Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 122/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 122/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 10382/118/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr. 122/CM:
Ședința publică din 07 Aprilie 2014
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
JUDECĂTOR VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR G. L.
Grefier C. D.
Pe rol soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant B. S., cu domiciliul procesual ales în C., . nr.61, ., ., împotriva sentinței civile nr.4458/29.11.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul pârât C. S. HANDBAL C. MUNICIPAL C., cu sediul în C., . nr.99B, județul C., având ca obiect – contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 31.03.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, în vederea atașării dosarului tribunalului, a amânat pronunțarea la data de 07.04.2014, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul B. S. a chemat în judecată pe pârâtul C. S. Handbal C. Municipal C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei/adresei nr. 153/2011 emisă de pârât și reintegrarea reclamantului în poziția avută în cadrul clubului potrivit contractului individual de muncă nr. 55/01.07.2008 și a contractului nr. 49/01.07.2008.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata tuturor drepturilor salariale, neîncasate ca urmare a încetării contractelor indicate, drepturi indexate, majorate și reactualizate, precum și plata drepturilor bănești cuvenite pentru perioada 01.07.2011 și până la data reintegrării efective în funcția anterior ocupată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâtul atât contractul individual de muncă nr. 55/01.07.2008, cât și contractul nr. 49/01.07.2008, în cuprinsul căruia au fost detaliate clauzele referitoare la derularea raporturilor de muncă, la obligațiile părților, la salariul aferent, precum și la termenul de derulare a contractului.
A mai învederat reclamantul că prin art.1 alin.1 din contractul nr. 49/2008, s-a convenit o durată a raporturilor contractuale de 3 ani, respectiv până la data de 30.06.2011, cu posibilitatea prelungirii tacite cu încă 12 luni, în cazul în care nici una dintre părți nu își exprimă expres, în scris, cu 30 de zile înainte, dorința de a nu mai prelungi contractul. Această clauză de prelungire și-a produs efectele, astfel că începând din data de 31.05.2011, raporturile contractuale dintre părți urmau a se desfășura în mod legal până la data de 30.06.2012.
În aceste împrejurări, a apreciat reclamantul că adresa nr. 153/30.05.2011, prin care pârâtul i-a comunicat decizia de încetare a raporturilor de muncă începând din data de 01.07.2011, este nelegală, reprezentând o decizie unilaterală a încetare a unui contract aflat în plină derulare.În plus, pârâtul nu a respectat condițiile de formă impuse de art. 58 și art. 252 Codul muncii, iar din această perspectivă actul este lovit de nulitate absolută.
În privința drepturilor bănești pretinse prin acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 6.000 euro lunar, pentru întreaga perioadă cuprinsă între data de 01.07.2011 și până la efectiva reintegrare în funcția anterior deținută.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri:adresa nr. 153/30.05.2011 emisă de pârât, contract individual de muncă înregistrat în registrul general de evidență a salariaților sub nr. 55/01.07.2008, contract nr. 49/01.07.2008.
În apărare, pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare.
Prin încheierea pronunțată la data de 05.10.2011 s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242 alin.1 pct. 1 C.proc.civ., ca urmare a lipsei nejustificate a părților la termenul pentru care au fost legal citate.Prin Sentința civilă nr. 6092/14.11.2012 a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamant, fiind admisă excepția perimării cererii, invocată din oficiu.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 220/26.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul reclamantului, cu consecința casării hotărârii recurate și a trimiterii cauzei la Tribunalul C. pentru rejudecarea sesizării de perimare.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de control judiciar a reținut că la termenul la care s-a discutat cererea de repunere pe rol a cauzei, reclamantul nu a fost citat la domiciliul procesual ales, indicat chiar prin cererea de reluare a judecății.
Cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ .
Prin note scrise depuse la dosar la data de 03.09.2013, pârâtul a susținut că adresa nr. 153/30.05.2011 a fost emisă cu 30 de zile înainte de expirarea duratei contractului de joc încheiat cu reclamantul, fiind respectat astfel termenul convenit de ambele părți pentru denunțarea unilaterală a contractului.
Prin încheierea de ședință din 04.09.2013, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere ce vizează pretenții legate de contractul nr. 49/01.07.2008 și constituirea unui dosar separat, în cadrul căruia urma a se discuta necompetența materială a Tribunalului C., dedusă din natura de drept comun a litigiului. Prin urmare, obiectul cererii de față, ulterior disjungerii menționate, se circumscrie pretențiilor ce decurg din contractul individual de muncă încheiat între părți, instanța fiind ținută a verifica legalitatea încetării raporturilor de muncă și posibilitatea repunerii părților în situația anterioară emiterii adresei nr. 153/30.05.2011.
