Obligaţie de a face. Decizia nr. 577/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 577/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 178/88/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 577/AS:
Ședința publică de la 01 octombrie 2013
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător J. Z.
Judecător M. A.
Grefier C. D.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenții reclamanți: B. F., S. I., C. P., V. V., C. Ș., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual av. S. V., din Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1632/27.02.2013 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII, cu sediul în București, sector 2, ., având ca obiect obligație de a face asigurări sociale obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru recurenții reclamanți, av. S. V., în baza delegației nr.32/18.04.2013 depuse la dosar, lipsă fiind intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm.Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a evidențiat părțile aflate în litigiu, obiectul și stadiul procesual al cauzei, precum și mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare.
Apărătorul recurenților reclamanți av. S. V. arată că renunță la excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei de un complet de asigurări sociale din cadrul Tribunalului Tulcea. Precizează de asemenea că nu mai are alte cereri, excepții de invocat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere susținerile apărătorului recurenților reclamanți, potrivit cu care în cauză nu mai sunt alte cereri, excepții de invocat sau probe de solicitat, în temeiul art. 150 C.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul, apărătorul recurenților reclamanți susține că la fond intimata nu a depus întâmpinare, nu a depus nici un înscris prin care să se apere și totuși instanța respinge cererea ca nefondată. Deși instanța de fond reține că s-a depășit termenul legal de 45 de zile nu admite cererea și respinge, motivând că întârzierea de 70 de zile este previzibilă și justificată. Solicită să se constate că de la data pronunțării sentinței de către tribunal și până la comunicarea hotărârii, această cerere a fost soluționată și solicită să se constate că cererea a rămas fără obiect. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosarul cauzei, în copie, Hotărârile nr.4078/18.02.2013, 4092/25.02.2013, 4080/18.02.2013, 4084/18.02.2013, 4083/18.02.2013 ale CNPP – C. C. de Contestații emise ca urmare a soluționării contestațiilor recurenților reclamanți: S. I., B. F., C. Ș., C. P. și V. V..
CURTEA
Curtea cu privire la recursul civil de față;
B. F., S. I., C. P., V. V., C. Ș. au declarat recurs la 19 aprilie 2013 împotriva sentinței civile nr.1632/27.02.2013 pronunțate de Tribunalul Tulcea, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt, Prin cererea introdusă la Tribunalul Tulcea la data de 14 ianuarie 2013, reclamanții B. F., S. I., C. P., V. V. și C. Ș. au chemat în judecată C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii – București pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată să soluționeze contestațiile, prin stabilirea unui termen scurt conform art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 și să fie obligată la plata unor daune de întârziere pentru nesoluționarea în termenul legal a contestațiilor, conform art. 24 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt pensionari, foști salariați în cadrul Șantierului Naval Tulcea care pe data de 15 noiembrie 2012 au trimis prin poștă contestațiile împotriva deciziilor de pensionare, contestații primite și confirmate de Casa Județeană de Pensii – Tulcea și că, nici până în prezent, pârâta nu a soluționat contestațiile, refuză categoric să soluționeze aceste contestații, depășindu-se cu mult termenul legal de 45 de zile prevăzut de art. 150 alin. 4 din Legea nr. 263/2010.
Reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 8, art. 18 alin. 6 și art. 24 din Legea nr. 554/2004 și pe art. 150 și art. 151 din Legea nr. 263/2010.
In susținerea cererii, reclamanții au adus în copie certificată adresele nr._/10.12.2012, nr._/10.12.2012, nr._/11.12.2012, nr._/12.12.2012 și nr._/11.12.2012 emise de Casa Județeană de Pensii – Tulcea.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din 20 februarie 2013, reclamanții au invocat excepția de necompetență materială, solicitând declinarea competenței la Curtea de Apel C..
Această excepție a fost respinsă la același termen de judecată, apreciind că tribunalul este competent să soluționeze cererea reclamanților, art. 153 lit. f) din Legea nr. 263/2010 stabilind că tribunalele soluționează, în primă instanță, printre altele, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale.
In speță, reclamanții pensionari, fiind nemulțumiți de deciziile de pensie emise de Casa Județeană de Pensii – Tulcea, le-au contestat, contestațiile fiind înaintate, împreună cu dosarul de pensie, Comisiei centrale de contestații, din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, contestațiile reclamanților fiind în curs de soluționare.
Așadar, litigiul dedus judecății este un litigiu de asigurări sociale și nicidecum de contencios administrativ, astfel că dispozițiile din Legea nr. 554/2004 invocate de reclamanți nu au aplicabilitate în cauză.
Prin sentința civilă nr.1632/27.02.2013 Tribunalul Tulcea a respins ca nefondată cererea promovată de reclamanții B. F., S. I., C. P., V. V., C. Ș., în contradictoriu cu pârâta C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a avut în vedere următoarele:
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii prevede în art. 149 alin. 2 o procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional de examinare a deciziilor supuse contestării.
Reclamanții au urmat această procedură obligatorie, contestațiile lor fiind înaintate la începutul lunii decembrie 2012 de către Casa Județeană de Pensii – Tulcea Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, astfel cum rezultă din adresele depuse la dosarul cauzei.
Este adevărat că, în alin. 4 al articolului 150 din același act normativ se prevede că termenul de soluționare a contestației este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.
Acest termen de 45 de zile este un termen de recomandare și nu unul de decădere, Legea nr. 263/2010 neprevăzând sancțiuni pentru nerespectarea acestui termen.
Este de netăgăduit că, în prezent, C. C. de Contestații are de soluționat o „avalanșă” de contestații la deciziile de pensie emise de Casele teritoriale de pensii, astfel că depășirea termenului de 45 de zile devine previzibilă și justificată cumva.
In aceste condiții, nesoluționarea contestațiilor reclamanților, după 70 de zile de la înaintarea acestora de către Casa Județeană de Pensii Tulcea, nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare în sensul art. 153 lit. f) din Legea privind sistemul unitar de pensii.
Pe de altă parte, pârâta are deja obligația instituită de lege de a soluționa contestațiile reclamanților, nefiind necesară o hotărâre judecătorească de obligare în acest sens.
Relativ la obligarea pârâtei la plata unor daune de întârziere în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, am stabilit deja, că aceste dispoziții legale nu au incidență într-un litigiu de asigurări sociale.
Mai mult, Legea nr. 263/2010 nu prevede astfel de sancțiuni pentru întârzierea în soluționarea contestațiilor de natura celor prevăzute în Legea contenciosului administrativ.
Așa fiind, cererea a fost respinsă ca nefondată.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență nelegalitatea acesteia din următoarea perspectivă.
Concluzia la care a ajuns Tribunalul în legătură cu existența unei avalanșe de dosare nu este susținută probator de nicio dovadă.
Cert este faptul că s-a depășit termenul de 45 de zile de soluționare a cererii, ajungându-se la peste 70 de zile, iar Tribunalul apreciază că nerespectarea acestui termen nu echivalează cu refuzul nejustificat de rezolvare.
Prin motivele de apel au mai invocat apelanții critici în legătură cu incidența dispozițiilor art.8 teza 2 din Legea 554/2004 în sensul că soluționarea cererii era în competența unui complet de contencios administrativ însă acest motiv de apel nu a mai fost susținut de către apelanți.
Recursul este fondat.
Art.150(4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice dispune că: „Termenul de soluționare a contestației este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.”
Termenul prevăzut de dispoziția legală mai sus redată este un termen imperativ și nu un termen de recomandare așa cum lasă să se înțeleagă Tribunalul în considerentele sentinței atacate.
Sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen este aceea că persoana care se consideră lezată prin încălcarea lui se poate adresa Tribunalului competent cu o contestație, o asemenea soluție fiind în deplină concordanță cu dispozițiile art. 153 lit.f din Legea nr. 263/2010, conform căreia Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale.
De altfel, prin decizia 956/2012 Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 151 alin.2 din Legea nr. 263/2010 sunt constituționale în măsura în care se interpretează că nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea în termen legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații nu împiedică accesul la justiție.
A accepta punctul de vedere exprimat de Tribunal referitor la posibilitatea acordată Comisiei Centrale de Contestații de a soluționa contestația cu depășirea termenului de 45 zile în condiții depline de legalitate echivalează cu împiedicarea accesului la justiție, ceea ce este contrar voinței legiuitorului exprimată prin dispozițiile legale mai sus redate.
Cu toate acestea recursul va fi admis însă nu cu consecința admiterii contestației ci a respingerii acesteia, ca rămasă fără obiect, întrucât între timp C. C. de Contestații a emis hotărâri de soluționare pentru fiecare dintre reclamanți.
Admiterea recursului se impune în aceste circumstanțe și în ceea ce privește obligația intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu demararea acestui litigiu, în cuantum de 2000 lei (câte 400 lei pentru fiecare recurent reclamant) în cuantum redus în conformitate cu art. 274 al.3 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenții reclamanți: B. F., S. I., C. P., V. V., C. Ș., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual av. S. V., din Tulcea, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.1632/27.02.2013 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII, cu sediul în București, sector 2, ..
Modifică în tot sentința în sensul că respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.
Obligă intimata la 2000 lei cheltuieli de judecată către recurenți reprezentând onorariu avocat în cuantum redus conform cu art. 274 al.3 C.pr.civ., câte 400 lei pentru fiecare recurent reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 octombrie 2013.
Președinte, M. B. | Judecător, J. Z. | Judecător, M. A. |
Grefier, C. D. |
Jud.fond: M.P.
Red.decizie jud.M.A./08.10.2013
Tehnored.decizie gref.C.D./11.10.2013
3 ex.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 682/2013. Curtea... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 498/2013. Curtea... → |
|---|
