Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 126/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 126/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 6499/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 126/CM
Ședința publică din 01 Aprilie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător M. S. S.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR MARFĂ S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., . nr. 2, județ C., împotriva sentinței civile nr. 3879 din 16.10.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. V. G., domiciliat în C., Std. B. nr.17-21, ., județul C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 153 și următoarele Cod de procedură civilă.
Apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că apelanta pârâtă a solicitat judecata cauzei și în lipsă conform art. 411 Cod proc.civilă; după care:
Curtea, socotindu-se lămurită asupra cauzei, reținând și poziția procesuală a apelantei pârâte care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 394 C.pr.civ declară închisă etapa cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul T. G. a chemat în judecată pe pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând salariul suplimentar pentru anul 2010, ajutorul material pentru C. 2010 și contravaloarea tichetelor de masă neeliberate din iulie 2010 și până la data de 31.01.2011.
Totodată, reclamantul a solicitat actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație și dobânda legală, calculate la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este angajatul unității pârâte, iar drepturile bănești pretinse sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2011 și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2011.
A susținut reclamantul că prin art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități valabil în perioada 2009-2010, a fost prevăzut un salariu suplimentar-al 13-lea salariu, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Acest salariu suplimentar nu a fost plătit de unitate, deși reclamantul nu s-a aflat în vreuna dintre situațiile prevăzute de anexa 6 pct. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și care să determine excluderea sa de la plata acestui drept.
Au fost invocate de asemenea dispozițiile art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, referitoare la ajutorul social C., neplătit de către pârâtă, precum și obligațiile contractuale de acordare a câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, începând cu data de 01.11.2007, potrivit art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar copia carnetului de muncă.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, apreciind că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile bănești solicitate în cauză este termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin.1 lit. e Codul muncii. De asemenea, pentru o parte dintre pretențiile deduse judecății, pârâta a apreciat împlinit și termenul de prescripție de 3 ani, reglementat de art. 268 alin.1 lit.c Codul muncii.
Pe fondul cererii, în privința celui de-al 13-lea salariu, s-a învederat în cuprinsul întâmpinării că prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu obligă societatea să plătească salariaților un salariu suplimentar la expirarea anului calendaristic, ci părțile sunt de acord cu posibilitatea ca salariații să beneficieze de acest salariu, în funcție de veniturile realizate de societate.Or, în perioada 2008-2009, exercițiile financiare au fost încheiate cu pierderi, ceea ce nu a permis constituirea unor fonduri de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, în vederea plății celui de-al 13-lea salariu.Cu referire la anul 2010, s-a precizat că părțile dialogului social au stabilit ca prevederile art. 30 din CCM la nivel de unitate să nu se aplice.
În privința primei de C. s-a arătat că acestea au fost acordate în perioada 2006-2008, iar în anul 2009 reprezentanții salariaților, prin federațiile sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă, au renunțat la executarea acestor drepturi.
Pentru anul 2010, părțile au stabilit să nu se acorde primele și ajutoarele materiale prevăzute la art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar în anul 2011 acestea nu au mai fost reglementate.
A mai arătat pârâta că tichetele de masă au fost acordate integral în perioada ianuarie 2006-martie 2009, iar din aprilie 2009 nu s-a prevăzut alocare bugetară pentru aceste cheltuieli, conform HG 28/2010.Mai mult, prin art.1 din Legea 142/1998 nu se stabilește în sarcina angajatorului obligația acordării tichetelor de masă, ci doar o posibilitate ce se poate realiza sau nu, în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli. Totodată, prin contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2011, nu s-a mai reglementat posibilitatea acordării tichetelor de masă.
În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar extrase din contractele colectiv de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2009-2011.
La primul termen de judecată, pârâta a invocat și excepția autorității de lucru judecat în raport cu cererea de acordare a contravalorii tichetelor de masă pentru perioada iulie_11, în acest sens fiind indicată Sentința civilă nr. 5608/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. în Dosar nr._/118/2010.
Prin sentința civilă nr. 3879 din 16.10.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalului C.a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin.1 lit. c) și e) Codul muncii, ca nefondată.
S-a admis excepția autorității de lucru judecat în raport cu cererea de acordare a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei iulie 2010 – 31.01.2011.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T. V. G. în contradictoriu cu pârâtul SNTFM CFR MARFĂ SA..
A fost obligată pârâta la plata către reclamant, a următoarelor drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală aferentă:
- salariul suplimentar aferent anului 2010, egal cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului 2010;
- prima de C. 2010, echivalentă cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare.
S-au respins pretențiile vizând contravaloarea tichetelor de masă pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În temeiul art. 248 alin.1 C.proc.civ., instanța a analizat cu prioritate excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, reținând următoarele:
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune
Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
În mod evident, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e Codul muncii nu mai subzistă în acest caz, motiv pentru care va fi respinsă ca nefondată, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol.
În ce privește perioada care excede termenului general de prescipție de 3 ani, urmează a se reține că în acest interval de timp ia naștere dreptul la acțiune pentru pretențiile vizând prima pentru Ziua Feroviarului 2010, exigibilă la data de 23.04.2010 și ajutorul material pentru Paști 2010, cu privire la care dreptul reclamantului s-a născut la data de 04.04.2010. Pentru aceste motive, prescripția dreptului la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii va fi admisă în privința pretențiilor menționate, cu consecința respingerii lor ca prescrise.
Nu vor fi reținute susținerile pârâtei referitoare la împlinirea termenului de prescripție de 3 ani și în ce privește capătul de cerere având ca obiect plata salariului suplimentar aferent anului 2010, având în vedere că plata efectivă a acestui drept salarial se realiza în luna ianuarie a anului următor.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._/118/2010, în cadrul unei acțiuni colective, reclamantul T. V.G. a solicitat obligarea pârâtei SNTFM CFR Marfă S.A. la plata contravalorii tichetelor de masă cuvenite din aprilie 2009 și până la data sesizării instanței-10.12.2010.
Prin Sentința civilă nr. 5608/26.10.2012, a fost admisă în parte acțiunea reclamanților, fiind obligată pârâta la plata către fiecare a contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 01.04._10.
În considerentele hotărârii, instanța a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea tichetelor de masă numai până la data de 21.04.2010, întrucât prin actul adițional nr. 1718/22.04.2010 la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, partenerii sociali nu au mai convenit asupra dreptului salariaților la acordarea tichetelor de masă.
Prin urmare, la momentul soluționării cererii de față, există o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a reținut caracterul nefondat al pretențiilor ulterioare datei de 21.04.2010.Or, prin cererea de față, reclamanta pretinde obligarea pârâtei la plata contravlorii tichetelor de masă cuvenite pentru perioada iunie_11.
Potrivit art. 431 C.proc.civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
În manifestarea sa de excepție procesuală, autoritatea de lucru judecat presupune deci tripla identitate de elemente – obiect, părți, cauză – și corespunde unui efect negativ, de natură să împiedice formularea unei noi cereri de chemare în judecată prin care să se deducă judecății aspecte deja soluționate prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Prin urmare, dacă se constată îndeplinirea acestei condiții, dreptul la acțiune este considerat în mod definitiv stins, iar judecata în cadrul celei de a doua cereri nu mai poate continua.
Reținând că în speță sunt îndeplinite condițiile enunțate, instanța va admite excepția autorității de lucru judecat în capătul de cerere având ca obiect contravaloarea tichetelor de masă, urmând ca acesta să fie respins în consecință.
Cu privire la fondul cauzei
1.Cu privire la al 13-lea salariu
În susținerea acestor pretenții, reclamanta a invocat prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități din transportul feroviar, text potrivit cu care pentru munca ireproșabilă desfașurată în cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Textul enunțat a conferit dreptul salariaților la acordarea unei sume de bani echivalente cu salariul de bază din ultima lună a anului. Sintagma „poate primi”- folosită în alin.1 al art. 30 din CCM aplicabil nu reprezintă o posibilitate a angajatorului de a opta pentru neplată în mod unilateral, ci creează premisele ca în cazul unui acord bilateral al partenerilor sociali, care au negociat contractul colectiv, să se suspende, ori să înceteze plata acestui drept.
Cu referire la acest drept salarial, pretins de reclamantă pentru anul 2010, din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă rezultă că prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010, s-a prevăzut modificarea art. 30 alin.1, în sensul că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.
Cu toate acestea, societatea pârâtă a semnat contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS.
În consecință, în temeiul art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, reclamanta este îndreptățită și la plata salariului suplimentar aferent anului 2010.
2. Cu privire la prima de C. 2010
Potrivit art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pârâte în perioada 2007-2008, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor se află în concediu fără plată cu durata de un an.
În anul 2009, în privința acelorași prime s-au aplicat dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 2984/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, care au reglementat acordarea celor două categorii de prime începând cu data de 01.01.2010.
Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale pentru Paști și C. nu se acordă pentru anul 2010.
Pentru această perioadă când la nivelul unității intimate s-a prevăzut suspendarea primei de C., au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior, obligatoriu pentru pârâtă în temeiul art. 241 din Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003, aplicabil la data nașterii dreptului.
La art. 71 din CCM la nivel de grup de unități, aplicabil până la data de 31.01.2011, se prevedea dreptul la prima de C., la nivelul clasei 1 de salarizare, într-o reglementare identică cu cea din CCM încheiat la nivel de unitate.
Față de cele reținute mai sus reiese că, pentru anul 2010, până la 31.01.2011, izvorul normativ al pretențiilor reclamantului îl constituie CCM încheiat la nivel de grup de unități, a cărui semnatară a fost și unitatea pârâtă.
Pentru aceste motive, instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a primei de C. aferentă anului 2010, la nivelul clasei 1 de salarizare, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective.
Împotriva sentinței civile nr. 3879 din 16.10.2013, în termen legal a declarat apel pârâta SNTFM CFR Marfă SA, carea criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând în esență următoarele:
Hotărârea pronunțată de prima instanța este nelegala întrucat au fost interpretate greșit dovezile administrate, fiind nesocotite prevederile Contractelor Colective de Munca încheiate la nivel de unitate, probe ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii si pentru pronunțarea unei hotărâri legale si temeinice.
Prin hotărârea apelată în mod greșit a fost antrenată răspunderea angajatorului parat, ce a fost obligat la plata unor drepturi bănești ce nu au fost prevăzute in convenția încheiată de părți, respectiv Contractul Colectiv de Munca în vigoare în perioada analizata 2009/2010 si 2011.
Cum prima instanță a nesocotit dovezile administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, s-a încălcat flagrant dreptul paratei la un proces echitabil.
În conformitate cu dispozițiile art.229 din Legea nr. 53/2003 republicata:
„l) Contractul colectiv de munca este convenția încheiata informa scrisa intre angajator sau organizația le o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de muncă.
2.Negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepția cazului in care angajatorul are ai puțin de 21 de salariați.
3.La negocierea clauzelor si la încheierea contractelor colective de munca părțile sunt egale si libere;
4.Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților".
Prin urmare, orice contract individual de munca se încheie nu numai in considerarea prevederilor legii, ci si în considerarea clauzelor contractelor colective ce ii sunt aplicabile salariatului in cauză.
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii marea excepției prescrierii dreptului material la acțiune întemeiata pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit.e) C.muncii, referitor la capetele de cerere privind executarea retroactiva a unor clauze prevăzute in Colectiv de Munca si acordarea retroactiva a unor drepturi bănești stipulate in contractele colective încheiate la nivel de angajator.
În mod nelegal, raportându-se la obiectul acțiunii, instanța de fond a apreciat ca sunt aplicabile dispozițiile art. 268 alin 1 lit. c Codul muncii, potrivit cărora cerințele in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate e 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca re altele fie in plata unor drepturi salariale neacordate.
Potrivit art.268 alin.l lit. e din Codul Muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de munca, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate in termen de 6 luni de la dreptului la acțiune.
Or, drepturile bănești solicitate prin acțiune, nu reprezintă un adaos la salariu, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 160 din Codul muncii, iar simpla cuantificare a ajutoarelor materiale stipulate in CCM la nivel de unitate conform Capitolului VI, prin raportare cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, nu le conferă natura juridica a unui drept salarial.
Ajutorul material cu ocazia Paștelui, Crăciunului și prima de Ziua Feroviarului sunt reglementate de art. 64 alin 1 și 2 din CCM 2009/2010, modificat prin act adițional pentru aplicarea CCM în anul 2010.
Conform actului adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Munca București sub nr. 1713/21.04.2010, prevede modificarea art.30, 64 alin. 1 si 2 si art. 74 ce reglementa acordarea ajutorului material de Paști și C. si prima de Ziua Feroviarului, in sensul ca prevederile art.30, 64 alin.l si 2 si art. 74 sa nu se aplice în anul 2010.
Interpretând greșit prevederile Contractului Colectiv de Munca al CFR Marfa SA, instanța a schimbat in mod nelegal înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferita, eronata a prevederilor CCM.
Urmeaza sa se reanalizeze probele administrate, urmând sa se constate ca CCM 2007/2008, 2009/2010 stabilit de părți prevede la art.30 următoarele:
„Pentru munca depusa in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Așa cum este prevăzută în Contractele Colective de Munca, această clauză NU are caracter obligatoriu, deci angajatorul nu s-a obligat sa acorde si nici nu s-a prevăzut ca salariatul va primi, clauza neavând caracter imperativ, în mod nelegal a fost dispusa angajarea răspunderii contractuale specifica raporturilor de munca.
In mod similar, prin interpretarea greșită a Contractelor Colective de Munca ale CFR Marfa SA si a: Legii nr.142/1998, ce reglementează acordarea alocației zilnice de hrana sub forma tichetelor de masa, schimbat in mod nelegal intelesul lămurit si vădit neindoielnic al acestora, dand o interpretare diferita, dispozițiilor cu privire la alocația zilnica de hrana, obligând parata la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tichetelor de masa.
În condițiile art.l alin.l din Legea nr. 142/1998, salariații ....pot primi o alocație de hrana acordata sub forma tichetelor de masa…”. Aceste tichete de masa se pot acorda in limita prevederilor bugetului societății, in conformitate cu dispozițiile art.l alin.2 din același act normativ, conform căruia "tichetele de masa se acorda in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, ...”.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, Curtea a admis apelul ca fondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la salariul suplimentar și prima de C. pe anul 2010:
În conformitate cu prevederile art. 236 alin 1 din codul muncii, „contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.”
Prin alin 4 din același articol de prevede: „contractele colective muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009-2010 a fost modificat prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010.
Astfel, prin actul adițional menționat s-a modificat art. 30 alin 1 din contractul colectiv de muncă prin care era reglementat salariul suplimentar, prevăzându-se faptul că acesta nu se acordă pe anul 2010.
Prin același act adițional s-a modificat art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, prin care era reglementat ajutorul material cu ocazia sărbătorii de C., prevăzându-se faptul că acest ajutor nu se acordă pe anul 2010.
Părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților – federațiile semnatare că prevederile menționate mai sus să nu se aplice pe anul 2010.
În ceea ce privește celelalte critici aduse hotărârii primei instanțe, Curtea a apreciat că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune:
Conform art. 160 din Codul muncii, salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Drepturile solicitate de reclamanți au caracterul unor drepturi salariale chiar dacă acestea sunt intitulate ajutoare sau premii.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 268 alin 1 lit.c din Codul muncii, potrivit cărora: „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot i formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul contractului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat…”.
Dispozițiile cuprinse în art. 268 alin 1 lit.c din Codul muncii reglementează dreptul la acțiune în cazul neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă ce vizează alte drepturi decât cele salariale.
Criticile aduse de apelantă pe fondul cauzei cu privire la acordarea tichetelor de masă sunt nefondate, întrucât prima instanță a respins aceste pretenții ale reclamantului pentru autoritate de lucru judecat în ceea ce privește tichetele de masă, iar prima de Paști și prima pentru Ziua Feroviarului nu au fost solicitate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește cererea apelantei pentru întoarcerea executării silite, Curtea de asemenea a respins-o ca nefondată, deoarece pârâta nu a făcut dovada punerii în executare a sentinței apelate.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 alin 2 C.pr.civ., Curtea a admis apelul formulat și a schimbat în parte sentința apelată, conform celor dispuse prin dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR MARFĂ S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., . nr. 2, județ C., împotriva sentinței civile nr. 3879 din 16.10.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. V. G., domiciliat în C., Std. B. nr.17-21, ., județul C..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge cererea având ca obiect salariul suplimentar și ajutorul material de C. aferente anului 2010 ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1.04.2014.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. S.-S.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – A.C.
Red.dec.- jud. J.Z./17.04.2014
Thred.gref.G.M./5ex./28.04.2014
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 316/2014. Curtea... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 237/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
