Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 195/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 195/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 5217/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 195/CM
Ședința publică din data de 20 Mai 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. S. S.
Judecător J. Z.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta pârâră SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,C. MARFA” S.A., cu sediul ales în C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr.3792 din 07.10.2013 pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. M., domiciliată în C., Salcâmilor nr.18, județul C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art.157 și următoarele Cod proc.civilă.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia învederează că apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, apelanta pârâtă solicitând judecata cauzei și în lipsă conform art. 411 Cod proc.civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Curtea, în considerarea art.394 Cod proc. civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, încheie dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului de față, având în vedere și faptul că apelanta pârâtă a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă, conform art. 411 al. 2 Cod proc. civilă.
C U R T E
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamanta G. M. a chemat în judecată pe pârâta S. C. Marfă S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata diferențelor de salariu rezultate, avându-se în vedere salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 al. 3 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, valabil pentru perioada 2008-2010, cu luarea în considerare a sporurilor aplicate salariului de bază (sporul de vechime, sporul de muncă grea feroviară, sporul de noapte, salariul pentru orele suplimentare, festive, festive-suplimentare etc.) și salariul efectiv încasat în perioada 01.07._10, diferențe actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are calitatea de salariat al pârâtei, iar drepturile pretinse prin acțiune îi sunt conferite de art. 41 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada 2008-2010. Prin aceste dispoziții contractuale, s-a prevăzut un salariu de bază minim brut pe unitate, în cadrul acestei ramuri, de 700 lei, salariu negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună.
Cu toate acestea, a învederat reclamanta, pârâta nu a ținut cont de drepturile minimale stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, iar prin contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2008-2010 s-a stabilit salariul minim brut la nivelul sumei de 570 lei pentru perioada_10, respectiv 600 lei, pentru perioada 01.04._10. În această modalitate, pârâta a încălcat dispozițiile art. 241 alin. 1 Codul muncii și pe cele ale art. 11 alin. 1 din Legea 130/1996, referitoare la forța obligatorie a contractelor legal încheiate, aflându-se în culpă pentru cauzarea unui prejudiciu egal cu diferența dintre salariul stabilit cu luarea în considerare a unei baze de calcul de 700 lei și salariul efectiv plătit.
În drept,s-a invocat art. 241 al. 1 din Codul Muncii, art. 11 lit. b și art. 30 din Legea nr. 130/1996, art. 3 al. 1 și art. 114 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
În apărare, pârâta S. C. Marfă S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune, apreciind că termenul de prescripție aplicabil pentru cererea dedusă judecății este termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin.1 lit. e Codul muncii.
Totodată, pârâta a invocat și intervenția prescripției reglementate de art. 268 alin.1 lit. d din Codul muncii, pentru motivul că atât contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, aferent anilor 2009-2010, cât și cel încheiat la nivel de ramură, erau expirate la data formulării acțiunii.
De asemenea a fost invocată prescripția dreptului la acțiune din perspectiva termenului de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii.
Pe fondul cauzei, pârâta a precizat că reclamanta a fost angajata S.C. TCM C. Ferry-Boat S.A., societate care a fost absorbită de pârâtă.
În temeiul dispozițiilor H.G. nr. 801/2007, s-a înființat Societatea Comercială de Transport Maritim și de Coastă C. Ferry-Boat S.A., astfel că raporturile de muncă între reclamantă și pârâtă au încetat la data de 31.01.2008.
Începând cu data de 01.02.2008 reclamanta a încheiat contract individual de muncă cu S.C. TMC C. Ferry-Boat S.A., iar drepturile bănești solicitate se circumscriu perioadei în care S.C. TMC C. Ferry-Boat S.A. a funcționat ca filială a pârâtei.
Ulterior, prin Hotărârea A.G.A. din data de 30.10.2012 s-a aprobat fuziunea C. Marfă S.A., în calitate de absorbantă cu S.C. Întreținere Reparații Vagoane S.A. și S.C. Transport Maritim și de Coastă C. FERRY-BOAT S.A.
Prin Decizia civilă nr. 1180/08.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul civil nr. 5552/2012, s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului privind fuziunea prin absorbție a S.C. IRV S.A. și a S.C. TMC C. Ferry-Boat S.A. de către pârâtă ca societate absorbantă.
