Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 116/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 116/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 7468/118/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.116/AS

Ședința publică din data de 03 iunie 2014

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

Președinte - M. B.

Judecător – J. Z.

Judecător – M. S. S.

Grefier - G. I.

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.710 din data de 26 martie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant C. M. – cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat Daon D. – cu sediul în municipiul C., ..97, ., județul C. și intimata pârâtă C. C. DE CONTESTAȚII – cu sediul în municipiul București, ., Sector 2, având ca obiect – contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimatul reclamant – avocat D. Daon – în baza împuternicirii avocațiale nr.29/03.06.2014 emisă de Baroul C. și depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Întrebat fiind apărătorul intimatului reclamant, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra cauzei.

Curtea, luând concluziile apărătorului intimatului reclamant potrivit cu care nu mai are cereri prealabile în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul intimatului reclamant având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.

Solicită a se observa că singurul motiv de recurs constă în faptul că există o decizie emisă de C. centrală de Contestații care a dispus revizuirea deciziei contestate de clientul său motiv pentru care, din această perspectivă contestația formulată nu ar mai avea obiect.

Consideră că instanța de fond în mod corect pe baza probatoriului administrat în cauză a decis că ambele decizii atât cea inițial contestată cât și cea dată de C. C. de Contestații sunt nelegale vizavi de raportul de expertiză efectuat în cauză.

În atare situație, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.

Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului civil promovat în cauză.

CURTEA

Deliberând asupra recursului formulat de pârâta C. Județeană de Pensii C., constată următoarele:

I. Sentința recurată:

Prin sentința civilă nr. 710/26.03.2014, Tribunalul C., secția I civilă, a admis cererea formulată la 27.06.2012 de reclamantul C. M., astfel cum a fost modificată, în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană de Pensii C. și C. Națională de Pensii Publice - C. C. de Contestații și a anulat decizia nr._/21.06.2011 emisă de pârâta C. Județeană de Pensii C. și în parte Hotărârea nr. 2514/20.09.2012 emisă de pârâta C. Națională de Pensii Publice, în ce privește soluția de respingere a contestației administrative, a obligat pârâta C. teritorială de Pensii C. să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cu luarea în considerare a unui punctaj mediu anual de 3,_ puncte la data de 24.02.2011, și la plata către reclamant a diferențelor dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată, începând cu data de 24.02.2011 și actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Totodată, tribunalul a admis în parte cererea de majorare onorariu formulată de expert B. N., a obligat reclamantul la plata către expert a sumei de 200 lei, cu titlu de supliment onorariu și a obligat pârâtele la plata în solidar către reclamant a sumei de 1.700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:

Prin decizia nr._/21.06.2011 emisă de pârâta C. Județeană de Pensii C. a fost stabilită în favoarea reclamantului o pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în cuantum de 2816 lei, aferentă unui punctaj mediu anual de 3,_ puncte. Elementele de calcul al pensiei, utilizate de către pârâtă, au fost stagiul complet de cotizare de 35 de ani și stagiul total de cotizare realizat de 45 ani, 8 luni și 2 zile, din care 25 ani, 2 luni și 1 zi în condiții speciale de muncă și 2 ani, 3 luni și 12 zile în grupa a II a de muncă.

Împotriva acestei decizii emise de casa de pensii locală, reclamantul a formulat contestație administrativă potrivit art. 149 din Legea 263/2010. Prin Hotărârea nr. 2514/20.09.2012 emisă de C. Națională de Pensii Publice, contestația reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată, dispunându-se totodată revizuirea din oficiu a deciziei contestate, în ce privește valorificarea sporului pentru munca prestată în timpul nopții, a punctajului lunar aferent lunii noiembrie 2009 și a stagiului de cotizare aferent perioadei în care reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.

Prin cererea de față, reclamantul a contestat și hotărârea prin care a fost soluționată contestația administrativă, în ceea ce privește soluția de respingere a acestei contestații, apreciind că cele două pârâte s-au raportat în mod greșit la conținutul dosarului administrativ, stabilind un punctaj mediu anual inferior celui cuvenit.

Trebuie subliniat că pentru punerea în executare a hotărârii menționate emise de CNPP, pârâta C. Județeană de Pensii C. a emis decizia nr._/25.10.2012, prin care a stabilit un punctaj mediu anual de 3,_ puncte, aferent unui cuantum al pensiei de 2.836 lei, pus în plată cu începere din data de 24.02.2011. Această ultimă decizie nu a fost contestată de reclamant, tocmai pentru motivul că a reluat elementele de calcul ale deciziei din 21.06.2011, cu corecțiile impuse prin Hotărârea nr. 2514/20.09.2012 emisă de C. Națională de Pensii Publice.

În vederea stabilirii punctajului mediu anual, cu luarea în considerarea a tuturor înscrisurilor evidențiate de reclamant, în cauză s-a efectuat un raport de expertiză contabilă.

Potrivit dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 263/2010, „punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv. Punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S.”.

Față de aceste prevederi legale, prin raportul de expertiză s-a reținut că, urmare a recalculării punctajului mediu anual cu luarea în considerare a tuturor înscrisurilor existente la dosarul administrativ precum și a celor precizate de reclamant, rezultă un punctaj mediu anual de 3,_ puncte, superior celui calculat de C. Județeană de Pensii C., atât prin decizia contestată, cât și prin decizia de revizuire ulterioară, din data de 25.10.2012.

Potrivit precizărilor expertului contabil, diferențele de drepturi de pensie calculate prin raportul de expertiză au provenit din valorificarea sporurilor încasate de reclamant în perioada 01.04._00, precum și din luarea în considerare a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă.

Față de aceste concluzii ale expertului, a formulat obiecțiuni doar reclamantul, susținând că expertul contabil nu a valorificat adeverința nr. 7296/21.05.2009 emisă de S.C. Petrom OMV S.A.

Prin răspunsul la obiecțiuni, expertul nu și-a însușit criticile reclamantului, exemplificând modul de calcul aplicat la stabilirea punctajului mediu anual, prin indicarea în concret a sporurilor avute în vedere.

Față de aceste susțineri ale expertului, instanța constată că prin anexele la raportul de expertiză contabilă, au fost indicate sporurile avute în vedere la calcularea pensiei, fiind valorificate toate sporurile menționate în adeverința nr. 7296/21.05.2009 emisă de S.C. Petrom OMV S.A., respectiv sporul de vechime, sporul de muncă grea, sporul de șantier, sporul pentru munca depusă în timpul nopții și sporul de lucru pe mare, cu mențiunea că acesta din urmă a fost aplicat asupra salariului de bază la care s-au adăugat toate celelalte sporuri.

Întrucât nici una dintre părți nu a contestat ultimele concluzii ale expertului, din perspectiva algoritmului și a elementelor de calcul avute în vedere, instanța va ține seama la soluționarea cauzei de concluziile raportului de expertiză depus la dosar la data de 11.12.2013.

Cum din perspectiva punctajului mediu anual stabilit a fi cuvenit reclamantului, rezultă că atât decizia de pensionare contestată, cât și hotărârea prin care s-a respins contestația administrativă sunt nelegale și se impune a fi anulate.

Pe cale de consecință, pârâta C. Județeană de Pensii C. a fost obligată să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cu luarea în considerare a unui punctaj mediu anual de 3,_ puncte la data de 24.02.2011. În ce privește criticile reclamantului referitoare la greșita menționare a prenumelui său în cuprinsul deciziei din 21.06.2011, potrivit înscrisurilor prezentate de pârâtă, rezultă că acest viciu de formă al deciziei a fost înlăturat prin decizia de revizuire emisă la data de 22.08.2011 și al cărei unic obiect a fost corectarea prenumelui din cuprinsul deciziei anterioare.

Pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant prin punerea în plată a unui punctaj mediu anual inferior celui cuvenit, pârâta C. Județeană de Pensii a fost obligată la plata către reclamant a diferențelor dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată, începând cu data de 24.02.2011 și actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Asupra cererii expertului contabil de majorare a onorariului de expert cu suma de 400 lei, a fost avut în vedere decontul justificativ depus la dosar de către expert, care a fost analizat însă prin raportare la complexitatea lucrării efectuate, ce a presupus verificarea legalității și temeiniciei unei singure decizii de pensionare.

Față de aceste considerente, cererea expertului a fost admisă în parte, în ceea ce privește suma de 200 lei, reprezentând supliment onorariu, la plata căruia va fi obligat reclamantul.

În temeiul art. 274 C.proc.civ., pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 1.700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu expert și avocat ales.

II. Recursul:

1. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta C. Județeană de Pensii C., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

În motivarea cererii de recurs, pârâta a invocat art. 304 pc. 9 și art. 3041 C. proc. civ. și a arătat că decizia nr._/21.06.2011 a fost revizuită prin decizia nr._/22.08.2011, în baza Hotărârii Comisiei Centrale de Contestații.

Prin concluzii orale, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

2. În cadrul judecății în recurs a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza recursului:

Prin Hotărârea Comisiei Centrale de Contestații nr. 2514/20.09.2012 a fost respinsă contestația formulată de reclamant împotriva deciziei nr._/21.06.2011 ca neîntemeiată, iar în baza art. 13 din Regulamentul Comisiei, a dispus revizuirea acestei decizii sub aspectul valorificării sporului pentru munca prestată în timpul nopții în perioada 1.04.1992 – 1.07.2000, dovedit prin adeverința nr. 7296/21.05.2009 eliberată de ., precum și a stagiului și cuantumului aferent perioadei în care reclamantul a beneficiat de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă în luna noiembrie 2009.

Faptul că în procedura contestației administrative s-a dispus revizuirea unei decizii de pensionare nu constituie un impediment ca aceasta și hotărârea comisiei de contestații să fie contestate în justiție, mai ales că revizuirea pensiei presupune ipoteza unei decizii în ființă, care nu a fost anulată, o dovadă în plus a acestui fapt fiind și respingerea ca neîntemeiată de către Comisie a contestației administrative formulată de reclamant.

Pe de altă parte, sentința recurată valorifică raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză în condiții de contradictorialitate, în legătură cu care în mod corect instanța de fond a reținut că a fost contestat prin obiecțiuni doar de reclamant, iar nu și de pârâtă, astfel cum rezultă din mențiunea expresă în acest sens din încheierea din 29.01.2014. De asemenea, rezultatul expertizei contabile nu a fost contestat nici prin recursul de față, în condițiile în care scopul demersului judiciar al intimatului a fost aflarea adevărului pe baza probelor administrate în cauză, inclusiv prin proba cu expertiză contabilă.

Constatând astfel că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge recursul formulat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurenta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.710 din data de 26 martie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant C. M. – cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat Daon D. – cu sediul în municipiul C., ..97, ., județul C. și intimata pârâtă C. C. DE CONTESTAȚII – cu sediul în municipiul București, ., Sector 2, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 iunie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. B. J. Z. M. S. S.

Grefier,

G. I.

Jud.fond – A.C.

Red.dec.Jud.M.S.S./2 ex.

Data: 06.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 116/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA