Asigurări sociale. Decizia nr. 594/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 594/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 5059/88/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr.594/AS:

Ședința publică de la 14 Octombrie 2013

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Judecător J. Z.

Judecător M. A.

Grefier C. D.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant C. C., domiciliat în Tulcea, ., .. B, ., împotriva sentinței civile nr. 6066 din 8.10.2012 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA, cu sediul în ., județul Tulcea, având ca obiect asigurări sociale – anulare act.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 01 octombrie 2013 când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 07 octombrie 2013 și la data de 14 octombrie 2013, când a dat următoarea soluție:

CURTEA

Cu privire la recursul civil de față, constată:

Contestatorul C. C. a formulat contestație împotriva notificării emisă de C. Județeană de Pensii Tulcea, privind sumele plătite necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale și a solicitat anularea acesteia.

În motivare, a arătat că beneficiază de pensie de limită de vârstă și îndemnizație acordată în baza Legii nr. 189/2000.

Consideră că notificarea emisă de C.J.P. Tulcea nu reprezintă un act administrativ fiscal, întrucât nu cuprinde elementele prevăzute de art. 43 alin. 2 lit. b) și j) din O.G. nr. 92/2003 și de asemenea, nu reprezintă titlul de creanță.

De asemenea, termenul de prescripție pentru drepturi bănești din pensii plătite în plus este de 3 ani.

Prin sentința civilă nr.6066/08.10.2012 Tribunalul Tulcea a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, ca nefondată.

A respins contestația formulată de contestatorul C. C., în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA, ca nefondată.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:

Excepția prescripției dreptului la acțiune, a fost respinsă cu motivarea ca că potrivit art. 91 alin. 1 din Codul de procedură fiscala, termenul de prescripție este de 5 ani.

Pe fond, s-au reținut următoarele aspecte:

Contestatorul beneficiază de pensie de limită de vârstă și indemnizație conform Legii nr. 189/2000.

Calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 i-a fost stabilită prin hotărârea nr. 1014/01.11.2002 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000.

Potrivit art. 213 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 95/2006, beneficiază de asigurare fără plata contribuției, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 189/2000, dacă nu realizează ale venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de această lege, precum și cele provenite din pensii.

Art. 7 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 prevede că: „Peroanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații prevăzuți la art. 6 alin. 1 pct. I și II, denumite în continuare angajatori, instituțiile care efectuează plata drepturilor de șomaj pentru șomerii prevăzuți la art. 6 alin. pct. III, precum și instituțiile care efectuează plata drepturilor pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin 1 pct. V sunt obligate să depună în fiecare lună, la termenul stabilit de C.N.P.P. și casele de pensii sectoriale, declarația nominală de asigurare.”

Din adeverința nr. 2273/11.06.2012, privind datele necesare determinării stagiului de cotizare și a punctajului mediu, rezultă că, C. C. realizează și ale venituri decât cele din pensie și indemnizația prevăzută de Legea nr. 189/2000.

Prin urmare, contestatorului trebuia să i se rețină și să i se vireze contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din pensie întrucât nu se mai încadra în prevederile art. 213 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 95/2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul C. C..

În primul rând nelegalitatea hotărârii pronunțate reiese din faptul că, în mod greșit prima instanță reține că „Notificarea” emisă de intimata – pârâtă este un act administrativ.

Ori, o notificare, nu reprezintă un „titlu de creanță”, în accepțiunea Codului Fiscal.

Pe de altă parte, „Titlul de creanță”, conform art. 110 alin.(3) din OG nr.92/2003 „este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite conform legii.

Un alt motiv pentru care această „Notificare” nu reprezintă un act administrativ fiscal, îl reprezintă dispozițiile art.43 alin.(2) lit.b) și j) din OG nr.92/2003 care prevede sub sancțiunea nulității, elementele pe care trebuie să le cuprindă actul administrativ fiscal (și anume numărul, data la care el a fost emis și mențiunile privind audierea contribuabilului).

În aceste condiții, având în vedere că, nu poate fi vorba de un act administrativ fiscal, în mod greșit prima instanță a respins și excepția prescrierii dreptului la acțiune.

Pe fondul cauzei, recurentul contestator realizează și alte venituri decât cele din pensia și din indemnizația prevăzută de Legea nr.189/2000, aspect care reiese și din conținutul Adeverinței nr.2273/11.06.2012 (privind datele necesare determinării stagiului de cotizare), venituri suplimentare pentru care s-a și plătit cotizația de asigurări sociale de sănătate (de către angajatori, potrivit dispozițiilor art.7 alin.(1) din Legea nr.263/2010).

