Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 913/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 913/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 507/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.913/CM
Ședința publică din data de 15 octombrie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - R. A.
Judecător – M. A.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de:
- recurentul pârât și intimat I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C. – cu sediul în municipiul C., ..11, județul C. și,
- recurenții pârâți și intimați C. JUDEȚEAN C. și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN C. – ambii cu sediul în municipiul C., ., județul C. împotriva sentinței civile nr.2739 din data de 07 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă M. M. – domiciliată în municipiul C., ..19, ., . și intimatul pârât C. JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursurile sunt declarate în termen, motivate și scutite de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată, învederează instanței că recurentul pârât și intimat I. Școlar Județean C. a solicitat judecata recursului în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C. sub nr._ reclamanta M. M. a chemat in judecata pârâta C. Județean de Resurse și Asistenta Educațională Constanta, C. Județean Constanta, Președintele Consiliului Județean Constanta și I. Școlar Județean Constanta solicitând instanței obligarea acesteia la stabilirea drepturilor salariale cuvenite in conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, cu luarea in considerare a salariilor de baza aferente lunii decembrie 2009, așa cum au rezultat acestea din aplicarea Legii nr.221/2008, precum si la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite si cele efectiv încasate, pentru perioada 16.01.2010 – 08.09.2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate in unitatea de învățământ.
In motivarea cererii reclamanta a arătat că prin O.G. nr.15/2008 au fost reglementate creșteri salariale ale personalului din învățământ pentru anul 2008, iar actul normativ menționat a fost aprobat, cu modificări, prin Legea nr.221/27.10.2008. Principala modificare a vizat majorarea coeficientului de multiplicare de 1.000 lei pentru personalul didactic si didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008, si care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Susține reclamanta ca, deși ulterior Guvernul României a încercat in repetate rânduri modificarea OG 15/2008, aceasta a rămas aplicabilă in forma aprobata prin Legea 221/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituționala, a neconstituționalității modificărilor aduse. Totodată, mai arata reclamanții ca aplicabilitatea Legii 221/2008 pentru perioada 01.10._09 a fost confirmata prin Decizia in interesul legii nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, împotriva unității pârâte fiind obținută si o hotărâre judecătoreasca de obligare la aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 pentru perioada menționata.
Cu privire la perioada 16.01._10, reclamanta a precizat ca in baza Legii 330/2009, pirita ar fi trebuit sa mențină salariul din luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 30 alin.5 din lege. De asemenea, prin art. 5 alin.1 din OUG 1/2010, s-a prevăzut că începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 păstrează salariul avut la această dată.
Mai precizează reclamanta că modalitatea de calcul a salariilor, ulterior datei de 01.01.2010, a fost confirmata si prin considerentele Deciziei nr. 877/28.06.2011 a Curții Constituționale, potrivit cu care reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea 221/2009 și nu cu OUG 41/2009.
A mai susținut reclamanta că toate modificările aduse salariului prin Legea 118/2010 trebuiau aplicate unei baze de calcul consacrate prin lege la finalul anului 2009 si perpetuata apoi atât in anul 2010, până la . Legii 63/2011 privind încadrarea si salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ.
In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar adeverința emisa de unitatea școlara pirita si practica judiciara.
Pârâtul I. Școlar Județean Constanta a formulat întimpinare si a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a I. Școlar Județean Constanta motivând ca reclamanta nu s-a aflat în raporturi contractuale de munca cu instituția lor contractul de munca fiind încheiat cu . V. / CJRAE .
Prin sentința civilă nr.2739 din data de 07 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul C. s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului I. Școlar Județean C. ca nefondată; s-a admis acțiunea formulată de reclamantă; au fost obligați pârâții la calcularea și plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei începând cu 16.01.2010 și până la data de 8.09.2010, cu luarea în considerare a salariului de bază aferent lunii decembrie 2009, așa cum acesta a rezultat din aplicarea Legii nr. 221/2008 și la actualizarea cu indicele de inflație, a sumelor menționate, la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. Școlar Județean C. invocată prin întâmpinare:
În cauză trebuie avut în vedere că personalul didactic este supus unui regim special, în parte derogatoriu de la normele de drept comun (Codul Muncii), astfel cum era stabilit în perioada pentru care sunt pretinse drepturile salariale de către reclamanți prin Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Acest regim juridic distinct implica competențe partajate între inspectoratele școlare și unitățile de învățământ în privința nașterii și derulării raporturilor de muncă ale personalului didactic.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.9 alin.2 și 3 din Legea nr.128/1997 (în vigoare în perioada relevantă), posturile didactice se ocupă prin concurs, coordonarea metodologică a concursului este asigurată de Ministerul Educației și Cercetării, iar organizarea și desfășurarea acestora de către Inspectoratele școlare și de directorii unităților de învățământ preuniversitar.
În învățământul de stat, validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice se face de către inspectoratul școlar.
Este adevărat că angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ, însă angajarea se făcea pe baza deciziei de repartizare semnată de inspectorul școlar general spre deosebire de învățământul particular unde validarea concursurilor și angajarea pe post se face de conducerea unității de învățământ și se comunică în scris inspectoratului școlar (art. 11 alin.5 din Legea nr.128/1997).
În plus, directorul unității școlare își desfășura activitatea sub îndrumarea și controlul inspectoratului școlar, față de care este subordonat (art. 109 alin.2 din același act normativ).
Funcțiile de îndrumare și de control din învățământul preuniversitar erau atribuite inspectoratelor școlare prin inspectorii școlari de specialitate (art. 25 din Legea nr.128/1997).
Potrivit dispozițiilor art.8 alin.(4) din HG nr. 51/2009, inspectorii școlari generali au calitatea de ordonator secundar de credite iar în conformitate cu alin.5, inspectoratele școlare județene au in subordine unități de învățământ preuniversitar, unități conexe, unități pentru activitatea extrașcolara și cluburi sportive școlare.
De asemenea, art. 10 al.2 din HG nr. 81/2010 stabilește că inspectorii școlari generali au calitatea de ordonator secundar de credite.
De aceea, inspectoratele școlare nu au calitatea de terți față de raporturile de muncă ale personalului didactic, ci dimpotrivă, în cadrul acestor raporturi atipice au o . responsabilități și obligații cu implicații asupra drepturilor acestei categorii de personal.
Raportat la prevederile legale indicate, aplicabile în perioada pentru care reclamanții pretind drepturile salariale ce fac obiectul prezentei cauze, având în vedere funcția de îndrumare și control al pârâtului, faptul că unitățile de învățământ se află în subordinea acestuia și calitatea sa de ordonator secundar de credite, nu este întemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului.
Asupra fondului cererii:
Reclamanta este angajata instituției pirite in funcție didactică – profesor .
Art.1 alin.(1) lit.”b” și „c” din OG.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 prevedea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000 in raport de care era asigurata o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult fata de nivelul din 31 decembrie 2007.
OG 15/2008 a fost aprobata cu modificări prin Legea nr.221/2008, majorându-se coeficientul de multiplicare de 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 acesta reprezentând valoarea de referința pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin OUG 136/2008 si OUG 151/2008 au fost modificate unele prevederi ale OG.15/2008, in sensul reducerii majorărilor salariale stabilite de puterea legislativa, prin lege. Prin decizii succesive ale Curții Constituționale a fost constatata insa neconstituționalitatea modificărilor aduse de Guvern la OG.15/2008, astfel cum fusese aprobata prin Legea nr.221/2008, consecința fiind aceea a recunoașterii îndreptățirii personalului din învățământ la plata drepturilor salariale, astfel cum au fost consacrate prin OG.15/2008.
In cauza reclamanta solicita menținerea algoritmului de calcul al salariului consacrat de Legea 221/2008 si sub imperiul Legii nr. 330/2009 si al Legii 285/2010.
Potrivit art.30 din legea 330/2009 alin 3 si 5 lit.a „ Reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009. În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege”
Din textul de lege citat mai sus instanța a reținut că Legea 330/2009 reglementează un sistem unic de salarizare pentru personalul din sistemul bugetar si garantează menținerea in cursul anului 2010 a salariului brut de care personalul in funcție a beneficiat la data de 31.12.2009.
Prin O.U.G. 1/2010, act normativ de punerea in aplicare a legii unice de salarizare, se reia principiul nediminuării salariilor in plata la data de 31.12.2009 - art.5 alin.1, iar la alin.6 se prevede in mod expres: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”.
