Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 804/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 804/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 15780/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR. 804/CM
Ședința publică din 27 septembrie 2013
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE – D. P.
JUDECĂTOR – I. B.
JUDECĂTOR – M. P.
Grefier - A. B.
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurentul pârât C. DE ÎNGRĂȘĂMINTE CHIMICE S.A., cu sediul în Năvodari, ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 1975 din 22 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere, în contradictoriu cu intimata reclamantă R. S., domiciliat în Agigea, .. 9, județul C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, pentru a da posibilitatea intimatei reclamante să depună la dosar concluzii scrise, a încuviințat cererea formulată în acest sens de către apărătorul părții și, în temeiul art. 156(2) Cod procedură civilă a dispus amânarea pronunțării pentru data de 25.09.2013; la data de 25.09.2013 completul de judecată a constatat că au fost depuse la dosar Note de ședință din partea intimatei reclamante, prin apărător, însă, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260(1) Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 27 septembrie 2013, dată la care Curtea a hotărât astfel:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la 28.12.2012, reclamanta Rudoplh S. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta . Chimice SA, anularea deciziei nr._/29.11.2012 prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă și obligarea pârâtei la reintegrarea sa în funcția deținută anterior emiterii deciziei și la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, precum și la plata unor daune morale în cuantum de 20.000 lei și a cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că decizia contestată este nelegală întrucât desființarea postului reclamantei nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă; totodată, decizia nu cuprinde motivele care au determinat concedierea, durata preavizului și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, iar pârâta a angajat o altă persoană în funcția de agent de vânzări, cu intenția de a prelua ulterior sarcinile reclamantei, deși în organigramă nu exista un post liber.
Prin întâmpinarea înregistrată la 21.01.2013, pârâta a solicitat respingerea cererii, iar în motivare a arătat că motivele concedierii au fost expuse pe larg în cadrul notificării preavizului, desființarea locului de muncă fiind la latitudinea angajatorului; s-a pretins că au fost desființate toate locurile de muncă ce deserveau zona Bulgaria, din motive economice și de organizare a activității.
Prin sentința civilă nr.1975/22.04.2013 Tribunalul C. a admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr._/29.11.2012 și a obligat pârâta la reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior concedierii și la plata drepturilor salariale de care reclamanta ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediată, de la 01.12.2012 până la reintegrarea efectivă.
A respins cererea de cordare a daunelor morale ca neîntemeiată și a obligat pârâta la plata sumei de 2.250 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest sens prima instanță a reținut că prin notificarea nr._/19.10.2012, pârâta i-a comunicat reclamantei că începând cu data de 2.11.2012 i se acordă un preaviz de 20 de zile lucrătoare, în perioada 2.11.2012 – 30.11.2012. Totodată, au fost indicate motivele concedierii, respectiv: scăderea vânzărilor de îngrășăminte pe zona Bulgaria comparativ cu anul 2011, previziunile economice negative din domeniul agricol pe fondul secetei severe din anul respectiv, necesitatea adoptării unor măsuri urgente la nivelul societății, care să asigure reducerea cheltuielilor și încadrarea acestora în veniturile estimate a fi încasate în următoarele 6 luni, precum și faptul că desființarea locului de muncă se impune ca o măsură efectivă, cu cauze reale și serioase.
S-a constatat că preambulul notificării face referire la „procesul-verbal al consiliului de administrație privind desființarea unor locuri de muncă ca urmare a reorganizării . Chimice SA”, dar că acesta nu a fost depus la dosar, iar în cuprinsul notificării nu a fost identificat prin indicarea datei acestei hotărâri a consiliului de administrație; raportat la precizările din concluziile scrise depuse de pârâtă, potrivit cărora „au fost desființate toate locurile de muncă ce deserveau zona Bulgaria (posturile ocupate de Vincentelli Jacopo și R. S., astfel cum sunt evidențiate în anexa II a procesului-verbal nr. 14/15.09.2012 al Consiliului de administrație)”, s-a reținut că ”procesul-verbal al consiliului de administrație” menționat în notificarea nr._/19.10.2012 este cel din 15.09.2012, mai sus-menționat.
