Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 644/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 644/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-07-2013 în dosarul nr. 11483/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.644/CM
Ședința publică din data de 17 iulie 2013
Completul compus din:
Președinte - M. B.
Judecător - G. L.
Judecător - R. A.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant D. L. – domiciliat în oraș Năvodari, ., ., județul C. împotriva sentinței civile nr.1713 din data de 03 aprilie 2013 în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. „R. R.” S.A. – cu sediul în Năvodari, ., județul C., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant D. L. personal și asistat de avocat B. G. – în baza împuternicirii avocațiale nr.27/28.05.2013 depusă la dosar iar pentru intimata pârâtă se prezintă avocat N. C. – în baza împuternicirii avocațiale nr._/12.07.2013 depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată, învederează că intimata pârâtă a depus întâmpinare la data de 15 iulie 2013, necomunicată și recurentului reclamant.
Curtea, comunică un exemplar de pe întâmpinare, recurentului reclamant, prin apărător.
Apărătorul recurentului reclamant precizează că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua la cunoștință de conținutul întâmpinării.
Întrebați fiind apărătorii prezenți ai părților, arată că nu mai au alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra cauzei.
Curtea, luând concluziile apărătorilor prezenți ai părților potrivit cu care nu mai au cereri prealabile în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul recurentului reclamant depune la dosarul cauzei practică judiciară referitoare la situația unui alt coleg de-al recurentului reclamant căruia i s-a desfăcut contractul de muncă pentru sustragerea a 2 ½ Kg diluant.
Având cuvântul, solicită admiterea recursului pentru următoarele considerente:
Consideră că instanța de fond nu a apreciat în mod corect gravitatea faptei reținute în sarcina reclamantului, motiv pentru care hotărârea recurată este nelegală și netemeinică întrucât nu au fost respectate dispozițiile art.248 și 250 Codul muncii raportat la art.175 din Contractul Colectiv de Muncă.
Solicită a se observa că toate aceste criterii duc la concluzia că sancțiunea desfacerii contractului de muncă, este vădit disproporționată față de fapta comisă.
De asemenea, trebuie avut în vedere că ghemul de sârmă nu a fost cântărit, era împachetat într-un șervețel de hârtie, l-a găsit la ghena de gunoi, l-a luat, urmând să-l predea la poartă.
Solicită a se avea în vedere că până la acest moment, recurentul reclamant nu a avut nicio abatere disciplinară iar în cei 30 de ani de activitate nu a fost cunoscut cu sancțiuni, iar pentru lipsa de pericol social a faptei, în urma plângerii penale formulate de unitatea angajatoare împotriva sa, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, soluție pe care a primit-o și colegul recurentului reclamant, numitul Opotă G..
Precizează că dispozițiile art.175 din Contractul colectiv de muncă prevăd gradual sancțiunile ce se aplică.
Raportat la situația personală a acestuia – vârsta de 53 ani, solicită admiterea recursului, anularea deciziei de concediere și în subsidiar, aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei pârâte având cuvântul, solicită a se avea în vedere că toți salariații cu fapte de sustragere, au găsit obiectele la ghena de gunoi.
Solicită a se avea în vedere că măsura concedierii disciplinare a fost dispusă față de salariat ca o consecință a faptei comise și în mod evident aceasta a fost încadrată întocmai în rigorile dispozițiilor art.251, art.252 și ținându-se cont de art.247 și art.250 din Codul muncii, fiind evidentă existența unei fapte disciplinare certe și concrete, comise cu intenție, deci cu vinovăție, faptă care viza direct încălcarea normelor de disciplină prevăzute prin Regulamentul Intern al societății.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că societatea pârâtă este un obiectiv de risc major.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului civil promovat în cauză.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, constată:
Reclamantul D. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . anularea deciziei de sancționare nr. 248/17.09.2012, obligarea pârâtei la reintegrarea efectivă a reclamantului în postul ocupat la momentul concedierii, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente.
A arătat că decizia de concediere este netemeinică, întrucât nu a furat acea bucata de sarma ci doar a găsit-o lângă gheena de gunoi și urma să o prezinte la poartă, dar cei de la pază l-au acuzat de furt. Prin decizia contestată a fost indus în eroare cu privire la termenul de 45 de zile în care aceasta poate fi contestată, când toată lumea știe că se contestă în 30 de zile.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 1713/3.04.2013 Tribunalul C. a respins acțiunea ca nefondata.
Instanța de fond a reținut că prin decizia pârâtei nr. 248/17.09.2012 s-a dispus în baza art. 248 lit. e) C. Mc. și art. 5.1.3 lit. f) din Regulamentul intern, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului, angajat al pârâtei ca operator teren fracționare, pentru sustragerea a aproximativ 3 Kg de sarma cupru din incinta societății.
Din interpretarea coroborată a procesului-verbal de cercetare disciplinară, a notei explicative din 30.08.2012, a declarației reclamantului din 18.08.2012, precum și a declarațiilor celor doi martori audiați instanța a reținut că la ieșirea din schimbul II din seara zilei de 18.08.2012 reclamantul a fost depistat la punctul de control al accesului în și din incinta societății având în geantă aproximativ 3 Kg. sarma cupru.
Prin declarația din 18.08.2012 reclamantul a arătat că, „după accesarea sistemului electronic de acces, în exterior, imediat am fost oprit de către personalul de pază al GSS care mi-a făcut controlul la bagajul de mână format dintr-o geantă personală în interiorul căreia a fost găsită aceasta sarma de cupru pe care am găsit-o lângă gheena de gunoi în interior. Menționez că intenționam să-l folosesc sarma de cupru în scop propriu la legarea unor coceni de porumb”.
Reclamantul a susținut și ulterior prin nota explicativă din 30.08.2012 că lângă gheena de gunoi a găsit sârma de cupru pe care a introdus-o în geanta personală.
Potrivit art. 5.1.3 lit. f) din Regulamentul intern, constituie abateri disciplinare deosebit de grave și se pot sancționa cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă sustragerea, tentativa de sustragere, facilitatea sustragerii sau tăinuirea sustragerii de valori ori bunuri materiale din avutul personal și/sau din patrimoniul societății. Fapta atrage răspunderea disciplinară a salariaților indiferent de valoarea bunurilor sustrase.
Aplicând principiul prevăzut de art. 272 C. Mc., instanța a reținut că proveniența sârmei de cupru este aceea susținută de reclamant, pârâta nefăcând dovada vreunei alte proveniențe. Prin urmare, reclamantul a găsit într-adevăr, sarma de cupru în doua legături pe care a înfășurat-o într-un prosop de bucătărie.
În continuare, este necontestat că reclamantul a luat sarma de cupru și a introdus-o în geanta personală. Astfel reclamantul a trecut de sistemul electronic de acces, ceea ce semnifică ieșirea din incinta societății pârâte.
Abia după acest moment, fiind controlat reclamantul în geanta personală de salariații . SA însărcinați cu paza, a fost găsit în această geantă sarma de cupru în doua legături pe care a înfășurat-o într-un prosop de bucătărie.
Fapta reclamantul constituie o încălcare a art. 5.1.3 lit f) din Regulamentul intern, mai sus citat, reprezentând o sustragere a unui bun aparținând angajatorului.
Astfel, sustragerea semnifică preluarea stăpânirii de fapt a unui bun aparținând altei persoane, fără permisiunea acesteia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept.
Potrivit răspunsului la întrebarea nr. 5 din interogatoriu, reclamantul cunoștea că în Regulamentul intern este prevăzută interdicția de însușire de bunuri ori produse aflate în incinta societății.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, aceasta este proporțională cu gravitatea faptei, sustragerea fiind calificată chiar prin Regulamentul intern ca fiind o abatere deosebit de gravă. Acest lucru este explicabil întrucât sustragerea bunurilor angajatorului, în orice cantitate, este o faptă săvârșită cu intenție care, dincolo de prejudiciul material rezultat, afectează decisiv relația dintre părțile contractului individual de muncă, care ar trebui să se caracterizeze prin onestitate și încredere.
Cu privire la termenul de contestare a deciziei, potrivit art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011, acesta este de 45 de zile de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă, deci a fost indicat corect în cuprinsul deciziei.
Constatând că decizia atacată prin cererea de față este legală și temeinică, precum și că în aceste condiții nu există temei pentru reintegrarea reclamantului și plata drepturilor salariale ulterior concedierii, Tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D. L. care a formulat următoarele critici:
Consideră că instanța de fond nu a făcut o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor art.248 și art.250 Codul muncii, în sensul că a apreciat greșit față de aceste criterii gravitatea faptei și sancțiunea corespunzătoare acesteia.
Apreciază că instanța de fond nici nu a analizat prin propriile percepții când a fost vorba de „gravitatea faptei”, criteriu determinant de stabilirea unei sancțiuni disciplinare.
Instanța de fond a preluat practic susținerea pârâtei din motivarea deciziei de desfacere a contractului de muncă, sintagma „abatere disciplinară deosebit de gravă”, redând dispozițiile art.5.1.3. lit.”f” din Regulamentul Intern.
Toate criteriile prevăzute de art.248 și art.250 Codul muncii, raportate la probele din dosar, demonstrează că sancțiunea desfacerii contractului de muncă, este vădit disproporționată față de fapta comisă.
Desigur că era relevant în cauză să se stabilească și consecințele abaterii față de unitate, reflectate desigur prin prejudiciul adus unității, căci este unul din criteriile prevăzute de art.250 Codul muncii, respectiv lit.”c”.
Conform art.250 din Codul muncii și art.175 din Contractul colectiv de muncă, sancțiunea disciplinară se aplică în raport de gravitatea faptei, iar criteriile sunt următoarele:
- Împrejurările în care a fost comisă fapta;
- Gradul de vinovăție al salariatului;
- Consecințele abaterii disciplinare;
- Comportarea generală în serviciu a salariatului;
- Eventualele sancțiuni disciplinare anterioare.
Apreciază că nici unul din criteriile mai sus redate nu poate fi confirmat, mai exact susținut de probele din dosar, care să justifice legalitatea și temeinicia deciziei de desfacere a contractului de muncă, și nici a sentinței atacate.
Arată faptul că dispozițiile art.248 Codul muncii prevăd 5 sancțiuni aplicabile celui ce comite o abatere disciplinară, dintre care cea mai gravă este desfacerea contractului de muncă.
Instanța trebuia să observe că unitatea putea aplica o altă sancțiune mai ușoară (chiar reducerea salariului recurentului reclamant), tocmai pentru faptul că Regulamentul Intern invocat de unitate, prevede că este atrasă „răspunderea disciplinară” și nu obligatoriu cea mai gravă, a desfacerii contractului de muncă.
Acesta era atributul instanței investită cu analizarea deciziei respective, să verifice dacă sancțiunea este proporțională gravității faptei dar, raportat la toate probele și criteriile legale.
Consideră recurentul reclamant că în cazul său nu se justifică sancțiunea cea mai gravă, a desfacerii contractului de muncă, în această perioadă mai alea a unei acte lipse a locurilor de muncă, având o vârstă de 53 de ani, vârstă la care nici un angajator nu este dispus să-l angajeze, fiind în pragul pensionării și, cel mai important aspect, neavând nicio altă sursă de venituri.
Lăsarea sa fără această sursă de venit, salariu, pune în pericol iminent subzistența sa și a familiei sale, fiind singurul susținător material al acesteia.
Solicită a se avea în vedere și aceste criterii personale la aprecierea temeiniciei deciziei de desfacere a contractului său de muncă.
De asemenea, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și pe cale de consecință, anularea deciziei nr.248/17.09.2012 de desfacere a contractului său de muncă, reintegrarea sa în muncă și acordarea drepturilor bănești cuvenite.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a prevederilor legale aplicabile Curtea constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Deși recurentul nu contestă săvârșirea faptei, acesta apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul individualizării sancțiunii, raportat la prevederile art.248 și art.250 din Codul Muncii și la situația de fapt reținută.
Sub acest aspect recursul este întemeiat.
Chiar dacă în Regulamentul de ordine interioară al . sustragerea unor bunuri este calificată ca fiind o abatere deosebit de gravă, aceste prevederi nu pot fi opuse instanței cu putere de lege iar în cazul unei contestații formulate împotriva deciziei de sancționare disciplinară angajatul are dreptul să conteste decizia sub toate aspectele, raportat la toate normele legale care reglementează răspunderea disciplinară deci inclusiv sub aspectul individualizării sancțiunii din perspectiva respectării prevederilor art.250 din Codul Muncii.
Este indiscutabil faptul ca sustragerea unor bunuri din incinta unității constituie în sine o abatere grava care poate duce la aplicarea sancțiunii celei mai drastice dar în același timp fiecare fapta trebuie analizata în raport de circumstanțe, dacă prezintă un pericol semnificativ și constituie o încălcare gravă a obligațiilor stabilite în contractul individual de muncă.
Reclamantul susține că a găsit sarma la ghena de gunoi a unității și ca acest lucru i-a creat convingerea ca este lipsita de valoare pentru unitate.
Cu toate ca acest aspect nu este dovedit, nici angajatorul nu a făcut alte dovezi în sensul ca ar fi fost sustrasa din magazie sau din procesul tehnologic.
Prin urmare, s-a constatat doar rezultatul faptei și anume că s-a găsit asupra reclamantului un pachet conținând 3 kg se sarma însă nu s-a stabilit în concret modalitatea de obținere a acesteia, aceasta având relevanță asupra gravității faptei deoarece gravitatea faptei se analizează și în funcție de mijloacele de sustragere.
Pe lângă existența abaterii disciplinare, în conformitate cu art.272 din Codul Muncii, angajatorul trebuia să probeze și elementele care sunt avute în vedere la individualizarea sancțiunii stabilite de art. 250 din Codul Muncii. Pe de altă parte, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive decât cele indicate în decizia de concediere (art.79 din Codul Muncii).
Chiar dacă fapta constând în scoaterea din incinta unității al unui produs ce nu-i aparținea, a fost săvârșită de reclamant, instanța trebuia sa analizeze legalitatea și temeinicia deciziei nu numai sub aspectul situației de fapt reținută ci și sub aspectul sancțiunii aplicată de angajator în raport de valoarea prejudiciului, de consecințele produse și comportarea generală a reclamantului anterior săvârșirii acestei abateri disciplinare.
Analizând aceste aspecte, Curtea reține ca deși abaterea disciplinară exista, față de criteriile prevăzute de art. 250 din Codul Muncii este suficientă aplicarea sancțiunii constând în reducerea salariului pentru trei luni cu 10%.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. va fi admis recursul cu consecința modificării sentinței în sensul anulării deciziei contestate în parte, referitor la sancțiunea aplicată ce urmează a fi înlocuită cu măsura reducerii salariului reclamantului cu 10% pe o perioada de 3 luni și dispune reîncadrarea reclamantului în funcția deținuta anterior.
În această situație devin incidente prevederile art.80 din Codul Muncii, urmând însă ca despăgubirile egale cu drepturile salariale să fie calculate raportat la veniturile salariale la care era îndreptățit reclamantul având în vedere și sancțiunea reducerii salariului cu 10%.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul reclamant D. L. – domiciliat în oraș Năvodari, ., ., județul C. împotriva sentinței civile nr.1713 din data de 03 aprilie 2013 în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. „R. R.” S.A. – cu sediul în Năvodari, ., județul C..
Modifică în tot sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea.
Anulează decizia nr.248/17.09.2012 în parte în sensul că dispune înlocuirea măsurii concedierii cu sancțiunea reduceri salariului cu 10% pe 3 luni.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior și obligă pârâta către reclamant la despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, având în vedere și reducerea salarială de 10%.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iulie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. B. G. L. R. A.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – M.S.Teșa
Red. dec.jud. M.B./19.07.2013
Tehnored.m.r.Gref.G.I./3 ex.
Data: 19.07.2013
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 646/2013.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1289/2013.... → |
|---|
