Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 749/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 749/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 217/36/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.749/CM
Ședința publică din data de 17 septembrie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - R. A.
Judecător – M. A.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulată de contestator A. E., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat B. D. – cu sediul în municipiul C., . nr.41, ., județul C., împotriva deciziei civile nr.152 din data de 25 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. „O. T.” S.A. – cu sediul în municipiul C., ., județul C., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat B. D. pentru contestatorul A. E., în baza împuternicirii avocațiale nr._/01.07.2013 și consilier juridic B. V. pentru intimatul S.C. „O. T.” S.A. – în baza delegației nr._/16.09.2013.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Cererea este declarată în termen, motivată și scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care;
Întrebați fiind reprezentanții prezenți ai părților, arată că nu mai au alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra cauzei.
Curtea, luând concluziile reprezentanților prezenți ai părților potrivit cu care nu mai au cereri prealabile în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul contestatorului având cuvântul, solicită a se aprecia asupra motivelor invocate.
Reprezentantul intimatei având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare.
Curtea rămâne în pronunțare asupra contestației în anulare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cerere înregistrată la 24.04.2012, reclamantul A. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . anularea deciziei de sancționare nr. 1448/5.04.2012, obligarea pârâtei la reintegrarea efectivă a reclamantului în postul ocupat la momentul concedierii, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale și a celorlalte drepturi, sporuri și bonificații până la data reintegrării efective.
Prin sentința civilă nr. 4840/01.10.2012, Tribunalul C. a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. E. care a formulat următoarele critici:
Din întreg materialul probator administrat în cauză precum și din declarația martorului audiat la termenul din data de 24.09.2012 reiese fără echivoc faptul că recurentul reclamant nu a avut niciodată intenția de sustragere a produsului petrolier în sensul însușirii lui, ci a dorit să anunțe șeful de schimb despre ceea ce a găsit în grupul sanitar, însă din cauza volumului mare de muncă avut în acea tură, nu a reușit să facă acest lucru imediat, fiind depistat în timp ce se afla în altă zonă.
Mai mult, martorul a stabilit că acel bun mobil nu era din cele care erau folosite de angajați, existând diferențe între produsele manipulate de recurentul reclamant și cel depistat.
Menționează că nu a mai fost sancționat niciodată, că nu a avut niciodată abateri de la normele de conduită în instituție precum și faptul că nu a încălcat regulamentul intern al societății.
De asemenea, arată că nu s-a făcut dovada sustragerii acestui bun, fiind diferit de produsul manipulat și mai mult în acea noapte recurentul reclamant s-a deplasat împreună cu ceilalți colegi pentru a efectua lucrări la foc continuu și era imposibil să plece din timpul manevrărilor.
Consideră că instanța a tras greșit concluzia că a săvârșit o faptă gravă, în condițiile în care nu a avut intenția să își însușească în condițiile în care a comunicat în timp ce efectua acele activități fără a produce vreun prejudiciu sau să nesocotească vreo regulă celuilalt coleg.
Arată că nu a săvârșit nici un fel de abatere de la regulile de conduită și nici de la regulamentul intern, motiv pentru că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.
Sancțiunea aplicată este una gravă, disproporționată, deoarece nu a fost prins asupra bunului, a intenționat să anunțe pentru a nu destabiliza procesul de producție, nu era din cele manipulate de reclamant și nu a fost de natură să producă pagube.
Prin decizia civilă nr.152/CM/25.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a respins recursul ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut următoarele:
Potrivit art. 9.29 din Regulamentul intern al societății, este interzis sefului de schimb sau organelor de pază în cazul în care găsesc recipiente cu produse petroliere indiferent de capacitatea acestora, ridicarea acestora.
De asemenea, art. 11.22 prevede ca ridicarea din locul respectiv a recipientelor cu produse petroliere găsite, indiferent de capacitatea lor, este interzisă.
Art. 30.5 sancționează cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă tentativa de sustragere de produse petroliere din incinta societății.
Constituie tentativă de sustragere de produse petroliere prezența nejustificată a unei persoane în zona în care se află orice fel de recipiente, indiferent de natura acestora (bidoane, canistre, saci în care se pot transporta produse petroliere etc.), ridicarea acestora fără dispoziția sau, după caz, prezența șefului de schimb sau agenților de pază.
Reclamantul a recunoscut că avea cunoștință de obligația de a anunța pe șeful de schimb de recipientele găsite însă susține că intenționa să facă acest lucru și a amânat din lipsa de timp.
În condițiile în care cunoștea prevederile din Regulament dar nu le-a pus în aplicare, concluzia nu poate fi decât aceea ca reclamantul a acționat cu încălcarea obligațiilor de serviciu, astfel ca și decizia de sancționare este legală.
În temeiul art. 40 lit. e) din Codul muncii, angajatorul a constatat săvârșirea abaterii disciplinare si a aplicat sancțiunea corespunzătoare.
Potrivit art. 61 lit. a) din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractual colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
Chiar dacă reclamantul a avut anterior o conduită bună și nu a mai fost sancționat, aceasta nu înseamnă că nu putea să i se aplice sancțiunea cea mai grea deoarece și fapta săvârșită este una dintre cele mai grave, respectiv tentativa de sustragere a 8 litri de produs petrolier, încălcând prevederile regulamentului intern care îi impuneau să anunțe găsirea de produse petroliere și îi interziceau să ridice asemenea produse.
Împotriva acestei soluții a formulat contestație în anulare recurentul reclamant. În motivarea contestației a arătat următoarele: În mod greșit a reținut instanța de fond că nu a avut o conduită firească atâta timp cât i-a spus colegului de schimb despre cle două recipiente, iar acesta a declarat și a susținut ceea ce i-a spus la momentul respectiv.
Apreciază că în mod correct și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și mai mult, a anunțat colegul de serviciu despre cele două recipiente și a acordat prioritate îndeplinirii sarcinilor de serviciu din acea tură urmând ca mai târziu să efectueze informarea despre cele găsite.
Prin decizia nr.148 a fost sancționat de către S.C. “Oli T.” S.A. C. la care era încadrat ca docher la instalații de încărcare/descărcare la bordul nevei și cheu, în cadrul Secției Platfprmă Port, cu “desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă” reținându-se că este vinovat pentru tentativă de sustragere de produse petroliere din incinta societății, că și-a însușit două recipiente totalizând 8 litri produs petrolier motorină și le-a depozitat în vestiarul propriu fără a anunța șeful direct, măsură care este nelegală, deoarece cele două recipiente au fost găsite de către acesta la grupul sanitar și le-a depozitat în vestiarul său, urmând să anunțe șeful de schimb. Însă deoarece a avut de lucru pe rampă a uitat să facă acest lucru. Astfel, când au venit angajații de la paza societății în control au găsit în vestiarul său cele două recipiente și au considerat că și le-a însușit și că a sustras cei 8 litri de produs petrolier motorină, lucru ce nu este adevărat.
Face trimitere la art.61 lit.a), b) și d) din Codul muncii.
Aceste apărări formulate în fața comisiei de disciplină constituite pentru a cerceta fapta petrecută nu pot fi înlăturate deoarece acest lucru era știut și de către colegii săi și mai mult, această faptă săvârșită nu constituie abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul colectiv de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil la regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară, această faptă neîncadrându-se în aceste prevederi.
Din întreg materialul probator administrat în cauză precum și din declarația martorului audiat la termenul din data de 24.09.2012 reiese fără echivoc faptul că nu a avut niciodată intenția de sustragere a produsului petrolier în sensul însușirii lui, ci a dorit să anunțe șeful de schimb despre ceea ce a găsit în grupul sanitar, însă din cauza volumului mare de muncă ce a avut în acea tură, nu a reușit să facă acest lucru imediat, fiind depistat în timp ce se afla în altă zonă.
Mai mult, martorul a stabilit că acel bun imobil nu era din cele care erau folosite, existând diferențe între produseele manipulate de contestator și cel depistat.
Menționează că nu a mai fost niciodată sancționat, că nu a avut abateri de la normele de conduită în instituție precum și faptul că nu a încălcat regulamentul intern al societății.
Mai mult, arată că nu s-a făcut dovada sustragerii acestui bun, fiind diferit de produsul manipulate iar în aces noapte s-a deplasat contestatorul cu ceilalți colegi pentru a efectua lucrări la foc continuu și era imposibil să plece din timpul manevrărilor.
Instanța a constatat însă că regulamentul intern al pârâtei, anexă la Contractul colectiv de muncă, a prevăzut expres conduita care trebuie adoptată de către orice salariat în cazul găsirii de recipiente conținând produse petroliere, caz în care reclamantului îi revenea obligația de a respecta conduita prescrisă.
Invocă prevederile art.9.29, art.11.22, art.30.5 din Regulamentul de Ordine Interioară.
Reține nelegal instanța că din această atitudine a rezultat atât că reclamantul a acționat cu încălcarea obligațiilor de serviciu, cât și că a fost pe deplin conștient de asta.
Invocă art.40 lit.”e” din Codul Muncii, art.61 lit.”a” din Codul muncii, art.242 lit.”e2” și “f”, art.247 alin.2 din Codul muncii și art.250 Codul muncii.