A fost înlăturată apărarea potrivit căreia actul adițional nr. 4/02.12.2011 – potrivit căruia postul ocupat de reclamantă era acela de agent vânzări intern, dar activitatea stabilită prin fișa postului viza zona Bulgaria – a fost semnat ca urmare a amenințării că în caz contrar nu i se va plăti salariul cu motivarea că titulara acțiunii nu a solicitat anularea actului pentru vicierea consimțământului său prin violență ci, mai mult, prin acțiunea de față a cerut reintegrarea în postul prevăzut de acest act adițional, ocupat la data concedierii; s-a avut în vedere și că simpla neplată a salariului, fără precizarea scadenței obligației de plată, nu constituie un act de violență, ci doar o neexecutare a contractului individual de muncă pentru care legea prevede posibilități eficiente de acțiune în justiție.
Referitor la postul ocupat de reclamantă s-a constatat o evidentă neconcordanță între cuprinsul actului adițional nr.4/2011, potrivit căruia postul ocupat este acela de agent vânzări intern, și fișa postului, anexă la acesta, care menționează postul de agent de vânzări birou – zona Bulgaria, ca și preluarea ei în cuprinsul statelor de funcții depuse la dosar; reținând, însă, că reclamanta nu a criticat decizia de concediere sub aspectul acestei neconcordanțe și nu a susținut că activitatea sa nu ar fi fost alocată zonei Bulgaria, instanța a constatat că postul acesteia a fost vizat de măsura luată de consiliul de administrație la 15.09.2012, deci că între hotărârea consiliului de administrație și concedierea reclamantei există o legătură de cauzalitate.
Referitor la nulitatea deciziei de concediere nr._/29.11.2012, emisă de pârâtă în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, s-a reținut că sancțiunea a fost raportată prin acțiune la nerespectarea prevederilor art.74 (în realitate art.76) din cod, potrivit cărora decizia de concediere se comunica salariatului în scris si trebuie sa contina în mod obligatoriu: a) motivele care determina concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. 2 lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate si termenul în care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, în conditiile art. 64.
Apreciindu-se că în cauză a avut loc o concediere individuală, nu colectivă, s-a constatat că nu sunt aplicabile prevederile art. 76 lit.c din Codul muncii, care fac referire la art.69, privind concedierea colectivă și nici cele ale art. 76 lit. d întrucât acestea se referă la ipotezele avute în vedere la art. 64, adică la cazul concedierilor intervenite pentru motivele prevazute la art. 61 lit. c si d (în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa își îndeplinească atribuțiile corespunzatoare locului de munca ocupat, respectiv în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de munca în care este încadrat), precum si la cazul în care contractul individual de munca a încetat de drept în temeiul art. 56 alin. 1 lit. e (ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în functia ocupata de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate) – cazuri neincidente în speță, unde concedierea a intervenit ca urmare a desființării locului de muncă.
Examinând legalitatea deciziei de concediere atacată în cauză din perspectiva cerințelor stabilite de art. 76 lit. a și b din Codul muncii, tribunalul a apreciat că a fost menționat motivul concedierii, fiind indicat art. 65 alin.1 din Codul muncii, adică desființarea locului de muncă, precum și termenul de preaviz de 20 de zile lucrătoare acordat prin notificarea nr._/19.10.2012, deci că prevederile legale menționate au fost respectate, iar susținerile reclamantei, referitoare la nulitatea absolută a deciziei contestate, nu sunt întemeiate.
Raportat la motivul concedierii reclamantei, respectiv desființarea locului de muncă, s-a verificat respectarea condițiilor stabilite de art.65 alin.2 din Codul muncii și s-a constatat că nu a fost dovedit caracterul efectiv al desființării postului reclamantei și nici faptul că măsura a avut o cauză reală și serioasă, deoarece:
- pârâta nu a depus la dosar hotărârea consiliului de administrație prin care a hotărât desființarea postului reclamantei și nici situații contabile care să dovedească și să legitimeze preocupările acesteia pentru reducerea cheltuielilor; deși instanța nu poate cenzura calitatea managementului angajatorului sub aspectul modalității alese de reducere a cheltuielilor și nici nu se poate pronunța asupra oportunității măsurii desființării locului de muncă, caracterul real al acestei măsuri nu poate fi reținut din simpla afirmare de către pârâtă a preocupării pentru reducerea cheltuielilor, în absența unei situații a veniturilor și cheltuielilor, a unei afirmații concrete referitoare la situația economică, la previziunile economice negative, la situația veniturilor estimate în următoarele 6 luni, chestiuni pretins analizate în ședința consiliului de administrație.
- câtă vreme nu s-a dovedit caracterul real al cauzei desființării locului de muncă, este inutil a se analiza caracterul serios al acesteia, un fapt nereal neputând fi serios.
- cu privire la caracterul efectiv al măsurii desființării locului de muncă al reclamantei, pârâta a depus la dosar state de funcții din 1.08.2012 și 15.01.2013 și un extras din registrul de evidență a salariaților, întocmit la 14.01.2013, din care rezultă că la acest moment erau angajați 5 agenți de vânzări; din coroborarea acestora s-a reținut că agentul de vânzări S. C.-S. a fost angajat la 8.10.2012, deci după ce consiliul de administrație hotărâse, la 15.09.2012, desființarea posturilor de agenți de vânzări în Bulgaria, și că la 30.10.2012 a fost prelungit contractul individual de muncă al lui I. I., care expira la 1.11.2012.
Prin urmare, deși la 15.09.2012 consiliul de administrație hotărâse desființarea a două posturi, pârâta a încheiat, până la emiterea deciziei de concediere a reclamantei, două contracte cu efect contrar desființării de posturi, respectiv contractul individual de muncă al lui S. C.-S. și actul adițional nr. 4/2012, prin care a fost prelungit contractul individual de muncă al lui I. I.; totodată, prin actul adițional nr. 3/20.12.2012, contractul individual de muncă la lui S. C.-S. a fost prelungit până la 1.04.2013.
A mai reținut instanța de fond că între posturile de agent de vânzări – comerț exterior și agent de vânzări – intern (birou sau teren) nu există deosebiri esențiale (fișele de post depuse la dosar conținând, în esență, aceleași atribuții), deci că nu se poate aprecia că posturile de agent de vânzări ar aparține unor categorii diferite de posturi în funcție de zona geografică vizată pentru că ele nu aparțin unor structuri organizatorice teritoriale diferite, ci aceluiași compartiment „Comercial”.
Prin urmare, în condițiile în care angajatorul a hotărât desființarea unor posturi, iar până la aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri a angajat o altă persoană și a prelungit contractul de muncă al altei persoane, iar potrivit acestor contracte felul muncii este esențial același cu cel prestat de salariații ale căror posturi au fost desființate, cum s-a întâmplat în speță, desființarea acestor posturi nu este una efectivă, fiind îndreptățită concluzia că reclamanta a fost concediată cu încălcarea prevederilor art. 65 alin. 2 din Codul muncii.
Este irelevant din acest punct de vedere că în perioada anterioară concedierii reclamantei au încetat și contractele de muncă ale altor doi agenți de vânzări, respectiv L. I. la 1.09.2012 și C. A. la 1.11.2012, întrucât chiar în acest mod schema de personal a ajuns să corespundă, anterior concedierii reclamantei, hotărârii de desființare a două posturi.
S-a apreciat că în aceste condiții, concedierea precedată cu puțin timp înainte de o nouă angajare și o prelungire a unui alt contract individual de muncă privind alte persoane, depășește sfera unei concedieri întemeiată pe art.65 alin. 2 din Codul muncii pentru motive care nu țin de persoana salariatului pentru că măsura dispusă pe acest temei are ca premisă faptul că persoana salariatului nu este determinantă, câtă vreme obiectivul desființării unui post este atins.
Altfel spus, decizia angajatorului de desființare a unui post nu se referă la postul ocupat de un salariat anume, ci la un post de felul și din structura organizatorică respectivă, indiferent cine ar ocupa acel post, iar extinderea criteriilor de identificare a postului desființat dincolo de aceste limite transferă concedierea din sfera art. 65 C. Mc. în cea a concedierilor nelegale, mai ales în cazul în care anterior concedierii are loc o angajare pe un post similar, iar contractul individual de muncă privind alt post similar este prelungit.
Nici împrejurarea că ulterior concedierii contractul individual de muncă prelungit al altui salariat a încetat prin acordul părților nu conduce la o altă concluzie, întrucât perspectiva acestui acord nu exista la data concedierii reclamantei și nici la data prelungirii duratei respectivului contract.
Pentru aceste argumente s-a reținut că măsura desființării postului reclamantei nu a fost efectivă și nici nu a avut o cauză reală și serioasă, iar în temeiul art. 80 alin. 1 și 2 din Codul muncii s-a anulat decizia pârâtei nr._/29.11.2012, cu consecința obligării unității la reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior concedierii și la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediată, de la 1.12.2012 (a doua zi după data concedierii, cum a solicitat), până la reintegrarea efectivă.
