Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 316/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 316/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 8836/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 316/CM
Ședința publică din 23 Septembrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantul reclamant A. A., domiciliat în C., ..27, județul C., împotriva sentinței civile nr. 142/24.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă R. C. JUDEȚEAN FARUL C., cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul reclamant personal și asistat de dl. avocat A. M. conform împuternicirii avocațiale ./_/18.02.2014 depusă la dosar, iar pentru intimata pârâtă se prezintă d-na avocat M. I. în substituire pentru d-nul avocat P. I.Ș. D., care depune la dosar delegația de substituire nr. 33/22.09.2014 și împuternicirea avocațială ./_ – nr. 389/22.09.2014.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 155 și urm. cod pr.civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință:
Părțile prezente declară că nu mai au alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile părților, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului de față.
Având cuvântul apărătorul apelantului reclamant solicită admiterea apelului, reanalizarea elementelor din cererea de chemare în judecată, respingerea excepției tardivității, iar pe fondul cauzei admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Susține apărătorul reclamantului că în mod greșit s-a admis excepția tardivității, întrucât termenul în care poate fi atacată decizia de încetare a C.I.M. prin acordul părților este de 3 ani și nu de 45 de zile, deoarece această decizie nu reprezintă un act unilateral al angajatorului. Nefiind un act unilateral al angajatorului, nu sunt incidente în cauză disp. prevăzute de art. 268 alin. 1, ci dispozițiile art. 268 lit. c alin. 2 din Codul muncii, potrivit cu care termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Apărătorul intimatei pârâte având cuvântul solicită respingerea apelului formulat de apelantul reclamant și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, întrucât în mod corect s-a reținut că decizia a fost contestată de către reclamant tardiv, deoarece a luat cunoștință de aceasta la data de 07.05.2014, iar cererea de chemare în judecată a fost înaintată instanței la data 14.10.2013, deci cu depășirea termenului prevăzut de lege.
Față de toate aceste aspecte se impune respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
CURTEA :
Asupra apelului de față;
Prin cerere înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 14.10.2013 sub nr._, reclamantul A. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R. C. JUDEȚEAN FARUL C. anularea deciziei pârâtei nr. 53/1.11.2012, reintegrarea în funcția deținută anterior, obligarea pârâtei la plata salariilor cuvenite pentru perioada noiembrie 2012 și până la data reintegrării efective, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia contestată s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă prin acordul părților. În preambulul deciziei se face referire la o anumită cerere a reclamantului prin care ar fi solicitat încetarea contractului individual de muncă. Reclamantul a intrat în posesia acestei decizii la data de 7.05.2013. Reclamantul invocă inexistența acordului părților pentru încetarea contractului de muncă.
În drept au fost invocate disp. art.194 și urm. NCC, art.453 NCPC, art.283 alin.2 Codul muncii.
În susținerea cererii au fost depuse în copie înscrisuri (filele 7-20).
Pârâta a formulat întâmpinare (filele 23-26) prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii raportat la disp. art.211 alin.1 lit.a din Legea nr.62/2011 privind dialogul social, excepția inadmisibilității cererii și excepția lipsei de interes.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 4.12.2013, reclamantul a solicitat respingerea excepțiilor invocate ca neîntemeiate.
La termenul din data de 20.01.2014 instanța a rămas în pronunțate cu privire la excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 142/24.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. s-a admis excepția tardivității formulării cererii și a fost respinsă cererea formulată de reclamant ca tardivă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Față de dispozițiile art. 248 alin. (1) NCPC, instanța este obligată să se pronunțe cu prioritate asupra excepției tardivității formulării cererii, excepție de procedură, absolută, cu caracter peremptoriu, deoarece o eventuală admitere a acesteia face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
În cauză, pentru soluționarea excepției, instanța a avut în vedere următoarele dispoziții normative:
Art.211 alin.1 lit.a din Legea nr.62/2011 a dialogului social - Măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă.
Conform textului de lege citat anterior, termenul de introducere a contestației împotriva măsurilor unilaterale de încetare a contractului individual de muncă este de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă. Acesta este un termen legal (fiind prevăzut de lege), imperativ (deoarece marchează limitele de timp înăuntrul cărora trebuie îndeplinit un act de procedură) și absolut (nerespectarea sa afectând valabilitatea contestației ca act de procedură).
În cauză, instanța a reținut faptul că, potrivit susținerilor reclamantului, acesta a luat cunoștință de măsura dispusă la data de 7.05.2013.
Prin urmare, momentul de la care începe să curgă termenul procedural de 45 zile este data de 7.05.2013.
Efectuând calculul termenului conform dispozițiilor art. 181 NCPC, rezultă că acesta s-a împlinit pe data de 24.06.2013, aceasta fiind ultima zi în care putea fi depusă în termen contestația.
S-a constatat însă faptul că cererea de chemare în judecată a fost înaintată Tribunalului C. la data de 14.10.2013, așa cum rezultă din viza de primire aplicată de serviciul de registratură al instanței, deci cu depășirea termenului prevăzut în mod imperativ și absolut de lege.
În ceea ce privește susținerea reclamantului potrivit căreia decizia în discuție, nefiind o măsură unilaterală a angajatorului, nu ii sunt aplicabile disp. art.211 alin.1 lit. a din Legea nr.62/2011 ci disp. art.268 alin.2 din Legea nr.53/2003 (care fac referire la termenul de 3 ani), instanța a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, întrucât termenul de 3 ani este incident în cazul răspunderii patrimoniale (contractuale). Mai mult decât atât, în condițiile în care decizia nr. 53/1.11.2012 este contestată de reclamant tocmai pentru lipsa consimțământului său de încetare a contractului de muncă, aceasta devine o măsură unilaterală a angajatorului.
Pentru aceste considerente, excepția invocată a fost admisă, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență următoarele: în mod greșit Tribunalul a admis excepția tardivității, reținând că îi sunt aplicabile disp.art.268 alin. 2 din Legea nr.53/2003 și a respins cererea de chemare în judecată ca tardiv formulată; termenul în care poate fi atacată decizia prin care se constată încetarea C.I.M. prin acordul părților este termenul de 3 ani, iar nu de cel de 45 de zile din Legea Dialogului social (sau cel de 30 de zile din Codul Muncii) deoarece această decizie nu reprezintă un act unilateral al angajatorului; textul de lege art. 268 lit.c Codul muncii cuprinde și o altă ipoteză și anume că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: a) în termen de 30 de zile de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă; b)în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară; d) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat,precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator… (2) În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. 1, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului; a doua eroare este calificarea deciziei contestate ca fiind un act unilateral al angajatorului, tocmai pentru că însuși reclamantul susține că nu a existat consimțământ la adoptarea acesteia; decizia contestată nu este o decizie unilaterală întrucât este emisă urmare unui acord de voință între angajator și angajat în ceea ce privește încetarea C.I.M., reprezintă expresia unei convenții a părților asupra încetării CIM și are un caracter bilateral-contractual; solicită respingerea excepției tardivității și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod pr.civilă, Curtea constată că apelul este nefundat pentru următoarele considerente:
În cauză, se constată că susținerile apelantului sunt contradictorii.
Astfel, acesta susține că decizia contestată este o decizie de încetare a contractului individual de muncă prin acordul părților iar nu unilaterală, pentru a susține aplicabilitatea art.268 al.2 din Codul Muncii și a termenului de 3 ani, dar, în tot cuprinsul cererii introductive, motivul pentru care solicită anularea deciziei este tocmai acela că decizia nu a fost emisă ca urmare a acordului părților în sensul că nu a existat acordul său pentru încetarea raporturilor de muncă ceea ce implică faptul că decizia a fost emisă în mod unilateral de angajator.
Astfel, decizia de încetarea a contractul individual de muncă emisă de angajator are caracter unilateral în sensul art.268 al.1 lit.a) din Codul Muncii atunci când este emisă ca manifestare de voință numai a acestuia, iar nu ca urmare a unui acord de voință între angajator și angajat.
Faptul că angajatorul, în cuprinsul deciziei, invocă diferite motive, inclusiv un pretins acord al angajatului în acest sens, este fără relevanță, ceea ce este esențial fiind existența unei singure manifestări de voință, respectiv cea a angajatorului.
Or, astfel cum s-a arătat, chiar apelantul susține că nu a existat și o manifestare de voință a sa pentru încetarea contractului individual de muncă, astfel încât decizia are caracter unilateral potrivit chiar susținerilor acestuia.
Rezultă astfel că în mod corect Tribunalul a reținut aplicabilitatea termenului prevăzut de art.268 al.1 lit.a) din Codul Muncii iar nu a celui prevăzut de alineatul 2 al aceluiași articol.
De asemenea, Tribunalul a constatat în mod corect depășirea termenului de 30 de zile pentru formularea contestației, aspect necontestat de altfel de apelant.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se vba respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul civil formulat de apelantul reclamant A. A., domiciliat în C., ..27, județul C., împotriva sentinței civile nr.142/24.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă R. C. JUDEȚEAN FARUL C., cu sediul în C., ., județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 septembrie 2014.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: F.M.I.
Tehnored.dec.jud.A. R.
22.10.2014 – 4ex.
Emis 2 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 250/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 126/2014.... → |
|---|
