Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 459/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 459/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 10151/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.459/CM
Ședința publică din data de 11 Noiembrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător M. S. S.
Grefier M. G.
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – C. MARFĂ S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., . nr. 2, județ C., împotriva sentinței civile nr. 417 din 26.02.2014 pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimat reclamant P. V. M., domiciliat în C., ., . B, etaj 3, apt.34, județul C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod de procedură civilă.
Apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 270 Codul Muncii.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 411 Cod proc. civilă.
Curtea, în considerarea art.394 Cod proc. civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, încheie dezbaterile și luând act că prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
CURTEA
Deliberând asupra apelului formulat de pârâta S. C. Marfă SA, constată următoarele:
I. Sentința apelată:
Prin sentința civilă nr. 417/26.02.2014, Tribunalul C., secția I civilă, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin.1 lit. d) și e) Codul muncii, ca nefondată, a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 lit.c) din Codul Muncii pentru pretențiile vizând prima pentru salariul suplimentar pe anul 2009, Ziua Feroviarului aferentă anului 2010, prima de Paști 2010, Prima de C. pentru anul 2009 și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 1.09.2009 – 03.12.2010, a respins aceste cereri ca prescrise, a admis în parte cererea formulată la 4.12.2013 de reclamantul P. V.-M. în contradictoriu cu pârâta S. C. Marfă SA și a dispus obligarea acesteia la plata către reclamant a salariului suplimentar și a primei de C. aferente anului 2010, precum și a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 4.12.2010 – 31.01.2011, actualizate cu indicele de inflație din data plății și dobânda legală aferentă. Totodată, tribunalul a respins restul pretențiilor ca nefondate.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
În mod evident, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e Codul muncii nu mai subzistă în acest caz, motiv pentru care va fi respinsă ca nefondată, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol.
În ce privește perioada care excede termenului general de prescipție de 3 ani, s-a reținut că în acest interval de timp ia naștere dreptul la acțiune pentru pretențiile vizând salariul suplimentar pentru anul 2009, prima pentru Ziua Feroviarului 2010, exigibilă la data de 23.04.2010, ajutorul material pentru Paști 2010, cu privire la care dreptul reclamantului s-a născut la data de 04.04.2010, prima de C. 2009, exigibilă la data de 25.12.2009 și contravaloarea tichtelor de masă aferente perioadei 01.09._10. Pentru aceste motive, prescripția dreptului la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii a fost admisă în privința pretențiilor menționate, cu consecința respingerii lor ca prescrise.
Nu au fost reținute susținerile pârâtei referitoare la împlinirea termenului de prescripție de 3 ani și în ce privește capătul de cerere având ca obiect plata salariului suplimentar aferent anului 2010, având în vedere că plata efectivă a acestui drept salarial se realiza în luna ianuarie a anului următor.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune dedusă din aplicarea art. 268 alin.1 lit. d Codul muncii, trebuie subliniat că textul invocat de pârâtă are în vedere acțiunile formulate pentru anularea unui contract individual sau colectiv de muncă, acțiuni ce sunt admisibile numai pe durata valabilității contractelor contestate. Or, în cazul de față, instanța nu a fost învestită cu o asemenea acțiune în anulare, problema de drept supusă analizei cânstând tocmai în stabilirea modalității de aplicare a unor contracte colective de muncă pe durata valabilității acestora.
Pentru aceste motive, instanța a reținut că dispozițiile art. 268 alin.1 lit.d Codul muncii nu au incidență în cauză, astfel că excepția prescrierii dreptului la acțiune, întemeiată pe aceste dispoziții, va fi respinsă ca nefondată.
Asupra fondului acțiunii rezultă, cu privire la al 13-lea salariu, că reclamantul a invocat prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități din transportul feroviar, text potrivit cu care pentru munca ireproșabilă desfașurată în cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Textul enunțat a conferit dreptul salariaților la acordarea unei sume de bani echivalente cu salariul de bază din ultima lună a anului. Sintagma „poate primi”- folosită în alin.1 al art. 30 din CCM aplicabil nu reprezintă o posibilitate a angajatorului de a opta pentru neplată în mod unilateral, ci creează premisele ca în cazul unui acord bilateral al partenerilor sociali, care au negociat contractul colectiv, să se suspende, ori să înceteze plata acestui drept.
Cu referire la acest drept salarial, pretins de reclamant pentru anul 2010, din înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă rezultă că prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010, s-a prevăzut modificarea art. 30 alin.1, în sensul că salariul suplimentar nu se acordă pentru anul 2010.
Cu toate acestea, societatea pârâtă a semnat contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS.
În consecință, în temeiul art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, reclamantul este îndreptățit și la plata salariului suplimentar aferent anului 2010.
Cu privire la prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2011, prin dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil în perioada 2007-2008, s-a prevăzut că „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.
Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale și primele menționate prin acest articol nu se acordă pentru anul 2010.
