Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 250/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 250/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 13152/118/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 250/CM
Ședința publică din 20 octombrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă
PREȘEDINTE M. G.
Judecător Vanghelița T.
Judecător G. L.
Grefier C. M.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenții reclamanți B. M., domiciliat în Limanu, cartier .. C., Ș. I. C., domiciliat în M., ., ., ., și Ș. V., domiciliat în M., ., ., ., jud. C., reprezentați de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, cu sediul în G., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 821/07.04.2014 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă G. DE C. C., cu sediul în C., ., jud. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă d-na consilier juridic B. Anișoara pentru intimata G. de C. C. în baza delegației BJ nr._/16.10.2014, lipsind recurenții reclamanți.
Procedura este legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul prezintă referatul cauzei arătând că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxelor de timbru. Mai arată că, la data de 13.06.2014 intimata pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, un exemplar fiind comunicat în aceeași zi recurentului B. M., cu citație.
După referatul grefierului de ședință, instanța constată că nu a fost comunicată întâmpinarea la domiciliul recurentului B. M., care a precizat în cuprinsul recursului că locuiește în Limanu, cartier .. C..
Revenind instanța constată că o copie întâmpinării a fost transmisă la sediul Sindicatului Democratic al Bugetarilor din România, respectiv în G., ., ..
Reținând că nu sunt cereri prealabile de formulat, excepții sau probe în recurs, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Având cuvântul, reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de fond este temeinică și
legală, întrucât în mod corect a reținut faptul că recurenții nu sunt beneficiarii unei pensii de serviciu, astfel încât nu au dreptul la ajutoarele prevăzute de art. 20 alin.2 din Anexa nr. 7 a Legii 284/2010. De asemenea instanța de fond a avut în vedere decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2014 care definește sintagma „pensie de serviciu”, în sensul că prin aceasta se înțelege pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată și pensie anticipată parțial, așa cum sunt prevăzute în art. 51 din Legea nr. 263/2010.
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 821/07.04.2014 a Tribunalului C. a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților B. M., Ș. I. C. și Ș. V., prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, formulată în contradictoriu cu pârâta G. DE C. C..
Prima instanță a avut în vedere că reclamanții au fost angajații pârâtei în funcția de polițiști de frontieră, până la data când au încetat raporturile lor de serviciu ca urmare a ieșirii la pensie. Astfel, conform deciziilor nr._/8.08.2012, nr._/8.08.2012 și nr._/23.07.2012, reclamanții menționați au beneficiat de pensie de invaliditate.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Cap. II secțiunea a 3-a Anexa VII a Legii nr. 284/2010, „Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, trecuți în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situația în care pot desfășura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menținute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcției de bază, respectiv cu două salarii ale funcției de bază.”
Pe acest temei a constatat tribunalul că se întemeiază pretențiile reclamanților, însă a arătat că, pentru a beneficia de ajutorul bănesc prevăzut de art. 20 alin. 2 mai sus citat, reclamanții urmau să fie beneficiarii unei pensii pentru limită de vârstă, ai unei pensii anticipate sau anticipate parțiale.
Anterior, art. 11 din Legea nr. 164/2001 privind pensile militare de stat includea în noțiunea de ,,pensie de serviciu”: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată și pensia anticipată parțială. Totodată, art. 10 din Legea nr. 164/2001 dispunea că sistemul pensiilor militare de stat cuprinde pensia de serviciu, pensia de invaliditate și pensia de urmaș. Actele normative definesc, deci, distinct pensia de invaliditate, ca fiind acea pensie acordată în cazul pierderii capacității de muncă în situațiile expres reglementate de lege și care este o categorie a pensiei, alături de pensia de serviciu.
Prin urmare, a arătat tribunalul, concluzia este că legiuitorul a dispus în sensul de a beneficia de ajutorul menționat doar cei care au deschis dreptul la pensie de serviciu, iar nu și beneficiarii pensiei de invaliditate.
S-a arătat, totodată, că prin Decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în condițiile 519 NCPC, s-a statuat în raportare cu art. 20 din Legea-cadru nr. 284/2010 că sintagma „pensie de serviciu” din conținutul normei legale menționate include doar categoriile de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată și pensie anticipata parțială prevăzute de art. 51 lit. a)-c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs, în termen legal, reclamanții, care au susținut că soluția nu este legală.
Au fost reiterate dispozițiile legale care, în opinia lor, le recunosc dreptul de a beneficia pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare, de ajutorul egal cu două solde ale funcției de bază, drept care le-ar fi fost recunoscut de către G. de C. prin dispozițiile vizând constatarea încetării raporturilor de serviciu. Recurenții reclamanți au apreciat că aceste acte emise de angajator beneficiază de prezumția de legalitate, ele producând consecințe juridice de la data trecerii lor în rezervă.
Întrucât aceste acte nu au fost revocate de emitent ori anulate prin hotărâre judecătorească, s-a susținut că reclamanții se află într-o situație de excepție și sub protecția legii, după cum rezultă de altfel și din prevederile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 285/_, care exclud de la aplicabilitatea prevederilor art. 13 alin. 1 din aceeași lege persoanele clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate în anul 2011.
Recurenții au susținut că sunt pensionați în cursul anului 2011, că sunt beneficiarii unei pensii de invaliditate gradul III și declarați inapți pentru serviciul în poliție, caz în care drepturile pretinse sunt justificate.
Au fost deopotrivă făcute propriile considerații în ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 263/2010, prin prisma dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 80/1995. S-a susținut că nu se poate apela la o lege abrogată din 2010 pentru a se clarifica un text în vigoare în 2012.
Prin întâmpinare, intimata a susținut că prezenta cale de atac este neîntemeiată, instanța de fond pronunțând o soluție legală – care a avut în vedere și statuarea dată prin decizia nr. 1/17 februarie 2014 a Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept.
Analizând criticile de nelegalitate evocate, Curtea reține următoarele considerente:
În Anexa VII privind Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională", Capitolul II, Secțiunea a 3-a ,,Drepturi specifice activității desfășurate în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională’’ se regăsește art. 20 alin. 2 care dispunea că ,,Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, trecuți în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situația în care pot desfășura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menținute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcției de bază, respectiv cu două salarii ale funcției de bază.’’
Aceasta este norma în temeiul căreia recurenții reclamanți au pretins plata ajutorului egal cu cele două solde ale funcției de bază pentru fiecare an rămas până la atingerea limitei de vârstă la pensionare, apreciind că acest text le este aplicabil prin efectul dispozițiilor emise în cursul anului 2011, de încetare a raporturilor de serviciu cu drept la pensie de invaliditate.
Toți recurenții au primit aceste dispoziții în urma clasării medicale ca fiind ,,inapt serviciului în poliție’’ cu gradul III de invaliditate, situație pe care aceste părți au echivalat-o cazului de acordare a pensiei de serviciu.
Despre includerea sau nu a pensiei de invaliditate în sfera pensiei de serviciu nu se poate conchide în prezenta cauză prin trimiteri doctrinare ori interpretare sistematică și logico-juridică a dispozițiilor incidente, întrucât a realizat-o Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1/17 februarie 2014, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014.
Această statuare, deși realizată după sesizarea instanței de către reclamanți în prezentul litigiu, exclude în acest moment orice luare în dezbatere a acestei chestiuni de drept, prin reaprecierea prevederilor analizate; dispozițiile art. 521 alin. 3 din noul Cod de procedură penală (text regăsit în Titlul III ,,Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare’’) arată explicit că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
Or, chestiunea de drept dezlegată de instanța supremă a vizat modalitatea de interpretare a dispozițiilor evocate și în prezenta cauză (art. 20 alin. 2 din Anexa nr. VII, Capitolul II, Secțiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010), dispunându-se în sensul că sintagma ,,pensie de serviciu’’ din conținutul normei legale menționate include doar categoriile de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată și pensie anticipată parțială, prevăzute de art. 51 lit. a) - c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Este, așadar, exclusă – așa cum corect a statuat și tribunalul – interpretarea dată de reclamanții recurenți acestei norme, anume că în această sintagmă, regăsită în textul de referință, s-ar cuprinde și cazul ,,pensiei de invaliditate’’, cu atât mai mult cu cât Completul competent din cadrul Î.C.C.J. a clarificat în motivația deciziei sale că ,,pensia de invaliditate (prevăzută de art. 51 lit. d din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare) nu acordă beneficiarului dreptul la ajutorul reglementat de acest text’’. Aserțiunea potrivit căreia nu se poate apela la o lege abrogată din 2010 pentru a se clarifica un text în vigoare în 2012 vine în contradicție cu rolul instituției juridice reglementate în vederea unificării practicii, ea neputând constitui o critică în recurs.
În raport de aceste considerente urmează așadar a fi înlăturate criticile referitoare la modul în care ar trebui interpretate prevederile Legii nr. 119/2010, Legii nr. 164/2001 și Legii nr. 263/2010, precum și cele privitoare la definirea sintagmei ,,trecuți în rezervă sau direct în retragere’’ din perspectiva art. 85 al Legii nr. 80/1995 – dispozițiile vizând încetarea raporturilor de serviciu pentru beneficiarii pensiilor de invaliditate indicând raportarea acestei situații la dispozițiile Legii privind sistemul unitar de pensii publice nr. 263/2010, pe care Î.C.C.J. a avut-o în vedere în soluția pronunțată.
