Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1121/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1121/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 7882/118/2012
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ nr.1121/CM:
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - J. Z.
JUDECĂTOR - R. A.
JUDECĂTOR - G. L.
Grefier - C. D.
Pe rol, soluționarea recursului formulat de reclamanții T. E., V. I., M. R., M. A., C. C., I. Anișoara, P. I., B. S., G. E., I. L. L., C. M., D. I., F. A., D. N. M., M. G., P. A., toți cu domiciliul procesual ales în G., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1894/15.04.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte S. „C. Marfă” S.A. cu sediul în București, .. 38, sector 6, și S. C. Marfă SA – Sucursala Muntenia Dobrogea cu sediul în mun. C., Bld. 1 Decembrie 1918 nr. 2, județ C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, răspunde pentru intimata pârâtă S. „C. MARFĂ” S.A. - consilier juridic P. A., conform delegației pe care o depune la dosarul cauzei, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.88 si următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen și motivat, fiind scutit de la plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a evidențiat părțile aflate în litigiu, obiectul cauzei, stadiul procesual, precum și modalitatea și mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare. Totodată a învederat faptul că la filele 12 și 13 s-au atașat din eroare 2 dovezi de citare dintr-un alt dosar, respectiv din dosarul nr._, dosar soluționat în 28.10.2013.
Instanța dispune detașarea dovezilor de citare de la filele 12 și 13 din dosar, întrucât nu au legătură cu cauza.
Reprezentantul intimatei pârâte depune concluzii scrise și precizează că nu mai are alte cereri sau probe de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere susținerile reprezentantului intimatei pârâte potrivit cărora în cauză nu mai sunt alte cereri, excepții de invocat sau probe de solicitat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul, reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței recurate. Drepturile bănești solicitate de reclamanți reprezintă diferența între plățile compensatorii acordate în conformitate cu prevederile OG nr.9/2010 în vigoare la data concedierii colective din martie 2010, încasate de reclamanți la momentul încetării contractului individual de muncă și plățile compensatorii reglementate de CCM încheiat la nivel de R. Transporturi 2008-2010. Reclamanții nu pot beneficia concomitent atât de dispozițiile contractului colectiv de muncă cât și cele ale O.G. nr.9/2010, cum în mod nefondat au solicitat.
Curtea, considerându-se lămurită, în conformitate cu disp. art. 150 C. pr. civ., declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului .
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la 05.07.2012, T. E., V. I., M. R., M. A., C. C., I. Anișoara, P. I., B. S., G. E., I. L. L., C. M., D. I., F. A., D. N. M., M. G., P. A. le-au a chemat în judecată pe pârâtele Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. SA și S. „C. Marfă” SA - Sucursala Muntenia Dobrogea, obligarea acestora la plata sumei reprezentând 6 salarii de bază brute negociate, actualizate în funcție de rata inflației de la data concedierii până la data plății efective și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că drepturile salariale menționate nu au fost achitate, deși sunt cuvenite potrivit art. 80 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2009-2010, ca urmare a concedierii în temeiul art. 65 alin. 1) din Codul muncii.
La 08.03.2013, pârâta S. C. Marfă S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în baza art. 268 lit. c), d) și e) C. Muncii; de asemenea, a mai fost invocată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S. C. Marfă Sucursala Muntenia.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, sens în care a arătat că în cazul reclamanților au fost aplicabile contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care nu prevede plățile compensatorii solicitate, precum și art. 7 din OG nr. 9/2010, în baza căruia au beneficiat deja de plăți compensatorii.
Prin sentința civilă nr. 1894/15.04.2013, Tribunalului C. a luat act de renunțarea la judecata cererii modificatoare formulată de reclamantele M. G. și P. A., a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Sucursala ,,C. Marfă” Muntenia Dobrogea și excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile 268 alin.1 lit.e) din Codul Muncii, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Sucursala ,,C. Marfă” Muntenia Dobrogea și a respins în consecință cererea formulată în contradictoriu cu această pârâta și a respins cererea formulată de în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M.,, C. Marfă” S.A București, ca neîntemeiată.
Pentru reține că pârâta S. –C. Marfă S.A. –Sucursala Muntenia Dobrogea are capacitate procesuală de folosință, dar nu are calitate procesuală pasivă, tribunalul a observat din examinarea contractelor individuale de muncă al reclamanților completate cu actele adiționale și mențiunile din carnetele de muncă, că la rubrica angajator figurează S.N.T.F.M. - C. Marfă S.A. București - Sucursala C.; aceasta a fost desființată prin Hotărârea A. nr. 27/29.10.2010 și radiată din Registrul Comerțului la data de 08.12.2010, astfel cum rezultă din certificatul de radiere – fila 90.
Prin urmare, a considerat tribunalul, potrivit art. 43 alin.(1) din Legea 31/1990 sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează înainte de începerea activității lor la registrului comerțului. Sucursalele sunt integrate organic societății fondatoare, au dependență economică și juridică față de aceasta iar obiectul lor este circumscris societății mamă; această ultimă constatare justifică și calitatea procesuală pasivă a societății fondatoare Compania Națională de Căi Ferate ,,C.” S.A.
În baza acestor considerente, instanța a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Sucursala „C. Marfă” Muntenia Dobrogea, dar va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a aceleiași pârâte, întrucât pârâta Sucursala „C. Marfă” Muntenia Dobrogea este înființată la data de 01.11.2010, ulterior încetării raporturilor de muncă ale reclamanților, și anume 08.03.2010, respingându-se astfel acțiunea în contradictoriu cu pârâta Sucursala „C. Marfă” Muntenia Dobrogea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a ajunge la concluzia netemeiniciei excepției prescrierii dreptului la acțiune tribunalul a amintit că potrivit art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantei în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; apoi, conform art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Tribunalul a reținut că pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri; astfel, din cuprinsul contractului colectiv de munca, rezulta că dreptul la plăti compensatorii în cazul concedierii din motive neimputabile salariatului este un drept salarial. Acest aspect rezulta fără echivoc din faptul ca dreptul la plata a 6 salarii brute negociate este reglementat in capitolul VI din CCM, capitol in care se reglementează condițiile de încheiere si de desfacere a contractului individual de munca. Mai mult, părțile au interes sa denumească expres sumele de bani ce se vor acorda ca fiind salariu si nu prima, ajutor, premiu sau bonus.
Prima instanță a constatat ca termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani prevăzut de lit. c a art. 268 alin 1 C. muncii. Deoarece dreptul la plățile compensatorii este un drept salarial neacordat.
Pentru a pronunța soluția re respingere a cererii ca neîntemeiată, tribunalul a observat că reclamanții au fost angajați în cadrul societății pârâte S. C. Marfa SA până la data de 8.03.2012 când au fost disponibilizați prin procedura concedierii colective; prin O.G. 9/2010 s-au stabilit măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar.
Din art. 1 și art. 7 din O.G. 9/2010 cele prima instanța a constatat că prin OG 9/2010 s-a stabilit clar ce plăti compensatorii se pot acorda în cazul concedierii colective desfășurate de către pârâta în anul 2010; din nota de fundamentare a ordonanței rezultă ca aceste masuri au fost luate ca urmare a dificultăților economice cu care se confrunta compania națională, societățile naționale și societățile comerciale din domeniul feroviar care au fost grav afectate de criza economica
În aceste condiții, tribunalul a considerat că aceste plăti compensatorii nu se cumulează cu plățile prevăzute de art. 80 din CCM la nivel de ramura transporturi, o altfel de interpretare, contravenind scopului pentru care a fost edictată OG 9/2010 – încercarea de degrevare a societăților feroviare cu capital de stat de o parte din obligațiile prevăzute în sarcina lor fata de angajații concediați in procedura concedierilor colective.
Apoi, a arătat tribunalul statul a limitat astfel răspunderea sa, iar dispozițiile referitoare la plățile compensatorii din contractele colective de munca fiind contrare legii au devenit inoperabile; cum, în cauză, reclamantele au recunoscut ca au primit plățile compensatorii prevăzute de OG 9/2010, fata de cele expuse mai sus, instanța a respins acțiunea ca nefondata.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, prin care au criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 299-316 C. pr. civ., solicitând modificarea hotărârii atacate, admiterea acțiunii .
În motivarea căii de atac, recurenții au arătat că hotărârea este netemeinică și nelegală fiind dată cu interpretarea greșita a materialului probator administrat in cauza si cu aplicarea eronata a legii la speță, deoarece au avut calitatea de salariați ai pârâtelor, iar contractul de munca a încetat in conformitate cu prevederile art.55 lit.c) si 65 alin. 1 din Codul muncii, urmare a disponibilizarii colective iar potrivit art. 80. alin (1) din C.C.I.M.U.N.T.R. valabil 2008-2010 erau îndreptățiți să primească și o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate.
