Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 646/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 646/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-07-2013 în dosarul nr. 15183/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.646/CM
Ședința publică din data de 17 iulie 2013
Complet compus din:
Președinte – M. B.
Judecător - G. L.
Judecător – R. A.
Grefier – G. I.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă S.C. „S.” S.A. – cu sediul în municipiul C., Incinta Port Nou, D. 34, județul C. împotriva sentinței civile nr.2163 din data de 29 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant P. T. D. – domiciliat în municipiul C., ., ., ., județul C., având ca obiect contestație decizie sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul reclamant P. Teofir D. personal iar pentru recurenta pârâtă se prezintă – consilier juridic – Cicio S. – în baza delegației depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Reprezentantul recurentei pârâte depune la dosarul cauzei înscrisuri referitoare la programul de reacomodare. Precizează că nu le-a comunicat intimatului pârât întrucât acesta are cunoștință de ele din dosarul civil nr._/118/2012, dosar ce a fost suspendat până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.
Intimatul reclamant precizează că nu solicită termen pentru a i se comunica aceste înscrisuri întrucât le-a vizat și are cunoștință de acestea.
Întrebat fiind reprezentantul recurentei pârâte și intimatul reclamant, arată că nu mai au alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra cauzei.
Curtea, luând concluziile reprezentantului recurentei pârâte și intimatului reclamant potrivit cu care nu mai au cereri prealabile în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul recurentei pârâte având cuvântul, solicită admiterea recursului, respingerea cererii de chemare în judecată și menținerea deciziilor de sancționare ca fiind legale și temeinice.
Cu privire la prima decizie de sancționare, consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut că intimatul reclamant finalizase programul de reacomodare și ca atare, era apt să lucreze pe utilajul portainer nr.5.
Prin programul de reacomodare nr.7656/20.07.2012, recurentul reclamant urma să efectueze programul de reacomodare pe macaralele 1, 2, 5, 3, 4 în această ordine.
Ce nu a reținut instanța de fond este faptul că acesta nu a încheiat programul de reacomodare nici măcar pe prima macara, astfel încât nu poate fi vorba de efectuarea programului de reacomodare pe macaraua nr.5. Nu există nicio testare teoretică dată de intimatul reclamant aș cum prevede programul de reacomodare.
Din buletinul informativ întocmit de CNAPMC C. pentru zilele de 31.07.2012 și 19.10.2012 rezultă faptul că societatea recurentă nu avea nicio navă sau barjă cu marfă vrac la operare în terminal în zilele invocate de reclamant iar din cauza lipsei de activitate din zilele respective, pe acest utilaj fiind repartizat pentru întreținerea lui nu și pentru a lucra efectiv pe acesta.
Ca atare, solicită a se observa că programul de reacomodare pe macaraua nr.5 nu a fost efectuat, astfel încât motivele reținute de instanța de fond sunt nefondate.
Solicită a e avea în vedere conduita recurentului reclamant care solicită program de reacomodare ca ulterior, la puțin timp să solicite prin cerere scrisă, finalizarea acestuia.
Din declarația martorului Savatin V. rezultă că recurentul reclamant nu cunoștea cerințele minime de operare ale utilajului motiv pentru care, la momentul spargerii furtunului, ar fi închis imediat comanda utilajului, prin apăsarea doar a unui buton și prin urmare, ar fi redus paguba de ulei la maxim 10-20 litri. Or, recurentul reclamant nu a făcut acest lucru, generând o pagubă de 10 ori mai mare, dând dovadă că nu are cunoștințe minime de operare a utilajului.
Precizează că macaraua nr.5 are comenzi diferite decât macaraua nr.1 iar recurentul reclamant nu a lucrat sub supravegherea responsabilului ISCIR.
Arată că în fiecare zi de lucru, șeful ierarhic selectează forța de muncă iar cei cărora au de lucru li se înmânează foaia de repartizare iar ceilalți sunt remunerați cu 75%.
Solicită a se avea în vedere motivele de recurs referitoare la prima decizie de sancționare.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că recurentul reclamant are un comportament suburban, iar instanța de fond încurajând nerespectarea ordinelor șefilor ierarhici.
Consideră că cea mai gravă abatere constă în faptul că a utilizat macaraua PC5, fără a avea foaie de repartizare, abatere care putea produce consecințe devastatoare pentru societate; orice conducător de utilaj se urcă pe utilajul respectiv, numai după ce a primit foaia de repartizare.
De asemenea, consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut că numitul Homaschi I. și-a dat acordul pentru ca recurentul reclamant să lucreze pe utilajul PC5 întrucât așa cum a precizat, reclamantul nu avea foaie de repartizare și în al doilea rând din răspunsurile la întrebările 21-25 nu rezultă existența unui acord dat în mod expres.
Cu privire la cea de-a decizie de sancționare solicită a se avea în vedere motivele de recurs prezentate în scris.
Precizează că în motivele de recurs expuse a invocat excepția tardivității pentru deciziile nr._/19.12.2012 și_/19.12.2012 întrucât pentru acestea, reclamantul nu a introdus o cerere separată ci a introdus o cerere completatoare a acțiunii inițiale.
Consideră că reclamantul trebuia să formuleze o cerere separată de chemare în judecată și nu o cerere completatoare. Deoarece nu a făcut acest lucru, apreciază că reclamantul nu s-a încadrat în termenul legal de 30 de zile.
Pe cale de consecință, solicită admiterea excepției tardivității pentru deciziile nr._/19.12.2012 și_/19.12.2012 și respingerea cererii completatoare ca fiind tardiv introdusă.
În cazul în care instanța de recurs va respinge excepția invocată, solicită respingerea cererii completatoare și menținerea ca legală și temeinică a deciziei de sancționare nr._/19.12.2012.
Face trimitere la dispozițiile art.43 alin.3 din Contractul colectiv de muncă.
Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Intimatul reclamant având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.
Precizează că nu există un temei legal care să prevadă că programul de reacomodare este de un an de zile.
Arată că reacomodarea pe un utilaj nu este obligatorie dar atâta timp cât pe perioada concedierii sale s-au făcut modificări la acest utilaj, normal că a solicitat acest program de reacomodare.
De asemenea, precizează că de două săptămâni este concediat din nou.
Reprezentantul recurentei pârâte având cuvântul în replică, precizează că nu există un temei legal privind reacomodarea, dar trebuie avut în vedere că nu s-a efectuat în cauză testarea practică sau teoretică întrucât fiecare salariat trebuie să anunțe când consideră că este apt.
Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului civil promovat în cauză.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cerere înregistrată la Tribunalul C. sub nr._ la data de 18.12.2012, reclamantul P. T.-D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . deciziei pârâtei nr._/22.11.2012, restituirea sumelor reținute în baza acesteia, obligarea pârâtei la plata contravalorii orelor pe care le va lipsi de la serviciu pentru a se apăra în prezenta cauză, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că decizia contestată a survenit în contextul în care a avut calitatea de vicepreședinte al sindicatului Spo S. în perioada 2008 – noiembrie 2012, timp în care au existat mai multe conflicte de muncă tranșate în instanță în favoarea sindicatului, astfel că din 2009 până în prezent a primit 14 sancțiuni disciplinare, toate anulate de instanță, dintre care 3 cu desfacerea contractului individual de muncă. Nu este adevărat că reclamantul nu a anunțat șeful de tură sau șeful de compartiment despre producerea unei defecțiuni la utilajul cu care lucra, întrucât a anunțat un alt coleg care se afla în mașină cu șeful de tură. Există o cutumă în sensul anunțării în aceste cazuri a șefului de tură, însă ea datează de pe vremea în care utilajele erau dotate cu stații de emisie-recepție, care însă nu mai funcționează în prezent. Nimeni nu este obligat să-și folosească telefonul mobil personal pentru un interes de serviciu. De asemenea, reclamantul avea permisiunea de a folosi utilajul PC5, în baza autorizației de macaragiu, iar ulterior reintegrării după a treia concediere anulată a efectuat stagiul de acomodare pe toate utilajele societății pârâte, respectiv PC1, PC2 și PC5. Pe de altă parte, neprezentarea la convocare, sfidând astfel comisia de cercetare disciplinară, nu poate constitui o abatere disciplinară. De asemenea, reclamantul a arătat că pentru a se prezenta la instanță este nevoit să solicite „zile de concediu interes”, care sunt scăzute din salariu.
Prin cerere înregistrată la 8.01.2013, reclamantul și-a completat cererea, solicitând și anularea deciziei pârâtei nr._/19.12.2012 și restituirea sumelor reținute în baza acesteia, precum și anularea deciziei pârâtei nr._/19.12.2012.
În motivarea acestei cereri, reclamantul a arătat că nu a convocat salariații la o ședință sindicală, ci doar a purtat o discuție cu colegii prezenți în clădirea compartimentului Utilaje pentru a aștepta repartiția la muncă, în legătură cu faptul că unii salariați, printre care și liderul de sindicat, au primit măriri de salariu. De asemenea, reclamantul a arătat că neprezentarea la cercetarea prealabilă nu poate constitui o abatere disciplinară. Pe de altă parte, este adevărat că a uitat să predea cheia de la podul 1, însă aceasta nu poate constitui o abatere disciplinară, întrucât există în total 3 chei, dintre care celelalte două erau la dispoziția șefului, nefiind creat nici un impediment pentru a se lucra cu utilajul.
