Recalculare pensie. Decizia nr. 430/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 430/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 11801/118/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr.430/AS:

Ședința publică de la 25 iunie 2013

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul constituit din:

PREȘEDINTE J. Z.

Judecător R. A.

Judecător M. B.

Grefier C. D.

S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul reclamant V. G., domiciliat în C., ., ., .>județul C., împotriva sentinței civile nr. 643 din 06 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant, lipsind intimata pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.87 și următoarele C.proc. civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care a evidențiat părțile aflate în cauză, obiectul și stadiul dosarului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare.

Întrebat fiind, recurentul reclamant susține că nu mai are înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Curtea, luând act de susținerile recurentului reclamant, potrivit cărora în cauză nu mai sunt alte cereri sau probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurentul reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii cererii introductive și obligării intimatei pârâte de a proceda la recalcularea drepturilor sale de pensie prin luarea în calcul a stagiului complet de cotizare de 20 de ani, iar nu de 30 ani, cum greșit s-a procedat. Totodată solicită obligarea intimatei la plata diferențelor de drepturi de pensie cuvenite și neacordate.

CURTEA

Cu privire la recursul civil de față, constată:

Reclamantul V. G., a chemat în judecată C. Județeană de Pensii C. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată parata să emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, cu plata diferențelor ce vor rezulta in urma acestei recalculări.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost pensionat pentru limita de vârsta in baza Legii nr. 3/1977, la data de 22.10.1997 iar prin deciziile ulterioare i-a fost recalculata pensia utilizându-se un stagiu de cotizare eronat de 30 ani.

Pensia reclamantei a intrat in procesul de recalculare prevăzut de HGR nr.1550/2004 si se încadrează in categoria pensiilor cărora li se aplica recalcularea conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005.

La recalcularea pensiei trebuiau avute in vedere condițiile de stagiu si de vârsta prevăzute de Legea nr. 3/1977, așa cum rezulta din prevederile HG 1550/2004 și având in vedere ca reclamantul a desfășurat activitate încadrată in grupa I de munca mai mult de 20 de ani, in mod eronat parata a avut in vedere, un stagiu de cotizare de 30 ani, in loc de 20 de ani.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, în mod corect a stabilit punctajul mediu anual prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, acesta fiind stagiul complet de cotizare prevăzut de legislația in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, prevăzut de art. 8 din Legea nr. 3/1977. Potrivit art.2 alin.3 din HG. nr.1550/2004 „pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977”, în cazul reclamantei stagiul complet de cotizare fiind 30 ani conform art.8 din Legea nr.3/1977.

Prin sentința civilă nr. 643/06.02.2013, a fost respinsă acțiunea reclamantului V. G. .

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr._/22.10.1997, s-a admis cererea reclamantului și în baza Legii nr. 3/1977, s-a acordat - începând cu 01.06.1997 o pensie pentru limită de vârstă și munca depusă.

Drepturile i-au fost recalculate ulterior, în baza OUG. 4/2005 și HG.1550/2004, parata luând in considerare un stagiu complet de cotizare de 30 ani, stagiu ce a fost contestat de către reclamant.

Întrucât drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut in baza Legii nr. 3/1977, acesta este actul normativ care trebuie avut in vedere pentru a verifica daca parata a aplicat corect dispozițiile legale privind stagiul complet de cotizare.

Insă reclamantul a desfășurat activitate in grupa I de munca o perioada mai mica de 20 de ani, astfel ca nu este îndreptățit la recalcularea pensiei prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 20 ani.

Pentru aceste motive s-a respins cererea reclamantului V. G. ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul V. G. care o critica din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.9 cod procedură civilă .

Arată ca instanța de fond nu a ținut cont de înscrisurile depuse la dosar și a reținut greșit ca acesta nu îndeplinește condițiile de vechime în grupa a I-a de muncă pentru a beneficia de reducerea stagiului complet de cotizare.

Solicita a se lua act de documentele depuse în raport de care apreciază ca poate beneficia de reducerea stagiului conform art.14 din legea nr. 3/1977..

Recursul este fondat.

Conform art. 14 din Legea 3/1977:

„Persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care potrivit legii se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:

- un an și șase luni pentru grupa I de muncă;

- un an și trei luni pentru grupa II de muncă.”

De asemenea, art. 2 din Normele metodologice de aplicare a HG 1550/2004 arata ca ”stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala in munca prevăzuta de legislația in vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare, care pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis in intervalul 01 iulie 1977-31martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977”.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 și 3 din Normele metodologice cuprinse în Anexa la H.G. nr. 1550/2005, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului este echivalent cu vechimea în muncă necesară, potrivit art. 14 alin. 3 raportat la art. 14 alin. 1 din Legea 3/1977, pentru deschiderea dreptului său la pensie.

Reclamantul a prezentat cu ocazia soluționării recursului înscrisuri care atesta faptul ca acesta a lucrat în grupa a I-a de muncă o perioada mai mare de 20 de ani, astfel ca beneficiază de reducerea stagiului total de cotizare necesar de la 30 de ani la 20 ani, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea 3/1977.

Astfel, în buletinul de calcul al deciziei de pensionare - emis de pârâta, se ia în calcul perioada 01.09._72 ca fiind lucrata în condiții normale de muncă deși din adeverința nr. 88/27.01.2012 emisa de MapN rezultă ca reclamantul a lucrat în grupa a I-a de muncă în perioada 30.09._69 perioada care se adaugă la cea de 17 ani și 5 luni ( recunoscuta de pârâta) rezultând astfel un stagiu în grupa I de muncă de 20 de ani.

În raport de probele administrate, Curtea constată ca reclamantul beneficiază de dispozițiile art. 14 din Legea 3/1977 și de recalcularea pensiei prin utilizarea unui stagiu de cotizare de 20 de ani.

Prin urmare, Curtea găsește criticile întemeiate astfel ca admițând recursul, va modifica sentința atacata și va admite cererea în sensul de a obliga C. Județeana de Pensii C. sa emită o noua decizie de recalculare în baza dispozițiilor OUG nr. 4/2005 care sa utilizeze un stagiu de cotizare de 20 de ani, începând cu noiembrie 2012.

În ce privește cel de al doilea capăt de cerere referitor la plata diferențelor rezultate din recalculare, Curtea constata ca reclamantul a înregistrat cererea la instanța de fond la 15.10.2012 și nu a făcut dovada ca a fost împiedicat de o cauza mai presus de voința sa, ca sa conteste decizia de recalculare a pensiei în temeiul OUG nr. 4/2005 astfel ca va fi obligata pârâta sa plătească diferențele rezultate din recalcularea pensiei, începând cu noiembrie 2012, sume ce vor fi actualizare cu indicele de inflație la data plății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil formulat de recurentul reclamant V. G., domiciliat în C., ., ., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 643 din 06 decembrie 2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ..

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Admite acțiunea.

Obligă pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei reclamantului în temeiul OUG nr.4/2005 cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani începând cu luna noiembrie 2012 și la plata diferențelor de pensie rezultate din recalculare începând cu aceeași dată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2013.

Pt.Președinte,Judecători,

J. Z.,R. A.

aflată în concediu de odihnă,

semnează în cond.art. 261 al.2 C.p.c.

Vicepreședinte instanță,M. B.

N. S.

Grefier,

C. D.

Jud.fond: A.C.

Tehnoredactare decizie, jud. M.Badulescu/16.07.2013

3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Decizia nr. 430/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA