Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 32/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 32/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 2589/118/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr.32/AS:
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. A.
Judecător M. B.
Judecător R. A.
Grefier C. D.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul reclamantul D. A., domiciliat în M., . nr.16, ., . civile nr.3248/06.06.2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE, cu sediul în București, sector 6, Drumul Taberei nr.7-9, având ca obiect contestație decizie pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimata pârâtă C. de P. Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, dl.consilier juridic B. R., conform delegației pe care o depune la dosar, lipsind recurentul reclamant D. A..
Procedura este legal îndeplinită conform art. 87 și urm.cod pr.civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului și mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, după care:
Fiind întrebat, reprezentantul intimatei pârâte susține că nu mai are alte cereri, excepții de invocat sau probe de solicitat în cauză, apreciind dosarul în stare de judecată.
Curtea, având în vedere susținerile reprezentantului intimatei pârâte, potrivit cărora în cauză nu mai sunt alte cereri sau probe de solicitat, declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei pârâte C. de P. Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, având cuvântul solicită respingerea recursului, ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul D. A. a chemat în judecată pe pârâta C. Sectorială de P. a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate nulitatea absolută a deciziei de revizuire a pensiei nr._/28.11.2011 și menținerea în plată a deciziilor anterioare emise în temeiul Legii 164/2001 și a Legii 179/2004.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la emiterea deciziei de revizuire au fost aplicate dispozițiile H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010, deși prin Sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ s-a dispus suspendarea executării acestei hotărâri de guvern.Așadar, emiterea deciziei de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile mai sus arătate, prin urmare și decizia de revizuire este lipsită de temei legal.
Totodată, prin decizia contestată s-a dispus în mod netemeinic și nelegal revizuirea pensiei de care beneficia, producându-se o diminuare nejustificată a cuantumului acesteia și implicit a patrimoniului său.Astfel, atât prin Legea nr. 119/2010, cât și prin OUG 1/2011, în baza cărora casa de pensie a procedat la revizuirea pensiei, se încalcă dreptul de proprietate și principiul dreptului câștigat, deoarece pe parcursul anilor în care a fost militar activ a câștigat dreptul de a beneficia de sistemul de pensii sub imperiul căruia și-a desfășurat activitatea.
În plus, această revizuire a cuantumului pensiei militarilor reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului de proprietate astfel cum este el prevăzut în art. 44 din Constituția României, o încălcare a tratatelor la care România este parte, dar și a jurisprudenței CEDO. În acest context, s-a menționat că deși s-a constatat de către Curtea Constituțională a României, în cuprinsul Deciziei nr. 871/25.06.2010, că Legea nr.119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, nu sunt împiedicate instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. Plecând de la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuie constatat că reclamantul beneficiază de un drept de proprietate asupra pensiei a cărei recalculare a fost dispusă de către pârâte însă este lipsit de această proprietate, prin dispozițiile legale naționale enunțate mai sus.
În aceste condiții, evident aceste norme naționale vin în contradicție directă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa încât, instanța este obligată conform art. 20 alin 2 din Constituția României să facă aplicarea directă a reglementărilor internaționale.
În legătură cu privarea de proprietate prin revizuirea pensiilor speciale, reclamantul a concluzionat că reducerea pensiei, ca urmare a recalculării și imposibilitatea de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea lor, ca beneficiari ai pensiei stabilite prin acte normative speciale, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general. Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamantului, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
Un alt motiv de nelegalitate a deciziei contestate, invocat de reclamant, a vizat încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut la art.15 alin. (2) din Constituția României, precum și a principiului drepturilor câștigate.
În plus, s-a susținut și încălcarea prevederilor art. 4-6 și art. 11 din Codul civil intrat în vigoare la data de 01.10.2011, prin supunerea pensiei de serviciu, născută anterior lunii iunie 2010 și menținută în plată la data intrării în vigoare a Codului civil, unei proceduri de revizuire aplicabilă situațiilor juridice născute după 31.01.2011, printr-o decizie de revizuire emisă ulterior datei la care noul cod civil a intrat în vigoare.
Referitor la cuantumul pensiei, reclamantul a pretins că veridicitatea datelor și a elementelor care au condus la stabilirea punctajului mediu anual este îndoielnică. Astfel, nu există nici un temei legal pentru ca veniturile brute realizate să varieze de la o lună la alta, cu excepția perioadelor în care a beneficiat de indemnizație de îmbarcare. Totodată, nu poate fi acceptată ca reală suma de 2.209 lei realizată în luna martie 1975 și nici suma de 2.691 lei realizată în iulie 1977, față de gradul pe care îl deținea. Din anexa deciziei de revizuire nu rezultă grupele de muncă avute în vedere și nici perioadele pentru care nu au fost identificate state de plată.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, susținând că prin decizia contestată se stabilește o pensie în cuantum brut de 2.897 lei, mai mare decât cea stabilită în baza Legii 164/2001, de 2.836 lei.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că la stabilirea pensiei reclamantului, în cadrul procesului de revizuire reglementat de OUG 1/2011, au fost valorificate toate documentele doveditoare aflate la dosarul de pensie, potrivit metodologiei de calcul prevăzute de actul normativ.
Cu privire la criticile concrete ale reclamantului, pârâta a subliniat că aspectele legate de aplicarea în concurs a legislației naționale cu cea europeană au fost tranșate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 871/2010.Referitor la situația juridică creată de OUG 1/2011, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 919/2011, apreciind în mod corect situația extraordinară ce a generat modificarea veniturilor pensionarilor.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 29/12.12.2011, stabilind că la analiza proporționalității măsurii luate trebuie avute în vedere criterii obiective precum indemnizația socială pentru pensionari ori pensia medie lunară.Or, în condițiile în care pensia medie din sistemul public este de aproape 740 lei, este greu de susținut că prin revizuirea pensiei reclamantului și stabilirea acesteia la nivelul de 3.013 lei brut, cel în cauză a fost lipsit de mijloacele de subzistență.
Prin sentința civilă nr.3248/06.06.2012 pronunțată de Tribunalul C. s-a admis în parte excepția lipsei de interes, privind capătul de cerere privind menținerea în plată a pensiei stabilite prin decizia nr._/31.08.1998 și decizia de recalculare nr._/23.03.2011 și s-a respins acest capăt de cerere ca lipsit de interes; s-au respins restul pretențiilor formulate ca nefondate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei de interes în formularea acțiunii:
Prin decizia contestată, a fost stabilită în favoarea reclamantului o pensie în cuantum brut de 2.897 lei. Înainte de punerea în aplicarea a Legii 119/2010, reclamantul a fost beneficiarul unei pensii militare de stat, calculată conform Legii 164/2001, în cuantum brut de 2.836 lei.
În consecință, reclamantul nu obține nici un folos material în cazul pronunțării unei hotărâri judecătorești de menținere în plată a pensiei stabilite prin decizia nr._/31.08.1998 și decizia de recalculare nr._/23.03.2011.pentru aceste motive, va fi admisă excepția lipsei de interes în ce privește capătul de cerere menționat.
Cu referire la cererea de anulare a deciziei de revizuire a pensiei, instanța reține că o eventuală soluție de admitere ar putea presupune obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de revizuire cu luarea în considerare a unor elemente de calcul diferite de cele rezultate din anexa la decizie și care ar putea determina un punctaj mediu superior și implicit un cuantum al pensiei mai mare.
Pentru aceste motive, urmează a se reține că reclamantul justifică un interes în formularea contestației împotriva deciziei de revizuire a pensiei, astfel că excepția invocată de pârâtă va fi respinsă ca nefondată.
Cu privire la fondul cauzei:
Reclamantul a fost beneficiarul unei pensii militare ce a făcut obiect al recalculării reglementate de Legea 119/2010.
Pentru a se asigura punerea în aplicare a dispozițiilor Legii 119/2010 privind recalcularea unor pensii speciale, devenite pensii în înțelesul Legii 19/2000, a fost adoptată OUG 1/2011, prin care se instituie o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor militare cu respectarea principiului contributivității și al egalității, dându-se dreptul beneficiarilor acestor categorii de pensii să identifice și să depusă la casele sectoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.
În temeiul acestui act normativ și cu respectarea metodologiei de calcul prevăzute în anexa la ordonanța de urgență, pârâta C. Sectorială de P. a M.. decizia de revizuire a pensiei contestată prin cererea de față.
Criticile reclamantului privesc însă în primul rând neconstituționalitatea acestui act normativ, contradicția dintre acesta și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și încălcarea unor dispoziții din Codul civil intrat în vigoare la data de 01.10.2011.
O primă critică formulată de reclamant se referă lipsa temeiului juridic al emiterii deciziei de revizuire, în condițiile în care privește decizii de recalculare emise în baza HG 735/21.07.2010-suspendată prin Sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr._, irevocabilă prin Decizia nr. 38/07.01.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de motivul de nelegalitate astfel invocat, instanța reține că hotărârea judecătorească prin care s-a dispus suspendarea unui act administrativ, în cadrul unui litigiu în care reclamanții din cererea de față nu au avut nici o calitate, nu poate produce efecte decât în privința părților din acel dosar, potrivit principiului relativității efectelor unei hotărâri judecătorești pronunțate în materie civilă.Prin urmare, suspendarea H.G. 735/21.07.2010 nu putea profita reclamantului, față de care hotărârea de guvern menționată continua a produce efecte.
Pe de altă parte, revizuirea pensiei a operat în temeiul OUG 1/2011, act normativ a cărui aplicabilitate trebuie verificată.În plus, împrejurarea că un act juridic este afectat de anumite vicii, care pot determina anularea sa, nu poate atrage aceleași motive de nulitate și asupra actului modificator, mai ales că este posibil ca tocmai pe această cale să fie înlăturate cauzele de nulitate.
În ce privește susținerile reclamantului referitoare la efectul retroactiv produs de Legea nr. 119/2010, față de cuantumul pensiei stabilit în favoarea sa anterior intrării în vigoare a acestei legi, urmează a se reține că verificarea conformității unui act normativ cu prevederile constituționale constituie atributul exclusiv al Curții Constituționale, iar nu al instanței de judecată, aceasta din urmă fiind ținută a aplica orice text de lege cu privire la care instanța de contencios constituțional nu a constatat anterior încălcarea legii fundamentale.Singura modalitate în care o instanță de drept comun poate interveni în procedura declarării neconstituționale a unui text de lege este aceea a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, invocată din oficiu sau de una dintre părți, situație ce nu se regăsește însă în speța de față.
Susținerile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului său de proprietate, astfel cum s-a conturat acest concept în practica CEDO, sunt de asemenea nefondate.