Pe de altă parte, dispozițiile art. 231 alin.(1) lit.c) din Legea nr.95/2006 care prevăd că „beneficiază de asigurare fără plata contribuției, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite…prin Legea nr.189/2000…dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de această lege, precum și cele provenite din pensii”, au suferit această modificare a textului, prin OUG nr.107/2010 – care a intrat în vigoare din data de 01.01.2011.

Așadar, OUG nr. 107/2010 are aplicabilitate doar de la data de 01 ianuarie 2011, neputându-se solicita plata „contribuției pentru asigurările sociale de sănătate”, pentru veniturile din pensie + indemnizație pe Legea nr.189/2000 – obținute anterior datei de 01.01.2011.

Pentru toate aceste considerente, apreciază că se impune admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii contestației și anulării ca netemeinică și nelegală a „Notificării” emise de intimata – pârâtă.

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauza, Curtea constată ca recursul este nefondat.

- Excepția prescrierii dreptului la acțiune este în realitate prezentata de contestator și motivata chiar și de către instanța de fond ca exceptie a prescrierii dreptului pârâtei de a emite titlul de creanta și nicidecum nu se pune în discutie termenul în care contestatorul putea ataca acest titlu în instanța- acesta neavand un interes sa invoce o astfel de exceptie.

În referire la termenul în care C. Județeană de Pensii putea reține suma pretinsa ca fiind datorată Curtea constată ca în cauza este vorba de un termen de 5 ani astfel cum est eprevazut de art. 91 alin. 1 din Codul de procedură fiscala și nu de 3 ani asa cum pretinde contestatorul deoarece ne aflam în prezenta unui titlu de creanta ce vizeaza contributii la bugetul de stat.

- În referire la calitatea de titlu executoriu a notificarii contestata:

Potrivit art. 110 alin.3 din Codul de procedura fiscala

“ (1) În sensul prezentului titlu, colectarea constă în exercitarea acțiunilor care au ca scop stingerea creanțelor fiscale.

(2) Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.

(3) Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:

a) decizia de impunere;

b) declarația fiscală;

c) decizia referitoare la obligații de plată accesorii;

d) declarația vamală;

e) decizia prin care se stabilesc și se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele și alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile;

f) procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale;

g) decizia de atragere a răspunderii solidare emisă potrivit art. 28;

h) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.”

Întrucât legiuitorul nu limiteaza numarul acestor titluri de creanta ci le enumera cu titlu exmpificativ, nici pârâta nu este tinuta sa emita un anumit titlu de creanta fiind suficienta și “ notificarea” debitorului atata vreme cât în continutul acesteia “ se stabilește și se individualizează creanța fiscală”.

- Pe fondul contestatiei, Curtea constată ca solutia instantei de fond este legala și temeinica deoarece în perioada 01.08._10 contestatorul nu era scutit de plata contributiei la bugetul asigurarilor sociela de salatate iar neplata acestor contributii reprezinta în realitate sume primite necuvenit pe care pârâta era obligata sa le retina.

Potrivit art. 213 alin.1 litera c) din legea nr. 95/2006 republicata:

“Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției: “persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraților care au fost înlăturați din justiție pentru considerente politice în perioada anilor 1945 - 1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi;”

Contestatorul beneficiaza de prevederile Legii nr. 189/2000 conform hotărârii nr. 1014/01.11.2002 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000 dar a beneficiat în acelasi timp și de pensie pentru muncă depusa și limita de varsta conform deciziei nr._/22.11.2002

Chiar dacă textul art. 213 din Legea nr. 95/2006 a fost modificat prin OUG nr. 107 din 6 decembrie 2010, reclamantul tot trebuia sa plateasca aceste contributii deoarece inainte de a fi pensionat, aceasta incasa venituri salariale potrivit adeverintei nr. 2273/2012 iar art. 213 din Legea nr. 95/2006 în forma initiala prevedea scutirea de plata contributiei la bugetul asigurarilor de salatate dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi, precum și cele provenite din pensii ori reclamantul incasa venituri nu din pensie ci din calitatea sa de angajat iar pentru acest evenituri nu a fost platita aceasta contributie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil declarat de recurentul reclamant C. C., domiciliat în Tulcea, ., .. B, ., împotriva sentinței civile nr. 6066 din 8.10.2012 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA, cu sediul în ., județul Tulcea, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2013.

Președinte,

M. B.

Judecător,

J. Z.

Judecător,

M. A.

Grefier,

C. D.

jud.fond: L.D.P.

Redactare decizie, jud. M. B./16.10.2013

Tehnored.decizie gref.C.D./18.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia nr. 594/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA