Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4101/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4101/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 4101/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi _ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.4101
Ședința publică din data de 30.10.2015
Completul de judecată compus din:
Președinte C. G. C.
Judecător D. E. O.
Grefier N. C.
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelanta S.C. TELECOMUNICAȚII C. S.A. împotriva sentinței civile nr.378 din data de 31.03.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul E. M., având ca obiect „drepturi bănești - plată diferențe salariale”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, în cadrul căruia învederează instanței că intimatul a depus la dosar întâmpinare și înscrisuri anexă, la data de 08.07.2015, iar apelanta a depus răspuns la întâmpinare, la data de 30.07.2015, prin serviciul registratură al acestei secții. Se învederează totodată și faptul că atât apelanta cât și intimatul au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, conform art.411 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că prin cererea de apel și întâmpinare s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.378 din data de 31.03.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul E. M., împotriva pârâtei ., iar pe cale de consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului pentru perioada 01.03._12, diferența dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare cuprinsă în anexa nr.1 din CCM la nivel de unitate în raport cu salariul minim brut pe țară garantat în plată de 700 de lei, conform art.1 din HG 1225/14. 12. 2011 și drepturile salariale efectiv plătite, actualizate cu rata inflației la data plății efective, precum și la plata către reclamant pentru perioada 01.01._13, a diferenței dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare cuprinsă în anexa nr.1 din CCM la nivel de unitate în raport cu salariul minim brut pe țară garantat în plată de 750 de lei, conform art.1 din HG 23/22.01 .013 și drepturile salariale efectiv plătite, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin acțiunea civilă formulată la data de 23.02.2015 reclamantul E. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta ., obligarea pârâtei la plată pentru perioadele 01.03._12 și 01.01._13, a diferenței dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare cuprinsă în anexa 1 din CCM la nivel de unitate în raport cu salariul minim brut pe țară garantat în plată, de 700 lei, conform art.1 din H.G. 1225/14.12.2011 (M.O. Partea I, nr.922/27.12.2011) și drepturile salariale efectiv plătite în perioada susmenționată, suma care să fie actualizată cu rata inflației la data plății efective precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă diferenței de salarizare solicitată; obligarea pârâtei la plata pentru perioada 01.02._13 a diferenței dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare cuprinsă în anexa 1 din CCM la nivel de unitate în raport cu salariul minim brut pe țară garantat în plată, de 750 lei, conform art.1 din H.G. 23/22.01.2013 (M.O. nr.52/23.01.2013) și drepturile salariale efectiv plătite în perioada susmenționată, sumă care să fie actualizată cu rata inflației la data plății efective precum și plata dobânzii legale aferentă diferenței de salarizare solicitată.
Din dispozițiile art.1 din H.G. nr.1193/24.11.2010 rezultă că începând cu data de 01.01.2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie pe lună, în anul 2011 reprezentând 3,94 lei pe oră, iar art.1 din H.G. nr.1225/14.12.2011, conține prevederea potrivit căreia începând cu data de 01.01.2012, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună, în anul 2012 reprezentând 4,13 lei pe oră.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și depus în xerocopie de reclamant-filele 5-23, nu poate prevede drepturi cu caracter inferior celor reglementate prin lege-respectiv prin HG 1225/14 12 2011 și HG 23/22 01 2013.
Dacă ar prevede drepturi cu caracter inferior, s-ar produce și o încălcare a disp. art 38 din CM, care dispune că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacție în acest sens fiind lovită de nulitate.
În conformitate cu dispozițiile art.40 alin.1 lit.c angajatorul are în principal următoarele drepturi –să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din CCM aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Ori, pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale.
Pe de altă parte, Contractul colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual, creează drepturi în favoarea salariaților la care aceștia nu ar putea renunța, clauzele contractului colectiv neconstituind decât un minimum de la care contractele individuale pot deroga doar în favoarea salariaților.
Este irelevant faptul că nu a avut loc o renegociere la nivel de unitate a clauzelor contrare contractului colectiv pe ramură așa cum prevăd dispozițiile art.24. A..2 din fosta Lege 130/1996, întrucât clauza salarială defavorabila din contractul individual de muncă este inaplicabilă, fără a fi necesară constatarea nulității sale pe cale jurisdicțională, fiind culpa partenerilor sociali că nu a avut loc o renegociere a contractului colectiv de muncă pe unitate.
Prin urmare, constatând că pârâta nu a acordat și nu a plătit reclamantului, drepturile salariale solicitate, încălcând prevederile art.40 alin.2 lit. c, din Codul muncii potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă”, precum și prevederile art.229 alin 4 din Codul Muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților" și nici prevederile H.G. nr.23/22 01 2013 și H.G. nr.1225/14.12.2011, Tribunalul a apreciat acțiunea întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta ..
În motivarea apelului, apelanta a solicitat modificarea sentinței atacate, în tot, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, întrucât hotărârea atacată este nemotivată raportat la situația de fapt dedusa judecății.
Reclamantul a solicitat recalcularea salariului susținând neîntemeiat că a fost remunerat Ia un nivel inferior salariului stabilit ca fiind salariu minim brut pe economie prin HG 1225/14.12.2011 și HG 23/22.01.2013. Apelanta prin întâmpinare a arătat că în conformitate cu Anexa 1 a CCM 2011-2012, respectiv a CCM 2012-2013, cât și fata de prevederile capitolului 2, art.2.2. Lit. a) din CCM-urile citate, nu a fost încălcat nivelul minim de salarizare.
Conform Anexei 1 la Societatea Telecomunicații C. SA,
Salariul brut = salariul minim negociat (etalon de calcul) x coeficientul de salarizare negociat (de fiecare salariat în parte) + sporuri aplicate salariului de baza negociat în conformitate cu prevederile legale și prezentul CCM.
Înțelege să arate că instanța de fond face referire în motivarea soluției la anumite elemente de fapt și de drept care nu au fost invocate de nici o parte încălcând astfel principiul disponibilității "este irelevant faptul că nu a avut loc o renegociere la nivel de unitate a clauzelor contractului colectiv de ramura așa cum prevăd dispozițiile art. 24 alin 2) din fosta Lege 130/1996, întrucât clauza salariala defavorabila din contractul individual de munca este inaplicabila, fără a fi necesară constatarea nulității sale pe cale jurisdicționala, fiind culpa partenerilor sociali că nu a avut loc o renegociere a contractului colectiv de munca pe unitate".
Este inacceptabil ca motivarea în temeiul căreia apărările sunt respinse și cererea este admisă să nu aibă nicio legătura între ele, deoarece:
1) În anul 2012, 2013, nu a existat contract colectiv de muncă la nivel de ramura.
2) Legea 130/1996 a fost abrogată în anul 2011 prin adoptarea Legii 62/2011
3) Nicio parte nu a invocat nulitatea contractelor colective de muncă
Arată că a depus fluturașii de salariu ai reclamantului din care rezultă salariul primit în mod efectiv - anul 2012 martie - brut - 2938 lei aprilie - brut - 2432 lei mai - brut - 2430 lei iunie - brut - 2430 lei iulie - brut - 2430 lei august - brut - 2430 Iei septembrie - brut - 2433 Iei octombrie - brut - 2438 lei noiembrie - brut - 2430 lei decembrie - brut - 2431 lei ANUL 2013 ianuarie - brut - 2430 lei februarie - brut 2438 lei martie - brut -2215 lei aprilie - brut - 2226 Iei mai - brut - 2228 Iei iunie - brut - 2191 Iei.
Față de salariul minim pe economie garantat în plată stabilit la suma de 700 lei, respectiv 750 lei, este evident că apelanta a acordat un salariu de cel puțin trei ori mai mare.
