Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1022/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1022/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 14463/117/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1022/CM/2013
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător R. A.
Judecător M. B.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA "CFR MARFĂ" - S.A. cu sediul în București, .. 38, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 2261bis/10.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., privind și pe intimat U. S. REPARAȚIILOR DE VAGOANE, cu sediul în C., ., județul C., în numele membrilor de sindicat N. M. C., C. I., M. F., C. A., S. P., M. R., S. A., R. I., S. A., G. V., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei-reclamante U. S. Reparatorilor de Vagoane, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că faptul că recursul este declarat în termen legal și motivat, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La data de 4 noiembrie 2013 s-au depus de către recurentă o . înscrisuri în susținerea recursului, respectiv contractele individuale de muncă ale reclamanților M. F., S. P., M. R. și S. A..
Curtea, constatând că nu sunt alte cereri de formulat, în temeiul art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul intimatei-reclamante pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținere a sentinței instanței de fond, ca temeinică și legală.
Curtea reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Cu privire la recursul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C., reclamantii N. M. C., C. I., M. F., C. A., S. P., M. R., S. A., R. I., S. A., G. V. prin U. S. REPARAȚIILOR DE VAGOANE au chemat în judecată SNTFM CFR Marfă S.A., solicitând instanței să oblige pârâta la plata diferențelor dintre salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, valabil pentru perioada 2008 – 2010 și sumele efectiv încasate în perioada 10.09._10, diferențe actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, apreciind că termenul de prescripție aplicabil este cel de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. „e” Codul muncii iar in subsidiar au invocat prescripția întemeiată pe dispozițiile art. 268 litera c) Codul muncii.
De asemenea a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune în temeiul art. 268 litera d) Codul muncii întrucât plata salariilor s-a făcut în temeiul unui CCM ale căror clauze nu au fost anulate.
Pe fondul cauzei, a precizat că în perioada 2008–2010, la nivelul societății a existat un contract colectiv de muncă valabil încheiat, ale cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
Astfel, de comun acord părțile semnatare ale CCM au înțeles ca pentru anii 2009–2010 să stabilească un alt salariu minim la nivel de unitate, precum și alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Totodată, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost încheiat cu respectarea contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare pentru anii 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010. În plus, clasa I de salarizare nu poate fi asimilată cu salariul minim de 700 lei prevăzut prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, întrucât în acest contract nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci doar coeficienți de ierarhizare pentru diferite categorii profesionale.
Prin sentința civilă 2261 bis /10.05.2013 Tribunalul C. a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin. 1 lit. “ d” și „e” Codul muncii, ca nefondata.
A admis excepția prescrierii dreptului la acțiune în temeiul art. 268 litera “c” codul muncii și a respins ca prescrise pretentiile aferente perioadei10.09._09.
A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite calculate prin luarea în considerare a unui salariu de bază minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare de 700 lei și cele efectiv încasate calculate prin luarea în considerare a unui salariu de bază minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare de 570 lei (pentru perioada 19.10._10), respectiv de 600 lei (pentru perioada 01.04.2010 – 31.12.2010), sume ce se vor actualiza în funcție de rata inflației la data plății efective, precum și dobânda legală la sumele astfel rezultate calculată începând cu data de 19.10.2012 și până la achitarea efectivă.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
- Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 litera e) Codul muncii, instanța de fond a constatat ca aceasta este nefondată având în vedere ca cererea vizează plata drepturilor salariale, astfel că excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit. „e” Codul muncii nu mai subzistă în acest caz, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin art. 268 lit. „c”.
-Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune întemeiată pe disp. art. 268 alin.1 litera d) Codul muncii s-a apreciat ca în cauza nu sunt incidente aceste dispoziții deoarece instanța nu a fost investita cu o cerere privind constatarea nulitatii unor clauze din CCM.
- S-a admis excepția prescriptiei dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 litera “c” codul muncii și s-a respins ca prescrisa cererea privind plata diferentelor salariale aferente perioadei 10.09._10 deoarece exced termenului de 3 ani în care puteau fi pretinse.
- Pe fondul cauzei s-a apreciat ca cererea este întemeiată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 prevede că „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
A.. 3 al art. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 stabilește că, în cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse”.
