Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 5/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 3010/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.5/CM
Ședința publică din 10 septembrie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE R. A.
Judecător M. B.
Grefier C. D.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta pârâtăSOCIETATEA N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,C. MARFA S.A. cu sediul ales în C., . nr.2, împotriva sentinței civile nr.2524/27.05.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantăP. A. T. cu domiciliul în C., . nr.1, ..A, ., având ca obiect drepturi bănești (salariu suplimentar, Primă Ziua Feroviarului, Primă Paști și C., contravaloare tichete de masă).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelanta pârâtă, consilier juridic P. A., în baza delegației depusă la dosar, lipsind apelanta pârâtă
Procedura este legal îndeplinită conform art. 153 și urm. cod pr.civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de timbraj.
În referatul oral asupra cauzei, grefierul de ședință învederează faptul că apelanta pârâtă a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform art. 411 cod pr.civilă.
Fiind întrebat de către instanță, reprezentantul apelantei pârâte susține că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat, apreciind dosarul în stare de judecată.
Instanța considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei declară dezbaterile încheiate conform art.394 cod pr.civilă, acordă cuvântul reprezentantul apelantei pârâte pentru susținerea apelului formulat.
Având cuvântul, reprezentantul apelantei pârâte solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, apreciind că prima instanță a dat o interpretare eronată prevederilor contractului colectiv de muncă, astfel încât în mod greșit recurenta pârâtă a fost obligată să achite intimaților reclamanți drepturi bănești necuvenite ori deja acordate salariaților.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ reclamantul P. A. T. a solicitat ca in contradictoriu cu pirita S. C. Marfa SA sa se dispuna obligarea piritei la plata salariului suplimentar pentru anul 2010, la plata primei de Paste pe anul 2010, a primei de C. pentru anul 2010, a primei de ziua Feroviarului pentru anul 2010 si contravaloarea tichetelor de masa neacordate pentru perioada martie_11, drepturi banesti actualizate cu indicele de inflatie.
In motivarea actiunii reclamantul arata in esenta ca este angajatul piritei iar aceasta refuza sa îi achite drepturile banesti solicitate. Arata reclamantul ca drepturile salariale si celelalte drepturi de care a beneficiat prin contractele de munca sint ridicate la rang de principiu in baza normelor constitutionale. Sustine reclamantul ca prima de ziua feroviarului, prima de Paste si C. si contravaloarea tichetelor de masa fac parte din drepturile de natura salariala si astfel termenul de prescriptie aplicabil este de 3 ani.
In drept au fost invocate dispozitiile art 40, 161,236,238,243,283 c.muncii, legea 130/1996, CCM pe anii 2007-2008 si 2009-2010.
Pirita a formulat intimpinare prin care a invocat exceptia prescrierii dreptului la actiune cu privire la acordarea premierii anuale acordate de Ziua Ceferistului precum si ajutorul pentru Paste si C.. Arata pirita ca ca solicitarile reclamantilor isi au izvorul in CCM. Sutine pirita ca aceasta premiere, desi este un drept stabilit in bani, nu este un drept de natura salariala ci un drept stabilit prin clauzele contractului colectiv de munca cu un regim distinct. Se arata ca premierea se acorda in temeiul unor prevedri contractuale, anual si nu lunar, in raport de munca prestata asa cum se acorda drepturile salariale.Mai mult, ccm foloseste notiunea de premiere, respectiv ajutor material echivalenta cu aceea de recompensa si nu accea de adasu sau spor. Sustine pirita ca obiectul actiunii nu consta in plata unor drepturi salariale ci in obligarea la respectarea unei clauze din CCM astfel ca sintem in prezenta unui conflict de drepturi care se prescrie in raport de art 283 alin 1 lit e c.muncii in termen de 6 luni.
A invocat pirita si exceptia prescrierii dreptului material la actiune privind acordarea tichetelor de masa.
Arata pirita ca rezulta fara echivoc faptul ca solicitarea reclamantei consta in obligarea la respectarea clauzelor CCM ului la nivel de unitate, fiind astfel aplicabil termenul de prescriptie de 6 luni.
Aceeasi exceptie a prescrierii dreptului material la actiune a fost invocata si in ceea ce priveste actiunea privind obligarea la plata salariului suplimentar afarent anilor 2009, 2010, 2011.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
S-a sustinut ca pirita s-a aflat in imposibilitate legala de a executa clauzele contractuale referitoare la acordarea salariului suplimentar, intrucit nu au avut aprobate in bugetele de venituri si cheltuieli sume pentru aceste salarii. Mai mult, arata pirita ca potrivit dispozitiilor anexei 6 din CCM la nivel de unitate, salariul suplimentar sa acorda pentru munca ireprosabila prestata in cursul unui an calendaristic, or nu toti reclamantii indeplinesc conditiile aratate in anexa.
In ceea ce priveste acordarea tichetelor de masa, pirita sustine ca a fost alocata suma de 7594,81 mii lei, suma care acopera contravaloarea tichetelor de masa doar pentru perioada ianuarie-martie 2009, ulterior acestei perioade societatea aflindu-se in imposibilitate legala de a mai acorda salariatilor tichete de masa.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.
In sedinta din data de 27.05.2013 instanta a pus in discutie exceptia invocata de catre pirita.
Prin sentința civilă nr.2524/27.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. s-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune întemeiata pe dispozițiile art 268 alin 1 lit e si c c.muncii ca nefondata; s-a admis acțiunea formulata de reclamant; a fost obligată pârâta sa plătească reclamantului salariul suplimentar aferent anului 2010, prima de Ziua Feroviarului pe anul 2010, ajutorul material de Paste pe anul 2010, ajutorul material de C. pe anul 2010 si contravaloarea tichetelor de masa pe perioada martie 2010 - 31 ianuarie 2011, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație din data plătii.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la exceptia prescrierii dreptului material la actiune pentru acordarea drepturilor banesti solicitate aferente anului 2010 :
Potrivit art 268 lit c si e c.muncii „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”
Din textul de lege citat mai sus rezulta ca pentru drepturile salariale termenul de prescriptie al dreptului la actiune este de 3 ani, iar pentru neexecutarea clauzelor contractului colectiv de munca termenul de prescriptie al dreptului la actiune este de 6 luni.
Potrivit art 160 c.muncii „ Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.”
Din cuprinsul contractului colectiv de munca, rezulta ca dreptul la salariul suplimentar este un drept salarial. Acest aspect rezulta fara echivoc din faptul ca dreptul la plata unui salariu de baza de incadrare dupa expirarea aunui an calendaristic este reglementat in capitolul II din CCM, capitol in care se reglementeaza sistemul de salarizare. Mai mult, partile au inteles sa denumeasca expres sumele de bani ce se vor acorda ca fiind salariu suplimentar si nu prima, ajutor, premiu sau bonus.
Apreciind deci, ca dreptul la salariul suplimentar este un drept salarial neacordat, instanta constata ca termenul de prescriptie aplicabil este cel de 3 ani prevazut de lit c a art 268 alin 1 c.muncii.