În acest context, instanța reține că pensia de care se bucura reclamantul constituie un „ bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în exercitarea dreptului asupra bunului său reclamantul a suferit o ingerință din partea statului care a adoptat Legea 119/2010, cu consecința diminuării pensiei.
Sub acest aspect, se impune a fi subliniată practica CEDO în sensul că intervenția statului prin diminuarea pensiilor nu este de tipul “privării de proprietate” (a se vedea, spre exemplu, cauza Aizupurua Ortiz c. Spaniei, 2, unde pierderea unei pensii complementare este analizata din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor). Curtea nu analizează situația reducerii pensiilor ca și cum ingerința ar fi o “privare de proprietate”, astfel că lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, în mod automat, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1. În consecință, este la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul ori cuantumul beneficiilor pe care la acordă, singura condiție impusă statului este aceea de a respecta art. 14 din Convenție, privind nediscriminarea.
Cu toate acestea, ingerința statului trebuie să corespundă celor 3 limitări, condiții impuse de art. 1 din Convenție, respectiv:ingerința să fie prevăzută de lege, să existe un scop legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate.
Prima condiție este satisfăcută în cauză deoarece limitările aduse unor drepturi de pensie s-au realizat printr-o lege (Legea nr. 119/2010).
Scopul legitim urmărit prin luarea măsuri a fost determinat de necesitatea diminuării cheltuielilor bugetare și instituirea unui regim egalitar de pensii având la bază principiul contributivității și eliminarea inechităților existente în sistem și nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul.
Din expunerea de motive a Legii 119/2010 rezultă că măsura recalculării pensiilor speciale a fost adoptată în considerarea faptului că România trebuie să își respecte angajamentele asumate prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, absolut necesare pentru stabilitatea economică a țării și pentru atingerea pragului deficitului bugetar, având în vedere și evoluția crizei economice care face ca aceasta să se extindă și în cursul anului 2010.
În ce privește ultima dintre condițiile menționate, având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate între ingerința statului și scopul urmărit nu va consta în verificarea acordării, de către stat, a unei despăgubiri adecvate, ci se va analiza în concret, în ce măsura a fost respectat justul echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
De remarcat este opinia CEDO în sensul că statul se bucura de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu, Curtea constatând că nu este rolul sau de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotarare din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotarare din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
In ceea ce privește raportul de proporționalitate dintre interesul general si cel al apărarii dreptului de proprietate, în materie de pensie, Curtea acceptă reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării articolului 1 al Protocolului nr. 1: aprox. 43% (T. c. Suediei – reducere de la 8625 coroane la 4950 coroane ); aprox 38% (Jankovic c Croatia, 12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce decurgeau din acesta (10% din salariul mediu lunar; reduceri de 50% din pretul transportului, consumului de electricitate, caldura, gaz etc., 50% din pretul asigurarii pentru automobile – Domalewski c. Polonia, 15 iunie 1999); reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul mai primea alte 2 pensii, si reducerea fusese necesara pentru ca suma celor 3 pensii sa nu depaseasca un plafon maximal stabilit de lege pentru pensile publice – Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri intre 30 si 50% din cuantumul unei alocatii speciale pentru vaduve (A. C. Goudswaard-V. Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005).
Prin urmare, analiza acestei condiții presupune o verificare în concret a împrejurărilor speței, în funcție de gravitatea măsurii (lipsirea totală de drept sau reducerea sa într-o măsura care sa-i afecteze substanța) și efectele particulare ale acestei masuri în cazul reclamantului.
Astfel, reclamantului nu i-a fost sistată plata pensiei, ci pensia a fost doar diminuată, fiind înlăturat acel supliment la pensie suportat din bugetul de stat și care conferea acestei pensii un statut special.
Prin urmare, prin aplicarea acestui mod de calcul s-a realizat o uniformizare a întregului sistem al pensiilor publice, cu excepția pensiilor magistraților.Totodată, prin menținerea unei pensii de asigurări sociale în cuantum de 2.897 lei brut, nu se poate aprecia că este afectată grav situația financiară a reclamanților, care să se afle astfel lipsiți de mijloace de subzistență, mai ales că este un nivel al pensiei superior celui înregistrat de cea mai mare parte a pensionarilor din sistemul public.În acest sens, vor fi avute în vedere și criteriile la care a făcut referire ÎCCJ în decizia în interesul legii nr.29/2011, respectiv indemnizația socială pentru pensionari în valoare de 350 lei, potrivit art. 7 din Legea nr. 118/2010 ori pensia medie lunară, cu o valoare sub 749 lei în anul 2011.
Dreptul fundamental de proprietate al reclamantului nu a fost deci afectat în substanța sa, partea cu care s-a micșorat pensia fiind suplimentul acordat de stat și care, după cum subliniază Curtea Constituțională, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art. 47 alin. (2) din Constituție.
Pentru toate motivele expuse, instanța reține că aspectele invocate de reclamant în cuprinsul cererii de judecată nu sunt de natura a atrage anularea deciziilor de revizuire a pensiei, emise în baza unui act normativ conform atât Constituției, cât și jurisprudenței CEDO.
Referitor la cuantumul efectiv al pensiei, rezultat din determinarea unui punctaj mediu anual de 3,_ puncte, trebuie subliniat că reclamantul nu a prezentat decât îndoielile sale referitoare la veridicitatea datelor stabilite prin anexa la decizia de pensionare, fără a indica mijloacele de probă care să facă posibilă verificarea unor asemenea prezumtive erori de calcul.Totodată, reclamantul nu a făcu dovada unor demersuri personale întreprinse în vederea identificării unor documente privind veniturile realizate pe parcursul activității profesionale ce constituie stagiu de cotizare.