În anul 2008 a fost încheiat C.C.M. al S.C. TMC C. Ferry-Boat S.A., înregistrat sub nr. 75/26.03.2008 la M.F.E.S., Direcția de Muncă și Protecție Socială C.. Prin art. 2 al. 2, valabilitatea contractului a fost stabilită inițial până la data de 26.03.2010, fiind ulterior prelungită până la data de 31.01.2011.
Temeiul juridic al cererii, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi și-a încetat valabilitatea la data de 31.12.2010, fiind denunțat la data de 17.11.2010 de Confederația Națională a Patronatului Român. La rândul său, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar și-a încetat valabilitatea la data de 31.01.2011.
Pârâta susține că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate a fost încheiat în concordanță cu cel existent la nivel de grup de unități din transportul feroviar și are prevederi mai favorabile decât cel încheiat la nivel de ramură transporturi.
Astfel, pârâta arată că salariul prevăzut în grila de salarizare din Anexa 1 la contractul colectiv de muncă, calculat potrivit claselor de salarizare prevăzute în Anexa II din CCM este mai mare decât salariul minim brut la nivel de ramură transporturi, prevăzut de art. 41 al. 3, de 700 lei.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009/2010 reglementează în Anexa II clasele de salarizare specifice fiecărei funcții din statul de funcții al unității, iar Anexa I la același contract colectiv de muncă la nivel de unitate prevede coeficienți de ierarhizare specifici fiecărei funcții și valoarea salariului.
Pârâta susține că din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a beneficiat de un salariu tarifar cu mult mai mare decât cel de 570, 600 sau 700 lei prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
În drept, s-au invocat prevederile Codului Muncii, CCM al C. Marfă 2009/2010, acte adiționale, CCM la nivel de ramură transporturi 2008-2010, CCM la nivel de grup de unități feroviare, Codul de procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 3792 din data de 30 septembrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul disp.art.268 alin.1 lit. d) și e) din Codul muncii.
A admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei cuprinse între 01.07.2008 – 21.05.2010, invocată în temeiul disp.art.268 alin.1 lit. c) din Codul muncii.
A respins ca fiind prescrise pretențiile reclamantei aferente perioadei 01.07.2008 – 21.05.2010.
A admis în parte acțiunea formulată de pe reclamanta G. M., în contradictoriu cu pârâtul Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfa ,,C. Marfa S.A.
A obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) si drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada 22.05._10, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobândă legală calculată pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii și data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepția prescrierii dreptului material la acțiune
Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantei în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Art. 268 alin. 1 lit. d Codul muncii, cererea prin care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, se poate formula pe toată durata existenței contractului.
Potrivit art. 159 alin. 1 C. muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit art. 160 C. muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Prin urmare, salariul constituie prețul muncii, care nu se rezumă la ceea ce în sens restrâns este desemnat prin această noțiune, ci cuprinde totalitatea prestațiilor din partea angajatorului care constituie un corespondent și o consecință a muncii prestate, inclusiv diverse adaosuri, prime și alte prestații la care salariatul are dreptul ca urmare a prestării muncii.
În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Pe cale de consecință, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit. e) Codul muncii nu mai subzistă în acest caz, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c) al aceluiași articol.
Pârâta a mai invocat și art. 268 al. 1 lit. d din Codul Muncii, cu motivarea că acțiunea în constatarea nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă poate fi formulată pe toată durata valabilității și existenței contractelor, însă reclamantul nu a formulat pretenții care să se circumscrie acestui text de lege.
În ce privește respectarea termenului general de prescripție de 3 ani, instanța a reținut că reclamantul a solicitat drepturi care se circumscriu numai parțial acestei perioade, întrucât acțiunea a fost înregistrată la instanță pe data de 22.05.2013, însă au fost solicitate drepturi salariale restante începând cu data de 01.07.2008.
Pentru aceste motive, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii va fia fost admisă cât privește pretențiile aferente perioadei 01.07._10, inclusiv.
Pe cale de consecință, instanța a respins ca prescrisă acțiunea în ceea ce privește pretențiile aferente perioadei 01.07._10 inclusiv.
Asupra fondului acțiunii:
Pârâta recunoaște că are calitatea de succesor în drepturi al S.C. TMC C. Ferry-Boat S.A., societate al cărei angajat a fost reclamanta în perioada de referință, aspect care nu e contestat de pârâtă.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că în perioada 01.07._10 reclamanta a beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de bază minim brut de 570 lei, respectiv 600 lei pentru perioada 01.04._10.
Pornind de la acest salariu minim brut de bază s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc. De asemenea, celelalte drepturi bănești stabilite prin contractul colectiv se determinau prin raportare la cuantumul salariului de bază brut.
În aceeași perioadă de referință era în vigoare și contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Potrivit art. 41 alin. 3) lit. a) din C.C.M. la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Dispozițiile din CCM la nivel de ramură se referă la „salariul de bază minim brut", iar nu la „salariu", astfel încât este irelevant faptul că reclamantul a primit un salariu mai mare de 700 de lei, deoarece „salariul" este compus din salariul de bază la care se adaugă sporuri, indemnizații și alte adaosuri.
De asemenea, instanța a constatat că salariul minim brut de bază stipulat în C.C.M. la nivel de ramură transporturi valabil pe 2008-2010 era mai mare decât cel stipulat în C.C.M. la nivel de unitate/grup de unități, pe perioada de referință.
Instanța a înlăturat apărarea pârâtei conform căreia prevederile din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare, întrucât art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă prevedea:„Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Reglementarea a fost preluată în art. 132 din Legea nr. 62/2011.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil în speță este supus cerințelor prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sale, respectiv Legea nr. 130/1996, care conține sub aspectul discutat prevederi similare Legii nr. 62/2011 prin care a fost abrogată.
Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este aplicabil, potrivit art. 133 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 62/2011 și art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 130/1996, pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul/ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă. Prin urmare, contractul este opozabil și pârâtei, care este necontestat că activează în ramura “transporturi”.
Potrivit art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior. O dispoziție similară a existat și la art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform căruia contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În consecință, chiar dacă prin contractul individual sau colectiv de muncă se prevăd anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se stipulează drepturi superioare, atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile mai favorabile angajatului, stipulate în contractul colectiv de muncă de la nivel superior.
Sintetizând, se poate concluziona că orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractuale colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi nu sunt aplicabile, efectele lor fiind înlăturate de cele mai favorabile.
Ar fi excesiv de oneros și contrar finalității legii să se impună salariaților care solicită aplicarea unor clauze dintr-un contract colectiv de muncă la nivel superior privind drepturi salariale, să promoveze în prealabil și individual acțiuni care să tindă la anularea clauzelor contrare dezavantajoase din contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale (Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și 294/2007) s-a statuat: „Contractul colectiv de muncă încheiat ia nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale".
Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din C.C.M. la nivel de grup de unități, față clauzele din C.C.M la nivel de ramură, tribunalul poate aplica în raporturile dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură, în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturi salariale.
Instanța a constatat că pârâta nu a aplicat dispozițiile art. 41 alin. 3) lit. a) din C.C.M. la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 la stabilirea și calcularea drepturilor bănești cuvenite reclamantei pentru munca prestată, astfel încât drepturile acestuia au fost stabilite și plătite în mod eronat, într-un cuantum mai mic decât cel care i se cuvenea.
Astfel, instanța a constatat că în sistemele ambelor contracte colective de muncă salariul de bază se determină ca produs între o valoare constantă și un coeficient de ierarhizare.
În algoritmul prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, nivelul minimal al drepturilor salariale, sub aspectul salariului de bază, este stabilit ca produs între două valori fixe, respectiv între salariul de bază minim brut la nivel de ramură de 700 lei și un coeficient de ierarhizare între 1,0 și 2,0, astfel încât, în funcție de ierarhizare, salariul de bază minim pe categorii de salariați este între 700 lei și 1400 lei.
Pe de altă parte, în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din anexa nr. 1. Aceasta reprezintă grila de salarizare și cuprinde 46 de clase de salarizare. Pentru clasa 1 de salarizare este prevăzut coeficientul de ierarhizare 1,0 și valoarea de 570 lei. Pentru următoarele clase de salarizare sunt prevăzuți coeficienți de ierarhizare din ce în ce mai mari, valoarea aplicabilă fiecărei clase de salarizare rezultând ca produs între coeficientul de ierarhizare și valoarea prevăzută pentru clasa 1 de salarizare.
Clasa 1 de salarizare de la nivel de unitate își găsește corespondent în salariul de bază minim la nivel de ramură, fiind lipsită de relevanță împrejurarea dacă exista sau nu în fapt vreun salariat al pârâtei căruia să-i fie aplicabilă clasa 1 de salarizare. Este lipsit de relevanță și dacă algoritmul stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este mai avantajos reclamantului, pentru că reclamantul contestă nu algoritmul, ci baza de calcul minimală.
Trebuie verificat în cauză dacă au fost respectate clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, respectiv art. 41 pc. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, conform cu care salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi (…) este de 700 lei, respectiv lit. b) care prevede în continuare că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulate la lit. a).
De vreme ce cuantumul salariului de bază este rezultatul unui algoritm matematic, este de la sine înțeles că trebuie verificată conformitatea cu clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de ramură și a elementelor supuse respectivului algoritm, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situația în care această verificare să nu mai poată fi făcută în nicio situație.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea și va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) si drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada 22.05._10, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și dobânda legală calculată pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii și data plății efective.
Împotriva aceste hotărâri în termen legal a declarat apel pârâta Societatea Naționala de Transport Feroviar de Marfa ,,C. Marfa S.A., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând analizarea sub următoarele aspecte:
Reclamanta a fost salariată la .-Boat SA, societate absorbită de către pârâta S. C. Marfă SA, motiv pentru care se va aprecia utilitatea administrării înscrisurilor ce au reglementat raporturile de muncă dintre reclamant și societatea absorbită .-Boat SA în perioada interesată în cauză.
Începând cu data de 01.02.2008 reclamanta a încheiat contract individual de muncă cu .-Boat SA, reținându-se că drepturile bănești aferente perioadei interesate în cauză se circumscriu perioadei în care Societatea Comercială de Transport Maritim și de Coastă C. Ferry-Boat SA a funcționat ca filială a S. C. Marfă SA, anterior absorbției din anul 2012.
Pentru soluționarea corectă și legală a cauzei, vor fi avute în vedere contractele individuale de muncă și contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității angajatoare Societatea Comercială de Transport Maritim și de Coastă C. Ferry-Boat SA în perioada 2009 - 2010, a S. C. Marfa SA și Contractul Colectiv de Muncă încheiat la Nivelul Ramurii Transporturi 2008-2010.
Din înscrisurile prezentate, instanța va constata că Tribunalul București, prin încheierea nr. 41 din 02.03.2012 pronunțată în dosarul nr._ a respins cererea S. C. Marfă SA de înregistrare a mențiunilor referitoare la fuziunea prin absorbție a societăților comerciale IRV si TMC C. Ferry-Boat.
Însă, prin Decizia civila nr. 1180/08.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București in dosarul civil nr._ a fost admis recursul C. Marfa SA, a fost admisă cererea formulată de S. C. Marfă SA și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii privind fuziunea prin absorbție a . .-Boat SA de către S. C. Marfă ca societate absorbantă.
Față de cele prezentate, instanța urmează să rețină că societatea absorbantă este S. C. Marfă SA, succesor în drepturi și obligații al pârâtei .-Boat SA, având calitatea de societate absorbită, însă cererea de acordare a drepturilor bănești va fi soluționata prin raportare la CCM al .-Boat SA.
În anul 2008 a fost încheiat CCM C. FERRY-BOAT, înregistrat sub nr. 75 din 26.03.2008 la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Direcția de Muncă și Protecție Sociala C..
Potrivit art. 2 alin. 2 din CCM 2008 al .-Boat, valabilitatea contractului este stabilită până la data de 26.03.2009, deci contractul este valabil de la data înregistrării sale din 26.03.2008 până la 26.03.2010.
În anul 2009 a fost încheiat CCM C. FERRY-BOAT valabil pentru anul calendaristic 2009, fiind înregistrat sub nr. 198 din 30.07.2009 la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Direcția de Muncă și Protecție Sociala C.. Pentru pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, se va avea în vedere că părțile au stabilit în mod expres în art. 2 valabilitatea contractului colectiv de muncă 2009 de un an de la data înregistrării sale din 30.07.2009, deci pana la 30.07.2010.
În anul 2010 a fost încheiat actul adițional la CCM C. FERRY-BOAT 2009, înregistrat sub nr. 1073 din 28.04.2010 la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Direcția de Muncă și Protecție Sociala C., prin care părțile au modificat valabilitatea si conținutul Contractului Colectiv de Munca încheiat in anul 2009.
Potrivit art. 2 alin. 2 din CCM 2009 al .-Boat, valabilitatea contractului este stabilita pana la data de 31.01.2011, deci contractul își prelungește valabilitatea si are conținutul modificat prin act adițional 1073/28.04.2010.
Prin contractele încheiate la nivel de unitate a fost stabilit algoritmul de calcul al salariului de bază, pentru fiecare funcție din anexa la contract, clasa de salarizare si salariul.
Ori, reținând dispozițiile legale prevăzute de art.229 alin.4 Codul muncii, potrivit cărora „Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților” și înlăturând apărările pârâtei Societatea Naționala de Transport Feroviar de Marfa ,,C. Marfa S.A. privind aplicabilitatea în perioada 2009-2010 a Contractului Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de R. Transporturi 2008-2010, întrucât acest contract și-a încetat aplicabilitatea la data de 31.12.2010, în sentința apelată sunt cuprinse motive contradictorii privind aplicabilitatea prevederilor contractuale.
Mai mult, din interpretarea probelor administrate, instanța nu a reținut că salariul de bază brut acordat reclamanților în temeiul contractului individual de muncă și contractul colectiv de muncă ce a reglementat raporturile juridice de muncă dintre părți în perioada 2009-2010 este mai mare decât cel solicitat, prin aplicarea dispozițiilor art.41 alin.3 din contractului colectiv de muncă încheiat la Nivel de R. Transporturi.
Ori, potrivit art.159 alin.1 Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Potrivit art.162 alin.1 Codul muncii, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile, iar în temeiul art.159 alin.2 Codul muncii, salariul individual se stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat.
Fiind dovedită negocierea salariului prin Contractul individual de muncă al reclamantului și semnarea Contractului individual de muncă și a actelor adiționale aferente, nivelul salariului de bază brut fiind în conformitate cu nivelurile salariale stabilite în Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, apreciază că în mod greșit se face compararea valorii salariului reglementat de Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, față de cel prevăzut de art.41 alin.3 din CM la nivel de R. Transporturi, pentru stabilirea dispozițiilor mai favorabile.
Prin sentința apelata sunt înlăturate apărările pârâtei, în sensul că potrivit art. 24 din Legea nr. 130/1996, prevederile Contractelor Colective de Munca negociate cu încălcarea art. 8 din aceeași lege sunt lovite de nulitate, nulitate care se constata de către instanța competenta, la cererea pârtii interesate. In cazul in care o astfel de cerere pentru constatarea nulității clauzelor unui contract colectiv de munca s-ar admite, ca fiind nule, atunci clauzele respective pot fi renegociate, iar pana la renegocierea lor sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse in lege sau CCM încheiat la nivel superior, după caz.
Potrivit art. 268 alin.l lit. d) Codul Muncii, respectiv, art.283 alin.l lit.d) Codul Muncii, in forma anterioara aplicării Legii nr. 40/2011, cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de munca pot fi formulate pe toata durata valabilității și existentei contractelor.
Așadar, nulitatea clauzelor care încalcă dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996 nu operează de drept, ci ea trebuie constatată de instanța competentă, la cererea părții interesate. Deci, clauzele neconforme cu dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996 nu pot fi înlocuite de drept, ci numai după ce instanța competentă constată pe cale judecătorească nulitatea acestora.
Apreciază că cererea reclamantului de acordare a diferențelor salariale în temeiul art.41 alin.3 din contractului colectiv de muncă încheiat la Nivel de R. Transporturi 2008-2010, a fost soluționată cu interpretarea și prin aplicarea greșită a legii, hotărârea recurată prezentând motive contradictorii.
În mod evident, sentința pronunțată de instanța de fond cuprinde motive contradictorii, prin combinarea ori interpretarea aleatorie a unor dispoziții contractuale în vederea obținerii unor legi8 terțiare. Mai mult, instanța înlătură apărările angajatorului, din care rezultă că reclamantul a primit salarii cu mult mai mari decât salariul de bază brut în sumă de 700 lei, astfel cum rezultă din înscrisuri – Contractul individual de muncă.
Un alt argument rezultat din interpretarea prevederilor art.41 alin.3 din CCM la transporturi, îl constituie salariul minim de baza de 700 lei pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna. Din această perspectiva, instanța de fond ar fi trebuit să aprecieze că solicitarea reclamantului este nefondată, întrucât angajatorul pârât a acordat drepturi mai favorabile, pentru aceeași normă medie de lucru pe lună.
Față de cele prezentate, consideră că hotărârea apelată este nefondată, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, conține motive contradictorii, fiind dată cu nesocotirea probatoriilor administrate: contractul individual de muncă încheiat la nivel de unitate, convenții ce au reglementat raporturile contractuale de muncă în perioada interesată.
În concluzie, apreciază că se impune admiterea apelului, modificarea sentinței apelate și respingerea cererii, având în vedere prevederile Contractului colectiv de muncă 2009/2010 la nivel de unitate și ale Contractului individual de muncă.
De asemenea, în temeiul prevederilor Codului de procedură civilă, solicită desființarea titlului, repunerea părților în situația anterioară, prin întoarcerea executării, în temeiul dispozițiilor art.723 și următoarele Cod procedură civilă.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a fost salariată la .-Boat SA, societate absorbită de către pârâta S. C. Marfă SA.
Prin Hotărârea A. nr.3/30.01.2012 s-a aprobat fuziunea C. Marfă SA în calitate de societate absorbantă cu . SA și S.C. de Transport Maritim și de Coastă C. Ferry-Boat SA.
Deși inițial, Tribunalul București prin încheierea nr. 41 din 02.03.2012 pronunțată în dosarul nr._ a respins cererea S. – C. Marfă SA de înregistrare a mențiunilor referitoare la fuziunea prin absorbție a societăților comerciale IRV și TMC C. Ferry-Boat, prin decizia civilă nr. 1180/08.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul civil nr._ a fost admis recursul C. Marfă SA și a fost admisă cererea formulată de S. C. Marfă SA și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor privind fuziunea prin absorbție a . .-Boat SA de către S. C. Marfă SA ca societate absorbită.
Având în vedere faptul că fostul angajator al reclamantei a fost absorbit de către S. C. Marfă Sa, aceasta din urmă a preluat toate drepturile și obligațiile societății absorbite, prin urmare pârâta are calitate procesual pasivă și obligația de a achita reclamantei diferențele salariale solicitate prin acțiune.
Drepturile salariale ale reclamantei au fost calculate conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate 2009/2010.
Salariul de bază brut aferent clasei 1 de salarizare a fost de 570 lei, și ulterior modificat prin actul adițional nr.1708/21.04.2010 la 600 lei.
Potrivit art.41 al.3 a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi 2008-2010: „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de 01 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medic/lună, este de 700 lei, adică 4,12/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.
Prin art.41 al.3 b) se prevedea faptul că: „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv…..”.
În conformitate cu dispozițiile art.241 al.1 lit.c) din codul muncii, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Drepturile salariale stabilite prin contractul colectiv de muncă superior reprezintă o bază minimală pentru contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
Astfel, prin art.238 al.1 din codul muncii, se prevede: „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
În mod similar prin art.8 al.2 din Legea nr.130/1996 se prevedea: „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În conformitate cu prevederile art.24 al.1 din același act normativ: „clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8 sunt lovite de nulitate”.
- alin.(4): „Până la renegocierea drepturilor, clauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz”.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale (decizia nr.380/2004, 294/2007) s-a statuat: „contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale”.
Drepturile salariale rezultate din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură puteau fi acordate fără o prealabilă anulare a clauzelor cuprinse în contractele colective de muncă la nivel de unitate, negociate cu încălcarea drepturilor minimale stabilite în favoarea salariaților prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Este evident că prin aplicarea coeficienților de ierarhizare la un salariu minim de bază de 700 lei reclamanții ar fi încasat drepturi salariale mai mari decât cele achitate de pârâtă.
În consecință, în mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferențelor salariale rezultate din aplicarea salariului minim brut de 700 lei, făcând o corectă interpretare a normelor juridice incidente în cauză și a probatoriului administrat.
Ca urmare a respingerii apelului, cererea apelantei pentru întoarcerea executării a rămas fără obiect.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 480 al.1 Cod procedură civilă Curtea a respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta pârâră SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,C. MARFA” S.A., cu sediul ales în C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr.3792 din 07.10.2013 pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. M., domiciliată în C., Salcâmilor nr.18, județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2014.
Președinte, Judecător,
M. S.-S. J. Z.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – A.N.
Red.dec.apel – jud.J.Z./05.06.2014
Thred.gref.G.M./4ex./10.06.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 61/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 125/2014.... → |
|---|
