Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1188/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1188/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 935/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1188/CM/2013
Ședința publică de la 03 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător R. A.
Judecător M. B.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,CFR MARFA” S.A., cu sediul ales în C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2802 din 10.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. L., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic P. A. în reprezentarea intereselor recurentei, lipsă fiind intimata-reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este declarat și motivat în termen legal, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Reprezentanta recurentei depune la dosar delegația de reprezentare conform procurii judiciare autentificate sub nr. 475/07.03.2013, învederând instanței că nu are alte cereri de formulat.
Curtea, după deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în baza prevederilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, pentru argumentele expuse în cuprinsul cererii de recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamanta M. L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SNTFM „CFR MARFĂ”SA, să oblige pârâta să plătească contravaloarea drepturilor salariale reprezentând diferentele de salariu rezultate dintre salariul de baza brut negociat in cuantum de 700 lei pentru clasa 1 de salarizare, conform art. 41 alin 3 din Contractul Colectiv de munca la Nivel de Ramura Transporturi valabil pentru anii 2008-2010, prelungit prin act adițional până da data de 31.12.2010 fata de salariul plătit efectiv astfel:
- salariul efectiv plătit de 570 lei(pentru clasa 1 de salarizare) pentru perioada cuprinsa intre 28.09._10;
- salariul efectiv plătit de 600 lei (pentru clasa 1 de salarizare) pentru perioada 01.04._10, data pana la care a fost valabil Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi valabil pentru anii 2008-2010.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are calitatea de salariată a societății pârâte în funcția de IDM III, cu clasa de salarizare 26, iar pentru perioada solicitată, intre 28.09._10, a beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 570 lei, respectiv 600 lei pentru perioada 01.04._10, conform actului aditional nr. 1713/21.04.2010 la CCM la Nivel de Unitate .
Conform Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010, inregistrat sub nr. 722 pe anii 2008-2010, la art. 41 alin 3 lit. a se menționează "salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna este de 700 lei, adică 4,12 lei /ora, salariul fiind stabilit fara alte sporuri, adaosuri sau indemnizații incluse in acesta". La art. 41 alin 3 lit. b se prevede ca părțile implicate in negocierile colective la nivel de grup de unități si unitate, vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulate la art. 41 pct 3 litera a, pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, adică 700 lei si nu 570 pentru perioada 28.09._10, respectiv 600 lei pentru perioada 01.04._10, cat in mod eronat a achitat parata.
Se învederează că art. 241 alin 1 lit. c din Codul Muncii prevede: "clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toti salariații incadrati in munca la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractual colectiv de munca la acest nivel", iar la poziția 1 din anexa 5 la acest CCM care nominalizează unitățile la care se aplica acest contract colectiv de munca, se afla si societatea parata, SNTFM CFR MARFA S.A. de asemenea, reclamanta arată că art. 114 alin 1 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 prevede: "drepturile prevăzute in contractele individuale de munca nu por fi stabilite sub nivelul celor adoptate prin prezentul contract colectiv de munca si dupa caz ale celor incheiate la nivel inferior acestuia".
De asemenea, se solicită actualizarea sumelor cu indicele de inflație pana la introducerea cererii de chemare in judecata, iar de la data introducerii cererii de chemare in judecată, se solicită plata dobânzii legale, in vigoare pana la plata efectiva a drepturilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile din Codul Muncii; CCM la nivel de ramură transporturi 2008 - 2010, legea nr.62/2011.
Pârâta SNTFM „CFR MARFĂ”SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune în temeiul disp.art.268 alin.1 lit.d) și e) și art.268 alin.1 lit.c) din Codul muncii.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, motivând că, prin contractele valabil încheiate la nivel de unitate pe anii 2007/2008 și 2009/2010: părțile au înțeles, de comun acord, pentru anii 2009 și 2010, să stabilească un salariu minim la nivelul societății, precum și alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți în CCM la nivel de ramură transporturi.
Se arată că societatea pârâtă este semnatara Contractului Colectiv de Munca la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar cu aplicabilitate pana in decembrie 2010 si care reprezintă CCM la nivel superior celui incheiat la nivel de unitate. Potrivit art 72 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, valabil pe anul 2010 „ salariații cu o vechime de cel puțin 10 ani in unitățile l sau subunitățile de cale ferata ori in unitățile sau subunitățile preluate de/ SNCFR in baza HG nr 235/1991, modificata prin HG nr 570/1991, cărora li se desface contractul individual de munca in urma faptului ca sunt pensionați din cadrul societății la cerere, pentru limită de vârstă sau incapacitate de munca, vor primi o indemnizație egala cu un salariu de baza lunar corespunzător clasei 20 de salarizare" .
Se susține că în cazul clauzelor contractuale din contractele colective de munca încheiate la nivel inferior, care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatata de instanța competenta la cererea părtii interesate -art.24 alin.l, alin.2, alin3 si alin.4 coroborat cu art.8 alin.2 si alin.3 din legea 130/1996 privind contractul colectiv de munca, aplicabila in perioada 2009-2010 de valabilitate a CCM la nivel de Unitate si CCM la nivel de G. de Unități.
Pârâta învederează faptul că reclamanta solicită practic înlocuirea unor clauze ale CCM la nivel de unitate și la nivel de G. de Unități Feroviare, a căror existenta s-a încheiat la 31.12.2010 cu clauze mai favorabile existente in Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi, expirat si acesta la data de 31.12.2010. Conform prevederilor legale in vigoare la data existentei contractelor colective de munca, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente in contractul de munca încheiat la nivel superior se poate face numai in urma sesizării instanței de judecata cu o cerere in constatarea nulității clauzelor respective.
S. pârâtă consideră că orice clauză din C.C.M. la nivel de SNTFC „C.F.R." S.A.. si C.C.M. la nivel de G. de Unități Feroviare nu poate fi inlocuită de către instanța de judecata cu o clauză mai favorabilă, prevăzute in Contractul Colectiv de Munca la nivel de ramura transporturi, în lipsa unei cereri de constatare a nulității acesteia, introdusa in termenul legal prevăzut de art.268 alin.l lit.d din codul muncii.
Consideră că aceste contracte colective la nivel de unitate aplicabile pentru anii 2009- 2010 au fost încheiate cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv CCM la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din CCM la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile. Se apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile contractuale la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
În drept au fost invocate contractul colectiv de munca la nivel de ramura Transporturi 2008-2010, Contractul Colectiv de munca 2009-2010, Codul muncii, Legea nr.168/1999, Legea nr.130/1996.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2802/10.06.2013 pronunțată de Tribunalul C. s-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul disp.art.268 alin.1 lit.e) din Codul muncii ca nefondată; s-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul disp.art.268 alin.1 lit.d) din Codul muncii ca nefondată; a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei cuprinsă între 28.09.2009 – 24.01.2010, invocată în temeiul disp.art.268 alin.1 lit.c) din Codul muncii; a fost admisă în parte acțiunea formulată și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) si drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada 25.01._10, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobândă legală calculată pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii și data plății efective; au fost respinse ca fiind prescrise pretențiile reclamantei aferente perioadei 28.09.2009 – 24.01.2010.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune
Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantei în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adausuri.
În mod evident, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e Codul muncii nu este întemeiată, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul disp.art.268 lit.e din Codul muncii.
În ce privește perioada care excede termenului general de prescipție de 3 ani, urmează a se reține că în acest interval de timp ia naștere dreptul la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 28.09.2009 – 24.01.2010. Pentru aceste motive, prescripția dreptului la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii va fi admisă în privința pretențiilor menționate, cu consecința respingerii lor ca prescrise.
De asemenea, instanța va respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul disp.art.268 alin.1 lit.d) din Codul muncii, având în vedere că nu a fost investită cu soluționarea unei cereri ce are ca obiect constatarea nulității unor clauze din CCM.
Asupra fondului acțiunii
Reclamanta este salariată a societății pârâte în funcția de IDM III, conform CIM.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că în perioada 28.09._10 acesta a beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 570 lei, respectiv 600 lei pentru perioada 01.04._10.
Contractul colectiv de munca la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010.
Pornind de la acest salariu minim brut de bază s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc. De asemenea, celelalte drepturi bănești stabilite prin contractul colectiv se determinau prin raportare la cuantumul salariului de bază brut.
Problema de drept ce trebuie analizată se referă la cuantumul acestui salariu brut de bază, respectiv dacă s-a avut în vedere cuantumul corect, deoarece în funcție de acesta se calculau drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru munca prestată.
În aceeași perioadă de referință era în vigoare și contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Potrivit art. 41 alin. 3) lit. a) din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010: Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
După cum se observă, dispozițiile din CCM la nivel de ramură se referă la „salariul de bază minim brut", iar nu la „salariu", astfel încât este irelevant faptul că reclamantul a primit un salariu mai mare de 700 de lei, deoarece „salariul" este compus din salariul de bază la care se adaugă sporuri, indemnizații și alte adaosuri.
De asemenea, instanța constată că salariul minim brut de bază stipulat în CCM la nivel de ramură transporturi valabil pe 2008-2010 era mai mare decât cel stipulat în CCM la nivel de unitate/grup de unități, pe perioada de referință.
Instanța va înlătura apărarea pârâtei conform căreia prevederile din CCM la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Analizând coroborat dispozițiile cuprinse în art. 8 alin. 2) din legea nr. 130/1996, texte ce au următorul conținut :”Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un
nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.”, precum și ale art. 30 alin. 1) din același act normativ: „Executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți”, rezultă că un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior (având, deci, forță juridică superioară), aplicabil unor raporturi juridice de muncă, produce efecte și are prioritate de aplicare față de un contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
În consecință, chiar dacă prin contractul individual sau colectiv de muncă se prevăd anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se stipulează drepturi superioare, atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile mai favorabile angajatului, stipulate în contractul colectiv de muncă de la nivel superior.
Se constată că în același sens au fost reglementate de către legiuitor și dispozițiile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, care prevăd: „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Sintetizând, se poate concluziona că orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractuale colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art.24 alin. 1 din Legea nr.130/1996, în vigoare la momentul nașterii drepturilor solicitate în prezenta cauză.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale(Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și 294/2007) s-a statuat: „Contractul colectiv de muncă încheiat ia nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale".
Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din CCM la nivel de grup de unități, față clauzele din C.C.M la nivel de ramură, tribunalul poate aplica în raporturile dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură, în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturi salariale.
Instanța constată că pârâta nu a aplicat dispozițiile art. 41 alin. 3) lit. a) din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 la stabilirea și calcularea drepturilor bănești cuvenite reclamantei pentru munca prestată, astfel încât drepturile acesteia au fost stabilite și plătite în mod eronat, într-un cuantum mai mic decât cel care i se cuvenea.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) si drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada 25.01._10, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală calculată pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii și data plății efective.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta. În motivarea recursului său, aceasta a arătat următoarele:
Critică pentru nelegalitate hotărârea recurată, întrucât în mod nelegal a fost respinsă excepția prescrierii dreptului material la acțiune.
Învederează că reclamanta solicită acordarea retroactivă a unor drepturi ce izvorăsc din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi 2008-2010, iar potrivit art.268 alin.1 lit.”e” din codul muncii republicat, „cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării Contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.”
Având în vedere că prin cererea formulată de reclamantă se solicită obligarea societății pârâte la „modificarea tardivă” unor clauze din Contractul colectiv de muncă, prin prisma prevederilor art.268 alin.1 lit.”e” Codul muncii, dreptul la acțiune al intimatului reclamant este prescris.
Termenul de 6 luni prevăzut de art.268 alin.(1) lit.”e” Codul muncii republicat, are în vedere faptul că orice conflict colectiv „trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil”, îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional statuat de art.21 din Constituție, Contractele Colective de Muncă produc efecte numai pe perioada pentru care au fost încheiate, astfel că, acestea fiind expirate, nu mai pot produce efecte juridice.
Critică hotărârea recurată pentru nelegalitate, întrucât nu a fost soluționată excepția prescrierii dreptului material la acțiune având în vedere prevederile art.268 alin.(1) lit.”d” din Codul muncii.
Potrivit art.268 alin.1 lit.”d” Codul muncii, respectiv art.268 alin.1 lit.”d” Codul muncii, în forma anterioară aplicării Legii nr.40/2011, cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă pot fi formulate pe toată durata valabilității și existenței contractelor.
Cererea privind plata diferențelor salariale este vădit nefondată, urmând să se constate nelegalitatea hotărârii recurate, pentru următoarele motive:
Astfel, fiind invocate prevederile contractuale stabilite prin mai multe contracte colective de muncă, de grad diferit, instanța a fost investită să soluționeze cauza, prin prisma dispozițiilor contractuale aplicabile în perioada interesată.
Ori, reținând dispozițiile legale prevăzute de art.229 alin.4 Codul muncii, potrivit cărora „Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților” și înlăturând apărările pârâtei SNTFM „CFR Marfă” S.A. privind aplicabilitatea în perioada 2009-2010 a Contractului colectiv de muncă încheiat la Nivel de R. Transporturi 2008-2010, întrucât acest contract și-a încetat aplicabilitatea la data de 31.12.2010, în sentința recurată sunt cuprinse motive contradictorii privind aplicabilitatea prevederilor contractuale, după cum urmează:
Dacă în privința diferenței drepturilor salariale solicitate de reclamant, prin aplicarea prevederilor art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de R. Transporturi 2008-2010, se va aprecia că cererea este neîntemeiată, prin prisma acordării de către angajator a drepturilor salariale la care s-a obligat prin Contractul individual de muncă, încheiat în temeiul Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, aplicabil în perioada solicitată.
Mai mult, din interpretarea probelor administrate, instanța nu a reținut că salariul de bază brut acordat reclamanților în temeiul Contractului individual de muncă și Contractul colectiv de muncă ce a reglementat raporturile juridice de muncă între părți în perioada 2009-2010 este mai mare decât cel solicitat, prin aplicarea dispozițiilor art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Ori, potrivit art.159 alin.1 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza Contractului individual de muncă.
Potrivit art.162 alin.1 Codul muncii, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile, iar în temeiul art.159 alin.2 Codul muncii, salariul individual se stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat.
Mai mult, sentința recurată cuprinde motive contradictorii de respingere a capătului de cerere privind neaplicarea Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, prin prisma interdicției creării pe cale juridică a unei legi no (lex tertia), ori prin combinarea unor dispoziții mai favorabile din mai multe legi. În materie contractuală, instanța de fond intervine asupra contractelor de muncă încheiate și înregistrate cu respectarea dispozițiilor legale, în sensul combinării și interpretării unor dispoziții contractuale, în vederea obținerii unor legi terțiare.
Recurenta a formulat și cerere de întoarcere a executării și a solicitat obligarea părții adverse la cheltuieli de judecată.
Intimatul nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune:
În cauză, reclamanții pretind diferențe rezultate din greșita calculare a salariilor lor prin raportare la alt salariu de bază brut decât cel care trebuia să fie avut în vedere de angajator.
Așadar, ceea ce pretind reclamanții este o parte a salariului lor lunar ce nu a fost plătit de angajator.
Ca urmare, în cauză este evidentă incidența prevederilor art.283 al.1 lit. c) din Codul Muncii (devenit art.268 al.1 lit. c) după republicare) iar nu prevederile lit.e) a aceluiași articol.
Faptul că drepturile salariale sunt calculate potrivit unor prevederi din contractul colectiv de muncă nu înseamnă că ceea ce pretind aceștia este respectarea în sine a unor clauze din contractul colectiv de muncă, care ar presupune exclusiv o obligație de a face din partea angajatorului. Pretențiile acestora au ca obiect drepturi salariale.
Cu privire la fondul cauzei:
Potrivit art. 241(1) lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) clauzele din contractele colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă .
Pe de altă parte, art. 238 alin.1 și alin.3 din Codul muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) și art.8 al.2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare și aplicabilă în perioada relevantă), contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractelor colective de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au caracter minimal.
Așadar, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, părțile pot cuprinde drepturi noi sau la un nivel superior celor stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național care au un caracter minimal.
Aceste prevederi legale cu caracter expres fixează limitele în care părțile unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior pot negocia și pot încheia acest contract.
Opțiunea suverană a legiuitorului a fost aceea ca negocierile între patronat și salariați la nivel de unitate să fie limitate, în sensul de a nu se da posibilitatea stabilirii unor drepturi la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Curtea Constituțională a examinat constituționalitatea art. art.8 al.2 din Legea nr. 130/1996, statuând prin Decizia nr.380 din 30 septembrie 2004 și 511/2006 că textele de lege criticate sunt constituționale, în motivare reținând, între altele, că „reprezentativitatea de care se bucură organizațiile sindicale și patronale, datorită numărului de membri stabilit prin lege, le îndreptățește pe acestea să negocieze și să încheie contractele colective de muncă la nivelurile respective, ale căror clauze, referitoare la drepturile minimale, să fie obligatorii la încheierea contractelor colective de muncă la niveluri inferioare, indiferent dacă părțile acestora s-au asociat, respectiv s-au afiliat ori nu, la organizațiile de la nivelul superior”. În sfârșit, Curtea a reținut că „dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare”.
În materia raporturilor de muncă, legiuitorul a înțeles să asigure o anumită protecție salariaților prin limitarea posibilităților patronatului de a impune clauze cuprinzând drepturi la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă la nivel superior, tocmai pentru a restabili echilibrul dintre părți, având în vedere că angajatul se află într-o poziție de dependență și inferioritate față de angajator, astfel încât poate fi protejat prin limitele impuse de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, negociat de organizații sindicale reprezentative la nivel național sau de ramură, cu o mai mare forță.
În condițiile în care prevederile legale incidente interzic în mod expres stabilirea, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, a unor drepturi la nivel inferior celor stabilite la nivel superior, în cazul în care se încalcă această interdicție, angajații beneficiază de drepturile stabilite la nivel minimal în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, nefiind necesar a se anula prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior ceea ce, de altfel, ar putea fi chiar imposibil în măsura în care anumite drepturi sunt omise din reglementarea acestor contracte, lipsind chiar o clauză a cărei anulare să se poată solicita.
De aceea, în cauză nu sunt incidente și nu au relevanță prevederile art.268 al.1 lit.d) din Codul Muncii.
Nici împrejurarea că contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost încheiat ulterior nu are relevanță.
Astfel, tocmai din împrejurarea încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ulterior celui încheiat la nivel de ramură, rezultă obligația legală a părților de a respecta obligația impusă de art. 238 alin.1 și alin.3 din Codul muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) și art.8 al.2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare și aplicabilă în perioada relevantă).
Ca urmare, faptul că la nivel de unitate contractul colectiv de muncă s-a încheiat ulterior sau a fost modificat ulterior contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, nu justifica inaplicabilitatea prevederilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură în cazul. Părțile nu pot ignora prevederile cu caracter minimal cuprinse în contractul colectiv de muncă.
În cauză, trebuie avută în vedere întreaga procedură de stabilire a salariilor stabilită de art.41 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada relevantă.
Astfel, în alin.(2) se stabilea că toți coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41, alin. (3), lit. a) adică 700 lei; o altă regulă era cuprinsă în alineatul 3 lit.b) în care se stabilea că „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din acest contract colectiv de muncă.
Ca urmare, în art.41 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada relevantă salariul de bază pentru fiecare categorie de salariați nu era privit în sine ca un element de negociere care să aibă un anumit cuantum minim; contractul colectiv de muncă stabilea la nivel minimal elementele de calcul constând în salariul de bază minim pe ramură respectiv coeficienții de ierarhizare în mod separat, părțile purtând negocieri distinct asupra ambelor elemente pe baza cărora era ulterior salariul de bază pentru fiecare categorie de salariați la nivelul unității.
Astfel, unitățile din cadrul ramurii transporturi aveau obligația de a porni negocierea salariului de bază minim de la nivelul de 700 lei iar la acest salariu de bază să aplice cel puțin coeficienții minimi de ierarhizare care, la rândul lor puteau fi negociați la un nivel superior.
Or, pârâta nu a respectat nivel minim al salariului de bază de 700 lei stabilit la nivel de ramură contrar prevederilor legale evocate care stabilesc obligația respectării nivelului minim al drepturilor stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Aceste considerente sunt suficiente pentru a stabili caracterul fondat al acțiunii.
În consecință, reclamantul are dreptul la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din calcularea acestora raportat la salariul de bază brut în cuantum de 700 lei prevăzut de art.41 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru perioada septembrie 2009 – decembrie 2010 corespunzător timpului lucrat, întrucât plata drepturilor salariale constituie contraprestația muncii, aceste diferențe rezultând din calculul tuturor elementelor prevăzute de art.155 din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) respectiv salariul de bază, sporuri și alte adaosuri, la care se referă reclamantul în mod separat în acțiune, astfel încât nu este necesar a fi individualizate în prezenta hotărâre.
Reclamantul are dreptul și la actualizarea cu rata inflației a sumelor reprezentând diferențe de drepturi salariale.
Astfel, potrivit art. 161 al.4 din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) devenit art.166 al.4 după republicarea Codului Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului.
În cauză, pârâta nu a plătit o parte a drepturilor salariale cuvenite reclamantului, prin nerespectarea prevederilor din contractul colectiv de muncă.
Față de aceste motive, în temeiul art.312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
În aceste condiții cererea de întoarcere a executării este lipsită de obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,CFR MARFA” S.A., cu sediul ales în C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2802 din 10.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. L., domiciliată în Medgidia, ., ., județul C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2013.
Președinte, J. Z. | Judecător, R. A. | Judecător, M. B. |
Grefier, A. B. |
Redactat jud. A. R. 30.12.2013
Tehnored.A.B./08.01.2014/2ex
Jud.fond V.T.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 957/2013. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 120/2013.... → |
|---|