Nu va avea relevanță nici faptul că în cuprinsul dispozițiilor emise în cursul anului 2011 de către G. de C. se arată că polițistului aflat în această situație i se recunoaște dreptul de a beneficia de drepturile prevăzute de art. 20 alin. 2 din Secțiunea a 3-a, Capitolul II, Anexa VII a Legii cadru nr. 284/2010.
Fiind stabilită competența de soluționare a acestor litigii în favoarea instanțelor de drept comun în materia litigiilor de muncă și a asigurărilor sociale, astfel cum au arătat ambele părți, Curtea va avea în vedere că și natura drepturilor pretinse în prezenta cauză nu se mai pot fundamenta pe calificarea lor ca decurgând din raporturile de serviciu. De altfel, înșiși recurenții au evocat pe parcursul judecății statuarea dată prin decizia nr. 2965/07.03.2013 a Î.C.C.J. –Secția contencios administrativ, precum și jurisprudența constantă a acestei instanțe, care într-o . alte litigii (dosarele nr._ ,_/118/2012* și_/118/2012*) aflate pe rolul Secției a II-a a Curții de Apel C., a dezlegat chestiunea acordării acestor drepturi nu ca accesorii ale raporturilor de serviciu, ci ca și drepturi asimilate celor de asigurări sociale.
Astfel fiind, în măsura în care prin dispozițiile menționate se consemnase – contrar actului intern cu forță juridică superioară emis anterior, anume, Ordinul MAI nr. S214/05.10.2011 – că reclamanții pot beneficia de sumele prevăzute prin art. 20 alin. 2, iar ulterior intimata pârâtă a refuzat acordarea lor, revenea instanțelor de judecată competente să aibă în vedere dacă aceste drepturi erau sau nu datorate – stabilirea unor drepturi de natură salarială ori asimilate asigurărilor sociale la care este îndreptățit personalul plătit din fonduri publice revenind legii, iar nu instituțiilor publice.
Nu era, așadar, caz de revocare sau de anulare a actelor emise în aplicarea Legii nr. 360/2002 modificate și completate, urmare încetării raporturilor de serviciu, ci de evaluare de către instanțele competente a existenței dreptului de a le fi acordat ajutorul menționat.
Cât privește incidența în speță a dispozițiilor art. 13 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, evocată în recurs ca și normă care asigură protecție într-o situație excepțională căreia i se supun și reclamanții, Curtea constată că prevederile menționate nu au aplicabilitate în acest litigiu.
Art. 13 alin. 2 din Legea nr. 285/2010 dispune că ,,În anul 2011, prevederile alin. 1 nu se aplică în situația imposibilității menținerii în activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate’’, iar textul alin. 1 arată că ,,În anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică’’.
Recurenții reclamanți nu pot invoca aceste dispoziții, întrucât deși aparent din interpretarea sistematică a celor două prevederi rezultă că pentru cei cărora le-au încetat în anul 2011 raporturile de serviciu ca urmare a clasării lor inapt pentru serviciu și încadrării în grad de invaliditate, nu se aplică regula neacordării ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, în speță, ajutorul material pretins era cuvenit conform Legii nr. 284/2010 doar pentru pensia de serviciu.
Numai în măsura în care textul pe care și-au fundamentat pretențiile permitea acordarea acestui ajutor material de două solde la funcția de bază și în cazul pensiei de invaliditate, iar intimata pârâtă ar fi refuzat acordarea acestor sume pe temeiul art. 13 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, recurenții ar fi putut invoca în apărare alin. 2 al acestui din urmă text. Însă, așa cum s-a arătat în precedent, ceea ce a avut de lămurit instanța supremă în procedura deschisă conform 519 și urm. noul Cod de proecdură civilă a fost tocmai inserarea în sintagma ,,pensie de serviciu’’ prevăzută de art. 20 alin. 2 din Anexa nr. VII, Capitolul II, Secțiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010, a pensiei de invaliditate.
Pentru toate aceste considerente, constatând că față de dispozițiile art. 312 alin. 1 cod proc. civilă, soluția primei instanțe este legală și temeinică, recursul va fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil formulat de recurenții reclamanți B. M., domiciliat în Limanu, cartier .. C., Ș. I. C., domiciliat în M., ., ., ., și Ș. V., domiciliat în M., ., ., ., jud. C., reprezentați de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, cu sediul în G., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 821/07.04.2014 pronunțată de Tribunalul C., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă G. DE C. C., cu sediul în C., ., jud. C., ca neîntemeiat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2014.
Președinte, M. G. | Judecător, Vanghelița T. | Judecător, G. L. |
Grefier, C. M. |
Jud.fond F.M.
Tehnored.dec.jud.M.G. 18.12.2014
2 ex.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 462/2014. Curtea... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 316/2014. Curtea... → |
|---|
