Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 222/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 222/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 4007/118/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.222/AS

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2014

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

Președinte - M. B.

Judecător – M. S. S.

Judecător – J. Z.

Grefier - G. I.

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant C. V. – domiciliat în municipiul C., . nr.12B, județul C. împotriva sentinței civile nr.1280 din data de 23 mai 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C. și C. NAȚIONALĂ DE PENSII – COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII – cu sediul în municipiul București, ., Sector 2, având ca obiect – contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentul reclamant – avocat A. M. – în baza împuternicirii avocațiale nr._/24.11.2014 emisă de Baroul C., lipsind intimatele pârâte.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Întrebat fiind apărătorul recurentului reclamant, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra cauzei.

Curtea, luând concluziile apărătorului recurentului reclamant potrivit cu care nu mai are cereri prealabile în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul recurentului reclamant având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nulitate prevăzută de art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă.

Consideră că sunt aplicabile dispozițiile art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000.

Solicită obligarea intimatelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr.50/24.11.2014.

Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului civil promovat în cauză.

CURTEA

Deliberând asupra recursului formulat de reclamantul C. V., constată următoarele:

I. Sentința recurată:

Prin sentința civilă nr. 1280/23.05.2014, Tribunalul C., secția I civilă, a respins ca nefondată cererea formulată la 18.04.2012 de reclamantul C. V. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C., prin care acesta a solicitat anularea deciziei pârâtei nr._/14.03.2012 și a hotărârii Comisiei Centrale de Contestații nr. 4568/15.04.2013, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei cu luarea în considerare a adeverinței nr. 657/4.07.2011 eliberată de . salariile brute obținute în perioada 1.07.1971 – 31.03.1988, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:

Cu nr._/08.09.2011 a fost inregistrata cererea formulata de C. V. la C. Judeteana de Pensii Constanta, prin care a solicitat recalcularea pensiei.

Prin decizia nr._/14.03.2012 emisa de C. Județeană de Pensii C. a fost respinsa cererea de recalculare a drepturilor de pensie prin valorificarea veniturilor brute, intrucat acestea nu au constituit baza de calcul a pensiei potrivit anexei nr. 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin HG nr. 257/2011.

Impotriva deciziei nr._/14.03.2012, C. V. a formulat contestatia inregistrata cu nr. 277C/30.05.2012 la C. Județeană de Pensii C., apreciind-o ca fiind netemeinica si nelegala.

Prin Hotararea nr. 4568/15-04-2013 emisa de C. Națională de Pensii - Comisia Centrală de Contestații a fost respinsa contestatia formulata de C. V..

Instanta constata ca in speta este aplicabil art. 165 din Legea nr. 263/2010.

Analizand adeverinta nr. 657/04.07.2011 se constata ca in cuprinsul acesteia se atesta veniturile brute realizate de reclamant in perioada iulie 1971 – martie 1988 si faptul ca angajatorul a retinut si virat CAS si contributia pentru pensia suplimentara.

Instanta a apreciat ca in mod corect C. Județeană de Pensii C. nu a luat in considerare veniturile brute atestate de adeverinta nr. 657/04-07-2011, intrucat la determinarea punctajelor lunare, parata nu a facut decat sa respecte dispozitiile art. 165 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 si sa ia in considerare salariile brute sau nete, după caz, în functie de mentiunile înscrise în carnetul de muncă. Din analiza textului mentionat instanta constata ca veniturile luate in considerare la stabilirea punctajelor lunare sunt cele mentionate in carnetul de munca, Legea nr. 263/2010 prevazand la art. 165 alin. 2 posibilitatea ca doar pentru sporuri dovada sa poata fi facuta cu adeverinte emise de angajator, insa acestea sa fie eliberate cu respectarea dispozitiilor legale, iar sporurile sa se regaseasca in anexa nr. 15 la normele de aplicare si sa aiba caracter permanent.

F. de acestea, instanta a apreciat ca fiind corecta solutia de respingere cuprinsa in decizia nr._/14.03.2012 si hotararea nr. 4568/15.04.2013. In conditiile retinerii legalitatii actelor contestate, instanta a apreciat ca si celelalte capete de cerere sunt nefondate. Pentru aceleasi motive, au fost inlaturate si concluziile raportului de expertiza.

II. Recursul:

1. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul C. V., solicitând casarea acesteia în baza art. 488 pc. 8 C. proc. civ. nou, iar pe fond admiterea acțiunii și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată pentru fond și recurs.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că adeverința nr. 657/4.07.2011 cuprinde veniturile brute obținute pentru munca în acord, pentru care a fost reținută contribuția de asigurări sociale, fiind aplicabile deciziile în recurs în interesul legii nr. 19/2011 și 19/2012 ale ÎCCJ.

Intimata pârâtă nu a formulat apărări față de cererea de recurs.

2. În cadrul judecății în recurs a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza recursului:

1. Cu titlu preliminar se impune a se reține că preztentul litigiu este guvernat de codul de procedură civilă vechi, întrucât a început la 18.04.2012, sub imperiul acestuia. Așa fiind, motivul de recurs invocat de recurent, adică încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, trebuie încadrat în textul corespunzător din Codul de procedură civilă vechi, respectiv art. 304 pc. 9, referitor la hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Acest motiv de recurs tinde nu la casarea hotărârii, ci la modificarea ei, astfel cum prevede art. 312 alin. 3 C. proc. civ.

2. Recurentul reclamant este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă în baza deciziei intimatei pârâte nr._/2.02.2009, începând de la 31.10.2008.

Potrivit adeverinței nr. 657/4.07.2011 eliberată de . reclamant a obținut în perioada 1.07.1976 – 31.03.1988 veniturile brute acolo indicate.

Potrivit art. 165 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, „la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.”

Această distincție are ca obiectiv facilitatea preluării de către casele de pensii a datelor din carnetele de muncă, pornind de la realitatea consemnării în acestea a veniturilor nete în perioada 1.07.1977 – 1.01.1991. Aceasta nu înseamnă însă că, pentru această perioadă a fost modificat modul de calcul al punctajului anual prevăzut de art. 96 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia „punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S.”. O dispoziție similară a fost prevăzută și de art. 78 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, text la care s-a raportat chiar și art. 2 din OUG nr. 4/2005 în vederea recalculării pensiilor stabilite până la 1.04.2001, în baza Legii nr. 3/1977.

Astfel, la calcularea punctajului lunar și apoi anual și mediu anual, în aplicarea principiului contributivității, se pornește întotdeauna, în principiu, de la venitul brut, asupra căruia a fost calculată contribuția la fondul de asigurări sociale de stat. Pentru perioada 1.07.1977 – 1.01.1991, reflectată în carnetele de muncă sub forma veniturilor nete, legiuitorul a prevăzut la art. 165 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 un mecanism de informare a destinatarilor legii în scopul de a se evita un eventual refuz de valorificare a datelor privind veniturile nete înscrise în carnetele de muncă, fără însă ca prin aceasta să se ajungă la trunchierea principiului contributivității și la diminuarea nejustificată a punctajelor lunare.

Așa fiind, legiuitorul a prevăzut, cu titlu excepțional pentru perioada amintită, obligația caselor de pensii de a calcula punctajele lunare pornind de la veniturile nete înscrise în carnete de muncă, însă cu respectarea și în acest caz a art. 96 alin. 2 din lege, ceea ce presupune în acest caz raportarea veniturilor nete realizate la venitul mediu net, punctajul lunar fiind același cu cel rezultat din determinarea pe baza veniturilor nete a celor brute, urmată de efectuarea raportului prevăzut de acest text de lege dintre veniturile brute și câștigul salarial mediu brut lunar.

Un argument suplimentar în acest sens este și că în Anexa nr. 7 a Legii nr. 263/2010 sunt prevăzute salariile medii anuale atât brute, cât și nete. Or menționarea inclusiv a salariilor medii brute dovedește că legiuitorul nu a intenționat să excludă raportarea veniturilor brute realizate la salariile medii brute, potrivit art. 96 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, ci doar să faciliteze calculul punctajelor lunare atunci când singurele date disponibile cuprind veniturile nete, caz în care raportarea acestora se face la salariile medii nete.

În concluzie, utilizarea la stabilirea punctajelor lunare a veniturilor nete realizate în perioada 1.07.1977 – 1.01.1991 presupune preluarea datelor corespunzătoare din carnetele de muncă, dar aceasta nu împiedică utilizarea veniturilor brute odată ce acestea sunt cunoscute, cum se întâmplă în cazul în care pensionarul este în măsură să prezinte o adeverință din care să rezulte aceste venituri brute, cum a făcut reclamantul din cauza de față, care a prezentat adeverința nr. 657/4.07.2011 emisă de .>

3. Prin decizia ÎCCJ în interesul legii nr. 19/2012, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 3307 alin. 4 C. proc. civ., s-a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.

În cuprinsul adeverinței în cauză este menționat expres că unitatea a reținut și a virat cota de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Prin urmare, intimatul reclamant este îndreptățit la valorificarea acestei adeverințe, aplicându-se principiul contributivității, astfel că includerea datelor cuprinse de aceasta în calculul efectuat de către expertul judiciar desemnat în cauză corespunde unei soluții legale și temeinice.

4. Potrivit raportului de expertiză efectuat în cadrul judecății cauzei în fond, punctajul mediu anual cuvenit recurentului reclamant ca urmare a valorificării adeverinței menționate este de 1,_, mai mare decât cel de 0,_ recunoscut prin decizia contestată, prin care în mod nelegal s-a refuzat valorificarea acelei adeverințe, soluție menținută în aceleași condiții prin hotărârea Comisiei Centrale de Contestații nr. 4568/15.04.2013.

În consecință, în baza art. 312 alin. 3, art. 3041 și art. 304 pc. 9 C. proc. civ., curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată în sensul că va anula decizia și hotărârea contestate și va obliga pârâta C. Județeană de Pensii C. să emită reclamantului o nouă decizie de recalculare a pensiei în care punctajul mediu anual să fie 1,_, începând de la 1.10.2011.

Se are în vedere în aceste sens art. 107 alin. 5 din Legea nr. 263/2010, care prevede că pensia recalculată se acordă începând din luna următoare depunerii cererii de recalculare, care în speță a fost depusă la 8.09.2011.

În baza art. 274 C. proc. civ., față de soluția de admitere a recursului, precum și a acțiunii, curtea va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 601,80 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond (onorariu de expert), precum și suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs (onorariu de avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil formulat de recurentul reclamant C. V. – domiciliat în municipiul C., . nr.12B, județul C. împotriva sentinței civile nr.1280 din data de 23 mai 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. – cu sediul în municipiul C., ., județul C. și C. NAȚIONALĂ DE PENSII – COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII – cu sediul în municipiul București, ., Sector 2.

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Admite cererea.

Anulează decizia pârâtei C. Județeană de Pensii C. nr._/14.03.2012 și hotărârea Comisiei Centrale de Contestații nr.4567/15.04.2013.

Obligă pârâta C. Județeană de Pensii C. să emită reclamantului o nouă decizie de recalculare a pensiei cu luarea în considerare a punctajului mediu anula de 1,_, începând de la 01.10.2011.

Obligă pârâta C. Județeană de Pensii C. să plătească reclamantului suma de 601,80 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond, precum și suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.11.2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. B. J. Z. M. S. S.

Grefier,

G. I.

Jud.fond – C.S.A.

Red.dec.Jud.M.S.S./3 ex.

Data:03.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 222/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA