Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 361/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 361/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 6553/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.361/AS
Ședința publică din data de 04 iunie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - R. A.
Judecător – M. A.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant T. G.prin S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere – cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat S. S. I. – cu sediul în municipiul C., ., județul C. împotriva sentinței civile nr.290 din data de 21 IANUARIE 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte M. A. NAȚIONALE - cu sediul în municipiul București, ., Sector 5 și C. SECTORIALĂ DE P. A MINISTERULUI A. NAȚIONALE – cu sediul în municipiul București, ..7-9, Sector 6, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică pentru intimatele pârâte – consilier juridic – B. R. – în baza delegațiilor depuse la dosar, lipsind recurentul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată, învederează instanței că intimatele pârâte au depus la dosarul cauzei întâmpinare la data de 12 aprilie 2013, comunicată și recurentului reclamant.
Întrebat fiind reprezentantul intimatelor pârâte, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra cauzei.
Curtea, luând concluziile reprezentantului intimatelor pârâte, potrivit cu care nu mai are cereri prealabile în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cauzei.
Având cuvântul, reprezentantul intimatelor pârâte, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului civil promovat în cauză.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cerere înregistrată la sub nr. 2733/188/15.03.2012, reclamanții Porumbiță I., S. M., Cuțov C., D. D.-A., M. D., L. D., B. N., T. G., C. I., B. V., prin S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. A. Naționale și C. Sectorială de P. a Ministerului A. Naționale anularea deciziilor nr._/7.12.2011,_/7.12.2011,_/5.12.2011,_/16.01.2012,_/7.12.2011,_/15.12.2011,_/7.12.2011,_/7.12.2011,_/13.12.2011,_/12.12.2011, prin care au fost revizuite pensiile de serviciu stabilite în baza Legii nr. 164/2001 și menținerea în plată a pensiilor stabilite prin deciziile emise în baza Legii nr. 164/2001. De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia revizuită în baza OUG nr. 1/2011, precum și a dobânzii legale aferentă acestei diferențe calculată la data plății și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că deciziile contestate au fost emise în temeiul HG nr. 735/2010, a cărei executare fusese suspendată prin sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel Cluj. Ele încalcă principiile neretroactivității legii, drepturilor câștigate și dreptului de proprietate, prevăzute de Constituția României, Declarația universală a drepturilor omului, CEDO și legislația UE. OUG nr. 1/2011 nu se putea aplica raporturilor juridice născute anterior emiterii acesteia. Există numeroase persoane care beneficiază încă de pensia stabilită în baza Legii nr. 164/2001.
Prin cerere înregistrată la 23.04.2012, reclamanții și-au completat cererea, solicitând în subsidiarul celui de-al doilea capăt de cerere obligarea pârâților la emiterea unor decizii de pensie de serviciu în baza Legii nr. 164/2001.
Prin încheierea din 5.06.2012, instanța a disjuns cererile formulate de reclamanții S. M., Cuțov C., D. D.-A., M. D., L. D., B. N., T. G., C. I., B. V., ale căror cereri fac obiectul dosarelor nou-formate 6551-_ .
Prin urmare, în prezentul dosar instanța a rămas învestită cu cererea formulată de reclamantul T. G., dintre deciziile enumerate în cererea de chemare în judecată privindu-l pe acesta numai decizia nr._/7.12.2011.
Prin cerere înregistrată la 8.10.2012, reclamantul și-a completat cererea, contestând cuantumul pensiei, întrucât nu au fost luate în calcul grupele de muncă stabilite prin HG nr. 1294/2001 modificată și completată prin HG nr. 1019/2011, precum și primele acordate de-a lungul timpului și al treisprezecelea salariu. În consecință, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la emiterea unei decizii ținând seama de veniturile reale obținute în concret.
Prin întâmpinare înregistrată la 8.10.2012, pârâtul M. A. Naționale a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
Prin note înregistrate la 9.11.2012, pârâta C. Sectorială de P. a Ministerului A. Naționale a arătat că HG nr. 1019/2010 are caracter secret, însă privește încadrarea anumitor activități în condiții deosebite, speciale și alte condiții, cu efecte numai pentru viitor, pentru cadrele militare în activitate la data adoptării sale.
Soluționând cu prioritate în baza art. 137 alin. 1 C. proc. civ. excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Naționale, invocată prin întâmpinare, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată și a respins ca atare, reținând că decizia emisă în baza Legii nr. 164/2001, a cărei menținere se solicită, aparține acestui pârât. De asemenea, potrivit art. 140 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, realizarea atribuțiilor ce revin caselor de pensii sectoriale, potrivit legii, este supusă controlului Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, după caz. Totodată, potrivit art. 136, ministrul apărării naționale este ordonator principal de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, iar art. 3 lit. b) din aceeași lege prevede organizarea casei de pensii sectoriale în subordinea Ministerului A. Naționale, rezultând că acesta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, care privește pensia plătită din bugetul amintit, stabilită de casa sectorială de pensii care funcționează în subordinea sa.
Prin sentința civilă nr.290 din data de 21 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M. A. Naționale, ca neîntemeiată.
A respins cererea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul T. G. prin S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în contradictoriu cu pârâții C. de P. Sectorială a Ministerului A. Naționale și M. A. Naționale, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia pârâtei nr._/7.12.2011 a fost revizuită pensia reclamantului T. G. în baza OUG nr. 1/2011, stabilindu-i-se o pensie de 2926 lei, mai mică decât cea de 3601 lei primită pentru luna februarie 2011 în baza Legii nr. 164/2001, potrivit cuponului de pensie depus la dosar. Contestația administrativă împotriva acestei decizii a fost respinsă prin hotărârea nr._/17.07.2012 a Comisiei de Contestații din cadrul Ministerului A. Naționale. Ulterior, prin decizia pârâtei nr._/13.03.2012, pensia a fost majorată la suma brută de 3537 lei.
De la început trebuie precizat că decizia contestată nu a fost emisă, așa cum a susținut reclamantul, în baza HG nr. 735/2010, ci în baza OUG nr. 1/2011, potrivit mențiunii exprese din cuprinsul acesteia.
Conform art. 1 din OUG nr. 1/2011, pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari. Art. 1 lit. a) din Legea nr. 119/2010 se referă la pensiile militare de stat, categorie în care se înscrie și pensia reclamantului.
Se constată astfel că revizuirea pensiei reclamantului s-a făcut în baza unui act normativ de drept intern, având temei legal sub acest aspect. Textul legal prevede expres revizuirea pensiilor aflate în plată, acestea constituind ipoteza normei juridice, astfel încât nu se poate reține susținerea reclamantului că OUG nr. 1/2011 nu ar fi aplicabilă drepturilor la pensie deschise înaintea intrării ei în vigoare.
În ceea ce privește conformitatea cu Constituția României, OUG nr. 1/2011 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin decizia nr. 919/2011 Curtea Constituțională stabilind că aceasta respectă prevederile constituționale. Curtea Constituțională a reținut că pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, cumulat cu pensia contributivă, formează pensia de serviciu stabilită în legea specială. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție. Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
Curtea Constituțională a statuat, de asemenea, că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii. În privința pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 16 din Constituție și ale art. 11 și art. 20 din Legea fundamentală raportate la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, stabilirea stagiilor de cotizare și a metodologiei de calcul al pensiei pentru diferitele categorii profesionale prevăzute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 este de competența exclusivă a legiuitorului, care, ținând cont de particularitățile activității desfășurate de către acestea, reglementează reguli specifice, fapt ce nu constituie o discriminare.
Instanța are în vedere că limitele controlului de constituționalitate sunt date de prevederile constituționale, instanțele judecătorești fiind chemate să aplice direct și cu prioritate față de dreptul intern, chiar validat de Curtea Constituțională eventual prin raportare și la dreptul internațional, prevederile actelor internaționale referitoare la drepturile omului, în baza art. 20 din Constituție. Ca urmare, incidența CEDO și a jurisprudenței Curții Europene în materie va fi analizată distinct.
Reclamantul critică decizia de plată parțială, în urma revizuirii pensiei, a unui drept câștigat, ca urmare a intrării în vigoare a unei legi care nu poate retroactiva și care astfel nu poate avea ca efect lipsirea sa de dreptul dobândit. Prin urmare, în mod esențial, se aduce în discuție dreptul de proprietate, cu referire la principiul drepturilor câștigate, potrivit căruia drepturile deja dobândite sub imperiul legii vechi nu pot fi pierdute sub imperiul legii noi. Se vede astfel că principiul drepturilor câștigate apare ca o aplicație a principiului neretroactivității legii referitoare la dreptul de proprietate.
Prin decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza C. A. și alții împotriva României din 15.05.2012 s-a reținut că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat. Statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Întrucât adoptarea legilor în vederea stabilirii echilibrului între cheltuielile și veniturile statului implică, de regulă, o examinare a aspectelor politice, economice și sociale, Curtea consideră că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil. În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. În acest sens, Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor a abrogat mai multe sisteme speciale de pensii, inclusiv pe cel al pensiilor militare, pentru a asigura echilibrul bugetar și pentru a corecta inegalitățile dintre diferitele sisteme de pensii. În această privință, pretinsa diminuare a pensiilor reclamantului a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul unitar prevăzut de Legea nr. 263/2010 și astfel motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Curtea a reținut, de asemenea, și faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, precum și că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii. În consecință, reclamantul nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamantul beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor.
În ceea ce privește diferența de tratament în raport cu alte categorii de pensionari, Curtea a reamintit că o distincție este discriminatorie în sensul art. 14 din Convenție dacă îi lipsește o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul mai favorabil al pensiilor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.
Având în vedere aceste elemente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că măsurile criticate de pensionarii militari nu au fost de natură să îi facă pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate, și reclamantul nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
Față de concluziile Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza mai sus menționată, care sunt pe deplin aplicabile și reclamantului întrucât s-a avut în vedere revizuirea pensiilor militare, categorie din care face parte și pensia reclamantului (OUG nr. 1/2011 privește pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, precum și pensiile militare de stat), iar revizuirea s-a făcut numai pentru viitor și nu a vizat decât pierderea suplimentului de pensie plătit de la bugetul de stat, nu și dreptul la pensie în sine, instanța constată că decizia de revizuire criticată de reclamant nu contravine nici principiilor neretroactivității legii, nediscriminării și drepturilor câștigate și nici protecției dreptului de proprietate instituită de convenție, așa cum nu contravine nici dreptului intern.
Art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului privește protecția generică a dreptului de proprietate și nu instituie un nivel superior de protecție față de art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, mai sus menționat, prin urmare nu poate conduce la concluzia încălcării acestui drept prin decizia de revizuire contestată.
Efectuând un control propriu asupra conformității OUG nr. 1/2011 cu instrumentele juridice internaționale privind drepturile omului, instanța aderă pe deplin la concluziile Curții Constituționale și ale Curții Europene a Drepturilor Omului mai sus expuse, neidentificând argumente care să le contrazică.
În acest sens, măsura revizuirii nu afectează dreptul la pensie în sine, iar legea nouă se aplică numai pentru viitor unor situații juridice începute și nefinalizate sub imperiul legii vechi, deci nu retroactivează. Principiul drepturilor câștigate, potrivit căruia drepturile deja dobândite sub imperiul legii vechi nu pot fi pierdute sub imperiul legii noi (principiul fiind o aplicație a principiului neretroactivității legii referitoare la dreptul de proprietate) nu presupune și imposibilitatea pentru legiuitor de a modifica nivelul pensiilor pentru viitor, nici în sens pozitiv, nici în sens negativ, întrucât prin aceasta nu încalcă nici un drept fundamental, ci doar își exercită o anumită opțiune de politică socială. Potrivit legii noi, pensia valorifică principiul contributivității, asigurând în realitate o protecție sporită a dreptului la pensie, în raport cu reglementarea anterioară.
Art. 10 din Tratatul Uniunii Europene și art. 6 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care fac trimitere la Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, nu sunt aplicabile speței. Astfel, potrivit art. 51 alin. 1 din Carta amintită, dispozițiile prezentei carte se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarității, precum și statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑434/11 – Corpul Național al Polițiștilor, prin ordonanța din 14.12.2011: „în ceea ce privește cerințele care rezultă din protecția drepturilor fundamentale, potrivit unei jurisprudențe constante, acestea sunt obligatorii pentru statele membre atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii”. Or, astfel cum rezultă din preambulul său, precum și din conținut, prin OUG nr. 1/2011 nu a fost pus în aplicare dreptul Uniunii.
Susținerile reclamantului în sensul că există numeroase persoane care beneficiază în continuare de Legea nr. 164/2001 nu pot fi luate în considerare, fiind nedovedite. Dacă ar fi fost dovedite, soluția legală ar fi fost de aplicare în toate cazurile a legii noi, iar nu a legii vechi, potrivit principiului supremației legii care funcționează în mod evident în favoarea legii aflate în vigoare.
Art. 6 din Codul civil nu conduce la o concluzie diferită, alin. 6 prevăzând că dispozițiile legii noi sunt aplicabile efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi. Reținând că reclamantul a invocat dreptul de proprietate în legătură cu pensia sa, rezultă că această prevedere legală este aplicabilă, cu mențiunea că art. 6 C. civ. nu are o forță juridică superioară în raport cu OUG nr. 1/2011 și astfel nu o poate invalida, fapt valabil în cazul tuturor prevederilor Codului civil pretins încălcate (art.4, 5, 6 și 11). Art. 3 din legea nr. 71/2011 invocat de reclamant este inaplicabil, întrucât privește punerea în aplicare a Codului civil, nu a OUG nr. 1/2011.
În ceea ce privește comunicările Comisiei Europene, art. 12 din Carta socială europeană și directivele 86 și 97/1996 invocate de reclamantă, acestea conțin prevederi generice care nu pot susține nevalabilitatea OUG nr. 1/2011, act prin care s-a prevăzut corelarea pensiilor militare cu contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale.
Nu se poate reține neconstituționalitatea sau greșita aplicare a OUG nr. 1/2011 și pensiilor aflate în plată la data intrării ei în vigoare în baza deciziilor Curții Constituționale nr. 20/2000 și 120/2007, câtă vreme Curtea Constituțională a constatat direct constituționalitatea OUG nr. 1/2011 și instanța a ajuns la rândul ei la concluzia că aceasta nu este retroactivă și nu încalcă principiul drepturilor câștigate.
În ceea ce privește criticile reclamantului cu privire la calculul pensiei în funcție de grupele de muncă, prime și al treisprezecelea salariu, instanța constată că acesta nu a dovedit că acest calcul s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale aplicabile, în condițiile în care sarcina probei îi aparține, în calitate de reclamant.
În acest sens, instanța a încuviințat în cursul procesului o expertiză contabilă pentru verificarea corectitudinii calculării pensiei prin decizia contestată, iar față de neplata onorariului de expert a constatat la termenul următor, la cererea expresă a reclamantului, decăderea din dreptul de a administra această probă, potrivit art. 170 alin. 3 C. proc. civ.
În ceea ce privește HG nr. 1019/2011, aceasta privește modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 492/2004 privind organizarea și funcționarea institutelor culturale românești din străinătate prin reorganizarea centrelor culturale din străinătate, precum și înființarea unor institute noi, deci nu are nici o legătură cu reclamantul și cu speța.
Din notele depuse de pârâta C. Sectorială de P. a Ministerului A. Naționale a rezultat că HG nr. 1019/2010 are caracter secret, însă privește încadrarea anumitor activități în condiții deosebite, speciale și alte condiții, cu efecte numai pentru viitor, pentru cadrele militare în activitate la data adoptării sale.
HG nr. 1019/2010 nu este publicată în Monitorul Oficial, rezultând că are într-adevăr caracter secret.
Reclamantul nu a contestat susținerile Casei Sectoriale de P. cu privire la conținutul generic exprimat al acestui act normativ. În plus, el nu este aplicabil în speță întrucât a vizat numai cadrele militare în activitate, deci nu și cazul reclamantului. Pe de altă parte, indiferent de această hotărâre a guvernului, reclamantul a decăzut din dreptul de a administra proba cu expertiză contabilă, nedovedind că s-ar fi făcut vreo greșeală cu privire la luarea în considerare a condițiilor de muncă și a veniturilor obținute.
Art. 1 alin. 2-4 din OUG nr. 1/2011 a prevăzut modalitatea de culegere a datelor necesare calculării pensiilor în funcție de contribuțiile fiecărui beneficiar, stabilind că obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. 1, revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea. Instituțiile prevăzute la alin. 2 transmit datele necesare revizuirii la casele de pensii sectoriale, cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011. În cazul pensiilor prevăzute la alin. 1, pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.
Se înțelege astfel că nu se poate accepta critica în sine a aplicării principiului contributivității și în cazul pensionarilor vizați de prevederile OUG nr. 1/2011, legea prevăzând criterii obiective în funcție de care să se realizeze calculul pensiilor, având la bază contribuțiile asiguraților plătite ca procent din veniturile obținute. Prin urmare nu se poate considera că inaplicabilitatea în cazul militarilor a prevederilor generale privind carnetul de muncă îi scutește de aplicarea principiului contributivității, ajungându-se la aplicarea implicită a legii anterioare care îi privea.
Pe de altă parte, beneficiarii pensiei pot face dovada obținerii unor venituri diferite de cele reținute potrivit regulilor de la art. 1 din OUG nr. 1/2011, însă nu se poate reține în prezenta cauză nulitatea deciziilor de revizuire. În lipsa identificării unor erori de calcul concrete cu privire la aceste venituri, deciziile de revizuire, precum și hotărârile comisiei de contestații, care sunt conforme și cu dreptul intern, și cu cel internațional, după cum a fost arătat, se bucură de prezumția de valabilitate.
Se impune și precizarea că decizia cuprinde grupele și condițiile de muncă, deci acestea au fost luate în considerare la stabilirea pensiei.
În consecință, nu există temei pentru anularea deciziei de revizuire a pensiei, nici pentru menținerea deciziei emise în baza Legii nr. 164/2001 și nici pentru emiterea unei decizii în baza Legii nr. 164/2001, care în prezent este abrogată, ori în baza altor acte normative abrogate care au guvernat pensiile militare de-a lungul timpului. De asemenea, nu există nici un motiv pentru obligarea pârâților la plata diferențelor dintre pensia cuvenită în baza Legii nr. 164/2001 și pensia stabilită în baza OUG nr. 1/2011, precum și nici a dobânzii legale aferente, câtă vreme asemenea diferențe nu există.
Pentru toate aceste considerente, cererea, astfel cum a fost completată, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurentul reclamant T. G. prin S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență următoarele:
Prin sentința civilă nr.290/21.01.2013 Tribunalul C., în mod nelegal și netemeinic a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.
Prin Decizia nr.956/13.11.2012, Curtea Constituțională a României a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 alin. 2 din legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de S.C.M.D. în dosarul nr._ și altele prin care a decis că aceste dispoziții „sunt constituționale în măsura în care se interpretează că nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestație, respective ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciul Român de Informații nu împiedică accesul la justiție”.
Din interpretarea per a contrario celor reținute de C.C.R. rezultă că dispozițiile art.151 alin. 2 din legea nr. 263/2010 sunt neconstituționale atunci când împiedică accesul la justiție.
Astfel, deși pronunțate într-un alt context, considerentele Deciziei nr.874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.433 din 28 iunie 2010, au în prezenta cauză o deosebită relevanță:” Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieții persoanei asigurate contribuțiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivității și de a asigura mijloacele de subzistență a celor care au dobândit acest drept în condițiile legii (perioadă contributivă, vârsta de pensionare, etc.).Astfel, statul are obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalități și de a se abține de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale.
În ce privește nelegalitatea revizuirii prin prisma normelor de drept intern:
Deciziile de revizuire a căror nelegalitate o reclamă reclamantul, atât în privința inaplicării în persoana reclamanților a actelor normative specifice, respectiv Legea nr.119/2010 și O.U.G.1/2011, cât și sub aspectul încălcării normelor de drept intern edictate la momentul emiterii acestor decizii, au fost emise sub imperiul Noului Cod Civil, în vigoare în luna decembrie 2011, data emiterii imperiul Noului Cod Civil, în vigoare în luna decembrie 2011, data emiterii.
Constarea anterioară a constituționalității Legii nr.119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii, în concret, produce încălcări ale dreptului intern sau chiar Convenției, cu atâta mai mult cât, între momentul pronunțării Curții Constituționale asupra legalității Legii nr.119/2010 și data emiterii deciziei de revizuire contestată sau intervenit acte normative noi, de imediată aplicare, respectiv Noul Cod Civil.
Este cu atât mai justă aplicarea Noului cod civil în contextul în care, prin emiterea deciziilor de revizuire, are loc și o novație obiectivă – schimbarea pensiei de serviciu în pensie de drept comun, ceea ce presupune încetarea unor raporturi (născute din pensia de serviciu) li nașterea altora (născute din pensia de drept comun). Situația novației este evidentă în contextul în care deciziile de recalculare emise pentru reclamanți în decembrie 2010 în temeiul Legii nr.19/2010, și prin care încercat realizarea novației, au fost la rândul lor supuse revizuirii prin prevederile O.U.G.1/2011 iar pensiile de serviciu au continuat să subziste până la emiterea acestor decizii de revizuire.