Prin întâmpinare înregistrată la 8.03.2013, pârâta a solicitat respingerea cererii ca nefondată, arătând că că abaterile disciplinare grave comise de reclamant au atras obrobiul salariaților pârâtei, acestafiind exclus din sindicat. Reclamantul a refuzat să semneze fișa postului și nu a participat la remedierea avariei, neanunțând despre producerea acesteia nici șeful de tură și nici șeful de compartiment. Reclamantul s-a urcat pe utilajul PC5 fără a fi repartizat pe acesta și fără a avea foaie de lucru. Acesta nu a fost sancționat pentru neprezentarea în fața comisiei de cercetare disciplinară. Cu privire la cererea completatoare, pârâta a invocat excepția tardivității.
Prin încheierea din 18.03.2013, instanța a respins excepția tardivității cererii completatoare, pentru motivele acolo arătate, fiind respectat termenul de 45 de zile prevăzut pentru contestarea unei decizii de sancționare prevăzut de art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011.
Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor fomulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar deciziile contestate, certificate de minută din alte dosare, convocări la cercetarea prealabilă, adresele reclamantului către comisia de cercetare disciplinară, fișa postului, adresa Sindicatului personalului operativ S. nr. 14/7.02.2013, corespondența acestui sindicat cu pârâta, sesizarea disciplinară formulată de C. C., declarațiile lui P. I., Hosmachi I. și N. I. date în fața comisiei de cercetare disciplinară, procese-verbale ale acestei comisii, programul de reacomodare nr. 7656/20.07.2012, foi de lucru ale reclamantului, precum și proba cu martori, fiind audiați Savatin V. și M. D..
Prin sentința civilă nr. 2163/29.04.2013 pronunțată de Tribunalul C. s-a admis cererea completată formulată de reclamant; s-au anulat deciziile pârâtei nr._/22.11.2012,_/19.12.2012 și_/19.12.2012; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului sumele reprezentând drepturi salariale reținute în baza acestor decizii, precum și drepturile salariale aferente zilelor de 18.03.2013 și 15.04.2013; s-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Între părți s-au stabilit raporturi de muncă, reclamantul deținând postul de mașinist pod rulant.
Ca urmare a anulării unei decizii de concediere și a reintegrării în acest post, reclamantul a fost supus programului de reacomodare nr. 7656/20.07.2012, prin care s-a dispus ca acesta să lucreze pe toate utilajele, respectiv macaralele portainer 1, 2, 5, 3 și 4, cu respectarea acestei ordini. Este necontestat că relamantul a finalizat programul de reacomodare și deține autorizație de lucru pe macara. Mai mult din foile de lucru din 31.07.2012 și 19.10.2012 rezultă că acesta mai lucrase pe utilajul portainer PC5, respectându-se din acest punct de vedere programul de reacomodare.
Prin decizia pârâtei nr._/22.11.2012, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază cu 10% pe 3 luni, reținându-se în sarcina acestuia că la 24.10.2012 a fost repartizat pe portainerul PC1 pentru a descărca de la nava St. Nicolas la barjă cărbune cu graiferul. În jurul orelor 12.00 a apărut o defecțiune la graiferul podului prin spargerea furtunului hidraulic de alimentare, constatându-se ulterior pierderea a 220 litri de ulei hidraulic. Reclamantul nu a anunțat șeful de tură și nici șeful de compartiment la apariția defecțiunii, ci doar un macaragiu portuar grupa C, respectiv de Hosmachi I., care a anunțat mecanicul de serviciu. De asemenea, în jurul prânzului, reclamantul s-a urcat pe portainerul PC5 fără a avea foaie de repartizare, nici acceptul macaragiului care lucra în acea etapă pe utilaj și nici perioada de reacomodare pe acest utilaj, neavând dreptul să lucreze singur pe portainerul respectiv. Deși i s-a solicitat să scrie o notă informativă referitoare la avaria produsă, acesta a refuzat, aducând injurii șefului de compartiment și șefului de tură. Reclamantul a fost convocat și reconvocat pentru cercetare disciplinară, neprezentându-se la nici una din convocări, sfidând astfel comisia de cercetare disciplinară și încălcând art. 53 lit. t) din Regulamentul intern.
Prin decizie s-a reținut că prin aceste fapte reclamantul a încălcat contractul colectiv de muncă, respectiv art. 142 pc. 1 lit. a), b) și c) – obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce le revin conform fișei postului, obligația de a respecta disciplina muncii, obligația de respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și în contractul individual de muncă. De asemenea, reclamantul a încălcat art. 23 pc. 1 lit a), b) și c), pc. 2 lit. a), b), d), e), i), j), k) și t) din regulamentul intern - obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce le revin conform fișei postului, obligația de a respecta disciplina muncii, obligația de respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și în contractul individual de muncă, realizarea responsabilă și la un nivel maxim de competență a îndatoririlor de serviciu, respectarea cu strictețe a ordinii, disciplinei și curățeniei la locul de muncă, însușirea și respectarea normelor de muncă, a altor reguli și instrucțiuni stabilite pentru compartimentul respectiv sau pentru locul de muncă specific salariatului, utilizarea responsabilă și în conformitate cu documentațiile tehnice a aparaturii, echipamentelor, instalațiilor aflate în dotarea compartimentului în care își desfășoară activitatea sau la care au acces, precum și exploatarea acestora în deplină siguranță, comportarea corectă în cadrul relațiilor de serviciu, respectarea muncii celorlalți salariați, asigurarea unui climat de disciplină, ordine și bună înțelegere, respectul față de colegi și superiori, înștiințarea fără întârziere a șefului ierarhic superior în legătură cu observarea existenței unor nereguli, abateri sau lipsuri în activitatea de la locul de muncă și acționarea pentru diminuarea efectelor acestora și pentru prevenirea situațiilor care pun în pericol viața persoanelor sau prejudicierea patrimoniului angajatorului, atitudinea necorespunzătoare sau ireverențioasă, injurii, amenințări față de ceilalți angajați, față de managementul unității sau față de clienți (conduita necivilizată, insulta, calomnia, purtarea abuzivă, lovirea sau vătămarea integrității corporale sau a sănătății, refuzul de a se prezenta la convocările comisiilor de cercetare disciplinară, refuzul de a răspunde la întrebările comisiilor, atitudinea ireverențioasă față de membrii comisiei. Nu în ultimul rând, reclamantul a încălcat art. 39 alin. 2 lit. a), b) și c) C. Mc. - obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce le revin conform fișei postului, obligația de a respecta disciplina muncii, obligația de respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și în contractul individual de muncă.
În ceea ce privește legalitatea deciziei, instanța are în vedere art. 252 lit. a) C. Mc., potrivit căruia, sub sanctiunea nulitatii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara.
Din analiza acestei prevederi legale se reține că descrierea faptei care constituie abatere disciplinară trebuie făcută nu numai în fapt, ci și în drept, întrucât legea nu distinge între cele două situații, astfel încât să se înțeleagă care prevedere legală, contractual sau regulamentară a fost încălcată. Descrierea în drept a abaterii trebuie să fie suficient de concretă pentru a se putea trage concluzia că legea, contractul de muncă sau regulamentul intern prescriu, respectiv interzic o conduită având coordonate precise, spre a se putea verifica dacă există corespondență între situația de fapt și prevederea pretins încălcată. Astfel, trebuie identificat unde anume se regăsește prevăzută fiecare obligație concretă a cărei nerespectare i se impută salariatului.
Sub acest aspect, faptele reclamantului de a nu anunța șeful de tură sau șeful de compartiment despre apariția defecțiunii la utilajul PC1, precum și de a se urca pe utilajul PC5, fără a avea foaie de repartizare, nici acceptul macaragiului care lucra în acea etapă pe utilaj și nici perioada de reacomodare pe acest utilaj, neavând dreptul să lucreze singur pe portainerul respectiv, nu își găsesc corespondența în nici unul dintre textele legale, contractuale și regulamentare citate de pârâtă în cuprinsul deciziei de sancționare. Aceste texte conțin exclusiv prevederi cu caracter general, în sensul respectării obligațiilor salariatului, fără a se indica unde anume în lege, în contractul colectiv sau individual de muncă sau în regulamentul intern este prevăzută obligația de anunțare a șefului de tură sau de compartiment, respectiv obligația de a nu utiliza un utilaj „fără a avea foaie de repartizare, nici acceptul macaragiului care lucra în acea etapă pe utilaj și nici perioada de reacomodare pe acest utilaj, neavând dreptul să lucreze singur pe portainerul respectiv”.
Ca urmare, decizia este lovită de nulitate pentru lipsa descrierii în drept a faptelor reținute în sarcina reclamantului.
Sub acest aspect, se mai reține că referirile pârâtei la nesemnarea fișei postului de către reclamant nu pot fi primite, întrucât decizia nu cuprinde nici o mențiune despre nerespectarea fișei postului, or potrivit art. 79 C. Mc., în caz de conflict de munca, angajatorul nu poate invoca în fata instantei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Pe de altă parte, cu referire la art. 23 pc. 2 lit. j) din regulamentul intern, care ar prevedea obligația de înștiințare fără întârziere a șefului ierarhic superior în legătură cu observarea existenței unor nereguli, abateri sau lipsuri în activitatea de la locul de muncă și acționarea pentru diminuarea efectelor acestora și pentru prevenirea situațiilor care pun în pericol viața persoanelor sau prejudicierea patrimoniului angajatorului, se impune precizarea că apariția unei avarii nu se încadrează în categoria neregulilor, abaterilor sau lipsurilor în activitate, la care se referă textul regulamentar.
Nu în ultimul rând, deși îi revine sarcina probei potrivit art. 272 C. Mc., pârâta nu a depus la dosar regulamentul intern și contractul colectiv de muncă, spre a face dovada existenței și a cuprinsului acestora, astfel că susținerile din cuprinsul deciziei de sancționare privind prevederile pretins încălcate nu pot fi considerate dovedite.
Deși nulitatea deciziei contestate intervine și numai pentru motivele de nelegalitate mai sus menționate, pentru a răspunde tuturor chestiunilor invocate în speță, instanța va analiza în cele ce urmează și chestiunea temeiniciei deciziei.
Astfel, din declarațiile date în cursul cercetării disciplinare de Hosmachi I., P. I. și N. I. rezultă că la 24.10.2012 au fost repartizați să descarce cărbune de pe nava St. Nicolas reclamantul utilizând portainerul PC1, iar Hosmachi I. utilizând portainerul PC5.
În jurul orei 11.50, în timp ce doar reclamantul lucra cu utilajul PC1, a apărut o avarie constând în spargerea unui furtun conținând lichid hidraulic.
În legătură cu acest aspect, reclamantului i s-a reproșat prin decizia contestată doar că nu a anunțat șeful de tură sau șeful de compartiment.
Este necontestat că la acel moment reclamantul nu avea la dispoziție nici stație de emisie-recepție, nici telefon de serviciu.
Potrivit declarației martorului Savatin V., anunțarea șefului de tură se face dându-se bip, după care șeful de tură sună. Dacă operatorul n-ar avea telefon, ar trebui în caz de defecțiune să încuie utilajul și să se deplaseze la șeful de tură sau să-l anunțe printr-un coleg”.
Astfel, anunțarea șefului de tură sau de compartiment nu este supusă nici unei cerințe de formă și nici nu trebuie în mod necesar să fie una nemijlocită, în sensul unei comunicări între muncitor și șeful de tură, fiind admis ca această înștiințare să aibă loc și prin intermediul unui coleg.
În speță, reclamantul a telefonat colegului său Hosmachi I. și l-a înștiințat despre producerea avariei, acesta din urmă aflându-se în acel moment într-un autovehicul împreună cu șeful de tură P. I., care a fost imediat înștiințat despre avarie chiar de Hosmachi I.. În acest sens sunt declarațiile lui P. I. și Hosmachi I. date în fața comisiei de cercetare disciplinară, care sunt concordante inclusiv asupra orei 11.50 la care au luat cunoștință despre avarie.
Se constată astfel că reclamantul a anunțat șeful de tură despre producerea avariei într-o modalitate rapidă și eficientă, fiind nejustificat să i se reproșeze că nu a discutat prin telefon direct cu P. I., câtă vreme acesta se afla împreună cu Hosmachi I. la momentul în care acesta din urmă a fost anunțat despre avarie de către reclamant, fiind evident că prin anunțarea lui Hosmachi I. a fost implicit anunțat și P. I.. Din declarațiile celor doi colegi ai reclamntului rezultă de asemenea, că deși a fost anunțat despre avarie, șeful de tură P. I. nu a luat nici o măsură, dimpotrivă anunțarea compartimentului de reparații și întreținere fiind făcută tot de Hosmachi I., caz în care o convorbire suplimentară între reclamant și P. I. era inutilă atât pentru că acesta din urmă știa deja despre avarie, cât și pentru că nu ar fi luat nici o măsură în sensul remedierii acesteia.
Aspectele de fapt declarate de martorul Savatin V. privind o presupusă vină a reclamantului în pierderea uleiului hidraulic, neparticiparea la reparație și omisiunea de a încuia utilajul PC1 nu sunt relevante în cauză, întrucât asemenea fapte nu au fost reținute în decizia de sancționare, altfel spus, pentru ele reclamantul nu a fost sancționat.
În ceea ce privește utilizarea de către reclamant a utilajului PC5, după avarierea utilajului PC1, pârâta a reținut în decizie că a fost săvârșită de acesta fără a avea foaie de repartizare, nici acceptul macaragiului care lucra în acea etapă pe utilaj și nici perioada de reacomodare pe acest utilaj, neavând dreptul să lucreze singur pe portainerul respectiv.
S-a reținut deja că reclamantul nu avea nici o incompatibilitate în acest sens, deținând autorizația de lucru pe macara și efectuând programul de reacomodare inclusiv pe utilajul PC5, astfel cum reiese din cele două foi de lucru depuse la dosar.
În plus, din descrierea faptei rezultă că are caracter determinant în sensul existenței abaterii disciplinare utilizarea portainerului PC5 fără acceptul macaragiului care lucra în acea etapă pe utilaj.
În realitate, potrivit declarației lui Hosmachi I., care era repartizat pe utilajul PC5, dar nu lucra efectiv, aflându-se într-un autovehicul împreună cu șeful de tură P. I., reclamantul l-a înștiințat că intenționează să urce pe utilajul PC5 în lipsa acestuia, în scopul de a finaliza descărcarea, ceea ce reclamantul a și făcut (în acest sens fiind răspunsurile la întrebările nr. 20-22 – filele 68-69).
Rezultă astfel că reclamantul a utilizat portainerul PC5 nu fără acceptul macaragiului care lucra în acea etapă pe utilaj, ci dimpotrivă, având acordul acestuia, făcând acest lucru exclusiv pentru a finaliza sarcina primită, astfel că decizia contestată este netemeinică și sub aspectul acestei fapte.
Aceeași concluzie se va reține și în ceea ce privește fapta reclamantului de a fi adus injurii șefului de compartiment și șefului de tură.
Astfel, fiind întrebat în cadrul cercetării disciplinare ce răspuns a primit de la reclamant la solicitarea de a scrie nota informativă, șeful de tură P. I. a răspuns că reclamantul „a aruncat coala de scris spunând că nu scrie nimic și că i se rupe penisul de note informative și de S. și de tot. Apoi a plecat la vestiar să se schimbe.
Totodată, în cuprinsul sesizării disciplinare depusă la dosar, întocmită de șeful de compartiment C. C. și semnată și șeful de tură P. I., se arată că reclamantul „a fost invitat să scrie o informare despre neanunțarea defecțiunii către șeful de tură și urcarea lui pe PC5” și că „a aruncat hârtia pe care urma să scrie informarea în prezența mea și a șefului de tură P. I. și ne-a informat pe un ton zeflemist că i se rupe penisul despre informarea ce trebuie dată, plecând din cameră să se schimbe”.
Din ambele declarații rezultă astfel că reclamantul nu a adus celor doi colegi nici o injurie, nu s-a referit la persoana acestora în nici un fel, nu i-a acuzat de nimic nelegal sau imoral, nu le-a atribuit fapte sau însușiri nedemne. Reclamantul s-a exprimat într-adevăr într-un mod neprotocolar, însă nu la adresa colegilor săi, ci exclusiv în legătură cu situația în care fusese pus.
În aceste condiții, dată fiind menționarea organului genital într-o discuție purtată exclusiv între bărbați care se cunoșteau, fără cele mai mici reale conotații sexuale, ci doar pentru exprimarea nemulțumirii în raport cu acuzațiile nedrepte care i se aduceau, nu se poate reține că cei doi șefi ai reclamantului s-au simțit cu adevărat ofensați, dincolo de faptul că subordonatul lor a refuzat să scrie nota de informare pe care i-o ceruseră (chestiune pentru care de altfel nu a fost sancționat). Dimpotrivă, aceștia au relatat conținutul discuției într-o manieră pur descriptivă, dezaprobatoare în raport cu reclamantul, însă fără a afirma măcar că ar fi fost insultați.
În concluzie, nu se poate considera dovedită nici pretinsa faptă a reclamantului de a fi adus injurii șefului de tură și șefului de compartiment.
Contrar susținerilor pârâtei din întâmpinare, instanța constată că reclamantul a fost sancționat inclusiv pentru că nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară, sfidând astfel comisia de cercetare disciplinară, decizia fiind clară din acest punct de vedere.
Este necontestat că reclamantul nu s-a prezentat la convocarea comisiei de cercetare disciplinară, trimițând în schimb o notă scrisă cuprinzând apărările sale.
Din acest punct de vedere, indiferent ce prevede regulamentul intern, neprezentarea la convocarea respectivă nu poate constitui în sine o abatere disciplinară. Singura consecință a acestei neprezentări este prevăzută de art. 253 alin. 3 C. Mc., respectiv posibilitatea sancționării salariatului fără cercetare prealabilă.
Prin urmare, cercetarea disciplinară prealabilă corespunde dreptului la apărare al salariatului, drept la care acesta poate renunța. Exercitarea unui drept nu poate fi prin urmare și o obligație, iar pentru neexercitarea acelui drept nu se poate aplica o sancțiune, cu mențiunea că sub celelalte aspecte decizia de sancționare trebuie să satisfacă celelalte cerințe de legalitate prevăzute de lege, precum și cerința temeiniciei.
Astfel, prevederea din regulamentul intern care interzice și sancționează neprezentarea salariatului la cercetarea disciplinară prealabilă este nelegală și nu poate fi aplicată. Așa cum exercitarea dreptului la tăcere nu constituie o sfidare a organului de urmărire penală ori a instanței penale, cum neprezentarea unei părți la proces nu constituie o sfidare a instanței, cum renunțarea la un drept nu constituie o sfidare a debitorului obligației corelative, nici neprezentarea salariatului la convocarea comisiei de cercetare disciplinară nu încalcă cu nimic obligațiile acestuia, reprezentând în schimb exercitarea unei opțiuni înscrise în sfera libertății individuale. De aceea, sub aspectul acestei fapte, decizia este nelegală.
Rezultă astfel că, atât pentru motivele de nelegalitate și netemeinicie mai sus menționate, instanța va anula decizia pârâtei nr._/22.11.2012.
Prin decizia pârâtei nr._/19.12.2012, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază cu 10% pe 3 luni, reținându-se în sarcina acestuia că la 21.11.2012, în jurul orei 6.45 a.m., aflându-se în cadrul compartimentului Utilaje, a convocat salariații aflați acolo pentru schimbul de tură la o ședință ce nu avea aprobarea conducerii societății. La solicitarea șefului de compartiment de a înceta, atrăgându-i atenția că astfel de ședințe se fac cu aprobarea conducerii societății, reclamantul nu a dat curs acestei socitări, ședința convocată ad-hoc de acesta ținând până în jurul orei 7.10 a.m. De asemenea, reclamantul a fost convocat în vederea cercetării discuplinare, dar a refuzat să răspundă la întrebările comisiei, întrebări de natură a aduce lămuriri asupra celor petrecute, depunând la registratura firmei o adresă către comisia de cercetare disciplinară.
A fost reținut astfel că reclamantul a încălcat contractul colectiv de muncă, respectiv art. 142 pc. 1 lit. b) și c), precum și art. 23 pc. 1 lit b) și c), pc. 2 lit. a), b), d), i), art. 53 lit. p) și t) din regulamentul intern și art. 39 alin. 2 lit. a), b) și c) C. Mc. – prevederi citate mai sus, cu excepția lit. p) din regulamentul intern, potrivit căreia sunt interzise organizarea de întruniri spontane sau organizate de orice natură și indiferent de numărul participanților, în perimetrul unității fără aprobarea prealabilă a societății.
Se observă că toate prevederile legale, contractuale și regulamentare indicate în cuprinsul deciziei conțin dispoziții generice, cu excepția art. 53 lit. p) din regulamentul intern, aceasta fiind singura normă cu aplicabilitate directă asupra situației de fapt legată de ședința cu salariații, precum și a art. 53 lit. t) asupra refuzului de a răspunde la întrebările comisiei de cercetare disciplinară.
În cauză pârâta nu a făcut dovada existenței acestor prevederi, nedepunând la dosar regulamentul intern, deși îi revenea sarcina probei, decizia fiind lovită de nulitate pentru acest motiv.
Pe de altă parte, din declarația martorului M. D. rezultă că, „într-o zi, la ora 6.40 dimineața, așteptam foile de lucru, iar reclamantul a venit cu un dosar cu ștate de plată pe care l-a arătat altor persoane, eu nu l-am văzut. Așteptam doar să primim foile de lucru așa cum se întâmplă în fiecare zi. Când este o ședință de sindicat se întocmește un convocator și se anunță cu câteva zile înainte, se pun afișe în acest sens”.
De asemenea, potrivit martorului Savatin V., „într-o dimineață, reclamantul umbla cu o listă și spunea salariile altor angajați, deși salariile sunt confidențiale”.
Interpretând coroborat cele două declarații, precum și decizia contestată în ceea ce privește strict descrierea situației de fapt, rezultă că, așa cum este organizată activitatea pârâtei și se întâmplă în fiecare zi, salariații compartimentului Utilaje așteaptă înainte de ora 7.00 dimineața primirea foilor de lucru, cuprinzând activitățile care urmează a fi efectuate în acea zi, având loc din acest motiv o adunare a acestora într-un spațiu din incinta societății pârâte, ceea ce s-a petrecut și la 21.11.2012.
În timpul așteptării foilor de lucru, reclamantul a inițiat o discuție cu ceilalți salariați în legătură cu salariile unor colegi („a reieșit că fusese mărit salariul d-lui G., președintele sindicatului, și posibil și ale altor persoane”, astfel cum a declarat martorului M. D.).
Faptul că între salariați a avut loc o discuție privind un domeniu de vădit interes, întrucât salariile reprezintă o temă centrală în preocupările oricăror salariați, nu înseamnă însă că reclamantul „a convocat salariații la o ședință”, cum s-a pretins prin decizia contestată, întrucât adunarea respectivă nu a fost convocată de reclamant, ci chiar de pârâtă. Salariații nu se aflau în încăperea respectivă pentru că fuseseră convocați de reclamant, ci pentru fuseseră chemați acolo de către reprezentanții pârâtei, spre a li înmâna foile de lucru. În plus, reclamantul nu a făcut nici o convocare, ceea ce ar fi însemnat anunțarea prealabilă a colegilor în legătură cu o întâlnire care în lipsa convocării nu ar fi avut loc, or întâlnirea în discuție a fost organizată de pârâtă, inclusiv convocată de aceasta, și reclamantul și ceilalți colegi răspunzând acestei convocări.
Totodată, faptul că în așteptarea foilor de lucru salariații au început să discute despre salarii nu înseamnă că au participat la o ședință și nici că inițiatorul discuției a organizat o asemenea ședință, discuția înscriindu-se în limitele libertății de exprimare. Nu rezultă din nici o probă că această discuție ar fi afectat timpul de lucru, de altfel susținerea din cuprinsul deciziei în sensul depășirii orei 7.00 dimineața nefiind dovedită, ca de altfel nici durata programului de lucru al salariaților.
Chestiunea confidențialității salariilor, prevăzută de contractul colectiv de muncă, este fără legătură cu cauza, întrucât reclamantul nu a fost sancționat pentru încălcarea confidențialității. De altfel, obligația de păstrare a confidențialității salariilor constitui o obligație a angajatorului și a salariaților care lucrează cu informații privind salariile, iar în legătură cu salariul unui anumit angajat obligația de pătrare a confidențialității îi revine doar acelui salariat, nu și celorlalți salariați, cu excepția celor care gestionează astfel de informații în exercitarea obligațiilor de serviciu. Astfel, reclamantul nu are decât obligația de a păstra confidențial propriul salariu, nu și salariile altor colegi, a căror confidențialitate nu a putut fi păstrată nici de societatea pârâtă.
În ceea ce privește refuzul reclamantului de a răspunde întrebărilor comisiei de cercetare disciplinară, sunt pe deplin aplicabile considerentele de mai sus în sensul că aceasta nu poate constitui o abatere disciplinară, exercitarea sau nu a dreptului la apărare al salariatului corespunzând exclusiv unui drept, nu unei obligații a acestuia, astfel încât acesta nu poate fi făcut vinovat doar pentru că a refuzat să se apere.
Rezultă astfel că, atât pentru motivele de nelegalitate și netemeinicie mai sus menționate, instanța va anula decizia pârâtei nr._/19.12.2012.
Prin decizia pârâtei nr._/19.12.2012, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu avertisment, reținându-se în sarcina acestuia că la 19.11.2012 a fost repartizat pe portainerul PC1 și la terminarea programului a uitat să predea la compartiment cheia de la ușa de acces a podului 1, creând greutăți colegului din tura de noapte, care a fost instrucționat de către șeful de tură să sară peste ușa de acces către PC1 pentru a folosi acest utilaj. De asemenea, reclamantul a fost convocat în vederea cercetării discuplinare, dar a refuzat să răspundă la întrebările comisiei, întrebări de natură a aduce lămuriri asupra celor petrecute, depunând la registratura firmei o adresă către comisia de cercetare disciplinară, în care își recunoaște greșeala comisă.
Prin decizie s-a reținut că prin aceste fapte reclamantul a încălcat contractul colectiv de muncă, respectiv art. 142 pc. 1 lit. a), b) și c), art. 23 pc. 1 lit a), b) și c), pc. 2 lit. a), b), d), și t) din regulamentul intern, precum și art. 39 alin. 2 lit. a), b) și c) C. Mc., toate aceste prevederi fiind mai sus citate.
