Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 226/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 226/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 10126/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 226 CM
Ședința publică din 23 septembrie 2014
Complet specializat privind conflicte de muncă
PREȘEDINTE – M. G.
JUDECĂTOR – VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR – G. L.
GREFIER - C. I.
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă N. D. S., cu domiciliul în loc. C., .-84, jud. C., împotriva deciziei civile nr. 912/16.04.2014, pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. NAȚIONAL ROMÂN –FILIALA JUDEȚEANĂ CĂLĂRAȘI, cu sediul în loc. Călărași, ., .. A, parter, ., intimat chemat în garanție OFICIUL INERMEDIAR PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE- CENTRUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PROFESIOAL ȘI TEHNIC, cu sediul în loc. București, .. 10-12, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 8 septembrie 2014, au fost consemnate în încheierea de la acea dată și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise și având în vedere absența din instanță a doamnei judecător Vanghelița T., membru al completului de judecată, aflată în concediu legal de odihnă, a dispus amânarea pronunțării la data de 16.09.2014 și la data de 23.09.2014, pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin sentința civilă nr. 912/16.04.2014 a Tribunalului C. a fost admisă în parte cererea reclamantei N. D. S., în contradictoriu cu pârâtul P. NAȚIONAL ROMÂN - FILIALA JUDEȚEANĂ CĂLĂRAȘI și chematul în garanție OFICIUL INTERMEDIAR PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL – DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE – CENTRUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PROFESIONAL ȘI TEHNIC.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâtului la plata salariului aferent lunii iunie 2012 și a zilelor de concediu de odihnă neefectuate ca rămasă fără obiect.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 56,79 lei, din care 48,16 lei reprezentând suma corespunzătoare actualizării în funcție de rata inflației aferentă salariului pe luna iunie 2012 și a 6 zile de concediu de odihnă plătită cu întârziere, precum și 8,63 lei reprezentând dobânda legală aferentă salariului pe luna iunie 2012 și a zilelor de concediu de odihnă plătite cu întârziere
Au fost respinse excepția inadmisibilității, excepția prematurității, precum și excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului C., toate privind cererea de chemare în garanție, ca nefondate.
A fost respinsă, în egală măsură, ca nefondată, cererea de chemare în garanție.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere că reclamanta a fost salariată a Patronatului Național Român – Filiala Județeană Călărași pe perioada 13.09.2011 – 14.06.2012, conform contractului pe perioadă determinată de 14 luni înregistrat sub nr.107-1-140/12.09.2011, îndeplinind funcția de expert formare și orientare profesională.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2012 și a zilelor de concediu neefectuate.
În privința primului capăt de cerere, judecătorul fondului s-a raportat la dispozițiile art. 159 și 166 Codul muncii, privitoare la salariu și la modalitatea de plată a acestuia, fiind făcută deopotrivă trimitere la prevederile art. 168 Codul muncii, care arată că plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Cum în cursul judecății angajatorul a achitat reclamantei suma de 2.420 lei, pretențiile vizând acordarea salariului pentru luna iunie 2012 și pentru zilele de CO neefectuate au fost apreciate ca rămase fără obiect. În condițiile art. 166 alin. 4 Codul muncii au fost însă acordate salariatului daune interese constând în actualizarea în raport de rata inflației și dobânda legală, la aceste sume neachitate la scadență.
Astfel, potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară, numărul de zile lucrate de reclamantă în lua iunie a fost de 9, numărul de zile de concediu de odihnă cuvenit pentru anul 2012 fiind de 6, iar drepturile de plată cuvenite reclamantei pentru zilele lucrate în luna iunie și a zilelor de concediu de odihnă cuvenit și neefectuat sunt în cuantum de 3.450 lei brut (respectiv 2.420 lei venit net).
În privința drepturilor salariale aferente zilelor de concediu neefectuate în anul 2011, judecătorul fondului a reținut că potrivit perioadei efectiv lucrate la nivelul anului 2011 (13.09. – 31.12.), reclamanta avea dreptul la 6 zile de concediu de odihnă, care însă au fost luate în perioada 22.12._11, după cum rezultă din decizia internă nr.1/a/01.10.2011 de programare a concediilor pe anul 2011, din foaia colectivă de prezență pe luna decembrie și din statul de plată semnat de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, reclamanta N. D.-S., care a susținut că în mod greșit instanța de fond nu a admis și pretențiile referitoare la drepturile corespunzătoare celor 6 zile de concediu de odihnă aferent anului 2011, pentru că așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză (respectiv, din răspunsul la obiecțiunile depuse la termenul din 19.03.2014), ceea ce s-a achitat reclamantei la 03.10.2012 nu include și această indemnizație CO.
