Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1004/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1004/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 14912/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1004 CM
Ședința publică din 30 octombrie 2013
Complet compus din:
PREȘEDINTE - D. P.
JUDECĂTORI - I. B.
- M. P.
GREFIER -C. I.
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă R. E., cu domiciliul în loc. C., ., .. C, . civile nr. 1914/17.04.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA, cu sediul în loc. C. . nr. 2, jud. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, stadiul dosarului și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța, socotindu-se lămurită și având în vedere că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă constată terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ la data de 14 decembrie 2012, reclamanta R. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă ,,CFR MARFĂ” S.A., obligarea acesteia la plata drepturilor salariale constând în diferențele rezultate (în privința salariului de bază și a sporurilor) dintre salariul de bază brut negociat de 700 lei pentru clasa 1 de salarizare și cel plătit de 570 lei. De asemenea, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente diferenței datorate, precum și actualizarea diferenței respective în raport cu rata inflației.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că salariul de bază brut negociat de 700 lei pentru clasa 1 de salarizare este prevăzut de art. 41 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, prelungit prin act adițional până la 31.12.2010. În schimb pârâta a aplicat salariul de bază minim brut de 570 lei până la 1.04.2010 și de 600 lei ulterior acestei date.
Prin întâmpinarea înregistrată la 6 februarie 2013, pârâta a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în baza art. 268 lit. e), d) și c) C. Mc. Totodată, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, sens în care a arătat că nu îi este aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de ramură întrucât Asociația Patronală la nivel de grup de unități din transportul feroviar nu a fost invitată la negocieri, motiv pentru care a solicitat în dosarul nr._ * al Curții de Apel București constatarea nulității acestuia. Salariul reclamantei a fost stabilit în conformitate cu contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, or contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior se aplică numai în cazul în care nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate. Pârâta a avut obligația legală de a se încadra în bugetul de venituri și cheltuieli impus prin hotărâre a guvernului. reclamanta nu a solicitat unei instanțe judecătorești declararea nulității clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că acesta își produce efectele. La nivelul pârâtei nu există meserii sau funcții încadrate în clasa 1 de salarizare, iar contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu prevede clase de salarizare și coeficienți de ierarhizare, astfel încât aplicându-se acest contract salariile ar trebui să fie mai mici.
Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar extrase din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010, de grup de unități in transportul feroviar pe anii 2006-2008, și de ramură transporturi pe anii 2008-2010, acte adiționale, carnetul de muncă al reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 1914/17.04.2013, Tribunalul C. - Secția I civilă a admis excepția prescripției extinctive cu privire la pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 13 decembrie 2009, cu consecința respingerii cererii având ca obiect pretențiile aferente acestei perioade ca fiind prescrisă.
S-a respins ca nefondată excepția prescripției extinctive pentru pretențiile ulterioare datei de 13 decembrie 2009.
S-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei R. E. în având ca obiect pretențiile ulterioare datei de 13 decembrie 2009 inclusiv, pentru diferența de salariu și sporuri, actualizate cu rata inflației, precum și dobânzi legale.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru pretențiile reprezentând salariu și sporuri anterioare datei de 13 decembrie 2009 este întemeiată în raport de dispozițiile art. 268 lit.(c) din Codul Muncii (dispoziții legale aplicabile în speță) și față de data sesizării instanței de judecată (14.12.2012).
Pe fondul cauzei s-a reținut că în speță nu s-a făcut dovada constatării nulității contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, situație în care prevederile acestui contract sunt aplicabile, conform art. 133 alin.(1) lit.(c) din Legea nr.62/2011 și art. 11 alin.(1) lit.(c) din Legea nr.130/1996 pentru toți salariații încadrați în unitățile din sectorul/ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și în consecință este opozabil și pârâtei care activează în ramura „transporturi”.
Potrivit art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil încheiat la nivel superior. O dispoziție similară a existat și la art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform căruia contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Cerința nestabilirii unui nivel inferior al drepturilor în raport cu prevederile contractului colectiv de muncă la nivel superior constituie o cerință de valabilitate a contractului colectiv de muncă la nivel inferior, sancționată expres cu nulitatea potrivit art. 142 alin. 1 din Legea nr. 62/2011 și anterior potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil în speță este supus cerințelor prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sale, respectiv Legii nr. 130/1996, care conține sub aspectul discutat prevederi similare Legii nr. 62/2011 prin care a fost abrogată. Dacă art. 24 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 prevede că nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate, art. 142 alin. 2 din Legea nr. 62/2011 prevede că nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanțele judecătorești competente, la cererea părții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție. Cele două reglementări sunt similare, în sensul că cea de-a doua enumeră expres ambele modalități de invocare a nulității, în vreme ce a doua nu distinge între ele, deci le admite la rândul ei pe ambele.
În cazul contractului colectiv de muncă, este fără suport legal susținerea pârâtei că cel de la nivel de ramură nu ar fi aplicabil decât dacă nu ar exista cel încheiat la nivel de unitate. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior conține drepturi minimal prevăzute pentru salariați, al căror nivel nu poate fi stabilit inferior prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior. Când există contracte colective de muncă încheiate la niveluri diferite, ele produc efecte sub rezerva condiției de valabilitate mai sus menționată. Așa fiind, partea interesată poate invoca în favoarea sa contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, întrucât acesta se află permanent în vigoare, chiar dacă aceasta presupune încetarea aplicării contractului colectiv de muncă încheiat nevalabil la un nivel inferior. Clauzele acestui din urmă contract sunt lipsite de efecte datorită încălcării interdicției legale menționate, astfel încât, ori de câte ori salariatul invocă în favoarea sa clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior, acesta invocă implicit și nulitatea celui încheiat la un nivel inferior. În acest caz invocarea nulității are loc „pe cale de excepție”, ceea ce în termeni procedurali se traduce prin calea unei apărări de fond.
În concluzie, invocarea în favoarea salariatului a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel superior nu presupune formularea unei cereri în declararea nulității ori în anularea celui încheiat la un nivel inferior, instanța urmând să înlăture clauzele din cuprinsul acestuia din urmă prin care sunt prevăzute drepturi la un nivel inferior în raport cu legea ori cu clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior.
Nu poate fi reținută nici apărarea pârâtei în sensul că aceasta a avut obligația legală de a se încadra în bugetul de venituri și cheltuieli impus prin hotărâre a guvernului. Ideea de respectare a legii nu se poate opune plății obligațiilor asumate contractual, încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli fiind un imperativ care impune cel mult imposibilitatea asumării de noi obligații, nu și neexecutarea celor deja asumate.
Prin urmare, chestiunea de rezolvat în cauză se reduce la analiza conformității contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate cu cel încheiat la nivel de ramură, respectiv verificarea dacă primul stabilește drepturi salariale de nivel inferior în raport cu cel de-al doilea.
Cu privire la această chestiune de drept, Tribunalul C. a reținut că aceste contracte colective de muncă încheiate la niveluri diferite conțin coeficienți de ierarhizare diferiți pe categorii de salariați, iar salariul de bază este rezultatul unui anumit algoritm de calcul, expres stabilit în fiecare contract colectiv de muncă, elementele ce intră în calculul salariului fiind diferite în contractul colectiv de muncă la nivel inferior față de cele stabilite în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Astfel, potrivit art. 41 pct. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi (…) este de 700 lei. Lit. b) prevede în continuare că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulate la lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi stabiliți la pct. 1. Acesta stabilește coeficienți minimi de ierarhizare, pe categorii de salariați, între 1,0 și 2,0. Potrivit art. 41 pct. 2, coeficienții minimi de ierarhizare se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stabilit prin pc. 3 lit. a).
Rezultă că nivelul minimal al drepturilor salariale, sub aspectul salariului de bază, este stabilit ca produs între două valori fixe, respectiv între salariul de bază minim brut la nivel de ramură de 700 lei și un coeficient de ierarhizare între 1,0 și 2,0, astfel încât, în funcție de ierarhizare, salariul de bază minim pe categorii de salariați este între 700 lei și 1400 lei.
Câtă vreme contractul colectiv de muncă la nivel de ramură stabilește la art. 41 pct. 2 formula de calcul a salariului de bază minim pe categorii de salariați, ca produs între suma de 700 lei prevăzută la art. 41 pct. 3 și coeficientul de ierarhizare prevăzut de art. 41 pct. 1, aplicabil în funcție de încadrare și studii (muncitori, personal administrative, personal de specialitate, respectiv studii liceale, postliceale, școală de maiștri, superioare, în acest ultim caz diferit pentru subinginer, inginer debutant și inginer), înseamnă că acest contract colectiv de muncă a consacrat un nivel minim al salariului de bază brut pentru fiecare categorie de salariați, după distincțiile făcute la art. 41 pct. 1 privind coeficienții de ierarhizare, între 700 lei și 1400 lei.
Pe de altă parte, potrivit art. 7 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din anexa nr. 1. Aceasta reprezintă grila de salarizare și cuprinde 46 de clase de salarizare. Pentru clasa 1 de salarizare este prevăzut coeficientul de ierarhizare 1,0 și valoarea de 570 lei. Pentru următoarele clase de salarizare sunt prevăzuți coeficienți de ierarhizare din ce în ce mai mari, valoarea aplicabilă fiecărei clase de salarizare rezultând ca produs între coeficientul de ierarhizare și valoarea prevăzută pentru clasa 1 de salarizare.
Se observă astfel că salariul de bază al reclamantei a fost mai mare decât cea mai mare valoare a salariului minim prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură. Din acest punct de vedere, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a prevăzut drepturi la nivel superior în raport cu cel de la nivel de ramură, deci este valabil și nu există nici un motiv să fie înlăturat de la aplicare. A concluzionat Tribunalul C. că deși reclamanta tinde la aplicarea unei lex tertia prin combinarea coeficientului de ierarhizare de la nivel de unitate cu salariul minim de la nivel de ramură, acest mod de interpretare nu poate fi permis întrucât salariul minim de la nivel de ramură nu echivalează cu clasa 1 de salarizare, cei doi parametri fiind diferiți ca semnificație.
Prin urmare, în condițiile în care salariul de bază al reclamantului, stabilit potrivit contractului individual de muncă concordant cu contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, este mai mare decât salariul minim brut de prevăzut în cazul acestuia de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, Tribunalul C. a constatat că nu s-a încălcat acest din urmă contract, iar reclamanta nu este îndreptățit să primească vreo diferență de salariu în raport cu art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi, nici în privința salariului de bază, nici în privința sporurilor și a primelor de vacanță aferente anilor 2009-2011 care au fost corect calculate și plătite salariatului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta R. E. care a criticat-o pentru nelegalitate conform dispozițiilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă coroborat cu art. 3041 Cod procedură civilă, criticile de nelegalitate vizând în esență respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la diferența de salariu rezultat dintre salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei stabilit conform dispozițiilor art. 41 din CCM la Nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008-2010 înmulțit cu coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare pe care o are fiecare salariat și sumele efectiv primite de aceștia.
Susține recurentul că hotărârea Tribunalului C. este nelegală întrucât au fost interpretate greșit dovezile administrate în cauză, fiind nesocotite prevederile art. 41 din CCM la Nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008-2010, probă care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și pentru pronunțarea unei hotărârii temeinice și legale.
Cum prima instanță a nesocotit probele administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, a fost încălcat flagrant dreptul reclamanților la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din CEDO, drept ce implica printre altele, obligația pentru instanțe de a proceda la examinarea efectivă a cererilor deduse judecății, a mijloacelor de apărare și a dovezilor administrate, pentru a putea pronunța o hotărâre care să asigure o rezolvare completă și pertinentă a acestora.
Interpretând și aplicând greșit prevederile contractuale, instanța a schimbat în mod nelegal înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acțiunii, dând o interpretare diferită și aplicând eronat prevederile art. 41 din CCM la nivel de ramură Transporturi valabil pentru anii 2008-2010.
Instanța de fond nu a ținut cont de regulile de interpretare aplicabile speței și a făcut o interpretare trunchiată numai a articolului referitor la salariul minim brut din CCMUNRT, deși avea obligația de a interpreta clauzele convenției unele prin altele dându-i fiecăruia înțelesul ce rezultă din actul întreg, conform art.982 cod civil și astfel a ajuns să pronunțe o hotărâre viciată.
Părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. 3 lit. a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. 1 din prezentul contract colectiv de muncă.
Potrivit art.3 alin. 1 clauzele CCMUNTR produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora, iar potrivit alin. 3, conform principiului că drepturile recunoscute și acordate prin negocieri colective anterioare constituie „legea părților” și sunt „drepturi minime câștigate”, negocierea unui nou contract colectiv de muncă se va face având ca bază clauzele contractului aplicabil.
Drepturile recunoscute și acordate prin negocieri colective anterioare constituie „legea părților” și sunt „drepturi minime câștigate”, negocierea unui nou contract colectiv de muncă se va face având ca bază clauzele contractului aplicabile.
Drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă (salariu minim de bază și coeficienții ierarhizare) sunt considerate minime, de la nivelul cărora începe negocierea contractelor colective de muncă la celelalte niveluri, cu excepția celor care sunt stabilite în cuantum fix sau minim.
Fiind un contract de ramură, părțile erau în imposibilitate de a stabilit în concret coeficienții de ierarhizare pentru toate unitățile care erau supuse prevederilor sale și că atare au fost stabiliți doar pentru 4 categorii profesionale, urmând ca unitățile precizate în anexa 5 cu ocazia negocierii contractului la nivel de unitate să stabilească acești coeficienți funcție de funcțiile și meseriile ce activează în unitatea respectivă, dar cu condiția ca aceștia să nu fie mai mici decât cei stabiliți la art. 41.
Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului C. în raport cu criticile recurentului reclamant, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 130/1996 (în vigoare în perioada de referință) Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de R. Transporturi produce efecte față de toți angajații în unitățile care fac parte din ramura transporturi.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi de un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel superior (art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996).
Prin Deciziile nr. 511/2006, Decizia nr. 294/2007 și Decizia nr. 95/2008 Curtea Constituțională a României a respins excepțiile de neconstituționalitate a normelor din Codul muncii (art. 238) și a art. 8 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996 din Codul muncii referitoare la obligativitatea – între ele, din treaptă în treaptă – a contractelor colective de muncă.
Argumentele instanței constituționale au fost:
- rațiunea încheierii contractelor colective de muncă, la niveluri diferite, constă în aplicarea art. 41 alin. 5 din Constituție care garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convenției colective.
- în acest fel se asigură:
a)îndeplinirea uneia dintre obligațiile statului și anume aceea de a crea condițiile necesare pentru creșterea calității vieții (art. 135 al. 2 lit. f) din Constituție.
b)un nivel minim de drepturi pentru salariați.
- toate aceste obiective, nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligațional al contractului colectiv de muncă de la nivel superior pentru negocierea clauzelor celor de la niveluri inferioare.
În prezent în contextul legislației din domeniul dreptului muncii, prin contractul aplicabil într-o unitate dată, trebuie să se înțeleagă, după caz:
- contractul colectiv de muncă la nivelul unității, dacă există un astfel de contract, cu condiția ca acesta să respecte normele legale și prevederile contractelor colective încheiate la nivelele superioare.
- contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități dacă nu există un contract colectiv de muncă la nivel de unitate și dacă unitatea face parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de la acest nivel.
- contractul colectiv de muncă de la nivel de sector de activitate, dacă nu există contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și nici la nivel de grup de unități și dacă unitatea face parte dintre organizațiile patronale semnatare ale contractului respectiv.
În concluzie, CCM aplicabil într-o unitate dată, este, după caz, contractul efectiv încheiat la nivelul cel mai mic, cu condiția ca acesta să fie încheiat cu respectarea dispozițiilor legale și ale drepturilor minimale prevăzute în contractele la nivel superior.
În literatura de specialitate s-a subliniat, ca o particularitate, dată fiind obligativitatea, sub aspectul drepturilor salariaților, a contractelor colective de muncă din treaptă în treaptă, în cazul în care există contrarietate între ele cu privire la aceeași problemă, salariaților li se aplică clauza contractuală mai favorabilă (Tratat teoretic și practic de drept al muncii, ediția a II-a revăzută și revizuită, pag. 174 I. T. Ș.).
Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, instanța constituțională statuând că “dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractului de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toată libertatea să negocieze și alte clauze precum și drepturi superioare”.
În raport de aceste scurte considerente teoretice referitoare la raporturile dintre contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și contractul colectiv de muncă la nivel superior, Curtea constată că în mod greșit Tribunalul C. a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Art. 41(3) lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010 și care a creat controverse sub aspectul aplicabilității lui dispune următoarele :” Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”, iar art. 40 (3) lit.b) instituie următoarele: „Părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 40, pct.(3) lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40, pct. (1) din contract”.
Din interpretarea literală a dispozițiilor de lege mai sus redate rezultă că voința părților contractante a fost aceea de pornire la negociere atât la nivel de unitate cât și la nivel de grup de unități de la 700 lei pentru salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună.
Intimata este obligată să aplice aceste dispoziții minimale întrucât este semnatara Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.,E.S. cu nr. 370/20.06.2008 și a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin Actul adițional nr. 629/04.01.2011 înregistrat la M.M.F.P.S. – S.D.S.
Contractele colective de muncă invocate mai sus cu valabilitate până la sfârșitul anului 2010 (respectiv, momentul până la care au învestit părțile instanța cu pretențiile deduse judecății) se supun sub aspect juridic dispozițiilor Legii nr. 130/1996 și Codului muncii, în forma anterioară aplicării Legii nr. 40/2011.
Astfel, potrivit art. 7 alin.2 din legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituiau legea părților, iar potrivit art. 8 alin.2 din aceeași lege aceste contracte nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contracte colective de muncă la nivel superior.
Față de dispozițiile art. 236 alin.4 Codul muncii și art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 instanța apreciază că apărarea pârâtei intimate referitoare la aplicabilitatea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional cu ignorarea contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură Transporturi nu poate fi reținută întrucât contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, clauzele fiind obligatorii pentru părțile contractante.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă: „(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contracte colective de muncă încheiate la nivel superior”.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Având caracter obligatoriu, rezultă că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate, respectiv grup de unități au fost stabilite drepturi la nivel inferior iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale s-a accentuat obligativitatea respectării în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Prin Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și nr. 294/2007 s-a statuat: „ Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate), ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale”.
Având în vedere faptul că prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în cauză, la nivel de ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauză, la nivel de unitate, respectiv grup de unități, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități față de clauzele din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, instanța poate aplica ea raporturilor dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturile salariale.
Pe cale de consecință, Curtea găsind criticile întemeiate va admite acest recurs și modificând în parte sentința va obliga pârâta la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea salariului de bază brut în cuantum de 700 lei prevăzut de art. 41 alin. 3 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru perioada 14 decembrie 2009 până la data de 31 martie 2010, actualizate cu indicele de inflație la momentul plății.
Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor datorate de la data de 14 decembrie 2012 (data introducerii acțiunii) până la plata efectivă.
Cumulul reactualizării sumelor datorate potrivit indicelui de inflație cu dobânda legală nu conduce la o dublă reparație a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de pârâtă, fiecare dintre cele două modalități de acoperire a prejudiciului având o finalitate distinctă.
Reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus de către salariat, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății efective.
Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. În realitate, este vorba despre aceeași valoare, față de faptul că salariul se raportează mai ales la puterea de cumpărare a salariatului și mai puțin la valoarea nominală a sumelor primite cu acest titlu.
Pe de altă parte, dobânda legală reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații bănești, iar nu o sancțiune împotriva fenomenului de devalorizare a puterii de cumpărare în perioada în care este plătit salariul.
Prin urmare, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii legale este diferită de natura juridică a reactualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), instanța de recurs constată că este întemeiată și cererea reclamantei de acordare a dobânzii legale, aferente sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale restante, cu începere de la data de 14 decembrie 2012 (data formulării cererii de chemare în judecată), până la plata efectivă.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul reclamantei R. E., cu domiciliul în loc. C., ., .. C, ., împotriva sentinței civile nr. 1914/17.04.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA, cu sediul în loc. C. . nr. 2, jud. C..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că admite acțiunea în parte.
Obligă pârâta SNTFM CFR MARFĂ SA să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând diferențele dintre drepturile salariale calculate pe baza salariului de bază de minim brut 700 lei pentru clasa I de salarizare cu coeficienții de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare conform CCM la nivel de unitate (precum și cu indemnizațiile, adaosurile și sporurile la care era îndreptățit conform contractului individual de muncă) și drepturile salariale efectiv încasate, calculate pe baza salariului de bază minim brut de 570 lei pentru clasa I de salarizare pentru perioada 14.12._10 și respectiv de 600 lei pentru clasa I de salarizare pentru perioada 01.04._10, drepturi actualizate cu rata inflației.
Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor datorate de la 14.12.2012 (data introducerii acțiunii) până la plata efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 octombrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORJUDECĂTOR
D. P. I. B. M. P.
Grefier
C. I.
Jud.fond V.T.
Red.dec.jud.M.P./31.10.2013
Tehnored.gref.I.C./05.11.2013/2ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 320/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 609/2013.... → |
|---|