În soluționarea cererii referitoare la daunele morale s-a reținut că în cazul concedierii nelegale și/sau netemeinice, drepturile încălcate de angajator au caracter patrimonial și își au izvorul în contractul individual de muncă. Prejudiciul material cauzat salariatului este dat de contravaloarea drepturilor salariale neîncasate, iar prejudiciul moral poate exista în măsura în care, prin încălcarea acelorași drepturi patrimoniale ale salariatului, acestuia i-au fost aduse pagube suplimentare, necuantificabile în bani.
Constatând că prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a motivat în niciun fel cererea privitoare la daunele morale, iar prin concluzii a susținut că nu a beneficiat de drepturile salariale, inclusiv prima de C. și cea de Paști, fiindu-i foarte greu să se întrețină, tribunalul a apreciat că lipsirea salariatului concediat de drepturile salariale datorate este acoperită prin admiterea cererii referitoare la aceste drepturi și că din probele administrate nu a rezultat producerea unei suferințe suplimentare inconvenientelor inerente neprimirii salariului, ulterior concedierii, deci că existența unui prejudiciu moral nu poate fi reținută.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S.C. C. de îngrășăminte chimice S.A. și a invocat greșita aplicare a prevederilor art.65 din Codul muncii și stabilirea eronată a situației de fapt.
A susținut recurenta că posturile de agenți vânzări în cadrul societății sunt, de regulă, posturi temporare care deservesc campaniile agricole, motiv pentru care la ocuparea lor se înregistrează mari fluctuații; aceste fluctuații explică și modificările intervenite în componența compartimentului comercial din cadrul societății, la care s-a făcut referire în contestația intimatei, dar care au fost în mod eronat reținute de instanța de fond.
A pretins recurenta, sub acest aspect, că numitul Ș. C. T. se regăsește atât în statul de funcții din 01.08.2012, cât și în cel din 15.01.2013, dar începând cu 01.08.2011 acesta îndeplinește atribuții de responsabil transport marfă în cadrul Compartimentului transporturi, astfel cum rezultă din statul de funcții, din contractul său de muncă și din fișa postului.
Referitor la numitul S. C. s-a arătat că, prin angajarea sa la 08.10.2012 pe postul de agent vânzări, pe perioadă determinată, s-a procedat, de fapt, la ocuparea postului eliberat prin plecarea la 01.09.2012 a numitei L. I., iar nu la înlocuirea intimatei reclamante, dovadă în acest fiind funcția și atribuțiile de agent vânzări intern, ca și caracterul temporar al postului, stabilite prin contractul de muncă și fișa postului, iar numitul I. I., cel de al 5 lea agent de vânzări potrivit Revisalului emis de societate la 14.01.2013, a încetat unilateral raporturile de muncă prin demisie, începând cu 15.01.2013.
Raportat la această fluctuație de personal, care demonstrează că activitatea de comerț cu Bulgaria a fost închisă definitiv și că singurul segment de piață menținut era cel național, unde posturile erau ocupate pe durată determinată, în funcție de campanii, iar salariile se situau la nivelul a 2000 lei/lună, s-a susținut că este eronată aprecierea instanței de fond, potrivit căreia desființarea postului ocupat de contestatoare nu a fost serioasă și efectivă.
A arătat recurenta că această concluzie nu poate fi justificată de faptul că anterior concedierii reclamantei intimate s-a efectuat o altă angajare și a fost prelungit un contract de muncă pentru că posturile se individualizează prin atribuțiile pe care le încorporează, prin segmentul de piață deservit și, nu în ultimul rând, prin salariul acordat.
Cum angajatorul, în virtutea rolului suveran, a apreciat că nu se mai justifică susținerea financiară a segmentului de vânzări Bulgaria și a desființat posturile care deserveau această activitate, respectiv cel de comerț exterior, ocupat de Vincentelli Jacopo, și cel de birou, ocupat de intimată, s-a apreciat că s-a făcut dovada caracterului efectiv al desființării postului și că interpretarea instanței de fond, potrivit căreia scopul desființării postului intimatei fusese atins prin eliberarea unui post de agent vânzări birou intern, contravine legii întrucât, prin această apreciere, instanța se substituie angajatorului și decide cu privire la politica financiară a societății, ignorând faptul că postul intimatei comporta un salariu mult mai mare decât cel al agentului de vânzări birou intern și faptul că în perioada 01.12.2012 – 26.03.2013 pe zona Bulgaria societatea nu a încheiat contracte de vânzare îngrășăminte, ceea ce demonstrează că posturile la nivelul angajatorului sunt strict determinate prin atribuții, fișa postului, salariu și loc de muncă.
A mai susținut recurenta că decizia de desfacere a contractului de muncă al intimatei a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art.65 alin.1 și cu aplicarea art.66 și art.67 din Codul muncii și că probatoriile administrate demonstrează că s-a dispus o concediere individuală pentru motive care nu țin de persoana salariatului, conformă cerințelor de legalitate în sensul de a fi o concediere efectivă, reală și serioasă, întemeiată pe motive economice și de organizare a activității societății, care au fost supuse aprobării Consiliului de Administrație al acesteia în ședința din 15.09.2012.
Caracterul real al cauzei concedierii s-a pretins că există când aceasta prezintă caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice, transformări tehnologice sau de reorganizare a activității interne la nivel de societate, privind structura de personal, iar în referire la caracterul serios al acesteia s-a arătat că există când ea nu disimulează realitatea economică ori funcțională a angajatorului, fiind legată în mod obligatoriu de existența unei justificări a măsurii, fără a urmări salariatul, ci postul/locul de muncă.
Conform art. 305 Cod procedură civilă, în completarea probei cu înscrisuri administrată în fața instanței de fond s-au depus la dosar: procesul verbal nr.14 întocmit în ședința din 15.09.2012 a Consiliului de Administrație al Combinatului de îngrășăminte chimice S.A. și nota privind activitatea departamentului de vânzări Bulgaria, cu anexele care o fundamentează.
Intimata reclamantă a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat și a susținut că respectarea cerințelor instituite de prevederile art.65 alin.2 din Codul muncii nu a fost demonstrată, în sensul că desființarea postului său nu a fost reală câtă vreme atribuțiile sale au fost preluate de numitul S. C. S., care a fost angajat ca agent vânzări la 08.10.2012.
Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate și dispozițiile art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
În scopul asigurării stabilității raporturilor de muncă, dispozițiile Codului muncii instituie numeroase garanții menite să împiedice comportamentul abuziv al angajatorilor, printre care foarte importantă este stricta reglementare a condițiilor de încetare a contractului individual de muncă.
Potrivit art.65 alin.1 din Codul muncii, acesta poate înceta și pentru motive legate de funcționarea în bune condiții a unității, respectiv "ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității", dar alin.2 al textului dispune că, într-o asemenea situație, ”desființarea locului de muncă trebuie sa fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă".
Oportunitatea desființării unor locuri de muncă este atributul exclusiv al angajatorului, posibilitatea concedierii salariaților pentru "un motiv întemeiat, legat de ... cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau a serviciului" fiind recunoscută și de prevederile art.24 din Carta socială europeană revizuită, dar stabilirea caracterului efectiv, real și serios al desființării locului de muncă intră în competența instanțelor judecătorești sesizate prin contestația salariatului concediat.
Prin decizia nr._/29.11.2012, atacată în cauză, contractul individual de muncă al reclamantei R. S. a fost desfăcut de angajatorul S.C. C. de îngrășăminte chimice S.A. în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii, pe baza hotărârii Adunării Generale a asociaților societății nr.14/15.09.2012, prin care s-a stabilit că se impune reorganizarea activității compartimentului comercial prin desființarea locurilor de muncă ocupate de agenții de vânzare arondați zonei Bulgaria, ca urmare a costurilor ridicate ale activității acestora și a faptului că societatea nu înregistrează beneficii din această activitate.
Ocuparea de către reclamanta intimată a unuia dintre posturile la care face referire această hotărâre a Consiliului de administrație rezultă din contractul individual de muncă nr. 259/06.10.2008, înregistrat în registrul general de evidență a salariaților, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 4/02.12.2011 (filele 10-15 și fila 29 dosar fond), acte potrivit cărora aceasta a îndeplinit, începând cu data de 2 decembrie 2011, funcția de agent vânzări birou intern care, potrivit Clasificării Ocupațiilor din România, are codul nr._.