Ori, în cazul de față, prin supunerea pensiei de serviciu născută anterior lunii iunie 2010 și menținută în plată chiar de către emitentul actului, data intrării emiterii deciziei de revizuire, la o procedură de revizuire aplicabilă situațiilor juridice născute după 31 ianuarie 2011, printr-un act (decizie de revizuire) s-au încălcat dispozițiile imperative ale art.20 din Constituție și principiul neretroactivității.
Astfel, potrivit art.48 din Legea nr.164/2001 „Cuantumul pensiilor militare se actualizează după cum urmează:
a) ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau solda funcției maxime ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar avut la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute de art.22-24;
b) în cursul execuției bugetului de stat, în funcție de posibilitățile financiare, la o creștere a inflației de cel puțin 10% față de ultima lună când s-a efectuat o corecție a pensiilor, cuantumul pensiilor se majorează cu rata inflației, prin hotărâre a Guvernului.
Un alt aspect de nelegalitate a deciziei de revizuire, bineînțeles atât ca încălcare a principiului neretroactivității cât și edictat ca normă de drept în art.6 din Codul civil, o reprezintă includerea în cuprinsul deciziilor de revizuire a faptului că „prezenta decizie de revizuire intră în vigoare începând cu data de 01.01.2011”.
Ignorând interpretarea sistematică, dar și literară, C. Sectorială de P. a emis decizii de revizuire cu cuantum mai mic decât cel menținut de instanțele judecătorești, inclusiv pentru perioadele în care, prin hotărâri judecătorești irevocabile, se mențineau în plată cuantumuri superioare.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr.164/2001.
Drepturile la pensie ale acestuia au fost recalculate în baza Legii nr.119/2010 și ale O.U.G.nr.1/2011.
Reclamantul a formulat contestație împotriva deciziilor de revizuire a pensiei emise în baza O.U.G.nr.1/2011.
Prin Legea nr.119/2010, pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul unitar de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Scopul Legii nr.119/2010 a fost necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.
Întrucât în termenul prevăzut de Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, prin O.U.G.1/2011 s-a instituit o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, astfel încât persoanele vizate de acest act normativ, să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G.1/2011: „pensiile prevăzute la art.1 lit.a) și b) din Legea nr.119/2010 pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariu mediu brut pe economie, potrivit art.5 (4) din lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate de beneficiari.
Prin art.6 al.2 din ordonanță s-a prevăzut că diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Susținerea reclamantului că s-ar fi încălcat principiul neretroactivității legii civile nu poate fi reținută, întrucât revizuirea pensiei speciale nu s-a făcut retroactiv, ci de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.1/2011.
Prin decizia nr.458/02.12.2003 Curtea Constituțională a statuat că: „ o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de fapt născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare”.
Pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii.
Astfel, spre deosebire de acesta, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale și anume: pensia contributivă și nu supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială.
Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Mai mult, în cazul pensiilor militare întregul cuantum al pensiei speciale se plătește de la bugetul de stat.
Acordarea acestui supliment a urmărit instituirea unui regim special compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special.
Această compensație neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, și nu se subsumează dreptului la pensie, ca element constitutiv al acesteia.
Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare.
Acordarea pensiei suplimentare este strâns legată de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și poate fi eliminată când bugetul de stat nu mai poate suporta sarcina unor astfel de cheltuieli din rațiuni de ordin economic și financiar.
În aceste condiții, partea necontributivă a pensiei de serviciu chiar dacă poate fi încadrată potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în noțiunea de „bun”, îl reprezintă totuși din această perspectivă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale, iar suprimarea ei pe viitor nu are semnificația unei exproprieri.
În acest sens, în decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Muller contra Austriei din 1975 s-a arătat că: „art.1 din Protocolul nr.1, nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum”.
În cauza Andrejeva contra Lituaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut: „ de asemenea o simplă marjă de apreciere este de obicei lăsată statului pentru că acesta să poată lua măsuri de ordin general în domeniul economic și social. Datorită unei cunoașteri directe a societăților naționale sunt în principiu mai în măsură decât judecătorul internațional să hotărască ceea ce este de interes public în domeniul economic sau social”.
În materie de pensie și alte drepturi de asigurări sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului acestora, fără a ajunge la concluzia încălcării art.1 al Protocolului nr.1 (a se vedea Decizia Skorkiewicz contra Poloniei din 01.06.1999; decizia Jankovic contra Croației nr._/1998).