Și în acest caz se observă că toate prevederile legale, contractuale și regulamentare indicate în cuprinsul deciziei conțin dispoziții generice, nici una neprevăzând obligația predării cheii utilajului la compartiment după încheierea lucrului. Este de înțeles că această practică este încetățenită, aspect pe care și reclamantul îl recunoaște în sensul că ar fi trebuit să predea acea cheie, dar nu rezultă și că avea o asemenea obligație, caz în care ea corespundea exclusiv unei cutume.
De asemenea, pârâta nu a făcut dovada existenței acestor prevederi contractuale și regulamentare, nedepunând la dosar regulamentul intern, deși îi revenea sarcina probei, decizia fiind lovită de nulitate pentru acest motiv, precum și pentru că obligația încălcată reținută în sarcina reclamantului nu este prevăzută de dispozițiile invocate în decizie, chiar dacă s-ar fi făcut dovada existenței acestora.
Potrivit martorului Savatin V., „la compartimentul Reparații și întreținere există și o altă cheie a utilajului, dar șeful de tură nu are acces în weekend la atelierul de reparații”.
Lăsând însă la o parte că în incinta societății pârâte mai exista o cheie a utilajului PC1, din cuprinsul deciziei contestate rezultă că lipsa cheii reclamantului nu a împiedicat lucrul cu utilajul respectiv, întrucât colegul din tura de noapte a fost îndemnat de șeful de tură să sară peste ușa de acces pentru a putea folosi utilajul, deci acesta putea fi folosit și fără cheia reclamantului.
În plus, potrivit martorului Savatin V., „după ce reclamantul a plecat cu cheia utilajului acasă și până luni dimineață nu a lucrat nimeni pe utilajul PC1”. „În weekend-ul respectiv nu s-a întâmplat nici un eveniment”.
Rezultă astfel că, pe lângă faptul că predarea cheii nu este prevăzută nicăieri ca obligație de serviciu, aceasta nu a pus pe nimeni în imposibilitatea folosirii utilajului, pe care de altfel nici nu a trebuit să îl folosească cineva, astfel că, atât pentru nelegalitate, cât și pentru netemeinicie, instanța va anula și decizia pârâtei nr._/19.12.2012.
Corespunzător soluției de anulare a ceor 3 decizii contestate, instanța va dispune, cu titlu de restabilire a situației anterioare ca efect al nulității, obligarea pârâtei să plătească reclamantului sumele reprezentând drepturi salariale reținute în baza acestor decizii.
De asemenea, instanța va obliga pârâta și la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente zilelor de 18.03.2013 și 15.04.2013, când reclamantul s-a prezentat la cele două termene de judecată din acest dosar, prezența sa fiind necesară în vederea asigurării dreptului la apărare. Se reține că, deși îi revine sarcina probei potrivit art. 272 C. Mc., pârâta nu a dovedit contrariul susținerii reclamantului că pentru aceste zile a beneficiat de „concediu interes”, adică fără plată, de altfel neinvocând că ar fi acordat acestuia drepturi salariale în orice formă. Privarea reclamantului de drepturile salariale aferente acestor zile constituie o consecință directă a sancțiunilor nelegale și netemeinice aplicate de pârâtă, în lipsa cărora lipsa acestuia de la serviciu pentru a se apăra în proces nu ar fi avut loc. De aceea, aceste drepturi salariale se cuvin acestuia în vederea restabilirii pe deplin a situației anterioare, ca a efect al anulării deciziilor, mai ales că această anulare nu s-ar fi putut produce în lipsa litigiului de față, la care reclamantul a fost nevoit să participe.
Cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât acestea nu au fost dovedite.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta. În motivarea recursului său, aceasta a arătat următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrata la data 18.12.2012, reclamantul a solicitat anularea deciziei de sancționare nr._/22.11.2012; apoi, pentru deciziile_/19.12.2012 si_/19.12.2012, reclamantul nu introduce o cerere separata ci introduce o cerere completatoare a acțiunii inițiale; consideră că, pentru a fi îndeplinite condițiile cerute de lege, reclamantul trebuia sa introducă o cerere separată de chemare în judecată; deoarece nu a făcut acest lucru, consideră că reclamantul nu s-a încadrat în termenul legal de 30 de zile, astfel încât solicită admiterea excepției tardivității pentru deciziile nr._/19.12.2012 si_/19.12.2012 și respingerea cererii completatoare ca tardivă.
În mod greșit retine instanța ca reclamantul a finalizat programul de reacomodare; prin programul de reacomodare nr. 7656/20.07.2012, reclamantul urma sa efectueze programul de reacomodare pe macaralele 1,2,5,3,4 in aceasta ordine; reclamantul nu a încheiat programul de reacomodare nici măcar pe prima macara, astfel încât nu poate fi vorba de efectuarea-programului de reacomodare pe macaraua nr.5; nu există nicio testare teoretica data de reclamant așa cum prevede programul de reacomodare; deși sarcina probei aparține angajatorului, nu poate depune dovada finalizării programului de reacomodare pentru ca aceasta dovada nu exista, reclamantul nefinalizând programul de reacomodare și nu se poate proba un fapt negativ, ori in aceste condiții, sarcina probei cade in sarcina reclamantului; solicită a i se pune în vedere reclamantului sa depună dovada finalizării programului de reacomodare; foile de lucru din data de 31.07.2012 si 19.10.2012 in mod greșit au fost interpretate de instanța in sensul efectuării programului de reacomodare pe macaraua 5; din Buletinul Informativ întocmit de CNAPMC C. pentru zilele de 31.07.2012 si 19.10.2012, rezulta faptul ca nu aveam nicio nava sau baria cu marfa vrac la operare in terminal in zilele invocate de reclamant; din cauza lipsei de activitate din zilele respective, reclamantul a fost repartizat doar la întreținerea utilajului si nu a lucrat efectiv pe utilaj; programul de reacomodare pe macaraua nr. 5 nu a fost efectuat, astfel încât motivele reținute de instanța sunt nefondate; că reclamantul nu a efectuat total programul de reacomodare nici pe macaraua nr. 1, reiese foarte clar din avaria produsa; potrivit declarației martorului Savatin V., reclamantul nu cunoaște cerințele minime de operare ale utilajului; în cazul in care la momentul spargerii furtunului, ar fi închis imediat comanda utilajului, prin apăsarea doar a unui buton, ar fi limitat pierderea de ulei la maxim 10-20 de litri; or, reclamantul nu a făcut acest lucru, generând o paguba de 10 mai mare, dând dovada ca nu are cunoștințele minime de operare ale utilajului; instanța nu tine cont si de afirmația martorului Savatin V., care menționează ca macaraua portainer nr. 5 are comenzi diferite fata de macaraua portainer nr. 1.
Tot in mod greșit retine instanța la antepenultimul alineat de la pagina nr. 4 din considerente ca decizia de sancționare nu cuprinde descrierea in drept a faptei, fiind astfel lovita de nulitate; menționam faptul ca este prima oara când întâlnim expresia „descrierea in drept a faptei"; chiar prin definiția cuvântului, o fapta nu poate fi descrisa decât in fapt; astfel, art. 252, alin. 2(a) Codul Muncii prevede ca decizia trebuie sa cuprindă „descrierea faptei care constituie abatere disciplinara"; printr-o interpretare vădit favorizanta reclamantului, instanța considera ca fapta trebuia descrisa atât in fapt cat si in drept; ori legiuitorul nu a avut o astfel de intenție, deoarece ar fi menționat expres acest lucru; raționamentul instanței este greșit daca avem in vedere si litera (b) a alin. 2, art. 252 Codul Muncii; astfel la aceasta litera legiuitorul prevede „precizarea prevederilor din statutul de personal, Regulamentul de ordine interioară, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă, care au fost încălcate de salariat; este logic faptul ca la aceasta prevedere se încadrează descrierea in drept a faptei; a respectat întocmai prevederile art. 252 Codul Muncii, deoarece in cuprinsul deciziei este descrisa atât abaterea disciplinara cat si prevederile din textele legale ce au fost încălcate; pe de altă parte, este evident faptul ca textele legale menționate cuprind prevederi cu caracter general; nici nu ar avea cum sa fie altfel, deoarece este imposibil sa cuprinzi toate situațiile de fapt ce ar putea apare in procesul desfășurării muncii; este evident ca in CCM la nivel de unitate, regulamentul de ordine interioară si fisa postului nu pot fi inserate decât prevederi cu caracter general, care înglobează situațiile cu caracter particular.
Instanța nu a cercetat atent materialul probator de la dosarul cauzei; astfel, in anul 2007 când reclamantul a fost trecut pe funcția de mașinist pod rulant a semnat fisa postului pentru acel utilaj, alături de toți colegii săi; în tabelul cu salariații care au semnat fisa postului, reclamantul figurează la poziția nr. 17; ulterior, conform clasificării ocupațiilor din România, toți salariații încadrați pe funcția de mașinist pod rulant, inclusiv reclamantul, au fost trecuți pe funcția de macaragiu portuar; acesta nu a fost de acord cu titulatura noii funcții, contestând acest aspect iar Curtea de Apel C. a decis reintegrarea reclamantului pe vechea funcție de mașinist pod rulant; deoarece reclamantul era singurul salariat încadrat pe aceasta funcție, i-am solicitat sa semneze o noua fisa a postului ca urmare a reintegrării; acesta a refuzat motivând ca are semnata deja o fisa a postului pentru funcția de mașinist pod rulant; solicită a se constata faptul ca reclamantul are semnata fisa postului încă din anul 2007; solicită a se observa ca in mod greșit a reținut instanța ca reclamantul nu are fisa postului semnata, astfel încât critica este întemeiata; se mai susține in mod greșit ca decizia nu cuprinde nicio mențiune despre nerespectarea fisei postului; în motivarea deciziei de sancționare se arata prevederile pe care reclamantul nu le-a respectat: art. 142, pct.1 lit. a) din CCM, art. 23, pct.1, lit.a) din regulamentul de ordine interioară si art.39, alin.2, lit. a) C. Muncii, referitor la obligația de a realiza norma de munca sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce-i revin conform fisei postului.
Articolul 23, pct. 2, lit. j din regulamentul de ordine interioară prevede in sarcina salariatului obligația de „înștiințarea fără întârziere a șefului ierarhic superior in legătura cu observarea existentei unor nereguli, abateri sau lipsuri in activitatea de la locul de munca si acționarea pentru diminuarea efectelor acestora si pentru prevenirea situațiilor care pun in pericol viata persoanelor sau prejudicierea intereselor angajatorului"; textul este clar, concis si nu lasă loc de echivoc; numai instanța considera faptul ca o avarie nu se încadrează . sau lipsuri in activitatea de la locul de munca; este evident pentru oricine ca apariția unei avarii la un utilaj, constituie cel puțin o neregula in desfășurarea activității; chiar si reclamantul a considerat avaria o neregula in desfășurarea activității, deoarece a luat măsura anunțării doar a unui coleg si nu a șefului ierarhic, așa cum prevede regulamentul de ordine interioară si fisa postului; tot art. 23, pct. 2, lit. j din regulamentul de ordine interioară face vorbire de prejudicierea patrimoniului angajatorului; or, așa cum a declarat si martorul, fapt recunoscut si de către reclamant, in timpul avariei s-au pierdut 220 litri de ulei hidraulic.
Este adevărat ca la dosarul cauzei nu au fost depuse regulamentul de ordine interioară și contractul colectiv de muncă; acest lucru nu s-a realizat din cauza faptului ca prin cererea de chemare in judecata, reclamantul nici nu a contestat veridicitatea și legalitatea prevederilor din regulamentul de ordine interioară si CCM menționate in decizia de sancționare; reclamantul a contestat doar situația de fapt; daca instanța considera ca este necesar ca la dosarul cauzei sa fie depuse regulamentul de ordine interioară si CCM pentru a verifica respectivele texte, in virtutea rolului activ putea sau trebuia sa ne solicite acest lucru.
Cu privire la temeinicia deciziei de sancționare nr._/22.11.2012:
In privința obligației reclamantului de a anunța șeful de tura despre apariția avariei, pe lângă apărările din întâmpinare si concluziile scrise, solicită a se reține si declarația martorului Savatin V.; procedura este simpla si clara; în cazul in care salariatul nu dorește sa sune deoarece nu are credit sau este in alta rețea telefonica, doar apelează pe șeful de tura, sef care va suna imediat înapoi; instanța admite ca șeful de tura a fost anunțat prin intermediar, dar nu retine existenta unei probleme in acest sens; retine greșit instanța ca anunțarea șefului de tura sau de compartiment nu este supusa nici unei cerințe de forma si nici nu trebuie sa fie in mod necesar una nemijlocita, in sensul unei comunicări intre muncitor si șeful de tura; așa cum si martorul a declarat, șeful de tura trebuie anunțat direct si imediat pentru ca el are sarcina remedierii tuturor situațiilor apărute in procesul de desfășurare a muncii; și liniuța nr. 2, de la pagina nr. 4 din fisa postului, prevede ca „orice defecțiune constatata la instalație, va fi adusa la cunoștința șefului de tura"; pe de alta parte, este adevărat ca reclamantul nu a fost sancționat pentru vina de a pierde uleiul, neparticiparea la reparație si omisiunea de a încuia utilajul; aceste fapte sunt prevăzute ca obligatorii in fisa postului, si s-a dorit sa fie aduse la cunoștința instanței pentru a dovedi comportamentul reclamantului, care încalcă „pe banda rulanta” toate obligațiile ce cad in sarcina sa; utilizarea macaralei PC5, fără a avea foaie de repartizare constituie cea mai grava abatere a reclamantului, întrucât putea produce consecințe devastatoare pentru societate; activitatea din datele de 31.07.2012 si 19.10.2012, pentru care reclamantul a depus foile de lucru pentru utilajul PC5, nu constituie o reacomodare pe utilajul respectiv; în zilele respective, reclamantul a lucrat doar la întreținerea utilajului, deoarece nu exista activitate la niciuna din macaralele de containere; pe lângă acestea, in programul de reacomodare se specifica in mod clar ca după efectuarea programului de reacomodare pe fiecare utilaj, reclamantul va da o testare teoretica si practica; or, reclamantul nu a terminat programul de reacomodare nici pe primul utilaj, pe care lucra la momentul producerii avariei; interpretând greșit cele doua foi de lucru depuse la dosar de către reclamant, instanța a considerat ca reclamantul a terminat programul de reacomodare si pe PC 5, lucru care, însa, nu este adevărat; repartizarea conducătorilor de utilaje se face numai cu foaia de repartizare; orice conducător de utilaj se urca pe utilajul respectiv, numai după ce a primit foaia de repartizare; instanța trece foarte ușor peste acest aspect, ignorând consecințele pe care le-ar fi suportat societatea in cazul unui accident pe care l-ar fi comis dl. P. când lucra pe PC5, fără foaie de repartizare; mai retine in mod greșit instanța, faptul ca Hosmachi loan si-a dat acordul pentru ca Pomirleanu sa lucreze pe utilajul PC5; acesta nu si-a dat acordul pentru ca reclamantul sa lucreze pe utilaj, in primul rând pentru ca reclamantul nu avea foaie de repartizare si in al doilea rând din răspunsul la întrebările 20-22 nu rezulta de nicăieri un acord dat in mod expres; Hosmachi I. doar menționează faptul ca reclamantul l-a înștiințat ca dorește sa urce pe PC5, neexistând vreo mențiune asupra unui acord; ca nu a existat un asemenea acord reiese din răspunsul la întrebarea nr. 25, in sensul ca Hosmachi loan știa ca reclamantul nu are dreptul sa lucreze pe PC5 neînsoțit; instanța insa, nu a luat in considerare acest răspuns; tot in acest sens este si răspunsul de la întrebarea nr. 29, in sensul ca nu poate permite accesul persoanelor neautorizate la comenzile utilajului in lipsa sa; instanța nu face nicio referire la acest aspect.
Cu privire la refuzul reclamantului de a da o nota informativa la solicitarea șefilor ierarhici, instanța considera ca reclamantul nu le-a adus celor doi „colegi" nicio injurie; în primul rând, Panzaru I. si C. C. nu sunt colegii, ci șefii ierarhici ai reclamantului; potrivit art. 29, lit. c din regulamentul de ordine interioară angajatorul are dreptul sa dea dispoziții cu caracter obligatoriu pentru salariat sub rezerva legalității lor; or, solicitarea acestora ca reclamantul sa dea o declarație cu privire la cele întâmplate nu îmbrăca deloc sfera ilegalului mai ales ca respectiva informare era necesara; reclamantul avea obligația sa se conformeze dispoziției șefilor ierarhici; pe lângă faptul ca reclamantul a refuzat sa dea o astfel de declarație, limbajul folosit la adresa șefilor insa, este catalogat de instanța ca unul normal; atât prin Regulamentul intern (art. 23, pct. 2, lit. j si lit. k,) cat si prin fisa postului (liniuța nr. 15, de la pg. nr. 3) s-a impus salariaților menținerea unui climat de ordine si disciplina, o atitudine cuviincioasa fata de tot personalul, interzicerea injuriilor etc.; instanța desființează aceste cerințe încurajând astfel comportamentul;
Cu privire la Decizia de sancționare nr._/22.11.2012:
Cu privire la nedepunerea la dosarul cauzei a regulamentul de ordine interioară si CCM invocă încă o dată rolul activ al judecătorului, care, in cazul in care considera ca prevederile din decizia de sancționare nu sunt cuprinse in RI si CCM (deși reclamantul nu le-a contestat) trebuia sa ne pună in vedere sa depunem respectivele înscrisuri; în cadrul recursului, depune si aceste înscrisuri; nu a contestat faptul ca in data de 21.11.2012, salariații se aflau la lucru așteptând foile de repartizare la lucru; salariații se aflau insa dispersați, așa cum declara si martorul reclamantului M. D.; deși problema salariilor nu se discuta, așa cum declara tot martorul M. D., reclamantul, pentru a inflama spiritele, cunoscând ca salariul este cea mai delicata problema, a strâns toți salariații la un loc (. a început sa citească salariile angajaților; susținerea instanței ca societatea nu a putut păstra confidențialitatea salariilor este una greșita; societatea a fost obligata chiar de către instanța, in cadrul dosarul_ sa depună REVISAL. In cuprinsul acestui document, sunt menționate si salariile angajaților; deși dosarul respectiv nu-l privea pe reclamant ci pe un alt salariat (M. G.), tocmai cu intenția clara de a inflama atmosfera printre angajații societății, reclamantul îl convinge (nu știm prin ce metode) pe M. G. sa-i dea respectivul înscris (REVISAL); potrivit art. 43, alin. 3 din CCM, salariul este confidențial; prin confidențialitate se înțelege ca nu trebuie sa dezvălui nici salariul meu nici al altui salariat; reclamantul, continuând șirul de abateri, nu răspunde solicitărilor d-lui Savatin V. si a altui sef, de a înceta ședința si de a lasă salariații sa meargă la locurile de munca; evident ca angajații erau interesați de salariile colegilor, întârziind astfel plecarea la locul de munca, conform declarației martorului Savatin V.; comportamentul reclamantului este evident in sensul de a crea dezordine si nemulțumire in rândul salariaților; depune si extras din CCM la nivel de unitate, unde la art. 11, alin. 1, liniuta nr. 3 se menționează ca programul personalului turant este in ture 12 cu 24, de luni ora 07,00 pana sâmbăta ora 07,00.
Referitor la Decizia de sancționare nr._/22.11.2012:
În data de 19.11.2012, o zi de vineri, reclamantul, după terminarea programului, a uitat sa predea cheia de la cabina utilajului pe care lucra; astfel utilajul a rămas imobilizat pe perioada sfârșitului de săptămâna; și acesta fapta este recunoscuta de către reclamant, si confirmata de martorul Savatin V.; apărarea reclamantului cum ca se mai întâmpla sa si uiți a fost luată in calcul de către conducerea societății, care la sancționat pe reclamant doar cu avertisment scris (cea mai ușoara sancțiune), având in vedere si faptul ca pe perioada sfârșitului de saptamana nu s-a întâmplat niciun eveniment si nu a fost nevoie ca utilajul respectiv sa lucreze; avertismentul a avut rolul de a-l face pe reclamant ca pe viitor sa nu mai uite sa lase cheia, deoarece așa cum a declarat si martorul Savatin V. in cazul in care este necesara manevrarea utilajului, este necesara chemarea de acasă a șefului de tura pentru a deschide încăperea in care se afla cheia de rezerva, lucru care se poate realiza cu mare întârziere, deoarece respectivul sef poate sa fie plecat in perioada sfârșitului de săptămâna; obligația de a încuia ușa utilajului se regăsește cuprinsa in fisa postului pe pagina nr.2, liniuța nr. 3; așa cum a mai declarat martorul, trebuie luat in considerare si faptul ca in cazul primirii unei avertizări meteo de vânt puternic, utilajul trebuie adus in poziția corecta si ancorat, lucru care nu se poate realiza daca nu exista cheia respectiva; motivarea instanței ca reclamantul nu a împiedicat lucrul pe utilaj deoarece salariatul repartizat pe macara a fost îndemnat de șeful de tura sa spargă lacătul sărind astfel peste ușa de acces, iarăși nu face decât sa creeze un climat de dezordine, deoarece salariații știu acum ca nimic nu li se poate întâmpla daca vor uita sa predea cheia la compartiment; fata de celelalte abateri mai grave, solicită a se observa ca reclamantului i s-a aplicat cea mai ușoara sancțiune, tocmai pentru a-l corecta pe viitor, atât pe el cat si pe alți salariați întrucât reclamantul a recunoscut fapta; măsura avertismentului scris a fost corect luata de către societate, iar aceasta sancțiune si-a atins scopul, deoarece reclamantul nu a mai uitat sa predea cheia .
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs au fost depuse de recurentă înscrisurile la care a făcut referire în cererea de recurs, care privesc „programul de reacomodare”, fișa postului și extrase din regulamentul intern și contractul colectiv de muncă.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
§1. Cu privire la decizia nr._/22.11.2012:
În ceea ce privește anunțarea defecțiunii către șeful de tură, se constată că recurenta susține că aceasta ar fi trebuit să fie făcută în mod direct, fără a contesta că șeful de tură a luat la cunoștință de existența defecțiunii.
Or, în mod corect a reținut Tribunalul că această obligație nu este însoțită de prevederi care să stabilească o anumită modalitate de informare și nici nu impune ca această informare să fie făcută în mod direct. Chiar recurenta acceptă că această informare poate fi făcută într-o variantă care implică doar apelarea șefului de tură care la rândul său apelează salariatul. Or, în aceste condiții rezultă că în opinia recurentei angajatul și-ar îndeplini obligația de informare dacă ar proceda în această manieră chiar dacă șeful de tură nu ar apela angajatul respectiv și informarea nu s-ar realiza în fapt în schimb nu ar considera îndeplinită această obligație dacă salariatul aflat într-o astfel de situație ar anunța un coleg care ar discuta în mod direct sau telefonic cu șeful de tură, ceea ce contravine tocmai scopului instituirii obligației de a informa șeful de tură cu privire la avariile ivite.
Esențial este ca șeful de tură, persoană învestită cu drept de decizie, să cunoască ivirea defecțiunii și să ia măsurile necesare pentru remedierea ei precum și pentru organizarea în continuare a activității.
Modul direct sau mediat în care un salariat informează șeful de tură este irelevant din punct de vedere al finalității acestei acțiuni. Dimpotrivă, în unele situații, precum cea expusă chiar de recurentă, informarea șefului de tură despre ivirea defecțiunii poate fi mai rapidă și mai eficientă în cazul în care are loc prin intermediul altui salariat; de asemenea, dacă mai mulți salariați ar constata simultan o defecțiune ivită, în mod evident nu ar trebui să anunțe toți șeful de tură, fiind suficient ca acesta să fie informat de către unul dintre angajați, rezultând că ceilalți și-au îndeplinit această obligație prin intermediul angajatului care a procedat la încunoștințarea șefului de tură.
Ca urmare, reținând chiar obligația reclamantului de a anunța producerea avariei, astfel cum susține recurenta, în lipsa unei proceduri anume stabilite la nivelul societății privind modalitatea de anunțare a unei defecțiuni șefului de tură, aceasta se poate realiza într-o varietate de modalități, important pentru constatarea îndeplinirii acestei obligații fiind atingerea finalității acțiunii, astfel cum este cazul de față.
În ceea ce privește utilizarea de către reclamant a utilajului PC5 fără foaie de repartizare, se constată că recurenta susține în realitate numai argumente care vizează potențialul pericol al utilizării unui astfel de utilaj de către persoane neautorizate sau fără cunoștințe necesare.
Din susținerile recurentei, rezultă că întocmirea foii de repartizare pe utilaje constituie o modalitate de organizare a activității, prin care salariații sunt repartizați în cadrul societății pentru desfășurarea anumitor activități și, totodată, constituie o modalitate prin care se asigură operarea utilajelor în funcție de competențele necesare și de cele dobândite de fiecare angajat, astfel încât operarea acestor utilaje să nu fie făcută de personal fără calificarea sau autorizarea necesară.
În sine, încălcarea unei astfel de repartizări nu are relevanță decât în situația în care nu este respectat programul de lucru stabilit în acest mod sau în cazul în care un utilaj este operat de persoane fără calificarea și autorizarea necesară ceea ce creează o situație de pericol și poate genera consecințe grave.
Or, astfel cum a reținut și Tribunalul reclamantul deținea autorizația necesară pentru operarea acelui tip de utilaj, ceea ce presupune că a parcurs un program de formare și a susținut un test de evaluare a competențelor dobândite.
Susținerea recurentei în sensul că reclamantul nu a parcurs un pretins „program de reacomodare” nu poate fi primită în condițiile în care un astfel de program nu are nici o reglementare, nu există nici o procedură de absolvire și permite astfel angajatorului să interzică unui salariat anumite activități fără nici un termen, deși angajatul respectiv deține autorizațiile legale pentru a desfășura o anumită activitate.
În cazul în care angajatorul consideră că, în pofida unor parcurgerii unor programe de formare profesională un angajat nu corespunde profesional locului de muncă ocupat are posibilitatea luării unor măsuri legale însă în cauză recurenta nici nu a susținut că reclamantul nu ar corespunde profesional locului de muncă ocupat astfel încât oprirea acestuia de la operarea unor utilaje pentru a căror operare deține autorizația necesară este lipsită de temei.
Ca urmare, este lipsită de relevanță existența unui acord verbal dat reclamantului pentru utilizarea utilajului respectiv astfel încât criticile privind concluziile primei instanțe cu privire la acest aspect sunt, la rândul lor, lipsite de relevanță.
