Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 305/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 305/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 6507/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 305/CM
Ședința publică din data de 16 Septembrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător M. S. S.
Grefier M. G.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR MARFĂ S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., . nr. 2, județ C., împotriva sentinței civile nr. 153 din 24.01.2014 pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant L. P. D.-MINODOR, domiciliat în C., ., ., etaj 4, apt.19, județ C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod de procedură civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 411 Cod proc. civilă.
Curtea, în considerarea art.394 Cod proc. civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, încheie dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului de față, luând act că apelantul a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă, conform art. 411 Cod proc. civilă.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cerere înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul L. P. D.-Minodor a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA obligarea acesteia la plata următoarelor drepturi salariale: salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare pe luna decembrie a anului pentru care se acordă, cuvenit în baza art. 30 din contratul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar; ajutorul material de C. pentru anul 2010, cuvenit în baza art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar; contravaloarea tichetelor de masă neeliberate din iulie 2010 până la data de 31-01-2011, cuvenite în baza art. 1 din Legea nr. 142/1998 și art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar. De asemenea, reclamantul a solicitat ca plata drepturilor sa fie actualizata cu indicele de inflație și obligarea pârâtei să plătească dobânda legală aferentă sumelor la plata cărora va fi obligată prin prezenta hotărâre.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că drepturile salariale menționate nu au fost achitate. A precizat reclamantul ca este salariat al paratei.
Prin întâmpinare, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA a invocat excepția prescripției extinctive în baza art. 268 lit. e), d și c) C. Mc. Ulterior, parata a invocat si excepția autorității de lucru judecat. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii, arătând că drepturile deduse judecății nu se acordă în conformitate cu contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și actele adiționale încheiate ulterior. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior se aplică numai în cazul în care nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate. Pârâta a avut obligația legală de a se încadra în bugetul de venituri și cheltuieli impus prin hotărâre a guvernului, în condițiile în care a înregistrat pierderi. Reclamantul nu a solicitat unei instanțe judecătorești declararea nulității clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că acesta își produce efectele.
Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 153 din data de 24.01.2014 a Tribunalul C. a fost respinsă excepția autorității lucrului judecat în ceea ce privește cererea având ca obiect contravaloarea tichetelor de masă, actualizată în funcție de rata inflației.
S-a respins excepția prescripției extinctive invocate in temeiul art. 268 alin. 1 lit. e si lit. d CM ca neîntemeiată.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune conform art. 268 alin. 1 lit. c CM pentru cererea având ca obiect tichetele de masa pentru perioada 01.07.2010 – 10.07.2010.
S-a respins ca prescrisă cererea având ca obiect tichetele de masa pentru perioada 01.07.2010 – 10.07.2010.
S-a admis în parte cererea privind pe reclamantul L. P. D.-Minodor în contradictoriu cu pârâtul S. Naționala de Transport Feroviar de Marfă ,,CFR MARFA” S.A.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației de la scadență până la plata efectivă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei ajutorul material de C. aferent anului 2010, la nivelul clasei 1 de salarizare, actualizat cu rata inflației de la scadență până la plata efectivă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 11.07.2010 – 31.01.2011, în echivalentul zilelor lucrătoare prestate înmulțit cu valoarea nominală, actualizată cu rata inflației până la plata efectivă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor la plata cărora a fost obligată prin prezenta hotărâre, de la scadență până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând probele administrate, instanța a reținut că reclamantul este salariatul pârâtei, care nu a dovedit contrariul în condițiile art. 272 C. Mc.
În baza art. 248 alin. 1 C. proc. civ. au fost soluționate excepțiile invocate în cauză.
Conform art. 268 lit. c) și e), cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum si în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
În sprijinul aplicării termenului de 6 luni, pârâta a susținut că prestațiile solicitate de reclamant nu reprezintă drepturi salariale.
Potrivit art. 159 alin. 1 C. Mc., salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca, iar potrivit art. 160 C. Mc., salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Prin urmare, salariul constituie prețul muncii, dar nu se rezumă la ceea ce în sens restrâns este desemnat prin această noțiune, ci cuprinde totalitatea prestațiilor din partea angajatorului care constituie un corespondent și o consecință a muncii prestate, inclusiv diverse adaosuri, prime și alte prestații la care salariatul are dreptul ca urmare a prestării muncii.
Sub rezerva verificării fondului drepturilor deduse judecății, prestațiile care fac obiectul prezentei cereri (solicitate de către reclamant) sunt invocate ca drepturi salariale ale acestuia, întrucât toate au ca temei calitatea de salariat și munca prestată. Caracterul condiționat sau necondiționat al unor drepturi nu înseamnă, cum a susținut pârâta, că ar fi altceva decât drepturi, însăși condiția fiind o modalitate a obligațiilor, cărora implicit le corespund drepturi și nu altceva.
În această situație, este aplicabil termenul de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 268 lit. c) C. Mc., care constituie o dispoziție specială și derogatorie în raport cu cea de la lit. e), întrucât nu toate drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt drepturi salariale, în schimb toate drepturile salariale sunt prevăzute, fie și generic, în contractul colectiv de muncă.
Art. 268 lit. d) C. Mc., invocat de pârâtă, este fără legătură cu cauza, întrucât reclamantul nu a formulat o acțiune în constatarea nulității vreunui contract colectiv de muncă.
În consecință, instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin.1 lit. e) si d) Codul muncii, ca nefondată.
În raport cu data înregistrării cererii – 11.07.2013, instanța a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 lit.c) din Codul Muncii pentru pretențiile vizând contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 01.07.2010 – 10.07.2010, pentru care termenul de prescripție extinctivă de 3 ani era împlinit la data înregistrării prezentei cereri. În consecință, instanța a respins pretențiile vizând contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 01.07.2010 – 10.07.2010 ca prescrisă.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat în raport cu cererea de acordare a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei iulie 2010 – 31.01.2011, instanța a constatat că sentința civilă nr. 5608/26-10-2012 pronunțată în dosarul nr._/118/2010 nu are caracter irevocabil, fiind și recurată, precum și faptul că vizează acordarea tichetelor de masă pentru o alta perioadă, respectiv 01.04.2009 – 21.04.2010, astfel încât această excepție a fost respinsă.
Asupra fondului cauzei, instanța a constatat că reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit prin actele adiționale nr. 370/20.06.2008 și 629/4.01.2011 până la 31.01.2011, în vreme ce pârâta și-a bazat apărările pe contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, apreciind că acesta produce efecte câtă vreme nu a fost constatată nulitatea lui.
Potrivit art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil încheiat la nivel superior. O dispoziție similară a existat și la art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform căruia contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Cerința nestabilirii unui nivel inferior al drepturilor în raport cu prevederile contractului colectiv de muncă la nivel superior constituie o cerință de valabilitate a contractului colectiv de muncă la nivel inferior, sancționată expres cu nulitatea potrivit art. 142 alin. 1 din Legea nr. 62/2011 și anterior potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil în speță este supus cerințelor prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sale, respectiv Legii nr. 130/1996, care conține sub aspectul discutat prevederi similare Legii nr. 62/2011 prin care a fost abrogată. Dacă art. 24 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 prevede că nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate, art. 142 alin. 2 din Legea nr. 62/2011 prevede că nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanțele judecătorești competente, la cererea părții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție. Cele două reglementări sunt similare, în sensul că cea de-a doua enumeră expres ambele modalități de invocare a nulității, în vreme ce a doua nu distinge între ele, deci le admite la rândul ei pe ambele.
Invocarea nulității „pe cale de excepție” constituie fie opțiunea reclamantului de a se rezuma, în argumentarea pretențiilor sale, la susținerea incidenței nulității exclusiv în cadrul motivării acțiunii sale, fără a formula o acțiune în nulitate, fie opțiunea pârâtului de a se apăra împotriva pretențiilor reclamantului în aceleași condiții, fără a formula o cerere reconvențională în nulitate.
Invocarea de către reclamant a nulității „pe cale de excepție” nu presupune formularea unei cereri în declararea nulității sau în anulare, ci constituie numai o motivare a pretențiilor sale, prin invocarea prevederilor legale imperative încălcate la încheierea contractului, obiectivul urmărit fiind înlăturarea efectelor acestuia.