Pentru a aprecia dacă s-a încălcat dreptul unei persoane la proprietate, Curtea Europeană a statuat că trebuie verificate mai multe cerințe și anume: dacă persoana respectivă a avut un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1; dacă există o ingerință a statutului în exercitarea dreptului asupra bunului ce are ca efect privarea totală sau parțială de bun a persoanei respective și, dacă ingerința statului este proporțională cu scopul urmărit în sensul de a se păstra un just echilibru, o proporționalitate între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
În cauză, Curtea constată că pensia de serviciu de care se bucură reclamantul chiar dacă poate fi încadrată în noțiunea de „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1, îl reprezintă totuși din această perspectivă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene care lasă libertatea statelor de a alege felul sau cuantumul beneficiilor plătite în cadrul schemelor proprii de asigurări sociale.
Cerința care mai trebuie verificată pentru a stabili dacă măsura aplicată de stat este în concordanță cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, este aceea a respectării justului echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Din expunerea de motive a O.U.G.nr.1/2011 rezultă că măsura revizuirii pensiilor s-a datorat imposibilității identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie, al beneficiarilor acestei legi, precum și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr.119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
Aceste motive avute în vedere de Guvern, aduc în prim plan situația creată ca urmare a intrării în vigoare a legii nr.119/2010, respectiv conversia sistemului de pensii speciale în pensii bazate în exclusivitate pe principiul contributivității.
Această conversie a fost necesară pentru ca România să își respecte angajamentele asumate prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, absolut necesare pentru stabilitatea economică a țării, pentru atingerea pragului deficitului bugetar, având în vedere și evoluția crizei economice care s-a extins și în cursul anului 2010.
Față de aceste aspecte, Curtea constată că cerințele interesului general în adoptarea O.U.G.nr.1/2011 a fost dovedit.
În ceea ce privește raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate, instanța apreciază că s-a păstrat un just echilibru între cele două cerințe.
În determinarea proporționalității, a justului echilibru, Curtea va verifica în ce măsură a fost afectată substanța dreptului.
Reclamantului nu i-a fost sistată plata pensiei, ci pensia a fost doar revizuită în raport cu sumele cu care a contribuit la fondul de pensii, potrivit principiului contributivității.
Prin aplicarea acestei modalități de calcul, reclamantul și-a pierdut doar partea necontributivă, suplimentul adăugat de la bugetul de stat, dreptul de pensie nefiind afectat în aspectele sale fundamentale.
Prin decizia nr.29/12.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși s-a respins recursul în interesul legii, Curtea a statuat că este esențial a se constata în privința fiecărui reclamant în parte dacă s-a respectat raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate.
Făcând o analiză comparativă a nivelului pensiei revizuite a reclamantului cu pensia medie lunară la nivel național, pe anul 2010 și 2011, se observă un nivel superior al pensiei revizuite, astfel încât s-a respectat raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate.
În ceea ce privește discriminarea invocată de reclamant raportat la alte categorii de pensionari, aceasta nu poate fi reținută, în speță nefiind vorba de persoane aflate în situații similare, fiecare categorie de persoane având drepturi și obligații din prisma statutului profesional.
Reclamantul nu a fost supus unui regim diferențiat față de alte persoane aflate în situații identice sau comparabile, O.U.G.nr.1/2011 s-a aplicat tuturor beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul legalității în fața legii și a nediscriminării este constantă și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferențiere.
Relevantă în speță este Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 15.05.2012 pronunțată în cauza C. A. și alții împotriva României.
Reclamantul, fost cadru militar beneficia de o pensie calculată potrivit Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat.
Pensia acestuia a fost recalculată și revizuită în baza Legii nr.119/2010 și O.U.G.nr.1/2011.
Invocând art.1 din Protocolul nr.1 și art.14 din Convenție, reclamantul a susținut că reforma sistemului de pensii a adus atingere dreptului lor de proprietate, lipsindu-i de pensia stabilită la data pensionării, în timp ce alte grupuri sociale, cum ar fi foștii magistrați, continuă să beneficieze de un mod mai avantajos de calcul al pensiilor.
Curtea Europeană a reamintit că, deși art.1 din Protocolul nr.1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.
De asemenea, Curtea Europeană a reamintit că statele părți la Convenție, dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale, că autoritățile naționale sunt, în principiu cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv.
Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective și anume contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferite sisteme de pensii.
Curtea Europeană a reținut faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii.
În consecință, reclamantul nu a pierdut pensia care îi era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar ci doar o parte din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamantul beneficiase anterior datorită naturii profesiei lor.