În conformitate cu prevederile art. 229 alin. 4 din Codul muncii (art. 236 alin. 4), contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii stabilește obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, astfel că cererea reclamantului a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SNTFM- CFR Marfa SA, care a formulat următoarele critici:
În ceea ce privește soluționarea excepției prescrierii dreptului material la acțiune, consideră că în mod greșit au fost interpretate dispozițiile art. 268 Codul Muncii.
Consideră că instanța de fond trebuia să analizeze izvorul drepturilor solicitate respectiv clauze ale CCM la nivel de ramură și raportat la dispozițiile art.268 din Codul Muncii, să constate că sunt aplicabile dispozițiile lit. e a acestui text de lege.
Învederează onoratei instanțe că reclamanții solicită acordarea retroactivă a unor drepturi ce izvorăsc din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, iar potrivit art. 268 alin.l lit. « e » din Codul Muncii republicat,"" cererea privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum pretențiile reclamanților reprezintă drepturi izvorâte din clauzele unui contract colectiv de muncă, în raport de dispozițiile art. 268 lit e Codul Muncii și data formulării acțiunii, solicită să se constate că dreptul la acțiune al reclamanților era stins prin prescripție.
În ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității învederează instantei următoarele:
Când legea (contractul) oferă posibilitatea părților aflate în litigiu să soluționeze iul pe cale amiabilă, apelând și la un „arbitru" - comisiile mixte patronat sindicate -, nu poate fi vorba de abuz legislativ și obstrucționarea accesului la justiție.
Solicită să se constate că nu ne aflăm în prezența unor jurisdicții de genul celor avute în vedere de alin 4, art.21 din Constituția României, având în vedere faptul că părțile au stabilit ca mai întâi să se încerce soluționarea pe cale amiabilă și ca mai apoi în situația în care părțile nu se pot înțelege pe această cale să se adreseze instanței.
În temeiul art.3041 Cod procedură civilă, solicită instanței de recurs analizarea legalității și temeiniciei pentru toate aspectele fondului cauzei și respingerea, în tot acțiunii pentru următoarele considerente:
La 08.05.2012 de Tribunalul B. a constatat, definitiv și irevocabil nulitatea absolută a Anexei 1 la contractul colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010 încheiat la nivelul pârâtei SNTFM CFR Marfă SA, pronunțând în acest sens sentința civilă nr.652/M/2012.
Prin urmare, societatea nu mai are coeficienți de ierarhizare și nici un nivel minim1 salariului pentru perioada pentru care se solicită acordarea respectivelor drepturi, la aci moment neexistând formula de calcul care să permită folosirea unui salariu minim brut în valoare de 700 lei.
Dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, dispun faptul că „drepturile obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă".
Pe cale de consecință, salariul fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru perioada 2009-2010, a existat încheiat un contract individual de muncă în care se prevedea un salariu mai mare de 700 lei pentru fiecare salariat este evidentă lipsa de temei a cererii de chemare în judecată.
Se învederează instanței că în fapt, acțiunea de față are ca obiect, în fapt, o negociere a salariului la nivel de unitate, comparativ cu CCM la nivel superior, ceea ce este inadmisibil, dat fiind că ar institui în sarcina angajatorului o obligație ce nu poate ignorată, știut fiind că, societatea a fost obligată să aplice programe de restructurare, fiind obligată de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în hotărârile de guvern de aprobare a bugetelor de venituri și cheltuieli.
Ca atare, față de prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată, solicitarea reclamanților constând în achitarea diferenței de salar: rezultată din înlocuirea clasei 1 de salarizare, de la nivelul CCM-ului la nivel de unita cu dispozițiile ale art. 41alin.(3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi pe anii 2008-2010 este neîntemeiată, aceste drepturi nefiind solicitate perioada valabilității CCM ( știut fiind că, CCM produc efecte numai pe perioada peni care au fost încheiate).
Contractul colectiv de muncă încheiat este legal și opozabil părților, încheiat respectarea dispozițiilor Hotărârilor de Guvern emise în perioada 2008-2010.
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus, vă rugăm constatați că drepturile cuvenite acestora în temeiul contractului colectiv de muncă celui individual de muncă, au fost plătite în mod corespunzător, societatea onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp, nefiind contestate prevederile CCM la nivel de unitate în timpul valabilității acestuia.
In ceea ce privește obligarea societății pârâte la plata reprezentând diferența dintre drepturile salariale pentru perioada 19.10._10 pentru toți reclamanții, învederăm instanței că reclamanții M. F., S. P., M. R. și S. A. au încheiat raporturi juridice cu societatea (contracte individuale de muncă) ulterior perioadei pentru care se solicită aceste drepturi.