In ceea ce priveste ajutorul material ce urma sa se acorde cu ocazia sarbatorilor de Paste si C. pe anul 2010, premiul anual ce urma sa se acorde cu ocazia Zilei Ceferistului pentru anul 2010 instanta apreciaza ca dreptul la actiune nu s-a prescris .
Aceste drepturi au fost reglementate de catre parti in art 64 si 81 din ccm la nivel de unitate care arata „In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariatii vor mai beneficia din fondurile angajatorului de urmatoarele: a) cu ocazia sarabatorilor de Paste si de C. se vor acorda salariatilor un ajutor material stabilit cel putin la nivelul clasei 1 de salarizare,…Aceste prevederi se aplica cu 1 ianuarie 2010 b) pentru Ziua ceferistilor se va acorda o premiere stabilita de Consiliul de Administratie cu consultarea delegatilor alesi ai sndicatelor cel putin la nivelul clasei 1 de salarizare…aceste prevederi se aplica cu 1 ianuarie 2010 ……art 81 incepind cu data de 1.01.2007 salariatii unitatilor componente ale grupului de unitati feroviare vor beneficia de tichete de masa in cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucratoare din luna, in conditiile legislatiei in vigoare” .
Asa cum rezulta din coroborarea art 159, 160 si 164 c. muncii drepturile salariale sint acele sume de bani constind in salariu de baza, indemnizatie, sporuri, alte adaosuri ce se cuvin salariatului ca o contraprestatie a muncii depuse in baza contractului individual de munca si care se plateasc lunar.
Partile, prin negocierea clauzelor contractului, au inteles sa includa aceste drepturi la capitolul VI care reglementeaza protectia salariatului.
Partile, prin negocierea clauzelor contractului, au inteles sa includa aceste drepturi la capitolul VI care reglementeaza protectia salariatului.
Prin urmare aceste drepturi nu au fost incluse la drepturile ce tin de salarizarea angajatului in capitolul II al ccm, ci au fost avute in vedere doar pentru ajutorarea salariatului.
Cu toate acestea, practica judecatoreasca si doctrina au apreciat ca aceste drepturi au natura salariala, fiind considerate de catre parti adaosuri la salariu, in sensul art 155 c.muncii si reprezinta o contraprestatie a muncii depuse de salariati, nu numnai un ajutor material oferit din motive sociale de catre angajator.
Stabilindu-se, deci, ca aceste drepturi au natura salariala, instanta constata casolicitarea de a se plati aceste drepturi face sa nu fie aplicabile in speta dispozitiile a art 283 lit e din c.muncii ci cele ale art 268 lit c c.muncii.
Prin urmare instanta va respinge exceptia prescrierii dreptului la actiune intemeiata pe dispozitiile art 268 alin 1 lit e c.muncii.
Cum actiunea a fost introdusa la data de 18.03.2013, instanta apreciaza ca termenul de 3 ani prevazut de art 268 alin 1 lit c nu era implinit la data sesizarii instantei, astfel ca instanta va respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune intemeiata pe dispozitiile art 268 alin 1 lit c ca nefondata.
Cu privire la fondul cauzei:
Reclamantul este salariatul piritei.
Potrivit dispozitiilor CCM la nivel de unitate reclamanta, in calitatea sa de salariat al piritei putea avea dreptul la plata unui salariu suplimentar pentru munca desfasurata in cursul unui an calendaristic.
Acest drept este expres stabilit si in art 30, din CCM-ul la nivel de grup de unitati pe perioada 2006-2008 si 2008-2010, care arata „Pentru munca ireprosabila desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariatii unitatilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv.”
Din acest articol rezulta clar ca acest salariu suplimentar era obligatoriu a fi acordat neprevazindu-se doar posibilitatea acordarii lui. In acest sens, in alin 3 din acelasi articol se arat a ca pentru plata salariului suplimentar se va constitui un fond aparte din veniturile realizate.
Din anexa 6 la contractul colectiv de munca rezulta criteriile care conditioneaza acordarea salariului suplimentar pentru munca desfasurata in cursul unui an calendaristic.
Potrivit art 229 alin 4 c.muncii si art 148 din legea 62/2011 „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.” Acest text de lege instituie forta obligatorie a contractului colectiv de munca pentru partile semnatare, contract care se impune intocmai ca si legea..
Executarea vizata de art 229 presupune aducerea la indeplinire a clauzelor contractului, respectarea drepturilor si obligatiilor asumate de parti.
Totodata, art 41 alin 5 din Constitutie garanteaza caracterul obligatoriu al conventiiilor colective intre parti.
In ceea ce priveste acordarea contravalorii bonurilor de masa instanta retine urmatoarele:
Potrivit art 1 din legea 142/1998 „Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. „
Conform art 81 din CCM la nivel de grup de unitati „Incepand cu data de 01.01.2007 salariatii din unitatile componente ale grupului de unitati feroviare vor beneficia de tichete de masa in cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucratoare din luna, in conditiile legislatiei in vigoare”
In cauza, pirita, desi sustine ca in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat pe anul 2009 s-a prevazut un capitol distinct pentru plata tichetelor de masa, arata ca din cauza dificultatilor economice nu a mai acordat aceste tichete incepind cu luna aprilie 2009.
Or, dificultatile economice intimpinate de catre angajator nu sint suficiente pentru ca acesta sa se exonereze de plata unor drepturi la care era obligat potrivit legii si la care se obligase el insusi prin aprobarea in buget a acestor cheltuieli.
Instanta nu va retine nici sustinerea piritei conform careia in anul 2009 plata primei de Paste si de C. a fost suspendata.
Astfel, in CCM la nivel de grup de unitati C. pe anul 2008 prelungit succesiv pina la 31 ianuarie 2011 prin actele aditionale nr. 370/2008 si 4294/2010 se arata la art 71 „In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariatii vor mai beneficia de urmatoarele:- cu ocazia sarbatorilor de Paste si de C. se va acorda salariatilor un ajutor material stabilit cel putin la nivelul clasei 1 de salarizare… pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al carei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administratie, la nivelul clasei 1 de salarizare;.”
Din intregul cuprins al art 71 nu rezulta ca plata ajutoarelor este conditionata de vreun factor.
Din contra, textul alineatului 1 este imperativ, in sensul ca se arata „..salariatii vor mai beneficia … se va acorda o premiere…”
Potrivit art 133 din legea 62/2011 „ Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: a) pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; b) pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă; c) pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.”
In corelatia dintre diferitele tipuri de contracte colective de munca, contractele colective de munca de la nivel superior constituie, potrivit legii, izvor de drept pentru contractele colective de munca de la nivelurile inferioare. Sub aspectul drepturilor salariatilor, contractul colectiv de munca de la nivelul superior reprezinta pentru contractul colectiv de munca de la nivelul inferior o baza minimala. Prin urmare, in contractul colectiv de munca de la nivel inferior se pot stabili numai drepturi egale sau mai mari decit cele din contractul colectiv de la nivel superior.( art 238 c.muncii in forma in vigoare la data nasterii drepturilor reclamantului „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior” )
Din cele expuse, rezulta ca, contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati este aplicabil pentru acele unitati care fac parte din asociatiile patronale si sindicale din ramura respectiva si care au fost nominalizate in anexa la fiecare contract.
Prin urmare, fiind o dispozitie mai favoarabila pentru salariati, instanta apreciaza ca aceasta ( art 71 CCM la nivel de grup de unitati) se aplica cu prioritate fata de dispozitiile art 64 si 81 din CCM la nivel de unitate.
Pentru cele expuse, avind in vedere dispozitiile art 64 si 81 din CCM la nivel de unitate mai sus citate si dispozitiile art 229 si 148 din legea 62/2011 si instanta va obliga pirita sa plateasca reclamantei salariul suplimentar pe anul 2010, prima de ziua Feroviarului pe anul 2010, prima de Paste pe anul 2010 si prima de C. pe anul 2010 precum si contravaloarea tichetelor de masa pe perioada martie_11, drepturi banesti actualizate cu indicele de inflatie din data platii.
Împotriva acestei soluții a formulat apel pârâta. În motivarea apelului său, aceasta a arătat următoarele:
1. Hotărârea pronunțata in primă instanță este nelegala întrucât au fost interpretate greșit dovezile administrate, fiind nesocotite prevederile Contractelor Colective de Munca încheiate la nivel de unitate, probe ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii si pentru pronunțarea unei hotărâri legale si temeinice.
Prin hotărârea apelata, in mod greșit a fost antrenata răspunderea angajatorului parat, ce a fost obligat la plata unor drepturi bănești ce nu au fost prevăzute in convenția incheiata de parti, respectiv Contractul Colectiv de Munca al .-Boat SA in vigoare in perioada analizata 2009/2010 si 2011.
Cum prima instanța a nesocotit dovezile administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, apreciază ca s-a încălcat flagrant dreptul paratei la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din CEDO, drept ce implica, printre altele, obligația pentru instanțe de a proceda la examinarea efectiva a cererilor deduse judecații, a mijloacelor de apărare si a dovezilor administrate, pentru a putea pronunța o hotărâre care sa asigure o rezolvare completa si pertinenta a acestora.
În acest sens, CEDO a statuat constant, în jurisprudența sa ca, întrucât Convenția nu urmărește sa garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat drept unul efectiv, decât daca cererile, probele si observațiile pârtilor sunt cu adevărat reținute, în sensul de a fi analizate și apreciate corespunzător de către instanța sesizata. (Cauza Artico împotriva Italiei, Cauza D. împotriva României Cauza Albina împotriva României).
In acest context, se constata ca o dispoziție asemănătoare se întâlnește în legislația naționala, Codul de procedura civila statuând prin normele reglementate de art. 129 alin.5 si 6, obligația instanței de a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului, hotărând asupra tuturor cererilor deduse judecații, apreciind toate probele administrate, în scopul pronunțării unei hotărâri legale si temeinice.
Raportat la aceste argumente, solicită să se retina ca hotărârea instanței de fond încalcă dispozițiile legale sus menționate, neasigurând o rezolvare completa si corecta a cererii deduse judecații, ci una informa, plina de contradicții, incalcand formele de procedura, de natura sa atragă incidența cazului de nulitate de ordine publica, reglementat de Codul de procedura civila si sa impună, în raport de dispozițiile legale, admiterea apelului, casarea deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța de fond.
Cu referire la motivele prezentate, solicita instanței de control judiciar sa aibă in vedere vătămările aduse recurentei parate prin pronunțarea hotărârii recurate, date cu incalcarea formelor de procedura prevăzute de noul Cod de procedura civila. F. de cele prezentate, apreciază ca se impune înlăturarea prin casare a hotărârii date cu incalcarea formelor de procedura prevăzute de lege.
Interpretând si aplicând greșit prevederile contractuale, instanța a schimbat in mod nelegal intelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acțiunii, dând o interpretare diferita si aplicând eronat prevederile CCM încheiate la nivel de unitate.
Așa cum a arătat prin întâmpinarea formulata, in anii 2009, 2010 si 2011 la nivelul unității S. C. Marfa SA, au fost încheiate si aplicate, succesiv contractele colective de munca al C. Marfa SA. Invocă dispozițiile art.229 din Legea nr. 53/2003 republicata:
Prin urmare, orice contract individual de munca se încheie nu numai in considerarea prevederilor legii, ci si in considerarea clauzelor contractelor colective ce ii sunt aplicabile salariatului in cauza.
Astfel, in cazul in care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior, cum dealtfel legiuitorul a stipulat in art. 247 Codul muncii, prevedere abrogata prin art. I pct.90 din Legea 40/201 I.
In consecința, daca la nivelul angajatorului sau, eventual, a grupului de angajatori nu ar fi existat contract colectiv de munca, s-ar fi aplicat contractul colectiv de munca încheiat la nivel de ramura transporturi. Or, daca la nivelul angajatorului C. Marfa SA exista si au existat valabil încheiate contractele colective de munca ale C. Marfa SA, aceste contracte constituie legea părtilor, având caracterul unor norme speciale in raport cu contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
In concluzie, cum prevederile contractuale din CCM la nivel de unitate au putere de lege, producând efecte juridice pentru toți salariații C. Marfa, iar contractul colectiv legal si valabil încheiat la nivel de unitate are caracterul unei norme speciale in raport cu contractele colective încheiate la nivel superior, ținând cont si de abrogarea expresa a dispozițiilor art. 238 - 247 Codul Muncii, prin Legea nr.40/2011, concluzionam următoarele:
In acest context, în temeiul art.40 alin.2 Codul Muncii, raportat la art.243 Codul Muncii, art. 155 Codul Muncii si art.41 alin.5 din Constituție, ce statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv aplicabil si contractele individuale de munca, apreciază ca in mod eronat, vădit nelegal parata a fost obligata sa achite intimatului reclamant drepturi bănești ce nu sunt prevăzute in contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate, norma speciala aplicabila in raporturile de munca intre angajatorul C. Marfa si salariatul reclamant.
2. Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, fiind data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii si in soluționarea excepției prescrierii dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 lit.e Codul muncii, referitor la capetele de cerere privind executarea retroactiva a unor clauze prevăzute in Contractul Colectiv de Munca si acordarea retroactiva a unor drepturi bănești stipulate in contractele colective de munca încheiate la nivel de angajator.
In mod nelegal, raportându-se la obiectul acțiunii, instanța de fond a apreciat ca sunt aplicabile dispozițiile art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii, potrivit cărora cerințele in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta printre altele fie in plata unor drepturi salariate neacordate.
Solicita sprijinul instanței de control judiciar, in interpretarea si aplicarea corecta a dispozițiilor legale, raportat la obiectul pricinii.
Potrivit art.268 alin.1 lit. e din Codul Muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de munca, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Or, drepturile bănești solicitate prin acțiune, nu reprezintă un adaos la salariu, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 160 din Codul muncii, iar simpla cuantificare a ajutoarelor materiale stipulate in CCM la nivel de unitate, conform Capitolului VI, prin raportare cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, nu le conferă natura juridica a unui drept salarial.
În condițiile arătate, premierele si ajutoarele materiale, la care se face referire în CCM nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul definiției de mai sus, aceasta pentru că nu sunt stipulate în CIM, nu reprezintă o contraprestație a muncii depuse de angajat și nu se plătește cel puțin o dată pe lună, ci anual, cu prilejul Zilei Feroviarilor, a sărbătorilor religioase de Paste si C., la sfârșitul fiecărui an, daca exista posibilitatea acordării salariului suplimentar in situația obținerii profitului de către societate, daca s-ar fi constituit fondul de 10% privind participarea salariaților la profit, conform art. 30 raportat la dispozițiile art. 21 din CCM.
Fiind vorba despre un drept patrimonial ce izvorăște dintr-o clauză a unui contract colectiv de muncă (clauză neexecutată in parte de către angajator), consideră că incidente în această situație sunt prevederile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă „în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia".
Având în vedere prevederile art. 268 alin.1 lit. e Codul Muncii, solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, în ce privește cererea de executare retroactivă a CCM.
3. Critica hotărârea apelata prin prisma interpretării si aplicării greșite a prevederilor contractelor colective de munca încheiate la nivel de unitate C. Marfa SA, astfel incât se impune modificarea hotărârii si respingerea capetelor de cerere privind plata premierelor, ajutoarelor materiale si contravaloarea tichetelor de masa neacordate din luna aprilie 2009.
F. de cele prezentate, învederează următoarele:
Ajutorul material cu ocazia Paștelui, Crăciunului si prima Ziua Feroviarului sunt reglementate de art.64 alin.1 si 2 din CCM 2009/2010, modificat prin act adițional pentru aplicarea CCM in anul 2010.
In ceea ce privește anii 2009 si 2010, urmează sa se interpreteze prevederile Contractului Colectiv de Muncă 2009/2010, notele de negociere, procesele verbale încheiate anterior încheierii CCM 2009, actul adițional la CCN 2009/2010, înregistrat la Direcția de Munca București sub nr. 1713/21.04.2010, potrivit cărora părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților - federațiile sindicale semnatare, ca prevederile art.64 alin.1 si 2 sa nu se aplice in anii 2009 si 2010.
Conform actului adițional la CCM 2009/2010, inregistrat la Direcția de Munca București sub nr.1713/21.04.2010, prevede modificarea art.30, 64 alin. 1 si 2 si art. 74 ce reglementa acordarea ajutorului material c Paste si C. si prima de Ziua Feroviarului, in sensul ca prevederile art.30, 64 alin.1 si 2 si art. 74 sa nu se aplice in anul 2010. Având in vedere înțelegerea pârtilor semnatare consemnata in Contractul Colectiv de Munca 2009/201 si actul adițional la CCM, solicită a se retine ca voința părtilor semnatare a CCM a fost de a nu se aplica prevederile art. 64 în anul 2009, precum si art. 30, art. 64 si art.74 in anul 2010 si deci, a nu se acorda premierele de P., C. si Ziua Feroviarului, salariul suplimentar, tichete de masa. Având in vedere voința părtilor dialogului social, astfel cum rezulta din redactarea CCM 2009 si a actului adițional nr. 1713/2010, solicita sa se constate ca nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii contractuale a angajatorului, întrucât convenția încheiate de parti prezentata nu prevede acordul nici uneia din părțile semnatare a CCM la aplicarea art.64 din CCM, aceasta obligație nefiind asumată de angajator pentru anii 2009 si 2010.
Pentru aceste motive, solicita admiterea apelului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii capetelor cerere privind acordarea ajutorului material de P., C. si prima de Ziua Feroviarului, salariul supliment tichete de masa ca nefondate.
Interpretând greșit prevederile Contractului Colectiv de Munca al C. Marfa SA, instanța a schimbat mod nelegal înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferita, eronata a prevederilor CCM.
In acest context, in temeiul art.40 alin.2 Codul Muncii, raportat la art.243 Codul Muncii, art. 155 Codul Muncii si art.41 alin.5 din Constituție, ce statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv aplicabil si contractele individuale de munca, recurenta parata a fost obligată să achite intimaților reclamanți drepturi bănești necuvenite ori deja acordate salariaților.
Așa cum este prevăzuta in Contractele Colective de Munca, aceasta clauza nu are caracter obligatoriu, deci angajatorul nu s-a obligat sa acorde si nici nu s-a prevăzut ca salariatul va primi, clauza neavând caracter imperativ, in mod nelegal a fost dispusa angajarea răspunderii contractuale specifica raporturilor de munca.
Prin depășirea rolului activ al instanței de judecata, au fost nesocotite prevederile contractuale si temeiul de drept al acțiunii, Contractul Colectiv încheiat la nivel de unitate angajatoare, apreciindu-se aplicabilitatea in cauza a contractului colectiv la nivel superior, CCM grup de unități feroviare încheiat in anul 2006.
Critica sentința întrucât nu este pronunțata prin interpretarea unor probe administrate, aflate la dosarul cauzei, care sa susțină si sa motiveze hotărârea pronunțata.
În mod similar, prin interpretarea greșita a Contractelor Colective de Munca ale C. Marfa SA si a dispozițiilor Legii nr. 142/1998, ce reglementează acordarea alocației zilnice de hrana sub forma tichetelor de masa, instanța a schimbat in mod nelegal înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferita, eronata a dispozițiilor cu privire la alocația zilnica de hrana, obligând parata la plata drepturilor salariale, reprezentând contravalorea tichetelor de masă.
In acest context, consideră că hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, fiind data cu incalcarea si aplicarea greșita a legii, întrucât:
- Alocația zilnica de hrana astfel cum este reglementata de lege, nu are caracterul drepturilor salariale.
- CCM prevede dreptul salariaților de a beneficia de cate un tichet de masa pentru fiecare zi lucrătoare, in condițiile legii.
- In condițiile art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998, salariații....pot primi o alocație de hrana acordata sub forma tichetelor de masa. Aceste tichete de masa se pot acorda in limita prevederilor bugetului societății, in conformitate cu dispozițiile art. 1 alin.2 din același act normativ, conform căruia "tichetele de masa se acorda in limita ... bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii,
Au fost nesocotite prevederile CCM si dispozițiile legale, care reglementează posibilitatea si modalitatea de acordare a tichetelor de masa, obligând angajatorul la plata contravalorii tichetelor de masa, neexistând prevederi legale in acest sens, hotărârea pronunțată fiind lipsita de temei legal, prin incalcarea si aplicarea greșita a Legii nr. 142/1998.
Mai mult, prin hotărâre, interpretând greșit contractele colective de munca încheiate pe anii 2009/2010 si actul adițional la CCM aferent anului 2010, in care părțile dialogului social au stabilit drepturile si obligațiile pârtilor aplicabile anului 2010, prin care s-a stabilit ca pentru anul 2010 nu se aplica prevederile art.74, deci pentru anul 2010 nu se acorda tichete de masa.
In consecința, hotărârea cuprinde motive si dispoziții contradictorii, fiind admisă in parte acțiunea in contradictoriu cu S. C. Marfa SA, arătându-se că prevederile contractuale urmează a se executa, având putere de lege intre părțile contractante, sens in care obliga angajatorul la plata contravalorii tichetelor de masa.
După cum s-a arătat, părțile au stabilit ca pentru anul 2010 sa nu se aplice prevederile art.74 CCM, apreciază ca se impune modificarea hotărârii, in sensul celor stabilite de parti in actul adițional aferent anului 2010 la CCM 2009/2010.
Ajutorul material cu ocazia Paștelui, Crăciunului si premierea de Ziua Feroviarului sunt reglementate de art. 64 din CCM 2007/2008 si reluate de același articol al CCM 2009/2010, cu mențiunea ca in anii 2009 si 2010 nu se aplica prevederile art.64 CCM.
Conform Contractelor Colective de Munca încheiate, premierea acordata de Ziua Feroviarului si ajutoarele materiale de P. si C. 2009 si 2010 sunt asimilate unui ajutor social financiar (art.64 din Cap. VI - Protecția salariatului), fiind in fapt o suma acordata de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților.
Acest sprijin financiar s-a stabilit de către părți, prin contract, urmând a fi acordat in anumite condiții. Acordarea acestui sprijin material nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea sa ca obligație a societății in clauzele contractuale prevăzute in CCM, Cap.II - Sistemul de salarizare. EI poate fi acordat numai in anumite condiții negociate de parti.
Statutul premierelor de Ziua Feroviarului, P. si C. era acela de ajutor social, financiar, fiind o libertate a S. C. Marfa SA, in raport cu angajații sai, având caracter de obligație doar in condițiile financiar-economice stabilite de Consiliul de Administrație al societății.
Reclamantul dorește acordarea unei premieri doar pentru faptul ca in contractul colectiv de munca se prevede ca se poate acorda aceasta premiere in anumite condiții, fara a se verifica existenta si îndeplinirea acelor condiții, instanța fiind obligata la a aprecia daca toate aceste susțineri se confirma.
Prin acordul părtilor, in Contractul Colectiv de Munca s-a instituit un mecanism prin care sa se acorde o suma de bani cu ocazia Zilei Feroviarului si cu ocazia sărbătorilor religioase. Pentru aceasta suma de bani, pentru a putea fi acordate, trebuiau parcurse o . etape. Obligativitatea deciziei Consiliului de Administrație, decizie care se ia cu consultarea reprezentanților sindicatelor reprezentative, vizează tocmai constatarea îndeplinirii condițiilor cumulative pentru a se putea acorda o recompensa materiala.
In ceea ce privește perioada de referința 2009-2010, urmează sa se interpreteze prevederile Contractului Colectiv de Munca 2009/2010, notele de negociere, procesele verbale incheiate anterior incheierii CCM 2009, actul adițional la CCM 2009/2010, inregistrat la Direcția de Munca București sub nr. 1713/21.04.2010, părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților- federațiile sindicale semnatare, ca prevederile art.64 alin.1 si 2 sa nu se aplice in anii 2009 si 2010, deci, sa nu se acorde premierele solicitate in cauza.
De asemenea, in temeiul prevederilor art. 723 si urm Cod procedura civila solicita desființarea titlului, repunând părțile in situația anterioara, prin întoarcerea executării, in temeiul dispozițiilor noului Cod de
procedura civila. Având in vedere cererea de executare formulata de intimatul reclamant si listele de plata întocmite de recurentă, solicită să se dispună întoarcerea executării, prin obligarea intimatului la restituirea
sumelor încasate in temeiul titlului desființat.
De asemenea, solicita acordarea cheltuielilor de judecata ce se vor face cu judecarea prezentei cai de atac.
In drept, invoca prevederile Codului Muncii, CCM, dispozițiile art. 470 si urm. Cod procedura civila.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod.pr.civ., Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la modul în care Tribunalul a analizat și soluționat cauza:
Din analiza sentinței apelate, se constată că instanța de fond a analizat în mod efectiv problemele puse în discuție, respectiv efectele prevederilor din contractul colectiv de muncă și nu există contradicții în considerentele sentinței.
Chiar în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (cauza Albina contra României, paragraful 33).
Așa cum a mai arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale implică în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (paragraful 30).
Așadar, prin prisma art. 6 din Convenție, instanța poate și trebuie să analizeze mai întâi pertinența motivelor invocate de părți și dacă le consideră pertinente să le analizeze în fond. Dacă constată însă că anumite motive nu sunt pertinente în cauză, analiza pertinenței acestora este suficientă și nu există nici o obligație pentru instanță de a analiza motive care a constatat că nu sunt pertinente cauzei.
Pe de altă parte, considerentele prezentei decizii vin să suplinească acolo unde este cazul argumentele soluției primei instanțe.
În plus, motivarea în sinteză sau omisiunea instanței de fond de a analiza unele argumente ale părților nu constituie o încălcare a dreptului la apărare de natură a afecta însăși dreptul de acces la o instanță sau dreptul la un proces echitabil garantate de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale întrucât în materie civilă nu este garantat accesul la un dublu grad de jurisdicție, iar apelanta-pârâtă a avut posibilitatea să își prezinte în fața instanței de apel apărările referitoare la pretențiile reclamantului, iar aceste apărări au fost analizate de instanța de apel așa cum se va arăta în continuare, având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac. În acest mod, dreptul la un proces echitabil este realizat, pârâta având posibilitatea de a-și expune argumentele în fața unei instanțe care în mod efectiv le-a analizat.
Astfel, în mai multe ocazii, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art.21 din Constituție, interpretate în spiritul pe care Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale îl conferă principiul liberului acces la justiție prin art.6 pct.1, exceptând situația cauzelor penale, nu prevede în mod explicit dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească dar nici implicit din aceste prevederi nu rezultă acest drept. Curtea Constituțională a invocat în sprijinul acestei soluții faptul că, pe de o parte, art.21 din Constituție nu prevede un asemenea drept, iar pe de altă parte că, potrivit prevederilor constituționale ale art.125 alin.(3) și art.128, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege căreia părțile interesate și Ministerul Public trebuie să i se supună în exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești (Decizia nr.73 din 4 iunie 1996). În același sens, Curtea Constituțională a mai arătat că accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate căile de atac și instanțele judecătorești prevăzute în Constituție. (Decizia nr.66 din 14 aprilie 1997).
Aceste soluții de principiu se mențin în referire la textele constituționale corespunzătoare, care au primit o nouă numerotare după modificarea și republicarea acesteia.
De asemenea, se constată că nu sunt întemeiate susținerile privind depășirea limitelor învestirii și existența unor motive străine cauzei în considerentele sentinței din perspectiva prevederilor contractuale avute în vedere.
