Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 256/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 256/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 1598/118/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.256/AS

Ședința publică din 30 Aprilie 2013

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE R. A.

Judecător M. A.

Judecător J. Z.

Grefier D. R.

S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenții reclamanți C. N., M. N., I. S., S. M. C., G. C., G. I., R. V., I. Ș. C., M. C. și D. P. reprezentați de S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE, cu sediul procesual ales la cabinet avocat S. S. I., în C., . bis, județul C., împotriva sentinței civile nr. 261/21.01.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, ..7-9 și M. A. NAȚIONALE, cu sediul în București, sector 5, ., având ca obiect contestație decizie pensie de serviciu.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenții reclamanți d-na avocat S. S. I., în baza împuternicirilor avocațiale aflate la filele 51- 60 dosar fond Volum II, iar pentru intimații pârâți se prezintă dl. consilier juridic B. R., care depune la dosar delegațiile de reprezentare.

Procedura este legal îndeplinită conf.art.87 și urm.cod pr.civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că la data de 12.04.2013, intimații pârâți au depus la dosar întâmpinare, din care un exemplar a fost comunicat și recurenților reclamanți prin Sindicat.

După referatul grefierului de ședință:

Întrebate fiind, părțile prezente declară că nu mai au alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța, luând act de susținerea apărătorului recurenților reclamanți și reprezentantului intimaților pârâți, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată conform art. 150 cod pr.civilă și acordă cuvântul asupra recursului de față.

Având cuvântul apărătorul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și în subsidiar, obligarea pârâtelor la emiterea unei decizii de stabilire a pensiei de serviciu în temeiul Legii nr. 164/2001.

Reprezentantul intimaților pârâți, având cuvântul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.

Instanța, rămâne în pronunțare asupra recursului de față.

CURTEA :

Asupra recursului de față:

Prin cerere înregistrată la 15.02.2012, reclamanții C. N., M. N., I. S., S. M.-C., G. C., G. I., R. V., I. Ș.-C., M. C. și D. P., prin S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. A. Naționale și C. Sectorială de P. a Ministerului A. Naționale anularea deciziilor nr._/7.12.2011,_/13.12.2011,_/6.12.2011,_/13.12.2011,_/15.12.2011,_/7.12.2011,_/7.12.2011,_/7.12.2011,_/7.12.2011 și_/7.12.2011, prin care au fost revizuite pensiile de serviciu stabilite în baza Legii nr. 164/2001 și menținerea în plată a pensiilor stabilite prin deciziile emise în baza Legii nr. 164/2001. De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia revizuită în baza OUG nr. 1/2011, precum și a dobânzii legale aferentă acestei diferențe calculată la data plății și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că deciziile contestate au fost emise în temeiul HG nr. 735/2010, a cărei executare fusese suspendată prin sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel Cluj. Ele încalcă principiile neretroactivității legii, drepturilor câștigate și dreptului de proprietate, prevăzute de Constituția României, Declarația universală a drepturilor omului, CEDO și legislația UE. OUG nr. 1/2011 nu se putea aplica raporturilor juridice născute anterior emiterii acesteia. Există numeroase persoane care beneficiază încă de pensia stabilită în baza Legii nr. 164/2001.

Prin întâmpinare înregistrată la 26.03.2012, pârâtul M. A. Naționale a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.

Prin cerere înregistrată la 21.05.2012, reclamanții G. I., I. Ș.-C. și I. S. au solicitat și anularea deciziilor de revizuire nr._/28.01.2012 și 21.02.2012,_/27.01.2012 și_/22.02.2012, pentru aceleași motive de fapt și de drept invocate în cererea principală.

Prin cerere înregistrată la 21.05.2012, reclamanții D. P. a solicitat și anularea deciziei de revizuire nr._/9.03.2012 pentru aceleași motive de fapt și de drept invocate în cererea principală.

Prin cerere înregistrată la 21.05.2012, reclamanții și-au completat cererea, solicitând în subsidiarul celui de-al doilea capăt de cerere obligarea pârâților la emiterea unor decizii de pensie de serviciu în baza Legii nr. 164/2001.

Prin cererea înregistrată la 24.09.2012, reclamanții și-au completat din nou cererea, contestând cuantumul pensiei, întrucât nu au fost luate în calcul grupele de muncă stabilite prin HG nr. 1294/2001 modificată și completată prin HG nr. 1019/2011, precum și primele acordate de-a lungul timpului și al treisprezecelea salariu. În consecință, reclamanții a solicitat obligarea pârâților la emiterea unor decizii ținând seama de veniturile reale realizate în concret.

Prin note înregistrate la 30.10.2012, pârâta C. Sectorială de P. a Ministerului A. Naționale a arătat că HG nr. 1019/2010 are caracter secret, însă privește încadrarea anumitor activități în condiții deosebite, speciale și alte condiții, cu efecte numai pentru viitor, pentru cadrele militare în activitate la data adoptării sale.

Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar deciziile contestate, contestațiile administrative formulată împotriva acestora, deciziile emise în baza Legii nr. 164/2001, cupoane de pensie, buletine de calcul.

Prin sentința civilă nr.261/21.01.2013, Tribunalul C. a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M. A. Naționale, ca neîntemeiată; a respins cererea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții C. de P. Sectoriala a Ministerului A. Naționale și M. A. Naționale, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Naționale, invocată prin întâmpinare, instanța constată că aceasta este neîntemeiată și o va respinge ca atare, reținând că decizia emisă în baza Legii nr. 164/2001, a cărei menținere se solicită, aparține acestui pârât. De asemenea, potrivit art. 140 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, realizarea atribuțiilor ce revin caselor de pensii sectoriale, potrivit legii, este supusă controlului Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, după caz. Totodată, potrivit art. 136, ministrul apărării naționale este ordonator principal de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, iar art. 3 lit. b) din aceeași lege prevede organizarea casei de pensii sectoriale în subordinea Ministerului A. Naționale, rezultând că acesta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, care privește pensia plătită din bugetul amintit, stabilită de casa sectorială de pensii care funcționează în subordinea sa.

Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că prin decizia pârâtei nr._/7.12.2011 a fost revizuită pensia reclamanților C. N. în baza OUG nr. 1/2011, stabilindu-i-se o pensie de 2203 lei, mai mică decât cea de 2464 lei primită pentru luna decembrie 2010 în baza Legii nr. 164/2001, potrivit cuponului de pensie depus la dosar.