Cum reclamanții susmenționați nu au avut calitatea de salariați ai Centrului de Întreținere și Reparații Vagoane în perioada 19.10._10, se solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
S în ceea ce privește pretențiile reclamanților privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație precum și dobânda legală, solicită respingerea având în vedere faptul că dispoziția legală ( art. 166 lit c Codul Muncii) nu prevede expres obligația de a plăti dobânzi, actualizarea și plata dobânzii fiind în fapt o dublă reparație.
Pentru cele de mai sus, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr.2261 bis iar pe fond, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și având în vedere caracterul definitiv al hotărârilor (art 274 din CoduI Muncii) în temeiul art.4041Cod procedură civilă solicită repunerea părților în situația anterioară prin întoarcerea executării.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauza, Curtea constată ca recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
- Cu privire la excepția prescriptiei dreptului la acțiune:
Cererea reclamantilor a vizat plata diferentelor salariale rezultate din aplicarea greșită a unui salariu de baza mai mic decât cel prevazut în Contractual colectiv de muncă la nivel de ramura transporturi.
Potrivit art 268 lit c) Codul muncii, pentru drepturile salariale termenul de prescriptie al dreptului la actiune este de 3 ani, iar potrivit art. 268 litera e), pentru neexecutarea clauzelor contractului colectiv de munca termenul de prescriptie al dreptului la actiune este de 6 luni.
Potrivit art 160 c.muncii „ Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.”
Stabilindu-se ca aceste drepturi au natura salariala, instanta a constatat ca solicitarea de a se plati aceste drepturi face sa fie aplicabile in speta dispozitiile art 268 lit c) Codul muncii și nicidecum art 283 lit e) din codul muncii.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii potrivit cu care „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.
Prin urmare, excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe disp. art. 283 lit. e) Codul muncii nu este întemeiată iar din acest punct de vedere recursul pârâtei este nefondat.
- Cu privire la excepția prescriptiei întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 litara “d” Codul muncii, criticile recurentei sunt nefondate deoarece instanța de fond s-a pronuntat cu privire la aceasta exceptie și a motivat aceasta dispozitie pe faptul ca nu a fost investita cu o cerere de anulare a unor clauze din contract.
Solutia instantei de fond este corecta deoarece textul invocat de recurenta se refera numai la actiunile ce au ca obiect constatarea nulitatii unui contract sau a unor clauze ale acestuia iar reclamanta nu a solicitat anularea unor cluze din CCM la nivel de unitate ci, aplicarea clauzelor mai favorabile din CCMR, conform art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă
- Pe fondul cauzei:
Potrivit art. 41 alin.3 din CCM la nivel de ramura transporturi aferent perioadei 2008-2010 “ salariul minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 negociat pentru un program complet de 170 de ore medie/luna, este de 700 lei, adica 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fara alte sporuri, adaosuri ori indemnizatii incluse în acesta”.
Art. 3 din CCM la nivel de grup de unitati din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prevedea “ prin incheierea contractului colectiv de muncă la celelate niveluri, drepturile și obligatiile părților cu privire la condițiile speciale de muncă vor fi negociate de către acestea cu respectarea prevederilor minimale stabilite prin orice act normativ care vizeaza activitatea specifica din ramura…” iar în art. 71 se prevedeau diferite indemnizatii și prime sub forma unor ajutoare care exced salariului de baza al fiecarui salariat.
Potrivit CCM la nivel de unitate, pârâta a acordat salariatilor un salariu de baza mai mic respectiv 570 lei pentru perioada 01.01._10; 600 lei pentru perioada 01.04._10, conform actului aditional la CCM nr.1713/21.04. 2010 prin care s-a modificat salariul de baza începând cu 01.04.2010.
Recurenta apreciaza ca salariile angajatilor sai au fost corect calculate deoarece cu ocazia incheierii contractului colectiv de munca la nivel de unitate pentru anii 2009-2010 s-a respectat contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, respectiv CCM la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din CCM la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile.
Aceasta considera ca salariatii sai nu au fost defavorizati prin aplicarea prevederilor CCM la nivel de unitate deoarece au beneficiat de coeficienti de ierarhizare care nu erau prevazuti în CCM la nivel de ramura transporturi, rezultand în final salarii mai mari decât dacă s-ar fi aplicat salariul minim de baza de 700 lei cât era prevazut în CCM la nivel de ramura.