Recurenții au învederat că din textul art. 80(2) rezulta că, pentru a beneficia de cele sase salarii compensatorii era necesara îndeplinirea a doua condiții cumulative si anume: calitatea de salariat si disponibilizarea ca mare a desființării postului prin reorganizare iar reclamanții le-au îndeplinit amândouă, dovada in acest sens făcând-o cu decizia de concediere si cu înscrierile din carnetul de munca, ambele depuse in copie certificata la dosarul de fond, insa nu am beneficiat de despăgubirile cuvenite deși in îndeplinirea de către parate a acestei obligații reclamanții nu au avut nici o culpa si nici nu stătea in puterea noastră sa le determinam sa-si îndeplinească obligația.
În critica sentinței recurate s-a mai arătat că prin O.G. 9/2010 Guvernul României a înțeles să reglementeze măsuri de protecție sociala de care sa beneficieze persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării si reorganizării unor societăți naționale, companii naționale si societăți comerciale cu capital majoritar de stat din sectorul feroviar si a filialele acestora, printre care se regăsește si parata S. C. Marfa SA iar persoanele concediate in condițiile ordonanței au beneficiat in conformitate cu prevederile art. 7. S. I I de următoarele drepturi: la data incetarii contractului individual de munca, de o suma egala cu de doua ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului in care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul N. de S.; indemnizație de șomaj, stabilita potrivit reglementarilor legale in vigoare; venit lunar de completare pe perioade stabilite diferențiat, funcție de vechimea in munca a persoanelor concediate in condițiile ordonanței.
În argumentarea căii de atac, s-a mai precizat că instanța de fond nu a sesizat faptul că intimata parata S.N.T.F.M.,,C. 1ARFA" S.A. nu este instituție bugetară si nu intra sub incidența cestor prevederi legale. Conform H.G. nr. 582/ 1998 privind infiintarea Societății Nationale de Transport Feroviar de Marfa "C.F.R. Marfa" - S.A. prin reorganizarea Societății Naționale a Cailor Ferate Romane, intimata pârata este o societate cu capital majoritar de stat (nu integral) care se autofinanteaza: „art. 13 (1) C.F.R. Marfa isi stabilește bugetul propriu de venituri si cheltuieli care se aproba de către Guvern, la propunerea misterului Transporturilor, cu avizul Ministerului Muncii si protectiei Sociale si al Ministerului Finanțelor".
În opinia recurenților, faptul că au beneficiat de sumele prevăzute de OG 9/2010 nu poate fi interpretat în sensul că nu sunt îndreptățiți sa primească si compensatiile prevăzute de art.80 din C.C.M.N.R.T., deoarece din cuprinsul acesteia nu rezultă ca s-a instituit vreun regim derogator de la prevederile contractului colectiv de munca, si nici ca sumele acordate ar reprezenta sume compensatorii pentru a fi operant principiul specialia generalibus derogant.
În aceste condiții, recurenta apelantul a pretins că dispozițiile art.7 si 8 din OG9/2010, despre care se susține ca sunt măsuri de protecție sociala derogatorii de la CCMUNTR. au avut o aplicabilitate limitata in timp de la 02.02.2010 si pana la 03.07.2010, când au fost abrogate expres de Legea nr. 118/2010 si ca atare nu pot constitui regimul special derogator de la CCMUNRT ci doar adaugă pe perioada respectiva si alte compensații la concedierea colectiva a noastră fata de prevăzute la art. 80 alin 2 din CCIYINURT 2008-2010: principiul inscris la art. 67 din Codul muncii potrivit căruia in caz de concediere colectiva salariații pot beneficia pe lingă ajutorul de șomaj si de compensații prevăzute de lege si de contractul colectiv aplicabil, in speța contractul colectiv de ramura.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenți, curtea constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Astfel, curtea constată că soluția dată asupra fondul cauzei este corectă din perspectiva motivelor încetării contractelor individuale de muncă ale reclamanților (art. 55 lit. c, art.58 și art.65 din Codul Muncii) și a prevederilor O.G. nr.9/2010.
Astfel, chiar dacă potrivit art. 80 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru 2008-2010 s-a stabilit că la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului salariații primesc, pe lângă celelalte drepturi la zi, și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate, la data la care a încetat raporturilor de muncă era aplicabilă O.G. nr.9/2010, privind măsurile de protecție socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar și a filialelor acestora.
Acest act normativ, adoptat ulterior încheierii contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, a urmărit tocmai reglementarea dreptului la plăți compensatorii, fiind indicat în acest sens și în cuprinsul deciziei de concediere; se prevedea că „persoanele disponibilizate prin concedieri colective ca urmare a restructurării și reorganizării societății beneficiază de o sumă egală cu de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie 2010, în afara drepturilor cuvenite la zi”.
Prin reglementarea acestor măsuri de protecție socială prin O.G. nr. 9/2010 au devenit aplicabile norme speciale cu caracter derogator de la prevederile generale ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Întrucât ambele reglementari vizează aceeași categorie de drepturi sociale, instituind măsuri de protecție a persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, cumularea acestora este exclusă.
În ceea ce privește efectele contractului colectiv de muncă la nivel național sau de ramură, trebuie reținut că deși potrivit art. 243 din Codul Muncii executarea acestuia este obligatorie pentru părți, acest contract se supune și normelor generale privind contractele, în măsura în care nu există norme speciale derogatorii, în condițiile art. 295(1) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză). Astfel, dacă prevederile art. 243 din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) constituie o particularizare a regulii înscrise în art. 969(1) din Codul civil, trebuie avut în vedere că în conformitate cu art. 969(2) din Codul civil, convențiile se pot revoca și din cauze autorizate de lege.
Ca urmare, dacă un act normativ cu putere de lege interzice în mod expres acordarea unor drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă sau stabilește în mod expres alte drepturi pentru anumite situații, clauzele contrare cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat anterior adoptării actelor normative respective nu mai pot produce efecte.
Aceasta nu înseamnă că O.G. nr.9/2010 s-ar aplica retroactiv întrucât nu au fost negate drepturi deja dobândite ci s-a aplicat pentru viitor stabilind acordarea acestor drepturi după ..
În consecință, în condițiile particulare ale cauzei, reclamanta nu mai putea beneficia la concediere de indemnizația egală cu 6 salarii pe care o pretinde ci doar de drepturile stabilite în mod expres și limitativ de OG nr. 9/2010.
Întrucât dreptul la indemnizația pretinsă era unul condiționat (de încetarea contractului individual de muncă prin concediere) nu se poate considera că reclamanta avea un drept născut anterior intrării în vigoare a OG nr. 9/2010 de vreme ce condiția nu se îndeplinise până la data intrării în vigoare a acestui act normativ.
O.G. nr. 9/2010, ca instrument distinct al politicii statului în domeniul protecției sociale, instituie măsuri speciale pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării în domeniul feroviar, având deci caracter de normă juridică specială în raport cu toate celelalte prevederi. Acest act normativ a urmărit asigurarea unui echilibru între necesitatea realizării unor politici de protecție socială și resursele existente în condițiile în care angajații vizați de aceste măsuri activau în societăți cu capital de stat și finanțate în parte din bugetul de stat.
Aceste măsuri intră în marja de apreciere a Statului cu privire la salarizare și măsurile de protecție socială astfel cum s-a arătat.
Așadar, din moment ce reclamanta a primit, cu ocazia concedierii, compensația prevăzută de O.G. nr. 9/2010, aceasta nu mai este îndreptățită să primească și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate, astfel cum era prevăzută în art. 80 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanții T. E., V. I., M. R., M. A., C. C., I. Anișoara, P. I., B. S., G. E., I. L. L., C. M., D. I., F. A., D. N. M., M. G., P. A., toți cu domiciliul procesual ales în G., ., ., ., județ G., împotriva sentinței civile nr.1894/15.04.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte S. „C. Marfă” S.A. cu sediul în București, .. 38, sector 6, și S. C. Marfă SA – Sucursala Muntenia Dobrogea cu sediul în mun. C., Bld. 1 Decembrie 1918 nr. 2, județ C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 26.11.2013.
Președinte, J. Z. | Judecător, R. A. | Judecător, G. L. |
Grefier, C. D. |
red. jud. L.G. 02.04.14/ 2 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 605/2013.... → |
|---|