Prin decizia pârâtei nr._/12.12.2011 a fost revizuită pensia reclamanților M. N. în baza OUG nr. 1/2011, stabilindu-i-se o pensie de 2070 lei, mai mică decât cea de 2186 lei primită pentru luna decembrie 2010 în baza Legii nr. 164/2001, potrivit cuponului de pensie depus la dosar.

Prin decizia pârâtei nr._/7.12.2011 a fost revizuită pensia reclamanților I. S. în baza OUG nr. 1/2011, stabilindu-i-se o pensie de 2567 lei, mai mică decât cea de 3011 lei primită pentru luna decembrie 2011 în baza Legii nr. 164/2001, potrivit cuponului de pensie depus la dosar. Ulterior, prin decizia nr._/22.02.2012, pensia a fost majorată la suma brută de 2657 lei.

Prin decizia pârâtei nr._/13.12.2011 a fost revizuită pensia reclamanților S. M.-C. în baza OUG nr. 1/2011, stabilindu-i-se o pensie de 2590 lei.

Prin decizia pârâtei nr._/15.12.2011 a fost revizuită pensia reclamanților G. C. în baza OUG nr. 1/2011, stabilindu-i-se o pensie de 3303 lei, mai mică decât cea de 3652 lei primită pentru luna iulie 2011 în baza Legii nr. 164/2001, potrivit cuponului de pensie depus la dosar.

Prin decizia pârâtei nr._/7.12.2011 a fost revizuită pensia reclamanților G. I. în baza OUG nr. 1/2011, stabilindu-i-se o pensie de 2068 lei, mai mică decât cea de 2258 lei primită pentru luna decembrie 2011 în baza Legii nr. 164/2001, potrivit cuponului de pensie depus la dosar. Ulterior, prin decizia nr._/28.01.2012, pensia a fost majorată la suma brută de 2174 lei, iar prin decizia nr._/21.02.2012 pensia a fost majorată la suma brută de 2419 lei.

Prin decizia pârâtei nr._/7.12.2011 a fost revizuită pensia reclamanților R. V. în baza OUG nr. 1/2011, stabilindu-i-se o pensie de 3951 lei, mai mică decât cea de 4576 lei primită pentru luna decembrie 2011 în baza Legii nr. 164/2001, potrivit cuponului de pensie depus la dosar.

Prin decizia pârâtei nr._/7.12.2011 a fost revizuită pensia reclamanților I. Ș.-C. în baza OUG nr. 1/2011, stabilindu-i-se o pensie de 1450 lei, mai mică decât cea de 1573 lei primită pentru luna decembrie 2011 în baza Legii nr. 164/2001, potrivit cuponului de pensie depus la dosar. Ulterior, prin decizia nr._/27.01.2012, pensia a fost majorată la suma brută de 1527 lei.

Prin decizia pârâtei nr._/7.12.2011 a fost revizuită pensia reclamanților M. C. în baza OUG nr. 1/2011, stabilindu-i-se o pensie de 3170 lei, mai mică decât cea de 3497 lei primită pentru luna decembrie_ în baza Legii nr. 164/2001, potrivit cuponului de pensie depus la dosar.

Prin decizia pârâtei nr._/7.12.2011 a fost revizuită pensia reclamanților D. P. în baza OUG nr. 1/2011, stabilindu-i-se o pensie de 2804 lei, mai mică decât cea de 3308 lei primită pentru luna decembrie 2011 în baza Legii nr. 164/2001, potrivit cuponului de pensie depus la dosar. Ulterior, prin decizia nr._/9.03.2012, pensia a fost majorată la suma brută de 3143 lei.

De la început trebuie precizat că deciziile contestate nu au fost emise, așa cum a susținut reclamanții, în baza HG nr. 735/2010, ci în baza OUG nr. 1/2011, potrivit mențiunii exprese din cuprinsul acestora.

Conform art. 1 din OUG nr. 1/2011, pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari. Art. 1 lit. a) din Legea nr. 119/2010 se referă la pensiile militare de stat, categorie în care se înscriu și pensiile reclamanților.

Se constată astfel că revizuirea pensiei reclamanților s-a făcut în baza unui act normativ de drept intern, având temei legal sub acest aspect. Textul legal prevede expres revizuirea pensiilor aflate în plată, acestea constituind ipoteza normei juridice, astfel încât nu se poate reține susținerea reclamanților că OUG nr. 1/2011 nu ar fi aplicabilă drepturilor la pensie deschise înaintea intrării ei în vigoare.

În ceea ce privește conformitatea cu Constituția României, OUG nr. 1/2011 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin decizia nr. 919/2011 Curtea Constituțională stabilind că aceasta respectă prevederile constituționale. Curtea Constituțională a reținut că pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, cumulat cu pensia contributivă, formează pensia de serviciu stabilită în legea specială. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție. Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.

Curtea Constituțională a statuat, de asemenea, că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii. În privința pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 16 din Constituție și ale art. 11 și art. 20 din Legea fundamentală raportate la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, stabilirea stagiilor de cotizare și a metodologiei de calcul al pensiei pentru diferitele categorii profesionale prevăzute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 este de competența exclusivă a legiuitorului, care, ținând cont de particularitățile activității desfășurate de către acestea, reglementează reguli specifice, fapt ce nu constituie o discriminare.

Instanța are în vedere că limitele controlului de constituționalitate sunt date de prevederile constituționale, instanțele judecătorești fiind chemate să aplice direct și cu prioritate față de dreptul intern, chiar validat de Curtea Constituțională eventual prin raportare și la dreptul internațional, prevederile actelor internaționale referitoare la drepturile omului, în baza art. 20 din Constituție. Ca urmare, incidența Cedo și a jurisprudenței Curții Europene în materie va fi analizată distinct.

Reclamanții critică decizia de plată parțială, în urma revizuirii pensiei, a unui drept câștigat, ca urmare a intrării în vigoare a unei legi care nu poate retroactiva și care astfel nu poate avea ca efect lipsirea sa de dreptul dobândit. Prin urmare, în mod esențial, se aduce în discuție dreptul de proprietate, cu referire la principiul drepturilor câștigate, potrivit căruia drepturile deja dobândite sub imperiul legii vechi nu pot fi pierdute sub imperiul legii noi. Se vede astfel că principiul drepturilor câștigate apare ca o aplicație a principiului neretroactivității legii referitoare la dreptul de proprietate.

Prin decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza C. A. și alții împotriva României din 15.05.2012 s-a reținut că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat. Statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Întrucât adoptarea legilor în vederea stabilirii echilibrului între cheltuielile și veniturile statului implică, de regulă, o examinare a aspectelor politice, economice și sociale, Curtea consideră că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil. În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. În acest sens, Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a abrogat mai multe sisteme speciale de pensii, inclusiv pe cel al pensiilor militare, pentru a asigura echilibrul bugetar și pentru a corecta inegalitățile dintre diferitele sisteme de pensii. În această privință, pretinsa diminuare a pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul unitar prevăzut de Legea nr. 263/2010 și astfel motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

Curtea a reținut, de asemenea, și faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, precum și că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii. În consecință, reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor.

În ceea ce privește diferența de tratament în raport cu alte categorii de pensionari, Curtea a reamintit că o distincție este discriminatorie în sensul art. 14 din Convenție dacă îi lipsește o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul mai favorabil al pensiilor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.

Având în vedere aceste elemente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că măsurile criticate de pensionarii militari nu au fost de natură să îi facă pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate, și reclamanții nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.

Față de concluziile Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza mai sus menționată, care sunt pe deplin aplicabile și reclamanților întrucât s-a avut în vedere revizuirea pensiilor militare, categorie din care face parte și pensia reclamanților (OUG nr. 1/2011 privește pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, precum și pensiile militare de stat), iar revizuirea s-a făcut numai pentru viitor și nu a vizat decât pierderea suplimentului de pensie plătit de la bugetul de stat, nu și dreptul la pensie în sine, instanța constată că decizia de revizuire și hotărârea comisiei de contestații criticate de reclamanți nu contravin nici principiilor neretroactivității legii, nediscriminării și drepturilor câștigate și nici protecției dreptului de proprietate instituită de convenție, așa cum nu contravin nici dreptului intern.

Art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului privește protecția generică a dreptului de proprietate și nu instituie un nivel superior de protecție față de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, mai sus menționat, prin urmare nu poate conduce la concluzia încălcării acestui drept prin deciziile de revizuire contestate.

Efectuând un control propriu asupra conformității OUG nr. 1/2011 cu instrumentele juridice internaționale privind drepturile omului, instanța aderă pe deplin la concluziile Curții Constituționale și ale Curții Europene a Drepturilor Omului mai sus expuse, neidentificând argumente care să le contrazică.

În acest sens, măsura revizuirii nu afectează dreptul la pensie în sine, iar legea nouă se aplică numai pentru viitor unor situații juridice începute și nefinalizate sub imperiul legii vechi, deci nu retroactivează. Principiul drepturilor câștigate, potrivit căruia drepturile deja dobândite sub imperiul legii vechi nu pot fi pierdute sub imperiul legii noi (principiul fiind o aplicație a principiului neretroactivității legii referitoare la dreptul de proprietate) nu presupune și imposibilitatea pentru legiuitor de a modifica nivelul pensiilor pentru viitor, nici în sens pozitiv, nici în sens negativ, întrucât prin aceasta nu încalcă nici un drept fundamental, ci doar își exercită o anumită opțiune de politică socială. Potrivit legii noi, pensia valorifică principiul contributivității, asigurând în realitate o protecție sporită a dreptului la pensie, în raport cu reglementarea anterioară.

Art. 10 din Tratatul Uniunii Europene și art. 6 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care fac trimitere la Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, nu sunt aplicabile speței. Astfel, potrivit art. 51 alin. 1 din Carta amintită, dispozițiile prezentei carte se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarității, precum și statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑434/11 – Corpul Național al Polițiștilor, prin ordonanța din 14.12.2011: „în ceea ce privește cerințele care rezultă din protecția drepturilor fundamentale, potrivit unei jurisprudențe constante, acestea sunt obligatorii pentru statele membre atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii”. Or, astfel cum rezultă din preambulul său, precum și din conținut, prin OUG nr. 1/2011 nu a fost pus în aplicare dreptul Uniunii.

Susținerile reclamanților în sensul că există numeroase persoane care beneficiază în continuare de Legea nr. 164/2001 nu pot fi luate în considerare, fiind nedovedite. Dacă ar fi fost dovedite, soluția legală ar fi fost de aplicare în toate cazurile a legii noi, iar nu a legii vechi, potrivit principiului supremației legii care funcționează în mod evident în favoarea legii aflate în vigoare.

Art. 6 din Codul civil nu conduce la o concluzie diferită, alin. 6 prevăzând că dispozițiile legii noi sunt aplicabile efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi. Reținând că reclamanții a invocat dreptul de proprietate în legătură cu pensia sa, rezultă că această prevedere legală este aplicabilă, cu mențiunea că art. 6 C.civ. nu are o forță juridică superioară în raport cu OUG nr. 1/2011 și astfel nu o poate invalida, fapt valabil în cazul tuturor prevederilor Codului civil pretins încălcate (art.4, 5, 6 și 11). Art. 3 din legea nr. 71/2011 invocat de reclamantă este inaplicabil, întrucât privește punerea în aplicare a Codului civil, nu a OUG nr. 1/2011.

În ceea ce privește comunicările Comisiei Europene, art. 12 din Carta socială europeană și directivele 86 și 97/1996 invocate de reclamantă, acestea conțin prevederi generice care nu pot susține nevalabilitatea OUG nr. 1/2011, act prin care s-a prevăzut corelarea pensiilor militare cu contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale.

Nu se poate reține neconstituționalitatea sau greșita aplicare a OUG nr. 1/2011 și pensiilor aflate în plată la data intrării ei în vigoare în baza deciziilor Curții Constituționale nr. 20/2000 și 120/2007, câtă vreme Curtea Constituțională a constatat direct constituționalitatea OUG nr. 1/2011 și instanța a ajuns la rândul ei la concluzia că aceasta nu este retroactivă și nu încalcă principiul drepturilor câștigate.

În ceea ce privește criticile reclamanților cu privire la calculul pensiei în funcție de grupele de muncă, prime și al treisprezecelea salariu, instanța constată că acesta nu a dovedit că acest calcul s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale aplicabile, în condițiile în care sarcina probei îi aparține, în calitate de reclamanți.

În acest sens, instanța a încuviințat în cursul procesului o expertiză contabilă pentru verificarea corectitudinii calculării pensiei prin deciziile contestate, iar față de neplata onorariului de expert a constatat la termenul următor, la cererea expresă a reclamanților, decăderea din dreptul de a administra această probă, potrivit art. 170 alin. 3 C. proc. civ.

În ceea ce privește HG nr. 1019/2011, aceasta privește modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 492/2004 privind organizarea și funcționarea institutelor culturale românești din străinătate prin reorganizarea centrelor culturale din străinătate, precum și înființarea unor institute noi, deci nu are nici o legătură cu reclamanții și cu speța.

Din notele depuse de pârâta C. Sectorială de P. a Ministerului A. Naționale a rezultat că HG nr. 1019/2010 are caracter secret, însă privește încadrarea anumitor activități în condiții deosebite, speciale și alte condiții, cu efecte numai pentru viitor, pentru cadrele militare în activitate la data adoptării sale.

HG nr. 1019/2010 nu este publicată în Monitorul Oficial, rezultând că are într-adevăr caracter secret.

Reclamanții nu au contestat susținerile Casei Sectoriale de P. cu privire la conținutul generic exprimat al acestui act normativ. În plus, el nu este aplicabil în speță întrucât a vizat numai cadrele militare în activitate, deci nu și cazul reclamanților. Pe de altă parte, indiferent de această hotărâre a guvernului, reclamanții au decăzut din dreptul de a administra proba cu expertiză contabilă, nedovedind că s-ar fi făcut vreo greșeală cu privire la luarea în considerare a condițiilor de muncă și a veniturilor obținute.

Art. 1 alin. 2-4 din OUG nr. 1/2011 a prevăzut modalitatea de culegere a datelor necesare calculării pensiilor în funcție de contribuțiile fiecărui beneficiar, stabilind că obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. 1, revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea. Instituțiile prevăzute la alin. 2 transmit datele necesare revizuirii la casele de pensii sectoriale, cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011. În cazul pensiilor prevăzute la alin. 1, pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.

Se înțelege astfel că nu se poate accepta critica în sine a aplicării principiului contributivității și în cazul pensionarilor vizați de prevederile OUG nr. 1/2011, legea prevăzând criterii obiective în funcție de care să se realizeze calculul pensiilor, având la bază contribuțiile asiguraților plătite ca procent din veniturile obținute. Prin urmare nu se poate considera că inaplicabilitatea în cazul militarilor a prevederilor generale privind carnetul de muncă îi scutește de aplicarea principiului contributivității, ajungându-se la aplicarea implicită a legii anterioare care îi privea.

Pe de altă parte, beneficiarii pensiei pot face dovada obținerii unor venituri diferite de cele reținute potrivit regulilor de la art. 1 din OUG nr. 1/2011, însă nu se poate reține în prezenta cauză nulitatea deciziilor de revizuire. În lipsa identificării unor erori de calcul concrete cu privire la aceste venituri, deciziile de revizuire conforme și cu dreptul intern, și cu cel internațional, după cum a fost arătat, se bucură de prezumția de valabilitate.

Se impune și precizarea că deciziile cuprind grupele și condițiile de muncă, deci acestea au fost luate în considerare la stabilirea pensiilor.

În consecință, nu există temei pentru anularea deciziilor de revizuire a pensiei, nici pentru menținerea deciziilor emise în baza Legii nr. 164/2001 și nici pentru emiterea unei decizii în baza Legii nr. 164/2001, care în prezent este abrogată. De asemenea, nu există nici un motiv pentru obligarea pârâților la plata diferențelor dintre pensia cuvenită în baza Legii nr. 164/2001 și pensia stabilită în baza OUG nr. 1/2011, precum și nici a dobânzii legale aferente, câtă vreme asemenea diferențe nu există.

Pentru toate aceste considerente, cererea, astfel cum a fost completată, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții au formulat recurs reclamanții. În motivarea recursului lor, aceștia au arătat următoarele:

Prin sentința civilă nr.339/23.01.2013, Tribunalul C. în mod nelegal și netemeinic a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Prin decizia nr.956/13.11.2012, Curtea Constituțională a României a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de SCMD în dosarul nr._ și altele, prin care a decis că aceste dispoziții „sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații nu împiedică accesul la justiție”.

Din interpretarea per a contrario celor reținute de Curtea Constituțională a României, rezultă că dispozițiile art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010 sunt neconstituționale atunci când împiedică accesul la justiție.

Curtea Constituțională în considerentele sale, a apreciat că: „în măsura în care o persoană face dovada îndeplinirii cerințelor legii de a se adresa comisiei de contestații pentru soluționarea cererilor referitoare la drepturile de asigurări sociale și a faptului că termenul legal pentru soluționarea și comunicarea acestora a fost depășit, instanțele de judecată, în virtutea rolului activ prevăzut de art.129 alin.5 din Codul de procedură civilă, nu ar putea respinge ca premature ori inadmisibilă acțiunea ci ar proceda la soluționarea acesteia pe fond. Aceasta nu exclude demersul prealabil al instanței de a obține răspunsul pe care comisia l-a dat contestației formulate potrivit art.149 din Legea nr.263/2010.

Într-adevăr, prevederea dreptului de acces la justiție, în condițiile în care acesta poate fi obstrucționat sau amânat fără termen din motive imputabile unui organ administrativ, poate pune în discuție afectarea acestui drept ori chiar lipsirea de substanță. Astfel, împrejurările care pot aduce atingere dreptului de acces liber la justiție trebuie căutate nu doar în modul de reglementare a acestui drept, ci și în modalitatea prin care, în practică, acesta se poate realiza în funcție de condițiile existente. Făcând trimitere la raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului statuat încă din anul 1979 în Hotărârea pronunțată în cauza Airey contra Irlandei, instanța de contencios constituțional reține că, asemenea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Constituția României nu are ca scop să apere drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective.

Or, interpretarea dată dispozițiilor art.151 alin.(2) din Legea nr.263/2010, în sensul că acestea ar putea amâna fără limită de timp realizarea drepturilor titularilor dreptului de pensie, poate fi privită, fără îndoială, ca o atingere a dreptului de care aceștia trebuie să se bucure potrivit art.21 din Constituție.

Curtea apreciază că înlăturarea oricărei posibile interpretări a legii de natură să limiteze accesul liber la justiție se impune cu atât mai mult în contextul avut în vedere cu cât acesta privește realizarea dreptului la pensie.

Astfel, deși pronunțate într-un alt context, considerentele deciziei nr.874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010, au în prezenta cauză o deosebită relevanță: „Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieții persoanei asigurate contribuțiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivității și de a asigura mijloacele de subzistență a celor care au dobândit acest drept în condițiile legii (perioadă contributivă, vârstă de pensionare, etc.). Astfel, statul are obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalități și de a se abține de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale” – decizia Curții Constituționale a României nr.956/13.11.2012.

Privind nelegalitatea revizuirii prin prisma normelor de drept intern, deciziile de revizuire a căror nelegalitate o reclamă reclamanții, atât în privința inaplicării în persoana reclamanților a actelor normative specifice, respectiv Legea nr.119/2010 și O.U.G.nr.1/2011, cât și sub aspectul încălcării normelor de drept intern edictate la momentul emiterii acestor decizii, au fost emise sub imperiul Noului Cod Civil, în vigoare în luna decembrie 2011, data emiterii acestora.

Constatarea anterioară a constituționalității Legii nr.119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii, în concret, produce încălcări ale dreptului intern sau chiar Convenției, cu atât mai mult cu cât, între momentul pronunțării Curții Constituționale asupra legalității Legii nr.119/2010 și data emiterii deciziei de revizuire contestată au intervenit acte normative noi, de imediată aplicare, respectiv Noul Cod Civil.

Este cu atât mai justă aplicarea Noului cod civil în contextul în care, prin emiterea deciziilor de revizuire, are loc și o novație obiectivă – schimbarea pensiei de serviciu în pensie de drept comun, ceea ce presupune încetarea unor raporturi (născute din pensia de serviciu) și nașterea altora (născute din pensia de drept comun). Situația novației este evidentă în contextul în care deciziile de recalculare emise pentru reclamanți în decembrie 2010 în temeiul Legii nr.119/2010, și prin care s-a încercat realizarea novației, au fost la rândul lor supuse revizuirii prin prevederile O.U.G.1/2011 iar pensiile de serviciu au continuat să subziste până la emiterea acestor decizii de revizuire.

Aceste acte normative prin care încetează pensiile de serviciu și se nasc pensiile de drept comun, cu consecința aplicării metodologiei din Legea nr.19/2000 și a calculației speciale prevăzute în O.U.G.nr.1/2011, nu se mai putea aplica raporturilor juridice născute anterior emiterii O.U.G.nr.1/2011.

Ori, în cazul de față, prin supunerea pensiei de serviciu născută anterior lunii iunie 2010 și menținută în plată de chiar emitentul actului data intrării emiterii deciziei de revizuire, la o procedură de revizuire aplicabilă situațiilor juridice născute după 31 ianuarie 2011, printr-un act (decizie de revizuire) s-au încălcat dispozițiile imperative ale art.20 din Constituție și principiul neretroactivității.

Interesul anulării deciziilor de revizuire subzistă nu numai sub aspectul reducerii cuantumului efectiv al pensiei rezultată în urma procedurii de revizuire, dar, în primul rând și în primul rând, prin pierderea privilegiilor avute prin pensia de serviciu.

O critică importantă privind decizia de revizuire este aceea că transformă pensia dintr-un drept legal constituit, stabil și garantat de stat într-un venit la discreția Guvernului; pensia militară de stat este: calculată în raport de gradul militar, funcția militară, vechimea ca militar, etc.; plătită din bugetul statului; actualizată doar la creșterea soldelor militarilor activi; pensia revizuită este: calculată după așa zise venituri realizate de către reclamanți dar pentru care nu se menționează documentele din care au fost extrase și care nu pot fi verificate vreodată; plătită din Fondul de pensii care este declarat falimentar încă din anul 2008 și care este serios afectat de silirea de către Guvern a persoanelor cu vârsta până în 35 de ani să contribuie la fonduri de pensii private (din care prima pensie se va plăti peste 30 de ani), fond la care reclamanții nu a contribuit vreodată; actualizată în raport de punctul de pensie stabilit de guvern).

Unul dintre cele mai importante motive pentru care solicită menținerea în plată a vechii emise potrivit Legii nr.164/2001 îl constituie împrejurarea că, prin aceste decizii se menține calitatea reclamanților de militar în rezervă, fiind pensii militare de stat. Pensiile militare de stat – așa cum sunt cele ale căror menținere o solicită la pct.2 al acțiunii – beneficiază de dispoziții speciale în ceea ce privește procedura lor de actualizare.

Astfel, potrivit art.48 din Legea nr.164/2001: „Cuantumul pensiilor militare se actualizează după cum urmează:

a) ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau solda funcției maxime ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar avut la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute de art.22-24;

b) în cursul execuției bugetului de stat, în funcție de posibilitățile financiare, la o creștere a ratei inflației de cel puțin 10% față de ultima lună când s-a efectuat o corecție a pensiilor, cuantumului pensiilor se majorează cu rata inflației, prin hotărâre a Guvernului”.

Or dreptul reclamanților asupra acestui „bun” – pensia de serviciu cu toate privilegiile ce decurg din ea, s-a născut la momentul la care li s-au stabilit inițial pensia potrivit Legii 164/2001 și orice imixtiune a puterii statului, fără o justă și prealabilă despăgubire, reprezintă o încălcare a Convenției și deschide calea unei acțiuni în anulare.

Or, pentru pierderea acestor privilegii – posibilitatea actualizării cuantumului pensie cu solda activilor, conferite de legea specială, nu a fost în nici un fel de despăgubiri de statul român ceea ce justifică, în continuare, interesul anulării acestor decizii de revizuire cu consecința menținerii în plată a pensiilor de serviciu stabilite prin Legea 164/2001 cu toate privilegiile aferente.

În ceea ce privește materializarea punerii în practică a dispozițiilor Legii 164/2001, în prezent abrogată, face trimitere la Legea nr.71/2011 care în art.3 prevede: „Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.

Ori, la momentul nașterii dreptului la pensia de serviciu împreună cu privilegiul actualizării ei funcție de solda activului, pensie pe care solicită instanței să o mențină în plată, era în vigoare Legea nr.164/2001. În atare condiții, posibilitatea actualizării este supusă actelor normative în vigoare la momentul nașterii pensiei de serviciu, respectiv nașterii privilegiului actualizării funcție de solda activilor, respectiv Legii 164/2001.

Un alt aspect de nelegalitate a deciziei de revizuire, bineînțeles atât ca încălcare a principiului neretroactivității cât și edictat ca normă de drept în art.6 din Codul civil, o reprezintă includerea în cuprinsul deciziilor de revizuire intră în vigoare începând cu data de 01.01.2011.

Aspectul de nelegalitate rezidă în acest caz din interpretarea sistematică a art.1 și 2 din O.U.G.1/2011 care prevede două cazuri de revizuire – art.1 reglementează revizuirile din oficiu, cum este cazul de față, iar art.2 reglementează revizuirile la cerere, făcute de petiționarii care ar avea de încasat drepturi suplimentare ce li se „cuvin”. Numai în acest caz. Din urmă, prevăzut de art.2, alin.2, lit.”a” din O.U.G.1/2011, se prevede împrejurarea că drepturile revizuite se cuvin „de la data de 01 ianuarie 2011”.

Este firesc că aceste revizuiri să retroactiveze numai la cerere, și nu atunci când revizuirile au loc în oficiu, și în contextul în care se crește cuantumul pensiei.

Ignorând interpretarea sistematică, dar și literară, C. Sectorială de P. a emis decizii de revizuire cu cuantum mai mic decât cel menținut de instanțele judecătorești, inclusiv pentru perioadele în care, prin hotărâri judecătorești irevocabile, se mențiunea în plată cuantumuri superioare.

Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului sens în care a reiterat, în esență, apărările formulate în fața primei instanțe.

În recurs nu s-au administrat alte probe.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, Curtea are în vedere că deciziile de pensie contestate au fost emise în temeiul prevederilor Legii nr. 119/2010 și a prevederilor OUG nr.1/2011.

Necesitatea reglementării pensie de serviciu pentru personalul militar invocată de recurent sau lipsa de justificare a transformării pensiilor de serviciu acordate acestei categorii de personal nu pot fi avută în vedere de către instanță de vreme ce opțiunea legiuitorului exprimată în mod suveran prin Legea nr. 119/2010 a fost în sensul transformării acestor pensii în pensii de asigurări sociale, instanțele fiind chemate să respecte și să aplice legea iar nu să exprime opinii cu privire la necesitatea sau oportunitatea adoptării lor raportat la diverse elemente, o astfel de concluzie fiind impusă și de principiul constituțional al separației puterilor în stat astfel cum a stabilit Curtea Constituțională în mai multe decizii ce vor fi evocate în continuare.

De altfel, așa cum se va arăta în continuare, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că o astfel de măsură intră în marja de apreciere a statelor.

În legătură cu aceste acte normative s-a pronunțat Curtea Constituțională care a respins mai multe excepții de neconstituționalitate.

Astfel, prin Decizia nr.871 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor (publicată în Monitorul Oficial nr.433 din 28.06.2010) Curtea Constituțională a dispozițiile aceste legi sunt constituționale față de motivele invocate care au vizat încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art.15 alin.(2) din Constituție, încălcarea dispozițiilor art.44 din Constituție și prevederilor art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispozițiile art.47 alin.(1) și art.135 alin.(2) lit.f) din Constituție, conformitatea prevederilor art.1-5 și art.12 din legea criticată cu dispozițiile art.53 din Constituție, conformitatea legii supuse controlului de constituționalitate cu dispozițiile art.1 alin.(5) și ale art.47 alin.(2) teza întâi din Constituție, încălcarea dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, stabilindu-se și faptul că nu poate fi reținută nicio încălcare a tratatelor internaționale invocate.

Ulterior, prin mai multe decizii, Curtea Constituțională a respins excepții de neconstituționalitate privind această lege.

Spre exemplu, în Decizia nr.1.286 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr.845 din 29.11.2011, Curtea Constituțională a arătat că „ceea ce se subsumează, în mod evident, conceptului de facta praeterita este dobândirea calității de pensionar. Însă, cu privire la drepturile rezultate în urma obținerii calității menționate, se observă că acestea se constituie în veritabile efecte rezultante ale actului de pensionare, ceea ce nu înseamnă că actul de pensionare determină a priori și ad aeternam cuantumul pensiei/drepturilor aflate în plată. Astfel, prestațiile de asigurări sociale, subsecvente actului de pensionare, nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta praeterita. Ele devin facta praeterita pe măsura curgerii timpului, însă cuantumul pensiei la care este îndrituit pensionarul pentru perioada ce urmează unei luni încheiate este mai degrabă un efect viitor al raporturilor juridice trecute - facta futura, întrucât raportul juridic trecut, în speța de față, se constituie chiar în dobândirea calității de pensionar și toate prestațiile succesive lunare sub forma pensiei sunt facta futura, care, pe măsura trecerii timpului, devin facta praeterita”.

Curtea observă că „pensia de serviciu este compusă, principial, din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Obligația statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurări sociale, persoana în cauză și-a garantat dreptul la pensia de drept comun tocmai prin plata contribuțiilor. Este un drept pe care l-a obținut și realizat prin plata contribuțiilor legal datorate. De asemenea, nu există un drept constituțional la pensie de serviciu, astfel încât, cu privire la suplimentul acordat de stat, nu se poate susține că este un drept viitor câștigat ad aeternam din moment ce este sub condiție.

Curtea Constituțională evocă și mai multe hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotărârile din 8 decembrie 2009 și din 31 mai 2011, pronunțate în cauzele Muñoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudența sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art.1 din Protocolul adițional la Convenție, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietății sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în același sens, și hotărârile din 12 octombrie 2004 și 28 septembrie 2004, pronunțate în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plății unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenție în privința bunului ce trebuie justificată (cauza Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esențial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) și că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să știrbească esența dreptului la pensie, reclamanții fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă și proporțională (paragrafele 62 și 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcție de contribuțiile vărsate, și nu în funcție de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiții, pierderea parțială a unei părți din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63).

Curtea constată că eliminarea pensiilor de serviciu reglementată de Legea nr.119/2010 nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură (spre deosebire de cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, 2005, precitată). Ajustarea dictată de principiul contributivității nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajați ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenței Curții, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr.872 și Decizia nr.874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de față, nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă.

De asemenea, Curtea, prin Decizia nr.977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.711 din 10 octombrie 2011, a statuat: "cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil".