Conform fișei aferentă acestui post, astfel cum a fost modificată din 02.12.2011, care precizează elementele definitorii ale funcției, fără a-i depăși cadrul obiectiv și legal, postul ocupat efectiv era acela de agent vânzări birou zona Bulgaria, având codul anterior menționat; cum fișa a fost semnată fără obiecțiuni de intimata reclamantă, ca și actul adițional nr.4/02.12.2011 la contractul individual de muncă, a cărui nulitate nu a fost invocată sau constatată de instanță la solicitarea salariatului, legalitatea măsurii contestate prin prezenta acțiune din perspectiva respectării cerințelor instituite de art.65 din Codul muncii trebuie verificată prin raportare la această funcție, de agent vânzări birou zona Bulgaria, cod_.
Așa cum s-a arătat în considerentele anterioare, interpretarea coroborată a prevederilor art. 65 din Codul muncii conduce la concluzia că încetarea contratului individual de muncă poate fi întemeiată pe această normă legală când desființarea locului de muncă al salariatului a fost impusă de dificultăți economice, transformări tehnologice sau de reorganizarea activității, și numai dacă desființarea a fost efectivă, condiție impusă în mod imperativ de lege.
S-ar justifica, prin urmare, o astfel de măsură, când angajatorul are dificultăți economice (îngustarea pieței de desfacere, diminuarea surselor de aprovizionare cu materii prime, materiale și energie), are datorii la bancă sau a suferit o reducere a cifrei de afaceri, dar legalitatea măsurii, respectiv existența unei cauze reale și serioase a reorganizării, nu este condiționată de dovedirea unor pierderi financiare efective pentru că modalitatea de reorganizare a activității reprezintă apanajul exclusiv al unității angajatoare, nesupus cenzurii instanței, fiind suficient ca acesta să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare.
Îndeplinirea cerințelor stabilite de textul de lege analizat în considerentele anterioare a fost justificată în cauză de probatoriile administrate în fața instanței de fond, astfel cum au fost suplimentate în recurs, care au demonstrat fără echivoc că postul de agent vânzări birou zona Bulgaria, ocupat de intimată, a fost desființat efectiv și nu mai apare în organigrama societății din 15 ianuarie 2013.
Potrivit acestor probatorii, concedierea reclamantei intimate a fost dispusă din motivele arătate în hotărârea Consiliului de Administrație din 15 septembrie 2012, care au vizat aspecte economice și de organizare a activității societății, confirmate de constatările Notei privind activitatea departamentului de vânzări Bulgaria și graficele aferente acesteia, din care rezultă că s-a decis închiderea pieței de desface a produselor recurentei în Bulgaria ca urmare a faptului că societatea nu mai înregistra beneficii din această activitate, valoarea câștigurilor obținute în temeiul contractelor de vânzare îngrășăminte pe zona menționată, negociate de agenții arondați acestei zone, abia acoperind costurile lor salariale.
Câtă vreme prin hotărârea Consiliului de Administrație din 15 septembrie 2012 s-au desființat toate locurile de muncă ce deserveau zona Bulgaria, astfel cum sunt evidențiate în anexa II a Procesului-verbal nr. 14/15.09.2012, ca urmare a închiderii acestei piețe de desfacere, respectiv postul de agent vânzări birou aferent zonei Bulgaria, cod_, ocupat de intimata reclamantă, și postul de agent vânzări comerț exterior, ocupat de numitul Vincentelli Jacopo, având același cod, nu poate fi contestată nici existența cauzei reale și serioase a măsurii desființării locului de muncă, concretizarea deciziei anterior menționată fiind demonstrată de mențiunile organigramelor corespunzătoare datelor de 1 august 2012 și 14 ianuarie 2013, care confirmă suprimarea celor două posturi din structura organizațională a societății recurente.
Concluzia contrară nu ar putea fi în mod legal întemeiată pe apărarea referitoare la angajarea de către unitatea recurentă, anterior desfacerii contractului de muncă al intimatei, a unei alte persoane, tocmai în scopul preluării ulterioare a atribuțiilor sale, pentru că identitatea dintre postul ocupat de intimată și cel pe care a fost angajat numitul S. C., persoană în raport cu care au fost invocate aceste apărări, nu este confirmată de lucrările dosarului; astfel, potrivit contractului de muncă nr. 373/08.10.2012 încheiat de societatea recurentă cu salariatul anterior menționat, S. C. S. a fost angajat pe perioadă determinată, pe postul de agent vânzări care, potrivit Clasificării Ocupațiilor din România, are codul_, deci este distinct de cel ocupat de reclamanta intimată, înregistrat în același sistem de evidență sub codul_; distincția este confirmată și de mențiunile fișelor posturilor ocupate de cei doi salariați, care concretizează atribuțiile de serviciu ale acestora, ca și de deosebirile existente între elementele esențiale ale raporturilor lor de muncă, astfel cum au fost înscrise în contractele lor individuale de muncă, respectiv locul desfășurării activității și salariul acordat.