În consecință, instanța apreciază că prin decizia contestată au fost respectate dispozițiile OUG 1/2011 privind metodologia de calcul a fostelor pensii militare, astfel că cererea de anulare a acestei decizii va fi respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul. În motivarea recursului său, acesta a arătat următoarele:
In primul rând instanța de fond a admis excepția lipsei de intens invocata de parata C. de P. Sectoriala a Ministerulu Apararii Nationale motivând faptul ca prin decizia de revizuire contestata s-a stabilit in favoarea mea o pensie de 2.897 lei in condițiile in care înainte de punerea in aplicare a Legii 119/2010 recurentul a beneficiat de o pensie de 2.836 lei.
Apreciază că această motivare a instanței de fond nu poate ti reținuta motivat de împrejurarea ca pensia sa in cuantum de 2.836 lei stabilita in baza legilor anterioare Legii 119/2010, a fost recalculata prin Decizia nr._ din 23.03.2011 si comunicata la data de 06.04.2011, in conformitate cu prevederile Legii nr. 90/2007, drepturile sale fiind actualizate așa cum prevede decizia menționata pana la data de 01.10.2008 inclusiv.
Astfel, instanța de fond în mod greșit a avut în vedere creșterea de 61 lei a pensiei recurentului in baza Legii 119/2010 fata de pensia obținută in baza Decretului nr. 214/1977 pentru admiterea excepției lipsei de interes întrucât recalcularea pensiei sale in conformitate cu prevederile Legii 90/2007 s-a făcut doar pana la data de 01.10.2008, iar in condițiile in care aceasta recalculare s-ar fi făcut pana la data apariției Legii 119/2010, pensia sa ar fi fost mult mai mare. Deci, in aceasta situație, prin decizia de revizuire contestata, cuantumul pensiei sale a fost micșorat.
In ceea ce privește motivarea instanței de fond cu privire la faptul ca decizia de revizuire contestata nu a încălcat dreptul de proprietate al recurentului, drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului apreciază ca nu este fondata întrucât prin Legea 119/2010 au fost desființate pensiile de serviciu reglementate atât de Decretul 214/1977 privind pensiile militare de stat cat si ulterior de Legea nr. 164/2001.
Astfel, se invocă prevederile art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Principiul potrivit cu care art. 1 din Protocolul 1 la Convenție garantează dreptul de proprietate se regăsește practic, în multe dintre hotărârile Curții consacrate aplicării dispozițiilor acestui text. Organele Convenției au extins protecția instituită de art.1 și la alte drepturi reale cum ar fi drepturile de creanță. În acest sens se invocă hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Buchen contra Cehia, Kecko contra Ucrainei, Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, Ivlaus și Iouri Kiladze contra Georgiei.
Fața de aprecierile Curții de la Strasbourg, se poate lesne concluziona că și partea din pensia de serviciu a reclamantului a constituit un bun, în accepțiunea CEDO, bun de care recurentul a fost privat ca efect al recalculării.
Așadar dreptul la pensie reprezintă un bun în înțelesul art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, indiferent dacă acesta rezultă direct din lege sau este stabilit printr-o hotărâre judecătorească și dacă se bazează sau nu pe principiul contributivității.
Or, modificarea drepturilor patrimoniale prevăzute de legea criticata, cu consecința pierderii dreptului la pensia de serviciu si a celorlalte beneficii recunoscute de legea in vigoare la momentul pensionarii, impune subsemnatului, in calitate de persoana căreia ii. este aplicabila, o sarcina excesiva si disproporționata, fără a menține un just echilibru intre interesul general si imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.
De asemenea, instanța de fond nu a ținut cont de faptul ca recurentul și-a legitimat interesul prin invocarea valorilor patrimoniale având semnificația unui drept câștigat, recunoscut si executat de stat în temeiul unei legi speciale, respectiv Decretul 214/1977 privind pensiile militare de stat cat si ulterior de Legea nr. 164/2001, suficient de clare si previzibile la data pensionarii, și care i-a permis planificarea acțiunilor atât pe termen lung cât și pe termen scurt pentru sine si familia sa, precum și o anumită maniera de gestionare a bunurilor prezente și viitoare
Raportul juridic de dreptul asigurărilor sociale legat intre reclamant si stat a fost definitivat la momentul ieșirii la pensie si emiterii primei decizii de pensionare, data la care atât drepturile si obligațiile pârtilor, cat si conținutul lor concret, au fost fixate clar si definitiv.
De asemenea, raportul juridic de dreptul asigurărilor sociale prezintă unele aspecte particulare, unul fiind acela ca obligațiile reciproce ale pârtilor nu se nasc in același moment, putându-se vorbi astfel de un moment al nașterii raportului juridic si de unul al definitivării lui.
Mai exact, momentul încadrării in munca a salariatului, naște obligația acestuia de a plăti contribuțiile de asigurări sociale si dreptul corelativ de a obține o pensie al cărei cuantum este incert la acest moment, drept condiționat de îndeplinirea condițiilor pe care legiuitorul le va fixa la un moment dat (cu alte cuvinte, este un drept sub condiție pur potestativa din partea celui care se obliga, statul fixând unilateral condițiile si cuantumul pensiei).
In momentul in care se constata ca sunt îndeplinite condițiile de pensionare stabilite pentru un moment dat in timp de lege si se emite decizia de pensionare, dreptul la pensie devine cert, in cuantumul stabilit de legislația in vigoare la momentul emiterii deciziei, născându-se corelativ obligația statului de a plăti acest cuantum al pensiei pe viitor, iar raportul juridic fiind definitiv fixat.
Statul deține un control permanent și total al obligațiilor reciproce ale părților.
Pentru a conferi totuși certitudine si stabilitate raportului juridic de asigurări sociale, pentru a evita expunerea persoanei la abuzuri si masuri discreționare, cu consecințe patrimoniale si nu numai deosebit ele grave, ținând seama de situația vulnerabila in care se afla persoana pensionata care se presupune ca si-a diminuat considerabil capacitatea de munca din cauza vârstei si, eventual, a bolii, se impune oferirea unui instrument de protecție adecvat.
Acest instrument consta in garantarea dreptului asupra cuantumului concret al pensiei astfel cum a fost el fixat de stat, aceasta presupunând evident nediminuarea lui pe viitor. In acest context trebuie precizat ca nu s-ar putea imputa pensionarului lipsa ele prevedere a statului care ar putea avea ca efect la un moment dat crearea unui dezechilibru in sistemul de pensii, deoarece statul a avut la îndemâna toate mijloacele pentru a previziona si controla evoluția sistemului.
Dreptul la pensie este supus legii sub imperiul căreia s-a născut, adică legii aplicabile în momentul emiterii deciziei de pensionare, în caz contrar încălcându-se principiul neretroactivității legii și stabilitatea și certitudinea raporturilor juridice.
In ceea ce privește reducerea cheltuielilor bugetare, se constata ca legiuitorul s-a rezumat a prezenta un scop general, fara a oferi insa si informațiile necesare pentru a se aprecia asupra realității acestui obiectiv, asupra necesitații luării masurilor, asupra impactului pe care acestea îl vor avea etc.
In ceea ce privește cea de-a doua motivație, referitoare la acordurile de împrumut cu organismele financiare internaționale, se constata ca legiuitorul nu a indicat in concret nici la ce acorduri face referire si nicio clauza relevanta din cuprinsul acestora din care sa rezulte ca recalcularea pensiilor de serviciu ar fi reprezentat o condiție impusa statului roman.
Mai mult, chiar daca aceste acorduri conțin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale în discuție nu înseamnă că acei creditori au stabilit unilateral aceste condiții, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse (ex. reducerea cheltuielilor bugetare), însă alegerea celor mai adecvate măsuri rămâne la discreția Statului.
Or, daca masurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foști angajați din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora sunt calificate ca având natura juridica a unor masuri cu caracter excepțional, atunci este cu totul evident ca Legea 119/2010 nu s-ar putea întemeia pe art. 53 din Constituția revizuita deoarece lipsește una din cele două caracteristici esențiale, care ar permite evocarea sa, și anume caracterul temporar, limitat în timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv si nu temporar.
Cu privire la cea de-a a treia condiție, respectiv ca ingerința să fie proporțională cu scopul legitim urmărit, instanța de fond nu are în vedere faptul că trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (cauza Pressos Compania Naviera SA și alții contra Belgiei și cauza S. și alții împotriva României).
Pentru a stabili dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru și în special dacă nu obligă pe contestator să suporte o sarcină disproporționată, trebuie să se ia în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația națională. In această privință Curtea a statuat deja, că fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art.l din Protocolul nr.1 decât în cazuri excepționale (cauza Ex Regele Greciei și alții împotriva Greciei; cauza Broniowski împotriva Poloniei).
In orice caz, după cum s-a pronunțat deja Curtea, dacă o reformă radicală a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări draconice a despăgubirilor, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Convenție, cum ar fi spre exemplu principiul egalității și cel al autorității și efectivității puterii judecătorești (cauza Broniowski). Cu atât mai mult absența totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Convenție.
Privarea de proprietate impune așadar obligația Statului de a-1 despăgubi pe proprietar pentru că, fără plata unei sume rezonabile raportate la valoarea bunului ea constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de art.1 din Protocolul nr.1.
Imposibilitatea de a obține fie și o despăgubire parțială dar adecvată în cadrul privării de proprietate, constituite o rupere a echilibrului între necesitatea protecției dreptului de proprietate și exigențele de ordin procedural.
Mai mult, desființarea pensiei de serviciu concomitent cu înlocuirea acesteia cu pensia de asigurări sociale echivalează în concret cu imposibilitatea recurentului de a-și mai recupera vreodată diferența dintre sumele de bani rezultate din pensia de serviciu și cele corespunzătoare pensiei de asigurări sociale, ceea ce a dus la ruperea în defavoarea acestuia a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția dreptului de proprietate și cerințele interesului general. În acest sens se invocă hotărârea Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Pravednya contra Rusia.
Măsura transformării pensiilor de serviciu în pensii obișnuite nu a respectat cerința justului echilibru, fiind evident că o astfel de măsură care a țintit în special categorii de foști salariați cu o carieră și grad de specializare cu mult peste media celorlalți pensionari, nu a produs efectele pretinse, respectiv nu a redus semnificativ pasivul bugetar reprezentat de plata tuturor pensiilor, de vreme ce Statul a continuat să plătească peste 4 milioane de pensii în aproximativ același cuantum.
Referitor la dreptul de acces la justiție, deși Tribunalul a invocat si decizia 871/2010 a Curții Constituțională prin care s-a decis ca dispozițiile Legii privind stabilirea unor masuri in domeniu pensiilor sunt constituționale, apreciez ca acest aspect nu împiedica instanța de judecata sa facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din Constituția României si sa dea prioritate pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului in care România este parte.
Instanțele interne independente și imparțiale, care alcătuiesc puterea judecătorească în accepțiunea Legii 304/2004 sunt și trebuie să rămână singurele care au plenitudine de competență și singurele investite cu puterea de a aprecia în litigiile cu care sunt sesizate, dacă trebuie să aplice un text de lege dintr-o lege internă sau să aplice direct o normă internațională în baza prevederilor art.20 alin 2 din Constituție.
Așadar a nega prerogativa instanțelor de a aprecia ele însele în mod independent și imparțial asupra modului de aplicare și interpretare a unei legi sub motivul că o anumită interpretare a aceleiași legi a fost făcută de Curtea Constituțională înseamnă a le nega acestora puterea (și obligativitatea) de a soluționa pretenția dedusă judecății, ceea ce ar însemna practic un regretabil regres în evoluția statului de drept, din perspective cerințelor primului paragraf al art.6 din Convenție.
Acest principiu al supremației dreptului comunitar a fost consacrat prin Hot Curții de Justiție a Comunității Europene din 15.07.1964 - C. E.N.E.L și Cauz Amministratione delle finanze deloo Stato c. Simmenthal, prin care s-a statuat că „Judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale dispozițiile dreptului comunitar are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a așteptat eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau de instanța de contencios constituțional".
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză, Curtea are în vedere că deciziile de pensie contestată a fost emisă în temeiul prevederilor Legii nr. 119/2010 și a prevederilor OUG nr.1/2011.
În legătură cu aceste acte normative s-a pronunțat Curtea Constituțională care a respins mai multe excepții de neconstituționalitate.
Astfel, prin Decizia nr.871 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor (publicată în Monitorul Oficial nr.433 din 28.06.2010) Curtea Constituțională a dispozițiile aceste legi sunt constituționale față de motivele invocate care au vizat încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art.15 alin.(2) din Constituție, încălcarea dispozițiilor art.44 din Constituție și prevederilor art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispozițiile art.47 alin.(1) și art.135 alin.(2) lit.f) din Constituție, conformitatea prevederilor art.1-5 și art.12 din legea criticată cu dispozițiile art.53 din Constituție, conformitatea legii supuse controlului de constituționalitate cu dispozițiile art.1 alin.(5) și ale art.47 alin.(2) teza întâi din Constituție, încălcarea dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, stabilindu-se și faptul că nu poate fi reținută nicio încălcare a tratatelor internaționale invocate.
Ulterior, prin mai multe decizii, Curtea Constituțională a respins excepții de neconstituționalitate privind această lege.
Spre exemplu, în Decizia nr.1.286 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr.845 din 29.11.2011, Curtea Constituțională a arătat că „ceea ce se subsumează, în mod evident, conceptului de facta praeterita este dobândirea calității de pensionar. Însă, cu privire la drepturile rezultate în urma obținerii calității menționate, se observă că acestea se constituie în veritabile efecte rezultante ale actului de pensionare, ceea ce nu înseamnă că actul de pensionare determină a priori și ad aeternam cuantumul pensiei/drepturilor aflate în plată. Astfel, prestațiile de asigurări sociale, subsecvente actului de pensionare, nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta praeterita. Ele devin facta praeterita pe măsura curgerii timpului, însă cuantumul pensiei la care este îndrituit pensionarul pentru perioada ce urmează unei luni încheiate este mai degrabă un efect viitor al raporturilor juridice trecute - facta futura, întrucât raportul juridic trecut, în speța de față, se constituie chiar în dobândirea calității de pensionar și toate prestațiile succesive lunare sub forma pensiei sunt facta futura, care, pe măsura trecerii timpului, devin facta praeterita”.
Curtea observă că „pensia de serviciu este compusă, principial, din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Obligația statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurări sociale, persoana în cauză și-a garantat dreptul la pensia de drept comun tocmai prin plata contribuțiilor. Este un drept pe care l-a obținut și realizat prin plata contribuțiilor legal datorate. De asemenea, nu există un drept constituțional la pensie de serviciu, astfel încât, cu privire la suplimentul acordat de stat, nu se poate susține că este un drept viitor câștigat ad aeternam din moment ce este sub condiție.
Curtea Constituțională evocă și mai multe hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotărârile din 8 decembrie 2009 și din 31 mai 2011, pronunțate în cauzele Muñoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudența sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art.1 din Protocolul adițional la Convenție, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietății sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în același sens, și hotărârile din 12 octombrie 2004 și 28 septembrie 2004, pronunțate în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plății unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenție în privința bunului ce trebuie justificată (cauza Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esențial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) și că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să știrbească esența dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă și proporțională (paragrafele 62 și 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcție de contribuțiile vărsate, și nu în funcție de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiții, pierderea parțială a unei părți din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63).
Curtea constată că eliminarea pensiilor de serviciu reglementată de Legea nr.119/2010 nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură (spre deosebire de cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, 2005, precitată). Ajustarea dictată de principiul contributivității nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajați ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenței Curții, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr.872 și Decizia nr.874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de față, nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă.
De asemenea, Curtea, prin Decizia nr.977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.711 din 10 octombrie 2011, a statuat: "cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil".
În fine, Curtea reține că dispozițiile procedurale cuprinse la art.3 din Legea nr.119/2010 nu încalcă cu nimic textele constituționale invocate, ele reprezentând prevederi de natură tehnică, legiuitorul fiind îndrituit să stabilească modalitatea concretă de calcul al noilor pensii prin trimiterea generală pe care o face la principiile fostei Legi nr.19/2000 - în prezent trimiterea, desigur, vizează Legea nr.263/2010.
În ceea ce privește OUG nr. 1/2011, se constată de asemenea că Curtea Constituțională a respins mai multe excepții de neconstituționalitate prin deciziile 406/ 03.05.2012, 407/03.05.2012, 153/ 23.02.2012, 553/24.05.2012.
Prin Decizia nr.919 din 6 iulie 2011 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională (publicată în Monitorul Oficial nr.504 din 15.07.2011).
Trebuie avut în vedere că, prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr.819/3.07.2008 și nr. 820/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională, s-a statuat că prevederile art. 1, art.2 al.3 și art. 27 al.1 din O.G. nr. 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești, au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ulterior, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Și în acest caz, s-a motivat decizia prin aceea că „dispozițiile ordonanței lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății” și că „un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării”.
Aceste decizii ale Curții Constituționale au avut în vedere așadar nu doar situația în care instanțe ar anula prevederi legale ci și situațiile în care ar aplica prevederi din acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății, indiferent de forța lor juridică. Și într-un asemenea caz ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat.
Ca urmare, instanța nu poate avea în vedere motive care se referă la existența unui tratament discriminatoriu pentru a aplica în cazul reclamantului alte prevederi legale decât cele care reglementează pensionarea acestuia în perioada de referință.
Pe de altă parte, pentru a se stabili eventuala existență a unei discriminări și a acorda în consecință despăgubiri reclamanților, ar fi necesar ca instanța să analizeze caracterul discriminatoriu al unui act normativ cu putere de lege. Or, caracterul discriminatoriu al unui act normativ constituie o problemă de constituționalitate iar instanța de judecată nu are posibilitatea să efectueze un astfel de control de constituționalitate.
În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 838/27.05.2009 pronunțată de Curtea Constituțională (publicată în Monitorul Oficial nr.461 din 03.07.2009) s-a stabilit că „potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională. Prin urmare, nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare”.
Trebuie avut în vedere că prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/17.01.1995 s-a stabilit că „puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Soluția este aceeași și pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale”.
În plus, în Decizia nr. 29/2011 pronunțată în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că față de caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit. În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
Ca urmare, instanța de judecată este în imposibilitate să procedeze la un control de constituționalitate al acestor acte normative, control care intră în competența exclusivă a Curții Constituționale conform art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992.
În cauză mai trebuie avut în vedere că în legătură cu problema de drept dedusă judecății, respectiv posibilitatea statului de a transforma pensia militară (de serviciu în sens larg) într-o pensie de asigurări sociale care poate implica și diminuarea cuantumului ei, s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza C. A. și alții contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat la 15 mai 2012 hotărârea prin care cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Curtea a arătat că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; Jankovic c. Croației decizi, nr._/98; Kuna c. Germaniei, decizie, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00; Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
S-a mai arătat că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._/11 și_/11).
Curtea a notat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective respectiv contextul economic actual și voința de a corecta inegalităților existente între diferitele reglementări ale pensiilor.
În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Curtea ține cont că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și că durata serviciului militar a fost asimilat stagiilor de cotizare în sensul legii iar reclamanții nu a pierdut pensia care le era datorată în virtutea contribuțiilor efectuate în timpul serviciului ci numai acea parte din pensie care era plătită integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră în considerarea naturii profesiei lor.
În ceea ce privește diferența de tratament, Curtea a reținut că în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care îi lipsește orice justificare obiectivă și rezonabilă iar faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține de marja de apreciere a statului.
În aceste condiții, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că că măsurile criticate de reclamanți nu au determinat o sarcină disproporționată și excesivă pentru aceștia, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost discriminați în raport cu alți pensionari.
Această hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului este în acord cu jurisprudența anterioară referitoare la Legea nr. 119/2010, respectiv hotărârea pronunțată în cauza F. și alții contra României, decizia din 7 februarie 2012.
Mai trebuie avut în vedere că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului reglementările privind pensiile sunt supuse modificării și nici chiar o hotărâre judecătorească nu poate fi invocată ca o garanție împotriva unei astfel de modificări în viitor (hotărârile în cauzele Bulgakova contra Rusiei, Sukhobokov contra Rusiei și Dimitry Nikolayevich contra Rusiei). În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în decizia nr. 215/13.03.2012, arătând că hotărârile judecătorești „se bucură de autoritatea de lucru judecat și determină obligarea autorităților publice la plata drepturilor de pensie astfel cum au fost constatate de către instanțele de judecată, însă această obligație subzistă atâta timp cât este în vigoare și temeiul legal în baza căruia au fost pronunțate hotărârile judecătorești definitive și irevocabile”.
Așadar, susținerile recurentului că ar fi vorba de un drept câștigat nu sunt întemeiate, considerentele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului fiind în sensul că într-o astfel de situație nu poate fi vorba de un drept care nu poate fi niciodată limitat.