Recurenta a mai arătat că diferența dintre suma totală datorată de pârât (3.388 lei) și suma efectiv achitată (2.420 lei) este de 1.086,93 lei.
S-a susținut că instanța de fond a ignorat documentele care atestă că salariata a desfășurat activitatea pe întreaga lună decembrie a anului 2011, iar finanțatorul proiectului a aprobat la plată integral drepturile salariale aferente acelei luni, care nu includ nici o zi de concediu de odihnă. Acest critici ale recurentei se întemeiază pe probatoriul administrat în cauză: rapoartele de activitate și timesheet-urile aferente lunii decembrie 2011, recunoscute și aprobate la plată de finanțatorul de proiect.
Prin urmare, a arătat recurenta, nefiind contestate aceste probe de către angajator, fostul salariat este îndreptățit să primească și contravaloarea concediului de odihnă neefectuat, motivarea instanței de fond fiind în acest sens contradictorie și neraportată la acest probatoriu.
O a doua critică a recurentei s-a referit la modalitatea de imputație a plății parțiale din perspectiva art. 1509 alin. 2 din Noul Cod Civil, potrivit cu care orice plată parțială se impută cu prioritate asupra accesoriilor, iar restul rămas, asupra debitului principal; că din această perspectivă, în răspunsul la obiecțiuni, expertul a procedat la imputarea plății parțiale de 2.420 lei efectuată de angajator la 03.10.2012 astfel cum arată textul menționat, restul de plată rămas fiind de 1.086,93 lei. Recurenta a apreciat că în mod neîntemeiat instanța de fond a înlăturat această variantă de calcul, pe considerentul că accesoriile nu au caracter cert.
S-a apreciat în recurs că din moment ce au fost calculate și stabilite accesorii la debitul principal, ele fiind de altfel acordate sub forma dobânzilor și diferențelor din actualizarea cu rata inflației, o asemenea susținere nu poate fi menținută, ea inducând ideea unor perpetue procese legate de modalitatea în care se aplică imputația, dar doar asupra sumelor pentru care se pronunță hotărâri irevocabile de obligare a pârâtului la plata de daune.
Intimatul pârât nu a depus întâmpinare.
În raport de susținerile recurentei, față de disp. art. 3041 cod proc. civilă, vor fi reținute următoarele considerente:
O primă critică a vizat ignorarea concluziilor expertului contabil judiciar, formulate pentru termenul din 19 martie 2014, potrivit cu care fostul salariat era îndreptățit să mai primească, pe lângă plata efectuată în cursul judecății la 3.10.2012 în sumă netă de 2.420 lei, contravaloarea celor șase zile de concediu de odihnă aferente anului 2011 și pe care expertiza le-a cuantificat la 1.086,93 lei (fila 195 vol. I fond).
Această critică este întemeiată, întrucât d-na expert M. A. a calculat global ca fiind incluse în suma de 3.388 lei atât drepturile salariale neachitate pentru luna iunie 2012, cât și contravaloarea în bani a 12 zile de concediu de odihnă (respectiv, 6 zile de CO aferente anului 2012 și 6 zile de CO aferente anului precedent). Calculul expertului a arătat, în continuare, că suma achitată în cursul procesului, reprezentând 2.420 lei net, acoperă în calcul doar salariul neacordat pentru luna iunie 2012 și contravaloarea CO aferent aceluiași an.
Instanța de fond a înlăturat susținerile reclamantei vizând neacordarea în realitate a concediului de odihnă pe anul 2011 și a drepturilor la care în mod corespunzător ar fi avut dreptul cu titlu de indemnizație, potrivit art. 150 Codul muncii, pe considerentul că intimatul a dovedit, cu statul de plată și foaia colectivă de prezență întocmite pe luna decembrie 2011, că salariata a beneficiat de cele 6 zile de CO potrivit programării anuale a concediilor dispuse prin decizia nr. 1/a/01.10.2011.
Judecătorul fondului nu a observat, însă, că statul de plată aferent lunii decembrie 2011 (cu plata corespunzătoare la 15.01.2012) evidenția formal cele 6 zile de concediu de odihnă cuvenite salariate N. D. S., plata efectiv acordată raportându-se însă la aceeași valoare a salariului de bază lunar brut consemnat prin contractul individual de muncă, de 4.600 lei – fila 33 vol. I fond.
Prin urmare, în absența unei cereri de acordare efectivă a concediului de odihnă, precum și a probelor care să ateste valorificarea acestui beneficiu în interiorul perioadei de programare stabilite de angajator conform art. 148 alin. 1 Codul muncii sau într-o altă perioadă, semnarea statului de plată aferent lunii decembrie, pentru drepturile salariale conforme contractului individual de muncă (în care în mod evident nu a fost inclusă – după cum a stabilit și expertiza judiciară contabilă – nici o sumă reprezentând echivalentul indemnizației cuvenite pentru CO 2011) nu putea primi interpretarea dată de către instanța de fond, în sensul încasării drepturilor de concediu.
Chestiunea programării într-o anumită perioadă a anului a concediilor de odihnă anuale ale salariaților, în vederea asigurării continuității activității unității, nu echivalează cu efectuarea propriu-zisă a concediilor în perioada menționată; pe de altă parte, efectuarea concediului de odihnă nu prezumă și plata corespunzătoare a indemnizației la care era îndreptățit salariatul.
Prin urmare, cum în speță nu se punea în discuție efectuarea sau nu a concediului de odihnă, ci probarea de către angajator a plății acestor drepturi pentru concediul aferent anului 2011, instanța de fond nu putea reține achitarea integrală a drepturilor de această natură prin plata realizată la 03.10.2012 – diferența de 1.086,93 lei fiind de asemenea datorată de către angajator.
În ce privește cea de-a doua critică evocată în cuprinsul recursului de către reclamantă, Curtea constată în egală măsură că aceasta este fondată - tribunalul pronunțând o soluție nelegală în raport de dispozițiile art. 1509 alin. 2 cod civil 2010.
Astfel, judecătorul fondului a înlăturat pretenția formulată în cadrul obiecțiunilor depuse la termenul din 20.11.2013, referitoare la imputarea cu prevalență a sumelor achitate cu întârziere de către pârât asupra dobânzilor, iar nu asupra debitului principal, apreciind că această operațiune legală este incidentă doar în cazul accesoriilor cu caracter cert.
Soluția este incorectă, întrucât textul art. 1509 alin. 2 Cod civil vizează modalitatea de stingere, în cadrul executării (silite sau benevole) a datoriilor prin plată – așa cum este ea definită conform art. 1469 Cod civil, anume, ca o modalitate de stingere a obligației debitorului față de creditor.
Or, în speță, o asemenea plată fusese făcută pentru o parte a debitului datorat, iar expertul judiciar a avut în vedere – prin răspunsul la obiecțiuni depus la termenul din 19.03.2014 – această dispoziție legală, aplicând imputația plății efectuate în 03.10.2012 nu doar asupra debitului principal, de 3.388 lei, ci și asupra accesoriilor la această sumă, în cuantum de 118,93 lei (dobânzi și actualizare în funcție de indicele de inflație calculate pe perioada iulie 2012 - 3 octombrie 2012).
Prin urmare, față de textul incident în cauză, instanța de fond urma a-și însuși acest calcul, asigurând imputația plății făcute peste scadență (art. 166 alin. 1 Codul muncii) asupra întregului debit de 3.506,93 lei înregistrat la 03.10.2012.
În mod corelativ, sumei stabilite ca datorate pentru concediul de odihnă aferent anului 2011 i se vor adiționa, conform art. 166 alin. 4 Codul muncii, daunele interese rămase neachitate (după imputație) începând cu 3.10.2012, respectiv, 110,29 lei dobândă legală calculată pentru debitul principal de 1.086,93 lei, pentru perioada oct. 2012 – 19.03.2014, precum și actualizarea rezultată din aplicarea indicelui de inflație, de 51,51 lei.
Față de toate aceste considerente, constatând că recursul reclamantei este fondat pe argumentele arătate, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 cod proc. civilă se va admite prezenta cale de atac și se va modifica în parte sentința recurată, în sensul că pârâtul va fi obligat și la plata următoarelor sume: 1.086,93 lei, contravaloarea a 6 zile din concediul de odihnă neefectuat; 51,51 lei diferență inflație; 110,29 lei dobânda legală penalizatoare.
Celelalte dispoziții nefăcând obiectul căii de atac, vor fi menținute, în raport de prevederile art. 312 alin 1 cod proc. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă N. D. S., cu domiciliul în loc. C., .-84, jud. C., împotriva deciziei civile nr. 912/16.04.2014, pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. NAȚIONAL ROMÂN –FILIALA JUDEȚEANĂ CĂLĂRAȘI, cu sediul în loc. Călărași, ., .. A, parter, ., intimat chemat în garanție OFICIUL INERMEDIAR PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE- CENTRUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PROFESIOAL ȘI TEHNIC, cu sediul în loc. București, .. 10-12.
Modifică sentința recurată în sensul că obligă pârâtul la plata următoarelor sume:
-1.086,93 lei, contravaloarea a 6 zile din concediul de odihnă neefectuat;
-51,51 lei diferență inflație;
-110,29 lei dobânda legală penalizatoare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
M. G. Vanghelița T. G. L.
Grefier
C. I.
Jud. fond:D.I. F.
Red.dec.jud.M.G./23.10.2014/2ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 237/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 254/2014.... → |
|---|
