Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 372/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 372/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 13910/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr.372/AS:
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A.
Judecător M. B.
Judecător R. A.
Grefier C. D.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul pârât I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C., cu sediul în C., .. 11, județul C., împotriva sentinței civile nr. 62/09.01.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. A., A. M.-E., A. F., B. M., B. T., BANESCU D., B. G., B. E., B. L., B. A., B. A., B. L., C. M., C. L., I. M., D. A., D. A., D. D., F. A., F. N., F. R., G. A. A. M., G. S., G. V., G. C. F., M. (S.) A. M., M. A., N. C., P. I., O. M., P. D., P. M., P. M. L., P. C., P. A., S. M., S. M., S. VICENTIU, S. (F.) E. L., S. G., S. M., S. A., S. D., TAPUS R., M. (T.) V., R. D., U. M. L., V. D., V. C., V. D. prin S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C., cu sediul în C., . nr. 13, județul C. și intimații pârâți L. T. L. E., cu sediul în Năvodari, ., județul C., M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, ..28 – 30 și I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C., cu sediul în C., .. 11, județul C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut in ședință publică, răspunde pentru intimații reclamanți, reprezentantul Sindicatului L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C., consilier juridic A., conform delegației depuse la dosar, lipsind recurentul pârât și intimații pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.88 și următoarele C.proc. civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxelor de timbru.
Grefierul prezintă referatul cauzei, evidențiind părțile aflate în litigiu, obiectul dosarului, cadrul procesual, precum și mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare.
După referatul grefierului de ședință:
Reprezentantul intimaților reclamanți precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat în cauză, apreciind dosarul în stare de judecată.
Curtea, având în vedere susținerile reprezentantului sindicatului, potrivit cărora în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de solicitat, în temeiul disp.art. 150 C.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimaților reclamanți, având cuvântul solicită respingerea recursului, ca nefondat. Depune practică judiciară: sentința civilă nr.1119/18._ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B., Decizia nr.623/30.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr._, Decizia nr.1/04.01.2012 a Curții de Apel Iași.
CURTEA
Cu privire la cauza de față, Curtea constată următoarele:
Reclamanții: A. A., A. M.-E., A. F., B. M., B. T., Banescu D., B. G., B. E., B. L., B. A., B. A., B. L., C. M., C. L., I. M., D. A., D. A., D. D., F. A., F. N., F. R., G. A. A. M., G. S., G. V., G. C. F., M. (S.) A. M., M. A., N. C., P. I., O. M., P. D., P. M., P. M. L., P. C., P. A., S. M., S. M., S. Vicentiu, S. (F.) E. L., S. G., S. M., S. A., S. D., Tapus R., M. (T.) V., R. D., U. M. L., V. D., V. C., V. D., reprezentați prin S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C., au chemat în judecată: L. T. L. E., M. Educației, Cercetării, Tineretului Și Sportului și I. Școlar Județean C., solicitând obligarea unității de învățământ la plata sumelor reprezentând diferența dintre echivalentul în lei a 100 euro și suma de 130 lei acordata în anul 2009 reprezentând ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice prevăzute de Legea nr. 315/2006, actualizată în funcție de rata inflației la data plății, cât și obligarea pârâtului I. școlar să aloce către unitatea de învățământ sumele necesare plății integrale a ajutorului prevăzut de legea nr.315/2006.
De asemenea, reclamanții, au mai solicitat obligarea unității de învățământ la plata sumelor reprezentând echivalentul în lei a 100 euro pentru stimularea achiziționării de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice prevăzute de Legea nr. 315/2006, aferente 2010, actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, să aloce Inspectoratului școlar sumele necesare plății integrale a ajutorului prevăzut de Legea nr.315/2006.
În motivare, reclamanții au arătat că, potrivit Legii nr.315/2006 începând cu data de 1 ianuarie 2007 cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar, beneficiază de un ajutor financiar în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice.
S-a menționat că, potrivit art. 4 din legea sus-precizată, sumele necesare acordării acestui ajutor sunt asigurate de la bugetul de stat, prin M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului care, în vederea aplicării legii nr.315/2006 a elaborat norme metodologice aprobate prin H.G. nr. 453/2007.
Deși reclamanții au calitatea de cadre didactice titulare sau suplinitoare calificate și conform art. 3 din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 453/2007 și au depus cereri pentru acordarea acestui ajutor la unitățile de învățământ, nu au primit integral sumele care li se cuveneau până la această dată, aspect care rezultă de altfel din adeverințele emise de către respectivele unități de învățământ.
M., Educației, Cercetării Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată având în vedere ca reclamanții nu au prezentat documente justificative privind achiziționarea de cârti.
De asemenea, I. Școlar Județean C. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată deoarece reclamanții nu au făcut dovada ca au depus cereri pentru acordarea ajutorului financiar.
Prin sentința civilă nr.62/09.01.2013, Tribunalul C. a admis acțiunea formulată de reclamanții: A. A., A. M.-E., A. F., B. M., B. T., Banescu D., B. G., B. E., B. L., B. A., B. A., B. L., C. M., C. L., I. M., D. A., D. A., D. D., F. A., F. N., F. R., G. A. A. M., G. S., G. V., G. C. F., M. (S.) A. M., M. A., N. C., P. I., O. M., P. D., P. M., P. M. L., P. C., P. A., S. M., S. M., S. Vicentiu, S. (F.) E. L., S. G., S. M., S. A., S. D., Tapus R., M. (T.) V., R. D., U. M. L., V. D., V. C., V. D. prin S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C. în contradictoriu cu pârâții L. T. L. E., M. Educației, Cercetării, Tineretului Și Sportului, Și I. Școlar Județean C..
A obligat pârâta, L. T. ,,L. E.,, din Năvodari la calcularea și plata către reclamanții reprezentați prin S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanta, la diferența dintre echivalentul în lei a sumei de 100Euro și suma de 130 lei acordata în 2009, cu titlu de ajutor financiar reglementat de legea nr. 315/2006 și echivalentul în lei a sumei de 100 Euro pentru anul 2010 sume calculate la cursul de schimb valutar comunicat de BNR.
A obligat pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aloce Inspectoratului Școlar Județean Constanta sumele necesare plății diferenței de ajutor prevăzut de Legea nr. 315/2006 pentru anul 2009 și echivalentul în lei a sumei de 100Euro pentru anul 2010.
A obligat pârâtul I. Școlar Județean Constanta să aloce pârâtei L. T. ,,L. E.,, din Năvodari, sumele necesare plății diferenței de ajutor prevăzut de Legea nr. 315/2006, pentru anul 2009 și echivalentul în lei a sumei de 100 Euro pentru anul 2010.
Sumele vor fi actualizate în raport de indicele de inflație la data plății efective corespunzător perioadei lucrate în unitatea de învățământ de fiecare dintre reclamanți.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Reclamanții îndeplinesc calitatea de cadre didactice titulare și/sau suplinitoare calificate în învățământul preuniversitar, respectiv în unitățile școlare pârâte.
Potrivit Legii nr. 315/2006 reclamanții, au dreptul la un ajutor financiar anual reprezentând echivalentul a 100 de euro calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, sumele necesare acordării ajutorului financiar fiind asigurate de la bugetul de stat, prin M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului.
Plata ajutorului financiar pentru achiziționarea de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, cu respectarea dispozițiilor reglementate de normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006, norme aprobate prin H.G. nr. 453/2007, adică pentru cadrele didactice în activitate, pentru funcția de bază, se face de către școala la care își desfășoară activitatea de bază, școală care păstrează și completează carnetul de muncă, pe bază de cerere însoțită de documente justificative, formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul următor, plata efectuându-se începând cu luna ianuarie din anul următor.
Acordarea ajutorului financiar, ce reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de B.N.R. la data plății, se face pentru fiecare cadru didactic, pentru funcția de bază; potrivit art. 2 din H.G. nr. 453/2007 ajutorul financiar se acordă de unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea.
Obligația de plată a ajutorului financiar pentru cărți revine unității școlare care trebuie să solicite lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, la inspectoratul școlar, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare, așa cum prevede art. 5, alin.1 din H.G. nr. 453/2007.
Întrucât nu s-a făcut dovada faptului că, până la momentul formulării acțiunii acest ajutor a fost achitat integral, cererea reclamanților a fost admisă ca întemeiată atât în ceea ce privește plata diferenței dintre echivalentul în lei a 100 euro și suma de 130 lei primita cu titlu de ajutor financiar aferent anului 2009 cât și cu privire la plata întregii sume aferenta anului 2010.
A fost obligat pârâtul I. Școlar Județean Tulcea să aloce către unitățile de învățământ, sumele necesare plății integrale a ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006, precum și pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aloce Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, sumele necesare plății integrale a ajutorului prevăzut de lege.
Împotriva sentinței a declarat recurs I. Școlar Județean C. care a formulat următoarele critici:
Prin sentința pronunțată, instanța de fond a admis în tot acțiunea formulată de reclamanți prin S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C., în sensul că a obligat unitatea de învățământ să le plătească diferența ajutorului financiar prevăzut de Legea mr.315/2006 pentru anul 2009 și acest ajutor pentru 2010, iar I. Școlar Județean C. și M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aloce sumele cerute unității de învățământ, respectiv I. Școlar Județean C..
Pentru a hotărî astfel fondul a reținut textele legale invocate de reclamanți, calitatea acestora de cadre didactice titulare și/sau suplinitoare calificate în învățământul preuniversitar, solicitările acestora făcute în condițiile legii pentru primirea sumelor cuvenite pentru anul 2009 și 2010, solicitări neurmate de plata în totalitate a acestui ajutor financiar.
Însă niciunul dintre reclamanți nu a făcut dovada achiziționării de cărți sau programe educaționale care să îi îndreptățească să primească diferența de bani neacordată pentru anul 2009. Dacă se acceptă susținerea că ajutorul financiar se putea acorda și în avans, niciunul dintre reclamanți nu a făcut dovada, pentru plata parțială, a achiziționării de cărți sau programe educaționale pe suport electronic.
Consideră aceste motive solicită admiterea recursului, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei soluții legale, în concordanță cu probele administrate și cu dispozițiile legale invocate.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.1 din legea nr. 315/2006 “ Se acordă un ajutor financiar cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice.
ART. 2 - Ajutorul financiar prevăzut la art. 1 se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice, și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății.
ART. 3 - Cadrele didactice beneficiare ale ajutorului financiar vor primi de la unitățile de învățământ unde sunt încadrate documentele necesare în vederea valorificării acestui ajutor.
ART. 4 - Sumele necesare acordării ajutorului financiar se asigură de la bugetul de stat, prin M. Educației și Cercetării.”
Prin H.G. nr. 453/2007 privind aplicarea Legii nr. 315/2006 se prevede la art. 5:
“ (1) Unitățile școlare vor solicita lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, la I. școlar, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare.
(2) Inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor solicita lunar, până la data de 20 a fiecărei luni, la M. Educației, Cercetării și Tineretului - Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare.
(3) Sumele necesare plății ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) se asigură din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, capitolul 65.01 "Învățământ", art. 57.02.01 "Ajutoare sociale în bani", în limita creditelor bugetare aprobate.
(4) Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului va aloca lunar către inspectoratele școlare/al municipiului București sumele solicitate, în limita creditelor bugetare deschise.”
Legea nr. 315/2006 a fost abrogata prin Legea nr. 118/2010 dar până la data abrogării, aceasta lege își producea efectele iar cererea privind plata sumelor aferente 2009, are temei legal.
Deși prin dispozițiile art. 2 din Legea nr. 315/2006 se prevedea faptul că ajutorul financiar acordat cadrelor didactice în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, este în cuantum de 100 Euro echivalentul în lei, din adresa menționată mai sus, rezultă că acest ajutor a fost plătit parțial în limita sumelor alocate.
Prin dispozițiile art. 2 din Legea nr. 315/2006 legiuitorul nu a prevăzut faptul că ajutorul social de 100 Euro echivalent în lei poate fi diminuat în limita creditelor bugetare deschise.
Prin normele de aplicare sunt aduse modificări Legii nr. 315/2006, fapt ce contravine dispozițiilor art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Potrivit art. 77 din Legea nr. 24/2000 ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor, ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului.
În continuare, prin art. 78 se prevede că ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.
Având în vedere faptul că sumele datorate cu titlu de ajutor social pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic, nu au fost achitate integral, în mod corect prima instanță a admis acțiunea acestora.
Mai mult decât atât, unitatea școlară a plătit reclamanților un avans de 130 lei pentru achiziționarea de material didactic în anul 2009 iar acest aspect nu este contestat de către recurent ceea ce înseamnă ca s-au formulat cereri în acest sens.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul pârât I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C., cu sediul în C., .. 11, județul C., împotriva sentinței civile nr. 62/09.01.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. A., A. M.-E., A. F., B. M., B. T., BANESCU D., B. G., B. E., B. L., B. A., B. A., B. L., C. M., C. L., I. M., D. A., D. A., D. D., F. A., F. N., F. R., G. A. A. M., G. S., G. V., G. C. F., M. (S.) A. M., M. A., N. C., P. I., O. M., P. D., P. M., P. M. L., P. C., P. A., S. M., S. M., S. VICENTIU, S. (F.) E. L., S. G., S. M., S. A., S. D., TAPUS R., M. (T.) V., R. D., U. M. L., V. D., V. C., V. D. prin S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C., cu sediul în C., . nr. 13, județul C. și intimații pârâți L. T. L. E., cu sediul în Năvodari, ., județul C., M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, ..28 – 30 și I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C., cu sediul în C., .. 11, județul C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2013.
Președinte, M. A. | Judecător, M. B. | Judecător, R. A. |
Grefier, C. D. |
Jud.fond: M.S.Teșa
Redactare decizie, jud. M.Badulescu/04.06.2013
Tehnored.decizie gref.C.D./05.06.2013
2 ex.
← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 733/2013.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 92/2013. Curtea de Apel... → |
---|