Astfel, potrivit art. 241(1) lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) clauzele din contractele colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă .
Pe de altă parte, art. 238 alin.1 și alin.3 din Codul muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) și art.8 al.2 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare și aplicabilă în perioada relevantă), contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractelor colective de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au caracter minimal.
Așadar, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior, părțile pot cuprinde drepturi noi sau la un nivel superior celor stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național care au un caracter minimal.
Aceste prevederi legale cu caracter expres fixează limitele în care părțile unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior pot negocia și pot încheia acest contract.
Opțiunea suverană a legiuitorului a fost aceea ca negocierile între patronat și salariați la nivel de unitate să fie limitate, în sensul de a nu se da posibilitatea stabilirii unor drepturi la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În materia raporturilor de muncă, legiuitorul a înțeles să asigure o anumită protecție salariaților prin limitarea posibilităților patronatului de a impune clauze cuprinzând drepturi la un nivel inferior celor stabilite în contractul colectiv de muncă la nivel superior, tocmai pentru a restabili echilibrul dintre părți, având în vedere că angajatul se află într-o poziție de dependență și inferioritate față de angajator, astfel încât poate fi protejat prin limitele impuse de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, negociat de organizații sindicale reprezentative la nivel național sau de ramură, cu o mai mare forță.
În condițiile în care prevederile legale incidente interzic în mod expres stabilirea, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, a unor drepturi la nivel inferior celor stabilite la nivel superior, în cazul în care se încalcă această interdicție, angajații beneficiază de drepturile stabilite la nivel minimal în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, nefiind necesar a se anula prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior ceea ce, de altfel, ar putea fi chiar imposibil în măsura în care anumite drepturi sunt omise din reglementarea acestor contracte, lipsind chiar o clauză a cărei anulare să se poată solicita.
În consecință, Tribunalul nu putea ignora prevederile din contractele colective de muncă aplicabile. În plus, reclamantul a invocat în mod generic contractele colective de muncă.
Așadar, nu se poate considera că Tribunalul a depășit limitele învestirii, acesta pronunțându-se asupra cererilor deduse judecății, limitat la obiectul acestora, dar raportat la toate normele contractuale aplicabile în cauză.
Ca urmare, acest motiv de apel nu este întemeiat.
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune:
Excepția rezultă din modul de calificare a drepturilor pretinse. Astfel, apelanta susține că drepturile pretinse nu sunt drepturi salariale astfel încât, termenul de prescripție aplicabil nu este cel corespunzător acțiunilor ce au ca obiect drepturi salariale ci cel corespunzător acțiunilor prin care se solicită îndeplinirea unor obligații prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Salariul suplimentar era prevăzut în art.30 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008.
Acest articol face parte din secțiunea G-„Alte prevederi” din Capitolul II intitulat „Sistemul de salarizare”.
Aceste prevederi sunt preluate în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S. C. - Marfă SA și înregistrat sub nr.1632/29.03.2007, tot în art.30 din Capitolul II intitulat „Sistemul de salarizare”.
Așadar, prin voința părților, salariul suplimentar anual se încadrează în noțiunea de drept salarial.
În consecință, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă în fața instanței de fond nu este întemeiată, fiind aplicabile prevederile art. 283 al.1 lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) iar nu prevederile art. 283 al.1 lit. e) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză).
În art.71 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008, sunt reglementate ajutoare materiale pentru sărbătorile de Paști și C. și o premiere pentru Ziua feroviarului.
În textul acestui articol se prevede că, „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
„a) cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații […] care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se află în concediu fără plată cu durata de un an; b) pentru Ziua feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare;”
Prevederile art.71 lit.a) și b) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2008 sunt preluate în art.64 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S. C. - Marfă .
Este adevărat că aceste texte contractuale se referă la un „ajutor material” cu ocazia sărbătorilor și la o „premiere”, fiind incluse în capitolul „Protecția salariatului” alături de ajutoare materiale pentru căsătorie, nașterea unui copil sau deces.
Totuși, se constată că, în realitate, ajutorul material pentru sărbătorile de Paști și C. și premierea pentru Ziua Feroviarului, nu sunt acordate cu scopul de a sprijini material salariatul cu ocazia unor evenimente familiale sau de altă natură care ar determina nevoia unui sprijin din partea angajatorului.
De altfel, aceste prevederi nu au legătură nici cu celelalte prevederi din capitolul respectiv, care se referă la protecția socială și protecția sănătății angajaților.
Ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor și premierea pentru Ziua Feroviarului sunt în realitate premieri acordate de angajator cu ocazia unor sărbători, ca recompensă pentru munca depusă de angajați pe parcursul anului.
Pentru suma acordată cu ocazia Zilei Feroviarului, în contractul colectiv de muncă se folosește chiar noțiunea de „premiere” în condițiile în care fondul de premiere este reglementat în secțiunea F din Capitolul II intitulat „Sistemul de salarizare” din ambele contracte colective de muncă.
În cazul Sărbătorilor de Paști și C., deși se folosește noțiunea de „ajutor material”, se constată că sunt stabilite criterii de acordare care au legătură exclusiv cu activitatea desfășurată în cadrul societății, respectiv lipsa absențelor nemotivate, a abaterilor disciplinare, iar acordare este condiționată de desfășurarea activității în cadrul societății, în sensul că salariații care s-au aflat în concediu fără plată de un an nu beneficiază de acest „ajutor material”.
Rezultă astfel că în cazul drepturilor pretinse de reclamant, acordarea lor nu este determinată și condiționată de o stare de nevoie în care s-ar putea găsi salariatul în anumite situații, pentru a avea natura unei măsuri de protecție socială de care angajații pot beneficia sau nu în funcție de situația lor socială particulară, așa cum este cazul celorlalte ajutoare materiale reglementate de textele contractuale indicate anterior.
Aceste drepturi au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă pentru a celebra anumite sărbători și a recompensa activitate din cursul anului a salariaților care au respectat minime norme de disciplină internă.
În această situație, prevederile art.154(1) și 155 din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) trebuie interpretate coroborat, în sensul că „adaosurile” la care se referă art. 155 din Codul Muncii trebuie să fie acordate în considerarea muncii desfășurate de angajat pentru a se concluziona că ele sunt drepturi de natură salarială.
Noțiunea de „adaos” folosită de art. 155 din Codul Muncii este una care cuprinde orice drepturi corespunzătoare muncii prestate, ce fac astfel parte din salariu.
Aceasta este și situația de față în care, acordarea drepturilor pretinse de reclamant, reglementate de contractul colectiv de muncă aplicabil, este determinată nu doar de calitatea de salariat ci și de desfășurarea activității precum și de modul în care ea a fost desfășurată.
Rezultă astfel că drepturile pretinse de reclamant pentru sărbătorile de Paști, C. și Ziua feroviarului au natura unor drepturi salariale, fiind vorba de premieri acordate cu ocazia unor sărbători religioase respectiv a unei sărbători profesionale.
În concluzie, fiind stabilită natura drepturilor pretinse ca fiind drepturi de natură salarială rezultă că drepturile pretinse de reclamant au natura unor drepturi salariale, fiind aplicabile prevederile art. 283 al.1 lit.c) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză) iar nu prevederile art. 283 al.1 lit. e) din Codul Muncii (în forma anterioară republicării, aplicabilă în cauză).
Așadar, potrivit acestei reglementări, termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani de la data nașterii drepturilor pretinse.
În ceea ce privește tichetele de masă, prevederile art.5(1) din Legea nr. 142/1998, potrivit cu care angajatorul distribuie salariaților tichetele de masa, lunar, in ultima decada a fiecărei luni, pentru luna următoare, nu instituie un termen de prescripție special, în sensul că în cazul în care tichetele de masă nu au fost acordate și nici nu sunt solicitate până la sfârșitul lunii anterioare celei pentru acre sunt datorate nu ar mai putea fi cerute printr-o acțiune în justiție pierzându-se dreptul material la acțiune la acea dată.
Aceste prevederi legale stabilesc doar scadența obligației de acordare a tichetelor de masă, pentru cazul în care ea a fost asumată de angajator cum este cazul de față. Pentru neexecutarea la scadență a acestei obligații angajatorul datorează despăgubiri în condițiile răspunderii civile contractuale coroborate cu condițiile răspunderii patrimoniale a angajatorului iar termenul de prescripție este termenul special prevăzut în art. 283 al.1 lit.c) Codul Muncii (în forma anterioară republicării, devenit art.268 al.1 lit.c) după republicare) în referire la cererile salariaților de acordare a unor despăgubiri.
Referitor la prima pentru Paști în anul 2010
Drepturile pretinse de reclamant nu sunt în nici un fel condiționate de prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă și nici nu este stabilit doar la un nivel maxim, pentru a se putea argumenta că nivelul primei ar fi trebuit să facă obiectul unei negocieri ulterioare între părțile contractante. Prevederea contractuală este clară și lipsită de echivoc.
În cazul de față, din clauza contractuală enunțată, rezultă că deși Consiliul de Administrație putea stabili cuantumul primei, acesta nu o putea stabili sub valoarea corespunzătoare clasei 1 de salarizare la nivelul unității, ceea ce înseamnă că putea să stabilească prima într-un cuantum mai mare dar cel puțin la acel nivel minim și nu o putea suprima prin omisiunea de a-i stabili valoarea sau prin hotărârea de a nu o acorda într-un anumit an.
Existând un cuantum minim al ajutorului material pentru Paști și al primei pentru Ziua Feroviarului, stabilit prin contractul colectiv de muncă, angajatorul avea obligația de a acorda prima cel puțin în cuantumul minim.
Neacordarea primei cel puțin în cuantum minim sau acordarea într-un cuantum mai mic decât cuantumul minim stabilit în contractul colectiv de muncă constituie o nerespectare a prevederilor acestuia.
În anul 2010 sărbătoarea Paștelui a fost celebrată în data de 04.04.2010.
Astfel cum s-a arătat deja, tot prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al C. Marfă SA înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.64 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că ajutoarele materiale prevăzute de acest articol, deci inclusiv ajutorul material pentru Paști nu se acordă pentru anul 2010.
Dar, potrivit art. 31(2) din Legea nr. 130/1996 modificările aduse contractului colectiv de muncă devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară convenită de părți.
Ca urmare, aceste prevederi ale actului adițional nu sunt aplicabile decât începând cu 21.04.2010.
O prevedere în sensul că Paști ajutorul material pentru Paști se acordă începând cu 01.01.2010 era inclusă și în art. 64 al.2 din contractul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2009 – 2010 acest contract colectiv de muncă, aplicându-se până la înregistrarea actului adițional din 21.04.2010.
Întrucât Paștele se sărbătorește la 04 aprilie 2010 dreptul salariaților la această primă se născuse după data de la care a devenit aplicabil contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pentru anii 2009 – 2010 și anterior datei la care a devenit aplicabil actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 și ca urmare nu poate fi negat cu efect retroactiv.
Ca urmare, apelul pârâtei nu este fondat cu privire la această cerere.
Referitor la prima pentru Ziua feroviarului din anul 2010
Astfel cum s-a arătat deja, tot prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al C. Marfă SA înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.64 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că ajutoarele materiale prevăzute de acest articol, deci inclusiv prima pentru Ziua Feroviarului nu se acordă pentru anul 2010.
Acest act adițional fiind încheiat anterior datei celebrării acestei sărbători (23 aprilie) producea efecte la acea dată.
Ca urmare, reclamantul nu avea dreptul la prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010.
Referitor la ajutorul material pentru sărbătoarea de C. din anul 2010:
Tot prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al C. Marfă SA înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.64 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că ajutoarele materiale prevăzute de acest articol, deci inclusiv ajutorul material pentru C. nu se acordă pentru anul 2010.
Acest act adițional fiind încheiat anterior datei celebrării acestei sărbători producea efecte la acea dată.
Referitor la salariul suplimentar pentru anul 2010:
Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al C. Marfă SA înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.30 se modifică în sensul că la alineatul 2 se prevede în mod expres că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.
Ca urmare, reclamantul nu avea dreptul la salariul suplimentar pentru anul 2010.
Astfel, chiar dacă reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, față de voința exprimată în sens contrar în mod neechivoc de partenerii dialogului social care au negociat aplicabilitatea prevederilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aceste drepturi nu se mai putea acorda pentru anul 2010, având în vedere că toate societățile din cadrul grupului de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel au stabilit că salariul suplimentar, prima pentru Ziua feroviarului și ajutorul material pentru sărbătoarea Crăciunului nu se acordă pentru anul 2010.
Cu privire la contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada martie 2010 – ianuarie 2011:
Așa cum s-a arătat deja, în perioada respectivă erau aplicabile mai multe contracte colective de muncă.
În art. 11 al.2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 prelungit până în anul 2010 (prin actul adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008 care modifică art.4) se prevedea, în mod asemănător, că angajații beneficiază sub titlul de „alte venituri” de tichetele de masa acordate conform prevederilor legale.
Apoi, art. 81 stabilea că începând cu data de 01.01.2007 salariații din unitățile componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masa in cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din luna, in condițiile legislației in vigoare.
Așa cum s-a arătat, potrivit art. 241 al.1 lit.b) din Codul Muncii contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În sfârșit, în contractul colectiv de muncă pentru anii 2009 – 2010 art.77 stabilea că „salariații „C. Marfă” SA beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare în condițiile legislației în vigoare”.
Textele nu cuprind nici o altă condiționare, nu impuneau negocieri ulterioare și nu făceau trimitere la alte prevederi legale sau contractuale.
Referirea la acordarea tichetelor în condițiile legii este una cu caracter general iar nu la anumite condiții speciale prevăzute de aceasta a căror îndeplinire să fie necesară pentru ca reclamantele să beneficieze de acestea.
