Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 54/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 54/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 5944/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.54/CM
Ședința publică din data de 18 februarie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte – M. S. S.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C. MARFĂ” S.A. – cu sediul ales în municipiul C., . nr.2, județul C. împotriva sentinței civile nr.3449 din data de 18 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. E. – cu domiciliul procesual ales în municipiul C., . nr.2, județul C., având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.153 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată, învederează că apelanta pârâtă a solicitat judecata apelului în lipsă, conform art.223 alin.3 Cod procedură civilă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art.223 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamanta D. E. a chemat în judecată pe pârâta S. C. Marfă SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata contravalorii tichetelor de masă neeliberate în perioada iunie_11, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este angajata unității pârâte, iar drepturile bănești pretinse sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2011 și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2011.
A susținut reclamanta că prin art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități valabil în perioada 2009-2010, a fost prevăzută obligația pârâtei de acordare a câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, începând cu data de 01.11.2007.
În dovedirea cererii, reclamanta nu a propus probe.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, apreciind că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile bănești solicitate în cauză este termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin.1 lit. e Codul muncii. De asemenea, pentru o parte dintre pretențiile deduse judecății, pârâta a apreciat împlinit și termenul de prescripție de 3 ani, reglementat de art. 268 alin.1 lit.c Codul muncii.
Pe aceeași cale, a fost invocată excepția autorității de lucru judecat în raport cu cererea de acordare a contravalorii tichetelor de masă pentru perioada iunie_11, în acest sens fiind indicată Sentința civilă nr. 5608/26.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. în Dosar nr._/118/2010.
Pe fondul cererii, pârâta a învederat că tichetele de masă au fost acordate integral în perioada ianuarie 2006-martie 2009, iar din aprilie 2009 nu s-a prevăzut alocare bugetară pentru aceste cheltuieli, conform HG 28/2010.Mai mult, prin art.1 din Legea 142/1998 nu se stabilește în sarcina angajatorului obligația acordării tichetelor de masă, ci doar o posibilitate ce se poate realiza sau nu, în funcție de bugetul de venituri și cheltuieli.Totodată, prin contractul colectiv de muncă încheiat în anul 2011, nu s-a mai reglementat posibilitatea acordării tichetelor de masă.
În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar extrase din contractele colectiv de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2009-2011.
La termenul din 18.09.2013, pârâta a precizat că nu mai susține excepția autorității de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr.3449 din data de 18 septembrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin.1 lit. c) și e) Codul muncii, ca nefondată.
A admis acțiunea formulată de reclamantul D. E. în contradictoriu cu pârâta S. C. MARFĂ S.A..
A obligat pârâta la plata către reclamantă a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 18.06._11, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală aferentă.
În temeiul art.248 alin.1 C.proc.civ., a analizat cu prioritate excepția prescrierii dreptului la acțiune, cu privire la care a reținut următoarele:
Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
În mod evident, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e Codul muncii nu mai subzistă în acest caz, motiv pentru care va fi respinsă ca nefondată, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol.
În ce privește incidența art. 268 alin.1 lit.c Codul muncii, urmează a se reține că pretențiile deduse judecății, aferente perioadei iunie_11, se încadrează în termenul de 3 ani anterior datei la care a fost înregistrată acțiunea pe rolul instanței-18.06.2013.Prin urmare, va fi respinsă și excepția prescrierii dreptului la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 lit.c Codul muncii.
Prin sentința civilă nr.3449 din data de 18 septembrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin.1 lit. c) și e) Codul muncii, ca nefondată.
A admis acțiunea formulată de reclamantul D. E. în contradictoriu cu pârâta S. C. MARFĂ S.A..
A obligat pârâta la plata către reclamantă a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 18.06._11, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală aferentă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În susținerea cererii având ca obiect plata contravalorii tichetelor de masă, reclamanta a invocat dispozițiile art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, potrivit cu care începând cu data de 01.01.2007, salariații unităților componente ale grupului de unități vor beneficia de tichete de masă, în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare. Valabilitatea acestui contract colectiv de muncă a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS.
Prevederi similare celor enunțate s-au regăsit de asemenea în cuprinsul art. 74 din CCM la nivel de unitate.
Potrivit art. 236 alin 4 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii acestor contracte, precum și pe durata lor de valabilitate, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea prevederilor legale constituie legea părților. Tot astfel, art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii prevedea următoarele: „contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.”