Prin note de ședință depuse la dosar la data de 28.10.2013, reclamantul și-a modificat acțiunea inițială, invocând și nulitatea absolută a dispozițiilor art. C lit. b din contractul individual de muncă nr. 55/01.07.2008, referitoare la durata determinată a raporturilor de muncă.
În susținerea cererii modificate, reclamantul a învederat că dispozițiile contractuale contestate sunt contrare prevederilor art. 12 și art. 83 Codul muncii, întrucât angajarea pe durată determinată constituie un caz de excepție, iar pârâtul nu a dovedit îndeplinirea situației invocate prin contract, respectiv aceea a înlocuirii unui alt salariat, pe durata suspendării contractului său de muncă.
În dovedirea cererii modificate, reclamantul a solicitat proba cu interogatoriul pârâtului, probă încuviințată și administrată de instanță.
În apărare, pârâtul a depus la dosar, în copie, Regulamentul de transfer al Federației Române de Handbal și o statistică a evoluției reclamantului la meciurile de handbal din perioada 04.09._11.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul C. a pronunțat sentința civilă nr.4458 din 29 noiembrie 2013, prin care a respins ca nefondată acțiunea modificată formulată de reclamantul B. S. în contradictoriu cu pârâtul Clubul S. Handbal C. Municipal C..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că potrivit contractului încheiat la data de 1 iulie 2008, reclamantul B. S. a devenit angajatul clubului sportiv pârât în calitate de sportiv de performanță.
Contractul a fost încheiat pe durată determinată 1 iulie 2008 – 8 iulie 2011.
La data de 1 iulie 2011, contractul de muncă a încetat de drept prin ajungere la termen, potrivit art.56 al.1 lit.j din codul muncii, fără să fie necesară emiterea unei decizii de către angajator în acest sens.
Pentru aceste motive instanța de fond a reținut că raporturile de muncă dintre părți au încetat de drept.
Sesizarea instanței cu această cerere a intervenit la data când reclamantul nu mai era angajatul pârâtei, fapt ce l-a determinat să modifice acțiunea invocând nulitatea dispozițiilor contractului individual de muncă referitoare la durata determinată a acestuia – apreciind că pârâtul nu s-a aflat în situația de excepție prevăzută de art. 81 al.1 lit.a din codul muncii, care a justificat derogarea de la regula încheierii raporturilor de muncă pe durată nedeterminată.
Instanța, soluționând cauza a reținut că potrivit art. 283 alin.1 lit.d din Legea 53/2003, constatarea nulității contractului individual de muncă trebuie solicitată în instanță pe toată durata existenței contractului.
Aceste dispoziții sunt consecința unei alte reguli în materie de nulitate, aplicabilă în dreptul muncii prin derogare de la dreptul comun în materie de nulitate, regulă instituită de art. 57 alin.2 Codul muncii și potrivit cu care constatarea nulității unui contract de muncă produce efecte pentru viitor.
Prin urmare, odată încetat contractul individual de muncă, valabilitatea acestuia nu mai poate fi analizată.
Modalitatea de încetare a raportului de muncă, circumscris contractului individual de muncă nr.55 din 1 iulie 2008 nu a constituit obiect al criticilor reclamantului, concentrate doar asupra efectelor adresei nr.153/39.05.2011 cu privire la contractul nr.49 din 1 iulie 2008.
În termen legal, împotriva nr.4458 din 29 noiembrie 2013 și a încheierii din 4 septembrie 2013 a declarat recurs reclamantul B. S., ca fiind nelegale și netemeinice.
1) În ceea ce privește încheierea de ședință din 4 septembrie 2013
Recurentul susține că soluția pronunțată de instanța de fond este criticabilă în sensul disjungerii pretențiilor ce decurg din cele două contracte în baza cărora s-au desfășurat raporturile dintre părți.
Cele două contracte 49 din 1 iulie 2008 și 55 din 1 iulie 2008, formează un tot unitar, acesta fiind rezultatul acordului de voință al părților cu privire la modalitatea de desfășurare a raporturilor de muncă.
Contractul 49/2008 (cunoscut sub titulatura „contract de joc”) vizează același aspect ca și contractul 55/2008, prin intermediul primului act menționat părțile nu au făcut altceva decât să detalieze clauzele celui de-al doilea contract, să reglementeze în mod detaliat condițiile de desfășurare a raporturilor de muncă stabilite între părți în temeiul contractului individual de muncă 55/2008.
Prin cererea de chemare în judecată, contestatorul reclamant B. S. a contestat adresa nr.153 din 30 mai 2011 prin care pârâta îi aducea la cunoștință acestuia decizia de desfacere a raporturilor de muncă stabilite între părți în baza celor două contracte mai sus menționate.
Susține că adresa mai sus menționată este calificată drept decizie de desfacere a contractului de muncă.
Având în vedere disp.art.10 și următoarele din codul muncii, precum și doctrina stabilită în baza acestei reglementări recurentul constată faptul că, contractul 49/2008, încheiat între părți, îndeplinește cumulativ cerințele inerente a unui contact individual de muncă, atât cerințele comune cu contractele civile, cât și cerințele specifice care diferențiază contractul individual de muncă de categoria contractelor civile.
Pe de altă parte, caracterul de contract individual de muncă rezultă și din natura raporturilor juridice stabilite între jucător și club.
Totodată, în stabilirea naturii contractului nr.49/2008, se impune a fi avut în vedere conținutul acestui act juridic.
Potrivit celor menționate, actul în discuție este calificat, contract individual de muncă, astfel cum susține recurentul.
Prin argumentele expuse, recurentul tinde la reintegrarea acestuia în poziția ocupată la Clubul S. în temeiul celor două contracte 49 și 55/2008 care reglementează – desfășurarea raporturilor de muncă dintre părți.
Totodată a solicitat obligarea pârâtului la plata tuturor drepturilor bănești ce i se cuveneau în baza celor două contracte.
Dealtfel contractul 49/2008 nu este afectat de îndeplinirea sau nu a formalităților cerute de lege cu privire la înregistrarea acestuia.
Adresa nr.153/2011 – contestată de către recurent, face referire la colaborarea dintre club și contestator, care nu constituie altceva decât raportul de muncă la care s-a făcut referire.
Mai mult, motivarea contestației se referă în cea mai mare măsură la clauze din contractul 49/2008, clauze care ilustrează, în detaliu, acordul părților cu privire la desfășurarea raporturilor de muncă întemeiate pe contractul 55/2008.
În concluzie, recurentul apreciază că soluția instanței de fond, de disjungere a pretențiilor decurgând din cele două contracte este greșită, în condițiile în care se impunea o judecată unitară.
2. În ceea ce privește sentința civilă 4458/2013:
La data de 30 octombrie, reclamantul a invocat excepția nulității absolute a clauzei contractuale în scrisă în art.C lit.b din contractul 55/2008 (clauză conform căreia durata contractului pe durata determinată este de 30 luni – pe perioada 1 iulie 2008 – 1 iulie 2011.
Recurentul apreciază că aceste dispoziții contractuale sunt lovite de nulitate în baza art.12 raportat la art.88 din codul muncii.
D. fiind cele relatate, contestatorul susține că angajarea sa pe durată determinată a fost motivată de înlocuirea unui alt salariat al cărui contract de muncă a fost suspendat conform art.83 lit.a din codul muncii.
În fața instanței de fond, pârâta nu a făcut dovada existenței unei suspendări a contractului individual de muncă al unui angajat care să determine înlocuirea acestuia cu un angajat încadrat cu contract de muncă pe durată determinată.
În aceste condiții, în lipsa existenței unui caz de excepție prev. de art. 83 din codul muncii, clauza care prevede durata determinată a contractului individual de muncă este lovită de nulitate.
Prin urmare, soluția instanței de fond este nelegală, aceasta fiind rezultatul unei greșite rețineri a situației de fapt și a unei aplicări greșite a legii.
Pentru motivele invocate, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la prima instanță pentru judecarea unitară, sub aspectul pretențiilor decurgând din ambele contracte încheiate între părți.
În subsidiar, în situația în care nu se impune reunirea celor două cauze – a solicitat ca instanța de fond, rejudecând cauza să admită acțiunea astfel cum a fost formulată.
Analizând sentința recurată în baza motivelor de recurs formulate, Curtea constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele:
Recurentul B. S., în contradictoriu cu pârâtul C. S. Handbal C. Municipal C. a investit Tribunalul C. cu o acțiune civilă, solicitând, reintegrarea în poziția avută anterior conform contractului individual de muncă nr.55 din 1 iulie 2008 și a contractului nr.49 din 1 iulie 2008, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale neîncasate ca urmare a încetării acestor contracte până la data reintegrării și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin ambele contracte, recurentul a stabilit relații contractuale cu clubul sportiv, în baza cărora acesta urma să presteze activitate specifică de handbalist la acest club primind în schimb o remunerație.
Drepturile salariale ale recurentului erau de 6000 euro – respectiv 500 Euro în baza primului contract 55/2008 și 550 Euro în baza celui de-al doilea 49/2008. Ambele contracte au fost încheiate în aceeași zi și pentru aceiași perioadă și obiectul contractelor este reprezentat de drepturile și obligațiile părților.
Prin încheierea din 4 septembrie 2013 pronunțată în acest dosar, instanța de fond a dispus disjungerea capătului de cerere care vizează pretențiile aferente contractului înregistrat sub nr.49 din1 iulie 2008 și constituirea unui dosar separat.
Obiectul cererii de față, ulterior disjungerii, se circumscrie pretențiilor ce decurg din contractul individual de muncă, instanța fiind investită a verifica legalitatea încetării raporturilor de muncă și posibilitatea repunerii părților în situația anterioară emiterii adresei nr.153 din 30 mai 2011.
La data de 28 octombrie 2013, reclamantul și-a modificat acțiunea solicitând să se constate nulitatea absolută a dispozițiilor art.C lit.b din contractul individual de muncă 55 din 1 iulie 2008 – referitoare la durata determinată a raportului de muncă.
Încheierea de ședință din 4 septembrie 2013, prin care s-a dispus disjungerea capătului de cerere ce vizează pretențiile aferente contractului individual de muncă sub nr. 49 din 1 iulie 2008 și constituirea unui dosar separat este legală, având în vedere că în cadrul acestui dosar urma să se discute excepția de necompetență materială a Tribunalului C., excepție dedusă din natura de drept comun a litigiului, în soluționarea împreună a celor două capete de cerere ar întârzia soluționarea celui dintâi.
În atare situație se impune judecarea separată a celor două capete de cerere, astfel cum a procedat Tribunalul C..
Nu se impune reunirea celor două dosare întrucât cel care se referă la contractul 49/2008, având ca obiect – pretențiile acestui contract, ar întârzia soluționarea dosarului_, dat fiind cele relatate mai sus.
Cu privire la fondul cauzei, curtea reține:
Prin cererea modificată la data de 28 octombrie 2013, recurentul a solicitat să se constate nulitatea absolută a dispozițiilor art.C lit.b din contractul individual de muncă nr.55 din iulie 2008, referitoare la durata determinată a raportului de muncă.
La data de 1 iulie 2008, între părți s-a încheiat contractul individual de muncă, pe o perioadă determinată de 36 luni, respectiv 1 iulie 2008 – 1 iulie 2011.
Cu adresa cu nr.153 din 30 mai 2011, emisă de intimata pârâtă i s-a adus la cunoștința recurentului că nu i se prelungește contractul individual de muncă, contract care încetează la data de 1 iulie 2011.
Se constată astfel, cum a reținut și instanța de fond că în speță au fost respectate dispozițiile art.81 al.1 lit.a din codul muncii, dispoziții care erau în vigoare la data încheierii contractului de muncă (Lg.53/2003) și care permiteau stabilirea unei durate determinate a raporturilor de muncă în cazul înlocuirii unui salariat pe timpul suspendării contractului individual de muncă.
Acest contract a încetat prin ajungerea la termen, astfel cum prevăd disp.art.50 al.1 lit.j din codul muncii.
Încetând contractul individual de muncă prin ajungerea la termen, curtea constată că potrivit disp.art. 283 al.1 lit.d din legea 53/2003, astfel cum a reținut și Tribunalul C., constatarea nulității absolute a unui contract individual de muncă trebuia solicitată pe perioada derulării acestui contract și în speță a fost solicitată după încetarea contractului, când recurentul nu avea calitatea de salariat.
Contractul individual de muncă a încetat la 1 iulie 2011 iar acțiunea a fost introdusă la 23 aprilie 2013.
Prin urmare, odată încetat contractul de muncă, valabilitatea acestuia nu mai poate fi analizată, întrucât o eventuală anulare nu afectează prestațiile deja executate și nici nu poate reactiva pentru viitor un raport juridic deja încetat în mod legal.
Pentru considerentele expuse, curtea în baza art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul reclamant B. S., cu domiciliul procesual ales în C., . nr.61, ., ., împotriva sentinței civile nr.4458/29.11.2013 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul pârât C. S. HANDBAL C. MUNICIPAL C., cu sediul în C., . nr.99B, județul C., ca neîntemeiat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 07 Aprilie 2014.
Președinte,Judecător,Judecător,
M. GANEAVANGHELIȚA T. G. L.
Grefier,
C. D.
Jud.fond: A.C.
Red.decizie jud.V.T./07.05.2014
Tehnored.decizie gref.C.D./15.05.2014
2 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 305/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 433/2014.... → |
|---|