În cazul contractului colectiv de muncă, este fără suport legal susținerea pârâtei că cel de la nivel superior nu ar fi aplicabil decât dacă nu ar exista cel încheiat la nivel de unitate. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior conține drepturi minimal prevăzute pentru salariați, al căror nivel nu poate fi stabilit inferior prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior. Când există contracte colective de muncă încheiate la niveluri diferite, ele produc efecte sub rezerva condiției de valabilitate mai sus menționată.
Așa fiind, partea interesată poate invoca în favoarea sa contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, întrucât acesta se află permanent în vigoare, chiar dacă aceasta presupune încetarea aplicării contractului colectiv de muncă încheiat nevalabil la un nivel inferior. Clauzele acestui din urmă contract sunt lipsite de efecte datorită încălcării interdicției legale menționate, astfel încât, ori de câte ori salariatul invocă în favoarea sa clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior, acesta invocă implicit și nulitatea celui încheiat la un nivel inferior. În acest caz invocarea nulității are loc „pe cale de excepție”, ceea ce în termeni procedurali se traduce prin calea unei apărări de fond.
În concluzie, invocarea în favoarea salariatului a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel superior nu presupune formularea unei cereri în declararea nulității ori în anularea celui încheiat la un nivel inferior, instanța urmând să înlăture clauzele din cuprinsul acestuia din urmă prin care sunt prevăzute drepturi la un nivel inferior în raport cu legea ori cu clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior.
În ceea ce privește aplicabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, instanța a constatat că acesta a fost înregistrat la MMSSF sub nr. 2836/20/28.12.2006 și este aplicabil pârâtei, potrivit anexei la acesta.
Potrivit art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Din analiza acestui text se constată că acesta stabilește un drept necondiționat, formularea imperativă „vor primi” excluzând ipoteza existenței vreunei condiții și făcând ca dreptul în cauză să fie cuvenit salariaților indiferent de preferința angajatorului ori de rezultatele financiare ale acestuia.
În acest sens, ori de câte ori prevederea contractuală este clară și imperativă, nu există nici un temei de a-i condiționa aplicabilitatea de aspecte care puteau fi prevăzute, dar nu au fost evitate, numai astfel dându-se eficiență voinței concordante a partenerilor sociali.
În condiții de neconcordanță, după cum s-a arătat între contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate și respectiv de grup de unități, se acordă eficiență, potrivit textelor de lege anterior citate, contractului de nivel superior, deci celui la nivel de grup de unități.
Munca reclamantului în anul 2010 se apreciază ca ireproșabilă în sensul prevederii citate, întrucât angajatorul nu a dovedit că a fost sancționat sau că a obținut rezultate slabe în activitate. Sarcina evaluării activității profesionale a personalului revine angajatorului, lipsa acestei evaluări neputând fi interpretată în defavoarea salariaților.
Astfel, în baza art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației de la scadență până la plata efectivă.
Din formularea „după expirarea acestuia” din art. 30 alin. 1 rezultă că scadența salariului suplimentar a fost la 31 decembrie a anului următor celui pentru care trebuia acordat.
În cazul salariului suplimentar aferent anului 2010, din prevederea contractuală în temeiul căreia acesta se va plăti pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul anului, după expirarea acestuia, rezultă că dreptul salarial a luat naștere imediat după încheierea anului calendaristic, deci la 1.01.2011 (dată la care contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități se afla încă în vigoare), dar a devenit scadent abia la 31.12.2011, prevederea contractuală interpretându-se, în ceea ce privește termenul de plată, în baza art. 983 C. civ., în favoarea celui care se obligă.
Potrivit art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: - cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; - pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi cel stabilit de consiliul de administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare.
Din analiza acestui text se constată că acesta stabilește de asemenea un drept necondiționat, formulările imperative „vor mai beneficia” și „se va acorda” excluzând ipoteza existenței vreunei condiții și făcând ca drepturile respective să fie cuvenite salariaților în egală măsură ca și salariul suplimentar, considerentele de mai sus privitoare la acest drept salarial fiind pe deplin valabile și în cazul ajutoarelor de C..
Prin urmare, în baza art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului ajutorul material de C. 2010 la nivelul clasei 1 de salarizare, actualizat cu rata inflației de la scadență până la plata efectivă.
Scadența coincide în anii respectivi cu zilele de C. (a treia zi a fiecăreia dintre aceste sărbători).
În ceea ce privește tichetele de masă, potrivit art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, începând cu data de 1.01.2007, salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masă în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare.
Se face astfel trimitere doar la art. 7 din Legea nr. 142/1998, în sensul stabilirii modalității practice de angajare a serviciilor de tipărire a tichetelor de masă, însă acordarea tichetelor este obligatorie, nefiind supusă nici unei condiții.
Prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități se impune în detrimentul reglementărilor contractuale stabilite la un nivel inferior, potrivit prevederilor citate ale art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011 și art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996.
Astfel, în baza art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 11.07._11, în echivalentul zilelor lucrătoare prestate înmulțit cu valoarea nominală, actualizată cu rata inflației până la plata efectivă.
Se are în vedere că, astfel cum a fost arătat mai sus, după data de 31.01.2011 nu există titlu pentru acordarea tichetelor de masă. Astfel, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masa se acordă in limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Prin urmare, dreptul la primirea tichetelor de masă este condiționat, în lipsa unei prevederi imperative în contractul colectiv de muncă, de voința angajatorului și în speță salariaților pârâtei nu le-au fost acordate tichete de masă. Nici pentru viitor nu a fost identificat un temei de acordare a tichetelor de masă cu titlu obligatoriu, necondiționat de voința angajatorului, fie el societatea absorbită sau cea absorbantă.
În baza art. 2 din OG nr. 13/2011 coroborat cu art. 1535 C. civ., instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor la plata cărora a fost obligată prin prezenta hotărâre, de la scadență până la plata efectivă.
Împotriva sentinței civile nr. 153 din 24.01.2014, în termen legal a declarat apel pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A., care a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului se arată următoarele:
Hotărârea pronunțată de prima instanța este nelegala întrucât au fost interpretate greșit dovezile administrate, fiind nesocotite prevederile Contractelor Colective de Munca încheiate la nivel de unitate, probe ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii si pentru pronunțarea unei hotărâri legale si temeinice.
Prin hotărârea apelată în mod greșit a fost antrenată răspunderea angajatorului pârât, ce a fost obligat la plata unor drepturi bănești ce nu au fost prevăzute in convenția încheiată de părți, respectiv Contractul Colectiv de Munca în vigoare în perioada analizata 2009/2010 si 2011.
Cum prima instanța a nesocotit dovezile administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, s-a încălcat flagrant dreptul paratei la un proces echitabil.
În conformitate cu dispozițiile art.229 din Legea nr. 53/2003 republicata:
„l) Contractul colectiv de munca este convenția încheiata informa scrisa intre angajator sau organizația le o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de muncă.
2.Negocierea colectiva la nivel de unitate este obligatorie, cu excepția cazului in care angajatorul are ai puțin de 21 de salariați.
3.La negocierea clauzelor si la încheierea contractelor colective de munca părțile sunt egale si libere;
4.Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților".
Prin urmare, orice contract individual de munca se încheie nu numai in considerarea prevederilor legii, ci si în considerarea clauzelor contractelor colective ce ii sunt aplicabile salariatului in cauză.
Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, fiind data cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii marea excepției prescrierii dreptului material la acțiune întemeiata pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit.e) C.muncii, referitor la capetele de cerere privind executarea retroactiva a unor clauze prevăzute in Colectiv de Munca si acordarea retroactiva a unor drepturi bănești stipulate in contractele colective încheiate la nivel de angajator.
În mod nelegal, raportându-se la obiectul acțiunii, instanța de fond a apreciat ca sunt aplicabile dispozițiile art. 268 alin 1 lit. c Codul muncii, potrivit cărora cerințele in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate e 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca re altele fie in plata unor drepturi salariale neacordate.
Potrivit art.268 alin.l lit. e) din Codul Muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de munca, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate in termen de 6 luni de la dreptului la acțiune.
Or, drepturile bănești solicitate prin acțiune, nu reprezintă un adaos la salariu, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 160 din Codul muncii, iar simpla cuantificare a ajutoarelor materiale stipulate in CCM la nivel de unitate conform Capitolului VI, prin raportare cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, nu le conferă natura juridica a unui drept salarial.
Ajutorul material cu ocazia Paștelui, Crăciunului și prima de Ziua Feroviarului sunt reglementate de art. 64 alin 1 și 2 din CCM 2009/2010, modificat prin act adițional pentru aplicarea CCM în anul 2010.
Conform actului adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Muncă București sub nr. 1713/21.04.2010, prevede modificarea art.30, 64 alin. 1 și 2 si art. 74, în sensul ca prevederile art.30, 64 alin.l si 2 si art. 74 să nu se aplice în anul 2010.
Interpretând greșit prevederile Contractului Colectiv de Munca al CFR Marfa SA, instanța a schimbat in mod nelegal înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferita, eronata a prevederilor CCM.
Urmează să se reanalizeze probele administrate, urmând sa se constate ca CCM 2007/2008, 2009/2010 stabilit de părți prevede la art.30 următoarele:
„Pentru munca depusa in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Așa cum este prevăzută în Contractele Colective de Muncă, aceasta clauza NU are caracter obligatoriu, deci angajatorul nu s-a obligat să acorde și nici nu s-a prevăzut ce salariatul va primi, clauza neavând caracter imperativ, în mod nelegal a fost dispusă angajarea răspunderii contractuale specifica raporturilor de munca.
De asemenea, in temeiul prevederilor art. 723 si urm Cod procedura civila solicită desființarea titlului, repunând părțile in situația anterioara, prin întoarcerea executării, in temeiul dispozițiilor noului Cod de procedurăcivila.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, Curtea a admis apelul ca fondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la salariul suplimentar și prima de C. pe anul 2010:
În conformitate cu prevederile art. 236 alin 1 din codul muncii, „contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.”
Prin alin 4 din același articol de prevede: „contractele colective muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009-2010 a fost modificat prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010.
Astfel, prin actul adițional menționat s-a modificat art. 30 alin 1 din contractul colectiv de muncă prin care era reglementat salariul suplimentar, prevăzându-se faptul că acesta nu se acordă pe anul 2010.
Prin același act adițional s-a modificat art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, prin care era reglementat ajutorul material cu ocazia sărbătorii de C., prevăzându-se faptul că acest ajutor nu se acordă pe anul 2010.
Totodată s-a modificat art. 74 din CCM la nivel de unitate prin care se reglementează reglementa acordarea tichetelor de masă, prevăzându-se faptul că acestea nu se acordă pe anul 2010.
Părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților – federațiile semnatare că prevederile menționate mai sus să nu se aplice pe anul 2010.
În ceea ce privește celelalte critici aduse hotărârii primei instanțe, Curtea a apreciat că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune:
Conform art. 160 din Codul muncii, salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Drepturile solicitate de reclamanți au caracterul unor drepturi salariale chiar dacă acestea sunt intitulate ajutoare sau premii.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 268 alin 1 lit.c) din Codul muncii, potrivit cărora: „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot i formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul contractului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat…”.
Dispozițiile cuprinse în art. 268 alin 1 lit.c) din Codul muncii reglementează dreptul la acțiune în cazul neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă ce vizează alte drepturi decât cele salariale.
În ceea ce privește cererea apelantei pentru întoarcerea executării silite, Curtea de asemenea a respins-o ca nefondată, deoarece pârâta nu a făcut dovada punerii în executare a sentinței apelate.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 alin 2 C.pr.civ., Curtea a admis apelul formulat și a schimbat în parte sentința apelată, conform celor dispuse prin dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR MARFĂ S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 și cu sediul procesual ales în C., . nr. 2, județ C., împotriva sentinței civile nr. 153 din 24.01.2014 pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant L. P. D.-MINODOR, domiciliat în C., ., ., etaj 4, apt.19, județ C. .
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Respinge cererea având ca obiect prima de C., salariul suplimentar aferente anului 2010, precum și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 11.07.2010 – 31.12.2010, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2014.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. S.-S.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – C.S.A.
Red.dec.apel.- J.Z./01.10.2014
Thred. gref.G.M./5ex./02.10.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 254/2014.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 122/2014. Curtea... → |
|---|