Aceste aparari nu pot fi retinute de instanța având în vedere următoarele:
Art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, prevăde: „ Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Chiar dacă, prin aplicarea unor coeficienti de salarizare - care variaza de un salariat la altul - ar fi rezultat un salariu brut mai mare pentru fiecare salariat, aceasta nu este de natura sa inlature de la aplicare o clauza mai favorabila din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramura deoarece acest contract incheiat la nivel superior se refera la salariul minim de baza, urmand ca respectivii coeficienti sa se aplice la acest salariu.
Dealtfel, în practica jurisdictionala a Curtii constitutionale s-a stabilit ca la incheierea contractelor colective la nivel de unitate se impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramura sau la nivel national deoarece acestea constituie izvor de drept ca și legea.
Recurenta este semnatara Contractului colectiv de muncă la nivel de ramura transporturi și era obligata sa stabileasca salariul minim de baza de 700 lei asa cum este prevazut în art. 41 alin.3 din acest contract.
În conditiile în care recurenta pârâta a negociat cu sindicatul un alt salariu de baza, mai mic decât cel indicat mai sus, indiferent de restul avantajelor acordate salariatilor prin aplicarea unor coeficienti de ierahizare, clauzele din acel contract contravin legii și sunt lipsite de eficienta potrivit art. 24 din Legea nr. 130/1996 în vigoare la acea data.
Având caracter obligatoriu, clauzele din CCM la nivel de ramura transporturi aferent perioadei 2008-2010 prin care se stabileau drepturi în favoarea salariatilor, trebuiau incluse și în CCM la nivel de unitate iar eventualele negocieri ale partenerilor sociali de dialog trebuiau sa plece de la clauzele privind drepturile minimale deja stabilite în contractul incheiat la nivel superior.
Imprejurarea ca exista o hotarare a Tribunalului Brasov pronunțată în luna mai 2012 prin care s-a anulat Anexa I din CCM la nivel de unitate nu este de natura sa influenteze solutia atacata deoarece aceasta hotarare nu a ramas irevocabila iar pe de alta parte, instanța în cadrul procesului de față a dispus aplicarea unor dispoziții din CCM la nivel de ramura.
Cu toate acestea, recursul recurentei parate va fi admis în raport de criticile prin care invedereaza faptul ca o parte din reclamanți au incheiat contracte individuale de muncă cu aceasta după perioada pentru care se solicita plata diferentelor salariale rezultate din aplicarea art. 41 alin.3 din CCMR Transporturi/2008-2010.
Verificand actele depuse la dosar, Curtea constată ca reclamantul M. G. F. a incheiat contract de muncă cu societatea recurenta la 10.07.2012, M. R. la 10.07.2012, S. P. la 10.07.2012 iar Szekeley Atila tot la data de 10.07.2012, ceea ce face ca cererea acestora sa fie nefondată fiind lipsita de temei legal deoarece nu erau angajatii pârâtei în perioada 2008-2010 astfel ca nu puteau cere plata unor diferente salariale aferente acestei perioade în lipsa unui contract de muncă.
Vor fi mentinute restul dispozitiilor sentinței recurate pentru considerentele mai sus expuse.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedură civilă va fi admis recursul declarat de recurenta SNTFM- DFR Marfa SA, cu consecinta modificarii în parte a sentinței recurate și respingerii cererii formulate de cei patru reclamanți, mentinand ca legala si temeinica sentința civila recurată sub celelalte aspecte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA "CFR MARFĂ" - S.A. cu sediul în București, .. 38, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 2261bis/10.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimat U. S. REPARAȚIILOR DE VAGOANE, cu sediul în C., ., județul C., în numele membrilor de sindicat N. M. C., C. I., M. F., C. A., S. P., M. R., S. A., R. I., S. A., G. V..
Modifică sentința recurată în sensul că respinge ca nefondată cererea reclamanților M. F., S. P., M. R. și S. A..
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Președinte, J. Z. | Judecător, R. A. | Judecător, M. B. |
Grefier, A. B. |
Red. Jud. M. B./05.12.2013
Tehnored. A.B./10.12.2013/2ex
Jud.fond D.I. F.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 817/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 844/2013.... → |
|---|