Cu referire la anul 2011, s-a reținut că prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, nu mai este reglementată acordarea primei pentru Ziua Feroviarului. Cum contractele colective de muncă încheiate la nivel superior și-au încetat valabilitatea la 31.10.2010-CCM la nivel de ramură transporturi, respectiv la 31.01.2011-CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, pretențiile reclamantului aferente anului 2011 sunt lipsite de temei, motiv pentru care au fost respinse.
3. Cu privire la primele de Paști pentru anul 2011 și C. 2010 și 2011, potrivit art. 64 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pârâte în perioada 2007-2008, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor se află în concediu fără plată cu durata de un an.
În anul 2009, în privința acelorași prime s-au aplicat dispozițiile art. 64 din contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 2984/04.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, care au reglementat acordarea celor două categorii de prime începând cu data de 01.01.2010.
Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 64, în sensul că ajutoarele materiale pentru Paști și C. nu se acordă pentru anul 2010.
Pentru această perioadă când la nivelul unității intimate s-a prevăzut suspendarea primei de C., au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior, obligatoriu pentru pârâtă în temeiul art. 241 din Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003, aplicabil la data nașterii dreptului.
La art. 71 din CCM la nivel de grup de unități, aplicabil până la data de 31.01.2011, se prevedea dreptul la prima de C., la nivelul clasei 1 de salarizare, într-o reglementare identică cu cea din CCM încheiat la nivel de unitate.
Față de cele reținute mai sus reiese că, pentru anul 2010, până la 31.01.2011, izvorul normativ al pretențiilor reclamantului îl constituie CCM încheiat la nivel de grup de unități, a cărui semnatară a fost și unitatea pârâtă.
Pentru aceste motive, instanța a obligat pârâta la plata către reclamant a primei de C. aferentă anului 2010, la nivelul clasei 1 de salarizare, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective.
Pentru anul 2011, reclamantul nu a făcut dovada existenței unei prevederi contractuale, în vreunul dintre contractele colective de muncă aplicabile, prin care să fie reglementate în continuare primele analizate. În consecință, pretențiile vizând plata primelor de Paști și C., aferente anului 2011, au fost respinse ca nefondate.
Cu privire la contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 04.12._11, reclamantul a invocat dispozițiile art. 74 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, potrivit cu care începând cu data de 01.01.2007, salariații C. Marfă S.A. beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare.
Societatea pârâtă a semnat de asemenea contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive și care la art. 81 cuprinde dispoziții similare celor din art. 74 din CCM la nivel de unitate .
Potrivit art. 236 alin 4 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii acestor contracte, precum și pe durata lor de valabilitate, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea prevederilor legale constituie legea părților. Tot astfel, art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii prevedea următoarele: „contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.”
Din modalitatea de redactare a dispozițiilor contractuale rezultă cu claritate că beneficiul dreptului nu este condiționat, nefiind impuse negocieri ulterioare, ci dimpotrivă, se stabilesc prin acestea atât numărul de tichete, cât modalitățile concrete de acordare
Această modalitate de reglementare a dreptului salarial constituie un argument decisiv în concluzionarea că angajatorul și-a asumat obligația de plată a tichetelor de masă prin contractele colective de muncă aplicabile. Angajatorul are obligația de a acorda tichetele de masă lunar și anticipat, iar eventualele neacordări ale acestora nu-l exonerează de la îndeplinirea obligației.
În aceste condiții în sarcina angajatorului care nu își respectă obligația stabilită în contractul colectiv de muncă prin acordarea anticipată a tichetelor de masă, se naște datoria dezdăunării salariaților respectiv dreptul la compensație.
Ca urmare, reclamantul este îndreptățit la acordarea tichetelor de masă pentru perioada 04.12._11, pârâta fiind obligată la plata contravalorii acestor tichete.
II. Apelul:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta S. C. Marfă SA, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii cererii ca prescrisă și, în subsidiar, ca nefondată.
În motivarea cererii de apel, apelanta pârâtă a criticat soluția de respingere a excepției prescripției extinctive întemeiate pe art. 268 alin. 1 lit. e) C. Mc., întrucât drepturile bănești solicitate nu reprezintă un adaos la salariu, pentru a fi aplicabil art. 160 C. Mc., astfel că acestea nu constituie drepturi salariale. Acestea nu reprezintă o contraprestație a muncii și nu se plătesc o dată pe lună, ci anual.
De asemenea, prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010, s-a stabilit că art. 30, 64 alin. 1 și 2 și art. 74 din contractul colectiv de muncă nu se aplică în anul 2010.
Intimatul reclamant nu a formulat apărări în raport cu cererea de apel.
2. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza apelului:
Reclamantul este salariatul pârâtei și nu a beneficiat de drepturile bănești care fac obiectul acțiunii.
1. În ceea ce privește prescripția extinctivă, privind celelalte drepturi bănești deduse judecății, curtea are în vedere că, potrivit art. 268 lit. c) și e), cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, în cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
Potrivit art. 159 alin. 1 C. Mc., salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca, iar potrivit art. 160 C. Mc., salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Prin urmare, prima instanță a reținut în mod corect că salariul constituie prețul muncii, care nu se rezumă la ceea ce în sens restrâns este desemnat prin această noțiune, ci cuprinde totalitatea prestațiilor din partea angajatorului care constituie un corespondent și o consecință a muncii prestate, inclusiv diverse adaosuri, prime și alte prestații la care salariatul are dreptul ca urmare a prestării muncii. Faptul că primele nu se plătesc lunar nu înseamnă că nu au caracter salarial, ele integrându-se într-un sistem de remunerare a muncii prestate.
Prestațiile care fac obiectul prezentei cereri (solicitate de către intimata reclamantă) sunt invocate ca drepturi salariale, întrucât toate au ca temei calitatea de salariat și munca prestată, în lipsa cărora nu ar fi fost prevăzute în contractul colectiv de muncă.
În această situație, este aplicabil termenul de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 268 lit. c) C. Mc., care constituie o dispoziție specială și derogatorie în raport cu cea de la lit. e), întrucât nu toate drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt drepturi salariale, în schimb toate drepturile salariale sunt prevăzute, fie și generic, în contractul colectiv de muncă.
În raport cu data înregistrării cererii – 4.12.2013, în mod legal și temeinic prima instanță a respins excepția prescripției extinctive în privința drepturilor salariale asupra cărora s-a pronunțat în fond, având în vedere că tichetele de masă aferente perioadei 4.12.2010 – 31.01.2011, salariul suplimentar și ajutorul material de C. aferente anului 2010 au fost scadente după 4.12.2010.
2. În ceea ce privește fondul cererii având ca obiect salariul suplimentar, prima de C. aferente anului 2010, precum și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 4.12.2010 – 31.12.2010, curtea are în vedere că, prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010, s-a stabilit că art. 30, art. 64 alin. 1 și 2 și art. 74 din contractul colectiv de muncă nu se aplică în anul 2010, aceste articole vizând, între altele, salariul suplimentar, prima de C. și tichetele de masă.
Rezultă astfel că, deși aceste drepturi salariale au fost prevăzute în favoarea salariaților prin contractul colectiv de muncă, anterior scadenței părțile dialogului social au convenit ca ele să nu se acorde, astfel încât creanțele avându-le ca obiect nu s-au născut în patrimoniul salariaților.
Actul adițional menționat a dovedit intenția partenerilor sociali în sensul neaplicării drepturilor salariale respective, astfel că, deși contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, care prevedea aceleași drepturi, nu a făcut obiectul unei modificări exprese, se impune interpretarea că această modificare a operat implicit. În caz contrar, s-ar ajunge la situația absurdă ca, deși partenerii sociali au convenit în mod explicit asupra întinderii drepturilor și obligațiilor lor prin actul adițional menționat, acesta să nu se aplice, deși este rodul acordului lor de voințe.
Ca urmare, cu privire la aceste drepturi salariale, sentința apelată va fi reformată în sensul respingerii ca nefondată a cererii avându-le ca obiect.
3. În ceea ce privește cererea având ca obiect contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 1-31.01.2011, admisă de prima instanță, curtea constată că acesta este întemeiată, dispoziția din sentința apelată sub acest aspect fiind legală și temeinică și urmând a fi menținută.
Astfel, contractul colectiv de muncă la nivel de unități din transportul feroviar, inclusiv art. 81 în baza căruia pârâta a datorat salariaților tichete de masă până la 21.04.2010, a fost prelungit prin actele adiționale nr. 370/20.06.2008 și 629/4.01.2011 până la 31.01.2011.
Cum actul adițional nr. 1713/21.04.2010 a prevăzut neacordarea unor drepturi salariale, între care și tichetele de masă, numai pentru anul 2010, rezultă că pentru perioada următoare, în limitele în care contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități s-a mai aflat în vigoare, art. 81 din acest din urmă contract și-a reluat efectele.
Astfel, potrivit art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, începând cu data de 1.01.2007, salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masă în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare.
Se face astfel trimitere doar la art. 7 din Legea nr. 142/1998, în sensul stabilirii modalității practice de angajare a serviciilor de tipărire a tichetelor de masă și al valorii nominale a acestora, însă acordarea tichetelor este obligatorie, nefiind supusă nici unei condiții.
În consecință, în baza art. 480 alin. 2 C. proc. civ., curtea va admite apelul formulat în cauză și va schimba în parte sentința apelată în sensul că va respinge cererea având ca obiect salariul suplimentar și prima de C. aferente anului 2010, precum și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 4.12.2010 – 31.12.2010, ca nefondată. Totodată, vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – C. MARFĂ S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., . nr. 2, județ C., împotriva sentinței civile nr. 417 din 26.02.2014 pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimat reclamant P. V. M., domiciliat în C., ., . B, etaj 3, apt.34, județul C..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Respinge cererea având ca obiect ajutorul material de C. și salariul suplimentar aferente anului 2010, precum și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 4.12.2010 – 31.12.2010, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2014.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. S.-S.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – A.C.
Red.dec.-jud. M.S.-S./21.11.2014
Emis 2 .>
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 437/2014.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 462/2014. Curtea... → |
|---|