În drept s-au invocat prevederile art.318 al.1 Cod.pr.civ., făcându-se referire atât la atât o greșeală materială a instanței de recurs cât și la omisiunea de a cerceta un motiv de modificare sau casare.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Nu au fost administrate alte probe.
Analizând decizia contestată prin prisma susținerilor contestatorului și a prevederilor legale aplicabile Curtea constată că este nefondată contestația în anulare pentru următoarele considerente:
Din motivarea contestației în anulare rezultă că deși se invocă în temeiul art. 318 al.1 Cod.pr.civ. atât o greșeală materială a instanței de recurs cât și omisiunea de a cerceta un motiv de modificare sau casare, nu se indică în concret nici care ar fi greșeala materială dar nici care ar fi motivul de casare sau modificare ce nu ar fi fost analizat.
Potrivit art.318(1) Cod.pr.civ. prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
În cauză, din motivarea contestației în anulare rezultă că în opinia contestatorului greșeala materială a instanței de recurs ar viza modul în care Curtea a analizat chiar existența abaterii disciplinare și aplicarea criteriilor de individualizare a sancțiunii precum și modul de interpretare și aplicare a prevederilor unor acte normative.
Or, susținerile contestatorului privind omisiunea de a lua în considerare anumite probe, greșita apreciere a situației de fapt sau greșita aplicare a unor reguli de drept sau norme juridice concrete, nu se încadrează în noțiunea de greșeală materială iar o eroare de judecată nu poate fi îndreptată pe această cale întrucât contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac prin care se urmărește desființarea unei hotărâri irevocabile nu pentru că fondul pricinii nu a fost corect soluționat, ci pentru că instanța de recurs a comis erori materiale. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile expres prevăzute de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare și neputând fi valorificate pe această cale greșeli de judecată respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale întrucât a da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți ar echivala cu o nouă cale ordinară de atac ceea ce este ilegal.
Aceasta ar constitui și o încălcare a principiului securității raporturilor juridice desprins de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa din prevederile Convenției, ca fiind unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului. Acest principiu a cărui încălcare echivalează cu încălcarea art.6§1 din Convenție, impune ca o soluție definitivă a oricărui litigiu pronunțată de o instanță judecătorească să nu mai fie repusă în discuție.
De altfel, în motivarea contestației în anulare, contestatorul exprimă în realitate nemulțumiri cu privire la soluția pronunțată în recurs urmărind o nouă judecare a recursului, o nouă apreciere a probatoriului prin prisma prevederilor contractuale și legale aplicabile, ceea ce este inadmisibil, aceste nemulțumiri neputând fi încadrate nici în noțiunea de greșeală materială.
De asemenea, potrivit art.318(1) Cod.pr.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Deși din motivarea contestației în anulare nu rezultă care ar fi motivele de casare sau modificare a pe care instanța de recurs ar fi omis să le cerceteze, totuși, raportat la cuprinsul cererii de recurs formulate în cauză, se constată că în considerentele deciziei prin care a fost soluționat recursul, astfel cum au fost expuse anterior, au fost analizate toate motivele de recurs invocate.
În acest sens trebuie avut în vedere că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (cauza Albina contra României, paragraful 33). Așa cum a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale implică în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (paragraful 30).
Așadar, prin prisma art. 6 din Convenție, instanța poate și trebuie să analizeze mai întâi pertinența motivelor invocate de părți și dacă le consideră pertinente să le analizeze în fond. Dacă constată însă că anumite motive nu sunt pertinente în cauză, analiza pertinenței acestora este suficientă și nu există nici o obligație pentru instanță de a analiza motive care a constatat că nu sunt pertinente cauzei.
În cauză, din cele expuse anterior, rezultă că în considerentele deciziei contestate instanța de recurs a analizat în mod efectiv susținerile recurentului reclamant privind interpretarea și aplicarea legii în referire la existența abaterii disciplinare precum și la individualizarea sancțiunii .
Potrivit art. 3041 Cod.pr.civ. Curtea a analizat cauza sub toate aspectele, nu doar din perspectiva motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 304.
Ca urmare nu se poate reține că în recurs s-a omis analiza vreunui motiv de recurs.
Față de aceste considerente, se va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestator A. E., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat B. D. – cu sediul în municipiul C., . nr.41, ., județul C., împotriva deciziei civile nr.152 din data de 25 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. „O. T.” S.A. – cu sediul în municipiul C., ., județul C., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. A. M. A. J. Z.
Grefier,
G. I.
Red.dec. jud. A. R./2 ex.
Data: 16.10.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 704/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 320/2013.... → |
|---|