Prin urmare, garantând menținerea salariului brut din data de 31.12.2009, legiuitorul se raportează in mod expres, pentru situația cadrelor didactice, la salariul stabilit prin O.U.G. 41/2009, act normativ de modificare a dispozițiilor art. 11 alin. 1, litera a1 din O.G. 15/2008, articol la rândul sau introdus prin O.U.G. 136/2008. Instanța retine, insa, ca prin declararea neconstituționalității O.U.G. 136/2008, modificările aduse pe aceasta cale O.G. 15/2008 au rămas fără efect, astfel ca si actele normative ulterioare (printre care si O.U.G. 41/2009), care s-au raportat la art.11 din forma modificata a O.G. 15/2008, sunt lipsite de eficienta.
Prin menționarea expresa in O.U.G. 1/2010 a salariul de referința ca fiind salariului din data de 31.12.2009 stabilit prin O.U.G. 41/2009, in condițiile in care acest act normativ nu mai putea produce efecte, instanța constata ca singura interpretare corecta este in sensul ca drepturile salariale ale personalului din învățământ, ulterior datei de 01.01.2010, se calculează pornind de la salariul de baza din 31.12.2009, astfel cum rezulta din aplicarea O.G. 15/2008, in forma aprobata prin Legea 221/2008.
F. de motivele de fapt si de drept expuse, instanța va obliga pârâții la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantei in conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, cu luarea in considerare a salariilor de baza aferente lunii decembrie 2009, așa cum au rezultat acestea din aplicarea Legii nr.221/2008, precum si la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite si cele efectiv încasate, pentru perioada 16.01._10, actualizate cu indicele de inflație la data plătii efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate in unitatea de învățământ.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs pârâții C. Județean C., Președintele Consiliului Județean C. și I. Școlar Județean C..
În motivarea recursului lor, C. Județean C. și președintele Consiliului Județean C., au arătat următoarele: reclamanta a susținut că toate modificările aduse salariului prin Legea nr._ trebuie aplicate unei baze de calcul consacrate prin lege la finalului anului 2009 și perpetuate și în anul 2010, până la . Legii nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea personalului didactic și personalului auxiliar; prin întâmpinare a invocat lipsa calității procesual pasive, având în vedere dispozițiile Legii nr.128/1997 act normativ conform căruia posturile vacante se ocupă prin concurs, sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, iar organizarea acestora la directorii unităților de învățământ; în accepțiunea textului de lege invocat, solicită a se observa că nu există raporturi contractuale cu reclamanta, situație în care în lipsa unui raport de drept obligațional, nu pot fi obligați pârâții la plata vreunei sume cu titlu de salariu în favoarea reclamantei; instanța de fond a apreciat în mod greșit probatoriul administrat în cauză și a procedat la interpretarea textului de lege incident în mod eronat; astfel deși reține în considerente că „este adevărat că angajarea pe post se face direct de directorul unității de învățământ…” conform legii nr.128/1997 totuși admite cererea reclamantei și obligă pârâții să efectueze indexarea și plata unor drepturi salariale; în aceeași accepțiune art.109 din legea precizată, stipulează clar: „directorul unității școlare își desfășoară activitatea sub îndrumarea Inspectoratului școlar…”text din care rezultă că din punct de vedere a subordonării administrative este firesc să existe suprastructuri de control; consideră că legiuitorul stabilește structurile de control, descentralizate în teritoriu, stabilind modalitatea și pârghiile de control și subordonare ierarhică, nu din punct de vedere material execuțional ci din punct de vedere tehnico-administrativ; conform ipotezei instanței de fond, reclamanta trebuie să aibă un raport de muncă, perfectat prin încheierea unui contract de muncă cu C. Județean, președintele Consiliului Județean, iar din ansamblul materialului probator rezultă fără putință de tăgadă că Contractul colectiv de muncă este încheiat cu unitatea școlară, prin direcțiune; solicită a se observa că hotărârea instanței de fond este atât nelegală în sensul că legea incidentă în cauză a fost interpretată în mod greșit și aplicată de către instanță iar din punctul de vedere al netemeiniciei, să se constate că raportul de muncă este între reclamantă și unitatea școlară.