În fine, Curtea reține că dispozițiile procedurale cuprinse la art.3 din Legea nr.119/2010 nu încalcă cu nimic textele constituționale invocate, ele reprezentând prevederi de natură tehnică, legiuitorul fiind îndrituit să stabilească modalitatea concretă de calcul al noilor pensii prin trimiterea generală pe care o face la principiile fostei Legi nr.19/2000 - în prezent trimiterea, desigur, vizează Legea nr.263/2010.

În ceea ce privește OUG nr. 1/2011, se constată de asemenea că Curtea Constituțională a respins mai multe excepții de neconstituționalitate prin deciziile 406/ 03.05.2012, 407/03.05.2012, 153/ 23.02.2012, 553/24.05.2012.

Prin Decizia nr.919 din 6 iulie 2011 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională (publicată în Monitorul Oficial nr.504 din 15.07.2011).

Trebuie avut în vedere că, prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr.819/3.07.2008 și nr. 820/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională, s-a statuat că prevederile art. 1, art.2 al.3 și art. 27 al.1 din O.G. nr. 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești, au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Ulterior, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Și în acest caz, s-a motivat decizia prin aceea că „dispozițiile ordonanței lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății” și că „un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării”.

Aceste decizii ale Curții Constituționale au avut în vedere așadar nu doar situația în care instanțe ar anula prevederi legale ci și situațiile în care ar aplica prevederi din acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății, indiferent de forța lor juridică. Și într-un asemenea caz ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat.

Ca urmare, instanța nu poate avea în vedere motive care se referă la existența unui tratament discriminatoriu pentru a aplica în cazul reclamanților alte prevederi legale decât cele care reglementează pensionarea acestora în perioada de referință.

Pe de altă parte, pentru a se stabili eventuala existență a unei discriminări și a acorda în consecință despăgubiri reclamanților, ar fi necesar ca instanța să analizeze caracterul discriminatoriu al unui act normativ cu putere de lege. Or, caracterul discriminatoriu al unui act normativ constituie o problemă de constituționalitate iar instanța de judecată nu are posibilitatea să efectueze un astfel de control de constituționalitate.

În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 838/27.05.2009 pronunțată de Curtea Constituțională (publicată în Monitorul Oficial nr.461 din 03.07.2009) s-a stabilit că „potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională. Prin urmare, nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare”.

Trebuie avut în vedere că prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/17.01.1995 s-a stabilit că „puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Soluția este aceeași și pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale”.

În plus, în Decizia nr. 29/2011 pronunțată în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că față de caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit. În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

Ca urmare, instanța de judecată este în imposibilitate să procedeze la un control de constituționalitate al acestor acte normative, control care intră în competența exclusivă a Curții Constituționale conform art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992.

În cauză mai trebuie avut în vedere că în legătură cu problema de drept dedusă judecății, respectiv posibilitatea statului de a transforma pensia militară (de serviciu în sens larg) într-o pensie de asigurări sociale care poate implica și diminuarea cuantumului ei, s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, în cauza C. A. și alții contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat la 15 mai 2012 hotărârea prin care cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Curtea a arătat că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; Jankovic c. Croației decizi, nr._/98; Kuna c. Germaniei, decizie, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00; Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).

S-a mai arătat că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._/11 și_/11).

Curtea a notat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective respectiv contextul economic actual și voința de a corecta inegalităților existente între diferitele reglementări ale pensiilor.

În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

Curtea ține cont că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și că durata serviciului militar a fost asimilat stagiilor de cotizare în sensul legii iar reclamanții nu a pierdut pensia care le era datorată în virtutea contribuțiilor efectuate în timpul serviciului ci numai acea parte din pensie care era plătită integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră în considerarea naturii profesiei lor.

În ceea ce privește diferența de tratament, Curtea a reținut că în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care îi lipsește orice justificare obiectivă și rezonabilă iar faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține de marja de apreciere a statului.

În aceste condiții, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că că măsurile criticate de reclamanți nu au determinat o sarcină disproporționată și excesivă pentru aceștia, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost discriminați în raport cu alți pensionari.

Această hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului este în acord cu jurisprudența anterioară referitoare la Legea nr. 119/2010, respectiv hotărârea pronunțată în cauza F. și alții contra României, decizia din 7 februarie 2012.

Mai trebuie avut în vedere că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului reglementările privind pensiile sunt supuse modificării și nici chiar o hotărâre judecătorească nu poate fi invocată ca o garanție împotriva unei astfel de modificări în viitor (hotărârile în cauzele Bulgakova contra Rusiei, Sukhobokov contra Rusiei și Dimitry Nikolayevich contra Rusiei). În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în decizia nr. 215/13.03.2012, arătând că hotărârile judecătorești „se bucură de autoritatea de lucru judecat și determină obligarea autorităților publice la plata drepturilor de pensie astfel cum au fost constatate de către instanțele de judecată, însă această obligație subzistă atâta timp cât este în vigoare și temeiul legal în baza căruia au fost pronunțate hotărârile judecătorești definitive și irevocabile”.

În sfârșit, prin Decizia nr. 29/2011 pronunțată în recursul în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 925 din 27.12.2011) Înalta Curte de Casație și Justiție, deși a respins recursul în interesul legii, a stabilit în considerente anumite criterii de analiză a efectelor aplicării Legii nr. 119/2010 care, chiar dacă se referă la pensiile ce intră sub incidența dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, pot fi aplicabile în cazul tuturor pensiilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 119/2010.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește compatibilitatea dintre Legea nr. 119/2010 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de convenționalitate raportată la situația particulară din fiecare speță în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu.

S-a mai arătat că în raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate între scopul măsurii dispuse de legiuitor și efectele produse nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.

S-a arătat că, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.

În aplicarea celor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, Curtea are în vedere cuantumul pensiilor stabilite în favoarea reclamanților prin deciziile contestate.

Curtea constată totodată că, potrivit comunicatului nr. 69/30.03.2012 al Institutului Național de S., pensia medie brută în anul 2010 a fost de 716 lei iar în anul 2011 de 753 lei. Potrivit comunicatului nr. 63/14.03.2012 al aceleiași instituții, pensia medie brută în trimestrul III al anului 2011 a fost de 758 lei iar pensia medie brută în trimestrul IV al anului 2011 a fost de 760 lei. În sfârșit potrivit Buletinului statistic lunar nr. 1/2011 emis de aceeași instituție, în anul 2010 pensia medie (inclusiv impozitul) a fost de 710 lei în trimestrul I, 714 lei în trimestrul II, 718 lei în trimestrul III și 721 lei în trimestrul IV.

Or, Curtea, analizând în concret ea însăși situația reclamanților, raportând cuantumul pensiilor acestora stabilite prin deciziile de pensie contestate, astfel cum au fost indicate și de prima instanță, la pensia medie conform datelor statistice indicate, rezultă că pensiile acestora depășesc cu mult acest nivel astfel încât nu se poate reține că ar fi suportat o sarcină excesivă și disproporționată în raport cu scopul urmărit de legiuitor.

Se mai reține că acordarea pensiei militare era acordată ca o consecință și în considerarea activității militare și a gradului militar și era condiționată de existența calității de cadru militar anterior pensionării astfel încât, înlăturarea acestui beneficiu nu afectează gradul militar dobândit, întrucât aceasta ar presupune că recunoașterea gradului militar ar fi fost condiționată de acordarea pensiei militare, ceea ce nu este cazul.

În ceea ce privește Decizia nr. 956/2012 pronunțată de Curtea Constituțională se constată că aceasta se referă la prevederile art.151 al.2 din Legea nr. 263/2010 care nu au incidență în cauză.

Astfel, decizia pronunțată de Curtea Constituțională se referă la aspecte procedurale, pentru situația în care instanța ar refuza analiza plângerii formulate împotriva deciziei de pensie pentru motivul că nu a fost parcursă procedura administrativă prealabilă de contestare a acesteia, în condițiile în care o astfel de contestație administrativă a fost formulată dar nu a fost soluționată în termen legal.

În cauză nu se pune însă o astfel de problemă.

Aspectele privind pretinsa încălcare a prevederilor din Codul civil (inclusiv privind novația sau aplicarea în timp a legii) sau Legea nr. 71/2011 nu au relevanță în cauză întrucât aceste reglementări constituie dreptul comun în materie civilă însă drepturile de pensie ale reclamanților are o reglementare specială derogatorie stabilită prin acte cu putere de lege, ceea ce trebuie verificat fiind conformitatea lor cu Constituția României și actele internaționale cărora tot Constituția României le acordă prioritate, iar nu cu altă lege care este Codul civil.

În ceea ce privește stabilirea drepturilor de pensie în cuantum revizuit începând cu 01.01.2011 se constată de asemenea că susținerile recurenților sunt nefondate.

Astfel, este adevărat că doar art.2 din OUG nr.1/2011 stabilește că plata drepturilor recalculate se face cu 01.01.2011 atunci când se referă la revizuirea deciziei de pensie la cerere. Dar, această referire este justificată de distincția făcută în acest articol în sensul că pentru cererile de revizuire formulate ulterior datei de 01.01.2014 drepturile se acordă din luna următoare.

Dar, în art. 5 și 6 din OUG nr. 1/2011 se stabilește că se menține în plată cuantumul pensiei mai mari raportat la luna decembrie 2010 numai până la emiterea deciziei de revizuire iar ulterior, potrivit art. 7, diferențele în plus se achită până la 31.12.2012 în timp ce sumele de recuperat se rețin din pensie în condițiile legii.

Așadar, este evident din aceste texte că revizuirea din oficiu produce în toate cazurile efecte de la 01.01.2011. În plus, trimiterea la legea generală face aplicabile prevederile art. 107 din Legea nr. 263/2010 care prevede recuperarea sumelor încasate necuvenit și rezultate în urma revizuirii pensie în termenul general de prescripție, diferențele calculându-se de la data deschiderii dreptului de pensie calculat greșit.

Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 nu erau abrogate actele normative ce stabileau dreptul la pensie de serviciu pentru diferite categorii profesionale.

Prin Legea nr. 263/2010, însă, care a intrat în vigoare la 01.01.2011, s-au abrogat prin art.196 prevederile legale privind pensiile de serviciu, între care și cele cuprinse în Legea nr. 164/2001.

Ca urmare, este evident că a fost modificat cadrul legislativ existent.

Oricum, menținerea în plată a cuantumului pensiei din luna decembrie 2010 se putea face numai până la emiterea deciziei de revizuire în conformitate cu prevederile citate ale OUG nr. 1/2011, nefiind vorba de menținerea în plată a pensiei stabilite în temeiul Legii nr.164/2001 și nicidecum de o măsură cu caracter definitiv ci numai tranzitoriu, până la revizuirea deciziilor de pensie emise inițial.

În aceste condiții este evident că Legea nr. 164/2001 nu mai poate fi aplicată și nu poate fi emisă o altă decizie de pensie în temeiul acestui act normativ.

De asemenea, nu mai poate fi aplicat art. 48 din Legea nr. 164/2001, opțiunea suverană a legiuitorului fiind aceea ce a înlătura beneficiul pensie de serviciu în întregime, cu toate regulile speciale de calcul inițial cât și de actualizare, această măsură fiind conformă cu prevederile Constituției și ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale astfel cum s-a arătat.

Aceste considerente sunt suficiente pentru a reține caracterul nefondat al contestației reclamanților din perspectiva criticilor referitoare la transformarea pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale.

În consecință, nefondate sunt și cererile accesorii privind menținerea în plată a deciziei anterioare de prin care s-a stabilit pensia de serviciu precum și plata pretinselor diferențe de pensie rezultate de recalcularea pensiei de serviciu, a dobânzii pentru această sumă și cererea de emitere a unei noi decizii de pensie în temeiul Legii nr. 164/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurenții reclamanți C. N., M. N., I. S., S. M. C., G. C., G. I., R. V., I. Ș. C., M. C. și D. P. reprezentați de S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE, cu sediul procesual ales la cabinet avocat S. S. I., în C., . bis, județul C., împotriva sentinței civile nr. 261/21.01.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, ..7-9 și M. A. NAȚIONALE, cu sediul în București, sector 5, ., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 aprilie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

R. A. M. A. J. Z.

Grefier,

D. R.

Jud.fond: M.S. S.

red.dec.jud.A. R./30.05.2013

tehnored.gref.RD/2ex/06.06.2013

← Recalculare pensie. Decizia nr. 584/2013. Curtea de Apel...		Obligaţie de a face. Decizia nr. 622/2013. Curtea de Apel... →

Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 256/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 256/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA