Obligaţie de a face. Decizia nr. 123/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 123/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 8279/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ NR.123/CM:
Ședința publică de la 07 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. G.
JUDECĂTOR - VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR - G. L.
Grefier - C. D.
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „C.” S.A. – SUCURSALA C.R.E.I.R. C.F. C., cu sediul în C., ., . recurenta pârâtă S.C. „E. C.F.R.” S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 4704 din 20 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face, în contradictoriu cu intimații reclamanți T. M., A. V., B. N., T. P., E. M., G. N., S. R., A. G., A. G., P. C., T. I., M. D., B. NICUȘOR, C. C., M. S. și F. N., toți cu domiciliul procesual ales în comuna Deleni, ., la A. V. și intimatul intervenient în interes propriu OȚETARU V., domiciliul procesual ales în comuna Deleni, ., la A. V., având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 31.03.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 07.04.2014, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra prezentelor recursuri, constată:
Prin sentința civilă nr. 4704/20.12.2013 a Tribunalului C. s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții T. M., A. V., B. N., T. P., E. M., G. N., S. R., ABSELAM G., A. G., P. C., T. I., M. D., B. NICUȘOR, C. C., M. S., F. N. cu domiciliul ales la A. V. în Comuna Deleju, ., precum și cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenientul OȚETARU V., în contradictoriu cu pârâtele CN C. REGIONALA C. CONSTANTA și ..
Pârâtele au fost obligate să încadreze activitatea desfășurată de către reclamanți și respectiv, de intervenient, în perioada 01.04.2001 – 18.10.2004 (prima pârâtă), anume începând cu data de 18.10.2004 (a doua pârâtă), în condiții speciale de muncă, corespunzător timpului lucrat.
A fost respinsă, pentru lipsa calității procesuale active, acțiunea formulată de reclamantul B. NICUȘOR în contradictoriu cu pârâta CNCF C. SA.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamanții T. M., A. V., B. N., T. P., E. M., G. N., S. R., ABSELAM G., A. G., P. C., T. I., M. D., C. C., M. S., F. N., B. NICUȘOR și intervenientul OȚETARU V. au fost salariații pârâtei CN C. REGIONALA C. C. până la data de 18.10.2004, când au fost transferați la ..
Activitatea desfășurată de reclamanți a fost încadrată anterior datei de 01.04.2011 în grupa I de muncă, aspect necontestat de către pârâte și confirmat și în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză de expert C. N.-C.. Potrivit raportului de expertiză, reclamanții și intervenientul și-au desfășurat activitatea în aceleași condiții de muncă și factori de risc care au determinat anterior încadrarea în grupa superioară de muncă până la data de 01.04.2001. Instanța de fond a arătat că această concluzie a expertului s-a fundamentat pe fișa postului și pe atribuțiile de serviciu complexe realizate efectiv pe locomotive sau drezine pantograf, pe condițiile impuse activității și competențelor profesionale, fizice, medicale și psihice, pe condițiile de lucru, programul de activitate, noxele, stresul determinat de echipamentele tehnice uzate fizic și moral, responsabilitatea activității cu suprasolicitarea permanentă a atenției, reglementările și normele riguroase de siguranța circulației și protecția muncii ce trebuie respectate, desfășurarea activității în regim de foc continuu.
A fost făcută trimiterea la prevederile art. 1 lit. a din H.G. nr. 1025/2003, care dispune că locurile de muncă în condiții speciale reprezintă acele locuri de muncă unde există factori de risc profesional, care, prin natura sarcinii de muncă și a condițiilor de realizare a acesteia, conduc în timp la reducerea prematură a capacității de muncă, la îmbolnăviri profesionale și la comportamente riscante în activitate, cu urmări grave asupra securității si sănătății angajaților și/sau a altor persoane.
Judecătorul fondului a apreciat ca incidente în cauză și dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 1025/2003 referitoare la criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale, constatând în final că unul dintre criteriile pentru încadrarea în condiții speciale a unor locuri de muncă era, potrivit acestui text, încadrarea locurilor de muncă în grupa I anterior datei de 1 aprilie 2001, dar și că angajatorul avea obligația de a nominaliza posturile care se cer a fi încadrate în condiții speciale, de a solicita verificarea activităților cuprinse în lista locurilor de muncă de această natură și de a facilita efectuarea expertizei tehnice necesare (art. 3, 4 și 5 din același act normativ).
Or, în cauză, expertul desemnat a concluzionat, pe baza analizei activității pe care o implică fiecare tip de post ocupat de reclamanți și, respectiv, de intervenient, că aceste activități îndeplineau condițiile încadrării în condiții speciale de muncă.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs, în termen legal conform art. 215 din Legea nr. 62/2011, atât S.C. E. C. S.A. BUCUREȘTI, cât și C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C. S.A. – Sucursala C.R.E.I.R. CF C., criticile fiind fondate pe temeiul de reformare al greșitei interpretări și aplicări a legii, dar și al interpretării distorsionate a actului juridic (art. 304 pct. 8 și 9 cod proc. civilă).
Astfel, recurenta pârâtă S.C. E. C. S.A. a apreciat că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamanților și intervenientului, înlăturându-se fără temei argumentele dezvoltate prin întâmpinarea depusă la fond cât privește criteriile necesare încadrării activității lor în sfera celor derulate în condiții speciale.
S-a arătat că începând cu data de 01.04.2001, grupele de muncă nu și-au mai găsit o reglementare legală, actele normative anterioare (Ordinul nr. 50/1990 și Legea nr. 3/1977) fiind abrogate începând cu data menționată, urmare adoptării Legii nr. 19/2000 în cadrul căreia au fost reglementate ,,condițiile deosebite și condițiile speciale de muncă’’.
De la 01.04.2001, încadrarea locurilor de muncă în categoria celor ,,deosebite’’ s-a realizat potrivit criteriilor și metodologiei prevăzute de H.G. nr. 261/2001. Actul normativ dispunea, însă, în art. 11, că în lipsa înțelegerii între angajator și sindicat cu privire la nominalizarea salariaților care își desfășoară activitatea în asemenea locuri de muncă, nu se putea trece peste voința acestor entități (în acest sens dispunea și art. 8 din H.G. nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite).
Recurenta pârâtă a apreciat că instanța de fond nu putea încadra ea însăși aceste locuri de muncă în condiții speciale sau condiții deosebite, metodologia fiind prevăzută prin lege; că s-a omis faptul că în prezent, în locurile de muncă din instalațiile de electrificare C. în care intimații își desfășoară activitatea au fost și sunt înlăturați factorii de risc care prezentau pericol de accidentare de natură electrică sau de altă natură, prin asigurarea echipamentelor de protecție.
S-a mai susținut că potrivit prevederilor din instrucțiuni, pentru executarea lucrărilor în instalațiile de electrificare C. se iau întotdeauna măsuri tehnice și organizatorice de sănătate și securitate în muncă, astfel încât factorii de risc care prezintă pericol de accidentare de natură electrică sunt înlăturați. Că angajatorul a întocmit fișa de identificare a factorilor de risc pentru posturile salariaților, precum și fișa de evaluare a locului de muncă, elaborându-se în acord cu dispozițiile art. 13 și 15 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă instrucțiuni proprii de securitate și sănătate în muncă, precum și plan de prevenire și protecție.
S-a susținut că are loc examinarea anuală - prin cabinete medicale de medicina muncii - a salariaților, iar în cadrul acestor evaluări nu au fost identificate boli profesionale și nici efecte ale unor factori de risc asupra capacității de muncă ori asupra stării de sănătate a angajaților societății. Pentru acordarea condițiilor speciale de muncă, reprezentanții salariaților în Comitetul de Securitate și Sănătate în Muncă (CSSM) nu au solicitat verificarea condițiilor de muncă în scopul încadrării acestora în condiții speciale.
Recurenta pârâtă a făcut totodată trimitere la dispozițiile cuprinse în H.G. nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, fiind redată lista locurilor de muncă în care pot fi încadrate activitățile de această natură; astfel, posturile de mecanici drezină pantograf și electromecanici nu se regăsesc pe această listă.
Mai mult, Legea nr. 226/2006 încadrează locurile de muncă în condiții speciale, în Anexa 2 fiind enumerate unitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, printre ele neregăsindu-se și S.C. E. C. S.A.
S-a solicitat, în consecință, admiterea acestei căi de atac și respingerea acțiunii reclamanților și intervenientului ca fiind netemeinice și nelegale.
Recurenta pârâtă C. Națională CF C. S.A. prin Sucursala C.R.E.I.R. CF C. a solicitat, la rândul său, să se constate că în mod nelegal a fost admisă acțiunea, ignorându-se împrejurarea că această entitate nu poate elibera adeverințe privind desfășurarea activității salariaților în condiții speciale de muncă; în conformitate cu Legea nr. 226/2006, funcțiile pe care le-au deținut reclamanții nu se încadrează în sfera locurilor de muncă în condiții speciale. S-a făcut deopotrivă trimitere la anexele acestui act normativ, în care C. națională recurentă nu se regăsește, dar și la dispozițiile H.G. nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale.
Recurenta a solicitat să se aibă în vedere și H.G. nr. 261/2001, în raport de care sucursala C.R.E.I.R. a efectuat demersurile corespunzătoare necesare încadrării unor locuri de muncă în condiții deosebite; astfel, a fost înaintată la ITM C. lista locurilor de muncă propuse pentru această încadrare, conform adresei nr. 6506/21.09.2001, aceeași listă fiind înaintată și Centrului de medicină preventivă C.. În urma măsurătorilor de noxe și a obținerii buletinelor de determinări efectuate la Regionalele CF Iași, Cluj, Timișoara și G. pentru anumite locuri de muncă, s-a constatat depășirea limitelor maxime admisibile. Pe considerentul similitudinii acestor factori la nivelul întregii rețele CF, Revizoratul General Siguranța Circulației a transmis nota nr. 4/2b/1079/2001 în care sunt nominalizate locurile de muncă în care s-au făcut determinări corespunzătoare, precum și faptul că pentru acestea nu mai sunt necesare alte determinări ale noxelor în cadrul celorlalte regionale CF.
Pentru celelalte locuri de muncă, nenominalizate în nota menționată, au fost efectuate determinări ale noxelor și au fost depuse documentele necesare la ITM C., conform adreselor nr. 1715/10.12.2001 și 1763/19.12.2001. Prin adresele ITM C. nr. 32/25.01.2002 și 33/25.01.2002 s-a făcut cunoscut entității solicitante că locurile de muncă respective nu se încadrează în sfera celor ,,deosebite de muncă’’.
La rândul său, Centrul de medicină preventivă C. a comunicat cu adresa nr. 1895/26.09.2001 la ITM că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. c din H.G. nr. 261/2001 în ce privește morbiditatea, exprimată prin boli profesionale înregistrate la locul de muncă în ultimii 15 ani’’.
Aceleași condiții vizând inexistența îmbolnăvirilor profesionale fac inaplicabilă, în opinia recurentei, și dispozițiile H.G. nr. 1025/2003 pentru perioada ulterioară datei de 01.04.2001, instanța de fond urmând a verifica întrunirea cerințelor date de art. 2 alin. 1 din acest act normativ, dar și metodologia de urmat pentru încadrarea locurilor de muncă într-o asemenea categorie și care este explicit prezentată în art. 3 alin. 1.
S-a susținut că nu a fost parcursă în cadrul Companiei niciuna dintre etapele prevăzute de textul art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 1025/2003, iar menționarea prevederilor Anexei 1 a acestui act normativ - care indică locurile de muncă ce ar putea fi încadrate în condiții speciale - nu atrage implicit încadrarea lor în această categorie.
Recurenta pârâtă a susținut că în hotărârea de guvern au fost indicate și mijloacele puse la dispoziția sindicatului reprezentativ atunci când angajatorul refuză să declanșeze procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, ori atunci când avizul primit este negativ (art. 3 alin. 3 și art. 13).
S-a solicitat, prin urmare, să se respingă acțiunea astfel formulată, avându-se în vedere dispozițiile legale aplicabile în materie.
Intimații reclamanți și intervenientul au depus concluzii scrise, apreciind că ambele recursuri sunt nefondate.
S-a solicitat să se constate că sunt inaplicabile la speță prevederile H.G. nr. 261/2001, care se referă la încadrarea anumitor locuri de muncă în categoria celor ,,deosebite’’, pentru că în cauză cererea a vizat încadrarea în ,,condiții speciale’’ - fiind așadar necesară trimiterea doar la dispozițiile H.G. nr. 1025/2003 și la cele ale Legii nr. 226/2006.
Or, pârâtele nu au făcut dovada că și-au îndeplinit obligația de a derula procedura reglementată prin H.G. nr. 1025/2003. S-a arătat că după data de 01.04.2001, CN C. S.A., împreună cu Federația Sindicală a Mecanicilor de Locomotivă, au încheiat un contract cu INCPDM în vederea efectuării expertizei tehnice și a determinărilor necesare încadrării în grupa de muncă a condițiilor speciale conform acestui ultim act normativ, aceste proceduri (inițiate la 11.03.2004) nefiind finalizate, pentru că angajatorul a invocat reorganizarea administrativă a unității; noul angajator (S.C. E. S.A.) a refuzat să continue operațiunile inițiate în această procedură, evocând costurile ridicate. În aceste condiții, salariații s-au adresat instanței și în virtutea respectării dispozițiilor art. 21 din Constituție, dar și a garanțiilor decurgând din textul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care asigură accesul la o instanță în vederea dobândirii sau protejării unui drept recunoscut prin lege – lipsa demersurilor sindicatului sau ale angajatorului neputând obstrucționa valorificarea dreptului procesual.
Asupra considerentelor instanței de fond, intimații le-au apreciat ca fiind corecte în condițiile în care prin anexa I pct. 1 la H.G. nr. 1025/2003 se induce posibilitatea încadrării diverselor funcții sau meserii care au ca obiect prestarea activităților menționate în Listă, în sfera celor ce pot fi încadrate în condiții speciale.
Din această exprimare a legiuitorului rezultă fără echivoc faptul că în situația îndeplinirii criteriilor prevăzute de art. 2 lit. a-e din H.G. nr. 1025/2003, activitatea angajaților poate fi încadrată în condiții speciale; în speță, astfel cum s-a dovedit prin concluziile raportului de expertiză, aceste condiții sunt îndeplinite în ce-i privește pe reclamanți și pe intervenient.
Pentru activitatea desfășurată în aceleași condiții, mecanicii de locomotivă și automotor, mecanicii ajutor și mecanicii instructor beneficiază de încadrarea în condiții speciale de muncă, meseria lor fiind prevăzută în Anexa 1 pct. 7 din acest act normativ. În acest mod a fost creată o situație de discriminare în ceea ce privește pe salariații angajați pe posturile ocupate de reclamanții intimați (mecanic drezină pantograf și electromecanic la întreținerea și repararea instalațiilor LC), întrucât meseria de mecanic utilaje grele de cale se asimilează conform Ordinului Ministrului Transportului nr. 2229/2006 Instrucția pentru activitatea personalului de locomotive și automotor nr. 201/2007, cu cele de mecanic locomotivă și automotor. Aceeași similitudine se regăsește în Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 815/2010, Anexa 2 poziția 25 ind. 5, referitor la programul de implementare și dezvoltare a sistemului de menținere a competențelor profesionale; la poziția ,,mecanici de locomotivă’’ sunt incluse aici și posturile de mecanic de mașini grele de cale, mecanic drezină pantograf și mecanic mașini de sudură a căii. De asemenea, arată intimații, în H.G. nr. 1611/2009 pentru aprobarea normelor privind certificarea mecanicilor de locomotivă (cap. II art. 4 alin. 3 pct. a), care transpune în legislația națională Directiva 59/2007 a Comisiei Europene și Regulamentul nr. 36/2010 privind modelul de permis al mecanicilor de locomotivă, regăsim încadrați în categoria de conducere A atât mecanicul de locomotivă, cât și pe mecanicul de mașini grele de cale (locomotive de manevră, trenuri de lucru, vehicule pentru întreținerea liniei etc.).
Cum drezina pantograf este, potrivit art. 2 alin. 1 din OMT nr. 2229/2006, asimilată locomotivei și celorlalte vehicule feroviare, s-a conchis în sensul că în mod corect prima instanță a admis cererile astfel cum au fost formulate.
Analizând criticile formulate, Curtea va reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, soluția pronunțată în prima instanță fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, obiectul demersului procesual al reclamanților și al intervenientului în prezentul litigiu a vizat ca, pe calea unei acțiuni în obligație de a face, unitățile pârâte chemate în judecată să reîncadreze locurile lor de muncă în sfera celor definite de lege ca fiind ,,condiții speciale’’, acest beneficiu urmând să acopere integral perioada de activitate desfășurată după data de 1 aprilie 2001, la zi.
O succintă trimitere la dispozițiile Legii nr. 19/2000 clarifică sintagma ,,locuri de muncă în condiții speciale’’ art. 20 arătând că - În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:
a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;
b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;
c) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;
d) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 2.
Textul a fost completat ulterior cu două noi articole, care dispuneau că:
(2) Alte locuri de muncă în condiții speciale decât cele prevăzute la alin. (1) pot fi stabilite numai prin lege.
(3) Metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Sănătății și Familiei, în urma consultării CNPAS.
Norma a vizat așadar crearea unui cadru legal pentru recunoașterea și valorificarea în continuare, în beneficiul unora dintre salariați, a unui regim de muncă diferit de cel normal și pentru care de altfel și legislația anterioară (începând cu Legea nr. 3/1977) confirma dreptul de a se solicita anticipat pensie pentru limită de vârstă și de a se reduce corespunzător stagiul necesar obținerii acestor drepturi, prin luarea în considerare a timpului lucrat în aceste condiții.
Cum dispozițiile anterioare Legii nr. 19/2000 au fost abrogate prin art. 198, legiuitorul a urmărit să creeze premisele de recunoaștere a stagiului derulat ca muncă în grupa I și II și după data de 01.04.2001, dar în egală măsură să instituie reguli noi pentru valorificarea în mod similar a activității desfășurate în noua accepțiune a condițiilor ,,speciale’’ și ,,deosebite de muncă’’ (art. 19 și 20 din lege) ulterior acestei date, reflectând prin legislația secundară criteriile și metodologia necesare confirmării lor.
Este real faptul că, în ce privește încadrarea unor activități în sfera celor speciale de muncă nu își găsește aplicarea H.G. nr. 261/2001, care – ca legislație secundară, s-a raportat la textul art. 19 din Legea nr. 19/2000, dispunând prin art. 15 că ,,Locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale încadrate în grupele I și a II-a de muncă până la . prezentei hotărâri sunt considerate activități desfășurate în condiții deosebite, cu excepția celor care, conform prevederilor Legii nr. 19/2000, sunt prevăzute ca fiind activități desfășurate în locuri de muncă în condiții speciale.’’
Trimiterile făcute de ambele recursuri la acest act normativ nu sunt însă cu totul de înlăturat, pentru că recurentele nu au urmărit evaluarea pretențiilor intimaților din perspectiva H.G. nr. 261/2001, ci relevarea adoptării unui cadru legislativ specific după 01.04.2001, în legătură cu aceste activități în care munca implica un anumit grad de dificultate, de periculozitate și nu în ultimul rând de importanță socială, din acest ansamblu făcând parte și H.G. nr. 1025/2003.
Astfel, în ambele hotărâri de guvern s-a urmărit nu o identificare automată a condițiilor de muncă ,,grea’’ regăsite după 01.04.2001 cu fostele condiții de muncă în grupa I și II – așa cum erau ele definite până la . Legii nr. 19/2000 – ci doar asigurarea, pentru cei care au lucrat în aceste condiții până la 01.04.2001, a beneficiului de a le valorifica și după această dată în obținerea drepturilor de pensie, în condițiile Legii nr. 19/2000, asimilându-le așadar conform art. 15 din H.G. nr. 261/2001 cu condițiile deosebite de muncă sau, după caz, conform art. 9 din H.G. nr. 1025/2003, cu condițiile speciale de muncă.
După . Legii nr. 19/2000 – așadar, după 01.04.2001 (perioadă avută în vedere de către intimați), regula în stabilirea condițiilor speciale de muncă ori a celor deosebite de muncă a reprezentat-o însă respectarea criteriilor și metodologiilor impuse prin actele normative incidente (H.G. nr. 261/2001 pentru condiții deosebite, H.G. nr. 1025/2003 pentru condițiile speciale).
Din această perspectivă, atât instanța de fond (în considerentele hotărârii recurate), cât și intimații reclamanți (prin concluziile scrise) au confirmat faptul că pentru încadrarea, după data de 01.04.2001, a persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale, sunt impuse prin art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1025/2003 criteriile de la lit. a – e, fiind însă ignorată cerința de la alin. 2, anume, îndeplinirea cumulativă a acestor criterii.
Astfel, textul art. 2 alin. 2 din acest act normativ dispune imperativ că ,,Încadrarea persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se va realiza în condițiile îndeplinirii tuturor criteriilor menționate la alin. (1).,,
Aceste criterii, enumerate și de către judecătorul fondului, erau:
a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001;
b) desfășurarea activității în condiții speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 lit. a);
c) existența la locurile de muncă în condiții speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturați, în condițiile în care s-au luat măsurile tehnice și organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislația de protecție a muncii în vigoare;
d) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale și înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani;
e) efecte asupra capacității de muncă și stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacității de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani.
Prin urmare, deși constată că H.G. nr. 1025/2003 nu încadrează automat în sfera condițiilor speciale de muncă activitățile care respectă doar primul criteriu – al încadrării locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001 – tribunalul concluzionează că acest criteriu este definitoriu, analizând sumar sau deloc celelalte cerințe indicate la lit. b-e.
Acesta este motivul pentru care recurentele pârâte au arătat că nu se poate pretinde că, datorită unei inacțiuni pretins culpabile a angajatorului, intimații sunt îndreptățiți să procedeze la recunoașterea, pe cale judecătorească, a acestor criterii; Curtea apreciază că aceste critici sunt fondate din moment ce procedurile inițiate pentru identificarea unor factori de risc, precum și a consecințelor acestora asupra capacității de muncă și stării de sănătate a respectivilor salariați (chiar dacă au fost întemeiate pe disp. H.G. nr. 261/2001) s-au soldat cu nerecunoașterea acestei situații de fapt de către autoritățile competente.
Atât H.G. nr. 261/2001, cât și H.G. nr. 1025/2003 prevăd cerința prevalentă a existenței unor implicații de ordin medical, evaluate după bolile profesionale înregistrate în raport de aceste locuri de muncă pe perioada ultimilor 15 ani, iar așa cum a demonstrat C. Națională de Căi Ferate C. S.A., prin adresele nr. 2251/29.10.2001 a Centrului de Medicină Preventivă Iași și, respectiv, nr. 2188/02.08.2001 a Centrului din C., la regionalele C. nu s-au înregistrat salariați cu boli profesionale în ultimii 15 ani – Nota nr. 4/2b/1079/2001.
Prin adresa nr. 1845/26.09.2001 a Centrului de Medicină Preventivă C. către Regionala C. C. s-a arătat că în ultimii 15 ani în teritoriul de responsabilitate al CN C. S.A. a fost înregistrat un singur caz de boală profesională, dar la revizia de vagoane Tulcea – fila 102 fond.
Mai mult, textul art. 2 alin. 1 lit. c din H.G. nr. 1025/2003 evocă existența unor factori de risc evaluați conform art. 3 alin. 1 lit. d, adică prin efectuarea unei expertize tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, în vederea identificării factorilor de risc care nu pot fi înlăturați în condițiile în care s-au luat măsurile tehnice și organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislația de protecție a muncii.
După efectuarea acestei expertize evaluatorii și doar în măsura în care erau identificați factori de risc ce nu puteau fi înlăturați se realiza expertiza medicală - potrivit art. 3 alin. 1 lit. e din H.G. nr. 1025/2003 – pentru identificarea și interpretarea datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, al structurilor medicale de medicina muncii și al comisiilor de expertizare a capacității de muncă, pentru confirmarea criteriului stabilit la art. 2 alin. (1) lit. e).
Rezumând, actul normativ prevedea explicit o metodologie de urmat, dreptul sindicatului reprezentativ de a se adresa ITM în cazul în care angajatorul era inactiv în declanșarea procedurii privind încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, dar și dreptul celui interesat (angajator sau sindicate) în a contesta în instanță lipsa avizului solicitat de la autoritățile competente.
Instanța de fond a înțeles în mod eronat să complinească aceste cerințe distincte prin efectuarea unui singur raport de expertiză tehnică judiciară, având ca principal obiectiv ,,stabilirea factorilor de risc și a condițiilor de muncă ce au generat încadrarea în grupa I înainte de 01.04.2001 a activității intimaților, anume dacă aceste condiții de muncă au subzistat și ulterior acestei date’’. După cum s-a arătat, nu aceasta era cerința art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1025/2003, pentru că activitatea desfășurată de intimați în condițiile grupei I de muncă înainte de 01.04.2001 (incontestabilă, fiind consemnată în carnetele de muncă depuse la dosar) și continuată în aceleiași condiții după această dată, nu avea relevanța determinantă pretinsă de către intimați.
Nu persistența acelorași condiții de muncă avea așadar relevanță, ci a factorilor de risc și a imposibilității atenuării lor prin măsuri specifice de protecție și securitatea în muncă constituia obiectul expertizei tehnice, motiv pentru care textul art. 14 alin. 1 din H.G. nr. 1025/2003 a dat lucrarea în competența Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecția Muncii sau Institutului Național pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă - INSEMEX, după caz, în baza unei metodologii proprii, adaptată locurilor de muncă și riscurilor specifice existente, avizată de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
În egală măsură, expertiza medicală prevăzută la art. 3 alin. 1 lit. e se efectua de către institutele de sănătate publică, direcțiile de sănătate publică, structurile medicale de medicina muncii și centrele de medicină preventivă, în conformitate cu o metodologie proprie stabilită de Ministerul Sănătății pe baza riscurilor existente și a efectului determinat de manifestarea acestora (art. 14 alin. 2).
Astfel fiind, considerentele expertizei tehnice judiciare dispuse de către prima instanță sunt irelevante, lucrarea fiind în măsură doar să stabilească faptul că mecanicii pe drezina pantograf și electromecanicii beneficiază de aceleași condiții de lucru și factori de risc care au determinat anterior încadrarea în grupa superioară de muncă până la 01.04.2001.
Pe de altă parte, cel de-al doilea obiectiv, legat de ,,asemănarea între activitatea mecanicului de locomotivă și cea a reclamanților care deservesc utilajul drezină pantograf’’, ori ,,dacă intimații care lucrează în echipe de lucru ce intervin asupra instalațiilor fixe de tracțiune electrică lucrează în aceleași condiții ca și mecanicul de locomotivă sau de drezină’’, nu are nici o concludență față de cerința imperativă a întrunirii cumulative a factorilor la care se referă art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1025/2003. Sunt vădit nefondate susținerile intimaților potrivit cu care a intervenit, din acest punct de vedere, o situație de discriminare, câtă vreme desfășurarea unor activități apreciate ca fiind similare, sau pe mașini integrate în definiția mai largă a vehiculelor feroviare, nu pune intimații în poziția identică a celor angajați pe posturile de mecanic de locomotivă. Nu poate fi evocată discriminarea atunci când persoanele care o invocă nu se află în situații comparabile cu cele care au un tratament diferențiat, iar distincția o dă însăși indicarea explicită a mecanicilor de locomotivă (nu și a posturilor intimaților) în Anexa 1 pct. 7 din H.G. nr. 1025/2003.
În același context Curtea va avea în vedere că sunt neavenite și trimiterile făcute de intimați la prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 2229/2006 de aprobare a Instrucțiunilor nr. 201/2006 pentru activitatea personalului de locomotivă în transportul feroviar, ca și la cele ale Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 815/2010 pentru aprobarea Normelor privind implementarea și dezvoltarea sistemului de menținere a competențelor profesionale pentru personalul cu responsabilități în siguranța circulației.
Reglementarea internă unitară vizând respectarea cerințelor obligatorii de siguranță feroviară ale personalului de la calea ferată nu atrage prezumția derulării activității tuturor acestor salariați în aceleași condiții de muncă, ori existența acelorași factori de risc pentru orice post din transportul feroviar.
Pe de altă parte, similitudinea pe care o urmăresc intimații din perspectiva definiției date de art. 2 alin. 1 din Instrucțiunile MTCT nr. 102/2006 noțiunii de ,,locomotivă’’ nu își găsește valența în prezenta cauză. Art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1025/2003 se impune cu forța juridică superioară a hotărârii de guvern față de un act normativ inferior al ministerului tutelar, fără a trimite la definiții consacrate prin ordinele interne ale celui din urmă; pe de altă parte, aceste două norme nu au câmp de reglementare convergent, problema dedusă judecății raportându-se exclusiv la condițiile de aplicare a H.G. nr. 1025/2003, anume, la modul în care se recunosc locurile de muncă în condiții speciale, Ordinele MT evocate neavând dispoziții în acest sens.
Intimații au arătat faptul că acest demers în instanță a fost generat de pretinsa inacțiune a sindicatului și a angajatorului, care nu au înțeles să își îndeplinească obligațiile referitoare la derularea procedurii hotărârii de guvern menționate. Este real faptul că într-o asemenea ipoteză se poate apela la procedura administrativă și ulterior jurisdicțională mai sus-menționată, pentru a impune celor obligați prin H.G. nr. 1025/2003 să inițieze aceste operațiuni de determinare tehnică și medicală a factorilor de risc, iar din acest punct de vedere soluția prefigurată în recurs nu intră în conflict cu dreptul de acces la o instanță, consacrat prin legea fundamentală. Curtea constată, însă, că intimații au urmărit nu să oblige la inițierea unor pretinse demersuri neefectuate până la această dată în contextul dat de acest act normativ, ci să se dispună direct, pe cale judecătorească, să se încadreze locurile lor de muncă în condiții speciale.
Dar, așa cum s-a arătat în precedent, angajatorul a efectuat demersurile necesare identificării factorilor de risc conform H.G. nr. 261/2001 (așa cum a făcut și d-na expert C. N. C.), astfel că nu se poate susține că a existat un refuz de inițiere a unei asemenea proceduri. În acest context, Curtea va reține că argumentul intimaților, legat de greșita raportare a recurentelor pârâte la H.G. nr. 261/2001, este neavenit pentru că, așa cum dispune art. 15, locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale încadrate în grupele I și a II-a de muncă până la . prezentei hotărâri sunt considerate activități desfășurate în condiții deosebite, cu excepția celor care, conform prevederilor Legii nr. 19/2000, sunt prevăzute ca fiind activități desfășurate în locuri de muncă în condiții speciale. Prin urmare, acele activități erau considerate, în accepțiunea H.G. nr. 261/2001, ca fiind încadrate cu precădere în sfera celor desfășurate în condiții deosebite și de aceea art. 16 impunea angajatorilor care au locuri de muncă, activități și categorii profesionale încadrate în grupa I și a II-a de muncă să facă reevaluarea acestora, în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite, respectând dispozițiile prezentei hotărâri, până la data de 31 decembrie 2002.
Locurile de muncă în condiții speciale reprezintă excepția, de unde și reglementarea distinctă dată în 2003, astfel că relaționarea dintre cerințele impuse prin H.G. nr. 261/2001 și prin H.G. nr. 1025/2003 este evidentă. Reluând pentru fixarea argumentului aspectele care decurg din corelarea acestor două norme, Curtea va avea în vedere că neîndeplinirea cerinței art. 2 alin. 1 lit. c din H.G. nr. 261/2001, privind existența bolilor profesionale înregistrate la locul de muncă în ultimii 15 ani, exclude din capul locului îndeplinirea cerinței corespunzătoare a art. 2 alin. 1 lit. d și e din H.G. nr. 1025/2003. În aceste condiții, lipsa cerințelor indicate înlătură ulterior, din perspectiva art. 2 alin. 2 din H.G. nr. 1025/2003, încadrarea respectivelor locuri de muncă în categoria celor speciale.
Față de toate aceste considerente, instanța de recurs va avea în vedere că soluția de fond este dată cu interpretarea greșită a normelor incidente, împrejurare față de care sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 3 cod proc. civilă, cu consecința reformării hotărârii atacate. Se va modifica în parte sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii și a cererii de intervenție în interes propriu privind încadrarea în condiții speciale de muncă.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii (privind soluționarea excepțiilor).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile civile declarate de recurenta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „C.” S.A. – SUCURSALA C.R.E.I.R. C.F. C., cu sediul în C., ., . recurenta pârâtă S.C. „E. C.F.R.” S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 4704 din 20 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face, în contradictoriu cu intimații reclamanți T. M., A. V., B. N., T. P., E. M., G. N., S. R., A. G., A. G., P. C., T. I., M. D., B. NICUȘOR, C. C., M. S. și F. N., toți cu domiciliul procesual ales în comuna Deleni, ., la A. V. și intimatul intervenient în interes propriu OȚETARU V., domiciliul procesual ales în comuna Deleni, ., la A. V..
Modifică în parte sentința recurată în sensul respingerii acțiunii și a cererii de intervenție în interes propriu.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 aprilie 2014.
Președinte, M. G. | Judecător, Vanghelița T. | Judecător, G. L. |
Grefier, C. D. |
Jud.fond: C.S.A.
Red.decizie jud.M.G./30.04.2014
3 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 218/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 87/2014.... → |
|---|