În ceea ce privește refuzul reclamantului de a se prezenta la comisia de disciplină și de a da explicații în cadrul procedurii de cercetare disciplinară, se constată de asemenea că recurenta critică soluția primei instanțe fără temei.
Astfel, potrivit art. 251 din Codul Muncii, angajatorul este obligat, sub sancțiunea nulității deciziei de concediere, să efectueze cercetarea prealabilă a angajatului înainte de a decide aplicarea unei sancțiuni disciplinare.
Din prevederile alin.2 și 4 ale art. 251 din Codul Muncii rezultă cu evidență că această procedură este instituită pentru a da posibilitatea angajatului, încunoștințat cu privire la abaterea care i se impută, să expună un punct de vedere și să propună probe în apărare.
Această procedură nu este obligatorie pentru salariat care poate opta să nu își exercite dreptul la apărare.
Opțiunea angajatului de a nu beneficia de posibilitatea exercitării dreptului la apărare nu poate constitui în nici un caz considerată ca fiind o abatere disciplinară în sensul art. 274 al.2 din Codul Muncii.
Singura sancțiune care intervine într-o astfel de situație este aceea că angajatul pierde dreptul de a formula apărări și de a propune probe angajatorului, art. 251 al.3 din Codul Muncii stabilind că în acest caz angajatorul poate aplica sancțiunea disciplinară fără efectuarea cercetării prealabile.
În sfârșit, având în vedere exprimarea care i se impută reclamantului, se constată că aceasta nu a cuprins injurii la adresa unor superiori ierarhici. Exprimarea respectivă, chiar dacă ireverențioasă, poate fi considerată un comportament nedemn însă nu poate constitui o injurie în raport de o persoană anume. Or, Tribunalul în mod corect a avut în vedere că pârâta a sancționat pe reclamant pentru adresarea unor injurii superiorilor ierarhici iar nu pentru atitudini ireverențioase sau nedemne la locul de muncă. Ca urmare, analiza deciziei de sancționare trebuie făcută raportat la cuprinsul acesteia.
§2. În ceea ce privește decizia nr._/19.12.2012:
Referitor la tardivitatea formulării contestației:
Reclamantul a depus o cerere de completare a acțiunii inițiale la data de 08.01.2013, prin care a arătat că înțelege să conteste și această decizie.
Având în vedere termenul legal de contestare a deciziei în mod evident contestația este formulată în interiorul acestui termen prevăzut de art.211 lit.a) din Legea nr. 62/2011.
În realitate, recurenta susține inadmisibilitatea contestării celor două decizii printr-o cerere de completare a contestației inițiale.
Or, nu există nici o prevedere legală care să impună contestarea distinctă, pe cale separată, a fiecărei decizii de sancționare disciplinară, contestația putând avea de la început mai multe capete de cerere sau putând fi modificată ulterior.
Se constată că primul termen de judecată în cauză a fost stabilit la 18.03.2013, astfel încât modificarea cererii introductive a fost făcută până la prima zi de înfățișare, fiind respectate condițiile art. 132 Cod.pr.civ..
Referitor la abaterea disciplinară:
Recurenta invocă fără temei obligația judecătorului de a manifesta rol activ în sensul de a-i solicita depunerea unor înscrisuri.
Astfel, pe de o parte, art. 129 al.51 Cod.pr.civ. stabilește în mod expres că părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Pe de altă parte, față de prevederile art.272 din Codul Muncii recurenta trebuia să depună probele în apărare până la prima zi de înfățișare.
În ceea ce privește pretinsa abatere disciplinară, se constată că recurenta însăși recunoaște că în data respectivă salariații așteptau foile e repartizare la lucru și că reclamantul a pus în discuție un document depus de pârâtă într-un alt dosar ce îi fusese predat de către un alt angajat.
Recurenta susține că din acest motiv angajații ar fi întârzia începerea activității însă în decizia contestată se impută reclamantului că „a convocat salariații” la o ședință.
Or, din chiar susținerile recurentei rezultă că în realitate reclamantul a profitat de prezența mai multor angajați pentru a pune în discuție o problemă de interes general privind sistemul de salarizare dar nu i-a convocat pe acei salariați în mod special.
De asemenea, rezultă că salariații se afla în așteptarea foilor de lucru deci acțiunea reclamantului nu a produs o întrerupere a activității.
Faptul că angajații a așteptat până la ora 7:10 cum se indică în decizia de sancționare în timp ce programul de lucru începea la ora 07:00 nu poate fi imputat reclamantului întrucât, pe de o parte, de vreme ce angajații sunt obligați să înceapă activitatea la ora 07:00 rezultă că prezența lor la locul de muncă anterior nu intră în timpul de lucru iar faptul că la începutul programului li se distribuie foile de lucru presupune asumarea de către angajator a începerii propriu-zise după ora 07:00 respectiv după intervalul de timp necesar distribuirii foilor de lucru, prezența la locul de muncă în acest scop îndeplinind condiții pentru a constitui timp de lucru. Pe de altă parte, recurenta nu a probat că șeful de compartiment ar fi luat vreo măsură în sensul de a dispune salariaților prezenți să înceapă lucrul, susținând că ar fi atras atenția reclamantului doar.
Se mai reține că în decizia respectivă nu s-a reținut ca abatere disciplinară încălcarea confidențialității salariilor iar instanța este chemată să verifice legalitatea deciziei de sancționare în raport de cele arătate în cuprinsul acesteia.
§2. În ceea ce privește decizia nr._/22.11.2012:
Referitor la tardivitatea formulării contestației:
Și în acest caz sunt valabile argumentele expuse în referire la decizia nr._/22.11.2012.
Referitor la fondul contestației:
Recurenta susține că prin nepredarea cheii utilajului ar fi fost încălcată obligația cuprinsă în fișa postului la „pagina nr.2 liniuța nr.3”.
Or, reținând chiar fișa postului la care face referire recurenta, în special textul indicat de aceasta, care face parte din capitolul 6 - atribuții, lucrări, sarcini, se constată că acesta stabilește obligația angajatului de a verifica, la urcarea pe pod, cabinele de la baza podului, ca acestea să fie încuiate și să anunțe dispecerul în vederea efectuării de verificări dacă găsește lacătul spart.
Așadar, acest text din fișa postului privește încuierea cabinei.
Trebuie avut în vedere că orice acțiune sau inacțiune a unui salariat poate constitui o abatere disciplinară însă numai în cazul în care sunt încălcate norme legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În cazul în care o anumită faptă nu constituie o astfel de încălcare ea nu poate fi reținută ca abatere disciplinară numai pentru motivul că ar fi fost posibil în mod ipotetic să conducă la încălcarea unor obligații de serviciu. Chiar recurenta susține că în intervalul de timp avut în vedere nu a fost necesară folosirea respectivului utilaj.
În concret, în situația de față, în lipsa unor prevederi cu caracter expres în fișa postului sau regulamentul de ordine interioară și în lipsa unor proceduri interne cu privire la modul de predare a cheii de la cabina utilajului, în condițiile în care era păstrată la sediu societății o altă cheie care era inaccesibilă din cauza modului de organizare a accesului în anumite incinte și a faptului că nu se afla într-un loc accesibil în acord cu scopul păstrării ei (aceea de a fi folosită în caz de urgență în lipsa cheii folosite de angajatul care a exploatat utilajul) și în condițiile în care fapta reclamantului nu a condus la nesocotirea vreunei obligații de serviciu privind exploatarea utilajelor, în mod corect Tribunalul a reținut că nu poate fi reținută această abatere disciplinară.
Așadar, raportat chiar la fișa postului indicată de recurentă și la prevederile din regulamentul intern și contractul colectiv de muncă invocate de aceasta, reținând chiar că deciziile de sancționare indică prevederile contractuale și regulamentare ce se consideră că au fost încălcate, indicându-se de către angajator în care dintre aceste prevederi consideră că se încadrează faptele imputate, se constată totuși că recurenta a sancționat disciplinar în mod greșit pe intimatul reclamant conform argumentelor expuse anterior.
În consecință, se constată că soluția de anulare a deciziilor de sancționare pronunțată de Tribunal este corectă.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta pârâtă S.C. „S.” S.A. – cu sediul în municipiul C., Incinta Port Nou, D. 34, județul C. împotriva sentinței civile nr.2163 din data de 29 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant P. T. D. – domiciliat în municipiul C., ., ., ., județul C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iulie 2013.
Pt. Președinte, Pt. Judecător, Judecător,
M. B. G. L. R. A.
aflat în C.O. semnează aflat în CO. semnează
conf.art.261 alin.2 C.p.civ. confd.art.261 alin.2 C.p.civ.
Vice președinte instanță Vicepreședinte instanță,
N. S. N. S.
Grefier,
G. I.
Jud. fond – M.S. S.
Red.dec.Jud.R.A./01.08.2013
Tehnored.Gref.G.I./2 ex.
Data: 01.08.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 300/2013.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 644/2013. Curtea... → |
|---|