De asemenea, susținerea că ar fi trebuit să existe o despăgubire pentru diferența dintre pensia militară și pensia de asigurări sociale stabilită ulterior este nefondată pentru că o astfel de despăgubire ar fi lipsit practic de orice efecte măsura adoptată prin Legea nr. 119/2010. Oricum, așa cum a arătat și prima instanță, pensia rezultată din aplicarea Legii nr. 119/2010 are un cuantum mai mare decât cea anterioară.
În sfârșit, prin Decizia nr. 29/2011 pronunțată în recursul în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 925 din 27.12.2011) Înalta Curte de Casație și Justiție, deși a respins recursul în interesul legii, a stabilit în considerente anumite criterii de analiză a efectelor aplicării Legii nr. 119/2010 care, chiar dacă se referă la pensiile ce intră sub incidența dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, pot fi aplicabile în cazul tuturor pensiilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 119/2010.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește compatibilitatea dintre Legea nr. 119/2010 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de convenționalitate raportată la situația particulară din fiecare speță în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu.
S-a mai arătat că în raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate între scopul măsurii dispuse de legiuitor și efectele produse nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
S-a arătat că, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Într-adevăr, sub acest aspect sunt întemeiate susținerile recurentului în sensul că instanța trebuie să procedeze la un examen efectiv al situației sale.
Dar, procedând la un astfel de examen concret, Curtea constată că susținerile recurentului sunt oricum nefondate.
Astfel, în aplicarea celor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, Curtea constată că prin decizia nr._/31.12.2010 s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie brută de 1.572 lei iar prin decizia nr._/28.11.2011 s-a revizuit această pensie și s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie brută de 2.897 lei cu începere de la 01.01.2011, aceasta fiind pensia în plată raportat la care trebuie făcută analiza proporționalității măsurii.
Or, potrivit comunicatului nr. 69/30.03.2012 al Institutului Național de S., pensia medie brută în anul 2010 a fost de 716 lei iar în anul 2011 de 753 lei. Potrivit comunicatului nr. 63/14.03.2012 al aceleiași instituții, pensia medie brută în trimestrul III al anului 2011 a fost de 758 lei iar pensia medie brută în trimestrul IV al anului 2011 a fost de 760 lei. În sfârșit potrivit Buletinului statistic lunar nr. 1/2011 emis de aceeași instituție, în anul 2010 pensia medie (inclusiv impozitul) a fost de 710 lei în trimestrul I, 714 lei în trimestrul II, 718 lei în trimestrul III și 721 lei în trimestrul IV.
Raportând pensia reclamantului la pensia medie conform datelor statistice rezultă că pensia acestuia depășește cu mult acest nivel astfel încât nu se poate reține că ar fi suportat o sarcină excesivă și disproporționată în raport cu scopul urmărit de legiuitor.
Mai mult, pensia rezultată în urma recalculării este mai mare decât pensia aflată în plată la momentul recalculării.
Astfel, prin decizia_/10.08.2008 se stabilise o pensie militară de stat în cuantum brut de 2.836 lei iar din referatul de plată privind calculul diferenței de pensie prezentat de pârâtă (din 16.03.2011) rezultă că până în 31.12.2010 cuantumul acestei pensii nu s-a modificat. De altfel, deși susține că acest cuantum era calculat la nivelul anului 2008, recurentul nu a expus nici un motiv pentru care cuantumul pensiei militare ar fi trebuit să crească până în 31.12.2010 raportat la elementele de calcul între care unul singur este variabil respectiv solda lunară brută avută în vedere ca bază de calcul (vechimea în serviciu, procentul de calcul și sporul pentru semn onorific nefiind variabile), în condițiile în care prin efectul Legii nr.118/2010 au fost reduse cu 25% și soldele (art.1).
Aceste considerente sunt suficiente pentru a reține caracterul nefondat al contestației reclamantului atât în ceea ce privește cererea principală de anulare a deciziilor de revizuire a pensiei cât și în ceea ce privește cererile accesorii referitoare la menținerea în plată a vechii decizii de pensie militară de stat și de plată a diferențelor de pensie, în consecință.
Ca urmare, devine lipsit de relevanță motivul privind respingerea ca lipsită de interes a cererii de menținere în plată a pensiei militare stabilite inițial, de vreme ce oricum o astfel de cerere nu putea fi admisă în condițiile în care s-a reținut legalitatea deciziei de recalculare a pensiei. Oricum, așa cum s-a arătat, nu se poate reține că pensia militară ar fi avut la momentul recalculării alt cuantum decât cel de 2.836 lei care este inferior celui rezultat din recalculare astfel încât recurentul nu avea nici un interes în menținerea în plată a unui cuantum mai mic al pensiei.
Considerațiile referitoare la aplicarea de către instanță a dreptului Uniunii Europene sunt fără legătură cu cauza; de altfel, recurentul nu a indicat nici un act normativ al Uniunii Europene care să fie aplicabil în cauză.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul reclamantul D. A., domiciliat în M., . nr.16, ., . civile nr.3248/06.06.2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE, cu sediul în București, sector 6, Drumul Taberei nr.7-9, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.
Președinte, M. A. | Judecător, M. B. | Judecător, R. A. |
Grefier, C. D. |
Jud.fond: A.C.
redactat jud. A. R. 22.02.2013
Tehnored.decizie gref.C.D./26.02.2013
2 ex.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 19/2013. Curtea... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 361/2013. Curtea... → |
|---|