Menționează că nu a încălcat prevederile legale întrucât prin lege nu se stabilește un algoritm de calcul al salariului și nici o obligație în sarcina angajatorilor de a calcula într-un anumit fel salariul ci legiuitorul a stabilit o prevedere generală cu caracter de protecție a salariatului, respectiv un minim brut în ceea ce privește nivelul salarial. Modul de stabilire al salariului prin calcul este de competența strictă a angajatorului, limita competentei angajatorului fiind stabilită prin lege în sensul că nu se va putea stabili un salariu sub limita inferioară stabilită prin normele imperative, respectiv Hotărârile de Guvern privind stabilirea salariului minim pe economie: HG 1225/2011 HG 23/2013.
Hotărârile de Guvern invocate de reclamant sunt prevederi legale imperative ceea ce înseamnă că acestea sunt de strictă interpretare și aplicare în consecința nu se va putea extinde aplicarea acestora și la modul de calcul stabilit prin CCM atât timp cât nu se încalcă limita inferioară iar modul de calcul nu este o modalitate de a încălca prevederile legii.
Legiuitorul nu a urmărit obligarea angajatorilor să calculeze un salariu aplicând coeficienții din CCM la nivel de unitate la salariul minim brut pe țara, ci doar să nu acorde un salariu mai mic decât cel legal prevăzut din considerente sociale și considerente ce privesc rațiuni economice. Dacă ar fi fost alta intenția legiuitorului, consideră că ar fi fost reglementata aceasta prevedere în mod expres întrucât la fel ca și salariul minim brut pe țara, o asemenea eventuala reglementare ar fi fost de natura imperativă și s-ar fi stabilit sub sancțiuni exprese.
HG 1225/2011 prevede la art.1 că,începând cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră. Art.3 (1) Stabilirea, pentru personalul încadrai prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut la art.1 și 2 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2,000 lei.
Prin HG 23/22.01.2013 sunt prevăzute exact aceleași prevederi incluziv limitele amenzii, însă salariul s-a majorat Ia 750 lei.
În cadrul CCM la nivelul apelantei,salariul minim negociat reprezintă etalonul de calcul, iar salariul de baza negociat reprezintă salariul rezultat din înmulțirea salariului etalon cu coeficientul stabilit prin contractul colectiv de muncă. Acest aspect este relevat și de către prevederile CIM-ului.
De asemenea, subliniază că în cadrul societății mai sunt aplicabile sporuri și adaosuri la salariu care sunt de asemenea de natură a crește nivelul salarial, aspecte pe care reclamantul în mod voluntar a omis a le preciza.
În conformitate cu prevederile capitolului 2 din CCM 2011-2012; CCM 2012-2013; respectiv art.2.2 se stabilește a) salariul personalului din . este confidențial și cuprinde 1. Salariul de baza format din salariul tarifar plus indemnizația de conducere [...]; 2. Sporuri la salariul de bază; 3. Adaosuri; 4. Premii pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală, b) salariile de baza corespunzătoare fiecărei funcții sau meserii prevăzuta în Anexa nr.2 se stabilesc în condițiile prevăzute la lit.a) prin negociere individuală, în funcție de coeficienții de salarizare și de formula de calcul din Anexa 1.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul E. M., a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Obiectul acțiunii formulate de intimatul reclamant E. M., este reprezentat de solicitarea acestuia,privind obligarea pârâtei pentru perioada 01.03._13 la plata diferenței dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în Anexa nr.1 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate, în raport cu salariul de bază minim brut pe țara garantat în plata de 700 lei conform HG nr.1225/2011 pentru anul 2012,750 lei conform HG nr.23/2013 pentru perioada 01.02._13, și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă,a sporurilor aferente acestor diferențe salariale, sume care să fie actualizate cu rata inflației de la data scadenței, la data plații efective.