Din modalitatea de redactare a dispozițiilor contractuale rezultă cu claritate că beneficiul dreptului nu este condiționat, nefiind impuse negocieri ulterioare, ci dimpotrivă, se stabilesc prin acestea atât numărul de tichete, cât modalitățile concrete de acordare
Această modalitate de reglementare a dreptului salarial constituie un argument decisiv în concluzionarea că angajatorul și-a asumat obligația de plată a tichetelor de masă prin contractele colective de muncă aplicabile. Angajatorul are obligația de a acorda tichetele de masă lunar și anticipat, iar eventualele neacordări ale acestora nu-l exonerează de la îndeplinirea obligației.
În aceste condiții în sarcina angajatorului care nu își respectă obligația stabilită în contractul colectiv de muncă prin acordarea anticipată a tichetelor de masă, se naște datoria dezdăunării salariaților.
Ca urmare, reclamanta este îndreptățită la acordarea tichetelor de masă pentru perioada 18.06._11, iar pârâta a fost obligată la plata contravalorii acestor tichete.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel pârâta S. C. Marfă SA.
În motivarea apelului, se arată următoarele:
Hotărârea pronunțată de prima instanța este nelegala întrucât au fost interpretate greșit dovezile administrate, fiind nesocotite prevederile Contractelor Colective de munca încheiate la nivel de unitate, probe ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii si pentru pronunțarea unei hotărâri legale si temeinice.
Prin hotărârea apelată în mod greșit a fost antrenată răspunderea angajatorului parat, ce a fost obligat la plata unor drepturi bănești ce nu au fost prevăzute in convenția încheiată de părți, respectiv Contractul Colectiv de Munca în vigoare în perioada analizata 2009/2010 si 2011.
Cum prima instanța a nesocotit dovezile administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, s-a încălcat flagrant dreptul paratei la un proces echitabil.
În conformitate cu dispozițiile art.229 din Legea nr. 53/2003 republicata: „l) Contractul colectiv de munca este convenția încheiata informa scrisa intre angajator sau organizația le o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de munca.
2.Negocierea colectiva la nivel de unitate este obligatorie, cu excepția cazului in care angajatorul are ai puțin de 21 de salariați.
3.La negocierea clauzelor si la încheierea contractelor colective de munca părțile sunt egale si libere;
4.Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților".
În acest context, în temeiul art.40 alin.2 Codul muncii, raportat la art.243 Codul muncii, art.155 Codul muncii și art.141 alin.5 din Constituție, ce statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv aplicabil și contractele individuale de muncă, apreciază că în mod eronat, vădit nelegal pârâta a fost obligată să achite intimatului reclamant drepturi bănești ce nu sunt prevăzute în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, norma specială aplicabilă în raporturile de muncă între angajatorul C. Marfă și salariatul reclamant.
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii marea excepției prescrierii dreptului material la acțiune întemeiata pe dispozițiile art. 268 alin.1 lit.e Codul muncii, referitor la capetele de cerere privind executarea retroactiva a unor clauze prevăzute in Colectiv de Munca si acordarea retroactiva a unor drepturi bănești stipulate in contractele colective încheiate la nivel de angajator.
Potrivit art.268 alin.1 lit.e din Codul Muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de munca, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate in termen de 6 luni de la dreptului la acțiune.
Or, drepturile bănești solicitate prin acțiune, nu reprezintă un adaos la salariu, pentru a fi aplicabile dispozițiile art.160 din Codul muncii, iar simpla cuantificare a ajutoarelor materiale stipulate in CCM la nivel de unitate conform Capitolului VI, prin raportare cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, nu le conferă natura juridica a unui drept salarial.
Critică hotărârea apelată prin prisma interpretării și aplicării greșite a prevederilor contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate C. marfă S.A, astfel încât se impune modificarea hotărârii și respingerea capătului de cerere privind plata contravalorii tichetelor de masă neacordate din luna iunie 2010 – 31.10.2011.â
Față de cele prezentate, învederează următoarele:
În ceea ce privește anii 2009 și 2010, urmează să se interpreteze prevederile Contractului colectiv de muncă 2009/2010, notele de negociere, procesele verbale încheiate anterior încheierii Contractului colectiv de muncă 2009, actul adițional la Contractul colectiv de muncă 2009/2010, înregistrat la Direcția de Muncă București sub nr.1713/21.04.2010, potrivit cărora părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților – federațiile sindicale semnatare, că prevederile art.64 alin.1 și 2 să nu se aplice în anii 2009 și 2010.
Interpretând greșit prevederile Contractului Colectiv de Munca al C. Marfa SA, instanța a schimbat in mod nelegal înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferită, eronată a prevederilor CCM.
Urmează să se reanalizeze probele administrate, urmând să se constate ca CCM 2007/2008, 2009/2010 stabilit de părți prevede la art.30 următoarele:
„(1) Pentru munca depusă in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Așa cum este prevăzută in Contractele Colective de Munca, aceasta clauză NU are caracter obligatoriu, deci angajatorul nu s-a obligat să acorde și nici nu s-a prevăzut că salariatul va primi, clauza neavând caracter imperativ, în mod nelegal a fost dispusă angajarea răspunderii contractuale specifică raporturilor de muncă.
Ajutorul material cu ocazia Crăciunului este reglementat de art.64 din Contractul colectiv de muncă 2007/2008, fiind reluat de același articol al Contractului colectiv de muncă 2009/2010, cu mențiunea că în anii 2009 și 2010 nu se aplică prevederile art.64 din Contractul colectiv de muncă.
Conform Contractelor Colective de Muncă încheiate, premierea acordată de Ziua Feroviarului și ajutoarele materiale de Paști și C. 2009 și 2010 sunt asimilate unui ajutor social financiar (art.64 din Cap.VI – Protecția salariatului), fiind în fapt o sumă acordată de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților.
Acest sprijin financiar s-a stabilit de către părți, prin contract, urmând a fi acordat în anumite condiții. Acordarea acestui sprijin material nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea sa ca obligație a societății în clauzele contractuale prevăzute în Contractul colectiv de muncă, Cap.II – Sistemul de salarizare. El poate fi acordat numai în anumite condiții negociate de părți.
De asemenea, in temeiul prevederilor art. 723 si urm Cod procedură civilă solicită desființarea titlului, repunerea părților in situația anterioară, prin întoarcerea executării, in temeiul dispozițiilor noului Cod de procedurăcivila.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat că acestea sunt fondate în parte pentru următoarele considerente:
Cu privire la c/valoarea tichetelor de masă aferente perioadei 18.06.2010 – 31.01.2011.
În conformitate cu prevederile art.236 al.1 din Codul muncii: „Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentanți prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă”.
Prin al.(4) din același articol se prevede: „Contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009-2010 a fost modificat prin actul adițional nr.1713/21.04.2010.
Astfel, prin actul adițional s-a modificat art.30 al.1 din Contractul colectiv de muncă prin care era reglementat salariul suplimentar, prevăzându-se faptul că acesta nu se acordă pe anul 2010.
Părțile dialogului social au stabilit cu reprezentanții salariaților – federațiile semnatare că prevederile menționate mai sus să nu se aplice pe anul 2010, avându-se în vedere Bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2010 al C. Marfă S.A. aprobat prin H.G.nr.311/31.03.2010.
În ceea ce privește celelalte critici aduse hotărârii primei instanțe Curtea a apreciat că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune:
Conform art.160 din codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Drepturile solicitate de reclamanți au caracterul unor drepturi salariale chiar dacă acestea sunt intitulate ajutoare sau premii.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile art.268 al.1 lit.c) din codul muncii potrivit cărora: „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul Contractului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat…”.
Dispozițiile cuprinse în art.268 al.1 lit.c) din codul muncii reglementează dreptul la acțiune în cazul neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă ce vizează alte drepturi decât cele salariale”.
Criticile aduse de apelantă pe fondul cauzei cu privire la acordarea salariului suplimentar, ajutorul material acordat cu ocazia Crăciunului sunt nefondate întrucât prima instanță nu a acordat astfel de drepturi.
În ceea ce privește cererea apelantei pentru întoarcerea executării silite Curtea a apreciat-o ca nefondată deoarece pârâta nu a făcut dovada punerii în executare a sentinței apelate.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art.480 al.2 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, conform celor dispuse prin dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelanta pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C. MARFĂ” S.A. – cu sediul ales în municipiul C., . nr.2, județul C. împotriva sentinței civile nr.3449 din data de 18 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. E. – cu domiciliul procesual ales în municipiul C., . nr.2, județul C..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge ca nefondată cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata c/valorii tichetelor de masă aferente perioadei 18.06.2010 – 31.01.2011.
Menține restul dispozițiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2014.
Președinte, Judecător,
M. S. S. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – A.C.
Red.dec.Jud.J.Z./06.03.2014
Tehnored.Gref.G.I./5 ex.
Data: 06.03.2014
Emis 2 comunicări/10.03.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 522/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 264/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