În motivarea recursului său, recurentul I. Școlar Județean C. a arătat următoarele: prin art.167 al Legii învățământului nr.84/1995 republicată, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.354/2004, este reglementată modalitatea de funcționare a unităților școlare, sub aspectul finanțării unităților de învățământ preuniversitar, fiind consacrată expres finanțarea fiind fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii; conform art.167 alin.3 prevede că finanțarea de bază a unităților din învățământul preuniversitar, care include și cheltuielile de personal, se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale; totodată prin dispozițiile art.68 alin.1 lit.”c” coroborat cu art.68 alin.4 lit.”a” din Legea nr.215/2001 se reglementează calitatea primarului de ordonator principal de credite pentru bugetul local, iar potrivit art.38 alin.6 lit.”a” din Legea nr.215/2001 consiliul local are competențe în a asigura cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local, între care și educația; în ceea ce privește atribuțiile inspectoratului școlar, prin raportare la prevederile art.11 alin.1 și art.5, art.13, art.102 alin.2 din Legea nr.128/1997, art.142 și art.154 alin.1 din legea învățământului nr.84/1995 republicată aceasta are competențe în organizarea rețelei de învățământ preuniversitar și coordonarea activității de încadrare a unităților de învățământ cu personalul didactic necesar, în conformitate cu prevederile statutului personalului didactic; consideră că inspectoratul școlar nu putea avea calitate de angajator, cu atât mai mult cu cât raporturile de muncă ale personalului didactic se încheie cu unitatea de învățământ, instituție cu personalitate juridică ce are obligația de a întocmi buget propriu, pe care îl înaintează ordonatorilor de credite; se invocă art.6 din O.M.E.C.T.S. nr.5.555 din 07 octombrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea centrelor județene/ al municipiului București de resurse și asistență educațională precum și art.99 alin.(5) și art.110 alin.(3) din Legea educației naționale nr.1/2011;consideră că rezultă astfel că I. școlar Județean C. nu are atribuții de calcul a drepturilor salariale, mai cu seamă a unor diferențe conform Legii nr.330/2009 și nici acordare a unor asemenea drepturi.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
§1. Referitor la recursul Consiliului Județean C. și al președintelui Consiliului Județean C.:
Potrivit art. 6 din Regulamentul privind organizarea si funcționarea centrelor județene/al municipiului București de resurse si asistenta educațional, aprobat prin Ordinul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului nr. 5.555 din 7 octombrie 2011, finanțarea CJRAE/CMBRAE, a centrelor si cabinetelor de asistenta psihopedagogică, precum si a centrelor si cabinetelor logopedice interșcolare se asigura de la bugetul consiliului județean/sectorului municipiului București, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor județene si ale sectoarelor municipiului București, in baza prevederilor art. 99 alin. (5) si art. 110 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011 iar în conformitate cu art.15 din același Regulament, consiliile județene asigură baza tehnico-materială corespunzătoare pentru funcționarea CJRAE/CMBRAE.
Mai trebuie avut în vedere că aceste creanțe, cum sunt cele ale reclamantei asupra pârâților, sunt creanțe asupra statului în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului astfel încât, ca părți ale statului, toate autoritățile acestuia implicate, sunt ținute să acționeze pentru a executa hotărârea judecătorească. Refuzul instituțiilor statului de a plăti despăgubiri stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile constituie în sine o încălcare a dreptului de acces la o instanță deci a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (hotărârea în cauza D. ș.a. contra României). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai stabilit că pentru executarea de către stat a unor obligații stabilite prin hotărâri judecătorești în sarcina unor instituții ale sale, nu este necesară realizarea unor noi demersuri, repetitive, ale creditorului, în acest scop (hotărârile pronunțate în cauzele S. P. contra României și D. ș.a. contra României). Curtea a avut în vedere că autoritățile administrației constituie un element al statului de drept și interesul lor se identifică cu cel al bunei administrări a justiției, iar când acestea refuză, omit sau întârzie să execute o hotărâre judecătorească, garanțiile instituite de art. 6§1 din Convenție, de care a beneficiat justițiabilul în faza de judecată, își pierd rațiunea de a exista (hotărârile pronunțată în cauzele D. ș.a. contra României, Durdan contra României, Miclici contra României și M. contra României) .
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și obligațiile stabilite în sarcina unor instituții ale statului sunt tot obligații ale statului iar în cazul în care aceste instituții nu execută obligațiile de plată potrivit procedurii prevăzute de OG nr. 22/2002, în final, autoritățile publice locale în cazul de față, ca parte a statului, sunt răspunzătoare pentru această neexecutare astfel încât trebuie să ia măsurile necesare efectuării plăților fie direct fie prin alocarea fondurilor în bugetul unei anumite instituții.
Statul este titular al obligației instituite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de a asigura executarea hotărârilor judecătorești și în acest mod accesul efectiv la o instanță de judecată .
Ca titular al acestei obligații, al cărei creditor este persoana care a obținut o hotărâre judecătorească prin care i s-a admis cel puțin în parte acțiunea formulată împotriva statului sau a unei instituții a acestuia, statul, prin instituțiile sale (în cazul de față consiliul județean și președintele acestuia care potrivit legii asigură finanțarea unității) trebuie să asigure realizarea efectivă a drepturilor consacrate de instanța de judecată.
Ca urmare, pentru a garanta executarea obligației de plată a unor drepturi bănești restante de către instituții ale statului și a nu pune creditorul în situația de a demara alte proceduri pentru punerea în executare a titlului executoriu – sentința pronunțată de instanță, ceea ce ar constitui o sarcină excesivă, este necesar ca acești pârâți să fie obligați să realizeze operațiunile administrative pentru alocarea și plata din bugetul local a fondurilor necesare realizării creanțelor reclamantei.
În sfârșit, ceea ce este relevant în cauză este existența obligației de plată a drepturilor salariale cuvenite cadrelor didactice, fiind fără relevanță sursele de finanțare ale bugetului local din această perspectivă. De aceea, motivele recurenților privind necesitatea alocării sumelor destinate plății salariilor cadrelor didactice din bugetul de stat sunt neîntemeiate. Plata acestor drepturi nu se face de Ministerul Finanțelor ci incumbă recurenților, potrivit celor arătate anterior, sursele de finanțare ale bugetului local neavând influență asupra existenței și întinderii drepturilor reclamantei în raport cu recurenții. Problema obligației Ministerului Finanțelor de a alimenta bugetul local cu sume destinate plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice este una care privește raporturile dintre recurenți și Ministerul Finanțelor, care nu a făcut obiectul prezentei acțiuni, astfel încât nu poate fi analizată din această perspectivă.
Obligația recurenților de a asigura plata drepturilor salariale rezultă așadar din acte normative, fiind lipsit de relevanță că reclamanta nu este angajata acestora.
§2. Referitor la recursul I. Școlar Județean C.:
Tot în Regulamentul privind organizarea si funcționarea centrelor județene/al municipiului București de resurse si asistenta educațional, aprobat prin Ordinul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului nr. 5.555 din 7 octombrie 2011, se stabilește la art. 2(1) că centrele menționate la art. 1 sunt unități conexe ale învățământului preuniversitar, cu personalitate juridica, subordonate Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, coordonate metodologic de inspectoratele școlare județene (ISJ)/I. Școlar al Municipiului București (ISMB) iar la art. 14(1) și (2) că statul de funcții al CJRAE/CMBRAE, este avizat de către ISJ/ISMB, iar numărul total de posturi/catedre din cadrul CJRAE/CMBRAE este cel aprobat de ISJ/ISMB, la propunerea CJRAE/CMBRAE, cu consultarea serviciilor specializate din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului.
Așadar, activitatea acestor centre se desfășoară sub autoritatea Inspectoratului Școlar Județean astfel încât plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei implică și pe acest recurent.
Ca urmare, în mod corect a reținut Tribunalul că I. Școlar Județean C. are calitate procesual pasivă.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se vor respinge ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile civile formulate de recurentul pârât și intimat I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C. – cu sediul în municipiul C., ..11, județul C. și recurenții pârâți și intimați C. JUDEȚEAN C. și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN C. – ambii cu sediul în municipiul C., ., județul C. împotriva sentinței civile nr.2739 din data de 07 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă M. M. – domiciliată în municipiul C., ..19, ., . și intimatul pârât C. JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C., ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2013.
Președinte, Pt. Judecător, Judecător,
R. A. M. A. J. Z.
aflat în C.O. semnează
conf.art.261 alin.2 C.p.civ.
Președinte instanță,
A. I.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – I.D.F.
Red.dec.jud. A. R./ 2 ex.
Data: 12.11.2013
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 804/2013. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 136/2013.... → |
|---|
