Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1289/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1289/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 23-12-2013 în dosarul nr. 8305/88/2012
Dosar nr._
(și dosarul conexat nr._ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1289/CM2013
Ședința publică de la 23 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător R. A.
Judecător M. B.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare – în vederea pronunțării - recursurile declarate de pârâta S.C. E. S. TERM S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2522/23.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ /2013 al Tribunalului Tulcea și împotriva sentinței civile nr. 3661 din 24.09.2013 pronunțată în dosarul conexat nr._, privind și pe intimatul-reclamant C. C., având ca obiect contestație decizie de concediere și completare dispozitiv.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 3 decembrie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru data de 9 decembrie 2013 și ulterior, pentru termenul de azi.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 18 decembrie 2012, reclamantul-pârât C. C. a solicitat anularea Deciziei nr. 4/22.11.2012 a Consiliului de Administrație a S.C. E. S. TERM S.R.L. și a Deciziei Nr. 57/10.12.2012 a Directorului S.C. E. S. TERM S.R.L.
În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că a îndeplinit funcția de director al S.C. E. S. TERM S.R.L., societate comercială având ca asociat unic pe Consiliul Local Măcin, în baza Contractului individual de muncă nr. 9/01.12.2012, a cărui anulare potrivit art. 56 lit. d din Codul muncii, s-a aprobat, respectiv s-a constatat prin deciziile contestate.
S-a arătat că aceste decizii sunt nelegale, contractul individual de muncă încetând pentru motivul prevăzut de art. 56 lit. e din Codul muncii, doar după constatarea de către instanță, atunci când nu există acordul părților, cum este cazul în speță. Nulitatea contractului decurge din lege și nu din voința părților, momentul încetării fiind cel al rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
Separat de aceasta, s-a arătat că în cuprinsul actului nu este menționat motivul care duce la nulitatea contractului de muncă, dacă este vorba despre o nulitate relativă sau absolută, dacă această nulitate poate fi acoperită prin îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
Consiliul de administrație nu poate aproba anularea sau constata nulitatea unui contract de muncă, așa cum s-a consemnat în ședința din data de 21.11.2011, ședință nestatutară de altfel. Astfel, potrivit art. 1 lit. f din H.C.L. Nr. 62/2010, precum și în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 109/2011, administrarea societății se realizează de un consiliu de administrație format din 5 membri cu puteri depline luate împreună. Cum unul dintre membri a demisionat din data de 09.10.2012, hotărârile nu puteau fi adoptate decât după numirea altui membru. Mai mult, Consiliul de administrație a numit un alt director, deși organigrama nu era prevăzută cu o atare funcție, care nu era vacantată.
Cum prin deciziile contestate se procedează la încetarea de drept a contractului individual de muncă, acestea au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 56 alin. 2 și anume cu depășirea termenului de 5 zile de la data constatării situației de încetare.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 53/2003 și ale Legii nr. 31/1991.
În dovedire, la dosar au fost depuse înscrisuri.
Pârâta S.C. E. S. TERM MĂCIN a formulat cerere reconvențională, solicitând, să se constate nulitatea absolută a Contractului individual de muncă nr. 618/03.12.2010, iar dacă acesta se va considera valabil, să se constate că a încetat de drept la data de 28.12.2012 în condițiile art. 63 alin. 2 din O.U.G. nr. 109/2011.
În motivarea cererii reconvenționale, s-a arătat că prin art. 10 din O.U.G. 79/2008, a fost abrogată în întregime O.U.G. Nr. 79/2001, prin noul act stipulându-se că directorii generali asigură conducerea operatorilor economici, categorie în care se încadrează S.C. E. S. TERM Măcin, în baza unui contract de mandat încheiat în condițiile Legii nr. 31/1990.
O.U.G. 79/2008 reglementează actualul cadru legal al funcționării sistemului de conducere a operatorilor economici, aplicabil societăților comerciale, în general, instituit prin Legea nr. 31/1990 conform căruia administrarea executivă este delegată directorilor care își exercită atribuțiile în temeiul unui contract de mandat.
Potrivit art. V din O.U.G. Nr. 82 din 28 iunie 2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și a altor acte normative incidente, ,, Prin derogare de la prevederile art. 56 din Legea nr. 53/2003, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de . prezentei ordonanțe de urgență, încetează de drept la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, de la data acceptării mandatului.”
În conformitate cu prevederile art. 9 din O.U.G. 79/2008, contractele de mandat încheiate în baza O.U.G. 79/2001, încheiate până la data intrării în vigoare a acesteia încetează.
Deși în O.U.G. Nr. 79/2008 nu există dispoziții în sensul că și contractele de muncă sunt lovite de nulitate absolută, pentru identitate de rațiune cu situația contractelor de mandat, se apreciază că în cauză consecința încălcării prevederilor art. 10 din O.U.G. Nr. 79/2008 este tot sancțiunea nulității absolute, fiind interzisă existența unui atare contract.
Cum O.U.G. Nr. 79/2008 a intrat în vigoare la data de 23 iunie 2008, iar contractul de muncă a fost încheiat la data de 03.12.2010, acesta este lovit de nulitate încă de la momentul încheierii sale.
Susținerea tezei subsidiare referitoare la încetarea de drept a contractului individual a fost realizată prin invocarea prevederilor art. 63 din O.U.G. 109/2011, potrivit cu care ,, În cazul întreprinderilor publice prevăzute la art. 62, în termen de 15 zile de la numirea noului consiliu de administrație se va iniția procedura de selecție pentru pozițiile de directori, în cazul în care aceștia nu sunt, în același timp, și administratori, în conformitate cu prevederile art. 35. Termenele prevăzute la art. 61 alin. (5), (7) și (8) sunt aplicabile selecției directorilor care nu sunt, în același timp, membri ai consiliului de administrație. La data numirii noilor administratori, a noilor directori sau, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere și directoratului, contractele de mandat ale actualilor administratori, directori sau, după caz, membri ai consiliului de supraveghere și directoratului încetează de drept.”
Pentru identitate de rațiune și prin analogie, având în vedere că reclamantul are contract de munca și nu de mandat, așa cum prevăd dispozițiile art. 10 din O.U.G. Nr. 79/2008 și că la data de 28.12.2012 a fost numit și s-a încheiat în condițiile O.U.G. Nr. 109/2011 un contract de mandat cu nr. 2533/_ pentru funcția de director S.C. E. S. TERM Măcin, rezultă că vechiul contract de muncă a încetat de drept.
Prin întâmpinarea formulată de către reclamant, s-a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată, arătându-se că O.U.G. Nr. 79/2008 și O.U.G. Nr. 109/2011 nu reglementează situația contractelor de muncă ale directorilor încheiate anterior intrării lor în vigoare și ca atare, se aplică principiul ubi lex non distinguit, nec distinguere debemus.
Pe de altă parte, s-a arătat că cele două ordonanțe nu sunt aplicabile angajatorului, ele neputând reglementa deopotrivă situația societăților comerciale, dar și a serviciilor comunitare de interes public. S-a arătat că serviciul a fost înființat în baza unui act normativ special, respectiv Legea nr. 51/2006, în baza căreia au fost stabilite și funcțiile de conducere, invocat fiind art. 26. Or, lipsa contractului de performanță nu este de natură să conducă la nulitatea absolută a contractului individual de muncă.
În ceea ce privește capătul de cerere subsidiar, a fost invocată inadmisibilitate, arătându-se că motivele de încetare de drept sunt limitativ prevăzute de art. 56 din Codul muncii iar constatarea cazurilor de încetare se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestora, numirea unui nou director nu ar putea echivala decât cu o încetare a contractului potrivit art. 61 lit. d din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 2552/23.04.2013 a Tribunalului Tulcea a fost admisă acțiunea principală; au fost anulate, ca netemeinice și nelegale, decizia nr. 4/22.11.2012 a consiliului de administrație și decizia nr. 57/10.12.2012; s-a respins ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității capătului subsidiar al cererii reconvenționale; s-a respins ca nefondată, cererea reconvențională; a fost obligată pârâta-reclamantă la plata sumei de 1.200 lei către reclamantul-pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, potrivit Hotărârii Nr. 62/28.09.2010 a Consiliului Local Măcin, a fost aprobată reorganizarea Serviciului Public de Gospodărie Comunală Măcin în societate comercială cu răspundere limitată, sub denumirea de S.C. E. S. TERM S.R.L având ca unic acționar Orașul Măcin prin Consiliul Local Măcin, invocate fiind prevederile Legii a serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și Legea nr. 273/2007 privind finanțele publice
Prin art. 12 din aceeași hotărâre, reclamantul C. C., președinte al Consiliului de Administrație, a fost numit director S.C. E. S. TERM S.R.L. Ca atare, a fost încheiat și Contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 618/03.12.2010, pe perioadă nedeterminată, pentru funcția de director.
Prin Decizia nr. 4/22.11.2012 a Consiliului de Administrație a S.C. E. S. TERM S.R.L., s-a decis aprobarea anulării contractului individual de muncă nr. 618/03.12.2012 al reclamantului, începând cu data de 22.11.2012, iar prin Decizia nr. 57/10.12.2012 a S.C. E. S. TERM S.R.L., s-a hotărât încetarea acestui contract potrivit art. 56 lit. d din Legea nr. 53/2003.
Cu privire la cererea principală, instanța reține că potrivit art. 56 alin. 1 lit. d din Legea nr. 53/2003, contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a constatării nulității absolute a contractului individual de muncă, de la data la care nulitatea a fost constatată prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească definitivă.
D. urmare, câtă vreme nu s-a constatat prin acordul părților sau prin hotărâre judecătorească asupra nulității absolute a contractului, în mod nelegal, s-a decis anularea contractului potrivit art. 56 lit. d din Legea nr.53/2003. Nelegală este și aprobarea anulării contractului, atare măsură putând fi luată numai prin acord cu angajatul sau, în lipsa acestui acord, prin hotărâre judecătorească.
În atare condiții, cererea principală va fi admisă cu consecința anulării Deciziei nr. 4/22.11.2012 a C.A.S.C. E. S. TERM S.R.L. și a Deciziei Nr. 57/10.12.2012 a S.C. E. S. TERM S.R.L.
În privința solicitărilor din cererea reconvențională, instanța constată în primul rând că prin cadru legal în vigoare până la adoptarea O.U.G. Nr. 79/18 iunie 2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, au fost create premisele funcționării în paralel a două sisteme de conducere a operatorilor economici.
Primul aplicabil societăților comerciale instituit de Legea nr. 31/1990 conform căruia administrarea executivă este delegată directorilor care își exercită atribuțiile în temeiul unui contract de mandat, iar cel de-al doilea incident regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, precum și societăților la care statul sau o autoritate administrativă este acționar majoritar, instituit de O.U.G nr.79/2001, conform căreia atribuțiile de conducere sunt exercitate de conducători în baza unui contract de performanță, anexă la contractul individual de muncă.
Reținându-se că regimul diferențiat este de natură a crea disfuncționalități în derularea activității societăților cu capital integral sau majoritar de stat, prin art. 2 din O.U.G. Nr. 79 din 18 iunie 2008, s-a stabilit că directorii generali/directorii asigură conducerea operatorilor economici, în baza unui contract de mandat încheiat în condițiile Legii nr. 31/1990 și ale ordonanței, prin art. 1 stabilindu-se că aceasta este aplicabilă regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar, precum și filialelor acestora.
În atare condiții, prin art. 9 din această ordonanță, s-a stabilit încetarea sau, după caz, modificarea contractele de performanță încheiate în baza dispozițiilor OUG nr. 79/2001 abrogată prin art. 10, precum și a contractele de mandat încheiate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ emis de guvern.
În speță însă, după cum s-a arătat, prin H.C.L. Nr. 62/28.09.2010 a fost aprobată înființarea S.C. E. S. TERM S.R.L conform prevederilor Legii a serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, reclamantul fiind numit director, funcție pentru care a fost încheiat și contract individual de muncă.
Se reține că potrivit art. 27 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice Nr. 51/8.03.2006, conducerea executivă a operatorilor furnizori/prestatori, înființați de autoritățile administrației publice locale sau la care unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari majoritari, este angajată pe baza unui contract individual de muncă, la care se anexează un contract de performanță, ce are ca obiect stabilirea și îndeplinirea obiectivelor și a criteriilor de performanță stabilite.
Prin art. 1 alin. 2 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice Nr. 51/8.03.2006, se arată că serviciile de utilități publice sunt definite ca totalitatea activităților care asigură satisfacerea nevoilor esențiale de utilitate și interes public general cu caracter social ale colectivităților locale, printre activitățile enumerate aflându-se și salubrizarea localităților.
Deși atât operatorii economici la care face referire O.U.G. 79/2008, cât și operatorii furnizorii/prestatorii menționați de Legea serviciilor comunitare de utilități publice Nr. 51/2006, constituie structuri asupra cărora autoritatea publică exercită o putere dominantă, este necesar a fi observată distincția între întreprinderea publică, serviciu public și serviciile de interes general, dar și cadrul de reglementare distinct al acestor structuri.
Ca atare, Legea Nr. 51/8.03.2006, în baza căreia a fost înființată societatea angajatoare, reglementează sfera specială a serviciilor comunitare de utilități publice, domeniu căruia nu îi este aplicabilă O.U.G. Nr. 79/2008.
O.U.G. 79/2001 și Legea nr. 51/2006 și-au produs efectele în mod concomitent asupra domeniilor diferite pe care le reglementează. Prin art. 10 din O.U.G Nr. 79/2008 s-a dispus abrogarea expresă a O.U.G. 79/2001, această ordonanță neprevăzând abrogarea expresă sau tacită și a Legii nr. 51/2006.
Se constată că legiuitorul nu a dorit crearea sistemului de conducere unic și în cazul serviciilor comunitare de utilități publice, servicii care sunt reglementate distinct și în prezent de Legea nr. 51/2006, lege republicată în Monitorul Oficial NR. 121 din 5 martie 2013.
Într-o atare situație, solicitarea principală din cererea reconvențională, referitoare la constatarea nulității absolute a contractului de muncă este neîntemeiată și va fi respinsă, contractul de muncă fiind forma prin care se asigură conducerea executivă a operatorilor înființați în baza Legii nr. 51/2006.
Se au în vedere prevederile art. 57 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, potrivit căruia ,,Nerespectarea oricăreia dintre condițiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă atrage nulitatea acestuia. Constatarea nulității contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor. Nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condițiilor impuse de lege.”
Referitor la necesitatea anexării la contractul de muncă a unui contract de performanță, deficiență constatată de altfel și de Camera de Conturi Tulcea urmare controlului efectuat și concretizat prin încheierea Raportului nr. 2387/10.12.2012, instanța reține ca neavând aptitudinea de a constitui o cauză de anulare a contractului individual. De altfel, angajatorul nici nu a invocat o atare împrejurare.
În privința cererii subsidiare de constatare a încetării de drept a contractului individual de munca, se reține în primul rând că excepția inadmisibilității invocată este neîntemeiată.
Este adevărat că potrivit art. 56 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, contractul individual de muncă încetează de drept numai în situațiile expres prevăzute la lit. a-i. Sunt însă de observat prevederile art. V din O.U.G. Nr. 82 din 28 iunie 2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990, potrivit cu care, prin derogare de la aceste dispoziții, contractele de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director înainte de . acestei ordonanțe, încetează de drept la data intrării sale în vigoare sau, în cazul în care mandatul a fost acceptat ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, de la data acceptării mandatului.
Ca atare, este identificată existența unor prevederi speciale care fac admisibilă încetarea de drept a contractelor de muncă și în alte situații decât cele prevăzute de art. 56 din Legea nr. 53/2003.
Că speța se circumscrie sau nu acestor prevederi dar și dispozițiilor art. 63 din O.U.G. Nr. 109 din 30 noiembrie 2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, potrivit cu care, la data numirii noilor directori, contractele de mandat ale actualilor directori, încetează de drept, este o chestiune care necesită o analiză a fondului cererii și nu a admisibilității acesteia.
Instanța reține însă că atât Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale cât și O.U.G. Nr. 109 din 30 noiembrie 2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice nu sunt aplicabile contractului individual ce face obiectul cauzei pendinte. După cum s-a arătat, acesta a fost încheiat în condițiile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, care se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii ce reprezintă dreptul comun în materie, și nu cu prevederile celor două acte normative, la rândul lor speciale. Or, Legea nr. 51/2006, dar și Legea nr. 53/2003, după cum s-a precizat în susținerea excepției inadmisibilității acestuia capăt de cerere, nu prevăd o atare modalitate de încetare a contactului.
Ca atare, instanța reține netemeinicia cererii subsidiare de constatare a încetării de drept a Contractului individual de muncă nr. 9/01.12.2012, ca urmare a încheierii contractului de mandat nr. 2533/2012 pentru funcția de director al S.C. E. S. TERM S.R.L.
Date fiind argumentele arătate, instanța a admis acțiunea principală și a anulat, ca netemeinice și nelegale, Decizia nr. 4/22.11.2012 a C.A.S.C. E. S. TERM S.R.L. și Decizia Nr. 57/10.12.2012 a S.C. E. S. TERM S.R.L.
Au fost respinse ca neîntemeiate, excepția inadmisibilității capătului subsidiar al cererii reconvenționale și cererea reconvențională.
Văzând prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, cererea reclamantului, culpa procesuală a angajatorului și chitanța nr. 144/17.09.2013 emisă de C. AVOCAT VIZAUER, instanța a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin cererea formulată în dosarul_ și înregistrată la data de 14.06.2013, reclamantul C. C. a solicitat completarea sentinței civile nr. 2552/23.04.2013 prin soluționarea capătului de cerere accesoriu asupra căruia instanța a omis să se pronunțe, respectiv repunerea părților în situația anterioară, în sensul reintegrării în funcția deținută anterior și plata salariilor indexate și actualizate.
A mai arătat reclamantul că a solicitat soluționarea acestui capăt de cerere ca o consecință legală a anulării celor două decizii contestate.
Prin sentința civilă nr. 3661/24.09.2013 a Tribunalului Tulcea a fost admisă cererea de completare a sentinței civile nr. 2552 pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 23.04.2013 în dosarul nr._ ; s-a admis cererea reclamantului și s-a dispus reintegrarea acestuia în funcția deținută anterior și plata de la data încetării contractul individual de muncă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate, de la data încetării contractul individual de muncă și până la momentul reintegrării efective.
Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:
Art. 281ind. 2 din codul de procedură civilă stipulează că, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Având în vedere prevederile legale menționate și omisiunea pronunțării cu privire la capătul de cerere învederat, instanța urmează a admite cererea de completare a dispozițivului sentinței cu dispoziția de reintegrare a reclamantului în funcția deținută anterior încetării contractului și de obligare a pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și reactualizate, de la data încetării contractul individual de muncă și până la momentul reintegrării efective.
Sunt reținute pentru acesta prevederile art. 80 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, potrivit cu care încazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, ,, […] instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. (2) La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere…[..]”
Împotriva sentinței civile nr. 2552/23.04.2013 și a sentinței civile nr. 3661/24.09.2013 pronunțate de Tribunalul Tulcea a formulat recurs pârâta . SRL.
În motivarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2552/23.04.2013 se arată următoarele: apreciază ca in mod greșit instanța de fond a reținut ca OUG 79/2008 si OUG 109/2011 nu au incidența asupra spetei de fata si anume a contractului individual de munca ce privește obiectul cauzei; instanța de fond constata ca acesta a fost încheiat in condițiile legii serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006 care se completează cu prevederile Legii nr.53/2003 si ca prevederile celor doua acte normative arătate mai sus - OUG 79/2008 si OUG 109/2011 nu completează Legea 51/2006; apreciază că aceasta motivare este nefondata, întrucât chiar din simpla lecturare a prevederilor art.7 al.6 din OUG 79/2008 se poate observa ca ordonanța de urgenta face trimitere ia sfera speciala a serviciilor comunitare de utilități publice; mai mult, din actul constitutiv al paratei reclamante rezulta ca acesta este o societate comerciala cu răspundere limitata înființata prin reorganizarea Serviciului Public de Gospodărire Comunala M., in care unic acționar este unitatea administrativ teritoriala Orașul M. astfel ca prezenta speța se circumscrie prevederilor actelor normative menționate; în ceea ce privește concluzia instanței de fond ca OUG 79/2001 si Legea nr.51/2006 si-au produs efectele in mod concomitent dar in domenii diferite arată ca aceasta susținere este eronata, guvernul emițând la 6 septembrie 2001 normele metodologice de aplicare, in domeniul serviciilor publice de gospodărie comunala, a prevederilor OUG nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare si alte dispoziții cu caracter financiar; pe cale de consecința OUG 79/2008 - ordonanța care abroga OUG 79/2001 si respectiv OUG 109/2011 privesc printre alte aspecte si domeniul serviciilor publice locale ca Legea 51/2006; contractul individual de munca al reclamantului parat a fost încheiat la data de 3.12.2010 in condițiile Legii 51/2006 dar completata cu prevederile OUG 79/2008; art.1 din actul constitutiv al E. S. Term SRL încheiat la 28.09.2010 arata ca acesta s-a modificat in temeiul lui OUG 79/2008; apreciază că în conformitate cu prevederile legale, reclamantul parat nu putea sa-si exercite calitatea de director general decât in cadrul unui contract de mandat si nu al unui contract individual de munca; deși în OUG 79/2008 nu există dispoziții, în sensul că acele contracte de munca ale directorilor încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ sau cele încheiate ulterior apariției acestui act normativ, sunt lovite de nulitate absoluta, pentru identitate de rațiune cu situația contractelor de mandat apreciem ca, în cauză, consecința încălcării prev.art. 10 din OUG 79/2008 este sancțiunea nulității absolute a contractului de munca deoarece acestea interzic încheierea si in general existenta unui contract de munca pentru directorii unei societăți comerciale; solicită sa fie luate in considerare prev.art. 63 din OUG 109/2011; la data de 28.09.2012 expirau mandatele membrilor consiliului de administrație; în conformitate cu OUG 109/2011 si a prevederilor art.20 si următoarele din actului constitutiv s-a numit la 29.09.2012 noul consiliu de administrație iar in urma concursului pentru funcția de director general la 28.12.2012 s-a încheiat contractul de mandat nr.2533 pentru funcția de director al E. S. Term SRL, in persoana d-lui P. A.; pentru identitate de rațiune si prin analogie si pentru considerentele expuse, având in vedere ca in cauza reclamantul-parat are contract de munca si nu de mandat, rezulta ca vechiul contract de munca al contestatorului a încetat de drept; solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei-parate si admiterea cererii reconvenționale astfel cum a fost formulata.
În motivarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3661/24.09.2013 se reiterează argumente identice cu cele evocate în recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2552/2013 a Tribunalului Tulcea.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, sens în care a reiterat, în esență, susținerile formulate în fața primei instanțe. În acest sens a arătat că potrivit art. 27 din Legea nr. 51/2008 în mod corect între părți a intervenit un contract individual de muncă și OUG nr. 79/2008 nu cuprinde dispoziții privind nulitatea contractelor individuale de muncă încheiate anterior sau ulterior intrării sale în vigoare.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentințele recurate prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
§1. Cu privire la recursul formulat împotriva sentinței civile nr.2552/23.04.2013:
Potrivit art.57 al.6 și 7 din Codul Muncii, constatarea nulității contractului individual de muncă se poate face fără intervenția instanței numai prin acordul părților, în caz contrar ea putându-se dispune numai de către instanța judecătorească.
Așadar, angajatorul nu poate în mod unilateral să constate nulitatea unui contract individual de muncă astfel cum a procedat recurenta prin decizia nr.4/22.11.2012 a Consiliului său de administrație.
În consecință, si decizia nr.57/10.12.2012 de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului în baza art. 56 lit.d) din Codul Muncii este nelegală întrucât la data emiterii ei nu se constatase în mod legal nulitatea contractului.
Așadar, sentința recurată este legală din această perspectivă cu privire la soluția asupra cererii principale.
În ceea ce privește cererea reconvențională, însă, sentința recurată nu este legală pentru următoarele motive:
Astfel, este adevărat că societatea reclamantă este o societate care are calitatea de operator de servicii publice în sensul art.3 al.5 lit.d) din Legea nr. 51/2006.
De asemenea, este adevărat că în art. 28 al.1 din Legea nr. 51/2006 se stabilea că pentru acești operatori conducerea executivă se asigură pe baza unui contract individual de muncă.
Dar, prin OUG nr.79/2008 s-a stabilit în art.2(1) că directorii care asigură conducerea operatorilor economici la care face referire art.1 încheie un contract de mandat în condițiile Legii nr. 31/1990.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 79/2008 acest act normativ se aplica regiilor autonome, societăților si companiilor naționale si societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritoriala este acționar unic sau majoritar, precum si filialelor acestora, denumite in continuare operatori economici.
Concluzia că în această categorie intrau și operatorii de servicii publice în sensul art.3 al.5 lit.d) din Legea nr. 51/2006 este bazată și pe conținutul expunerii de motive a OUG nr. 79/2008 în care se indică scopul acestuia raportat la situația existentă ce se urmărește a se remedia.
Astfel, se arăta că la acel moment cadrul legal a creat premisele funcționarii în paralel a doua sisteme de conducere a operatorilor economici, primul aplicabil societăților comerciale, în general, instituit de Legea nr. 31/1990, conform căruia administrarea executiva este delegata directorilor care își exercita atribuțiile în temeiul unui contract de mandat, iar cel de-al doilea incident regiilor autonome, societăților si companiilor naționale, precum si societăților la care statul sau o autoritate administrativa este acționar majoritar, instituit de Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 79/2001, conform căruia atribuțiile de conducere sunt exercitate de conducători in baza unui contract de performanta, anexa la contractul individual de munca; s-a mai arătat că existenta unui regim diferențiat pentru o anumita categorie de operatori economici nu se justifica, fiind, dimpotrivă, de natura a crea disfuncționalități in derularea activității societăților cu capital integral sau majoritar de stat.
Ca urmare, ceea ce s-a urmărit, a fost ca și în cazul societăților la care acționar unic sau majoritar este o autoritate administrativă, cum este și recurenta, conducerea să fie asigurată pe baza unui mandat în condițiile Legii nr. 31/1990.
Rezultă astfel că la data încheierii contractului individual de muncă contestat – 03.12.2010, acest act normativ (în vigoare și aplicabil la acea dată) împiedica încheierea unui contract individual de muncă pentru a asigura conducerea unei societăți comerciale precum recurenta, prevederile art. 28 al.1 din Legea nr. 51/2006 fiind abrogate implicit.
În aceste condiții contractul individual de muncă încheiat de părți este lovit de nulitate, fiind contrar legii și lipsit astfel de temei juridic întrucât nu putea fi încheiat pentru exercitarea funcției deținute de reclamantul, iar cererea reconvențională este întemeiată.
§2. Cu privire la recursul formulat împotriva sentinței civile nr.3661/24.09.2013:
În condițiile în care decizia de încetare a contractului individual de muncă a fost anulată, devin aplicabile prevederile art.80 din Codul Muncii care impun acordarea de despăgubiri egale cu drepturile salariale de care a fost lipsit angajatul și care permit, la cererea acestuia, reintegrarea lui în funcția anterior deținută.
Dar, această soluție legală se bazează pe împrejurarea că angajatorul a dispus încetarea unilaterală a contractul individual de muncă în mod nelegal și că în urma deciziei de concediere contractul individual de muncă se menține în ființă, fiind valabil încheiat.
În cazul de față, însă, recurenta a emis o decizie de încetare de drept a contractului individual de muncă invocând art. 56 lit.d) din Codul Muncii.
Pe de altă parte, în condițiile în care contractul individual de muncă este lovit de nulitate, raporturile de muncă nu mai continuă chiar dacă decizia respectivă a fost anulată întrucât contractul individual de muncă nu a fost încheiat valabil. În condițiile în care contractul individual de muncă este nul nu se poate considera că angajatul a fost lipsit în mod nelegal de drepturile salariale pe care le-ar fi putut obține pentru a justifica acordarea de despăgubiri egale cu valoarea acestora.
Ca urmare, reintegrarea reclamantului în funcția anterior deținută nu mai este posibilă din acest motiv.
În condițiile în care nu se poate dispune reintegrarea în funcție nu se mai poate pune problema obligării angajatorului la despăgubiri egale cu drepturile salariale până la reintegrarea angajatului în funcție.
Este adevărat că potrivit art.57 al.2 din Codul Muncii constatarea nulității contractului produce efecte pentru viitor.
Dar, potrivit art. 57 al.5 din Codul Muncii persoana care a prestat muncă în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia.
Acest text, pe de o parte, impune plata angajatului pentru munca prestată până la anularea contractului.
Pe de altă parte, textul evocat are semnificația că angajatul respectiv are dreptul la remunerație doar pentru munca prestată efectiv.
Or, după emiterea deciziei nr.57/10.12.2012 reclamantul nu a mai prestat muncă astfel încât nu poate pretinde o contraprestație a acesteia constând în drepturi salariale.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se vor admite ambele recursuri și se va modifica sentința civilă nr.2552/23.04.2013 în parte în sensul admiterii cererii reconvenționale iar sentința civilă nr.3661/24.09.2013 în sensul respingerii cererii de acordare a despăgubirilor egale cu drepturile salariale și a cererii de reintegrare în funcție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâta S.C. E. S. TERM S.R.L. cu sediul în Măcin, ., județul Tulcea împotriva sentinței civile nr. 2522/23.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ /2013 al Tribunalului Tulcea și împotriva sentinței civile nr. 3661 din 24.09.2013 pronunțată în dosarul conexat nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. C., domiciliat în Măcin, ..14A, județul Tulcea.
Modifică în parte sentința civilă nr.2552/23.04.2013, în sensul că:
Admite cererea reconvențională.
Constată nulitatea contractului individual de muncă încheiat între părți înregistrat sub nr.9/01.12.2010.
Modifică în parte sentința civilă nr.3661/24.09.2013 în sensul că respinge ca nefondată cererea de reintegrare în funcția deținută anterior și cererea de acordare a despăgubirilor egale cu drepturile salariale.
Menține restul dispozițiilor sentințelor recurate.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Decembrie 2013.
Președinte, J. Z. | Judecător, R. A. | Judecător, M. B. |
Grefier, A. B. |
Redactat jud. A. R. 20.01.2014
Tehnored.A.B./21.01.2014/3ex
Jud.fond.L. N.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 644/2013. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 976/2013.... → |
|---|
