Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 416/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 416/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 8122/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.416/CM
Ședința publică din data de 04 iunie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - R. A.
Judecător – M. A.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant P. V., cu domiciliul procesual ales în C., ..181A, ., județ C. împotriva sentinței civile nr.5991 din data de 12.11.2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. „OMV P.” S.A. cu sediul în București, ., sector 1, și S.C. P. S.A. prin Zona de Producție nr.6 G. Zăcăminte Petromarcu sediul în C., Incinta Port – D. 34, județ C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimata pârâtă S.C. „OMV Petromar” S.A. – avocat Ș. P. – în baza împuternicirii avocațiale nr._/04.06.2013, emisă de Baroul de Avocați G., lipsind recurentul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Întrebat fiind apărătorul intimatei pârâte, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra cauzei.
Curtea, luând concluziile apărătorului intimatei pârâte potrivit cu care nu mai are cereri prealabile în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul, apărătorul intimatei pârâte, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului civil promovat în cauză.
CURTEA
Asupra recursului de față:
P. cerere înregistrată la Tribunalul C. sub nr._ data de la 11.07.2012 și ulterior modificată, reclamantul P. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții . OMV Grupa Austria și . de producție nr. 6 grup de zăcăminte Petromar SA C. obligarea acestora la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim pe economie indexat, pentru perioada 15.03.2008 – 11.07.2009, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, a contravalorii orelor suplimentare prestate în aceeași perioadă, precum și a cheltuielilor de judecată.
Totodată, reclamantul a solicitat repunerea în termen în baza art. 103 alin. 1 C. proc. civ., întrucât a fost pus în imposibilitatea de a formula cererea întrucât a formulat o cerere de intervenție în dosarul nr._ * care a fost respinsă ca inadmisibilă, dosarul fiind soluționat după o perioadă mare de timp. Reclamantul a mai susținut că cererea sa de intervenție a fost soluționată cu mare întârziere, iar modalitatea de soluționare a fost contrară practicii Tribunalului C..
P. cererea de modificare a acțiunii din data de 31.07.2012, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata indexată cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale a drepturilor salariale pentru orele suplimentare efectuate, corespunzătoare unui spor în procent de 100% în conformitate cu art.67 al.1 și art. 141 al.1 lit.a din contractul colectiv de muncă pentru perioada cuprinsă între data introducerii acțiunii și data de 11.07.2009.
P. întâmpinare înregistrată la 31.07.2012, pârâta a invocat excepția prescripției extinctive și a solicitat respingerea cererii de repunere în termen și a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar sentința civilă nr. 6125/23.11.2011 a Tribunalului C., cererea de intervenție, decizia civilă nr. 467/cm/18.06.2012 a Curții de Apel C., copia carnetului de muncă al reclamantului.
P. sentința civilă nr.5991/12.01.2012 pronunțată de Tribunalul C. s-a respins cererea de repunere în termenul de prescripție; s-a admis excepția prescripției extinctive; s-a respins acțiunea formulată de reclamant ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariat al . la 1.06.2009, potrivit carnetului de muncă.
Soluționând cu prioritate potrivit art. 137 alin. 1 C. proc. civ. excepția prescripției extinctive, instanța constată că, potrivit art. 268 lit. c) C. Mc., cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum si în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Întrucât această prevedere legală vizează termenul în care drepturile salariale pot fi cerute pe calea unei acțiuni judiciare, iar nu termenul în care acestea se pierd în întregime, se constată că ea reglementează un termen de prescripție extinctivă, iar nu de decădere, întrucât decăderea ar fi presupus pierderea însuși a dreptului neexercitat în termen, în vreme ce prescripția re ca efect pierderea prerogative valorificării lui pe cale judiciară, în timp ce dreptul respective subzistă.
Fiind vorba despre prescripție extinctivă și nu despre decădere, repunerea în termen nu este reglementată de art. 103 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ.
De asemenea, ea nu este reglementată nici de art. 2522 C. civ., întrucât potrivit art. 6 alin. 4 C. civ., prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Or, la data începerii termnului de prescripție în privința drepturilor deduse judecății, repunerea în termen era guvernată de art. 19 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia instanta judecãtoreascã sau organul arbitral poate, în cazul în care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depãșit, sa dispunã chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii, ori sa încuviințeze executarea silitã. Cererea de repunere în termen va putea fi facută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifica depãșirea termenului de prescripție.
În speță, se constată că raporturile dintre părți au încetat la 1.06.2009, astfel încât plata tuturor drepturilor salariale aferente perioadei indicate în cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, a devenit scadentă în cursul acestei luni, iar de atunci până la data depunerii cererii de față au trecut mai mult de 3 ani.
Verificând dacă au existat cauze temeinic justificate pentru depășirea termenului de prescripție, în sensul textului citat, instanța constată că la 8.07.2009 reclamantul a formulat cerere de intervenție în dosarul nr._, având ca obiect drepturile solicitate și în prezenta cauză, mai puțin privind orele suplimentare.
Cererea de intervenție a fost respinsă ca inadmisibilă în dosarul menționat la 26.08.2009, adică după nici 3 luni, potrivit considerentelor sentinței depuse la dosar.
Potrivit art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, prescripția nu este întreruptă dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecata sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.
Instanța nu poate accepta că efectuarea fără succes a unui demers judiciar, care nu întrerupe cursul prescripției extinctive, ar putea constitui o cauză temeinic justificată de depășire a termenului de prescripție, utilizarea unei căi procedurale sau a alteia, succesiv sau concomitent, fiind exclusiv alegerea părții potrivit principiului disponibilității.
În plus, în condițiile în care cererea de intervenție a fost respinsă la nici 3 luni de la depunere, chiar nimic nu l-a împiedicat pe reclamant să formuleze o cerere pe cale separată, neavând nici un motiv să aștepte soluționarea irevocabilă a dosarului nr._, fiind fără relevanță care ar fi fost practica instanței în alte dosare.
P. urmare nu există nici o cauză temeinic justificată de depășire a termenului de prescripție extinctivă de 3 ani, astfel că cererea de repunere în acest termen va fi respinsă ca neîntemeiată.
Având în vedere depășirea termenului de prescripție, instanța a admis excepția prescripției extinctive, iar în baza art. 268 lit. c) C. Mc. a respins cererea modificată ca prescrisă, având în vedere în acest sens atât cererea de plată a diferențelor rezultate din aplicarea indicelui de 1,98 și a contravalorii orelor suplimentare, cât și accesoriile constând în aplicarea ratei inflației și a dobânzii legale, întrucât potrivit art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1967 (aplicabil potrivit art. 6 alin. 4 C. civ. sus citat), o dată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul. În motivarea recursului său, acesta a arătat următoarele:
Instanța de fond nu a analizat cererea sa de obligare a pârâtei la plata indexată cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale a drepturilor salariale pentru orele suplimentare efectuate, corespunzătoare unui spor în procent de 100% în conformitate cu art.67 al.1 și art. 141 al.1 lit.a din contractul colectiv de muncă pentru perioada cuprinsă între data introducerii acțiunii și data de 11.07.2009 și nu a soluționat această cerere, sens în care se solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
A solicitat repunerea în termenul de a solicita drepturile bănești pentru perioada 2008 – 01.06.2009 în temeiul art.103 al.1 Cod.pr.civ.; Tribunalul a respins cererea de repunere în termenul de prescripție în mod greșit; a formulat cerere de intervenție în dosarul nr._ * prin care a solicitat aceleași drepturi pe care le solicită și în prezenta cauză; din cauza mai multor incidente procedurale, ca de ex.: formularea de excepții de neconstituționalitate de către pârâte, formularea de recursuri împotriva modalității în care s-au soluționat excepțiile de neconstituționalitate, etc., pronunțarea asupra admisibilității în principiu a cererii sale de intervenție precum și a celorlalte cereri de intervenție s-a făcut cu o mare întârziere, astfel încât, în momentul în care instanța a considerat inadmisibilă cererea reclamantului, trecuse deja o perioadă foarte mare de timp; întrucât prezenta cauză având ca obiect drepturi bănești a fost singura în care cererile de intervenție în nume propriu au fost respinse, iar încheierea prin care s-a respins cererea de intervenție în nume propriu nu i-a fost comunicată, a formulat recurs în momentul soluționării pe fond a cauzei, unde a criticat modalitatea în care a fost respinsă cererea de intervenție; instanța de recurs a respins recursul reclamanților precum și a celorlalți intervenienți în nume propriu, dar până la acest moment hotărârea nu a fost redactată.
Solicită instanței să constate situația injustă și discriminatorie în care reclamantul se regăsește, având aceleași drepturi ca și ceilalți reclamanți din cadrul dosarului nr._, dar fiind pus în imposibilitatea de a acționa pe cale separată, în raport de împrejurarea că a înțeles să intervină în acea cauză, iar intervenția sa a fost discutată și soluționată cu mare întârziere, pe de o parte, iar pe de altă parte modalitatea în care a fost soluționată a fost contrară practicii Tribunalului C., care a admis cererile de intervenție în interes propriu în toate celelalte dosare purtate în contradictoriu cu aceleași pârâte și în executarea aceluiași Contract colectiv de muncă.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
§1. Cu privire la omisiunea instanței de fond de a soluționa un capăt de cerere:
Este adevărat că Tribunalul nu a analizat și nu a soluționat cererea de acordare a drepturilor salariale pentru munca suplimentară și cererile accesorii privind dobânda legală și actualizarea cu rata inflației a acestor drepturi.
Dar, potrivit art. 2812a Cod.pr.civ. (introdus de pct. 25 al art. I din Legea nr. 202/2010) îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-2812.
Se constată că, în realitate, pe calea recursului formulat, recurentul solicită completarea sentinței pronunțate de Tribunalul C., criticând omisiunea acestei instanțe de a se pronunța asupra cererii de acordare a drepturilor salariale pentru munca suplimentară și cererile accesorii privind dobânda legală și actualizarea cu rata inflației a acestor drepturi, cerere care nu poate fi formulată pe această cale.
Recurentul avea la dispoziție procedura completării hotărârii judecătorești pe care o putea exercita în condițiile și termenele prevăzute de art. 2812Cod.pr.civ. sau, are posibilitatea de a formula o cerere separată, în condițiile prevăzute de lege.
Astfel cum a arătat în mai multe cauze Curtea Europeană a Drepturilor Omului, „dreptul de acces la o instanță nu este absolut. El poate da ocazia unor limitări implicit admise, deoarece el reclamă prin însăși natura sa o reglementare din partea statului. În elaborarea unei astfel de reglementări, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere. Cu toate acestea, limitările aplicate nu pot restrânge accesul deschis individului de o manieră sau într-o asemenea măsură încât dreptul să fie atins în însăși substanța sa. Mai mult decât atât, ele nu se conciliază cu art. 6 § 1 decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat „(printre altele, F.E. împotriva Franței, Hotărârea din 30 octombrie 1998, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VIII, p. 3.349, § 44, și Yagtzilar și alții împotriva Greciei, nr. 41.727/98, § 23, CEDO 2001-XII).
În concret, în prezenta cauză, prevederile art. 2812a Cod.pr.civ. nu prejudiciază pe reclamant care are ale căi legale pentru formularea pretențiilor sale, înlăturarea posibilității de a solicita completarea hotărârii pe calea recursului fiind justificată de necesitatea eliminării suprapunerii unor mijloace procesuale de valorificare a drepturilor care poate crea incertitudine cu privire la mijlocul ce trebuie ales precum și pentru evitarea sesizării instanțelor de control judiciar cu soluționarea unor cereri care nu au legătură cu acest tip de control ci constituie cereri ce pot fi soluționate de instanțele de fond într-o manieră mai rapidă și mai eficientă în folosul părților prin înlăturarea unor omisiuni în soluționarea cauzei.
Ca urmare, motivele de recurs privind această omisiune nu este necesar a fi analizate.
Totodată, instanța de recurs este chemată să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de prima instanță. Cum prima instanță nu a analizat această cerere, nu există aspecte de legalitate și temeinicie care să fie verificate în recurs cu privire la cererea de acordare a drepturilor salariale pentru ore suplimentare. Pe de altă parte, Curtea nu poate analiza nici susținerile recurentului privind temeinicia cererii sale întrucât această cerere nu poate fi soluționată pentru prima dată direct în recurs.
§2. Cu privire la soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției prescripției extinctive:
Mai întâi, se are în vedere că prevederile art. 103 al.1 Cod.pr.civ., invocate de recurent, sunt aplicabile în cazul sancțiunii decăderii care intervine pentru nerespectarea unor termene de exercitare a căilor de atac sau pentru îndeplinirea unor acte procedurale astfel cum stabilește în mod expres acest text legal, iar nu în cazul prescripției extinctive.
În cazul prescripției extinctive, Decretul nr.167/1958, aplicabil în conformitate cu art. 201 din Legea nr. 71/2011, reglementează cazuri de suspendare și întrerupere a cursului prescripției.
Așa cum corect a reținut și prima instanță, potrivit art.16(2) din Decretul nr.167/1958, prescripția nu este întreruptă, dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă.
În cauză, la dat de 08.07.2009 reclamantul a formulat cerere de intervenție în dosarul nr._, având ca obiect drepturile solicitate și în prezenta cauză, mai puțin privind orele suplimentare.
Cererea de intervenție a fost respinsă ca inadmisibilă în dosarul menționat la 26.08.2009.
Ca urmare, această cerere nu a întrerupt cursul prescripției.
În cauză s-ar pune problema existenței cazului de suspendare a cursului prescripției prevăzut de art.13 al.1 lit.a) din Decretul nr.167/1958 și nu au fost invocate și nu rezultă a fi incidente alte cazuri de suspendare a cursului prescripției extinctive prevăzute de Decretul nr.167/1958.
Potrivit art.13 al.1 lit.a) din Decretul nr.167/1958, cursul prescripției se suspendă cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere.
În cauză, recurentul nu a dovedit o astfel de împrejurare.
Astfel, opțiunea liberă a reclamantului de a urma o anumită cale procedurală pentru valorificarea pretențiilor sale, respectiv formularea unei cereri de intervenție și opțiunea sa liberă de a insista în această cale procedurală aleasă inclusiv după ce această cerere a fost respinsă în primă instanță, prin hotărâre definitivă, ca inadmisibilă, nu constituie un motiv mai presus de voința sa care să îl fi împiedicat să formuleze în interiorul termenului de prescripție o cerere de chemare în judecată cu același obiect, în condițiile în care nu i s-ar fi putut opune autoritatea de lucru judecat deoarece cererea de intervenție a fost respinsă fără a fi cercetată în fond iar formularea unei cereri noi pe cale principală nu era în nici un mod condiționată de existența unei soluții irevocabile asupra cererii de intervenție. În plus, o nouă cerere de chemare în judecată, ca și cererea de intervenție erau scutite de plata taxei de timbru potrivit art. 285 din Codul Muncii devenit art. 270 după republicare.
Rezultă astfel că nu există nici cauze de suspendare a cursului prescripției, în mod corect prima instanță respingând cererea ca prescrisă.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul reclamant P. V., cu domiciliul procesual ales în C., ..181A, ., județ C. împotriva sentinței civile nr.5991 din data de 12.11.2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. „OMV P.” S.A. cu sediul în București, ., sector 1, și S.C. P. S.A. prin Zona de Producție nr.6 G. Zăcăminte Petromarcu sediul în C., Incinta Port – D. 34, județ C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. A. M. A. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – M.S.S.
Red.dec. jud. A. R./ 04.07.2013
Tehnored.Gref.G.I./2 ex.
Data: 08.07.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 867/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 876/2013.... → |
|---|