Lipsa oricărei corelații între angajarea numitului S. C. și concedierea intimatei este confirmată și de înscrisurile care confirmă susținerile formulate de recurentă sub acest aspect, referitoare la perfectarea angajării în scopul ocupării unui post vacant de agent vânzări, eliberat prin ajungerea la termen a contractului de muncă al numitei L. I., la 1 septembrie 2012, respectiv decizia de încetare a contractului de muncă al salariatei L. I. nr._/31.08.2012 (fila 75 dosar fond) și organigrama societății din 1 august 2012, în care această salariată figura pe postul de agent vânzări intern (teren), acte care demonstrează că angajarea numitului S. C. nu a fost dispusă în perspectiva iminentei concedieri a intimatei, cum eronat a reținut instanța de fond.
Argumentele expuse în precedent, referitoare la natura posturilor ocupate, se impun a fi avute în vedere și în examinarea apărărilor referitoare la măsura prelungirii contractului de muncă al numitului I. I., a cărei semnificație a fost, de asemenea, apreciată greșit de instanța de fond; potrivit acestei convenții de muncă, înregistrată în registrul de evidență al salariaților sub nr.367/27.04.2012, salariatul I. I. a fost angajat pe o perioadă determinată, pe funcția de agent vânzări, cod_ conform Clasificării Ocupațiilor din România, deci pe un post distinct de cel ocupat de intimată prin natura atribuțiilor, a locului desfășurării activității și a salariului, ori această distincție face ca prelungirea raporturilor de muncă stabilite cu unitatea recurentă, dispusă prin actele adiționale la contractul de muncă anterior menționat nr.3/27.07.2012 și nr.4/30.10.2012 (filele 71 și 72 din dosarul de fond) să fie lipsită de relevanță în examinarea legalității desfacerii contractului de muncă al intimatei pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Concluzia care se impune, raportat la considerentele anterioare, este aceea că funcția de agent vânzări birou zona Bulgaria, cod_, ocupată de intimata reclamantă în cadrul compartimentului comercial al societății recurente este distinctă de cea de agent vânzări intern (birou sau teren) prin atribuții de serviciu, prin locul desfășurării activității și prin nivelul de salarizare; că prin hotărârea Consiliului de Administrație al societății din 15.09.2012 s-a hotărât închiderea pieței de desfacere pe zona Bulgaria datorită caracterului nerentabil al activității în această zonă, raportat la costurile necesare pentru desfășurarea ei și că închiderea acestei piețe a determinat desființarea locurilor de muncă ale persoanelor care aveau atribuții de serviciu strict legate de această zonă, respectiv numitul Vincentelli Jacopo și intimata R. S., așa cum rezultă din Procesul-verbal nr. 14/15.09.2012 (fila 10 din dosarul de recurs) și din Nota privind activitatea Departamentului de vânzări Bulgaria (fila 12 dosar recurs) și situația cheltuielilor aferente anului 2012 pentru Vincentelli Jacopo și R. S., agenți de vânzări în zona Bulgaria, documente care au fundamentat decizia de desființare a posturilor acestora și care demonstrează că măsura astfel dispusă a avut caracter real și serios.
Cum motivele arătate confirmă temeinicia criticilor din recurs, în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art.309 pct.9 din Codul procedură civilă, Curtea îl va admite și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii contestației ca nefondată.
În temeiul art.274 alin.1 din același cod, intimata reclamantă va fi obligată la 2000 lei cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurentul pârât C. DE ÎNGRĂȘĂMINTE CHIMICE S.A., cu sediul în Năvodari, ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 1975 din 22 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere, în contradictoriu cu intimata reclamantă R. S., domiciliat în Agigea, .. 9, județul C..
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge contestația ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate, referitoare la daunele morale.
Obligă intimata reclamantă la 2000 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. PETROVICIIRINA B.
M. P.
Grefier,
A. B.
Red.hot.jud.fond M.S. S.
Tehnored.jud.rec.I.B./25.10.2013
Gr.A.B./3 ex./01.11.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 28/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 913/2013.... → |
|---|