În ceea ce privește diferența de tratament în raport cu alte categorii de pensionari, Curtea Europeană a reamintit că o distincție este discriminatorie în sensul art.14 din Convenție dacă îi lipsește o justificare obiectivă și rezonabilă.
Faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul mai favorabil al pensiilor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.
Având în vedere aceste elemente, Curtea Europeană a considerat că măsurile criticate de reclamant nu au fost de natură să-i facă pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și, reclamantul nu a fost în mod nejustificat discriminat în raport cu alți pensionari.
Susținerea recurentului că s-ar fi încălcat dispozițiile noului cod civil referitoare la aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, a aplicării legii civile în timp și la respectarea ordinii publice și bunelor moravuri este nefondată.
Curtea a arătat în considerentele expuse mai sus, pe care nu le mai reluăm, că prin revizuirea pensiei reclamantului nu s-a încălcat art.1 Protocol 1 din CEDO.
OUG 1/2011 s-a aplicat numai după ., revizuind pensiile pe viitor, fără a se aduce atingere prestațiilor anterioare deja încasate, iar prin aplicarea acestui act normativ nu se poate reține că s-ar fi adus atingere în vreun fel ordinii publice și bunelor moravuri.
Nu poate fi reținută nici susținerea recurentului că prin revizuirea pensiilor ar fi intervenit o novație reglementată prin noul cod civil.
Novație este definită ca acea convenție prin care părțile unui raport juridic obligațional sting o obligație existentă, înlocuind-o cu o nouă obligație. Prin urmare, novația este un contract.
Ori, în cauză între părți nu există nici un contract, nici un raport de natură convențională.
Jurisprudența CEDO invocată de recurent referitoare la privarea de proprietate fără plata unei despăgubiri se referă la alte situații decât cea în speță.
În jurisprudența CEDO noțiunea de privarea de proprietate semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun. Situațiile de acest gen reținute de practica jurisdicțională europeană sunt: naționalizări, exproprieri, confiscări.
Or, în prezenta cauză nu este vorba de o sistare completă a pensiei ci de o recalculare a pensiilor pe baza principiului contributivității, pensia plătită reclamantei în baza contribuției la bugetul asigurărilor sociale nefiind afectată.
Prin recalcularea pensiilor nu a avut loc o încălcare a drepturilor câștigate întrucât recalcularea și revizuirea pensiilor nu au avut loc retroactiv, nu au afectat prestațiile de pensie deja încasate ci numai prestațiile care încep să curgă din momentul intrării în vigoare a legii astfel încât, nu se poate reține încălcarea normelor legale referitoare la neretroactivitatea legii civile sau a deciziilor Curții Constituționale prin care s-a statuat că dispozițiile legale noi se aplică numai pentru viitor.
Instanța de fond a respectat dispozițiile art.20 din Constituție și a făcut o analiză temeinică dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, invocate de către reclamant și legile interne și a constatat în mod corect că prin recalcularea pensiilor reclamanților nu a fost încălcat art.1 din Protocolul 1 al CEDO și art.14 din CEDO, arătând pe larg considerentele pe care își întemeiază convingerea făcând trimitere inclusiv la practica CEDO.
Pensia de serviciu chiar dacă poate fi încadrată potrivit interpretării pe care CEDO a dat-o la art.1 din Protocolul 1 în noțiunea de „bun”, ea reprezintă totuși din această perspectivă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale, iar respingerea ei pe viitor nu are semnificația unei exproprieri, astfel încât nu se impune plata unei despăgubiri.
Susținerea recurentului că i s-ar fi încălcat accesul la justiție este nefondată. Prima instanță a analizat pe fond contestația formulată de reclamant, răspunzând în mod gradual la apărările acestuia.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 al.1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul reclamant T. G.prin S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere – cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat S. S. I. – cu sediul în municipiul C., ., județul C. împotriva sentinței civile nr.290 din data de 21 IANUARIE 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte M. A. NAȚIONALE - cu sediul în municipiul București, ., Sector 5 și C. SECTORIALĂ DE P. A MINISTERULUI A. NAȚIONALE – cu sediul în municipiul București, ..7-9, Sector 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. A. M. A. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – M.S.S.
Red.dec.Jud.J.Z./19.06.2013
Tehnored.Gref.G.I./2 ex.
Data: 21.06.2013
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 32/2013. Curtea... | Cereri. Decizia nr. 473/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