La pronunțarea sentinței atacate,prima instanță a avut în vedere în esență,faptul că,Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, nu poate prevede drepturi cu caracter inferior celor reglementate prin lege,respectiv prin HG 1225/14.12.2011 și HG 23/22 01 2013,fiind irelevant faptul că nu a avut loc o renegociere la nivel de unitate a clauzelor contrare contractului colectiv pe ramură așa cum prevăd dispozițiile art.24. alin.2 din fosta Lege 130/1996, întrucât clauza salarială defavorabila din contractul individual de muncă este inaplicabilă, fără a fi necesară constatarea nulității sale pe cale jurisdicțională, fiind culpa partenerilor sociali că nu a avut loc o renegociere a contractului colectiv de muncă pe unitate.
Curtea constată că,potrivit manifestării de voință a părților semnatare exprimată prin CCM la nivel de unitate, pentru perioada de referință, stabilirea și modificarea salariilor se face prin negociere, salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare stabilindu-se în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul prevăzută de anexa 1.
Potrivit art.1 din HG nr.1225/14.12.2011 începând cu data de 01.01.2012, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169, 333 ore în medie pe lună, în anul 2012 reprezentând 4, 13 lei pe oră, iar potrivit art.1 din HG nr.23/2013, începând cu data de 01.02.2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar pentru un program complet de lucru de 168, 667 ore în medie pe lună, în anul 2013 reprezentând 4, 44 lei pe oră.
Aceste acte normative au fost adoptate față de necesitatea respectării art.41 alin.2 din Constituția României prin care s-a recunoscut salariaților dreptul la măsuri de protecție socială, respectiv instituirea unui salariu minim brut pe țară, precum și a art.164, alin.3 Codul muncii prin care angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o formă de protecție socială a angajatului, căruia i se garantează un venit minim de subzistență.
Susținerile intimatului reclamant ,însușite de către instanța de fond, potrivit cărora, salariul minim brut pe țară stabilit prin,H.G. nr.1225/14 decembrie 2011 și HG nr.23/2013 trebuie avut în vedere la algoritmul de calcul stabilit prin contractul colectiv de muncă sunt eronate, întrucât scopul avut în vedere de actul constituțional nu a fost de stabilire a unui salariu obligatoriu de la care părțile contractuale să procedeze la negociere, ci o măsură de protecție a angajatului prin care să i se recunoască în plată un salariu brut lunar care să nu fie inferior celui de bază minim brut pe țară.
Toate actele normative invocate de către intimatul reclamant se referă la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și nu la raportarea acestuia la diferitele clase sau coeficienți de salarizare existente în contractele colective de muncă din cadrul apelantei.
Obligația instituită în art.164 Codul muncii vizează numai garantarea în plată a unui salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, iar nu salariul de bază brut al fiecărei categorii, astfel încât, nu se pot acorda salarii brute sub minimul de 700 lei, 750 lei, condiție respectată în speță, în condițiile în care,potrivit actelor adiționale la contractele individuale de muncă aflate la dosarul de fond, reclamantul a beneficiat de un salariu de bază lunar de 1620 lei, la care s-au adaugat spor de vechime, spor pentru condiții grele de muncă feroviară, spor pentru condiții periculoase, spor de tehnicitate și IT, fiind astfel respectat salariul minim brut pe tară stabilit prin HG nr. 1225/2011 și HG nr. 23/2013.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va admite apelul, va schimba, în tot, sentința apelată în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta S.C. TELECOMUNICAȚII C. S.A., cu sediul în București, ..38, Sector 1, împotriva sentinței civile nr.378 din data de 31.03.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul E. M., CNP:_, domiciliat în loc. Roșiori de Vede, ., ., ..
Schimbă, în tot, sentința apelată în sensul că:
Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. G. C. D. E. O.
GREFIER
N. C.
Red.: C.G.C.
Dact.: A.C./4ex.
20.11.2015
Jud. fond: N. T.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 4978/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
