de Curtea Constituțională care a statuat că deciziile sale se aplică și litigiilor ce se află pe rolul instanțelor judecătorești și se încadrează în ceea ce Curtea a calificat ca fiind cauze pendinte la momentul publicării deciziei sale de admitere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, Curtea nu a condiționat aplicarea deciziei sale în litigiile aflate în curs de ridicarea unei excepții de neconstituționalitate anterior publicării deciziei, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării acesteia este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat, iar nu exercitarea unui mijloc procesual de apărare. De altfel, prin admiterea excepției, efectele deciziei Curții Constituționale se produc erga omnes.
O dovadă suplimentară în privința aplicării deciziei Curții Constituționale și cauzelor pendinte, chiar dacă excepția prin care s-a declarat neconstituțională OUG nr. 77/2013 a avut loc ulterior concedierii este faptul reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din Noul Cod de procedură civilă, prin care se statuează că „după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții”.
Având în vedere decizia de concediere este lipsită de temei legal ca urmare a declarării ca neconstituțională a OUG nr. 77/2013, Curtea constată astfel că, în temeiul art. 80 din Codul muncii se impune anularea deciziei în cauză.
Prin urmare, Curtea va admite apelul și va schimba în tot sentința atacată; va admite acțiunea și se va dispune anularea ordinului de încetare a contractului individual de muncă nr.525/27.08.2013 a apelantei-reclamante C. V., emis de Instituția P. Municipiului București, urmând să oblige intimata-pârâtă la reintegrarea acesteia în postul deținut anterior concedierii și obligarea intimatei-pârâte la plata către apelanta-reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta începând cu data concedierii și până la data reintegrarea efectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă C. V. – CNP_, cu sediul în București, ., ., ., sector 6 și cu domiciliul ales în București la C.Av. Baicoianu N., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 3653 din data de 10 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – prin PREFECT, cu sediul în București, Piața Presei Libere, nr.1, . 1.
Schimbă în tot sentința atacată.
Admite acțiunea.
Dispune anularea ordinului de încetare a contractului individual de muncă nr.525/27.08.2013 emis de Instituția P. Municipiului București.
Obligă intimata-pârâtă la reintegrarea apelantei-reclamante în postul deținut anterior concedierii.
Obligă intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta începând cu data concedierii și până la data reintegrarea efectivă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
P. A. L. H.
GREFIER,
F. V.
Red./P.A./Dact./ C.C.
5ex./18.11.2015
Judecător fond – D. D.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 1992/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