Este adevărat că prin dispozițiile Legii nr. 142/1998 legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea tichetelor de masă însă, în cauză patronatul și-a manifestat acordul pentru acordarea acestor tichete prin prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă și și-a asumat astfel obligația contractuală de a le acorda angajaților. În cauză, se constată că prin prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă s-au stabilit și modalități concrete de calcul al numărului de tichete de masă pentru situația generală și pentru situațiile particulare ale unor angajați care efectuează ore suplimentare sau lucrează în program de tură.
Această împrejurare constituie un argument în plus în sensul că angajatorul și-a asumat obligația de plată a tichetelor de masă prin contractul colectiv de muncă.
Din acest punct de vedere este eronată concluzia instanței de fond că izvorul dreptului la tichete de masă îl constituie Legea nr. 142/1998 și este și contradictorie de vreme ce Tribunalul consideră că acest drept nu există în cazul reclamantelor.
Dimpotrivă, Legea nr. 142/1998 creează doar o posibilitate de acordare a tichetele de masă, respectiv cadrul legal necesar, lăsând la latitudinea partenerilor sociali și în special a angajatorului decizia acordării acestor tichete.
În cazul de față, contrar celor reținute de prima instanță, prin contractul colectiv de muncă s-a stabilit dreptul angajaților la tichete de masă, angajatorul asumându-și obligația achiziționării și acordării către salariați a tichetelor de masă așa cum rezultă din prevederile contractuale evocate.
După încheierea și ., contractul colectiv de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (alin.4 al art.236 Codul Muncii). Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate de cele două părți.
În aceeași ordine de idei, art.243 Codul muncii și art.30 din Legea nr.1996 prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați.
Dar, prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al C. Marfă SA înregistrat sub nr.1073/28.04.2010 la Agenția pentru prestații sociale a Municipiului București, s-a stabilit că art.74 se modifică în sensul că la alineatul 4 se prevede în mod expres că drepturile decurgând din acest articol, deci inclusiv acordarea tichetelor de masă, nu se acordă pentru anul 2010.
Potrivit art.1(3) din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel S. pentru 2009 – 2010, acest contract colectiv de muncă se aplică tuturor salariaților din S., semnatari ai contractului individual de muncă, încadrați în funcțiile și meseriile din Anexa nr. 2 și constituie bază de plecare pentru CCM din filialele constituite unde S. este acționar unic, cum era și . SA C..
În contractul colectiv de muncă încheiat pentru anul 2011 dreptul la tichete de masă nu a mai fost prevăzut.
Față de prevederile art. 31(2) din Legea nr. 130/1996 modificările aduse contractului colectiv de muncă devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară convenită de părți, aceste prevederi ale actului adițional fiind aplicabile începând cu 22.04.2010.
Ca urmare, pentru perioada martie 2010 – 21.04.2010 reclamanta era îndreptățită la tichete de masă dar nu mai era îndreptățit la acordarea acestora ulterior.
De altfel, împrejurarea că pentru anul 2010 s-a indicat în acest act adițional că nu se vor acorda tichete de masă constituie prctic o recunoaștere din partea angajatorului a obligației asumate prin contractele colective de muncă aplicabile
în această perioadă de a acorda tichete de masă salariaților proprii, prin aceea că a considerat necesar să includă în actul adițional o manifestare de voință expresă contrară. Or, dacă angajatorul ar fi considerat că nu și-a asumat această obligație pentru perioada respectivă, în mod evident, nu ar mai fi considerat necesar să includă în actul adițional, în mod expres, o excepție în sensul neacordării tichetelor de masă în anii 2009 și 2010. Chiar dacă aceste prevederi nu pot produce efecte peste limitele impuse de art. 31(2) din Legea nr. 130/1996, manifestarea de voință exprimată permite o astfel de concluzie.
Dar, potrivit art.5(1) din Legea nr. 142/1998, angajatorul distribuie salariaților tichetele de masa, lunar, in ultima decada a fiecărei luni, pentru luna următoare. Apoi, art. 6(1) din aceeași lege stabilește că salariatul poate utiliza, lunar, un număr de tichete de masa cel mult egal cu numărul de zile in care este prezent la lucru in unitate iar art. 9 prevede că salariatul are obligația sa restituie angajatorului, la finele fiecărei luni, precum si la încetarea contractului individual de munca, tichetele de masa neutilizate.
Ceea ce trebuie reținut, însă, este că în primul rând angajatorul are obligația de a acorda lunar și anticipat tichetele de masă și astfel se justifică și obligația angajatului de a le utiliza în cursul lunii respective și de a le restitui pe cele neutilizate.
În situația în care, însă, angajatorul nu își respectă obligația stabilită în acest caz în contractul colectiv de muncă, necontestată de altfel, nu se poate concluziona că angajatul pierde atât dreptul la tichetele de masă cât și dreptul la compensații pentru motivul neexecutării obligației contractuale de către angajator.
O astfel de concluzie ar însemna să se accepte că angajatorul poate lipsi de efecte juridice în mod unilateral contractul colectiv de muncă ceea ce nu este admisibil, fiind contrar prevederilor art. 236 al.4 și art. 243 din Codul Muncii.
Chiar dacă angajatorul nu acordă tichetele de masă în materialitatea sa acesta rămâne obligat a acoperi prejudiciul creat angajaților prin neexecutarea obligației contractuale asumate, având în vedere că, în mod evident, angajații au utilizat bani în locul tichetelor de masă care nu le-au fost acordate pentru achiziționarea de alimente, ceea ce face totodată ca acordarea contravalorii tichetelor de masă să nu fie nici contrară scopului Legii nr. 142/1998, acela de a asigura prin intermediul tichetelor de masă o alocație individuală de hrană.
Oricum, situația creată este determinată tocmai de culpa angajatorului care nu și-a îndeplinit obligația de a acorda tichetele de masă potrivit contractului colectiv de muncă și legii în luna anterioară lunii pentru care erau datorate și nu poate invoca propria culpă pentru a se exonera de această obligație.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va admite apelul și se va modifica sentința apelată dar numai în parte, în ceea ce privește drepturile aferente perioadei ulterioare datei de 21.04.2010, astfel cum s-a arătat, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul formulat de apelanta pârâtăSOCIETATEA N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,C. MARFA S.A. cu sediul ales în C., . nr.2, împotriva sentinței civile nr.2524/27.05.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantăP. A. T. cu domiciliul în C., . nr.1, ..A, ..
Schimbă în parte sentința în sensul că respinge ca nefondată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata c/val salariu suplimentar/2010, prima de Ziua Feroviarului/2010, Prima de C./2010 și tichete de masă după data de 20.04.2010.
Menține restul dispozițiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 septembrie 2013.
Președinte, Judecător,
R. A. M. B.
Grefier,
C. D.
Jud.F.M.
redactat jud. A. R. 10.10.2013
Tehnored.decizie gref.C.D./14.10.2013
3 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 795/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 867/2013.... → |
|---|
